Carte m by carte

Moş Crăciun vizitează Focşaniul De Lila Macaron

fost odată ca niciodată, că dacă nu era, nu se povestea. Au fost odată o fetiţă şi un băieţel, Zazi şi Vlăduţ. Ei locuiau împreună cu mama şi cu tatăl lor într-un apartament dintr-un bloc, într-un oraş care se numea Focşani, în judeţul Vrancea, ţara România. Într-o frumoasă seară de toamnă, când aerul era plin de raze de soare în care dansau fiinţe mici, mici, mici, pe care Zazi le numea zâne, pe cerul senin se ivi umbra unei sănii. Zazi tresări şi strigă: Mamiiiiii, mamiiiii, vino repede! Scăpând telecomanda din mână, mama lui Zazi veni repede, speriată de strigătul fetiţei: Ce este? Ce s-a întâmplat? Mami, mami, am văzut sania lui Moş Crăciun, uite, acolo, sus pe cer! Mama se uită, dar nu zări decât un nor alb, pufos ca o vată de zahăr, ce avea, e adevărat, formă de sanie. Of, Zazi, m-ai speriat, spuse mama. Nu e decât un nor. Ce să caute Moşul acum, toamna, la Focşani? Moşul vine de Crăciun. Ştiiiiiu, răspunse Zazi lungind cuvântul, ştiu că vine de Crăciun şi ne aduce cadouri. Dar până atunci, ce face Moşul? Mama o luă în braţe pe Zazi şi-i spuse: Până atunci, călătoreşte prin lume ca să vadă unde locuiesc copiii, dacă sunt cuminţi, dacă împart jucăriile cu surioarele, cu frăţiorii sau cu prietenii lor, dacă ascultă de părinţi, dacă mănâncă fructe şi legume... Ce-ar fi dacă i-am scrie o scrisoare Moşului?, întrebă mama. E o idee MI-NU-NA-TĂ!, silabisi Zazi şi aduse un pix şi blocul ei de desen. Scrisoarea trebuia să fie lungă. Ce vrei să-i scriem?, întrebă mama. Să-mi aducă multe, multe jucării! Un magazin, o baghetă magică, o rochiţă de prinţesă... începu Zazi, aşa că mama umplu scrisoarea către Moş cu dorinţele „prinţesei“ Zazi.

Frăţiorul ei mai mic nu vorbea prea bine, dar mama ştia ce-şi dorea: maşinuţe, trenuleţe şi o minge de fotbal ca a băieţilor mai mari cărora le strica jocul afară, băgându-se printre picioarele lor. Când au terminat de scris, au băgat scrisoarea sub pat ca s-o găsească Moş Crăciun. Zazi trebuia să adoarmă, căci Moşul nu vine când copiii sunt treji, asta se ştie. Mami, cred că îl aud pe Moş! Vine cu liftul!, spuse Zazi entuziasmată. Cred că aud şi eu, spuse mama. Dar crezi că renii încap şi ei în lift? Şi sania? Nuuu, renii vin pe scări. Sania au lăsat-o în faţa blocului, a răspuns Zazi. Atunci, hai să adormim repede, că altfel vor merge la Sebi, la Maia şi la Luca, iar pe la noi nu vor trece, îşi îndemnă mama fetiţa. Bine, bine, spuse Zazi şi închise veselă ochişorii. A doua zi dimineaţă când se trezi, se uită repede sub pat şi spuse: Dar, mamiiiii, scrisoarea e tot aiiiiici! De ce n-a luat-o Moşu'?, întrebă Zazi tristă Cum s-o ia? Dacă Moşul ar lua toate scrisorile de la toţi copiii de pe toată planeta, nu i-ar încăpea în sanie. El doar îşi notează dorinţele fiecărui copil în cartea lui mare, răspunse mama. Sau în laptop! Sau pe tabletă!, exclamă Zazi veselă. Sau aşa, spuse mama puţin confuză.

