Carte Bucuria Darului 2020

Page 1

7de BUCURIE ani O carte cu povești adevărate



Cuvânt înainte

Limbajul Nevăzuţilor Limbajul Braille e pentru nevăzători. Pentru cei cărora viața le-a ascuns culorile și le-a lăsat umbrele, întunericul și formele lucrurilor la schimb. La început simți corpurile tăioase, colțurile, pragurile și durerile cu care ajungi să te obișnuiești. Păstrezi același perimetru cunoscut ca să nu îți primejduiești viața și să capeți puțină independență. Să simți că viața ta nu e cu totul în mâinile celorlalți.

NEVĂZUȚII sunt o altă categorie. Cei care trăiesc într-o sărăcie lucie și au o lume asemănătoare. N-au însă și un limbaj care să le decripteze frumosul din ea. Pot doar să împrumute limbajul cu care au crescut: al fricii și al grijii de mâine. Uneori strigă de durere. Sau se revoltă pe viața care li se pare nedreaptă. Își mai spun durerile trecătorilor care le mai dau câte ceva de pomană și puțină atenție. Ori își îneacă amarul în băutură. Și el, alt limbaj al nefericirii. Formele mărunte și repetate de atenție și grijă le mai aprind speranța că sunt văzuți. Îi scoate la lumină și le arată că nu sunt uitați. Că mai există speranță și bunătate ȘI în lumea lor. Care e cu mult altfel decât a noastră. În care auzi cuvinte grele la tot pasul, foamea e la ordinea zilei și violența folosită ca mijloc de îndreptare. În care cel mai puternic face regulile. Cu pumnul, cel mai adesea. Acolo unde nu poți fi decât supus dacă ai avut neșansa unei boli sau nu ai fugit la timp. Însă, ca printr-o minune, www.bucuriadarului.ro

cineva poate aprinde lumina în viețile lor și să le umple umbrele și formele de culoare. În fiecare zi ne întâlnim cu realitățile lor și încercăm să îi înțelegem de pe cealaltă baricadă. Uneori reușim. Alteori rămânem la fel de neputincioși în a-i ajuta să se ajute singuri. Ne uităm de pe margine și îi încurajăm. Le dăm un prânz cald, o haină, le facem un CV, un buletin. Din când în când le mai alungăm frigul din cuiburi cu o sobă mai bună și lemne de foc ori le mai odihnim mâinile cu câte o mașină de spălat. Limbajul iubirii e singurul pe care ei îl pot înțelege. Cel al răbdării. Al interacționării cu ei. Al locului pe care să îl (re)cunoască și să le devină casă. Iar voi ați inventat acest limbaj prin toată susținerea care ne ajută să le facem cunoscută o altfel de lume. Mai bună. Zi de zi. De fiecare dată când sunt la ananghie. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

3


Partenerul principal este… Domnul

Tatăl Nostru cel… de toate zilele

D

  Părintele Constantin Necula

umnezeu nu lipsește niciodată din lumea Sa. Au învățat multe din asta și cei care-și trăiesc credința la zi - nu la FF - știu că este un adevăr simțibil. Trăibil. Nu o spun doar ca un adevăr teoretic ori teoretizat, ci ca o realitate. Gustată din plin în anii aceștia de slujire și din ultimele luni de viață. Personală și pastorală. Cred că nu există alt semn mai mare al iubirii lui Dumnezeu decât cheia în care ne provoacă să ne privim viețile în momente de tensiune și de greutate. Am descoperit că deseori mâna lui Dumnezeu este aceea a aproapelui. Nu doar cea care se întinde ca să ajute ci, parcă mai ales, aceea care cere ajutor. Deseori Domnul Hristos înveșmântând haina săracului ori a dependentului ori a homeless-ului ca să ne încerce dragostea. Fundamentul credinței. Deseori m-am întâlnit cu tineri sau mai puțini tineri care mi-au aruncat întrebarea: unde este Dumnezeu când suferă copiii, când mor sau când bătrânii se chinuie... De nu aș fi fost la rândul meu aproape rebel și scociorâtor în gunoiul îndoielii, nu aș fi știut niciodată ce să zic. Aș fi rămas un adept al lui Bertrand Russell sau cine știe cărui jurnalist-trompetă a relei-credințe ce-și vântură jumătatea de viață prin platouri. Lecția libertății în suferință am învățat-o de la copii mai întâi. Niciodată în cei 25 de ani de preoție - cu multe zile în saloane oncologice ori la căpătâi de muribunzi tineri - nu am auzit întrebarea: de ce eu? Sau, când am auzit-o, am dezvoltat un răspuns comun cu cel care era în fond predicatul logic al întrebării. Omul aflat în nevoie. Nu suntem toți personajele din Oscar și Tanti Roz (a lui Eric-

4

Emmanuel Schmitt). Deseori semănăm teribil numai cu părinții micuțului Oscar, crezând că dacă nu vorbim de suferință, ea dispare, or este uitată, redusă, ascunsă. Nicidecum. Descopăr împreună cu bolnavii că a povesti despre boală înseamnă a te lămuri, a te scutura de veninul unei supărări triste pe Dumnezeu. Povestim. Eu mai zâmbesc, timid, ca dinaintea unui iconostas. Ei nu. Ei se împacă serios cu Dumnezeu pe care, de cele mai multe ori, îl simt pe lângă ei. Cu ei. Noi ceilalți, care nu locuim în epicentrul suferinței, filosofăm. Ei și părinții și bunicii lor, nu. Am descoperit acum, în ultimele luni, zise de pandemie, că medicii le seamănă în supărare - în primă fază. Și că numai un suflet puternic în Hristos poate înfrunta moartea pentru a-și purta harul Învierii. Dumnezeu este acolo unde nu te aștepți. Surprinzător. Lipit de noi în fazele terminale. Așteptând să ne alipim de El când părem fericiți. Chiar fericiți după evaluarea lumii din jur. Unde simte lumea distanță între Dumnezeu și oameni? În sărăciile noastre? În nevindecarea noastră de urâtul bolii? Des am crezut așa până când, adâncind la gândurile Scripturii și Părinților Bisericii - unii apropiați nouă ca timp, ba chiar contemporani - am descoperit că tocmai momentele acestea sunt noduri de relație cu El. Apoi am testat pe propria viață dacă este așa. Și le-am dat dreptate Sfinților. Când ești în suferință nu simți nevoia filosofării, ci a unui ajutor. Iar ajutorul lui Dumnezeu se înveșmântează, deseori, în iubirea oamenilor. Le vezi ochii oamenilor pe deasupra măștilor, acum, pe stradă? Așa s-au văzut mereu ochii medicilor chirurgi la ieșirea bolnavului operat din anestezie. Sau așa le-am

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Partenerul principal este… Domnul surprins tristețea dureroasă când nu le iese manevra chirurgicală ori medicația nu-și face efectul. Este Dumnezeu absent din munca lor? Numai ei ar putea-o spune. Și niciunul dintre profesioniștii reali ai medicinei nu o pot spune și asta pentru că nu o cred. Pentru că vocația și soluția lor în vocație nu vine doar din pregătire. Prima mea misiune luată în serios în Biserică. Toamna lui 1991. Anul I de Facultate. Pe malul Cibinului, care traversează orașul Sibiu, guri de canal aburinde semnalau că e mai cald sub pământ decât afară. Acolo se ascundeau tineri și bătrâni ai nimănui. Am numărat o săptămână, observându-i de la distanță, împreună cu doi colegi. Duminica dimineața, înainte de a începe slujba, făceam rezerve de hrană și cumpăram țigări. Purtam vesta neagră, de seminarist, cum se numea. De aceea, când am cerut țigări, multe, ochii vânzătoarei m-au privit încruntați. N-aveam nicio treabă. Eu știam, văzusem, cum lipeau chiștocuri să fumeze. Ne-am dus la gurile de canal. Au ieșit greu afară. Burnița și nu aveau mai mult de două haine de schimb. Uneori un miros fetid mă făcea să mă rușinez. Niciun seamăn de-al meu nu trebuie să treacă prin iadul acesta ca să simtă prietenia noastră. Ne-am făcut prieteni. Cred că la prima zăpadă am văzut și copiii multora dintre ei. Ieșiseră la bulgăreală. Apoi i-am pierdut. Au fost scoși afară de acolo și capacele sudate. Ei, pe nicăieri. M-am revoltat. M-am ofticat de neputință. Ne mai zăream din când în când. Cu ei nu mergea să-i ajuți în etape. Ori o făceai mereu, ori nu avea niciun rost să le picuri o nădejde ce nu se împlinea în credința și fidelitatea ta ca om al lui Dumnezeu. Recunosc că la hirotonia mea de preot m-au bucurat oaspeții mei de Acasă - soția, părinții, părinții soției - dar m-au impresionat ei. Prietenii mei din canal ce-mi rămăseseră aproape. Și eu lor. Îi văd acum. Cu rostul lor. Unii au copii studenți. Și știu că suntem toți în biruința lor. Dar mai ales Dumnezeu care ne-a dat mereu soluții. Umane. Pline de sens. Am învățat că Dumnezeu e cu noi, nu cu mine, singuratic în intervenție. Așa am învățat www.bucuriadarului.ro

să fac echipă. Să înțeleg rostul echipei. Fie că e vorba de oamenii străzii ori fetele din traficul uman la care Statul consimte prin orbire, fie că e vorba de dependenți ori, mai nou, de bolnavii oncologici. Am învățat că numai împreună putem. Unde suntem doi sau trei e și El. Sau, dacă vreți, El Trei-Una. Am învățat că pentru Dumnezeu avem rugăciunile. Pentru rugăminți avem oameni. Telefoane. Curaj să spui nevoile lor cu voce înaltă. Să lupți cu propria comoditate și cu mediocritatea din jur. Nu. Omul în nevoi nu e lada de gunoi a lucrurilor care nu ne mai folosesc ori parcarea obsesiilor noastre prisositoare. Nu. Nu ne vindecăm de nimic luptând pentru ei. Și nici nu primim alta decât harul empatiei. Și asta ne este de ajuns. Pentru cel implicat în viața aproapelui său nu există concediu ori odihnă și lehamite. Când nu mai poți, poate El. Vine. Șade lângă tine. Uneori îți face galerie. Rămâne „sponsorul” de bază. Nu doar în idei. Ci și material. Numai El știe câți bogați s-au vindecat de orgolii slujind săracilor. Numai El are contorul conturilor dăruite cordurilor bolnave de neputință. Indiferent cum este ea numită. Trăim sub efigia fricii sociale. Un soi de Bau-bau nevăzut a slăbit vederea noastră către cel sărac. Acum e de ieșit în întâmpinarea săracilor și bolnavilor. Dar și a oamenilor ce-i ajută. Îi țin în viață. Să nu credeți că există puțin în a dărui celui în nevoi. Oricât dăruiești e bine-primit. Face „lipitură” cu cealaltă dăruire, a celuilalt. Aproapele tău dăruitor. Și cu El, Darul ce ne dăruiește dăruirile. Cred că Dumnezeu se vede cu ochiul liber. Cu o singură condiție: cel care se uită spre El să fie liber. Să nu se lase înrobit de nimic. Mai ales să nu se lase, vorba lui Seneca, robit de propria lui bogăție. Niciodată departe, Dumnezeu este Aproapele nostru și dăruitorul celor ce ne sunt aproape. Nu suntem singuri. E parola rezistenței autentice. Al cărei haștag este Crucea lui Hristos! Pentru aceea, când rostim Tatăl nostru, nu avem să uităm că ne dăruiește nu doar pâinea, ci și prezența Sa. În fiecare zi. Clipă de clipă. Zi de zi.

7 ANI DE BUCURIE

5


Povestea noastră Poveștile dau viață, ne însuflețesc și clădesc în noi omul care devenim. La noi la fundație există povești adevărate cu eroi care pășesc prin viață cu capul sus. Își continuă destinul și, când se așteaptă mai puțin, apare omul bun. Tu, eu, el, noi toți. Oameni care pot și vor să își lase amprenta pe o altă viață. Poveștile noastre nu sunt despre ce li se întâmplă altora, ci nouă, tuturor. E Bucuria care ne întâmpină în fiecare zi, cu noi cei care alegem cum citim printre rânduri.

Povestea Binelui Cum a început?

Cine sunt ei?

A început odată ca niciodată, într-un noiembrie 2013, când ne-am pus în gând să facem bine celor care se luptau pentru supraviețuire. Îi întâlneam de multe ori pe stradă, murdari, străini fără un loc în care să îi putem trimite. Era limpede scenariul vieții lor: fragil și mai ales periculos. Fără siguranța zilei de mâine. Cu nevoia de a fi ajutați zi de zi măcar o perioadă până s-ar fi pus pe picioare. Așa am plecat pe drumul binelui dorind să construim un „Hub De Bine”, să facem o platformă unde să se „manifeste” liber. Nu am știut de unde să începem. Ne-am lăsat însă inspirați de curajul părintelui Tănase de la Valea Plopului și am început să întrebăm. Prima întrebare a fost legată de capacitatea cantinei. Aici tot părintele ne-a dat curajul să gândim mare. Am început cu 70 de porții dăruite gratuit ca în prezent să hrănim peste 550 de persoane în fiecare zi. Și dacă tot avem o bucătărie mare ne-am apucat de făcut și zacuscă și dulcețuri. Așa am ales să mulțumim inimilor generoase care ne ajută să ducem în fiecare zi povestea mai departe. Toamna asta am pregătit mai bine de 14.000 de borcane. Toate făcute ca pentru noi.

Cei flămânzi, însetați și goi - familii cu copii mulți sau monoparentale, oameni singuri, bătrâni bolnavi, orfani sau oameni ai străzii. În principal orice inimă care traversează o perioadă dificilă. Fie că e vorba de o disponibilizare temporară, un divorț căruia nu îi poate face față, o chirie neprevăzută sau o problemă care copleșește financiar întreaga familie. Mergând pe teren, în satele din jurul Brașovului (Holbav, Veneția, 1 Mai, Ticuș, Cobor, Părău, Dacia, Jibert, Lovnic, Viscri, Ozun, Albiș, Ojdula, Oituz, Codlea, Augustin, Bărcani, Racoş, Săcele, Budila, Bălan, Comăna, Lisnau, Grid, Bretcu) am găsit zone uitate, cu copii care renunță la școală din cauza sărăciei, îngropate în lipsuri- hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, apă curentă, încălzire, condiții de igienă precare - cu oameni îmbătrâniți, bolnavi și singuri (emigrarea forței de muncă) fără oportunități de angajare. Le-am trecut pragul, i-am cunoscut și le-am ascultat poveștile. Le-am dăruit pachete cu alimente iar pe cei mici am vrut să îi încurajăm să meargă la școală. În fiecare sat am lăsat pachete cu dulciuri doar pentru cei prezenți la ore. Un imbold ca cei mici să lupte pentru a-și construi un viitor mai bun.

6

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povestea noastră Ce facem noi? Pe FOAME nu se poate construi nimic. Nu poți începe sau continua să trăiești. E o nevoie de bază. Iar lipsa ei e prima condiție pentru orice lucru bun. Foamea e piatra de poticnire și nod de supraviețuire. Lupta lor de zi cu zi cu care nu se mândresc. Ba dimpotrivă. De multe ori, din rușine, evită să ceară ajutor. Aici intervenim noi, redându-le demnitatea de a se bucura de o masă caldă zilnică gratuită, în condiții decente, indiferent de “păcatele” pe care și le-au adunat pe parcurs. Pentru care, de cele mai multe ori, se autocondamnă primii. Greșeli cu care de multe ori nu se împacă niciodată. Oferim o masă gratuită în fiecare zi celor 550 de suflete care ne-au cerut ajutorul, iar săptămânal mergem în 5 sate diferite cu pachete cu alimente în jurul Brașovului. Cei fără adăpost găsesc aici un loc unde se pot spăla, schimba și încălzi pe timpul iernii, cei mici primesc ajutor la teme și rechizite/haine pentru a putea merge la școală. Celor în putere le oferim suport în a-și găsi un loc de muncă sau îi integrăm prin voluntariat.

Proiectele noastre Noi nu putem fi altceva decât mesageri. Punte. Între voi - cei care le auziți glasurile și vă gândiți la nevoile lor - și ei - care se agață de orice speranță pentru a ieși la liman. Două lumi aparent paralele care își dau întâlnire aici, la noi, în Hub-ul Bucuriei. Din relaționarea cu ei ne-am dat seama de nevoile lor reale. Iar nevoile s-au transformat în proiecte. Le-am confruntat, le-am www.bucuriadarului.ro

întors pe toate părțile și am căutat soluții. Crăciunul în fiecare lună a pornit de la realitatea pe care am văzut-o în sate. Una cu mult mai dură și mai greu de dus decât în oraș. Cu LIPSURI mult mai mari. Oameni care meritau să fie văzuți și vizitați nu doar de Crăciun sau Paște ci în fiecare lună, cu recurență. Împreună încălzim suflete s-a pliat pe realitatea care îi înconjoară mai ales în preajma iernii: GERUL. Care la sat e o realitate nu doar o metaforă. Lipsa unor sobe bune, de teracotă, a hainelor potrivite de iarnă ori a lemnelor sunt cauza unor adevărate tragedii. De asta, împreună, identificăm gospodăriile cele mai afectate și aducem puțină căldură în cuiburile lor. Toamnă, Toamnă, vreau la școală a luat naștere din nevoia de a sprijini copiii să meargă la școală. Lipsa educației și îndepărtarea de valori aduce suferință. Anul trecut am dus 800 de ghiozdane echipate iar anul acesta 1000. Educația este cea mai grea luptă dusă de noi. În primul rând cu părinții care nu înțeleg pe deplin rolul ei plus mediul care îi trage în jos. În același timp, din cauza condițiilor precare societatea îi respinge, iar lupta trebuie dusă pe mai multe fronturi deodată. Copii curaţi, copii protejaţi își vrea copiii și familiile lor cu posibilitatea de a fi curați. Fie că e vorba de produse de igienă fie de mașini de spălat sunt dintre lucrurile pe care le primesc cu cea mai mare bucurie. Prin Trambulină pentru viață am vrut să ne apropiem copiii de saltul către maturitate. Să îi aducem în prima lor tabără, să învețe să folosească dușul, toaleta, să știe ce înseamnă să ai un program. Să învețe să fie copii câteva zile, ca mai apoi să își reia rolurile lor de oameni mari și responsabili în familiile lor.

7 ANI DE BUCURIE

7


Povestea noastră Cine ne ajută?

Încotro?

Sponsorul nostru principal este Dumnezeu. Grija Lui care creează „coincidențele” cele mai potrivite atunci când avem cea mai mare nevoie. Și ca să vă dăm un exemplu: aveam nevoie de nucă pentru cozonaci și am primit un telefon de la o inimă cu prea multe nuci adunate în curte. Altă dată, un utilaj al nostru în bucătărie important și costisitor ni se defectase și în aceeași zi am fost sunați de cineva ce ne-a echipat întreaga bucătărie. Dacă pentru alții acestea pot fi trecute drept coincidențe, pentru noi sunt mesajele pe care le-am primit ca de la sponsorul nostru principal. O altă forță sunt voluntarii! Ei ne sunt inima care duce povestea dăruirii mai departe. Ne dau măsura timpului și a dăruirii. În fiecare zi ne setăm ceasul după inimile lor iar la sfârșit de zi inventariem: inimi de voluntari implicați, mâini harnice care decid să îşi „investească” cele câteva ore de trudă pentru binele celorlalţi, zâmbete și borcane, plus suflete care povestesc mai departe despre ce simt când vin la cantină. Iar fără donatori niciunul dintre proiectele noastre nu ar fi fost posibile. Faptul că am reușit să transformăm parastasele, slujbele și darurile făcute în mod normal în amintirea celor dragi trecuți în lumea fără dor, în mese calde pentru cei în nevoie, a fost o veste bună îmbrățișată de comunitatea brașoveană. Aici părintele Pavel a avut o mare contribuție, prin căldura și atenția cu care sâmbătă de sâmbătă îi pomenește pe cei adormiți. În general nevoile lor reale adună oamenii dispuși să dea o mână de ajutor. Mobilizează și înmulțește binele. Ne scoate din indiferență și, din zi în zi, ne arată o altă față a lumii, mai bună.

Vrem să continuăm filonul binelui. Am început cu asigurarea hranei, însă problemele lor sunt mult mai adânci. De la probleme legate de locuință și educație până la sănătate. Ne propunem să le aducem în prim plan în perioada următoare. Dacă am început în parteneriat cu oameni de bine să le oferim sute de ochelari gratuit, astăzi vrem să punem pe picioare un cabinet stomatologic, atât pentru părinți, cât și pentru copii. În Brașov nu există un astfel de loc, cu servicii gratuite. Bucuria noastră mare este că am dat de medici dispuși să dea o mână „de ajutor” pro bono. Acest împreună ne călăuzește pașii către un răspuns pentru fiecare nevoie întâlnită. Avem și un teren pe care ne dorim să construim mai multe locuințe sociale. Anul acesta am început cu o casă pentru familia Ianoși, a cărei poveste o veți întâlni în această carte și sperăm să nu ne oprim aici.

8

Cuvânt de final Marile schimbări pornesc cu pași mici. La fel și destinul lor, adăugând picătură cu picătură speranța unui mai bine în sufletele lor în fiecare zi. Fie printr-un prânz cald, pachete cu alimente, jucării și orice fel de ajutor de care au atâta nevoie ca să privească cu încredere spre viitor. Însă, cel mai mare dar pe care îl pot primi este timpul în care sunt ascultați și dragostea ascunsă în toate gesturile voastre de dăruire.

