20 iritanţi se ridicau neîncetat către suprafaţă. Ramlec dădu o serie de noi porunci. Să se întoarcă în larg, ar fi fost o curată pierdere de timp. Hotărî să se înalţe din nou, să intre în şuvoiul curenţilor de suprafaţă şi să se lase purtat înspre coastă, ca apoi să se scufunde în apele curate şi să atace în iureş la nivelul cel mai de jos, ca astfel să permită pâlcurilor de obuji să se regrupeze şi să atace sub acoperirea vaselor blindate. Era ceasul de maxim al mareei. Apele atrase de Luna cea Mare năvăleau sălbatice către ţărm, astfel încât butiile şi căzile trase de şerpuşii speriaţi n-au putut fi manevrate decât cu mare greutate. O bună parte din ele au fost târâte pe plajă, unde au eşuat în nisip. Alte nave au nimerit în vârtejurile stârnite de năvala lichidă şi au fost zdrobite de stânci. Cele care au rămas în jurul navei acvaralului şi au început să coboare împreună cu el s-au trezit înconju-
Felician Săteanu - La cuptor - Bocicoiel
Proză rate de un roi de luptători foarte agili, dotaţi cu grenade şi mine de imersiune. Le-au plasat cu îndemânare pe coca navelor, apoi au spart burdufurile cu cerneală de sepie purtate în spinare, astfel încât vizibilitatea s-a redus vertiginos şi servanţii au fost nevoiţi să înceteze tirul, de teamă să nu-şi nimerească propriile nave. Sumeraşii s-au retras repede la adăpostul colţurilor stâncoase. Prima explozie cutremură flancul drept, urmată de altele, venite de jos, de sus, din faţă, din spate – la fel de distructive. Ramlec ţâşni prin cep cu taganul în mână, dar nimeri într-un nor negru şi opac. Auzea şuierul săgeţilor, trosnetul oaselor, zbaterile soldaţilor răniţi de moarte. De jos veneau pulsurile turbate ale ahamilor dezlănţuiţi, sus simţea zvârcolirea şerpuşilor urzicaţi de meduze. Încercă să se îndepărteze, dar o ultimă explozie îl aruncă în sus, strivindu-l de coca unei butii aflate chiar deasupra sa. O lumină blândă îl învălui pe
dată. Plutea în apele străvezii ale Morţii, la hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă. Mii şi mii de suflete se înălţau, aureolate de strălucirea propriei nevinovăţii. Ramlec zvâcni şi el, dar un înger îl prinse de înotătoare şi îi făcu un semn să se potolească. Răposatul acvaral tresări. Diafana arătare semăna cu sumeraşul ucis înainte de atac, avea chipul la fel de calm şi de încrezător. Militarul se holbă la el, nelămurit, dar toţi cei şase ochi îl trădară. Îngerul se subţie ca o şuviţă ruptă din Eternitate şi pieri, lăsându-l acolo, singur în faţa Morţii. Începu să-şi retrăiască întreaga existenţă, lucru ciudat! din clipa când îi fusese înfăţişat prizonierul. Uitând de Dulfina şi de toate celelalte momente plăcute din viaţă, porni să se scufunde în sumbrele sale amintiri, îngrozit, fără să realizeze că se îndepărta, încet-încet, de limpezimea unde lumina se contopea cu apa.
Felician Săteanu - Ornament pascal la țipțeri - Vișeu de Sus