Ion Golovatîi. Luminează și-n neființă

suflu deosebit. Ei îşi lasă amprenta pe făgaşul vieţii tale, aducându-ţi satisfacţia că ai avut norocul să-i cunoști personal, să te scalzi în razele personalității lor. Așa am cunoscut-o pe Artista Emerită din RSSM Lidia NorocPînzaru, deținătoarea Ordinului „Insigna de Onoare” și a Medaliei „Meritul Civic”.

Anjela Băț, profesor de limbă şi literatură română, grad didactic I, L. T. „M. Gorki”, mun. Bălți

Luminează și-n neființă

„O lumină care luminează din interior nu poate fi stinsă de nimeni.” (proverb cubanez) Cam așa aș spune eu despre Lidia Noroc-Pînzaru. O doamnă cu literă mare, pe care am cunoscut-o prin anii 2000. Am avut o mare plăcere să o am drept oaspete la noi, la Soroca. Doamna Lidia a fost în vizită la Cetate împreună cu familiile Grițunic, Belinschi și Mirca. Excursia a fost organizată de soțul meu Ion, care, la moment, ocupa postul de arhitect-șef al județului Soroca. La cetate, am avut parte de o plăcută expunere a istoriei cetății și a voievozilor ei, despre trecut ne-a vorbit istoricul Nicolae Bulat, care este numit de popor „paznicul cetății”. Astfel, am avut marea ocazie să o am drept oaspete (musafir) drag pe doamna Lidia în gospodăria mea. De la prima vedere, am făcut concluzia că era o doamnă simplă, modestă, comunicabilă, cu gusturi rafinate și plăcute, omenoasă, inteligentă. Pentru mine, o admiratoare a istoriei artiștilor autohtoni și străini, cea care doream să devin și eu actriță, era un eveniment emoțional destul de puternic. Din păcate, părinții nu mi-au permis să devin ceea ce visam. Din această zi, am devenit prieteni și, cu orice ocazie, când eram oaspeți la Bălți, ne revedeam cu doamna Lidia ca cei mai vechi prieteni, de-o viață. Așa s-a spulberat mitul meu despre actori, deși, poate și acum, visătoare, mai sunt cu capul în nori etc. ... și alte bazagonii...

„Trăsăturile de caracter devin vizibile în interacțiunea cu oamenii” (Karl Peterz). Astfel pot spune despre atitudinea mea față de actrița, doamna, mama, prietena și, pur și simplu, femeia pe nume Lidia Noroc-Pînzaru. Prin comunicare și admirare a tot ce face această doamnă, am cunoscut-o mai aproape, sunt foarte, foarte mândră de această cunoștință și prietenie. E păcat că vorbim la trecut despre Doamna Lidia, care a lăsat un loc aparte și în istoria Culturii Republicii Moldova, și în inimile noastre.

Oamenii pot uita ce le-ai spus. Oamenii pot uita ce le-ai făcut. Dar nu vor uita ce le-ai făcut să simtă. Doamna aceasta, Actrița Lidia, ne-a dat posibilitatea să iubim cultura, neamul, frumusețea plaiului natal, istoria portului național. Familia Pînzaru și familia Volontir au fost nu numai colegi, dar și prieteni. De aceea, pentru Mihai Volontir, Lidia Noroc-Pînzaru a făcut multe lucruri frumoase și de susținere la timp – contra boală, a participat la emisiuni unde îi apăra imaginea și o evidenția cu multă demnitate. Tot ce făcea doamna Lidia, făcea cu mult efort și pasiune. Există un timp pentru a zâmbi. Există un timp pentru a lăcrima. Există timp pentru a merge mai departe, dar și pentru a renunța. Există timp pentru schimbări. Există timp pentru a cădea, dar și pentru a te ridica și a crește – a fi sus. Drumul vieții are și urcușuri, și căderi. Drumul unui actor la fel. Activitatea doamnei Lidia a fost o istorie de succes, demnă de admirat. O istorie frumoasă de viață. Din păcate, o istorie cu sfârșit. În viața aceasta noi toți suntem niște trecători. Niște oaspeți. Dar e foarte dureros când pleacă un om bun. „Te am în gând, te am în vis, Te am, dar nu aproape... Căci te-am văzut și te iubesc Chiar dacă îmi lipsești.” Drumul vieții are de toate. Dar nu are ceva: cale de întoarcere!...

În memoriam, doamnei Lidia Noroc-Pînzaru.

Ion Golovatîi, ex-arhitect-șef județul Soroca, soția Zinaida, profesoară de limba română, cu respect