Anjela Băț. Norocul de a o cunoaște

și, atrăgând câteva persoane, peste un timp oarecare vom beneficia de un câștig impunător. Cum s-a adeverit mai târziu, era un fel de piramidă. Achiziționând aceste hârtii de valoare, peste un timp s-a descoperit că am fost trași pe sfoară. Nu că procente mari, dar nici ce am investit nu puteam recupera. Cum stăteam așa și ne văicăram, intră doamna Lidia. Ne-a privit pe toate, a zâmbit și a spus: „Ei și, nu este loc de disperare. Lucrurile puteau să ia o întorsătură și mai urâtă. Întoarcem pagina și mergem mai departe”. A fost ca un duș rece. Aceasta era doamna Lidia. Găsea cuvântul potrivit la locul potrivit. Am participat și la niște „coconade”, la care doamna Lidia venea neapărat cu ceva gustos, pregătit de dumneaei și, de fiecare dată, reușea să ne ospăteze cu ceva delicios. După ce serveam bucatele aduse de fiecare din noi, apreciind care în ziua ceea a fost cea mai iscusită gospodină, începeau amintirile, povestirile, bancurile, la care doamna Lidia iarăși ne bătea pe toate. Avea în „pușculița” sa multe istorii: una mai hazlie decât alta, unele chiar și pipărate, dar spuse cu atâta suflet și bună voință că ne simțeam ca la o șezătoare adevărată, care avea menirea de a-ți aduce buna dispoziție, de a-ți odihni sufletul și mintea.

Ludmila Zabolotnaia, colegă

Norocul de a o cunoaște

Prin toamna anului 2007, ținând companie soțului și prietenilor apropiați, dar și măcinată în subconştient de gândul ca nu cumva să rămân în urmă de ei, noi ne-am înscris la cursurile de instruire la o şcoală auto. În virtutea deprinderii din anii de şcoală şi, ulterior, din anii de studenție, în auditoriu, am ocupat ultimul rând – să-i vedem pe toți și pe toate. Și de această dată examinam cu interes noii colegi: domnişoare și doamne în floarea vârstei, care, foarte repede, au abordat subiecte comune, câțiva bărbați tineri care se aflau acolo doar pentru a-și recăpăta carnetul de conducere, ceata noastră și, în rândul de mijloc, o doamnă care mi-a stârnit curiozitatea.

Era o femeie trecută mult de prima tinerețe și, mai ales, de vârsta când te aventurezi la o asemenea experiență. Consider şarmul ei făcând parte din ,,frumusețea femeii inteligente”, deoarece, în tinereţe, acest tip de femeie nu prea iese în evidență, dar, cu anii, datorită modului de viață, dezvoltării intelectuale permanente, experienței acumulate, prestaţiei publice, şi, nu în ultimul rând, frumuseții interioare, ea devine posesoarea ,,frumuseții inteligente”, care o deosebeşte mult de semenii ei. Deşi era de statură mijlocie, părea înaltă, suplă și zveltă, cu părul blond, frumos aranjat, cu ochi căprui, inteligenţi și curioși. Nu cunoștea pe nimeni în grupă, tăcută, aștepta începutul lecției. Aveam impresia că o cunosc de undeva...

S-a făcut apelul și ,,evrica!” Mi-am dat seama cine e doamna! Am privit entuziasmată în jur să văd dacă și alți colegi împărtășesc bucuria mea de a avea o asemenea colegă de grupă, dar toți își căutau liniștit de ale lor. Am așteptat pauza. M-am apropiat și am salutat-o. Mi-am exprimat încântarea de a fi colege, dar, în acelaşi timp, şi teama de a nu face faţă provocării. Atenția mea a bucurat-o. Mi-a relatat că, după moartea soțului, automobilul lor stă uitat, iar ea şi-a dat seama că ar ajuta-o mult dacă ar putea conduce maşina, ca să nu-şi deranjeze copiii de fiecare dată când are nevoie să meargă undeva mai departe: până la urmă, nu suntem noi mai prejos de ceilalți prezenți la cursuri.

Într-o duminică, m-a chemat în ospeție, în apartamentul ei de la colțul bulevardului. Profund emoţionată, i-am pășit atent pragul apartamentului. Avea flori și busuioc la icoane, prosoape și covoare țesute manual – o Casă Mare ce demonstra cât de luminos şi candid era sufletul stăpânilor săi care te priveau tineri și senini din portretul de pe perete. Un cuplu ale cărui valori erau superioare aspirațiilor meschine de a acumula averi și bogății materiale. Ne întâlneam rar și discutam mai mult despre ceea ce ne-a unit: că mai avem mult până a deveni piloți de Formula I, dar şi despre flori – o altă pasiune comună.

Nu-mi fac iluzii că întâlnirile noastre au marcat-o cumva pe distinsa doamnă. Însă au o însemnătate aparte pentru mine. Aşa sunt ei, marii artiști ai neamului – emană o energie debordantă, lumină și un