eara au ieşit cu toţii în oraş, au mers până în Piaţa Unirii, apoi în parc spre locul de joacă. Mama şi Zazi se ţineau de mână, când, în dreptul uriaşului morman de pietre de la Fântâna dorinţelor, auziră un zgomot ciudat. Se uitară amândouă şi li se păru că văzură o umbră stranie. Se apropiară tiptil, dar umbra se furişa şi ea. Ajunseră la clopotul uriaş de lângă biserică, unde văzură umbra cum încerca să se ascundă. Fugiră cât putură de repede şi nu le veni să creadă: era chiar Moş Crăciun, care le făcea semn să tacă. Se luară după el. Ajunseră aproape de intrarea în muzeu. Moş Crăciun, spuse Zazi, încet. Ce faci aici? De ce te ascunzi? Şşşşşş.... răspunse Moşul. Nu trebuie să mă vadă nimeni. Am rămas fără combustibil la sanie chiar aici în Focşani. Offf, nu înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva, se văită Moşul. Tati pune mereu motorină în maşină, spuse Zazi. Oooofff, continuă să se vaite Moşul, nu asta îmi trebuie mie. Benzină? Kerosen?, interveni şi mama, încă şocată de apariţia extraordinară a Moşului. Nuuuuu!, spuse Moşul. Sania mea se alimentează cu poezii şi cu fapte bune ale copiilor. Ahhaaa!, exclamă Zazi. Mai ţii minte când ţi-am spus o poezie la serbarea de la grădiniţă?, întrebă Zazi zâmbind cu toţi dinţişorii. Cum să nu, răspunse Moşul, zâmbind şi el, dar acum va fi nevoie de mult, mult mai multe poezii ca să mă pot întoarce acasă la mine, în Laponia. Trebuia să o ascult pe doamna Crăciun, doar mi-a spus să alimentez înainte să plec, dar eu nu, lasă, că-mi ajunge până la Focşani şi-napoi, bombăni Moşul în barba lui lungă şi albă precum zăpada. Zazi se aşeză lângă el şi-i spuse: Moşule, nu-ţi face griji. Am o idee GE-NI-A-LĂ! Şi ochii ei sclipiră ca două steluţe mici.

Scrie toate faptele bune pe care le-ai fﾄツut anul acesta:

n noaptea aceea, Moş Crăciun dormi acasă la Zazi, pe canapeaua din bucătărie. Renii încăpură cu greu pe balcon, dar altă soluţie nu era. Sania o băgaseră în debaraua de pe casa scării, cu muuuultă grijă, ca să nu trezească vecinii. Tati şi Vlăduţ făcuseră ochii maaaari când văzură ce oaspeţi au şi promiseseră să ţină secretul. A doua zi dimineaţă, Zazi se trezi foarte devreme, când soarele abia se ivea între cele două blocuri din faţa ferestrei de la camera ei. Merse la bucătărie ca să-l trezească şi pe Moş Crăciun, dar acesta era deja treaz şi îşi bea necăjit cafeaua uitându-se pe geam şi oftând. Moşule, nu fii trist!, spuse Zazi. Uite cum facem: mai întâi, avem nevoie de o hartă, harta oraşului Focşani, ca să ştim pe unde s-o luăm în expediţia noastră. Este o expediţie în care trebuie să găsim câââât mai mulţi copii, care să spună câââât mai multe poezii. Şi care să facă multe fapte bune!, completă Moşul, încă neconvins că planul lui Zazi va funcţiona. Dar de unde să luăm o hartă a Focşaniului? Ciufulită şi somnoroasă, mama apăru în pragul uşii de la bucătărie şi spuse căscând: Cred că putem intra pe internet... Zis şi făcut, intrară pe site-ul Primăriei Focşani unde găsiră harta oraşului. Vom începe cu colegii mei de la grădiniţă, spuse Zazi. Alex, Sofii, Bianca, Luca şi Maia. Ne vom aduna în faţă la Sala Polivalentă şi vom stabili ce poezie va spune fiecare. Apoi, trebuie să mergem la toate locurile de joacă şi în toate parcurile din oraş, ca să le spunem tuturor copiilor ce avem de făcut. La ora 10.00, un grup vesel de copii anima aerul din faţa Sălii Polivalente. În jurul lor, zânele îmbrăcate în ii dansau prevestind clipe dulci de toamnă cu miros de gutui. Doar una stătea morocănoasă pe o frunză ruginie, supărată parcă de râsetele şi jocul copiilor. Ce atâta veselie?, îşi spuse ea şi se bosumflă şi mai tare. Era Zâna Lapoviţă, o zână pe care surorile ei, Zâna Ploaie şi Zâna Zăpadă, o necăjeau câteodată spunându-i că nu-i nici ca una, nici ca cealaltă. Nici aşa, nici aşa, bombăni ea. Tresări când îi auzi pe copii începând să spună poezii şi se apropie încetişor de ei. 12