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povestea noastră

Puturoșii pământului Categoriile sunt cele mai ușor de stabilit. Gust. Mărime. Miros. Disciplină. Rezistență la stres. Punctualitate. Motivație. Lucru în echipă. Profesionalism. Seriozitate. Iar lista ar putea continua cu multe specializări pe care orice om de HR le-ar vrea prezente într-un angajat. De altfel, stau și mă întreb, cine s-ar încumeta să angajeze un altfel de CV? Un alcoolic de exemplu. Sau cine și-ar dori în echipă un om care să nu știe să scrie și să citească? Ori un om cu care nimeni nu s-a purtat cu răbdare și care a fost agresat. Care știe doar să își strige drepturile și să semnaleze când ceva din tine îl doare și nu îl înțelege. Ai putea să treci pe lângă el pe stradă și să-l vezi cum cere. Că i-ar trebui. Că i-ar fi de folos atenția și puținul sau mai multul pe care îl ai de oferit. Însă imediat îți vin în minte o tonă de scenarii: fiecare dimineață când tu te chinui să te trezești, ce face el atunci? Orele suplimentare pe care le faci, facultatea prin care ai trecut, greutățile pe care le-ai întâmpinat pentru a ajunge unde ai ajuns, el unde era în tot timpul asta? Îți spun eu. Unii dormeau noaptea pe străzi, încă de la vârste fragede, sătui de bătăile și strigătele de acasă. Alții, proaspăt ieșiți din orfelinate, erau departe de orice protecție socială. La pachet aveau „doar” bătăi zdravene pe care încă le mai țin minte, câteva abuzuri și o mare de neiubire. Unii erau crescuți în familii cu copii mulți, în care educația nu era o prioritate. Așa că, toate clasele făcute sunt prea puține pentru degetele de la o singură mână. Pe unii se prea poate să-i fi întâlnit pe drumul tău deja. Foști colegi, vecini, cunoștințe, care s-au pierdut pe drum. Un divorț, o moarte prematură a cuiva drag, o depresie, i-a scos din www.bucuriadarului.ro

circuit. Doborâți, au stat cu urechea lipită de pământ prea multă vreme fără să-și mai poată auzi propria bătaie a inimii. Așa s-au înfrățit cu alcoolul - singurul care le oferea alinare și puțină uitare - sau cu însingurarea, incapabili să strige după ajutor. Alții se luptau cu niște boli crunte. Cu invalidități. Cu un sistem care pare să nu-i vadă și să-i ocolească. Oameni simpli care nu știau la ce poartă să bată ca să-și ceară drepturile. Deși, chiar dacă aflau în cele din urmă, nu era nimeni care să-și deschidă inima pentru nevoia lor. Li se spunea la alt ghișeu, într-o altă lună, într-o altă viață. Lor li se strigă adesea „la muncă și nu la întins mâna!”. De asta, multora le este rușine să se știe că au nevoie de ajutor. Doar că ei, chiar s-ar duce cu bucurie la muncă. Cei mai mulți dintre ei. Însă, i-ai putea lua să îți lucreze așa cum pot? Fără randament maxim, cu nevoia de a face pauze dese, cu greșeli repetate pentru că nu înțeleg prea multe, cu neîncrederea în propriile forțe, trecându-le cu vederea că miros urât pentru că dorm pe străzi, cu irascibilitatea de a nu fi dormit tocmai bine pe stradă? Și nu există două categorii, EI și NOI. Existăm ÎMPREUNĂ. Doar că EI au nevoie de tine, de răbdarea și încredrea ta, ca să te ajungă din urmă. O perioadă. Zile, luni, poate ani, într-adevăr. Depinde de greutatea fiecăruia. Doar că, fără tine, vor învață să numere până la Niciodată. De asta, doar împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

9


Pe cine ajutăm Ne-au trecut pragul de-a lungul anilor 2000 de suflete. Familii cu copii mulți, mame sau tați singuri, care se luptă pentru binele copiiilor lor, bătrâni singuri și bolnavi, oameni ai străzii. Destine îngenuncheate care și-au găsit o speranță de mai bine aici, la fundație.

Acasă Casa e o înșiruire de cuvinte frământate de sufletul fiecăruia dintre noi. Casa este suflet, corp și adăpost. Locul primilor pași, al regăsirilor și al plecărilor. Locul bucuriei, al emoțiilor de tot felul, locul creșterii. Cuibul din care ne desprindem de părinți, locul unde noua viață licăre scânteie. Asta pentru mulți dintre noi, dar pentru ceilalți?

Prima întâlnire O rulotă la mâna a doua. Atât și-au putut permite Eugenia și Fănică pentru copiii lor. Ca să se facă liniște și să își poată crește cei 5 copii în ceva mai mult spațiu decât ar fi avut până acum. În doar două camere stăteau până acum ceva săptămâni 4 familii cu copii care plâng, râd, se joacă și au nevoie de spațiu. Au decis să plece pentru cea mai mică, Georgiana, ce are două săptămâni. Deja existau tensiuni acumulate și mult prea puțin spațiu. Pentru noi, cei care ne revendicăm spațiul intim, ca pe ceva sacru, traiul așa este o matematică imposibilă. O viață de nedus. De neconceput. Pe rulotă au dat 5500 de lei. Ultima lor brumă de bani pentru un loc căruia cu greu i se poate spune casă, dar care este acum spațiul lor. Azi vorbim despre Ionuț, băiatul cel mai mare rămas acasă. Vineri este ziua lui de naștere. Doar că sărbătorile lor sunt mai puține și fără fast,

10

precum un fapt divers. Nu știm de unde să începem, dar suntem siguri că inima voastră ne va arăta drumul. Sau cel puțin va face ca ziua lui de naștere să conteze. Măcar anul ăsta. Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Pe cine ajutăm departe sub multe forme. Una dintre ele - răsplata unui copil care nu are bucurie mai mare decât să își știe frații mai mici bine. Mulțumim Gabrielei pentru răbdarea de a merge să îi luăm cadou, plus drumul dus-întors Holbav Brașov, Cristinei pentru tort (uri), Adnanei pentru dulciuri, Răzvan și Oanei pentru cadouri, Mihaelei, Teodorei, Alexandrei, Cătălinei și cavalerilor Lorand, Ioan, Ciprian, Adrian și Răzvan care au contribuit la cei 1200 de lei strânși pentru familie (ordinea este cronologică). Nevoile sunt multe, de la soba pe care își gătesc până la un panou solar, o toaletă ori un grajd pentru mânzul cu care se mai ajută. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

A treia întâlnire Vă mai amintiți de Ionuț? Am fost părtași la singura lui zi de naștere sărbătorită. Într-un vagon impropriu stau 7 suflete adunate ca într-o capsulă în afara timpului. Și a utilităților.

A doua întâlnire Bucuria poate lua multe forme. Este precum un mușchi care se exersează și se trăiește. Împreună. Iar pe Ionuț l-am văzut pentru prima dată că râde ieri. Timid, neînțelegând că toate i se pot întâmpla chiar lui. Am dat de el abia seara, târziu. Era plecat după laptele celui mic, ca un frate mare și responsabil. Pregătit să preia mult din greutățile părinților. A lucrat toată ziua la cartofi. O zi ca oricare alta în care trebuia să supraviețuiască. Știa că e ziua lui, dar asta nu o făcea cu nimic mai specială. Cu siguranță nu se aștepta să i se cânte ori să primească urări. Bucuria este puterea inimii de a mai crede în bine. Iar voi ne-ați arătat că o putem da mai www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

11


Pe cine ajutăm Azi am fost și am dus lumină în vagonul lor. La pachet cu bucuria că ziua poate să le fie mai mare. Cu teme care acum au mai multă „zi” să se facă. Un strop de normalitate într-o viață pusă la încercare a însemnat un sistem electric cu panou fotovoltaic care poate să lumineze mai multe becuri și le poate încărca telefonul. Surpriza lor a fost mare. Și a noastră la fel. Pentru că în ultima vreme au fost greu de găsit. Mereu plecați cu ziua la lucru, căutând să își ducă zilele. Mulțumim tuturor care au donat pentru acest dar încă din iunie. Nădăjduim ca după ce se vor alege apele să revenim cu vești și mai bune. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Nimeni nu se plânge de nimic. Nici că e prea mică odaia. Nici că totul se poate dărâma într-o clipă. Ei sunt datori să lupte. Asta știu și asta fac. Doar că durerea neajunsurilor este acolo. Interiorul casei lor vorbește despre visurile pe care nu le pot vedea decât în fotografii. Fetele nu au plecat niciodată din sat. Cea mare spală la mână. Mama e plecată cu munca, iar casa trebuie să strălucească. Am întâlnit azi oameni care își duc jertfa luptei pentru traiul de pe azi pe mâine în tăcere. Cu speranța că poate o să le fie mai bine într-o bună zi. Și noi credem că o să le fie. Cu ajutorul vostru. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Mama Irina Am fost la Ojdula ca vestitori ai primăverii. Să le aducem în dar drept recunoștință produse speciale pentru ELE. Le-am privit mâinile bătătorite de muncile câmpului și inimile care au dus suficiente necazuri.

Părinți copii, copii părinți Există povești învăluite în tăcere. Greutăți care nu fac spectacol. Dureri duse pe picioare, fără prea multe cuvinte. Și mâini care povestesc despre arșița zilei seara târziu. Există părinți pe care nu i-am întâlnit niciodată. Pleacă odată cu revărsatul zorilor și se întorc seara târziu. Nu au decât două mâini de care se pot folosi să își crească copiii. Și un dram pe putere. Își lasă copiii unul în grija altuia și pe amândoi în mâna lui Dumnezeu. Pentru că atunci când le treci pragul pare o cameră din poveste. O casă din lut, umbrită de grindă și cocoșată de propria greutate. Curată, îngrijită și primitoare.

12

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Pe cine ajutăm Le-am mulțumit că încă au rămas pe baricade. Cu mintea întreagă. Pline de nădejde și fără blesteme. Aici am dat de adevărate eroine. Una dintre ele este doamna Irina. O mamă care de 34 de ani nu s-a dezlipit nicio singură zi de fiul său. O luptă cât o viață de om, pentru faptul de a-și fi dorit un copil. Născut prematur. Cu oase firave. Care de la vârsta de 13 ani și-a fracturat șoldul și a rămas imobilizat. Apoi a făcut o tumoare pe creier. A orbit. Iar de mâncat, nu poate decât pasat. Și dacă merge doar până la farmacie, mamei gândul îi este tot acasă. Vrea să îl știe bine. Și nimeni nu îl știe mai bine decât ea. Ajutoare nu are de unde să primească decât de la mama ei, și ea destul de înaintată în vârstă. Frați nu are. Nici ea, nici soțul. O jertfă în fața căreia am rămas muți destule minute după ce am plecat. Un fel de moment de reculegere pentru trei vieți îngropate de timpuriu. Însă, în toată această durere, am reușit să aducem un zâmbet pe fețele lor. A eroinelor neştiute. Acea îmbrățișare și recunoaștere că nu au capitulat. Că sunt EROINE cu drepturi depline. Totul datorită vouă! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Maria și mâinile de aur Se întâmplă să rămânem fără cuvinte ore întregi. Zile legate. Pentru că nu poți înțelege sărăcia care le pune pe umeri atâtea greutăți și le îngenunchează destinul. Pentru că infirmitatea mamei poate transforma o mână de om de 5 ani în mamă pentru frățiorul mic, în soră, în prelungirea mâinilor, picioarelor și putere pentru întreaga casă. Maria e un munte de mărinimie în vârstă de 5 ani. Se poate duce și desculță la grădi, dar vrea să știe că prietena îi este încălțată. Și geaca și-a dat-o. Spunea că ea sigur are să mai primească una. Am ajuns în casa lor din pură întâmplare. www.bucuriadarului.ro

Un joc al destinului. Un preaplin. Un drum neplanificat, dar necesar. Am dat de omul potrivit care ne-a îndrumat către acolo. Spre casa lor în care Florentina a rămas fără putere în picioare din cauza unor răceli sistematice. Asta e ce se spune. Pentru că de fapt niciodată nu au avut cum să facă mai multe investigații. Nici bani. Nici cine să meargă cu ea prin spitale. O casă din chirpici, prin care vântul bate prin toate cotloanele. Doi copii frumoși și părinții care fac cât pot. Niciunul nu a avut norocul să meargă la școală. Cu tatăl care îngrijește de animale. Atât cât să nu moară de foame și să primească un acoperiș mai bun măcar câteva luni cât oile nu le sunt date la cioban. Zâmbetul Florentinei ne-a cucerit. Același cu care își duce durerea pe picioare. Cel care vine dintr-o împăcare și o povară dusă fără scrâșnet de dinți. Fără blesteme. Fără să se gândească de ce ea. O mamă fericită pentru pruncii ei. Pentru Maria care i-a fost trimisă de ajutor. Ea încă își simte picioarele. Are nevoie de vizită la medicul specialist, de cineva care să o pună pe picioare, ca mamă pentru copiii ei. Iar Mariei să îi redea copilăria, fără toată responsabilitatea de pe umeri.

7 ANI DE BUCURIE

13


Pe cine ajutăm Vrem ca povestea lor să le fie decorată cu un final fericit. Să schimbăm împreună rolul Mariei. Să îi redăm copilăria. Și patru pereți care să îi adăpostească de frig. Acum stau temporar într-o casă care nu este a lor. Ce au ei sunt 4 pereți din chirpici prin care șuieră vântul… Partea bună a poveștii este că datorită vouă, am adus-o pe Florentina, mama Mariei la Brașov pentru internare. De aici lucrurile bune s-au ținut lanț. A urmat o evaluare a situației, iar o comisie a decis că pentru cel puțin un an să existe o pensie în familia lor. Cea mai bună veste! Mulțumim!

și ea la rândul ei un copil. Condițiile sunt grele. Și, pe lângă toate greutățile, au și o bunică de 94 de ani de care trebuie să se îngrijească. Nu au nimic. Nici frigider, nici alte normalități de care să se bucure. O mașină de spălat era de mult o necesitate pe care o tot amânau. Un fel de a zice o amânau. La care nu sperau prea curând. Doar că voi ați făcut ca minunea să fie posibilă. Măcar așa timpul Ilenei nu va mai fi furat de spălatul hainelor, iar pruncii ei o vor avea mai mult alături, încurajându-i spre educație. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Ileana

Gabi

Ca să ridici privirea din pământ îți trebuie curaj să înfrunți privirile lumii întregi. Acea lume care te poate condamna oricând pentru că nu ești conform. Știi care e normalul doar că tu mai ai mult până să ajungi la el. Până să simți pe pielea ta ce înseamnă să fie ușor să supraviețuiești. Nu îndeplinești standardele pentru că pentru tine apa nu e la îndemână, casa are nevoie de reparații, iar banii nu ajung niciodată. Și asta e lupta ta de o viață întreagă. Ilenei i-ar fi plăcut să fie și ea printre cei care au o viață decentă. Doar că la ei e mai greu. Cum ar putea să fie altfel când ea nu a avut parte de educație prea multă, în casă au doi gemeni și o adolescentă de 18 ani, proaspăt mămică care are

Ne povestește normalitatea casei lor: mama merge la lucru, iar el rămâne de rând la făcut mâncare și curățenie. Nu s-a transformat însă într-o dădacă veritabilă. Asta pentru că frații lui mai mici știu deja să își poarte de grijă. Iar el mai pleacă, atunci când se ivește ocazia, la lucru, cu ziua, pe șantier. Îi mai ia puțin din greutatea pe care o are un singur salariu care crește trei copii. Pentru că știe cum e să nu ai nici măcar o coajă de măr din care să îți ostoiești foamea. Pâinea era deja un lux pe atunci. Nu au fost multe zile la rând, însă i-au rămas adânc în inimă. Își dă seama ce noroc au avut cu mama care le-a fost mână de fier și inimă caldă care i-a modelat.

14

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Pe cine ajutăm Le-am trecut pragul și am găsit trei băieți cuminți și educați cum trebuie. Mezinul, Denis, a luat premiul întâi și are o pasiune: îi place să se dea cu rolele. Știe scheme, dar nu poate avansa pentru că nu are echipament potrivit. Nici genunchere, nici cotiere, nici cască. Ne-a explicat cam cum ar trebui să fie rolele lui să poată avea încredere să încerce mai mult: să aibă rulmenții buni, roțile groase și frână bună. Însă e mulțumit și cu ce are. În parc, se uită cu jind la cei care fac parte din club. Când îi vede se bucură că își mai poate îmbunătăți schemele doar privindu-i de departe. Oricum, dintr-un singur salariu, clubul sportiv rămâne doar un vis. Mama lor a crescut 10 copii. I-au mai rămas doar 3 în bătătură, iar unul a plecat prea devreme dintre noi. I-au rămas tablourile ca să îi mai ostoiască dorul și să îi mângâie durerile. Astăzi mama lor era la muncă și era o bucurie. De un an de zile le e ceva mai ușor. Banii nu sunt mulți, dar se străduiesc să fie în rândul lumii. Azi v-am prezentat normalitatea care, atunci când ești părinte singur, este cel mai greu țel. Iar Luminița l-a atins. Îi suntem recunoscători pentru grija, iubirea și atenția constantă pentru educație pe care a avut-o atâția ani pentru cei 10 copii. Felicitări! Împreună înmulțim bucuria!

Sorina Sorina nu este genul de mamă care să se bată cu pumnul în piept că are deja 4 copii la nici 19 ani. Nici nu face caz că alții sunt ajutați mai mult sau mai puțin. Însă știe să râdă alături de ei și vrea să îi știe la școală. Să îi știe bine. Să aibă un alt viitor decât au avut ei. Provine dintr-o familie numeroasă și nu a avut norocul să fie susținută în școală. Din 8 copii, doar o soră a absolvit câteva clase. Restul trebuiau să muncească la animale pentru a supraviețui. De asta a plecat în lume devreme. Și-a făcut propria familie, însă nu departe de sărăcie. Doar www.bucuriadarului.ro

că Sorina nu vrea ca povestea să se repete. Ea și-a promis că pentru copiii ei școala va fi prioritate. Vor învăța să scrie și să citească. Și de acum înainte vor fi și mai curați. Iar cei mici ne sunt niște comori. Care au nevoie de timp și multă grijă să crească bine. Veseli și plini de viață sunt oricum mereu. Și pot să facă dintr-o simplă cutie o bucurie. Inimi pentru educația cărora o mașină semiautomată de spălat a fost un dar de sus. Un mod de a celebra maternitatea lucrătoare și jertfitoare. Una dintre cele 10 bucurii pe care le-am oferit-o lor, eroinelor neștiute. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Destine Pe străzile orașului, amestecați în vâltoare, avem impresia singurătății. Anonimatul are și părțile lui bune, te poți pierde ca să observi lucrurile de la distanță. Dar asta este o altfel de normalitate. Atunci când nu te vede nimeni, lipsurile, apăsările și grijile devin și mai grele de dus. Singurătatea amplifică neputința și adâncește nefericirea. Fiecare chip întâlnit în viața noastră a fost odată chipul senin al unui copil. Doar că pentru fiecare dintre noi copilăria se scrie cu altă cerneală. Mărturie stau toate umbrele care le

7 ANI DE BUCURIE

15


Pe cine ajutăm brăzdează chipurile. Noi am ales să vedem, să îi privim în sufletul singurătății lor. Să le zâmbim, cald și deschis, și să le dăruim, întâi de toate, îmbrățișarea unei priviri senine care să le vorbească inimii lor: te văd, te știu și îți suntem aproape. Recunoștința capătă, de multe ori, forma rodului muncii lor.

Ciobi Cu Ciobi ne știm de mult. De când era pe stradă și inspira teamă. De când ne era greu să interacționăm cu el. La stână, însă, viața lui a prins un sens. Un scop pentru care merită să se trezească: animalele de care are grijă împreună cu alți doi colegi: 64 de vaci și 780 de oi. Dovada vie că mâinile lui pot lucra și binele. Și chiar foarte bine. Astăzi ne-a adus din brânza făcută de el cu bucuria că poate să ne ofere și altceva în afară de prilejul de a-i fi aproape. Ne-a întâmpinat cu rodul muncii mâinilor lui, semn că suntem pe drumul cel bun. Viața lui a luat o nouă cotitură, a binelui din bine. Sămânța sădită prin grija noastră a cunoscut rodul și își continuă drumul. Mulțumim, Ciobi! Împreună înmulțim bucuria!

16

Andrei El e Andrei. De obicei ne sună dis-dedimineață și ne povestește despre cât de frumoasă ar trebui să ne fie ziua după urările lui. Și are dreptate. Până la urmă noi nu ne luptăm cu o cangrenă la picior pe care el o duce de ceva timp pe picioare și nici nu avem trecutul lui pe străzi, fiind al nimănui. Și, oricum ar fi, pe el ziua îl găsește optimist. De asta vrea să ne împărtășească și nouă din bucuria lui. Pe urmă, la rând, vin văcuțele despre care ne povestește. Deja le îngrijește de mai bine de un an. A fost o întreagă luptă de insistențe și renunțări până și-a găsit locul și liniștea. Până când s-a acomodat cu responsabilitățile și cu o viață destul de solitară, dar liberă. Andrei al nostru era deja haiduc și luptător, doar că stabilitatea de obicei sperie. Și, împreună cu responsabilitățile, poate transforma oportunitatea într-un reproș în plus, adăugat oricum la avalanșa de prejudecăți cu care vine la pachet lupta cu o viață pe stradă. De asta, la zi mare, gândurile noastre de bine sperăm să îi încălzească inima și să îi întărească puterea de a continua pe calea pe care a ales-o deja de aproape un an. La mulți ani, Andrei! Suntem mândri de tine! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Pe cine ajutăm Bunicii Cine nu are bunici să-și caute! În jurul nostru sunt bunici și bunicuțe care își trăiesc anotimpul amintirilor și al dragostei pe care o au de dăruit în așteptarea unei invitații la noi în suflet. Și ei și noi avem nevoie de confirmare. Să fim văzuți, acceptați, iubiți așa cum suntem.

vorbește cu noi. Ne mângâie ca o bunică bună și ne spune pe nume: dragă. Toți îi suntem dragi, pe toți ne poartă în inimă și în rugăciuni. Și mereu se scuză că nu ne-a adus flori îndeajuns de frumoase. Se teme că este puțin. Că ar face mai mult, dar nu are de unde. Fără să știe că pentru noi a devenit Izvor. Comoară. Și Bucurie. Toată grija ei e să aducă un strop de lumină în cantina noastră în fiecare zi. Oameni pansament peste care anii au trecut doar ca să îi facă mai buni, mai răbdători, de pus pe rană. Oameni pentru care ne trezim în fiecare dimineață pentru a le face viața mai ușor de dus. Datorită vouă! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Domnul Tibi Pe domnul Tibi îl știm de vreo doi ani. Ne-am împrietenit bine și de multe ori îl găsim alinându-și dorurile și singurătatea cu pick-upul. Un meloman fără pereche.

