Proiect privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României

Page 1

EXPUNERE DE MOTIVE privind Propunerea legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României Casa Regală a României este o instituţie istorică, având o existenţă neîntreruptă şi o contribuţie însemnată la consolidarea statului român modern. Astăzi, ea este păstrătoare a tradiţiilor naţionale şi valoarilor statului român modern şi promotoare a dezvoltării României, beneficiind de un prestigiu ridicat, pe care îl pune, în mod statornic, în slujba poporului român. Casa Regală a României are o activitate susţinută, fiind o parte esenţială a societăţii româneşti, fiind recunoscută public ca instituţie-simbol. Ea desfăşoară angajamente publice numeroase, în ţară şi în străinătate, în sprijinul României, al comunităţilor locale, al instituţiilor sale, precum şi al organizaţiilor private cu scopuri meritorii. Un rol esenţial al Casei Regale este recunoaşterea valorilor reale ale societăţii româneşti, fie ele persoane, idei, proiecte sau evenimente care susțin scopuri meritorii. În exercitarea acestor activităţi, Casa Regală a României are parteneriate cu instituţii publice la nivel central şi local, care sunt trainice şi au devenit adevărate tradiţii. În ciuda acestor împliniri şi a existenţei sale continue şi recunoscute public, în prezent, Casa Regală a României nu are personalitate juridică, de sine stătătoare, ceea ce produce mari inconveniente, nu numai sieşi, ci şi instituţiilor publice cu care intră în parteneriat, deoarece Casa Regală trebuie să acţioneze precum cu o persoană fizică, sau prin intermediul unor organizații nonguvernamentale înfiinţate pentru a susţine activităţile Casei Regale, care însă nu o reprezintă, în loc să poată încheia parteneriate direct cu aceasta. Toate activităţile publice ale Casei Regale sunt finanţate în principiu din fonduri proprii şi în secundar din atragerea de fonduri private, precum şi cu ajutorul în natură al unor instituţii de stat. În considerarea caracterului de interes public al majorităţii activităţilor de anvergură ale Casei Regale, este dezirabilă crearea posibilităţii de finanţare a acestora şi din fonduri publice, ca şi a aparatului administrativ afectat îndeplinirii lor. Principalul loc de desfăşurare a activităţilor Casei Regale în municipiul Bucureşti este Palatul Elisabeta. De aceea, este dezirabilă consacrarea normativă a legăturii dintre Palatul Elisabeta şi Casa Regală, în condiţiile în care, în prezent, acesta este acordat intuitu personae, în considerarea drepturilor persoanelor care au avut calitatea de fost şef al statului. Propunerea legislativă propune măsuri necesare pentru asigurarea continuităţii unei instituţii-simbol al cărei conducător a fost Şef al Statului timp de 81 de ani din istoria constituţională a României, iar din 1947 până astăzi reprezintă un reper de moralitate, continuitate şi reprezentativitate a poporului român şi a valorilor sale, astfel:


- recunoaşterea personalităţii juridice pentru aceasta; - recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României; - instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare; - atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. Despre activităţile Casei Regale a României, Parlamentul va fi informat anual printr-un raport depus de Şeful acesteia. INIȚIATOR


Lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României Având în vedere continuitatea istorică neîntreruptă a Casei Regale a României şi contribuţia sa la crearea şi consolidarea Statului Român modern; Având în vedere faptul că și astăzi Casa Regală a României este păstrătoare a tradiţiilor naţionale şi a valorilor Statului Român modern şi promotoare a dezvoltării României; Având în vedere prestigiul pe care Casa Regală a României l-a pus în mod statornic în slujba națiunii române; Având în vedere că, prin angajamentele sale din ţară şi din străinătate, Casa Regală a României îşi continuă activitatea reprezentativă în sprijinul naţiunii române, ceea ce justifică recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică, Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I – Casa Regală a României Art. 1 Casa Regală a României este persoana juridică, apolitică și fără scop patrimonial, declarată de utilitate publică. Art. 2 (1) Casa Regală a României se organizează și funcționează pe baza Statutului Propriu, aprobat de Șeful Casei Regale. (2) Statutul Casei Regale a României, precum și evenimentele legislative asupra acestuia se vor publica în Monitorul Oficial, Partea I. Art. 3 Activitatea Casei Regale a României se desfășoară în vederea realizării următoarelor obiective de utilitate publică: a) promovarea tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor suveranității și identității naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic; b) promovarea unor proiecte, momente cu semnificație istorică și programe de dezvoltare pe termen mediu și lung; c) recunoașterea onorifică a valorii și rolului social al unor entități publice și private non-profit, a evenimentelor caritabile, educaționale și militare; d) recunoașterea onorifică a calității produselor și serviciilor companiilor care activează pe piața românească; e) susținerea dezvoltării socio-culturale, sportive și educaționale pe plan local, regional și național; f) recunoașterea onorifică a meritelor și promovarea elevilor, studenților și cadrelor didactice, pentru a atinge excelența; g) promovarea, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, a valorilor, monumentelor istorice, potențialului turistic și investițional al României față de personalități, investitori și instituții similare din străinătate. Art. 4 Casa Regală a României poate stabili relații de colaborare cu autoritățile publice centrale și locale, precum și cu instituțiile publice.