Bună, Zazi, strigă Alex, care tocmai îşi eliberase mâna din ghips. Uite, sunt gata să particip la expediţie. Şşşşşş, spuse Zazi. Trebuie să ştim doar noi, copiii, nu şi oamenii mari. E SE-CRET!, şopti ea. Copiii se apropiară unii de alţii, iar Bianca spuse: Eu am vorbit cu verişoara mea Teo, care locuieşte la Gară. Toţi copiii se vor aduna în Piaţa Gării la ora 11.00. Eu am vorbit cu Bogdan, prietenul meu de la Sud, spuse Luca. Se vor aduna la locurile de joacă de lângă Stadion, diseară la ora şase. Sunt sigură că Moş Crăciun va ajunge foarte repede înapoi acasă, în Laponia, cu ajutorul nostru, spuse Zazi, îmbrăţişându-şi colegii alături de care plecă spre parcul de la CEC-ul din Bahne. Acolo trebuiau să se întâlnească cu Robert şi sora lui Alina. Cei doi urmau săi adune pe toţi copiii din cartier şi să le spună marele secret despre Moş Crăciun. Ziua trecu repede. În tot oraşul, copiii se adunau şi discutau în şoaptă, spre uimirea părinţilor şi a bunicilor, care nu înţelegeau ce se întâmplă. În Obor, în Parcul Bălcescu, în parcul de la Teatru şi pe platoul din faţa Teatrului, toţi copiii, vegheaţi de zânele ce pluteau în razele de soare, pregăteau marele recital de poezii pentru Moş Crăciun, care-i va alimenta sania şi-l va ajuta să plece acasă. Zăna Lapoviţă zbura mai sus decât toate şi cu cât vedea mai mulţi copii adunându-se, râzând şi repetând poeziile, cu atât era mai morocănoasă. Vreţi poezie? Vreţi să-l ajutaţi pe Moş Crăciun? O să vă arăt eu poezie, bombăni ea şi un râset răutăcios se auzi în înălţimi. Toţi copiii tresăriră şi se uitară spre cer. Dar nu văzură decât zânele bune, dansând vesele în raze, aşa că-şi reluară pregătirile.