Florile doamnei Szabo Există și oameni odihnă. Oameni prieteni cu florile și cu recunoștința. Puteri care se ascund în spatele unui trup vlăguit de greutatea anilor pe care îi poartă. Doamna Szabo vrea să treacă mereu neobservată. Odată cu florile pe care și le pitește în plasă, ne aduce și un zâmbet cald și ochii plini de recunoștință. Știe că pensia e prea puțină, că medicamentele sunt scumpe și că nu ar putea primi ajutor din altă parte. Că fără noi ar rămâne singură cu toată neputința ei de dus. Așa că vine zi de zi și ne aduce flori din grădină. Le schimbă apa. Le vorbește. Și după, www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

17


Pe cine ajutăm E bucuros de oaspeți mai mult decât de pachete, deși la cei 80 de ani are doar un ajutor social de 140 lei. A lucrat în tinerețe la negru, s-a bucurat de banii ceva mai mulți la sfârșit de lună, însă bătrânețile nu și le-a luat în calcul. Din întâmplare i-am văzut piciorul cu o rană care nu i se vindeca. Mereu cu pantalonii până în pământ, a trebuit să fie o vară toridă ca să îi vedem suferința. Bani pentru pansamente, unguente și cele trebuincioase nu se punea problema să existe. Singura „alifie” erau șervețelele din bucătărie care îi formau un „scut” contra prafului. Azi am ajuns la el cu unguente, pansamente și ce i-a mai recomandat doctorul, însă tratamentul se va întinde pe câteva luni bune. 100 de lei pentru el este o avere. Dar ne gândeam că mână de la mână îi putem face bătrânețile ceva mai ușoare. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

plecăm niciodată, iarna asta ne-a croșetat un fular. Voia să avem ceva de la ea. I-am devenit dragi și aproape nepoți. De Crăciun a primit un cadou anonim de la o nepoțică anonimă. Atât de mișcată a fost de gest, încât a vrut să răsplătească generozitatea nepoțelei. Ne-a rugat să o căutăm și să îi oferim un dar. Așa că, dacă se recunoaște în descriere, o așteptăm la sediu, să își ridice dragostea împachetată și trimisă cu emoție. În zilele geroase de iarnă, inimile noastre sunt încălzite de dragostea lor necondiționată, de gândul că avem o ușă mereu deschisă și o rezervă de bucurie nemăsurată. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Doamna Maria Există un loc al oamenilor care îți fac loc în inima lor. Din care încep să împartă bucurie. Un fel de rai croșetat din răbdarea de a-i aștepta pe cei care au bunăvoința să le treacă pragul. Împodobit cu un buchet de recunoștință pentru orice gând bun pe care îl pui la picioarele lor. În casa multor bunici am simțit de multe ori că PREZENȚA noastră în viața lor contează. Că ea este în fond cel mai mare dar pe care îl putem aduce odată cu ajutorul de alimente și ceva dulce. Un loc al asumării și al protecției deși anii mulți sunt greu de dus și puterea puțină. Însă acolo, într-un altfel de tărâm presărat cu amintiri din timpuri grele, se dospesc sufletele care înțeleg și s-au pregătit îndelung de plecare. Care acum sunt departe de lupte pentru orgolii și care își găsesc câte un cuvânt bun pentru oricine le trece pragul. Și, din puțina lor putere, doresc să ofere bucurii inestimabile. Doamna Maria ne este o astfel de comoară. Pe lângă ceaiul aromat de mentă cules din propria grădină, fără de care nu ne lasă să

18

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Pe cine ajutăm

Să nu ne uitați! Mereu, din lună în lună, de fiecare dată, atunci sunt sintagmele care ne plasează în timp față de cei cărora le trecem pragul. Cuvintele cu care ei măsoară timpul până la următoarea întâlnire. Când pot să își spună durerile și să se încredințeze că încă se mai poate face ceva. Pe noi ne văd drept mesagerii celor care își aduc aminte de ei și simt că nu sunt abandonați în acele locuri aproape neștiute de nimeni. Așa am dat de doamna Maria. Fără pensie. Bolnavă de cancer. Nevoită să plătească 1200 lei doar pentru un tomograf. Și cum asta nu ar fi fost îndeajuns, acum și cu o fractură la picior. Cum i-am întrat în casă, am dat de un lambriu ghiftuit de pastile. Multe. Menite să îi mai aline durerile. Numai ea știe cum face ca să le poată cumpăra. Când poate. Însă de cele mai multe ori, nu. Era bucuroasă că i-am trecut pragul. Că am întrebat-o de sănătate și nu am uitat-o. Atunci, pe picior de plecare, un singur lucru ne-a rămas în minte ca un strigăt din plină durere: SĂ NU NE UITAȚI! Iar voi sunteți inima care ne îndeamnă, în fiecare zi, să ne aducem aminte de ei. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria! www.bucuriadarului.ro

Ritm și greutate Pentru ei fiecare pas are o măsură. Un ritm. Și o greutate. Picioarele lor simt pământul cu mult mai des. Tălpile le sunt arse de soare, tăbăcite de glod și de multe ori simt ascuțișul fiecărei pietre. Știu să se adapteze oricăror mărimi. Prea mari, prea mici, doar ca să fie cumva printre cei încălțați. Mulți nu au văzut vreodată un magazin de încălțăminte, însă cerul a rânduit să poată mima un soi de normalitate. Nu și confortul. Nici având mângâierea frumosului. De asta, atunci când am ajuns cu încălțăminte pentru cei mici, din piele, de bună calitate, nu le venea să creadă. Acolo, în sate, e greu cu încălțămintea. Și nu numai. Dar asta e una dintre problemele apăsătoare pentru care mulți nu își trimit copiii la școală. De rușine. De sărăcie. De neputință. Le-am întâlnit zâmbetele și mulțumirile pe care vrem să le dăm mai departe. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

19


Pe cine ajutăm

HETEA Hetea nu e departe, dar e neștiută. Înconjurată de frumusețe. Doar că, dincolo de ea, găsești o comunitate de oameni izolată. Ascunsă între dealuri ca să nu mai fie arătată cu degetul. Cu copii frumoși și fără drumuri pavate. Fără apă. Fără gaz metan. Fără viitor. Școala e singura instituție care le mai dă echilibru. Verticalitate. Susținere. Un perete de care să se poată susține în caz de calamitate. Și ea frecventată mai mult pentru surplusul de lapte și corn. Singura lor masă pe zi. Iar dacă sunt norocoși și există mai mulți absenți, pot lua acasă ce mai rămâne pentru frații cei

20

mici sau mai mari. Care nu au înțeles la ce e bună și școala asta. Care nu au fost susținuți, încurajați. Pentru care nu s-au găsit haine, încălțăminte și nici timp pentru lecții. Pentru care supraviețuirea a fost mai importantă decât educația. Foamea lor poate fi amăgită cu puțin. Cu un corn, cu o mâncare de bureți, cu puțină mămăligă. S-au obișnuit și cu ploaia și cu frigul și să nu aibă. Însă sunt deschiși dacă sunt tratați ca ceilalți. Dacă li se oferă atenție. Dacă li se întinde o mână de ajutor. Nu știu cum e să fie altfel. Nu li s-a arătat o altă față a normalității. Fac ce pot. Ce știu. Ce s-au învățat unii pe alții. Sunt dintre ei mai răsăriți care au reușit să plece dincolo. Să își încropească o casă în care să nu plouă. Vin și pleacă. Aici, fără școală, nu îi primește nimeni. Am fost, am vizitat, am împărțit daruri la școală. Le-am văzut copiii care au nevoie de aceeași dragoste, atenție și răbdare ca proprii noștri copii. Am plecat cu gândul că trebuie să se poată face ceva și pentru ei. Și deja am și făcut. I-am cunoscut. Am făcut primul pas. Urmează ceilalți pe care să îi facem ÎMPREUNĂ. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Toamnă, toamnă vreau la școală! În fiecare toamnă, de 7 ani, pentru noi sună clopoțelul. Știm că trebuie să echipăm 1000 de ghiozdane, să încălțăm tot atâtea suflete și să îi încurajăm să meargă la școală. Nu singuri, ci împreună.

Toamnă, toamnă vreau la școală! Școala este spațiul copilăriei. Atelier de făurit aripi. Fabrica de viitor. Zi după zi, pas cu pas, zâmbet cu zâmbet, poveste cu poveste. Emoțiile cu rădăcini în „epoca” ei își simt puternic amprenta peste ani. Așteptările, revenirile, regăsirile, prieteniile care așteaptă trecerea vacanței. În școală se construiește parte din adultul care va fi să fie, plămădit cu experiența de acasă. Le simțim poveștile ce se deapănă sub ochii noștri, comunitățile răsfirate, despărțite de kilometri, de experiențe diferite și nevoi care separă. Însă vocea copilăriei ne aduce întotdeauna împreună.

Dragă Toamnă,

Acum, că tot ai venit, oare am să pot merge și eu la școală? Vara a fost lungă pentru mine, însă te-am așteptat cu nerăbdare să îmi răspunzi la întrebare. În schimb, Alin, îl știi doar, vecinul de peste drum, a stat cu oile la stână toată vara. Să aibă cu ce se îmbrăca si încălța la școală. Să nu se mai râdă de el că nu are nici de unele. Că sunt copii mulți. Să nu mai fie arătat cu degetul. Aseară am stat de vorbă puțin în pădure. Mi-a zis că nu i-a fost ușor. Stătea nopțile de strajă și ducea căldura zilei. Strunea câinii, mulgea oile, a văzut lupi și urși. A muncit din greu și la fân. Că așa e când ești tocmit argat. Dar măcar el știe că a mai luat din povara părinților de pe umeri. Că o să își facă un rost în viață. Eu sunt mic. Nu am putut decât să am de grijă de frații mei și mai mici. Doar că pentru asta nu mă plătește nimeni. Nici în bani - fie ei puțini sau mulți - nici în încălțăminte și nici măcar în rechizite. Îmi tot aud părinții în fiecare seară cum își drămuiesc banii. Dar nu aud nimic. Nici despre școală. Nici despre îmbrăcăminte. Doar despre greutățile care par să nu se mai sfârșească. Oare vorbesc când adorm eu? Aș vrea să îmi poți răspunde tu la întrebare. Pe ei nu îndrăznesc să-i întreb. Poate o să îmi facă o surpriză. Sau poate o să îi ajuți tu. Dar vreau să se întâmple o minune și pentru mine. Toamnă, toamnă, vreau la școală! Mă auzi? O să mă ajuți, nu-i așa? Promit când o să mă fac mare o să te fac mândră de mine! Și poate, cu puțin noroc, am să merg și vara viitoare cu Alin la stână. Eu să îmi fac bani de școală, iar tu să poți ajuta mai mulți copii. Te aștept cu un răspuns, Călin

www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

21


Toamnă, toamnă vreau la școală! mici cerând ceva. Se uită și se mulțumesc cu ce primesc. Și îl strâng la piept ca pe o comoară. Ne ducem și acolo, în comunitățile lor să le luăm pulsul. Să vedem oamenii care nu se văd, dar care dau viață satelor părăsite. Care își fac o viață din cârpeli pentru că sunt invizibili pentru societatea care nu are pentru ei decât un număr în secțiile de votare și nimic mai mult. Pentru acești copii am fost astăzi în Dacia să le oferim ghiozdane. O lume pe care nu o vedem decât la colț de stradă, mulțumindu-se cu puțin, dar care ascund destine și povești de viață. Și vicii. Dar și neșansa de a se fi născut într-o cultură a vinovăției. Vieți pentru care o masă pe zi, venită de aparent de nicăieri, e semnul că cerul își mai face milă de ei. Iar asta, datorită vouă! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Copilărie zdrobită Se pot spune multe povești despre ei. Cele mai multe cu judecăți și bătăi cu pietre. Sau cu balauri cu 7 capete. Doar că acele capete care ne înspăimântă pe noi atât de mult sunt de fapt copii care au apucat să vadă lumina zilei. Au altă culoare decât suntem noi obișnuiți, dar au aceiași ochi, același sânge roșu care le curge prin vene și aceeași nevoie de iubire și recunoaștere. Îi vezi coborând pe uliță în jos. S-a dat semnalul că au venit pachetele și speră și ei că vor primi ceva. Orice se dă. ORICE-ul este mai bun decât NIMICUL în care se zbat zi de zi. Acei ochi care te privesc de dincolo de trupurile adulților depășiți și neluați în calcul decât la alegeri. Fără educație, cu griji atârnându-le pe umeri încă din prima zi. Sunt copii pentru care mâncarea este un lux. În care dulciurile sunt o fantezie curată. Copii care nu au altă vină decât aceea de a se fi născut aparent în familia greșită. Care poartă o viață întreagă stigmatul părinților lor și sunt învățați că pentru ei zilele se numără altfel. De la a nu fi la a avea dreptul. Ei trebuie să își câștige întâi și întâi dreptul la existență. Și nu au decât un strigăt mut pe care îl spun din priviri. O copilărie zdrobită care cere din priviri ajutor. De prea puține ori i-am auzit pe cei

22

S. O. S. „curs de laptop” Cea mai serioasă cerere de ajutor din dimineața asta. Ghidaj de supraviețuire pentru școala online, episodul Camelia. Ea este unul dintre cei 1.000 de copii fericiţi care au primit anul acesta rechizite. Voință au, ajutorul este cel care le lipsește. Susținerea, îndrumarea și încurajarea. A început școala, iar apelul pentru rechizite și device-uri care

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Toamnă, toamnă vreau la școală! deoparte. Au pus umărul ca niciunul dintre cei 1.000 de copii să nu rămână fără rechizite la începutul anului școlar. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

să permită conectarea online rămâne deschis. Au multe nedumeriri pe drum, iar ei sunt foarte fragezi. Acasă fără nimeni care să le poată veni cu adevărat în ajutor. Așa că întreabă în stânga, în dreapta. Și mai ales aici, unde știu că pot primi ajutor de orice fel. Am luat creion, hârtie, conexiune la internet - cea care acasă lipsește - și am încercat să reînnodăm firul destrămat al poveștii. Să găsim platforma, parolele și orele în care trebuie să se conecteze. La noi pot încă veni să strige după ajutor. În sate lucrurile stau încă și mai greu. Fără locuri de muncă, fără rechizite sau internet, școala rămâne o opțiune doar pe hârtie. Mulțumiri inimilor care au făcut începutul anului școlar ceva mai ușor pentru ei. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

An fără rușine

Timp să clădim oameni În fiecare zi câștigăm timp să clădim oameni. Câteva ore din educația lor se întâmplă aici, ca acasă. Câteodată într-o sală aburindă de feluri de mâncare, în care voluntarii sunt supuși întrebărilor care vor clădi oamenii de mâine. Fie că e vorba de teme sau din ce sunt făcuți norii. Ori care e secretul care face marea albastră. Și câte și mai câte. Zilele trecute a fost ziua Educației. Din ea noi facem o preocupare zilnică. Știm că, fără ajutor, viețile lor nu pot decât să intre în același circuit fără speranță. Am fost în același gând cu echipele de voluntari care nici anul acesta nu au stat www.bucuriadarului.ro

În visurile noastre exista cel puțin un sat în care fiecare copil ar fi primit un ghiozdan odată cu o pereche de încălțăminte și avântul pentru un altfel de an școlar. Un an fără rușine. Fără apăsarea de a nu avea cu ce se încălța, fără greutatea de a avea un caiet pentru mai multe materii și fără privirile acuzatoare ale colegilor înstăriți. Niciunul nu ar fi suferit din lipsa rechizitelor, iar bucuria ar fi fost pe chipul tuturora. Iar acel zâmbet, de a fi primit ceva nou, numai al lor, ne-ar fi luminat toată ziua. Se întâmplă de multe ori ca oamenii să aibă visuri comune și să se întâlnească în dorința de a face bine celorlalți. Cu una dintre echipele de voluntari care ne sunt mereu alături am avut un vis comun, iar ei au fost cei care au reușit să îl transfere în realitate. Așa că, la Veneția, realitatea a fost dincolo de așteptări. Bucuria mai mare decât ne-am fi așteptat, iar reacțiile lor mai mult decât grăitoare. Însă, pentru noi, bucuria cea mare este de a nu fi lăsat în urmă niciun școlar necercetat. Inimi mari, colegi mai mult decât implicați în căutarea oamenilor cu vise comune și copii fericiți. Ce poți să îți dorești mai mult de la un septembrie călduros? Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

23


Toamnă, toamnă vreau la școală! Fabrica de încredere

Școala și așteptarea

Școala face bine. Ne face bine. Îi adună și le dă încrederea că și ei pot cândva ajunge oameni mari. De asta, copiii din Viscri au primit „arme” noi pentru „munca” lor. Ca dragul să fie mai mare și lipsurile mai puține. Și ca orice muniție care se respectă, din arsenal au făcut parte și dulciurile. O bucurie cum nu se poate mai mare să auzi ulițele pline de râsete și de bucurie. Am fost ca un Moș Crăciun care se respectă, așa că toți au primit câte ceva. I-am găsit pe unii gata de atac, cu cărțile pe masă, cu temele la vedere, cum ar veni. Și ne-au și arătat că proaspetele ghiozdane, achiziționate de părinți, deja au cedat. Am ajuns la fix. Un an școlar în care am încercat să ajungem în fiecare sat cu rechizite. Un vis la care ați spus prezent și anul acesta. Un împreună prin care am făcut zeci de copii fericiți. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

E toamnă, iar copiii noștri din sate ne așteaptă cu brațele deschise ori de câte ori e vorba de rechizitele pentru școala cea de toate zilele. Pentru ei în fiecare zi e început de școală. Chiar dacă sunt mulți la părinți ori crescuți doar de un tată și o bunică. Voi știți cât e de important ca fiecare copil să primească ceva pregătit special pentru el. Cu nume și prenume. Grija și asumarea prietenilor noștri pentru 25 de copii „adoptați” de ei anul acesta școlar ne-a bucurat. 25 de zâmbete înmulțite cu recunoștința părinților care își văd copiii fericiți că sunt în rândul lumii, simțind ajutorul din partea unor suflete pe care nu le-au văzut niciodată, dar care au înțeles cât de importantă este educația copiilor lor. Cu ghiozdanele la care au visat, cu avântul unei altfel de aventuri. Generozitatea vi se măsoară mai ales prin timpul dăruit celor dragi. În timpul rupt pentru a-i cunoaște pe cei la care ajunge ajutorul vostru. În poveștile pe care le cunoști, în mâna pusă pe umărul și așa împovărat de grijile de zi cu zi, în zâmbetele pe care le dăruiește odată cu grija pentru fiecare copil care merge la școală. În încrederea pe care le-o oferi că nu sunt singuri în lupta lor cu sărăcia. O mobilizare exemplară, fiecare cadou întrecând generozitatea lui Moș Crăciun. De fapt, a fost mai mult o asigurare că nimic nu ar trebui să stea în calea unui copil pentru a-și construi viitorul. Nici lipsurile, nici privirile colegilor înstăriți, nici grija zilei de mâine. Așa se leagă prieteniile. Așa se creează punți pentru un mai bine, particular, specific, acolo unde este cea mai mare nevoie. Picătură cu picătură. Om lângă om, mutăm munții inimii noastre. Mulțumim că faceți astfel de momente posibile! Împreună înmulțim bucuria!

Visuri cu oameni mari Sunt oameni mici care visează să ajungă oameni mari. Le vezi privirile, timiditatea și încrederea că și ei pot fi ca ceilalți copii. Sunt oameni mari care știu că, fără ajutor, fiecare început de an școlar poate fi o piedică pentru a ajunge om mare. Avem prieteni care vor să păstreze tradiția venind în întâmpinarea copiilor pe care noi îi avem în evidență, clasele 0 și 1, cu ghiozdanele gata echipate și cu câte o pereche de încălțăminte. Așa cei mici vor putea face primii pași în educație cu încredere și fără rușinea de a fi sărac. Astăzi e o zi mare pentru ei. Întâlnirea cu începutul propriului viitor. Iar primii pași sunt cei mai importanți. Mulțumim pentru tradiția de a aduce bucuria pe chipul celor mici și de a încuraja educația! Împreună înmulțim bucuria!

24

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Copii de nota 10 Când vine vorba de copiii buni, promisiunile sunt esențiale. Viitorul lor se clădește greu, cu pași mici de normalitate. Iar inima voastră îi crește. Pe noi ne învățați la schimb cum să devenim mai buni și să avem încredere în ei. În generozitatea și puterea lor. În inima voastră pusă pentru cei care s-au încurcat în ițele supraviețuirii. În șansele pe care le au cei mici, când sunt sprijiniți, să fie oameni de vază. Educația nu se face singură. E legătura inimii voastre cu durerile celor care nu au putere să strige după ajutor. E zâmbetul pe care îl împărțiți cu generozitate odată cu rechizitele și cu lipsa prejudecății atunci când le veniți în ajutor. Lecția la umbra căreia creștem, iubirea care ne udă rădăcinile.

Copii de nota 10 când îi spun copilului că nu se poate, că ei nu învăță. A dus multe în 8 ani de zile și e pregătită să mai ducă încă. Însă visul ei e să devină învățătoare. Să stea printre copii și să le deschidă mintea și inima. Pe noi azi ne-a bucurat mult! Vedem că tot efortul începe să rodească! Felicitări, Georgiana! Împreună înmulțim bucuria!

Minune de copil

Georgiana Georgiana ne-a arătat că se poate! Se poate să intri cu 9,33 la Liceul Pedagogic din Făgăraș cu nota cea mai mare din sat (Veneția de Jos). Chiar dacă nu a auzit întotdeauna numai încurajări, chiar dacă vine dintr-o familie cu 4 copii și un singur părinte care lucrează și se confruntă cu stigmatizări și descurajări. Chiar dacă „ei” greșesc www.bucuriadarului.ro

Sunt case la care inima ne oprește să mai stăm. Să nu plecăm așa degrabă. Să ne dumirim despre minunile de oameni cărora le deschidem poarta. Iar ei, sufletul. Pe Florentina și pe Șoniko i-am găsit în curte. Două fețe senine, iar Șoniko curios tare. Deși cu o umbră de timiditate știa ce să ne spună și ce să ne întrebe la cei numai 10 ani pe care îi are. Sunt multe etichetele pe care le punem din grabă celor care au alt ritm decât cel propriu sau cel cu care suntem obișnuiți. Autism, probleme comportamentale, neadaptare și lista poate continua la nesfârșit. Etichete care odată puse se

7 ANI DE BUCURIE

25


Copii de nota 10

pot simți în siguranță acolo unde au fost puse. Nu revenim prea ușor asupra lor. Cu ajutorul lor, Universul ni se pare mai sigur. Mai cunoscut. Mai la îndemână. Iar noi stăpânii care îi știm legile. Așa ne-am asigurat că cel în cauză este pus în „turma” potrivită. Fără șansa de a ne contamina normalitatea. Însă, singura care poate schimba o stigmatizare venită odată cu nașterea este inima de mamă. Care își știe pruncul și care simte că pentru unii dintre noi normalul vine la pachet cu o luptă. Că supradotarea poate fi foarte ușor confundată. Pentru că e ceva ieșit din comun. Șoniko nu a vorbit deloc până la 4 ani însă la 3 ani, în loc de cuvinte a scris cu litere magnetice, de 8 martie „Te iubesc, mămico”. O minune pe care părinții nu au îndrăznit să o creadă. De asta l-au rugat, dacă îi înțelege, să le scrie și numele lor. Iar el s-a conformat. De fapt, pentru Șoniko primul cuvânt a însemnat o întreagă frază spusă în ziua de Sfântul Nicolae la 4 ani „Voi chiar nu aveți nimic în papuci?”. Șoniko, așa cum îi spun cei care îl iubesc, s-a născut în Vinerea Mare. Când părea să deranjeze cadrele medicale cu venirea lui. A tot fost amânat de cadrele auxiliare până când doctorul a ajuns în cele din urmă să asiste la naștere. De atunci a început lupta mamei pentru a avea un copil ca toti ceilalți. Șoniko părea diferit. A avut nevoie

26

de incubator. Mai târziu nu vorbea și prezenta urme de autism. Un copil tare iubitor dar care avea nevoie de un ocean de blândețe pentru câtă sensibilitate ducea pe umeri. Trei ani de zile a fost purtat pe brațe de mama sa câțiva kilometri până la grădinița cu program prelungit, pentru ca să fie în rând cu ceilalți copii. Mai apoi a urmat sacrificiul tatălui de a lucra în străinătate. Altfel, lecțiile de logopedie și drumurile la specialiști ar fi rămas doar un vis frumos. Însă suferința de a sta departe de propriul copil nu a putut fi trecută decât cu gândul că într-o zi Șoniko va ieși din sfera stigmatizării. Pe cealaltă parte, Florentina a început să caute soluții să facă singură cu el acasă exerciții pentru a-i traduce realitatea cu răbdare și blândețe, dar și cu foarte mult umor. Netratându-l ca pe un copil cu probleme, ci ca pe un copil care avea un ritm diferit, dar care avea sa îi prindă din urmă pe toți ceilalți. Iar Șoniko nu doar că nu a dezamăgit, ci a depășit așteptările. La doar 5 ani citea Luceafărul. Asta pe lângă faptul de a avea o memorie matematică incredibilă. IQ-ul cu mult peste medie. Iar limba engleză deja nu mai este o taină pentru el. Una dintre mătuși a crezut în puterea lui de a înmagazina cu mult mai mult și mai repede noțiuni decât ceilalți copii. Acum câțiva ani a făcut un site în care crease afacerea familiei, un fast food local. Părinții nici nu aveau habar. Mai apoi îi era foarte ușor să rețină toate numerele de la cele 100 de vaci din ciurda satului. Singurul care a observat că vaca oprită în curte nu era vaca lor, iar exemplele ar putea continua. Pasiunea lui pentru tehnologie este una cu care te întâmpină încă de la poartă. Odată cu servirea ceaiului ne-a identificat fiecăruia tipul și modelul de telefon pe care îl foloseam cu toate că telefoanele ne erau ascunse în huse. Am devenit prieteni în scurt timp, așa că ne-a arătat pe rând carnetul de note - care ne-a impresionat - și desenele lui: reproduceri ale diferitelor device-uri electronice la care visează încă de mic. Știe însușirile celor mai noi telefoane și laptopuri. Însă posibilitatea de a avea unul este

