
3 minute read
Irina Hanson, JLL Londra
Irina HANSON
Advertisement
Studii: Relații internaționale - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Master Management în Business Administration la Academia de Studii Economice București (ASE),
CV: • Director, Corporate Solutions EMEA JLL London (august 2019 – prezent) • Associate Director, Corporate Solutions UK la JLL London (august 2016 – iulie 2019) • Transaction Manager, Corporate Solutions UK la JLL London (octombrie 2013 – august 2016) • Head of Industrial Agency, JLL Romania (octombrie 2011 – septembrie 2013) • Senior Negotiator, King Sturge Romania (martie 2008 – octombrie 2011)
Odată ce România se pregătea să devină stat membru al Uniunii Europene, implicit ținta mai multor investitori străini, Irina Hanson facea primii pași în lumea imobiliarelor. Cu o diploma în Relații Internaționale, ambițiile Irinei erau de a se dezvolta profesional într-un domeniu care să se potrivească atât studiilor sale cât și dorinței de a călători prin toată lumea. Că i s-a potrivit mănușă, o arată și faptul că a evoluat în permanență. Doar în 2019, după concediul maternal, tânăra a fost promovată din poziția de Associate Corporate Solutions UK la cea de Director pe Soluții Corporate EMEA în cadrul birourilor companiei de consultanță imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL) din Londra. „Mă bucur și în ziua de astăzi că am ales acest drum. Industria imobiliară este în continuă evoluție și consider că pot contribui personal la această evoluție”, mărturisește ea.
A visat mereu să locuiască dincolo de granițele țării și nu-i de mirare cum, întotdeauna a căutat astfel de experiențe. De pildă, în timpul studenției, a petrecut trei veri în New York, Statele Unite. O aventură despre care poate spune că i-a deschis noi orizonturi și a făcut-o să realizeze pentru prima data că viața este plină de oportunități.
A intrat în industrie în 2007, când cei de la Coldwell Banker au deschis un birou în România, iar apoi s-a alăturat King Sturge, companie ulterior preluată de JLL. Relocarea de la București la Londra a fost o decizie personală, iar JLL i-a facilitat transferul. „Primul an a fost dificil, cred că adaptarea la noul mediu de lucru, la noul stil de viață și cultura diferită a fost dificila”, mărturisește ea, adăugând că după perioada de acomodare a început să simtă și beneficiile noului mediu, Londra fiind un oraș multi-cultural, care oferă diverse oportunități de dezvoltare profesională. În poziția actuală, Irina își dedică tot timpul unui singur client, lider in îndustria healthcare. „Lucrez cu acest client de trei ani de zile, JLL fiind partener global în coordonarea portofoliului imobiliar (birouri, industrial și R&D) și parte integrată a echipei de Worldwide Real Estate. Rolul meu este de a conduce echipa JLL de management tranzacții imobiliare, de a susține echipele locale în funcție de strategia și obiectivul business-ului local, și de a ghida aceste echipe în fiecare tranzacție imobiliară.”
Irina face din timpul petrecut cu familia sa o prioritate și are în același timp nenumărate ambiții profesionale. Pune pasiune atât în viața personală cât și în carieră, adică în tot ceea ce încearcă să realizeze și crede că echilibrul între viața personală și cea profesională este important dar și greu de atins. „Rețeta, pentru mine, a fost împărțirea responsabilităților cu partenerul de viață, apoi găsirea unui ritm de lucru care să se potrivească nevoilor vieții de familie”, conchide ea.