ntre timp, Moş Crăciun se plictisea acasă la Zazi. Citise Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, se uitase la JimJam, Cartoonito, MiniMax, Nick Jr. şi Disney Jr., ba chiar încercase să-şi înveselească renii propunându-le să se joace de-a v-aţi ascunselea, dar spaţiul din apartament nu era suficient pentru un asemenea joc, aşa că renii se lăsaseră păgubaşi. Stăteau bosumflaţi în sufragerie şi aşteptau. Zazi intră triumfătoare în casă şi strigă: S-a rezolvat! Mâine va avea loc marele recital de poezie de la Focşani! Moşul şi renii se îmbrăţişară de bucurie şi-i mulţumiră lui Zazi că a organizat totul atât de repede. Seara se încheie cu câte un pahar cu lapte cald şi câte o clătită cu miere. Se spălară pe dinţi şi adormiră zâmbind, cu gândul la a doua zi. Numai că în acea noapte, cineva nu dormea. Era Zâna Lapoviţă. Cocoţată pe fântâna arteziană din Parcul Schumann, ea plănuia să le strice recitalul copiilor şi astfel, să-l împiedice pe Moş Crăciun să ajungă acasă, unde trebuia să pregătească mii şi mii şi mii de cadouri. Avea de gând să-i aducă pe prietenul ei Ger Năprasnic, pe verişorul ei Vânt Tăios şi împreună să nu-i lase pe copii să-şi spună poeziile. De altfel, cei doi îi auziseră gândurile Zânei Lapoviţă şi veniseră la fântână ca să-i susţină planurile răutăcioase. Numai că, deşi nu ştiau, nu erau singuri. Mici mititei, mai mici decât o furnică, ucuţii – paznici ai copacilor din Focşani - auziseră tot. Cu urechile lor luuuuungi ca ale iepurilor, ucuţii aveau cel mai fin auz din lume. Hotărâră că este timpul să convoace Armata Bebeluşilor. Bebeluşii erau singurii care ştiau limba ucuţilor. Vlăduţ, Daria, Antonia, Sara, Alina, Maria, Mihăiţă şi Irina au aflat, când au ieşit la plimbarea de dimineaţă, că nu e timp de pierdut. Dar cum să le spună prietenilor, surorilor sau fraţilor mai mari de pericolul care-i aşteaptă? Ucuţii, ascunşi printre frunzele copacilor, erau tare îngrijoraţi. Nu puteau lupta singuri cu Zâna Lapoviţă şi prietenii ei. Aveau nevoie de ajutorul copiilor. 16

Zazi îl auzi pe frăţiorul ei, Vlăduţ , vorbind în limba bebeluşilor, dar nu înţelesese mare lucru pentru că nici nu-l prea asculta cu atenţie. Şi Robert o auzi pe sora lui Alina. Şi Cătălina pe sora ei Antonia. Şi Sofia pe sora ei Sara. Vocile bebeluşilor erau din ce în ce mai puternice, atât de puternice încât le auzi şi Moş Crăciun, care tresări. Spun că va fi Ger şi va fi Vânt şi va fi Lapoviţă, spuse el cu o voce gravă. Copiii tresăriră şi ei. Ce va însemna asta?, se întrebară îngrijoraţi...

ânele îşi îmbrăcară iile cusute cu fir de păpădie, care le protejau de orice, iar ucuţii îşi luară scuturile din castane. Copiii au hotărât să cheme Căpitanii cartierelor. Din Obor veni Rareş cel Înţelept, din Bahne - Robert cel Viteaz, din zona Muncitori – Alexia cea Talentată, de la Gară – Teo cea Delicată, din zona Longinescu – Bogdan cel Elegant, din Centru – Robi cel Curajos, din Sud – Ana cea Învăţată, din zona Vâlcele – Matei cel Jucăuş, din zona Polivalentă – Sebi cel Îndrăzneţ, din zona Comisia Centrală – Ştefan Ochi de Azur, de la Mândreşti – Alexandru cel Isteţ, de la ANL-uri – David cel Frumos, de la Laminorul – Diana cea Năzdrăvană. În Piaţa Unirii, în jurul Obeliscului, Căpitanii îşi organizau trupele. Fiecare copil învăţase o poezie, aşa că erau gata să înceapă MARELE RECITAL. Prima poezie fu recitată de Zazi şi de Moş Crăciun. - Moşule, de unde vii? - Vin de peste munţi, câmpii Vin de peste mări şi ţări... - Moşule, mi-aduci brăţări? Şi cercei! Şi un inel! Dar cu praf magic în el Ca să pot zbura şi eu - Nu ştiu, Zazi, e cam greu, Praful magic e la zâne... - Iar ele sunt mici şi bune! - Aşa- i, dar tu eşti cuminte? Mănânci ciorbă? - E fierbinte... - Dar legume ? - Da... sunt bune... - Mere, pere şi banane? 20