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Copii de nota 10 doar un vis pentru moment. Mama încă are grijă de el, iar tatăl lucrează în străinătate sezonier pe unde poate, ca micuțul să nu ducă lipsă de cele necesare supraviețuirii. Un copil salvat de la stigmatizare prin puterea mamei de a lupta cu un sistem care voia să îi încadreze sensibilitatea drept problemă comportamentală. O mână de oameni care au făcut sacrificii și au crezut în forțele lui Șoniko deși lupta nu a fost una tocmai ușoară. O echipă cu o inimă mare și cu o dragoste capabilă să creadă într-o recuperare de nesperat. Nu am putut să ne despărțim prea ușor de Șoniko. Am stat câteva ore până ne-a depănat povestea și până am devenit prieteni. Însă, nu am putut pleca fără promisiunea de a ne întoarce cât de curând. Și, poate, cu ajutorul unor inimi dornice să se alăture, chiar cu laptopul pe care îl visează de atâta vreme. Oameni-lecții pe care nu i-am fi putut întâlni fără voi. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Anabela Sara poate să treacă neobservată drept o mămică obișnuită. Asta dacă nu știi că are două comori de copii pentru care se luptă dincolo de tretrapareza spastică pe care o are încă de la naștere. Între timp a dobândit și o scolioză conjugată cu probleme mari de coloană. Așa că, de multe ori, e nevoită să renunțe la vitaminele și medicamentele indicate de medici pentru ca visul Anabelei să nu îi fie umbrit de sărăcie. Anabela este unul dintre cei doi copii. Are 12 ani și este la liceul de artă, iar Sara s-a luptat mult ca talentul Anabelei să nu se risipească. De asta, tablourile Anabelei vorbesc mult despre căldură, speranță și deschiderea pe care o poate avea un copil care visează cu ochi de artist la o lume mai bună. www.bucuriadarului.ro

Însă lucrurile nu se opresc aici. Talentul Anabelei părăsește domeniul artelor vizuale și se mută în pași de dans, în arenă. Este câștigătoarea multor premii întâi în cadrul competițiilor de dans sportiv. Acolo unde mama și-a putut permite să o trimită. Un copil pentru care nu există timp liber. Se împarte între antrenamente, teme și cursul de pictură la care participă din când în când. E mult prea costisitor, însă mama se străduiește să o trimită măcar de câteva ori pe lună. Un copil care are multe motive ca să zâmbească, însă nu o poate face pe deplin. Dantura și-a luat și ea un răgaz artistic, iar geometria dentiției are nevoie de ajustare. De un aparat dentar, cum ar veni. Cu mult prea costisitor pentru posibilitățile Sarei. O mamă singură care până acum o lună, pe lângă indemnizația de handicap de 375 lei, se putea baza și pe o pensie alimentară de 400. Tatăl a rămas fără venituri, deci și copiii, fără pensie. În plus, se adaugă o indemnizație de familie de 200 de lei plus alocația. În total, nici 800 de lei pentru 3 inimi care trebuie să supraviețuiască. Însă ce e mai greu de acum rămâne de povestit. David a fost diagnosticat cu hidrocefalie. Dureri de cap, lipsă de concentrare și un tratament destul de dur. Alți bani, altă distracție. Și cum medicamentele l-au „ajutat” să prindă în greutate, înotul ar fi soluția ideală ca să redevină un copil în limitele normale. Din 800 de lei, abonamentul pentru înot este cu mult peste ce își poate permite Sara. Doi copii, trei inimi și o mamă conștientă de darurile sale, copiii pe care i-a primit de sus. Iar ea face tot ce îi stă în putere ca să îi știe bine. Doar că trebuie ajutată. Fără măsură. O eroină. O comoară aflată la limita supraviețuirii. Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

27


Copii de nota 10 Maria I Ianoșii sunt oameni cumsecade și muncitori, care și-au vrut curtea lor. Casa lor. Gradina lor. Copiii lor fericiți. Cu încăpățânare. Chiar și atunci când toate acestea păreau imposibile. Au plecat de la nimic. Au pus câteva salarii deoparte și au luat un teren la marginea Brașovului, acum ceva ani de zile, visând la o viață normală. La început au stat într-un container neîncăpător. Patru copii, doi adulți și temele care erau de făcut. Pentru că Maria, fiica cea mare, este sclipitoare. Cu 10 pe linie, nimic nu poate sta între ea și scoală. Acum ceva ani le-am luat un alt container. Între mutări, Maria își făcea temele pe un palet. Scuzele nu existau. Trebuia să fie pregătită pentru a doua zi. Știe că pentru ea nu există o a doua șansă ca să ajungă unde își dorește. Determinată, degajată, mâna dreaptă a părinților, sora cea mare și responsabilă pentru frații mai mici. Toate făcute cu bucurie. Plină de curaj, energie și gânduri bune. O astfel de Marie merită camera ei. Locul în care să își construiască viitorul. Așa că părinții au început să pună temelia casei pe cont propriu. Cum s-au priceput. Chiar fără ajutor, visul lor trebuia să prindă contur. De bani pentru meseriași nu putea fi vorba. Iar azi, ca să pună ban pe ban, reciclează tot ce le pică în mână. Nimic nu e de prisos. Cu grădina a fost ceva mai ușor. Deja au roade și își îngrijesc animăluțele din jur. Au început stângaci pentru că le lipsea meseriașul. Oamenii care să le pună bine temelia. Dintr-un singur salariu abia și-au încropit materialele, iar o parte din ele au fost primite donație de la oameni cu inimă mare. Acum am pus și noi umărul pentru a repara ce era de reparat, iar camera Mariei să prindă

28

contur. Mai este mult până la final însă sperăm ca până de Crăciun să o avem acoperită. Nu singuri, ci împreună! Să îi dăruim Mariei aripile ca să își construiască viitorul pe care îl merită. Oricât de puțin pentru ei înseamnă mult. Cu fiecare ajutor sunt mai aproape de normalitatea la care lucrează zi de zi. O lecție pentru noi. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Maria II Uneori primim răspunsuri la rugăciuni abia rostite. Pentru că o casă se ridică cu multă trudă și multe nopți nedormite. Cu drămuiri din puținul din care se străduiesc să și-l agonisească și să îl pună deoparte. Iar fiecare umăr pus la ridicarea căminului lor înseamnă o piatră în minus luată de pe inimă. Mai puțină teamă, mai multă bucurie. Acoperișul e unul dintre pilonii de rezistență. Cel care le pune la adăpost toată truda lor și le dă siguranța că iarna nu o să le zădărnicească toată munca. Le dă încredere că lucrurile se apropie de final. Semnul că visul e aproape gata. Și că o să dureze cât o viață de om, cel puțin. Adăpostește visul lor cel mare, sub care vor crește copiii lor în normalitatea pentru care se luptă de ani de zile. Pentru bucuria de a-și acoperi cuibul, “vinovată” se face o întreagă echipă de oameni inimoși, care la prima strigare au spus prezent și le-au venit în ajutor. De dragul Mariei, care nu face rabat de la notele mari. De dragul părinților care muncesc pentru cele patru destine. Pentru cei mici care și-au făcut din gradină un loc al lor. Dar mai ales, pentru că și-au lărgit inima de am încăput și noi și familia Ianoși laolaltă. Rămânem recunoscători! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Cina cu folos

Cina cu folos Ediția I Știți ospețele acelea împărătești, de trei zile și două nopți care încununează victoria? Noi am decis să începem direct cu ospățul, mai precis cu o #CinăCuFolos care să ne fie și câmp de luptă și trofeu și încununare. Chef Amedeo s-a pus pe gătit și făcut bine. Atât bine cât să ne ajungă pentru sute de suflete. Nu singur, ci cu o brigadă serioasă de chefi vestiți. Ajuns să gătească până departe, în prezent bucătar într-unul dintre marile restaurante din Anglia - știe că acasă încă sunt copii care nu pot decât să viseze la vizitarea altor locuri. De asta a vrut să fie unul dintre cei care pun umărul la bucuria lor. Și-a strâns echipă inimoasă: Chef Cristina, Chef Liviu, Chef Răzvan, Chef Ștefania, Chef Elena, Chef Vlad și a pus la cale o #Cinacufolos. Ca să îmbine pasiunea cu dorința de a face bine, cei 7 chefi au gătit în 31 iulie o cină bună de lins pe degete. Din donațiile strânse, 30 de copii din Oituz au avut șansa de a vedea pentru prima dată unul dintre orașele mari din România.

Ediția II Ce a fost cu adevărat impresionant la #CinaCuFolos II a fost întâlnirea acelor inimi care au înțeles nevoia celor pe care noi îi ajutăm. Dar de fapt acesta e doar vârful icebergului. Ca lucrurile să meargă ca pe roate am avut voluntari care au www.bucuriadarului.ro

venit cu timp și fără timp și oameni care au spus prezent la toate urgențele care s-au ivit. Care ne-au răbdat sucirile și răsucirile și au văzut miza de la capătul Cinei. Am văzut cum oamenii se pot mobiliza de dragul mai binelui semenilor în nevoie. Că există și generozitate și timp și deschidere ca picătura să se transforme într-un ocean de bine. Am fost copleșiți de inima largă cu care a fost îmbrățișat acest eveniment. De voia bună cu care am fost întâmpinați și de căldura cu care ne-am simțit înconjurați. Și asta pentru că sufletul evenimentului ați fost voi. Noi am fost doar parte din logistică. Cei care au legat binele pe care l-a avut fiecare de oferit de nevoile celor care nu știu că există mulți oameni dispuși să le întindă o mână de ajutor. După zilele pline pe care le-am avut, încă ne mai așteptăm să îl vedem pe Chef Amedeo trebăluind prin cantină, pe Chef Elena Rus cântând prin bucătărie, pe Chef Vlad Alb – zis și al 8-lea pitic – asortându-se cu salata sau să vedem toată trupa – Chef Răzvan Constantin, Chef Liviu Morărescu, Chef Ștefania Manea, Chef Cristina Pavel, Chef Robertino, Chef Marilena Botezatu, Chef Mangu sau Chef Gabi Mocani ieșind afară la o cafea, umplând cantina de râsete și voie bună. Au reușit să ne umple casa de prieteni. De oameni calzi pregătiți să își deschidă inima spre cei cu care viața nu a fost atât de generoasă. Despre bucatele pregătite cu atâta suflet nu putem spune decât că au fost de poveste. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

29


Cina cu folos Misiune îndeplinită Copiii fascinează întotdeauna. Prin prospețimea de a privi lucrurile, sinceritatea cu care își spun părerile, puterea de a-și construi un altfel de viitor dacă pot să viseze și delicatețea prin care știu să își reverse dragostea. Asta ne-au învățat copiii din Oituz pentru care Brașovul a devenit orașul lor de poveste iar #Cinacufolos motorul care le-a oferit șansa de a-l vedea pentru prima dată. Am putea să vă povestim despre nerăbdarea lor de a pleca în prima lor excursie. Așteptând autocarul încă din zorii zilei. Tare tare de dimineață. Sau despre căldura părintelui profesor Goian – cu care s-au și jucat puțin de-a atenția și politețea folosind un iepuraș imaginar sau despre părintele profesor Olteanu Vasile care le-a povestit despre primele ore de școală românească. Însă de departe cea mai tare experiență pe care au trăit-o a fost la Dino Parc în Râșnov. Un tărâm în care au putut să se piardă, aproape la modul practic, și să se simtă în largul lor. Unde ineditul, surpriza, libertatea și educația a fost la ele acasă. Setea lor pentru locurile de joacă special amenajate am simțit-o chiar și în parcul din fața cantinei, unde imediat s-au împrietenit cu copiii din vecinătate. Pentru ei nu există bariere. Jocul și bucuria pot fi împărtăşite cu oricine, oricând. A fost frumos și că ne-am plimbat seara prin Poiana Brașov. Niciodată nu au înserat într-un oraș cu atâtea lumini. Unde, în mod ciudat, nu se închide niciodată lumina. Asta pentru că orașul este o familie înstărită care nu e apăsată de facturi și nici nu știe cum e să stai pe întuneric. Aici totul a fost ca în poveste. Însă adevărata dezvăluire, cea din

30

spatele cortinei, a stat în gesturile lor mici, întâmplătoare, venite din adâncul inimii lor. Oriunde ai fi stat, nu puteai să nu le auzi bucuria. Frânturile de discuție dintre ei: povesteau despre o lume nouă, puțin mai bună și mai colorată decât cea de acasă. „Ai văzut ce bun a fost sandvișul?” „Și ție ți-a plăcut, nu?” Iar la biserica Sfântul Nicolae, din puținii lor bani de buzunar, leu cu leu, se adăugau într-o cutie unde scria mare „Donații pentru bolnavi”. Un gest firesc, necerut de nimeni, venit din adâncul inimii lor. Puteau alege să nu o vadă. Erau atâtea frumuseți în jur de admirat însă ei sunt învățați și cu sărăcia și cu boala. Mulți dintre ei știu cum e să locuiești în casă cu amândouă. Și mai știu ceva. Că sigur în lume există suferință mai mare ca a lor. Un gest ca o taină între ei și Dumnezeu într-un oraș unde nu cunoșteau pe nimeni. La ieșire au dat de aceiași oameni care cer mereu milostivirea noastră. Care deranjează și pe care îi ocolim de multe ori. Poate câteodată pe bună dreptate. Doar că ei, au dat din sandvișurile lor bune pentru că știu ce e foamea și să nu ai. Nu s-au întrebat dacă cel de lângă ei are sau nu cu adevărat nevoie. Știau că ei aveau ceva care le place dar le prisosește și voiau să facă o bucurie. Iar lui Tanaca, i-au dat atenția pe care o cere mereu de la noi. L-au îmbrățișat și și l-au făcut prieten. Gesturi mici dar care vorbesc despre inima lor mare. La plecare ne-au înconjurat cu toată dragostea și ne-au mulțumit cum doar ei știu să mulțumească. Din adâncul inimii lor. O să le fie dor. Iar nouă și mai mult de bucuria acestei zile. Mulțumim tuturor celor care au participat la #Cinacufolos și au făcut această excursie posibilă! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Împreună încălzim suflete Pentru ei iarna este cel mai greu anotimp. Cu frigul se luptă corp la corp. Sobele și lemnele le sunt combustibilul speranței și mijloace directe de supraviețuire și sănătate. Cu ajutorul vostru, iarnă de iarnă, dăruim căldură pentru inimile lor. Împreună.

Împreună încălzim suflete Pentru toți primăvara vine ca binecuvântare. Dar pentru unii dintre noi primăvara e semnul că au trecut cu bine altă iarnă care le-a pus credința la îndoială. Nu au crezut că au să răzbească sănătoși să vadă ghioceii. Am căutat să îi întărim și să le dăm speranța că nu sunt singuri. Că durerile lor pot fi mai mici, iar zâmbetele mai dese. Bucuria mai plină. Credința în bunătatea oamenilor întărită. Că împreună putem să ne încălzim sufletele și casele.

Povești încălzite Focul adună familia la un loc. Luminează poveștile și le face mai calde. Ne încălzește ceaiul și îmblânzește răceala cu care natura își face de cap. Tânjim după căldură, ne căutăm inimile care ne odihnesc și lăsăm natura să își intre în drepturi. Ăsta e un scenariu. Un altul este atunci când în casă domnește frigul, iarna - abia începută - pare fără sfârșit, iar gerul latră și mușcă de peste tot: din hainele prea puține și sărăcăcioase. Din soba înțepenită și rece. Atunci te întrebi cum o să răzbești tu și copiii tăi prin frigul care amenință www.bucuriadarului.ro

Dragă Moșule,

Îmi tot vin în minte renii tăi. Cât de frumos trebuie să fie la tine în Laponia! Înconjurat de un regat alb cu șemineul în care focul pare să nu se stingă niciodată. Poate o să ți se pară ciudat, dar vreau să îți cer ceva. Când vine iarna, ia-mă acolo la tine. Aici frigul e crâncen. Iarna nu este de basm. Totul îngheață. Și mâinile. Și picioarele. Și soba care e mai mult stinsă. Aud tot timpul în jurul meu un cuvânt pe care nu-l pot pricepe: SĂRĂCIE. Un fel de balaur cu șapte capete care în loc să ne pârjolească, ne îngheață inimile. Și nu ne lasă să ne bucurăm de nimic. Dacă ar fi să-ți cer, ar fi prea multe: și sobă și lemne și geacă și mănuși, căciulă, niște ghetuțe mai călduroase. Să nu mă mai cuprindă spaima și rușinea atunci când se apropie iarna. Dar știu că tu ești darnic și bun. Poate că la tine nu a ajuns încă acest cuvânt cumplit, sărăcie. Mi s-ar rupe inima de frații și surorile pe care i-aș lăsa pradă Frigului. Ar fi frumos să stăm toți împreună de sărbători la căldură. Mă tot gândesc cum să fac să nu-mi mai fie frică de FRIG. Oare cum ar fi? Ana, Care te așteaptă.

7 ANI DE BUCURIE

31


Împreună încălzim suflete cu boala. Asta e realitatea cu care se confruntă mulți dintre cei care ne cer ajutorul. Două scenarii, aceeași iarnă. Pentru unii bucurie, pentru alții blestem. De asta vrem să încălzim povestea pentru cât mai multe familii din Brașov care se luptă cu gerul și să le facă o bucurie. Iarna e lungă. Omătul mare. Generozitatea voastră deja devenită tradiție :) Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

devine sfâșietoare. De asta avem nevoie de voi, să le încălzim sufletele! Împreună! La noi matematica își abandonează legile. Împărțirea devine înmulțire. Iar pașii mici către normalitate transformă vieți. Pentru că o sobă în mijloc de iarnă face diferența dintre boală și sănătate. Rușine și normalitate. Biruință și înfrângere. Iar voi ați încălzit sufletele a două familii. În plină iarnă. În plină bătălie cu gerul s-a strigat VICTORIE! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Cel mai greu anotimp Iarna e cel mai greu anotimp pentru ei. Improvizațiile, care doar amăgesc frigul, le pun de cele mai multe ori viața în pericol. Sunt zeci de familii pentru care o sobă nouă e mult peste puterile lor și care ne roagă să facem ceva. Străbatem satele la pas și pe fiecare uliță, aproape la fiecare casă, cineva ne arată că are nevoie de o sobă. Fie că e spartă, fie că există doar o mașină de gătit disfuncțională ori un butoi simplu de tablă. Iar misiunea de a alege care dintre ei „merită” să stea la căldură

32

Generator de bucurie Bucuria rămâne generatoarea acțiunilor noastre. Acumulăm în fiecare zi gândurile voastre de bine, dorința de a veni în sprijinul celor mai puțin norocoși și cu ele încercăm să le aprindem speranța că pentru ei ziua de mâine poate veni la pachet cu un mai bine. De exemplu, Bogdan. Încă de la începutul iernii ne-a spus că știe ce este frigul și că vrea să

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Împreună încălzim suflete ofere trei bucurii în sezonul rece. Trei sobe pentru familii cu mulți copii. De acolo e cel mai greu să te ridici. De multe ori lucrează doar unul dintre părinți și puținele resurse pe care le au merg în lupta pentru supraviețuire. O sobă nouă, un covor, un pat, pentru ei devine un lux. Un bun la care renunță să viseze încă de timpuriu. Așa că ne-am mobilizat și am oferit 3 sobe în satele pe care ajungem să le vizităm în fiecare lună: Veneția, Viscri și Cobor. Familii în care soba primită a reușit să le încălzească nu doar odăile, ci și speranța că nu sunt uitați. Toți au avut în spate multe greutăți. Părinți care provin din familii sărace cu o istorie greu de dus au fost de fapt copii cu mult curaj, care și-au luat viața în mâini. Singurul bun pe care îl aveau. Acum, pentru prima dată, a existat și pentru ei cineva care le-a adoptat suferința și le-a devenit familie încă de departe. Un umăr pus la nevoia lor, când ei erau obișnuiți să-și ducă greul singuri. În fiecare zi ne învățați că împreună lucrurile devin posibile, iar familia noastră mereu în creștere. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Prima sobă De multe ori ne rămâne inima la câte un caz pe care îl întâlnim. Gheorghița și familia ei se numără printre cei care au îndrăznit să ne spună despre durerea lor legată de apropierea frigului: soba pe care o aveau cedase. Impropriu

www.bucuriadarului.ro

spus soba - în fapt, o mașină de gătit cu lemne care, abia ce se stingea focul, încheia socotelile cu căldura. Știau că e un efort mare, dar nu mai aveau alte soluții decât o minune. Ne-au spus, am memorat și am tot sperat să găsim resursele necesare pentru a le veni în ajutor. Până azi, când cineva cu inima mare a spus că vrea să dăruiască o sobă. Piesa lipsă ca să ne punem în mișcare. Le-am găsit, pe Gheorghița și pe Mimi, așteptându-și tatăl, în ploaie, care venea încet, sprijinit de o cârjă. I-am spus de sobă, însă nu știa la ce să se aștepte. Ce fel de sobă? Cum avea să o ducă sus, la etajul unu, în fosta cazarmă din 1 Mai? Atunci am realizat, încă o dată, cât de mare este nevoia de acel „împreună” pentru a înmulți bucuria. Așa, vecinii care au sărit în ajutor au devenit eroi. Fără ei ar fi fost o misiune imposibilă. 230 de kg nu sunt ușor de dus. Au început consultările, găsirea metodelor potrivite cum să o urcăm. Unii au adus răngi, alții niște bârne. Toți voiau să pună umărul și să ajute. Simțeau că pot să facă ceva și voiau să se pună

7 ANI DE BUCURIE

33


Împreună încălzim suflete în stare. Pe loc se sudase o familie extinsă dispusă să se dăruiască și să găsească soluții. O familie care începea să creadă că şi ei i se poate întâmpla un astfel de dar. E grea descrierea împlinirii unei nevoi. Privirile nu se pot traduce și nici recunoștința. Atâta doar, ne-a mărturisit că își aștepta soția de la muncă să îi dea vestea cea mare: că au în sfârșit soba visată pentru care să nu se mai îndatoreze. Am dat să plecăm, dar ne-am gândit să imortalizam trecutul, mașina cea veche în toată splendoarea ei. Atunci am realizat că s-a pus umărul la evitarea unei tragedii. Mașina de gătit avea peretele spart. Oricând s-ar fi putut ivi o știre de la ora 5. Într-un sfârșit, am plecat. Cu sentimentul că nu există întâmplări. Ci doar minuni. Azi, de Sfântul Nectarie. Împreună înmulțim bucuria!

