Anna Amoașii. Medalion Lidia Noroc-Pînzaru

„Viața e un teatru, iar noi suntem actorii”, afirmă mai mulți literați, dar și filozofi. Pentru artista Lidia Noroc-Pînzaru, respectiva aserțiune este una veridică și în sens propriu, dar și în sensul ei figurat, or, a jucat și pe scenă, dar, alături de toți noi, cei efemeri, a jucat (bine și cu demnitate!) multiplele roluri impuse de tot ce înseamnă viață, de femeie, de mamă, de bunică…

Am cunoscut-o în debutul studenției mele bălțene, și anume în lumina reflectoarelor Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Noi, studenții de la Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo”, eram mereu pe la toate reprezentațiile teatrale, respectiv actorii, prin mesajele transmise măiestrit datorită amalgamării profesioniste a comunicării verbale, nonverbale și paraverbale, ne-au format ca personalități cu viziuni clare, cu o verticalitate moralspirituală incontestabilă.

Anume în acest context, artista Lidia Noroc-Pînzaru a fost, pentru noi, studenții filologi, și nu numai, un model de dicție, de improvizare impecabilă, de joc actoricesc, dar și de joc lingvistic cu tot ce înseamnă limba: accente, pauze logice și psihologice, melodie a vorbirii, diverse timbruri, inclusiv de voci masculine, suspansuri etc., adică a fost, de fapt, un jonglor iscusit cu limba română, acest instrument excepțional, în special atunci când nimerește pe mâini bune! Iar atunci când, în sesiune, la disciplina Folclor, am avut de memorat și de recitat vreo 10 balade populare, vocea artistei ne-a îndrumat spre un recital exemplar, domnul profesor dându-ne note maximale. Făcând o retrospecție în acele timpuri de admirat, mă regăsesc în aceeași sală de spectacol, savurând nu doar expresivitatea actriței Noroc-Pînzaru, ci și evocând niște gesturi de o eleganță aparte, o mișcare scenică plastică, dar și bărbătoasă atunci când o cerea rolul jucat.

Printre cele mai reprezentative roluri jucate în această perioadă pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” amintesc (sper că numi face farse memoria!): Odochia în spectacolul „Odochia” de I. Puiu, Ruxanda în „Despot-Vodă” de V. Alecsandri, Mița în „De-ale