- Astea chiar îmi ţin de foame. - La culcare mergi devreme? - Mai mereu... dar nu te teme Dorm, ştiu, ca să cresc mare Haide, Moşule, n-am stare Chiar acum te rog să-mi spui Dacă voi putea zbura Luna să o pot vedea De aproape, chiar aşa. Zazi făcu o reverenţă, Moşul o plecăciune şi toţi copiii izbucniră în urale şi aplaudară. Se uitară la sania Moşului şi văzură că rezervorul începuse să se umple. Era rândul lui Matei să spună o poezie împreună cu Moş Crăciun. - Bună seara, Moş Crăciun - Bună seara, copil bun. - Ce mi-ai adus, Moşule? - Stai să vezi, voiosule Ţi-am adus şi gânduri bune Ciocolată şi alune „Mulţumesc“ şi „Cu plăcere“ Prăjituri cu nuci şi miere Fapte mari şi îndrăzneală Un brad verde cu beteală Sănătate, bucurii Globuri mari şi jucării Să le-mparţi cu alţi copii - Maşinuţe eu aş vrea, Poţi să îmi dai şi o stea Şi noaptea, când eu visez Să mă-nveţi să colorez. Piaţa Unirii se umplu de aplauzele copiilor, ale zânelor şi ucuţilor, care săreau de bucurie pe basorelieful cu personaje prinse în horă pe Obelisc. Combustibil era şi mai mult în rezervorul saniei la care aşteptau nerăbdători renii, aşa că Moşul era cât se poate de bucuros.

ndrei, un băieţel blond cu ochii verzi-albaştri, foarte priceput la desen, se apropie de Moş Crăciun şi-i spuse că, în loc de poezie, ar vrea să-i arate ceva desenat de el. Nu ştiu dacă asta te va ajuta, spuse băieţelul puţin trist. Moşul privi la coala de hârtie pe care i-o întinsese Andrei şi zâmbi. Mă ajută la fel de mult. Uite, în sanie e un loc special pentru desenele copiilor, îi spuse el lui Andrei. E ca scanerul pe care l-am văzut în birou la mami, exclamă Andrei fericit. Cam aşa ceva, râse Moşul. Între timp, Căpitanii daseră tonul unui colind care-i umplu Moşului ochii de lacrimi. Dar erau lacrimi de fericire, căci glasurile copiilor erau mai frumoase decât orice auzise vreodată. Moş Crăciun cu plete dalbe A sosit de prin nămeţi Şi aduce daruri multe La fetiţe şi băieţi Moş Crăciun, Moş Crăciun Din bătrâni se povesteşte Că-n toţi anii negreşit Moş Crăciun pribeag soseşte Niciodată n-a lipsit Moş Crăciun, Moş Crăciun Moş Crăciun cu plete dalbe Încotro vrei s-o apuci Ţi-aş cânta Florile dalbe De la noi să nu te duci! Moş Crăciun, Moş Crăcïun! 24

Din vârful Obeliscului, Zâna Lapoviţă şi prietenii ei, Ger Năprasnic şi Vânt Tăios, se pregăteau de atac. Cerul se întunecă deodată şi o ploaie amestecată cu zăpadă căzu peste copii, peste zâne şi ucuţi, peste Moş şi reni şi sanie. Se făcu foarte, foarte frig, iar vântul începu să sufle cu putere. Ce se întâmplă, ce este ? întrebau cu toţii, încercând să fugă care încotro, ca să găsească un adăpost. Dinspre vârful Obeliscului se auzeau râsete răutăcioase.