Împânziți de întuneric De multe ori ne simțim împânziți de întuneric, urât, foame și frig. Însă chipurile celor care ne trec pragul ne amintesc de lumina pe care fiecare o caută în jurul său. Există o crustă a răului care ne închide ochii la frumusețea omului de lângă noi. Un văl care transformă tabloul în alb și negru, în bun sau rău. Însă, există momente în care sufletul irumpe ca un vlăstar care se bucură că a văzut lumina. Așa e Iulia. Un copil cu copii. Un copil de 19 ani care a născut trei copii. S-a căsătorit la 13 ani. Pe mama a pierdut-o devreme. A rămas bunica să îi fie sprijin. Iar soțul a pierdut frâiele autocontrolului. Învingătoare au rămas violența, drogurile și jocurile de noroc. Așa că Iuliei nu i-a rămas decât curajul de a se desprinde și de a învăța cum e să o pornești în viață de una singură. Când ne-a trecut pragul știam că a trecut prin multe. Privirea ei povestea despre toate prin care a trebuit să treacă. Deși timidă, voia să lupte pentru copiii ei. Pentru binele lor. Nimic ostentativ. Doar că, picătură cu picătură, din zi în zi, am înțeles din ce în ce mai mult teama și faptul

34

că avea mai mult ca oricând nevoie ca noi să îi fim alături. Am mers la ea acasă și i-am înțeles durerile. Două cămăruțe. Una în care se îngrămădeau toți cinci: ea, bunica și cei trei copii, iar alta, recent „amenajată” cu lucruri pe care le-a primit de la oameni cu suflet mare prin intermediul nostru. Erau înghețați și se încălzeau cu gunoaiele pe care, dacă aveau noroc, le găseau prin împrejurimi. Asta era durerea ei cea mai mare. Că trebuie să se lupte de una singură cu o iarnă nemiloasă. Însă acestei dureri i-a urmat bucurie nesperată: o sobă pe care i-ați dăruit-o cu dragă inimă. Apoi, am reușit să îi ducem și lemne pentru a trece de iarnă. Și nu sunt puțini cei care s-au alăturat. Ea, în schimb, ne-a promis că o să facă cumva să se angajeze. Susținută, a reușit. Rămân multe de făcut, multe de ajutat. E încă în probă. Copiii sunt mici. Se îmbolnăvesc repede, iar banii nu sunt niciodată îndeajuns pentru problemele lor. Și totuși, există speranța unui mai bine. Există o lumină la capătul durerilor. Acea întâlnire cu bucuria. Mulțumim, dragii noștri, pentru ocazia pe care ne-o oferiți de a face binele. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Crăciunul în fiecare lună… bucuria în lumea reală Bucuria de a fi văzuți și ajutați merită să fie trăită și în restul anului, nu doar de Crăciun. De asta ne-am pus în dube darurile Moșului: alimente de bază, lactate și tot ce mai aveți voi de dăruit, și am pornit în fiecare lună în cele 27 de sate să ducem bucurie în viețile lor. Să aibă siguranța că nu sunt singuri și că se pot baza pe un ajutor lunar, constant.

Crăciunul în fiecare lună… bucuria în lumea reală Ajungem în locuri de care oamenii se feresc. Pentru că sărăcia pusă laolaltă e copleșitoare și de nedus. Îți vine greu când nu știi de unde să o apuci. Oricât ai face, poate părea puțin și descurajator. Pentru oamenii din sate (Holbav, Veneția, 1 Mai, Ticus, Cobor, Părău, Dacia, Jibert, Lovnic, Viscri, Ozun, Albis, Ojdula, Oituz, Codlea, Augustin, Barcani și altele) în schimb, puținul înseamnă să nu facă foamea plus speranța că nu sunt uitați.

Căutări și răspunsuri Nu știm cum. Așa încep multe din mărturisirile noastre legate de oameni. Și asta pentru că, de multe ori, pașii ne sunt îndrumați „cumva” spre cei care au cea mai multă nevoie de noi. Cum? Și pentru noi rămâne un mister. Așa am dat azi de doamna Maria. Uitasem cum arată prima poartă pe care intrăm de obicei în Colonia 1 Mai și i-am deschis ușa. Se uita la noi, în curtea ei, fără să ne cunoască. Ne vedea pentru prima dată și a aflat că suntem de la o fundație din Brașov. De abia respira. Am întrebat-o de sănătate și ne-a spus că de curând fusese externată. Probleme cu astmul. Acum trebuie să se caute și cu rinichii. E suspectă de lucruri ceva mai grave. Iar în Brașov trebuie să umbli după doctori, analize, complicații. Cu o pensie mult prea mică. Ne-am bucurat că am găsit-o. Ne-am bucurat că putem să ne gândim la soluții prin care să-i venim în ajutor. Că „întâmplarea” ne-a adus-o în cale. Iar ea a fost doar prima dintr-un șir de noi întâlniri și de povești care ne-au impresionat și ne-au încredințat

www.bucuriadarului.ro

că toate drumurile pe care le facem au sens. Că aceste căutări leagă oamenii. Gabriela ne-a primit cu îmbrățișări. Ne-a întâlnit și la școală. Am găsit-o bucurându-se de pachețel cu sora ei, Mimi. Era o sărbătoare dublă că ne-am dus să o vizităm și acasă. O îmbrățișare din care nu am mai fi vrut să scăpăm. Un zâmbet plin de recunoștință. O bucurie care nu ar fi putut fi mascată, în fața căreia am capitulat și de care ne-am lăsat ghidați. Așa am descoperit și alți vecini care ar fi avut nevoie de ajutor. Umblând din om în om, din suferință în suferință, după zâmbete și încredințări. Și nu am plecat fără ele. La Holbav, am dat de două familii care ne-au impresionat. Domnul Aurel, tatăl a 14 copii. Da, ați văzut bine: 14 copii, dintre care 8 încă la școală. Într-o casă cu două camere, mici și insuficiente. Și copii. Copii frumoși care se țin de școală. Cu un soi de timiditate și bun simț rupt din povești trecute. Care știu să te privească în ochi și să îți răspundă la întrebări răscolitoare. Care știu ce e viața. Ce înseamnă neajunsurile și totuși să rămâi în luptă. O familie frumoasă și închegată, la care ne-am bucurat că am putut lăsa și câteva ghiozdane cu rechizite. Oameni care ar avea nevoie de mult mai multe.


Crăciunul în fiecare lună… bucuria în lumea reală La o altă casă, ne-a întâmpinat din prag o mamică cu cel de-al șaptelea copil nou-născut. Ceilalți mici se învârteau pe lângă ea, veniți care de la școală, care de la grădiniță. Oameni pe care nu ai cum să-i uiți și la care sa nu revii. Oameni care devin parte din inima noastră pentru curajul de a-și asuma atâtea vieți și de a nu capitula. Vă mulțumim pentru lecțiile pe care le primim la fiecare vizită. Mulțumim că rezistați dincolo de posibil. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Bucuria are chipul lor Bucuria are chipul lor. Sincer și plin de candoare când dau peste comori care nu le sunt zilnic la îndemână. Și tot ei știu să mulțumească cu toată ființa lor. Orice întâlnire ne bucură. Cu atât mai mult cu cât este una personală. De unu la unu. Așa poți să simți și să te convingi de greutățile prin care trec cei pe care noi îi ajutăm. Să fii încredințat că darul ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie. Îi vizităm lună de lună, în cele 27 de sate, însă bucuria lor e mereu alta, mereu proaspătă. Inimile lor iau toate câte vin ca pe daruri nepromise. De fiecare dată „cadourile” sunt altele. Inimile generoase se rotesc, iar ei au mereu câte ceva în plus pe lângă pachetul cu alimente de bază. La final de zi tragem linie și adunăm recunoștință. Mulțumiri. Zâmbetele de pe chipurile lor. Iar bucuria lor e înmulțită și de produsele pe care le primesc pe lângă pachetul nostru cu produse alimentare. E de prisos să spunem că cei mici sunt nerăbdători să încerce produse pe care nu le văd mai niciodată prin casă. Și care le poate astâmpăra foamea atunci, pe loc. Nu o să obosim niciodată să spunem că fără voi, oamenii buni, ar rămâne fără speranța că sunt ajutați.

Dor de ei. Azi ne-am făcut timp și i-am întrebat cum se descurcă. De ce mai au nevoie. Cum e pentru ei perioada asta când nu au nimic de lucru, nici bani puși deoparte. Cum își drămuiesc „averea” primită și unde ar fi rost de ajustări. În multe cazuri a fost nevoie să insistăm. Erau recunoscători că se numără printre norocoșii care

36

primesc ajutor săptămânal. De fapt, ne era tare dor de ei. Să îi întrebăm de sănătate, să le știm fricile, să știe că nu ne-am baricadat și lăuntric în spatele măștilor. Și lor le-am strecurat câteva în pachete. Suntem în aceeași barcă. Avem aceleași frici. Aceleași nevoi. Soluțiile sunt inegale. Pe noi ne-a bucurat întâlnirea. Soarele. Inimile lor. Revenim cu feedback-ul. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Tăcere și sărăcie E prima oară când îmi adun gândurile cu greutate. Când sentimentele se bat cu rațiunea. Când vreau să spun de toate dintr-odată şi, în acelaşi timp, să tac. Pe scurt, azi am fost să dăm pachete în Gârcini. Cam 1200 de pachete și tot ar mai fi fost de împărţit. Povestea poate fi luată de oriunde: de la o linguriţă de iaurt savurată într-o dimineaţă cu nonşalanţă fără să te gândeşti că poate pentru mulţi, gestul ăsta, devenit reflex pentru tine, este un lux. De la privirile şi aşteptarea lor, cu nerăbdare şi în acelaşi timp cu tristeţe şi o maturitate care depăşeşte cu mult vârsta lor fragedă. Sau de la intrarea în clasă, cu gând de reîncărcare tehnologică (bateria aparatului fusese şi ea copleşită) şi întâmpinarea lor: priviri aţintite la aparat ca la O.Z.N. şi scanarea noastră, din cap până în picioare, ca om venit din afară să îi viziteze şi parcă să le valideze existenţa. Eram în plin eveniment. Erau vizitaţi. Primeau oaspeţi. Întrebările fâstâcite pe care şi le puneau între ei, dacă au îndrăznit să spună un „mulţumesc!” sau un „bună ziua!”, până la „tu ce ai primit?” sau „oare cu ce sunt?” ne anunţau că eram aşteptaţi de mult. Iar alţii, ce trăiesc într-un fel de cocioabe, că nu îndrăznesc să le spun case, ne-au întâmpinat cu prunci în nevoie, murdari şi cu acelaşi fel de privire. Acolo, unde nu îndrăzneşte nimeni să păşească decât escortat, am dat de oameni cu suflete desculţe şi în egală măsură îmbrăcate în recunoştinţă. Împreună înmulţim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Copii curaţi, copii protejaţi Curățenia este una dintre nevoile lor primare. În timp de epidemie detergentul, apa sau o mașină de spălat pot face diferență dintre sănătate și boală. Dintre acceptare și respingere. Iar la școală, hainele murdare și mirosul greu sunt una dintre principalele cauze ale bullying-ului.

Copii curaţi, copii protejaţi Povești fără miros Copiii au miros. De lapte, de mamă, de viață. Viețile lor, însă sunt diferite. Nu toți au apa la îndemână. Nici aceleași condiții de igienă. De mici, mulți sunt urmăriți de lipsuri, iar supraviețuirea lor înseamnă o luptă de fiecare zi. Poveștile nu au miros. Nici probleme cu apa. Iar Igiena nu este Zmeul cel rău. Ele sunt pur și simplu frumoase. Eroinele lor strălucesc de curățenie. Au timp să își țeasă firul într-un cadru normal. Fără lupte corp la corp pentru condiții firești. Nici cu noroiul din fața casei. Ori cu mirosul animalelor care li se impregnează dincolo de piele. Hainele nu le sunt îmbâcsite de fum, nici mâinile zdrelite de la atâtea rufe spălate cu mâna. Apa rece nu devine dușmanul care sapă la temelia sănătății lor pentru că e cărată de departe ori că e rece ca gheața. Au timp să respire și să se joace cu copiii lor. În centrul lor sunt alte intrigi, alte obstacole de înfruntat. În Romania anului 2020 normalitatea este ceva care se cucerește. Un Everest plin de eșecuri pentru care te spetești o viață întreagă să ajungi acolo. Sau dacă nu, măcar să bătătorești drumul pentru copiii ori nepoții tăi. Venituri infime, educație precară, oameni ai nimănui care plutesc fără cârmă într-un sistem www.bucuriadarului.ro

pentru care ei nu există. Nici greutățile cu care se confruntă. Povestea lor poate fi schimbată de zâne bune ori de viteji curajoși care să le dăruiască mijloace simple pentru a-și putea trimite copiii la școală curați, fără să mai fie ținta bullying-ului, un soi de mișto conjugat cu acte de violență. Acest balaur care pune etichete și izolează copilării ornându-le cu traume. Care culminează cu abandonul școlar. Destine pentru care o mașină de spălat, produsele de igienă ori o toaletă decentă, chiar și în fundul curții, îi aduce mai aproape de o normalitate care poate fi atinsă. Și nu una care seamănă a blestem. Condamnați să nu ajungă niciodată la ea. Împreună îi putem ajuta!

7 ANI DE BUCURIE

37


Copii curaţi, copii protejaţi Greutăți transformate

Salvatorii În sat mergem și suntem primiți ca salvatori. Cu speranța că deși au cămara goală măcar o dată pe lună vine cineva și îi ajută să ducă mai ușor greul zilei. Nemulțumirile s-au estompat și fiecare e mulțumit cu ce are și ce primește. Fără alimente, produse de igienă sau rechizitele necesare, plus prejudecățile și inegalitatea care îi înconjoară, lupta este pierdută. Dincolo de mulțumiri, mai ales în ultima perioadă, suntem întrebați de detergenți. De săpun. De lucruri normale pe care le găsim la raft. Pentru ei igiena era lăsată până acum pe locul doi. Important era să aibă ce pune pe masă. Doar că nici acolo, în sat, virusul nu are milă. Și lor le este la fel de teamă. Și ei vor să se spele cât mai des, să facă tot ce ține de ei să țină sănătatea aproape. Viața lor poate fi schimbată. De oameni buni și curajoși. Îi vrem curați și protejați. Pe cei mici, care nu au nicio vină pentru deciziile celor mari. În ultimii 7 ani am ajuns la mii de suflete care găsesc aici, zi de zi, un generator de speranță. O ușă la care știu că pot să bată și să li se răspundă. Iar pe măsura deschiderii inimii noastre, vine și ajutorul. Uneori de unde ne așteptăm mai puțin.

38

Există mame care transformă greutățile în puterea de a merge mai departe. Pot fi judecate ușor, doar că, pentru multe dintre ele, nu există alternativă. De asta se prind cu toată forța de calea pe care o găsesc, își fac o viață și intră în rândul lumii. În rândul lumii lor. Cu pretenții mai puține și mai multă îngăduință. Doamna Valerica locuiește într-un grajd de mai bine de 20 de ani. Acolo a crescut nea Vasile și asta s-a priceput să facă cel mai bine. Îngrijește animalele și o face cu bucurie. De gospodărie se ocupă doamna Valerica, iar Daiana, Violeta și Iuliana dau câte o mână de ajutor. Grajdul este parte din antreul lor. Trec pe lângă animale în fiecare zi când merg la școală. Pentru că vor să aibă parte de educație. Fie ea și numai 8 clase. Șansa lor ca într-o zi să își mute cuibul într-un petec de pământ doar al lor. La asta visează doamna Valerica și nea Vasile de ani buni. Doar că, la final de lună, calculele se fac altfel. O parte merg pe datoriile de la magazin și bruma rămasă e prea puțină să îi lase să viseze. Au trei fete. Două încă mai merg la școală. Au nevoie de haine, îmbrăcăminte și inimă bună. Oameni gospodari, silitori și harnici. La fel și fetele care știu să fie mâna dreaptă a tatălui lor. Animalele le-au devenit familie. Aproape împart aceeași casă. Cu mirosul în schimb era foarte greu. Hainele trebuiau spălate des și mama era, de multe ori, copleșită. Așa că darul vostru a fost mană cerească. Un ajutor la care jinduiau de mult însă era departe de ceea ce își puteau ei permite. Mulțumim pentru bucuria adusă, pentru speranța lor într-un viitor care să fie bun și pentru ei! Împreună înmulțim bucuria!

Zâna cea bună Plecăm de la ochii albaștri presărați pretutindeni în familie. Patru copii cu avânt spre lume. Ca mulți copii pe care îi găsim în satele din jurul Brașovului. Copii înconjurați de o zână

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Copii curaţi, copii protejaţi bună. Cea care le dă culoare în fiecare zi treburilor mici și dese, plânsetelor sau durerilor lor mai mari sau mai mici. Nu îi este ușor. Tatăl merge cu ziua să zidească clădiri pentru traiul de zi cu zi. Vrea și el mai mult de la viață, însă nu are decât două mâini. Nici el nu a avut parte de prea multă școală, în schimb, a învățat o meserie. E fericit că își poate crește copiii chiar și cu puțin. Vara natura este bună cu ei. Iarna, în schimb, e mai aprigă. Iar mâinile mamei sunt mereu roșii de la hainele pe care le are de spălat. Pentru a câștiga timp și energie ca zilele celor mici să prindă sens și formă ați găsit o soluție. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Casă plină de suflete Familia Clopoțel are 6 copii. Mai mari. Mai mici. Toți la scoală. Mama are ceva mai multă școală decât tatăl. De asta lucrează de când se știe. Oriunde. Ca să le fie puțin mai bine. Doar că, într-o casă cu 8 suflete, hainele murdare sunt la ordinea zilei. Plus că e foarte greu să fie ținute sub control fără un ajutor automatizat. Altfel, timpul rămas pentru verificarea temelor, pentru răspunsurile și întrebările inimilor celor mici trebuie să fie împărțit cu cel pentru spălat rufe. De asta nici că ați fi putut alege mai bine ajutorul oferit: o mașină semiautomată de spălat. O bucurie pentru întreaga familie! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

viață și de a lupta să iasă din lipsuri. Până nu demult lucra la câțiva zeci de kilometri de Brașov. Naveta era grea, însă erau bucuroși că avea de muncă. Treburile casnice o așteptau când venea acasă, deși avea și susținerea fetelor mai mari. Doar că acum, în urma disponibilizării, au rămas fără venitul principal al familiei. În acest tablou o mașină de spălat nici măcar nu era pe listă. Important a devenit traiul cel de toate zilele. O mamă singură și 6 suflete asupra cărora trebuie să vegheze. Să spele, să calce, să îi țină în rânduială. O inima neînfricată! Împreună înmulțim bucuria!

Iubire întipărită Iubirea și dedicarea unei mame se pot citi de pe chipurile propriilor copii. Când am ajuns în curte, cele 3 fete erau fericite pentru mama lor. Știau cât de greu îi este cu 4 copii de care se îngrijește singură, un nepot abandonat, cu tatăl ei rămas văduv și fără pensie (mai are 3 ani până îndeplinește condițiile legale), plus fratele mai mic. Suflete care au adunat suferințe de peste tot. Inima ei este generatorul puterii lor de a merge mai departe. De a-și alege un rost în www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

39


Trambulină pentru viaţă Normalitatea pentru ei este un exercițiu. Și au nevoie să îl deprindă cât mai complet. O toaletă, duș, o tabără în care să își permită să fie copii măcar câteva zile este normalitatea cu care vrem să se obișnuiască și pentru care să își găsească puterea să lupte pe viitor.

Amintiri din Raiul Îmbrățisărilor – Tabăra E greu să începi să vorbești despre familie în numele lor. Într-o zi de duminică. Ieșiri. Sărbătoare. Căldură. Doar că lor li s-a hărăzit o altfel de poveste. În care viața începe odată cu greul pe care îl cunosc și îi maturizează. Devin mai întâi părinți înainte să se bucure de copilărie. Sunt prinși de griji iar jocul pentru ei devine sinonim cu lupta pentru supraviețuire. De asta ne-am gândit să le oferim 4 zile de copilărie. În care să redevină copii și să vadă o altfel de viață. Tabăra de iarnă părea locul ideal

40

pentru ei. Au fost integrați, înconjurați de atenție și multă iubire. Iar darul lor cel mai de preț erau îmbrățișările. Ori de câte ori puteau, mulțumeau prin multe îmbrățișări. Pentru mulți a fost prima întâlnire cu un duș în „carne și oase”. Cu așternuturi curate. Cu 3 mese pe zi. Însă cel mai important, cu atenția și bucuria de a face ceva și de a fi apreciați. Ateliere, jocuri, foc de tabără, voie bună și grija de a crește frumos. Voluntarii au reușit să îi ajute să se integreze, iar ceilalți copii prezenți în tabără le-au demontat

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Trambulină pentru viaţă complexele de a fi săraci, deci, fără valoare. I-au încurajat să vorbească și să iasă din carapace. S-au legat prietenii. S-au construit amintiri. Sunt deja câteva zile de când luăm pulsul copiilor care au participat în tabără, iar ei vorbesc încontinuu despre experiența care le-a schimbat modul de a privi viața. O viață în care a existat poate pentru prima

iubire. O lecție care ne va fi predicată mult timp de acum înainte de cei mici. Mulțumim echipei, voluntarilor și vouă care ați făcut această experiență posibilă! Împreună înmulțim bucuria!

Prima lor tabără dată înțelegere, joacă și timp dedicat lor. În care și-au lăsat postura de părinți acasă - mulți dintre ei fiind cei care trebuiau să îi vegheze pe ceilalți frați mai mari sau mai mici -și au putut fi ei înșiși copii. S-au jucat și s-au simțit iubiți și protejați ca într-o adevărată familie. O experiență pe care nu o vor uita cu siguranță niciodată. Un normal la care se vor putea raporta de acum înainte. Așternuturi curate. Mâncare la ore fixe. Duș nelipsit. Și multă iubire și acceptare. Poate de acolo și lacrimile și părerea de rău că a fost un timp prea scurt pentru viețile lor încercate. O scânteie de bucurie într-o viață plină de griji de mult prea timpuriu. Însă această bucurie nu le-ar fi putut fi oferită fără jertfa unor inimi încăpătoare și pline de înțelegere pentru firile lor. Inimi atente să nu rănească, dispuse să întindă brațele pentru a le cuprinde setea de www.bucuriadarului.ro

E greu să pleci din tabără fără regrete. Pentru mulți dintre ei, a fost prima lor tabără. Prima lor ieșire din cuib singuri mai multe zile. Primul contact cu un program. Cu mese regulate. Cu veselie. Cu patul pe care nu mai trebuiau să îl împartă cu nimeni. Am primit mesaje de recunoștință. Părinți care și-au văzut copiii fericiți povestind despre tabăra din mijlocul vacanței. Despre căldura pe care au simțit-o acolo. Despre noua familie cu care s-au obișnuit. Despre jocurile care le-au pus mușchii în mișcare și mintea la contribuție. Despre prieteniile pe care le-au legat. Datorită eroilor de la Brașov Heroes, 40 de copii au avut parte de 4 zile de poveste pe parcursul a două tabere. Zile de normalitate, cu multă bucurie și grijă pentru fiecare în parte. O poveste cu final fericit. Mulțumim tuturor celor care au făcut aceste zile posibile! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

41


Povești cu final fericit Finalul fericit este cotitura de Bine pe care o aducem în viața celor pe care îi sprijinim. Bucuria lor regăsită, așezarea, faptul că pot sta singuri pe picioarele lor este victoria noastră comună.

