paletă de noblețe

Lidia Noroc-Pînzaru, pe cărările vieții, rămâne paletă de noblețe

Lidia Noroc-Pînzaru, născută în satul Ustia, Glodeni, în familia lui Vasile și Olga Noroc, la patru anișori, împreună cu părinții, părăsește locul natal și devine adevărată bălțeancă. A copilărit și a învățat aici, la Bălți. Tot neamul ei: părinții, fratele Nicolae, surorile Maricica și Valentina, apoi copiii, nepoatele, strănepoții Dumisale –acesta și este mediul-etalon în care a trăit ea. A cunoscut din talpă orașul și componența lui socială și a ținut mult la el. Viața ei începe cu teatrul. Teatrul! Teatrul este o părticică și din existența noastră, a spectatorilor, vrăjiți de jocul actorilor Bălțiului. Inmodest, dar zic: amatoare de teatru, nu am lipsit la spectacolele care ne purtau în lumea culturii naționale și universale și în care a evoluat actrița NorocPînzaru. Sincer, amatori de teatru eram și profesorii, și studenții. Ne-au bucurat aproape toate lucrările montate la noi, la Bălți. Acestea sunt lucrări cu amprenta unei tematici variate, semnate de autori –dramaturgi cu renume; sunt piese aduse și jucate pe scenă de actorii noștri pasionați și, important de tot, dirijate de bagheta perseverentului și talentatului regizor Anatol Pânzaru. Veneam cu studenții Institutului Pedagogic (actualmente, Universitatea de Stat „Alecu Russo”) – toți pasionați de artă. Mai ales, la Facultatea Pedagogie și Metodica Învățământului Primar, aveam o tradiție: dacă nu o vedeam pe dna Noroc pe scenă câtva timp, o invitam oaspete și interlocutor în aula studențească. La rugămintea studenților, am fost nevoiți să introducem în planul de studiu și un curs opțional, susținut de actrița Noroc-Pînzaru, curs la care era concurs să nimerești.

În mai mult de trei decenii dedicate actoriei, scenei teatrale, actrița Lidia a acumulat și o opinie publică la adresa sa. Acestea sunt vorbe scrise, audiate, înregistrate în cărți, monografii, în mass-media republicii și a uniunii (radioul, presa, televiziunea...), apoi vorbe orale întipărite la întâlnirile ce le făcea pe la școli, întreprinderi cu diferite colective: uzine, fabrici, licee, gimnazii, colegii. Am admirat-o la diferite evenimente, dar, mai ales, la ceas aniversar, și am observat...

că faptele miraculoase desprinse din viața și cărările vieții acestei doamne – Femeie de Fier se află la trainic adăpost.

Anii care veneau i-au dus numele de actriță și mai departe. O cunosc meleagurile Moldovei și meleaguri din afara republicii. Aici e momentul să zicem și despre locul de muncă al ei. Trupa bălțeană nu o singură dată și-a câștigat cu dăruire de sine opinii frumoase, meritorii și sincere aplauze. Acasă, prin comunele moldovenești sau prin județele Ucrainei vorbesc și acum despre popularitatea actorilor noștri, câștigată prin muncă, cutreierând și iarna și vara, și pe ploaie și pe vânt. Însă, de fiecare data, acasă au revenit, la baștină. Dar, de câte ori, în drum spre un Palat de cultură, se defecta autobuzul, îngheța motorul sau, ajunși acasă, își vedeau copiii deja dormind! Îmi amintesc cât de mândri eram, când, la un 10 mai, la Chișinău, în Teatrul național Pușkin (azi, Teatrul Național „Mihai Eminescu”), prezentau un spectacol bălțenii. Sala arhiplină. Pe noi ne sunau prieteni, cunoscuți, ne cereau relații cu actorii noștri – să poată trece în sală. Și trecerile prin sală erau pline cu admiratori ai trupei bălțene! Spectatorii stăteau în picioare înmărmuriți.

O altă misiune i-a revenit mai apoi: cea de șef al culturii orașului. A avut dreptate Primăria orașului când i-a încredințat anume Dumneaei acest sector. Oricum, cunoscând orașul din talpă, ținea la el. Când dirija cultura, am fost martori oculari ai multor festivități culturale, întâlniri, activități la aer liber, care, picătură cu picătură, aveau a reface sufletul bălțenilor, reîntorcându-i spre tradițiile lăsate uitării.

Activitatea-i de muzeograf a fost bogată, interesantă și cu mult pozitiv în obiectivele gândite și realizate serios de această echipă competentă și cu mult practicism a Muzeului de Istorie și Etnografie. Acest colectiv ne-a atras și pe noi la multe activități desfășurate cu elan și competență. Cultura a fost un larg domeniu de activitate, de preocupări în sfera tuturor funcțiilor practicate de dna Noroc-Pînzari. Ne vom aminti de Lida. Ne-a adunat adesea în casa ei și ne-a îndrumat sau măgulit cu o vorbă la nevoie. Îi vor duce dorul cei mai apropiați: fiica Alunica, feciorul Anatol, cele patru nepoțele: Camelia, Laura-Felicia (de la Bălți), Sașa-Sonia și Sofia-Elena (de la Cluj-