oş Crăciun şi Căpitanii cartierelor îi adunară pe copii şi intrară cu toţii în Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia“. În urma lor, uşa se trânti cu zgomot. Zâna Lapoviţă vru să intre împreună cu Ger Năprasnic şi Vânt Tăios, dar uşa nu se mai deschise. Rămâneţi afară, nu aveţi voie în Ateneu !, se auzi o voce puternică. Cei trei se uitară speriaţi, dar nu văzură pe nimeni, aşa că încercară din nou să deschidă uşa. O căldură insuportabilă pentru ei încălzi aerul. Erau spiritele strămoşilor, care veniseră să-i apere pe copii. Doar n-o să ne speriem de nişte spirite, strigă Zâna Lapoviţă, dar căldura şi lumina acestora n-o lăsau să se apropie de uşă. Suntem paznicii şi protectorii oraşului, n-o să vă lăsăm să le stricaţi copiilor recitalul. Suntem cei care am înălţat Teatrul şi Ateneul, cei care am sorbit Milcovul şi-am unit Focşanii, de noi nu veţi trece!, au spus spiritele. Cei trei au zburat şi s-au pierdut în înaltul cerului. Copiii s-au înveselit în căldura Ateneului, aşa că i-au propus lui Moş Crăciun să urce pe scenă, iar fiecare copil să i se alăture, pe rând, până se va umple rezervorul saniei parcată în hol. Alexia, o fetiţă blondă şi zglobie, urcă prima pe scenă. - La pian eu ştiu să cânt, Mă poţi crede pe cuvânt Sau ţi-aş putea arăta... - Şi pe toţi i-ai încânta! Eu de asta sunt convins. Uite, cum sunt alb şi nins, Tot aşa cu tine-aş vrea La pian să pot cânta - Hai, atunci, o melodie Pe clape, cu veselie Să răsune cât mai tare, Dar mai am o întrebare! 28

Cum se poate, de Crăciun Tu, de unul singur, bun Să-mparţi la atâţi copii Mii şi mii de jucării? - Chiar nu este un secret, Dar ţi-l voi spune încet. Ajutoare am o mie Chiar mai multe, cine ştie ? Sunt şi zâne şi ucuţi Sunt şi spiriduşi drăguţi Sunt şi reni şi-a mea soţie Şi-uite-aşa, cu bucurie Cadouri noi fabricăm Şi de Crăciun le livrăm. Bravoooo!, izbucniră cu toţii şi aplaudară, iar rezervorul saniei era pe jumătate plin. Aşa cum promiseseră, Moş Crăciun şi Alexia începură să cânte o melodie care le plăcuse tuturor iarna trecută. O ascultaseră în Piaţa Unirii, când veniseră să se dea cu patinele, să admire feeria de lumini, să se joace cu personajele care fuseseră acolo de sărbătorile de iarnă. O ascultaseră şi acasă, pe youtube. Era cântată de Madeline şi se numea „Din Vrancea, La mulţi ani !“ Ring, ding, ding, ding, ding Iarna a sosit, Oraşul e împodobit, Pe străzi, luminile se-aprind O, oh, o, oh Ninge şi mă plimb Pe ritmuri de colind Zâmbind O, oh, o, oh Vreau un cadou Din Vrancea, la Focşani Îţi spunem: La mulţi ani ! Crăciun fericit ! Un brad cât mai luminat ! A,ya, ya, ya, ya Moşu-i minunat ! 29

Chiar dacă-i frig Mă ţii de mână şi nu simt Doar tu reuşeşti Cu un zâmbet mă-ncălzeşti Ghiceşti ? O, oh, o, oh Ce vreau cadou Dacă nu vine Moş Crăciun Te chem pe tine Ştii că nu glumesc, Dac-ai uitat îţi amintesc Ce-mi doresc O, oh, o, oh Te vreau cadou. Din Vrancea, la Focşani Îţi spunem: La mulţi ani ! Crăciun fericit ! Un brad cât mai luminat A,ya, ya, ya, ya Moşu-i minunat ! Ring, ding, ding la uşa mea Bate, bate, bate cineva A, ya, ya, ya, ya E dragostea Iubirea mea Din Vrancea, la Focşani Îţi spunem: La mulţi ani! Crăciun fericit ! Un brad cât mai luminat A,ya, ya, ya, ya Moşu-i minunat ! Cântau cu toţii şi dansau, copii şi zâne şi ucuţi şi Moşul şi renii. Rezervorul saniei era aproape plin. Afară, spiritele strămoşilor încălzeau şi luminau Piaţa Unirii, aşa că în curând dispăru orice urmă de lapoviţă, ger şi vânt. 30

Ştii un colind sau cântecel de Crăciun?