Sâmbătă cu final fericit Geanina e un personaj binecunoscut al Brașovului. Nu puteai să te plimbi prin centru și să nu o vezi aproape la fiecare promenadă cu o carte pe care o oferea în schimbul unui ajutor modic. Un personaj a cărui poveste nu o știa nimeni. Un om care își căuta locul său așa cum putea. Chiar și pentru ea șirul poveștilor se amestecă. Tot ce mai știe sigur este că de la vârsta de 6 ani a rămas fără mamă. A stat pe la o mătușă. După decesul mătușii a ajuns pe stradă. Până în 18 ani avea deja un copil. Apoi un altul. A fost căsătorită. Divorțată. Ajutată să supraviețuiască. În curând strada i-a devenit familie. A dormit pe unde a putut. S-a străduit să nu capituleze. Așa cum doar oamenii care nu mai au nimic de pierdut știu să o facă. Puțini știu că de câțiva ani o aveam în evidență. „Lucra” în paralel și pe Republicii dar avea nevoie de oameni, de ajutor, de cineva care să o vadă și să îi înțeleagă durerea. Iar durerea

42

ei cea mai mare era că nu își putea găsi de lucru. Că nu își găsea locul. În fiecare zi spunea că ea nu vrea ajutorul nostru ci mai mult vrea un loc de muncă. Părea o poezie spusă mai mult ca să impresioneze însă știam cât de greu este pentru un om al străzii să se poată integra. A tot încercat dar erau tentative eșuate. O lună. Maxim două. Până într-o zi. De mai bine de un an Geanina nu mai primește ajutorul nostru. Nici nu mai vinde cărți pe Republicii. De mai bine de un an, Geanina lucrează pe undeva pe aproape. A vrut să fie în rândul lumii și a reușit. Acum povestea ei e alta. Discuțiile cu ea altele. Tensiunea pe care o simțeam în fiecare replică dispărută. Un om intrat pe un făgaș care ne vizitează ca să ne dea și vești bune. Un om care ne amintește că rolul nostru în viața lor câteodată poate face diferența. De dragul cărora știi pentru ce te trezești în fiecare dimineață. O bătălie câștigată. O victorie. Mulțumim Geanina! Împreună înmulțim bucuria!

Bun de pus pe rană – doctorul Vlad Predescu chirurg ortoped În viețile lor, tragedia stă la pândă ca un câine flămând care își adulmecă prada din tufișuri. Alexandru este tată a 4 copii. Pe care îi iubește și pentru care vrea ce e mai bun. Între el și copiii săi ar fi putut sta un handicap locomotor. Neputința de a-i crește. Neșansa de a sta la mila sistemului. Ar fi putut fi un om fără un picior. De mic visa să alerge caii, să fie om gospodar la casa lui. Cai a avut și a știut să-i îmblânzească.

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povești cu final fericit Superputere

De aici și pasiunea lui pentru motociclete- ceva mai mulți cai la un loc pe care să și-i permită să îi strunească. Un moment de neatenție putea să îl coste piciorul drept. Au fost doi ani de suferințe și neatenție din partea celor care l-au îngrijit la început. Proceduri care l-ar fi putut costa chiar viața. La doctorul Predescu a ajuns după o primă intervenție la piciorul drept care nu mai dădea semne să se întremeze. Durerile erau sfâșietoare. Piciorul din ce în ce mai umflat. Atunci domnul doctor avea să îi descopere piciorul plin de infecție și să înceapă o luptă cu ce nu fusese făcut bine dintru început. Au urmat intervenții chirurgicale, analize, medicamente, controale. O grijă de 2 ani ca astăzi Alexandru să poată lucra. Îndemânarea și inima unui om care a înțeles că fără tată, cei 4 copii nu ar fi avut niciun viitor. Un doctor care a salvat o familie întreagă. Alexandru a fost unul dintre norocoși. Pe el l-a iubit tot Cerul atunci când a ajuns în cabinetul domnului doctor. Un destin salvat. O viață care și-a reluat cursul. Iar noi am fost martori că omul potrivit la locul potrivit poate schimba istoria unei familii. Că generozitatea, mână în mână cu priceperea și dedicarea face minuni. Mulțumim domnului doctor Vlad Predescu pentru timp, deschidere și pentru inima largă cu care a acceptat să se ocupe de Alexandru. Și vouă, tuturor celor care faceți ca astfel de minuni să fie posibile! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria! www.bucuriadarului.ro

Superputerea lor este Răbdarea. Plămadă amestecată cu puterea de a le duce pe toate. Așa cum vin. Pe rând. Una câte una. Humă udată cu lacrimi. Să mai înmoaie deznădejdea și singurătatea. Mariana a așteptat 21 de ani un culcuș pentru cei 7 copii ai ei. Da. 21. O locuință socială unde chiria să fie mai ușor de dus. În timp i-au mai rămas în bătătură doar 4. A sperat și a bătut la uși zăvorâte. A primit NU peste NU. Până într-o zi. Când rugile i-au fost ascultate. Copiii ei, cei 4 năzdrăvani rămași acasă, aveau în sfârșit un loc pe care sa îl poată numi ACASĂ. Un loc în care să nu mai stea cu grija că vor fi dați afară. Că se va mări chiria. Că poate mama e prea împresurată și nu mai are cu ce. Niciodată nu a stat fără muncă. Nu s-a lăsat pe seama altora. De multe ori a fost depășită. Cu un singur venit nu poți construi imperii. Iar locuința primită de la Rial s-a dovedit a fi o provocare. Un palat dezolant pe care trebuia sa îl pună singură pe picioare. Și l-a mai primenit pe ici pe colo. L-a făcut locuibil. Cu ajutor. L-a rebranșat la electricitate. L-a reparat. L-a făcut al ei, al familiei ei… Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

43


Povești cu final fericit Familia Solomon

Bucurie și muncă Munca pe ei îi bucură iar nouă ne dă speranță. Îi face să se simtă utili și plini de sens. Nu de puține ori, hărnicia lor ne surprinde. Pe Adrian l-a transformat. Ni l-a dat înapoi scăpat din ghearele dependenței. Acum e de nerecunoscut. Când a venit la noi era dependent de prenadez și nu mai avea niciun chef să trăiască. Reflexul curățeniei - era sigurul care voia să facă baie în fiecare zi- și munca, au reușit să ia locul alcoolului și al disperării de a face rost de o nouă doză. Era mai mereu pus pe harță. Se certa des cu noi. Cu viața. Cu nedreptățile care păreau să se țină lanț. Mâncarea era prea scumpă iar viciile îi păreau de neînlocuit. Doar că ele, în lipsa mâncării, îl lipseau de vlaga de a lupta cu sine însuși. La început era un om de temut. Acum a devenit un om de încredere, pe care ni-l dorim în jurul nostru. Se simte când pune mâna și sufletul să facă ceva. A reușit să se angajeze. A avut căderi. Acum are ridicări. Ne-am bucurat că am fost acolo în fiecare etapă. Iar fără voi, probabil ar fi rămas într-o mlaștină a disperării, subiectul știrilor de la ora 5. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

44

Atunci când inimile bat la unison, oamenii se întâlnesc mai ales în fapte și din ce în ce mai puțin în cuvinte. Din poveste în poveste își dau seama că există copii pentru care speranța unui viitor mai bun depinde și de ei. Așa că s-au pus pe treabă. Și-au suflecat mânecile și au echipat 30 de speranțe ale unor noi începuturi. Am ajuns cu ghiozdanele lor și la familia Solomon- v-am mai povestit despre ei, familia cu 14 copii frumoși și cu foarte mult bun simț. Nu le-a venit să creadă că fiecare are propriul ghiozdan gata echipat. O adevărată sărbătoare și o bucurie să descopere articole de școală pe care nu le-au avut niciodată până acum. O efervescență cum în puține case am putut să simțim. Spațiul era îngust oricum, mai puțin de 6 metri pătrați. Impropriu zis pătrați. În fapt căsuța lor are 6 metri lungime și doi metri lățime. Cam atât. Pentru 8 suflete. Așa că e de la sine înțeles că în fiecare seară somnul e o provocare pentru ei. Însă aici au învățat să împartă și bucuriile și greutățile în mod egal. Frățește, cumva. După puteri. De exemplu, Florina de când a împlinit 18 ani a simțit că nu mai poate sta cu mâinile în sân și să lase toată povara pe umerii părinților. Așa că s-a angajat. E clasa a douăsprezecea dar știe că e singurul venit sigur care le intră în casă, nu poate să renunțe. De plătit sunt multe, abonamentele surorilor, mâncare și haine, câte și mai câte. Merge în paralel și cu școala și cu munca. Tatăl lucrează cu ziua pe unde poate, iar mama are grijă de cei mici. Însă când intri la ei în odaie, simți că nu ai mai vrea să pleci. Pentru că îți fac loc. Au o inimă largă și primitoare. O familie numeroasă care știe că fiecare are locul său și că oricine merită să fie iubit. O casă fără pretenții prea mari, în care orgoliile nu au loc. Oameni așezați care duc: au avut puterea de a crește încă 14 suflete. Oameni generoși cum ar veni. Familia Solomon este una din cele 700 de familii la care noi ajungem lunar cu pachete cu alimente și dulciuri. Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povești cu final fericit Familia Solomon – URMAREA Există rugăciuni nerostite mai puternice decât strigătele de pe cele mai înalte vârfuri. Există nevoi mai mari decât hrana cea de toate zilele. Familia Solomon, cea despre care v-am mai povestit, încerca să-și ducă traiul în nici măcar 6 metri pătrați. Pentru 9 suflete asta înseamnă mai puțin de o jumătate de metru pătrat pentru fiecare pat. Să nu vă închipuiți că se puteau gândi la un astfel de lux. Fiecare dormea cum și dacă prindea. Prima dată când le-am trecut pragul au mulțumit pentru tot ce le aduseserăm, nu aveau nevoie de nimic mai mult. Nouă, însă, odată intrați și făcând calculul, ne-a dat un scenariu aproape inuman. Am rămas impresionați și am spus povestea lor mai departe. Durerea lor nu a rămas fără ecou. Două inimi mari au pus la dispoziție o casă pe care aveau de gând să o dea în folosință cuiva care avea cu adevărat nevoie. O echipă a contribuit la amenajarea cuibului, așa încât, copiii cei mari ai familiei- care sunt la liceu în Codlea - au putut să se mute încă din toamnă. Inimă lângă inimă am reușit să le oferim pat pentru odihnă, suficient spațiu pentru învățat și curajul să viseze că pot ajunge oameni mari. Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

45


Povești de zi cu zi Minuni de zi cu zi Pentru noi fiecare gest de generozitate este o lecție pe care o învățăm. De la Dumnezeu prin voi. Și nu puține au fost dățile când nevoia lor s-a întâlnit instantaneu cu darurile pe care voi le aveați de oferit. Mărturie stau toți cei 7 ani de activitate continuă.

Povești de zi cu zi / Minuni de zi cu zi

Ajutor nesperat

Bine molipsitor

De multe ori suntem încredinţaţi să ne continuăm lucrarea datorită unor „întâmplări” minunate care ne aduc aminte în permanenţă că sunt multe suflete mari care se gândesc la cei pe care noi îi avem în grijă. Aşa, printr-un fel de „coincidenţă”, a venit sprijinul unui om cu suflet mare, care s-a gândit la nevoile noastre chiar atunci când ne făceam griji că utilajele importante pentru cantina noastră dau semne că ar fi obosit după câteva mii de utilizări. Utilaje nu tocmai ieftine. Nu putem pune această „coincidenţă”, aproape simultană, între nevoia noastră şi ajutorul primit – fără să fi cerut! – decât în seama lui Dumnezeu, Cel care ştie cât de mare este nevoia semenilor noştri de un prânz cald şi de un loc de adunare. Împreună înmulţim bucuria!

Binele este molipsitor și încălzește inimile. Iar cei care și-au făcut din stradă familie și casă obișnuiesc să îl facă atunci când nu sunt puși în lumina reflectoarelor. Cu o bucurie sinceră că pot fi de folos. Se simt mângâiați când mâinile lor își găsesc rostul. Când sunt apreciate și puse în slujba binelui. Atunci pot pune capul jos, mai niciodată pe pernă, știind că au adus în lume puțină odihnă. Astăzi Tanaca și Cristi au tăiat lemnele donate pentru familiile din Brașov. S-au oferit voluntari să contribuie la căldura dusă în casele lor. Știu mai bine decât oricine ce e frigul. Îi cunosc și mirosul și ferocitatea și durerea pe care o lasă atunci când devine ger. Inimile le-au rămas în schimb calde și generoase. Cu gândul de a duce binele mai departe. De asta, ei ne sunt, de multe ori, lecții de viață. Le mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

46

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povești de zi cu zi Minuni de zi cu zi

E și Treaba Mea!

Destine unite

O poveste nu începe niciodată singură. E pregătită dinainte de oamenii care au trăit experiențe și și-au făcut curajul să le pună pe foaie, să le dea mai departe. Iar la noi, de ieri, a început o poveste în poveste. Împreună cu doamna învățătoare Maria Zuba, ajutați de ilustrațiile cărții „E și treaba mea” am început să le insuflăm celor mici curajul de a fi ei înșiși schimbarea. De a face ei primii pași spre binele pe care îl doresc de la cei din jur. Pentru că nu e îndeajuns să stăm cu brațele încrucișate așteptând de la celălalt să înceapă să facă binele. După poveste am făcut un exercițiu. Lanțul Acțiunii. Și cu fiecare fâșie galbenă impregnată de intențiile lor de a schimba în bine lumea din jur, încrederea lor în bine a crescut. Ieri a fost un exercițiu de imaginație, mâine vor fi oameni care vor avea curajul de a face binele. Mulțumim doamnei învățătoare pentru inițiativă, timpul dăruit și curajul insuflat celor mici de a rămâne așa cum sunt ei, buni. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

În situațiile de criză se recunoaște cel mai bine unitatea familiei. Iar peste familia lor au trecut multe. Cea mai importantă avuție sunt cei șapte copii frumoși și ascultători. Plus o iubire care pare să crească de la o zi la alta. Timpul pentru pregătire a fost scurt, pregătirile intense și buna lor cuviință peste măsură. Suflete care știu să se mulțumească cu puțin, nu îndrăznesc să ceară și nu vor să fie povară. S-au aranjat toate cu ajutorul oamenilor care și-au rupt din timpul lor să ne ajute să facem cununia posibilă. Au mers la cumpărături pentru ei, i-au luat de acasă, i-au dus la starea civilă și au venit să le ureze casă de piatră. Oameni rotițe care fac posibil un alt sistem. Nu paralel, ci congruent cu viețile lor pline de griji. Prezența care face ca lucrurile să se urnească într-o direcție bună. Mulțumim pentru timp, sprijin și gândurile voastre bune. Fără ele această minune nu ar fi fost posibilă în viețile lor. De azi, vă prezentăm familia Iacob. Unită în sfârșit sub același nume! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

www.bucuriadarului.ro

7 ANI DE BUCURIE

47


Povești de zi cu zi Minuni de zi cu zi în întâmpinarea celorlalți chiar dacă e mai greu decât pe timp de belșug. Voi ne-ați învățat să avem încredere. În oameni. În minuni care sunt posibile. În soluții care se găsesc întotdeauna. ÎMPREUNĂ. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Binele în vremea pandemiei Trăim probabil vremuri istorice. Din care se vor țese legende. În care unii mai pot să își pună încă bruma adunată la adăpost sau să o investească în baxuri de făină, ulei și alte lucruri care trebuie pentru supraviețuire. Acolo la sat însă lucrurile par să fie liniare. Sunt obișnuiți de mai demult cu lipsa, cu sărăcia, cu a nu avea. Mereu și-au pus nădejdea în bunătatea oamenilor sau în ceea ce puteau să cultive pe lângă casă, dacă aveau o brumă de pământ. Nu și-au fost niciodată proprii stăpâni. Au stat la mila cerului și a oamenilor care înțelegeau ce înseamnă să nu ai, să depinzi de. Nu știm dacă sunt săraci cu duhul sau doar oameni învățați cu greul. Care în vremuri de restriște, singură, SOLIDARITATEA, i-a mai putut salva. De 7 ani tot învățăm ce înseamnă acest cuvânt, SOLIDARITATE. Un exercițiu de fiecare zi care a făcut toată minunea asta posibilă. În care fiecare a găsit calea de a se dărui celor și mai încercați decât ei. Este tentant să cazi pradă panicii. Să lași anxietatea să te cuprindă. Să simți respirația rece a izolării în ceafă. Însă știm că mai ales în astfel de timpuri se scriu cele mai neașteptate povești de generozitate. Oameni dispuși să vină

48

Din înaltul cerului - Ioan. Există lupte care se văd de pe margine ca înfrângeri ultime. Există căderi care par curmări de destin. Și poate că pentru unii ar putea fi semnalul ultimului abandon. Însă, de pe cealaltă parte a baricadei, vedem în ele de fapt avântul unei înălțări. De pildă, domnul Dăneț. Ioan. Astăzi a venit în straie de sărbătoare. Ziua lui fără picătură de alcool. Redresat și cu poftă de mâncare. I-am văzut căderile și abandonurile. Zilele în care părea să renunțe la luptă. Dar, câteodată, apare ca și cum ar putea-o lua mereu de la capăt. De la începuturi i-am văzut lupta. S-a angajat. A fost biruit de alcool. Iar s-a angajat și a căzut din nou. Merge pe străzi și luptă cu demnitate. Aude rău. A avut multe peripeții de înfruntat printre care și lovituri puternice care i-au afectat auzul. De asta ne tot spune că un aparat auditiv ar putea să îi ofere șansa unui loc de muncă. Altfel

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Povești de zi cu zi Minuni de zi cu zi e nevoit să ne citească de pe buze în continuare. Luptă. Speră. Și se ridică oricât de jos ar cădea. Pentru noi e un monument de răbdare și curaj. Iar astăzi este în picioare. Și nu e bucurie mai mare! Curaj, Ioan! Împreună înmulțim bucuria!

Bunici cu iz de sfințenie Unele povești încep cu a fost odată. Într-un trecut nu tocmai îndepărtat, o doamnă văduvă crește 4 copii. Așa cum poate, singură și fără sprijin. Ea spune că doar Bunul Dumnezeu, singurul, a fost cel care i-a înmulțit însutit puținul în care se zbătea. Copiii s-au crescut unii pe alții, acum sunt toți la casele lor. Între timp, doamna noastră a devenit o bunică veritabilă. Anul trecut, statul român și-a venit în fire iar pensia de veteran pe care o primea în valoare de zeci de lei au transformat-o în sute. Mai exact în 700 și ceva. Bunica noastră, a cărei nume a vrut să rămână anonim, zeci de ani a avut doar pensia de drept, puțină, de C.A.P. Cu care s-a descurcat. Din care i-a mai rămas și de făcut bine. „Binele” căzut din cer - cum zice ea - a vrut să-l dăruiască celor care se luptă pentru supraviețuire. Știe ce înseamnă să nu ai și cineva să-ți întindă o mână de ajutor. Mai ales atunci când ești la ananghie. Din vreme în vreme ne trece pragul și lasă câte 1500 de lei. Banul văduvei, banul omului care își drămuiește propriul cer încă de aici, de pe pământ. Inimi care clădesc povestea noastră de 6 ani. Rămânem recunoscători! Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria! www.bucuriadarului.ro

Ziua Dorului Cu dorul noi ne întâlnim la ceas de seară. Când au apucat să se decanteze în noi poveștile. Și, dincolo de povești, oamenii. De multe ori, înainte să punem capul pe pernă ne e dor să îi vedem fericiți. Să ne amintim de zâmbetele unui bine pe care l-am vrea măcar pentru viitor. Dorul se poate traduce printr-un suspin pentru ceva ce a fost deja. Pentru noi însă, dorul este speranța ca binele sa își facă acolo, casă, la ei în ogradă. De fapt ne e dor de un altfel de timp, când ei ar fi fost vreodată cu adevărat fericiți, fără să fie vulnerabili. Ne e dor să îi vedem fericiți, așezați, cu undița în mână, neavând nevoie de nimic. Pe Lorena și pe mama ei le știm de mult timp. Oameni care știu ce e greul. Iar Lorena de mult timp a preluat prerogative de părinte și adult în același timp. Desigur că se pot îngrămădi multe judecați pe capul lor. Multe greșeli pentru care sunt de vină și ei, dar nu numai. Însă ce vedem noi în tablou sunt niște speranțe la viață. O mamă care dincolo de orice vrea binele copiilor ei. Acel bine pe care poate viața a învățat-o că nu e rău. Acel bine care nouă ni se poate părea rău, dar care pentru ei reprezintă o pârghie de supraviețuire. Da. Complicat. Doar că acești copii sunt plini de vise. Și vor să devină și ei mari. Să meargă la școală. Să aibă o viață. Am fost acolo și am văzut ce e greul. Puțini metri pătrați. Grija că nu sunt lemne. Lupta pentru supraviețuire. În toată vâltoarea, au primit o speranță. Un ajutor care le face viața mai puțin grea: o mașină de spălat. Pentru noi o normalitate, pentru ei un efort supraomenesc.

7 ANI DE BUCURIE

49


Povești de zi cu zi Minuni de zi cu zi 5 trupuri și inimi care au nevoie de îngrijire. De haine curate. De mediu primitor. De încurajare. De motorul de a crede că lupta nu e încă pierdută. Mulțumim pentru piatra de moară a neputinței ridicată puțin de pe umerii lor. Împreună înmulțim bucuria! PS. Așa, ca de ziua Internațională a Dorului.

Frânturi din bucătărie Astăzi am robotit toată ziua prin bucătărie. Ne place să facem lucrurile cu pasiune și din drag de oameni. De asta pregătim zacusca noastră cu gândul la cea de odinioară. Totul copt. Fără conservanți. Fără aditivi. Cu DRAGOST fără E. Așa, ca să știți, la toamnă aveți proviziile asigurate. Promitem stocuri îndestulătoare. #zacuscăloading Împreună înmulțim bucuria!

Pâine proaspătă și rumenită Astăzi am copt pâine. Proaspătă și rumenită, chiar dacă nu am fost în izolare. Nu voiam să rămânem în urmă și să nu o facem și pe asta. Făină am avut, forță de lucru din belșug și dragoste cât cuprinde. Pâine împărțită și înmulțită ca bucuria. Împreună înmulțim bucuria!

Jurnal de cantină Graba de dimineață: frig, devreme, se dezarmează. Chei, uşi, binețuri matinale, gândul agățat încă un minut de cearșaful cald și leneveală. Cele 5 minute în plus nu există, aici, prea mulți oameni depind de tine. Laptop, chei, maşini, oameni, legume, pâine de recepționat,

50

geamuri deschise, soare, uşi, oameni, oameni şi iar oameni. Toți diferiți. La intrare, biroul universal de informare, ajutor, ascultare și mijlocire. Primul contact. Locul unde se fac donațiile și se ascultă poveștile. Imparţiali și simpatici, implicaţi, dar cu rezerve mari de bărbăție încât să nu fie dărâmați la fiecare poveste. Gata să spună geneza activității noastre ori să împartă câte un șampon, săpun, prosop ori o vorbă caldă pentru cei care cer ajutor. În bucătărie ritmul aleargă, la propriu. Până la ora 10:30 mâncarea e gata. Aprovizionarea se face și ea cu noaptea în cap, ca legumele să fie proaspete. Mereu contra cronometru, mereu bucuroși de voluntari. A lor este pâinea de porționat, legumele de tăiat, vasele de spălat ori pachete cu alimente de dăruit în sate. În cantități industriale. De la ora 10:30 o parte mergem pe teren să ducem prânzurile acolo unde bolile le-au luat bucuria de a se putea descurca de unii singuri ori la familiile unde sunt multe râsete și năzdrăvănii pe metrul pătrat. La cantină sunt așteptați cei pentru care drumul până aici e sărbătoare și ritual de supraviețuire. Locul unde se întâlnesc, se întăresc unii pe alții și își amintesc că nu sunt singuri. Cealaltă parte încarcă pachetele în mașinile care merg în sate. Drumurile sunt lungi, dar așteptarea inimilor din sate și mai și. Fiecare pachet pregătit are în spate o familie cu multe greutăți. Singurul ajutor pe lângă bruma lor de ajutor social ori pensie de C.A.P. Singura ușă deschisă pentru mulți bunici care ne așteaptă și ne poartă în rugăciuni. Așa arată povestea Bucuriei Darului. Rostogolită și spusă celor patru zări, din gură în gură, de cât mai multe inimi, nu salvează lumea, ci îi adaugă bucurie. Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Voluntarii – „Inima Noastră” Timpul este măsura dăruirii voastre. Asta ne arătați ori de câte ori borcanele noastre sunt etichetate, legumele spălate și curățate, pâinea porționată și toate celelalte activități completate cu dragul, timpul și mâinile voastre pentru ei. De la unii avem și mărturii. Și e bine când vedem lumea prin ochii lor. Ne fac mai bogați și ne dau curaj să mergem mai departe. Mulțumim!