Art. 5 (1) Se acordă Casei Regale a României, în folosință gratuită pentru o perioadă de 49 de ani, Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, sector 1, care rămâne în domeniul public al statului; (2) Sediul Casei Regale a României este Palatul Elisabeta. Capitolul II – Șeful Casei Regale a României Art. 6 (1) Casa Regală a României este condusă de Șeful său, desemnat potrivit Statutului acesteia. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, funcția de Șef al Casei Regale a României este deținută de șeful statului din perioada 1927-1930; (3) Calitatea de Șef al Casei Regale a României este onorifică. (4) Şeful Casei Regale a României ocupă în ordinea de precădere a protocolului naţional o poziţie echivalentă unui fost şef de stat. Art. 7 Șeful Casei Regale a României are următoarele atribuții: a) adoptă și modifică Statutul Casei Regale a României; b) reprezintă Casa Regală a României în fața oricărei entități publice sau private, române sau străine; c) îl numește pe directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României și exercită față de acesta atribuțiile de conducere și disciplinare; d) adoptă, completează și modifică orice documente ale Casei Regale a României; e) adoptă și modifică regulamentul de organizare și funcționare al serviciului administrative al Casei Regale a României; f) prezintă anual Parlamentului României un raport scris asupra activității Casei Regale a României în anul precedent, precum și a exercițiului bugetar. Capitolul III – Patrimoniul Casei Regale a României Art. 8 (1) Patrimoniul Casei Regale a României este format din bunuri mobile și imobile, provenind din: a) donații și legate testamentare; b) sponsorizări, bunuri sau servicii din partea oricărei persoane fizice sau juridice, române sau străine, conform legii; c) editarea și vânzarea de periodice proprii, publicații și cărți privind domeniul său de activitate; d) resurse obținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale; e) orice alte venituri, obținute conform legii. (2) Finanțarea cheltuielilor de funcționare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin hotărâre a Guvernului; (3) Finanțarea activităților publice, proiectelor și programelor Casei Regale a României, care corespund scopului de utilitate publică declarat, se asigură din venituri proprii și de la bugetul de stat, potrivit legii. (4) Patrimoniul Casei Regale a României, ca persoană juridică, nu poate fi comasat cu patrimoniul personal al niciunei persoane. (5) Orice liberalitate făcută în favoarea Casei Regale a României sau în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat prin funcția sa, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului


persoanei juridice, iar orice liberalitate făcută în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat nominal, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului personal al acestuia. Capitolul IV – Serviciul administrativ al Casei Regale a României Art. 9 (1) Pentru exercitarea de către Șeful Casei Regale a României a atribuțiilor sale și pentru îndeplinirea obiectivelor de utilitate publică ale Casei Regale a României, se organizează și funcționează serviciul administrativ al Casei Regale a României. (2) Numărul maxim de posturi al serviciului administrativ al Casei Regale a României este de 20 de posturi, inclusiv directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României, personal contractual, finanțate de la bugetul de stat. (3) Compartimentele din structura serviciului administrativ al Casei Regale a României și atribuțiile acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare. Art. 10 (1) Serviciul administrativ al Casei Regale a României este condus de un director. (2) Directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României îndeplinește următoarele atribuții: a) angajează, sancționează și dispune încetarea raporturilor de muncă, pentru personalul serviciului administrative al Casei Regale a României, conform legii; b) administrează patrimoniul Casei Regale a României, definit conform art. 8; c) reprezintă Casa Regală a României, în baza mandatului acordat de Șeful Casei Regale a României; d) asigură reprezentarea în instanță, precum și în fața oricărui organ judiciar sau extrajudiciar, a Casei Regale a României, direct sau prin avocat; e) prezintă anual Șefului Casei Regale a României un raport asupra activității, bugetului și patrimoniului Casei Regale a României, definit conform art. 8; f) îndeplinește orice altă atribuție care îi este acordată prin lege, prin Statutul Casei Regale a României sau prin regulamentul de organizare și funcționare al serviciului administrativ al Casei Regale a României. Capitolul V – Dispoziții tranzitorii și finale Art. 11 (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Șeful Casei Regale a României aprobă Statutul acesteia. (3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul adoptă o hotărâre prin care stabileşte grila de salarizare a personalului Serviciului Administrativ al Casei Regale a României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

PREȘEDINTELE SENATULUI,


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.