âteva raze de soare atinseră năsucul lui Zazi, care strănută. Să creşti mare, îi spuse Moş Crăciun şi o mângâie pe căpuşor. Ţi-am spus că vom reuşi, zise Zazi, şi ochii ei mici străluciră ca doi fulgi de nea în lumina magică a lunii. Zânele învârteau baghetele magice şi aerul începu să miroasă a prăjituri şi a portocale, a biscuiţi şi a gutui. Copiii văzură cum, ca prin minune, pe scenă şi pe culoarele dintre scaune apărură măsuţe pe care erau prăjiturele, budincă, suc, căni cu ciocolată caldă, coşuleţe cu fructe, dulceţuri şi compoturi. Aplaudară şi se bucurară cu toţii de darurile zânelor, care luminau sala mare a Ateneului cu steluţe colorate ca nişte artificii. Uşa cea mare se deschise şi un vânt călduţ îi învălui pe toţi. Aducea cu el frunze galbene şi şoapte abia auzite. Să mergem afară, strigară, şi ieşiră în lumina dulce a toamnei. Haideţi, veniţi, mai avem de spus o poezie şi sania va fi gata de plecare, strigă Diana, o fetiţă cu ochi verzi-albaştri şi păr blondcenuşiu. Copiii se adunară în jurul saniei pe care renii abia aşteptau s-o înalţe şi fiecare dintre ei spuse câte un vers. -

Moşule, la noi ai fost Însă nu chiar fără rost Căci noi poezii ţi-am spus Ca să zbori acolo sus, Unde zânele trăiesc, Unde stele strălucesc Şi când iarăşi vei veni Drumul nu-l vei rătăci Vei şti c-aici la Focşani Îţi vom spune La mulţi ani Şi vei fi binevenit Te vei simţi fericit Şi cadouri ne vei da De Crăciun, nu spune ba. 34

Sigur, noi vom fi cuminţi Vom asculta de părinţi La şcoală vom învăţa Joaca n-o vom refuza, Dar nici cărţile, sunt bune Să ne-arate calea-n lume. La televizor vom sta Mai puţin, e bine-aşa? Cu alţi copii ne jucăm Învăţăm şi desenăm Jocuri video lăsăm, Şi pe-afară explorăm.

Hai, că asta n-o prea cred, spuse Moş Crăciun râzând în hohote. Chiar vă veţi ţine de cuvânt şi o să staţi mai mult pe afară cu vecinii, cu colegii, cu prietenii, cu frăţiorii şi surioarele voastre ? Chiar o să renunţaţi la televizor şi calculator şi o să jucaţi fotbal sau baschet afară ? O să vă daţi cu rolele şi cu bicicletele ? Să ridice mâna cine ştie să se joace de-a prinselea şi de-a vaţi ascunselea şi cine ştie să sară şotronul. Copiii râseră şi ridicară mânuţele. Dar Măgarul între oi, cine ştie cum se joacă? Dar Castel ? Dar Ţară, ţară, vrem ostaşi? Dar Flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi ? Dar coarda cine ştie să sară ? Şi Elasticul? Copiii începură să se întrebe cine, ce joc ştie şi făcură schimb de informaţii, promiţând să se întâlnească şi să încerce toate jocurile. -

Moş Crăciun, tu vei vedea Noi nu te vom înşela Şi afară mult vom sta Căci sunt multe de văzut, De aflat şi de făcut Şi-ţi mai promitem ceva Că oriunde te-ai afla Dacă ajutor vei cere Ţi-l vom da, chiar cu plăcere Şi oricui tu poţi să-i zici Că în Vrancea, pe aici, Sunt copii buni şi frumoşi 35