E cool să fii de treabă Ieri am ajuns în jur de 09.30 la Fundație. Pe drum mă gândeam că sunt ultimele zile plăcute și vine iarna, imediat. În autobuz era soare, stăteam încruntată pentru că-mi intra soarele în ochi. „Cum să mă încrunt la soare? E nonsens”. Așa gândeam dar mă încruntam. Pe un zid scria „e cool să fii de treabă”, mereu zâmbeam când treceam pe lângă zidul ăla. Era un fel de pregătire pentru ce va urma în ziua în care făceam voluntariat… să fac treabă în timp ce sunt de treabă și să nu-mi fie greu. Dar e greu să nu-mi fie greu la FBD, acolo merg oameni foarte încercați de viață. Unii înfrânți total, care au renunțat să mai lupte, care au fost doborâți. Prima dată de societate, apoi de vicii. Iar când nu mai ai nicio speranță, nu vezi decât golul din viața ta, fără a mai vedea plinul de care de cele mai multe ori nici măcar nu ești conștient – ești în viață, soarele îți intră-n ochi. Mulți sunt pierduți, mulți doar rătăciți, poate ei mai au o șansă…poate toți ne rătăcim un pic în viață. La Fundație se muncește mult. Fizic în primul rând. La cantina „Mulțumesc” e forfotă mereu. În bucătărie se face mâncarea pentru prânz, e delicioasă. Eu nu cred că am mâncat ceva să nu-mi placă, o plăcintă cu ciuperci -deloc dietetică desigur- e preferata mea. Nu era în meniu ieri, însă voiam să o menționez că dacă o vede cineva în www.bucuriadarului.ro

meniu, e recomandarea mea. Tanti Ani presară un pic de suflet în mâncare și se simte. Mereu, noroc că sufletul nu scade, e infinit, e nesfârșit. De la biroul de unde încasam eu donațiile și tăiam chitanțele, asta vedeam. Bucătăria și bucuria din jurul oalelor, agitația, rețetarul, o voluntară care porționa pâinea, un voluntar care ducea o tavă imensă la spălat. Pe lângă munca fizică, e grea cea psihică. Să-ți păstrezi calmul, să fii răbdător, să asculți/ înțelegi/accepți. Să mângâi. Cu o vorbă bună, cu un zâmbet, nu neapărat cu mâna. Asta e greu. Și să fii tare, conștient că viața te putea lovi la fel sau chiar mai rău. Că totul trece dacă poți găsi în tine puterea, dacă nu-ți pierzi credința, dacă vezi sau simți dragostea. Am încasat donații de bani, am strâns vesela de pe mesele din cantină după prânz, am recepționat donații de haine. Când am plecat eram încântată, dopamina era secretată de creier în doze maxime. Zâmbeam. Soarele-mi intra în ochi. „Iată, o zi trăită cu folos” gândeam când încercam

7 ANI DE BUCURIE

51


Voluntarii – „Inima Noastră” să-mi iau haina să plec. „Ce înseamnă sparkle everywhere?” m-a întrebat un băiat, un adolescent cu o poveste tristă în spate care din cauza ei părea mai în vârstă decât mine. „Strălucește peste tot, luminează mereu, sclipește oriunde, cam așa. De ce?” am întrebat eu. „Înțeleg, ți-ai făcut tricou cum ești tu”. Și am realizat ce spunea, pe bluza mea asimetrică asta scria, nu am scris eu, era o bluză primită cadou. „Nu am făcut-o eu, așa am primit-o”. „Înțeleg, ți se potrivește, strălucești când zâmbești. Să mai vii la noi.” „O să mai vin” m-am gândit pe drum. „E cool să fii de treabă” mi-a apărut iar în fața ochilor. Și soarele mă deranja, dar nu mă încruntam. Era după-amiază, soarele se topea în frunze, Tâmpa era colorată frumos. „Cred că e toamnă deja de un timp …” (Mihaela Scânteie - voluntar)

cu ei a fost ceva mai generoasă și că oricând pot să cadă din tagma privilegiaților. Oameni care oferă Timp, Viață și Resurse pentru că nu pot rămâne spectatori la suferințele care îi înconjoară. Sufletele care preferă să stea în umbră pentru că lucrarea nu este despre CINE FACE ci despre SĂ FIE FĂCUT. Să le fie celor în nevoie puțin mai bine. Primim în fiecare zi lecții despre generozitate și luarea lucrurilor așa cum sunt. Despre ce înseamnă să ajuți necondiționat, bucuros că ai adus puțină căldură pe chipurile deznădăjduite de sărăcie. Noi suntem privilegiați să îi avem zi de zi prin preajmă. Mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru binele pe care îl puneți în povestea noastră. Ca să avem de unde înmulți bucuria împreună! Vă rămânem recunoscători! Împreună înmulțim bucuria!

O seară pentru voluntari

Binele nevăzut Voluntarii sunt acei oameni speciali care știu să facă binele când nu îi vede nimeni. Un soi de spiriduși ai Moșului de fiecare zi care pregătesc calea Binelui punându-l mai întâi în practică. Sunt cei mulți care nu se văd. Picătura care umple oceanul. Oamenii ce pregătesc terenul pentru schimbare fiind ei înșiși SCHIMBAREA. Mulți dintre ei nici nu își propun asta. Au binele în sânge. Doar li se pare normal să vină în sprijinul celor care nu se pot ajuta singuri punându-se în locul lor. Care se gândesc că viața

52

Au trecut deja câțiva ani de când ne-am împachetat inima pentru a o oferi celor care au cea mai mare nevoie. Și nu am fost singuri în asta. Voluntarii noștri au fost cei care au adăugat ritmul timpului lor și au făcut-o să vibreze. I-au dat forța să se pună în mișcare. Să treacă la acțiune și să facă minuni. Ne-au colorat zilele și au venit în întâmpinarea noastră atunci când chiar nu mai vedeam nicio o soluție: era prea din scurt și nu aveam cu cine. Au spus prezent și au înțeles că fiecare minut rupt din viața lor poate să înmulțească bucuria din jur. Ne-au arătat că se poate, că lumea asta mare, atât de blamată, mai are totuși multe de oferit. A venit vremea să le fim recunoscători că au devenit parte din povestea Bucuriei Darului și le-am organizat o seară a lor. O seară în care să se cunoască unii cu ceilalți, să depănăm amintiri și să punem la cale proiecte noi. Ce veți vedea în imaginile de atunci este doar o mică parte din familie. Ei ne sunt cu mult mai mulți. Fără ei, toți acești ani ar fi rămas doar un vis frumos. Le mulțumim din inimă! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Voluntarii – „Inima Noastră”

Ana Voluntarii sunt inima Fundației. Cei care aleargă neostoit să facă binele. Cu Ana noastră v-ați întâlnit la evenimente împărțind zâmbete și flyere, iar din fundație e nelipsită ori de câte ori are timp. Am întrebat-o de curând ce înseamnă fundația pentru ea. Cuvintele ne-au copleșit. Mulțumim! „Vă ştiu de mai bine de 2 ani. Îmi amintesc prima zi, cât de prietenoși și faini ați fost cu mine! Și totuși, am ajuns să trec de „perfecțiunea și liniștea” de care mă tot miram la început. V-am văzut stresați, supărați, nervoși și mă gândeam „oamenii ăștia chiar își dau interesul și aleg viața asta agitată (dar plină de satisfacții) doar pentru a ajuta oameni”. Nici nu știți cât de important e pentru un voluntar (mai ales pentru un practicant) să vadă oameni cu adevărat dedicați, cu bune și rele. Chiar dacă în ultima perioadă nu am fost așa prezentă, pot, spune sincer că fundația chiar m-a ajutat. E fain sentimentul de „am făcut ceva azi pentru alții, mă simt un om mai bun, mai util pentru cei în nevoie” Și drept să vă spun, l-am avut chiar dacă făceam pachete. În primele zile am avut febră musculară de la pachete, însă, bucuria de a ajuta era proporțională cu febra aia. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. www.bucuriadarului.ro

Știu, pare cumva puțin: faci un pachet, ștergi un borcan, cureți câteva prune sau stai câteva ore la un festival. Dar eu o privesc așa: în timpul ăsta, un angajat face ceva mai mare, poate găsește un sponsor, poate vorbește cu cineva care ne poate ajuta într-un proiect sau pur și simplu se ocupă de ceva ce eu nu pot/nu am voie să fac. Și dacă privești din perspectiva asta chiar te simți un supervoluntar. E fain să vezi cum devii familiară beneficiarilor, care chiar te salută pe stradă. Să vezi cum îți sare un copilaș de la fundație în brațe; cum, într-o dimineață, Adrian te întâmpină zâmbitor cu un „Bonjour” sau cum, chiar dacă nu o face în cel mai gentil mod, Tanaca cere o îmbrățișare. Pe lângă faptul că ajuți, te bucuri și de fețe/zâmbete noi, care te scot din zona de confort, care îți alungă timiditatea și te fac prietenos. Unde mai pui că întâlnești mulți oameni care, chiar dacă sunt din domenii diferite, au același scop: ajutarea oamenilor în nevoie. Cam asta înseamnă fundația pentru mine: sprijin, empatie, un loc în care uiți de problemele tale sau chiar le găsești rezolvare, unde devii mai sensibil la suferințele altora și tinzi să nu-ți mai supraestimezi unele lipsuri, multe îmbrățișări, voie bună, curaj, credință și speranță pentru ceva mai bun.”

7 ANI DE BUCURIE

53


Voluntarii – „Inima Noastră” simplă, umilă, suferindă, în așteptare de alinare și de speranță. Aici înveți să devii mai bun, să-ți înmoi inima și să începi să dăruiești fărâme de iubire celor oropsiți de soartă. Și te face să te simți bun. Mereu am crezut că „Una dintre marile mulțumiri ale vieții e să te știi om bun” (Ioan Slavici), iar fundația te ajută să-ți faci un bine ajutându-i pe ceilalți. Iar odată prins gustul „bucuriei darului” îți va fi greu să mai renunți... ȘI MERITĂ DIN PLIN ÎNCERCAT ACEST SENTIMENT. Împreună înmulțim bucuria!

Inimi voluntare Oana Oana ni s-a lipit de inimă odată cu iarna. Cu inima pe care a simțit să o pună la bătaie pentru binele celor care au nevoie de ajutor. Ne-a trecut pragul și ne-a îndulcit zilele cu prăjituri fermecate, cum numai ea știe să le facă, a fost la târguri și a ajutat oriunde a fost nevoie să facă binele. Un om bun ca o pâine caldă, care cu siguranță mâine o să ne muștruluiască pentru că am dat-o în vileag. Nu e un om al expunerii însă recunoștința noastră nu poate fi pusă sub obroc. Acum ceva zile, am întrebat-o ce înseamnă fundația pentru ea iar răspunsul ne-a dezvăluit ceea ce știam: un om frumos și o inimă largă. Îți mulțumim dragă Oana pentru timp, cuvinte și inimă. Să ne trăiești 1000 de ani plini de rod și de bucurie! „Pentru mine fundația înseamnă un festin emoțional format din Generozitate, Compasiune, Răbdare, Implicare, Luptă, Credință, Supraviețuire, Speranță, Lumină, Chemarea inimii. Un model de dăruire și sursă de mărinimie. Dorință molipsitoare de a face bine. Aici timpul stă în loc ca tu să poți să redescoperi ce este important și să înveți să-l prețuiești. Un mal unde să te adăposteşti în furtuna vieții. Un loc care îți redescoperă iubirea în stare pură și îți deschide ochii către o altfel de lume:

54

Fiecare mână de ajutor vindecă undeva în adânc neiubirea. Semn că Celălalt a devenit îndeajuns de important cât să-i dai o bucățică din viața ta ca rotițele să se urnească pentru binele lui. Așa au simțit cele 40 de inimi voluntare. Nu a contat că a fost vorba de pachetele pentru sate, de curățat legumele pentru zacuscă ori de etichetat borcane. Pe toate le-au făcut cu gândul la cei pe care îi ajutăm. Cu drag și spor. Mărturie stau rezultatele mâinilor lor: Muncă de câteva ore…

 1230 de borcane etichetate de zacuscă și dulceață

 400 kg de gogoșari

și castraveți puși la murat

 270 de pachete de alimente și dulciuri

Iar generozitatea nu s-a oprit doar la timp, ci au venit încărcați cu pamperși, alimente și haine. Un team building care a legat două lumi și multe inimi între ele. Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Ce spun alţii despre noi Povestea noastră de 7 ani ar fi fost imposibilă fără voi. Fiecare inimă care s-a alăturat nouă și-a lăsat amprenta în lucrarea noastră împreună. Amprentă care se vede și se simte. Pentru care vă mulțumim din inimă.

Ce spun alţii despre noi

„Am cunoscut Fundația „Bucuria Darului” în ziua de 2 aprilie 2017, cu ocazia organizării de către aceasta a conferinței susținute de ieromonahul Savatie Baștovoi la Brașov. Pe atunci nu cunoșteam nici Fundația, nici pe Savatie. De atunci îl iubesc pe părintele Savatie și tot de atunci am știut cu certitudine că trebuie să fac parte din fenomenul numit „Bucuria Darului”. Drumul către Fundație nu a fost ușor, programul meu de muncă nu se potrivea cu orele în care aș fi putut ajunge acolo ca voluntar. Până la punctul în care am ales. În septembrie 2017 am renunțat la serviciul care nu îmi permitea să fiu ceea ce voiam să fiu, omul care își dedică măcar o fărâmă din viața lui celor mai puțin norocoși. Așa, am ajuns la Fundația care mi-a adus în peste trei ani de zile, www.bucuriadarului.ro

mai multă bucurie decât alte locuri pe care le frecventam înainte dar îmi aduceau o falsă mulțumire de moment, și cu siguranță mi-a adus mult mai multă bucurie decât am dăruit. Pentru mine, este locul în care întotdeauna merg cu dragoste și în care câștigul meu este mult mai important decât cel al beneficiarilor Fundației. Este locul în care întâlnirea cu părintele Pavel dă sens existenței mele prin blândețea, acceptarea și iubirea ce simt că se aștern asupra mea când primesc binecuvântarea sa. Este locul în care frumusețea oamenilor întâlniți (Flori, Adriana, Claudia, Dana, Vali, Sânziana, Adriana, Lidia, Mihaela, Cătălin, Alina, Florin, Ani, Mari, Nelu, Costi, Laurențiu, Elena) mi-a dat o lecție de viață mai importantă decât mulți ani de școală. Sunt recunoscătoare pentru șansa ce mi s-a dat când am fost primită cu atâta încredere și dragoste, pentru oportunitatea de a oferi un mic ajutor celor aflați în nevoi și de a conștientiza adevărata dimensiune a realității care ne înconjoară fără menajamente. FUNDAȚIA BUCURIA DARULUI reprezintă pentru mine o oază de BUCURIE și NORMALITATE într-o lume care din păcate se îndepărtează prea rapid de valorile tradiționale.”   Mihaela Mileşan, profesor universitar

7 ANI DE BUCURIE

55


Ce spun alţii despre noi primit ȋn schimb ceva mai valoros.....hrană pentru duh! Mâncarea mea preferată este asociată cu o persoană, cu o privire, cu o îmbrățişare. Nemeritată și atât de necesară! Mulțumesc pentru că m-aţi primit la masă!”   Ioana Todor, Pictor

„Pentru mine „Bucuria Darului” este locul ȋn care am învățat să preţuiesc mâncarea! Mâncarea cea gătită cu inimă bună şi împărțită din dragoste pentru Dumnezeu. Mâncarea care ne unește şi ne îmbogățește sufletește. Mâncarea este un dar, pe care îl primim zi de zi. Ne-am obişnuit aşa de tare cu mâncarea încât ni se pare că ne aparține. Am primit şi eu mâncare acolo.... era altfel.... avea alt gust. M-am simţit hrănită cu bucurie! Am decorat ferestrele mari de sticlă şi am

56

„Adrian Chicoș, un tânăr de 21 de ani, zice că a venit cu buletinul, a completat o cerere în care a menționat că n-are venit și de-atunci toată lumea de la fundație i-a sărit în ajutor. Și la el ar fi fost complicat cu actele: e născut în Codlea, iar de la 5 ani până la 18 ani a locuit la casa de copii: „Mama m-a abandonat, eu n-am fost un copil dorit. Tata mă lua acasă în vacanță până acum doi ani, când a murit. (…) Am ieșit din sistem, nu știam ce înseamnă viața. Brusc am deschis ochii ca un binoclu și am început să văd ce-i în jur: o grămadă de lupi lângă o oaie. Toți trag de tine. Așa am fost eu.” Mai mult decât hrană, angajații și voluntarii fundației le oferă celor aflați în situația lui Tanaca sau Adrian un strop de încredere în bunătatea celor din jur. „Când au început să vină, aveau privirea plecată. Nici nu puteau să zâmbească”, își amintește Florica Bercaru. „Încet-încet s-au obișnuit. La început făceau un semn timid cu mâna când plecau, apoi s-au deschis. Acum vorbesc cu noi, ne povestesc mai mult. Noi avem de învățat de la ei”. După ce i-au ascultat, cei de la centru le-au pus la dispoziție două dușuri și un dulap cu haine donate. Ce încearcă să facă Fundația „Bucuria Darului” e să se apropie cât mai mult de nevoile primare ale celor aflați în nevoie, spune părintele Pavel Stoica, care se află permanent alături de organizație. „Trebuie să concretizezi credința în ce are nevoie semenul tău. Nu reușești întotdeauna să te adaptezi la nevoile lor, pentru că sunt probleme mari. Dar începi cu cele primare și-i mai ridici un pic, când poți: căldură, spălat și mâncare. După aia vezi ce faci și profesional, și familial, și spiritual”.   Articol Documentaria, documentaria.ro

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Ce spun alţii despre noi „Sunt printre noi oameni pentru care dăruirea nu se poate rezuma doar la a întinde o bucată de pâine celui care o primește ca pe o frântură de Rai. Și care au întotdeauna grijă ca semenii lor să își poată purta viața nu ca pe o povară, ci ca pe un dar. Acești oameni nu oferă, ci se oferă. Ei slujesc. Ei uită până și că au nevoi, alegând să își pună sufletul chezaș pentru amărâții ce privesc cu greutate viața lor ca pe un pas în veșnicie. Fix așa sunt oamenii plini de frumos de la Fundația Bucuria Darului. Am văzut în Fundația „Bucuria Darului” șansa de a ne transforma lăuntric, de a înțelege ce înseamnă cu adevărat milostenia: puterea de a te dărui indiferent de povestea din spatele celui care primește ajutorul tău; de a înțelege că oamenii străzii sunt limitați la un stil de viață care însă nu îi face neoameni și pentru care merită luptat chiar dacă pare câteodată imposibil; am învățat că sărăcia e a noastră, nu a lor, că nu știm să dăruim, că punem condiții celui care primește și că, din nefericire, acest lucru ne pare rezonabil; am conștientizat că fără să vrem, facem diferențe între oameni și nu reușim să acceptăm faptul că un bețiv, un drogat sau un om agresiv are și el luptele lui și că îi vine mult mai greu să se ridice, neavând un suport, o mână întinsă și nici șansa de a se vedea altfel decât disprețuit. Și mă întreb, oare ar mai putea fi posibil acest frumos proiect fără ajutorul nostru, al tuturor? Fundația are nevoie de implicare, continuă, iar noi putem face diferența, în fiecare clipă - donând, fiind voluntari, dăruind din surplusul nostru și altora. Nu facem pentru ei, facem întâi de toate pentru noi, căci doar așa aflăm cine suntem cu adevărat! Fii și tu parte din cel mai frumos și eficient proiect social din Brașov! www.bucuriadarului.ro

Sprijină inițiativa Fundației „Bucuria Darului” și ai să vezi cum se schimbă lumea în jurul tău! Zâmbet cu zâmbet!   Hetti Benedek „Fundația „Bucuria Darului” a construit o punte între oamenii care vor să ajute și cei care au nevoie să fie ajutați. Tinerii vin la fundație să facă voluntariat, alții donează haine, alimente, rechizite, frigidere și aparate de curățat cartofi. La fundație învață să-i înțeleagă pe cei care n-au avut privilegiile lor și care și-au trăit întreaga viață în abuzuri, frig și foame. Astăzi, fundația nu se ocupă doar de oamenii străzii din Brașov, ci și de familiile sărace din satele limitrofe. Ajutorul pe care îl oferă e complex, pentru că nevoile acestora sunt complexe. Toate aceste lucruri sunt servicii sociale pe care într-o țară normală ar trebui să le ofere statul. Dar politicienii noștri nu vor și nu știu cum să-i ajute pe acești oameni. Pe cât de mult mă emoționează aceste insule de oameni buni, pe atât de tare mă înfurie lipsa implicării din partea statului. Pentru că acești oameni nu au resursele pe care le are Direcția de Asistență Socială, dar au dorința de a schimba România în bine. “   Elena Stancu, teleleu.eu „Cantina Mulțumesc - Fundația „Bucuria Darului” este un loc binecuvântat, unde sute de oameni nevoiași sunt ajutați zilnic cu o masă caldă și, după caz, cu obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, cărți, jucării pentru copii, etc., de o echipă de oameni inimoși, dornici să-și ajute semenii. Am cunoscut această locație a binelui în urmă cu trei ani și am fost plăcut impresionată de ideea înființării unui astfel de centru de întrajutorare, unde, împreună, oamenii pot face

