Pînzaru

plecăciune talentului, harului și divinului doamnei Lidia NorocPînzaru, pentru mine a fost, este și va fi mereu ,,Îngerul meu păzitor”.

Ludmila Rotaru, muzeograf, Muzeul de Istorie și Etnografie din mun. Bălți

O doamnă frumoasă ca o sărbătoare – Lidia Noroc-Pînzaru

Imaginea Dnei Lidia Noroc-Pînzaru se așază în suflet, de peste timp, cu o efervescență artistică atât de luminoasă, atât de caldă... Actrița Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți „a făcut teatru de calitate”, după afirmația lui A. Grecu. „Teatru este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească” (F. G. Lorca), ne explica actrița la întrunirile cercului dramatic pe care îl monitoriza la Facultatea de litere de la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, pe care l-am frecventat cu cea mai mare pasiune, anii 1979-1981. Nu e nimic mai frumos pe lume decât aprecierea pe măsura sufletului, cu acest crez a știut întotdeauna să ne povățuiască, să ne stimuleze generos, să valorizeze menirea teatrului, trăirea emoțiilor, să înțelegem cum să ajungi la public, să dai tot ce ai mai bun. „Avem nevoie de empatie, deschidere, a fi noi înșine , bunăvoință și pasiune pentru a atinge sufletele”, mi-a rămas în memorie acest ton fin, plin de verva chemării teatrale. Am conștientizat că teatrul e acolo unde este adevăratul spectacol. Întâlnirile cu Dumneaei erau cele mai relevante clipe după seminare, sesiuni tensionate. A fost un adevărat Dascăl spiritual, care a reușit să valorifice persuasiunea de a fi mai frumoși, mai buni, mai empatici. Teatrul e însăși cultura pusă în firea omului prin tipologia personajelor, modelul lor, varietatea problemelor, file din viață de o conotație profundă, jucate pe scenă foarte eficient și foarte constant. Primele încercări teatrale le-am realizat prin înscenarea unui fragment din „Casa mare” de Ion Druță, eu în rolul Sofiicăi. Aceste lecții memorabile, cu o certificare de moderator al cercului dramatic, au avut impact frumos, util, realizând, după finalizarea facultății, cu elevii, întregul conținut al dramei „Casa mare„ de Ion Druță și comedia „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri. Am trăit o experiență

frumoasă, grație norocului de-a fi școliți de Artista Emerită – Lidia Noroc-Pînzaru. Prin dragostea pentru Suflet, pentru Frumos, pentru Credință, Lidia Noroc-Pînzaru a atins nemurirea, cucerindu-ne prin noblețe, inteligență, elevatul har, profesionalismul desăvârșit. A fost și a rămas pentru noi o unicitate în gândirea scenică, o forță inepuizabilă de lumină. Rolurile și le-a jucat cu rost, poetic, a copleșit publicul, culegând ovațiile recunoștinței. Ținuta scenică, dicția românească, comunicarea nonverbală, paraverbală confirmau gradul sublim al dăruirii, al emoțiilor trăite frumos, fascinând cu fiecare interpretare. File din viața protagonistelor, trăite pe scenă, prindeau un fior aparte. Dna Lidia Noroc-Pânzaru le da o altă aură, deveneau atât de reale, conturate „rotund”, ținând în mreje sala prin vraja jocului. Întotdeauna și-a jucat rolul desăvârșit, lăsând spectatorul în suspans. Era o lume aparte, atunci când urmăream stagiunile teatrale, erau adevărate sărbători de zile mari: Odochia în „Odochia” de Ion Puiu, Amalia în „Grădina cu trandafiri” de Enn Vetemaa, Luluța în „Chirița în provincie” de V. Alecsandri, Zamfira în „Piatra din casă” de V. Alecsandri, Rozaria în ,,Familia mea” de Eduardo De Fillippo etc.

Deschiderea pentru universul spectacular i-a răsplătit bucuria care s-a ridicat deasupra tuturor așteptărilor pentru prea plinul cuvânt al protagonistelor, confirmând plenar că Teatrul e o terapie a sufletului. Chiar dacă viața ne obligă să ne luăm rămas bun de la persoanele dragi, Dna Lidia Noroc-Pînzaru trăiește în sufletele noastre prin Templul de valori pe care le-a ctitorit, grație muncii și iar muncii, iar noi, spectatorii, nu putem să nu-i răspundem cu aceeași pasiune pentru tot ce realizăm cu asiduitatea eminamente a îndemnului interior. Spiritul de a delecta cu vocea blândă, infinitul potențial intelectual, obsesia pentru valori au redeșteptat atâtea minți, atâtea inimi. Talentul, jocul de rol al Dumneaei au schimbat nu numai cugetul spectatorului, dar și sufletul ponderat. Cuvântul a fost mereu o binecuvântare, un semn al culturii elevate. Acest nefiresc timp pentru Dna Actriță a devenit un Nume etern și azi găsim cronica teatrală atât de actuală, necesară, ducem după noi valoarea ei, ne întoarcem cu