- Curajoşi şi inimoşi - Care la greu nu te lasă - Acum, hai, du-te acasă... Moş Crăciun se sui în sanie, dar parcă nu mai vroia să plece din Focşani. Se uita la chipurile vesele ale copiilor, privi la zborul zânelor şi-i salută pe ucuţii care păzeau copacii. Vă mulţumesc pentru tot, spuse Moşul şi îşi şterse o lacrimă pe care n-ar fi vrut s-o vadă nimeni. Nu era trist, dar fusese atât de bine primit şi toată lumea se comportase atât de frumos încât ar fi vrut să mai rămână. Până la Crăciun nu mai era însă mult, aşa că trebuia să se întoarcă acasă, în Laponia, unde doamna Crăciun îl aştepta şi unde avea fooooooarte multă treabă. Le spuse renilor să se pregătească de zbor şi le făcu copiilor cu mâna. Când să se înalţe, un vârtej se stârni parcă din senin, un zgomot înfundat se auzi, iar sania se clătină puternic. Ce este, ce este?, se întrebau cu toţii.

Desenează ceva pentru Moş Crăciun

ând se uită în sanie, Moş Crăciun văzu cu uimire că în ea erau Zâna Lapoviţă, prietenul ei Ger Năprasnic şi verişorul ei Vânt Tăios. Ce e cu voi aici? Nu e de ajuns ce aţi făcut ?, întrebă Moşul. Ruşinaţi, cei trei stăteau cu privirile în pământ, nereuşind să scoată o vorbă. Ne pare tare rău, spuse în cele din urmă Zâna Lapoviţă, în timp ce surorile ei, Zâna Ploaie şi Zâna Zăpadă, veniseră să o îmbrăţişeze. Iertaţi-mă, surioarelor, continuă ea, eram tare supărată pentru că mi-aţi spus că nu sunt ca voi. Of, surioară, oftară Zâna Ploaie şi Zâna Zăpadă, normal că nu eşti ca noi, niciuna nu e ca cealaltă, dar ăsta e farmecul nostru. Hai, vino să dansăm. Zânele surori zburară dansând, iar Ger Năprasnic şi Vânt Tăios promiseseră să-l ajute pe Moş Crăciun în drumul său lung până în Laponia. - Haide, Moşule, nu sta Vreme bună vei avea Iar pe cer te va ghida Sigur cea mai mândră stea. Niciun nor nu vei vedea Poate unul din bezea. - Bine, bine, vom pleca Însă de făcut, ceva Eu acum aş mai avea... Şi spunând astea, Moşul chemă toate zânele şi şuşotiră ceva. Copiii se întrebau ce le spune Moş Crăciun zânelor, dar nu reuşiră să audă nimic. Radu şi Ana, doi copii cu ochi mari şi frumoşi, se apropiară foarte mult de sanie, ţinându-se de mână. - Ce faci, Moşule, hai, spune Ce le tot şopteşti la zâne ? - Staţi aproape, veţi vedea O surpriză eu aş vrea La toţi să vă dăruiesc Şi încerc să mă grăbesc. 40

- Atunci, noi vom aştepta Lângă sanie vom sta Primii să putem vedea... Dar până să mai spună ceva, din sania Moşului se ridicară câteva raze şi ca printr-o uriaşă oglindă fermecată, toţi copiii putură vedea casa din Laponia, unde doamna Crăciun şi toate ajutoarele ei, lucrau cu spor pentru ca toate cadourile pentru copiii cuminţi să fie gata până la Crăciun. Copiii aplaudară şi nu se mai săturau să privească la imaginile din oglinda magică. Zazi se apropie de Moş Crăciun şi se îmbrăţişară. A fost cea mai frumoasă poveste din viaţa mea, spuse Zazi şi, luându-l de mână pe frăţiorul ei Vlăduţ, se îndepărtă de sanie, în timp ce Moşul se ridica încet, încet, în aplauzele şi urările de drum bun şi călătorie plăcută ale copiilor. Unul câte unul, copiii, zânele şi ucuţii plecară spre casele lor. În Piaţa Unirii, doar frunzele mai dansau în adierea unui vânt călduţ.