7 ANI DE BUCURIE

57


Ce spun alţii despre noi lucruri minunate pentru ceilalți. Mă bucur că am ales găzduirea parastaselor la Cantina Mulțumesc - Bucuria Darului! Personalul dă dovadă de multă seriozitate, amabilitate, competență, și toată activitatea se desfășoară cu respectarea tuturor regulilor igienico-sanitare (chiar și pe vremea pandemiei), astfel, garantându-se calitatea maximă a serviciilor, iar ritualul religios este asigurat de prezența părintelui Pavel Stoica, care, cu multă dăruire s-a alăturat acestui minunat proiect. Orice donație, mică sau mare, înseamnă o bucurie făcută cuiva și se întoarce, fiind bucuria de a dărui, adică... BUCURIA DARULUI!” Cu respect și prețuire,   Victoria Furcoiu „La „Bucuria Darului” am găsit o echipă minunată (personalul de la bucătărie şi voluntari), persoane foarte harnice cu multă empatie faţă de cei încercaţi...Mi-a plăcut încă de la început tot ce am găsit acolo: se lucrează într-un mediu curat şi plăcut, personalul de la birou este foarte primitor şi atent… M-am integrat imediat şi am considerat că acolo este locul meu când dispun de timp liber. Am lucrat pe oriunde era nevoie cu aceeaşi plăcere şi satisfacție gândindu-mă că dacă această echipă minunată poate să facă aceste eforturi cu atâta dăruire pentru cei defavorizați, pot şi eu să ofer puțin din timpul meu. De asemenea, m-am alăturat ca voluntar în cadrul activităţilor pe care Fundația le-a desfășurat (Conferințe, Cina cu folos, programe de donații la diverse Simpozioane sau lansări de carte, Deplasări în județ pentru distribuire de alimente). Sunt bucuroasă că fac parte din aceasta echipă şi, ori de câte ori am timp disponibil şi sunt solicitată merg cu mare plăcere, ştiind că acolo întâlnesc oameni minunați… Vă mulţumesc că existați şi vă doresc să aveţi sănătate şi putere ca să continuaţi să aduceți bucurie în sufletele oamenilor mulți ani înainte.”  Nicoleta, Voluntar

58

„Omul își găsește miezul acolo unde sălășluiește bucuria. Acolo unde află Raiul, ce adesea se oferă în dar de către ceilalți. Omul se află pe sine prin dragostea ce i se dă, învățând astfel să ofere la rându-i o fărâmă din inima sa. Omul e împlinit acolo unde poate fi tot mereu ACASĂ. Precum la voi, la Bucuria Darului. Căci doar întinzând o pâine celui în nevoie poți înțelege căldura unui cămin, a unei îmbrățișări sincere, a unui zâmbet străjuit de speranță. Ce faceți voi are să fie scris în cer, căci orice faptă bună ne învață veșnicia. Să fiți până la capăt pentru oameni. Faceți asta atât de bine! Și de la voi am învățat că jertfa are gust de cozonac aburind ce se împarte în familie în ziua de Crăciun!”   Hetti Benedek „Noi, familia Moldovan, aflam în urmă cu șapte ani că, în Brașov avea să se întâmple un proiect extraordinar: Fundația Bucuria Darului. Cum să oferi ajutor și bucurie este un adevărat privilegiu, ne-am alăturat imediat proiectului oferind sprijinul necesar și ducând mai departe vocea fundației către toate persoanele care ar fi putut ajuta. Am rămas aproape de oamenii extraordinari ai Fundației „Bucuria Darului” și am fost martori la dezvoltarea unui concept umanitar extraordinar. Felicitări, echipă minunată, tot binele făcut de voi zilnic să se propage și să genereze binele infinit!”   Cristina si Florin Moldovan „Mâna de ajutor, gura de aer proaspăt, haina curată, mâncarea pe masă, ghiozdanul de școală, un viitor, pansamentul de suflet, vorba dulce care șterge lacrima, zâmbetul care înseninează viața, umărul pe care se pune bază, licărirea de speranță care dă aripi, credința în bine, scânteia care aprinde inima,

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Ce spun alţii despre noi darul pe care îl putem dărui, minunea pe care o putem descoperi, oamenii pe care îi iubim, lumea pe care ne-o dorim, mila Domnului pe pământ, Iubire.”   Oana, voluntar „Bucuria Darului” mi-a oferit şansa să pot dărui semenilor mei, necondiționat, după puterea şi priceperea mea. Acest „dar din dar” m-a recompensat cu sentimente şi trăiri pe care, poate, nu le-aş fi descoperit altfel, care nu de puţine ori m-au emoţionat până la lacrimi. La „Bucuria Darului” am cunoscut oameni foarte generoşi şi buni. Tot aici mi-am făcut prieteni. Am văzut cu ochii mei cât de mult contează să fii ajutat de semenii tăi atunci când nu ai pe nimeni şi nimic în lumea asta. Am înțeles că dăruind, chiar şi puţin, poţi aduce lumina pe chipul şi în inima semenilor aflaţi în nevoie. „Bucuria Darului” este o familie frumoasă care creşte de la o zi la alta, o organizaţie care a învăţat să treacă peste greutăţi, care are planuri pentru un viitor frumos şi care merită să fie sprijinită de noi toți.”   Răzvan Dracea, arhitect „Pentru noi, Fundația „Bucuria Darului” înseamnă: bucuria de a dărui, a fi împreună cu cei încercați de soartă, a aduce zâmbetul pe chipul celor trişti, şansa la o viață normală, acces la educaţie şi lista ar putea continua la nesfârșit. Sunteți minunaţi!”   Ștefania Teodora „Experiența mea cu ajutorarea copiilor din Pârău, organizată împreună cu Fundația Bucuria Darului, a fost una care mi-a hrănit omenia și obligația umană de a ajuta unde chiar este nevoie. A fost prima mea acțiune de genul acesta și sunt bucuros că am experimentat actul de caritate din plin. Mi-a fost greu să cântăresc pe loc cât a contat acest ajutor pentru familiile respective. Unii au fost www.bucuriadarului.ro

foarte bucuroși, alții am avut impresia că sunt obișnuiți și li se cuvin ajutoarele într-o anumită măsură. Felicit fundația pentru tot ce face și sper să capete amploare pe an ce trece.”   Cătălin, voluntar pe teren „Bucuria de a ne ajuta semenii. Dar, de când ați înființat Fundația, e și bucuria de a sprijini o structură care a rezolvat în 3-4 ani, ceea ce autoritățile nu au rezolvat nici în 30 de ani! Deci, vă felicit!”   Mihai Bârsan „Bucuria de a contribui fără să ai aşteptări! Mă gândesc să mă ȋntorc ȋn bucătărie ca voluntar , la treabă, alături de ceilalţi oameni frumoşi”   Adi Dodu „Cei mai minunați oameni! Cei care împart bucurie din bucuria lor! Vă iubesc și vă îmbrăţişez cu toată dragostea.”   Mariana Chiriac „Un mod constructiv de a face bine, o echipă de oameni frumoşi, mii de suflete care au zâmbit măcar o dată.“   Dana Anghelescu „Eu cred că exemplul tuturor celor care se implică la”BUCURIA DARULUI” ar trebui urmat. Oameni devotați oamenilor, uniți şi inimoși, realizează minuni!”   Doina Dimitriu „Oameni frumoși și buni care împart ce au cu cei mai puțin norocoși, triști, flămânzi și goi!”   Maria Pașca „Bucuria de a dărui şi de a aduce un strop de bucurie celor mai puțin norocoşi.”   Paula Someșan „Oameni minunați! Care iubesc și dăruiesc fără oprire, dăruiesc cu dragoste, nu cu milă disprețuitoare. Oameni-minuni!”   Liliana Elena Jighira

7 ANI DE BUCURIE

59


Ce spun alţii despre noi „Oameni şi omenie, darul necondiţionat oferit nevoiaşilor, o mâncare caldă pentru cei care altfel, nu ar avea după ce bea apa. Dragostea pentru oameni, credinţă şi Dumnezeu.”   Gabriela Cozmescu „Un mod de viaţă, în sens spiritual, și o inimoasă familie, în sens practic!”   Alexandru Socaciu „Această expresie „Bucuria darului” mă duce cu gândul la voi, cei care aveți grijă de atâția oameni nevoiași și care poate acum sunt în viaţă sau duc o viaţă mai ușoară datorită vouă, celor din spatele acestei minunate fundații.”   Alex Răduțoiu „Oameni minunaţi, cu suflet de aur care aduc speranţă şi bucurii celor aflaţi ȋn nevoi şi suferinţă. Vă mulţumim că existați !!!”   Silvia Badragan „Pâinea cea de toate zilele, speranța prânzului cald, bun și gustos pentru sute de nevoiași! Bucuria zilei, oferită de oameni generoși, buni și frumoși, rămași în anonimat. Felicitări, Părinte Pavel, pentru cauza slujită cu devotament și dăruire !”   Azota Popescu „Bucuria Darului este bucuria cea adevărată. Fundaţia „Bucuria Darului” pentru mine înseamnă mult. Aş putea să fac mai mult, să ajut. Recomand cunoscuților care au posibilități să se alăture și mai ales să vină să facă acolo Parastas pentru cei adormiţi.”   Lidia-Claudia Făcăleț „Pentru mine înseamnă foarte mult că am putut să îmi ajut o prietenă ca să poată avea o masă caldă. Şi cu ajutorul dumneavoastră s-a rezolvat. Vă doresc multă sănătate, putere de muncă și de dăruire pentru cei care au mare nevoie de ajutorul dumneavoastră.”   Maria Dogaru

60

„Sunteți un Dar de la Dumnezeu... bucuria voastră cea mai mare este să dăruiți, să ajutați! Aveți o Misiune pe PĂMÂNT asumată cu brio! Sunteți cei care ne sustineți pentru pacienţii noștri, susțineți comunitatea, fără voi nu ar mai exista multe vieți! Mulțumesc Cerului pentru existența voastră, împreună pentru brașoveni și nu numai! Îngeri pe Pământ.“   Ioana Constantinescu „În 2019 am facilitat câteva activități non-formale împreună cu educatorii de la Fundația Bucuria Darului. Tot atunci am cunoscut facilitatori comunitari și voluntari care m-au impresionat, atât prin pasiunea pentru educație, dar și pentru felul în care au cultivat spiritul de inițiativă în rândul copiilor. Susțin și cred în activitatea Fundației „Bucuria Darului” pentru că ne ajută să creștem comunități sigure și educate”.   Andrada Suciu, Pepco România „Cred cu tărie că fiecare dintre noi poate aduce zi de zi bucurie ȋn viața cuiva. Ceea ce se întâmpla la Fundaţia „Bucuria Darului” de 7 ani este exact asta: aduce alinare și Speranţă acolo unde uneori parcă nu mai există. Susțin cauza pentru care această Fundație zi de zi caută și oferă soluții pentru cei mai puțin norocoși decât noi! Împreună înmulţim bucuria. La câți mai mulţi ani de înmulţit Bucurie!   Aura Florea, Miele „De 7 ani „Bucuria Darului” este, pentru noi, un model al felului în care oamenii pot schimba, cu perseverență și bunătate, destinul altor oameni. „Bucuria Darului” are marele merit de a fi reușit să conecteze comunitățile, de a aduce oamenii mai aproape de oameni. Dincolo de mâncarea de fiecare zi, dincolo de sobele care încălzesc pereți care ani de zile au trecut prin iarnă fără căldură, dincolo de ajutorul voluntarilor fără de care școala ar fi rămas o amintire cenușie pentru mulți copii, dincolo de toate acestea, Fundația a reușit să facă acest lucru mare pentru fiecare din noi – ne-a adus bucuria de a ne cunoaște poveștile și de a ne ajuta unii pe alții.”   Daniela Dumitraşcu, Delaco

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Ce spun alţii despre noi Gânduri de la cei cărora le suntem aproape

că acea hrană caldă ne ajuta să mai economisim din bănuți şi să mergem înainte. Ne amintim cu mult drag de acest ajutor şi de asemenea, pomenim pe cei care la vremea respectivă au fost binefăcători ai familiei noastre. Bunul Dumnezeu să răsplătească dragostea tuturor!”    Elena

„TOTUL: bucurie, dăruire, ajutor, credință, familiarizare, iubirea de copii indiferent de etnie. Toate la un loc se numesc ,,Bucuria Darului”.   Elena „Am avut o viaţă liniştită până într-o zi când am aflat că soţul meu suferă de cancer în ultimă fază. Primul lucru, mi-am depus demisia unde lucram. După 6 luni de chin l-am înmormântat. Atunci am zis că este momentul să caut un job şi să văd cum îmi cresc copiii. La o lună, unul dintre copii a suferit o depresie puternică. A urmat o perioadă cu multe pastile şi tratament. Am aflat că există “Bucuria Darului”, undeva în Braşov. Am aflat şi adresa. Am pornit spre ei, dar până am ajuns eram ferm convinsă că nu mă vor ajuta. La adresă am văzut oameni calzi, primitori şi un preot, pentru mine deja un sfânt. Nu am cuvinte să exprim ce am simţit, când m-au întrebat ce am nevoie şi cu ce mă pot ajuta. Timp de un an am fost ajutată cu mâncare şi ceva mai mult până şi-a revenit băiatul şi m-am putut angaja. Nu o să-i uit cât o să trăiesc. De fiecare dată am plecat plângând de bucurie că am primit ajutor. Aşa m-a ajutat pe mine Dumnezeu, cu şi prin intermediul acestor oameni. Chiar dacă ei nu ştiu, eu le mulțumesc în fiecare zi. Copilul meu a crescut şi este la facultatea de matematicăinformatică. Ȋntr-adevar m-am bucurat de „Bucuria Darului”. (un destin încercat) „Bucuria darului a apărut în viața noastră într-o perioadă când aveam 3 copilași micuți, stăteam într-o chirie în care nu plăteam mult, dar semnificativ pentru familia noastră, iar soţul era mai mereu împărțit între familie, serviciu și facultate. A fost un ajutor binevenit pentru aproape un an de zile în care știam www.bucuriadarului.ro

„Cantina „Bucuria Darului” pe mine mă ajută cu alimente, financiar și înţelepciune, iar eu sunt recunoscătoare pentru ajutorul oferit de Fundaţie. Pentru copiii mei mi-au oferit rechizite în fiecare an școlar. Angajații cantinei se străduiesc să facă fapte bune, iar ei formează o echipă, un întreg. Le mulțumesc tuturor pentru ajutorul acordat.”    Adriana „Mulțumesc, pentru că ați crezut în noi, mulțumesc pentru că la nevoie ați fost mamă, tată, prieten sau toate în același timp. Mulțumesc pentru grijă și sprijin. Mulțumesc pentru că ați fost acolo când aveam cele mai mari nevoi. Sunteți mai mult decât o cantină, ne sunteți familie Dumnezeu să vă binecuvânteze. #cantinamultumesc”.    Ana „Bucuria Darului e familie, e comunitatea în care te simți acceptat și integrat, e umărul pe care poți să plângi și pe care te poți baza la nevoie. „Bucuria Darului”e zâmbetul pios la arătare, dar care ar izbucni de bucurie când greul devine mai ușor. „(Bucuria Darului)” e Dumnezeu ce lucrează și veghează printr-o mână de oameni și un domn părinte, care trec peste orice noțiune de timp, real și alte noțiuni lumești, pentru a alina suflete obosite și rătăcite în sărăcie. Sărăcia pe care o tratează „Bucuria Darului” nu e doar una materială. E una, mai ales, sufletească și duhovnicească! Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar noi vă mulțumim că existați și împreună înmulțim Bucuria.”   Alina

7 ANI DE BUCURIE

61


2.000

5.000

de suflete ajutate până în prezent în Brașov

de anchete sociale întocmite până în prezent.

50.000

de pachete cu alimente oferite în Braşov în ultimii 2 ani.

400.000

de mese calde dăruite în cei 7 ani.

30.000

Ajungem în

de pachete cu alimente şi dulciuri oferite în sate într-un singur an.

27

de sate cel puţin o dată pe lună.

14.000

borcane de zacuscă şi gemuri pregătite în 2020.

62

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


3.000

1.000

de perechi de încălţăminte oferite în ultimii 2 ani.

de copii echipaţi cu ghiozdane în anul 2020.

150

cărți de identitate întocmite până în prezent.

4

tiruri cu lemne dăruite în ultimii 3 ani.

100

de sobe de teracotă cu plită duse în case îngheţate în ultimii 3 ani.

1.600

Aproximativ

20.000

participanţi la ultima Conferinţă Bucuria Darului.

www.bucuriadarului.ro

de followeri pe Facebook.

7 ANI DE BUCURIE

63


90

20

20

18

40

100

tone de pâine consumată în fiecare an.

tone de legume curăţate anual.

10

tone de carne gătită într-un an.

de mii de litri de ulei oferit într-un an.

tone de făină consumată anual.

de copii au fost pentru prima dată într-o tabără în 2019.

tone de varză pusă la murat într-un an.

tone de haine primite şi distribuite anual.

650.000

500

km parcurşi.

64

6

de voluntari ne-au trecut pragul de-a lungul anilor.

7 ANI DE BUCURIE

www.bucuriadarului.ro


Mulţumim pentru susţinere Mulţumim susţinătorilor noştri. Doar împreună reușim să înmulțim bucuria! APEMIN ZIZIN, ADM TRAIDING, AGRIROM, AGROPROD CARTOF, A.G. INSTAL MONTAJ, AKRO, AQUILA PART PROD, ASCENDIS, BANCA PENTRU ALIMENTE BRASOV, BETTY ICE, BIG BROTHER CODLEA, BILANCIA EXIM, BILKA, BRALDICO, BRANDIENT, BRUTARIA ALIPAN, CALZATURIFICIO SKANDIA, CAMPACK, CARMOLIMP, CARTOFISSERIE, CASA DE COMERT BASARABIANUL, CASTROL LUBRICANTS, CESIRO, COBCO PROJECT, COMPLEX TURISTIC TRANSFAGARASEAN, CONREP, COVACIU BUILDINGS, D.A. BITH IMOBILIARE, DALLMAYR VENDING&OFFICE, DEDEMAM, DELACO DISTRIBUTION, DEXION STORAGE SOLUTIONS, DOMOCONS EXEC, DORIPESCO, DUVENBECK, EFECT ADVERTISING, ELLY&ANA CONSTRUCT, EXPECT TADYS, FABRICA DE LAPTE BRASOV, FARMEC, FEDERATIA VOLUM, FLANCO RETAIL, FUNDATIA COMUNITARA, FUNDATIA HEARTS ACROSS, GENICA, GIRBACEA SCS, GREWE, H&E REINERT, HAMM-RENO, HERBAGETICA, IDEAL FOOD PACK REGHIN, INMAACRO, INSTAL GENERATION, INTERBABIS, J.F. FURNIR, KELLER, KREBSBACH ABP AGROM, KRONSTADT FOOD LOGISTIC, LIBRIS, LUCA, MARUB, MASPEX, MAYA CHOCO, MEGA IMAGE, METRO SYSTEMS, MIELE TEHNICA FELDIOARA, MISAVAN, MOARA CIBIN, MONS MELLIS, MULTISELL, N.H.M. GELATOMANIA, OGREAN CONSTRUCT, OPTIPLAZZA, PAPALITO TRAIDING, PEPCO ROMANIA, PRODLACTA BRASOV, PROFI ROM FOOD, RAP CONFECTIONARY, REGABRAN, RINAPACK, RUCELI, SCRIBANT DISTRIBUTION, SECA DISTRIBUTION, SERGIANA, SILNEF SECURITY, S-KARP, TOTAL, TRACIA FOOD IMPEX, TRANSILVANIA DREAMS, TRESOR COM, TRI FOUR4US, TRICOM, UP ROMANIA, URSUS BREWERIES, US FOOD NETWORK, VIKY, MICROINTREPRINDERI şi multe INIMI calde care s-au alăturat de-a lungul timpului. Pentru momentele imortalizate de-a lungul celor 7 ani "vinovați" se fac prietenii noștri Nicoleta Lupu, Dragoş Lumpan, Silviu Boboc, cărora le rămânem recunoscători. Mulțumirile noastre pentru efortul, răbdarea și dăruirea care au făcut această carte posibilă se îndreaptă către: echipa Zile şi Nopţi (Marian Gîlea, Aurel Martinescu, Claudiu Oană), Gabriel Bălănescu, Dana Anghelescu. Povești redate de Sînziana Vatră.

www.bucuriadarului.ro

Împreună continuăm să înmulţim Bucuria Cum vă puteţi alătura:   VOLUNTARIAT - ajutor în bucătărie, pregătirea pachetelor cu alimente, mers în sate, alte activităţi;   DĂRUIND O MASĂ CALDĂ în memoria celor adormiti - Parastase;   DONAȚII de alimente, bani, rechizite, etc.   REDIRECŢIONARE 3.5% din impozitul pe venit;   SPONSORIZARE: - 20% din impozitul pe profit sau 0.75% din cifra de afaceri; - 20% din impozitul pe venit (microîntreprinderi). Fundaţia Bucuria Darului este acreditată şi licenţiată pentru serviciul social – cantină socială, aşadar puteţi să ne susţineţi fără niciun cost suplimentar prin facilităţile fiscale oferite de stat. Vă aşteptăm cu bucurie la sediul nostru din Braşov, Strada Gospodarilor, nr. 5 (Cartierul Bartolomeu). Telefon: 0368 465 348 sau 0368 465 349 Pe email la fundatia@bucuriadarului.ro În mediul digital pe: www.bucuriadarului.ro www.facebook.com/FundatiaBucuriaDarului www.instagram.com/fundatia_bucuria_darului/

Donaţii:   direct la sediul Fundaţiei Bucuria Darului   virament bancar într-unul din conturile: CONT IN LEI: RO34RZBR0000060016138641 deschis la Raiffeisen Brasov; CONT IN EUR: RO23RZBR0000060016138645 COD SWIFT: RZBRROBU   PayPal prin butonul de PayPal disponibil pe bucuriadarului.ro/implica-te/doneaza/

7 ANI DE BUCURIE

65


Împreună înmulțim bucuria!

În loc de încheiere… Timpul nu are categorie. El doar nivelează. Ca un buldozer, toate dorințele. Planurile. Chiar și ideea de bunătate. Pentru noi timpul dăruit este una dintre măsurile dragostei. Pentru că dincolo de pachete, cei care ne cer ajutorul simt și nevoia de validare. Să fie auziți, simțiți, reîncadrați în categoria oamenilor.

D

e acolo își iau puterea. Când cineva îi mai întreabă dacă se mai simt oameni. Și în loc de un deget, arătat spre sărăcia lor -pentru care, în ochii celorlalți, se fac vinovați prin naștere- există un TIMP în care ei să își spună povestea. Oful. Zdrobirea. Neputința. Speranța într-un mai bine. Blocarea în atâtea neputințe. Câteodată familia se poate forma dintr-o ureche fără grabă și o inimă aflată la marginea disperării. Uneori e o măsură prea mare. E adevărat. Să dai din timpul propriei vieți. Doar că seara, când pui capul pe pernă știi că există speranță pentru o lume mai bună. În care crezi. Pe care o faci. Și merită. Cel mai greu lucru este să începi. Să te pui în stare să faci lucruri. Să strângi în jurul tău o armată de oameni care să creadă împreună cu tine că și EI merită o șansă. Să accepte să le fie ajutorul de care ei au nevoie să se ridice. Să fie vocea pe care și-o doresc să o

66

audă atunci când nu mai pot să se ridice o vreme. Când lucrurile le scapă de sub control. Când viața îi ia pe nepregătite. Sau când îi pregătește pentru mai rău. Însă, la fel de greu, este să îți dai seama când ajungi să te risipești. Că, în avântul de a căuta soluții să le ostoiești foamea, ajungi să nu le mai auzi de fapt glasul nevoilor reale. Pentru că dincolo de mâncare, ei au nevoie să fie ascultați, vizitați și să li se vindece pe cât se poate rănile. Să fie îndrumați către un doctor bun. Ajutați să își înscrie copilul la grădiniță. Îndrumați către un loc de muncă. Să aibă lumină în casă. Căldură. Să audă în fiecare zi o vorbă bună care să le amintească de faptul că merită să trăiască. Și ei. Iar toate au nevoie de așezare, timp și răbdare. Pe care ni le dați din belșug.

7 ANI DE BUCURIE

Mulțumim! Împreună înmulțim bucuria! www.bucuriadarului.ro


“Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” Matei 25, 35-36