Interviu
33
Adineaori am apăsat din greşeală... Alice Valeria Micu
In memoriam Anamaria Pop A trecut un an de când Anamaria Pop, după un război crunt cu boala, cu sistemul, cu indiferenţa unora, cu agresivitatea altora, a părăsit la 63 de ani, cu aceeaşi discreţie cu care a trăit, spaţiul de luptă. Se retrăsese în Ungaria, la Szalkszentmárton, unde a tradus cu îndârjire, muncind uneori şi 20 de ore pe zi, romane, piese de teatru, scenarii, eseuri, interviuri din literatura maghiară mai ales, dar şi din literatura română în limba maghiară. După debutul din 1972 cu volumul de versuri „Castelul din siclame albe”, apărut la Editura Albatros din Bucureşti, au urmat alte trei volume de poezie, iar din 1988 s-a dedicat aproape exclusiv traducerilor, fără să renunţe la articole şi la lupta pentru libertate în cel mai pur sens posibil. Născută la Turda, în judeţul Cluj, în 7 aprilie 1952, Anamaria Pop a urmat între anii 1975-1979 cursurile Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti şi era membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, membră a Societăţii Scriitorilor de Beletristică din Ungaria şi a Asociaţiei Traducătorilor Literari din Ungaria. Am cunoscut-o în urmă cu doi ani la Sighişoara, cu prilejul primei ediţii a Turnirului scriitorilor organizat de Mariana Gorczyca, unde ne-a fascinat darul ei nemaipomenit de a povesti, umorul şi vitalitatea, în ciuda suferinţei sale. „Tu pe unde mergi, duci dictatura cu tine, i-a spus fiul ei, n-ai ambiţie dacă nu te muţi în Elveţia!” şi râdea amar, continuând cu felul în care tineri obligaţi de mişcările extremiste veneau să-i spargă sistematic geamurile sau speranţa pe care şi-o puseseră cu toţii într-o mişcare de revoltă, după ce pe afişul cu lansarea romanului „Te pup în fund, conducător iubit” a lui Daniel Bănulescu, tradus în limba maghiară, un şugubăţ scrisese cu pixul: „Şi eu” şi semnase. Gestul a fost urmat de altele asemenea, încât s-au lipit câteva coli de semnături alături de afiş. Plănuiserăm împreună un interviu şi începuse să-mi răspundă la întrebări, dar munca şi apoi boala au împiedicat-o să termine. „Dragă Alice, NU, NU te-am uitat – am avut chiar mustrări de conştiinţă... Am venit acasă de la Arad şi am tradus două piese de teatru pe care mi le-au cerut, apoi, editura m-a grăbit cu predarea unui roman Esterhazy – mai am exact opt pagini şi termin. Apoi
îţi scriu interviul. Am lucrat enorm în ultima vreme, abia dacă am dormit trei-patru ore, başca am avut şi probleme cu computerul... mi-au blocat corespondenţa... de, iar am fost «neascultătoare» şi m-au pus pe lista şi mai neagră a guvernului. Iartă-mă, te rog, dar mă ţin de promisiune... chiar dacă nu azi, dar mâine, poimâine precis... M-am gândit mult la tine în perioada asta... Gând drag: A. ...adineaori am apăsat din greşeală (de fapt, am degetele înţepenite – ieri am lucrat de la 4 dimineaţa până azi-noapte la 2) pe enter și au şi plecat primele cuvinte din mesajul care urmează apoi :) A.V.M. Oooo, faceţi eforturi cam mari! Aștept cu drag și vă mulțumesc! Important este să iasă bine. Timpul ne este un aliat fidel. ...Ăsta e destinul meu... dar să vezi ce mă aşteaptă de acum înainte... din 3 iulie încep un serial în Observator cultural – o să public un serial de texte (din două în două săptămâni) dedicate în memoria Holocaustului – anul ăsta sunt 70 de ani de la deportările evreilor... serialul durează cam până prin octombrie-noiembrie... şi vor fi aprox. 10.000 semne pe episod – fragmente din jurnalul filozofului Gy. Konrad, şi el victima ciumei... În prima parte a anului am publicat tot aşa, un serial privind pericolul inimaginabil al majorităţii de 2/3... În Ungaria face mai mult decât ravagii... nu mai există stat de drept, dreapta fascistă e al doilea mare partid din parlament... Tu mi-ai citit serialul ăsta – nu te interesează să-ți trimit linkurile?... Le am pe toate gata adunate – mulţi prieteni din România, când văd că s-au cam adeverit previziunile mele... mi le tot cer să le citească aşa, cap-coadă episoadele... ele având o anume legătură unele cu altele... Apoi, în paralel cu acest serial încep traducerea unei foarte ample antologii de studii politice intitulat: „Caracatiţa statului mafiot postcomunist – modelul Ungariei”. Practic, noi cei din zona asta nenorocită a Europei asistăm la naşterea celui de-al treilea tip de stat (până acum am ştiut că există statul capitalist, statul comunist), adică la statul mafiot. Pericolul e mare, ruinele postcomuniste sunt asemănătoare în fiecare ţară din zona asta... iar răul contaminează – vreau să atrag atenţia celor interesați că începe „jocul dominoului” – ce se petrece aici... se va petrece şi-n alte ţări...