Valentin Jitaru. Dor de Lida

vorbească ceva de rău despre colegii de teatru, de serviciu la primărie sau muzeu. A fost un diplomat bun, sau putea fi. A știut cum să se comporte cu oamenii, chiar dacă uneori a mai fost și jignită... După plecarea lui Petrovici, aproape toate sărbătorile le petreceam împreună... Ne lipsește foarte mult azi…, ne lipsește vorba ei, sfaturile, zâmbetul și acel „Ce mai faceți, Galinca, Costea?” Cred că acolo sus, printre cei dragi, care au plecat, are locul de cinste pe care L-A BINEMERITAT!!!

Constantin Stavrat, actor de teatru, regizor, „Maestru în Artă”, „Artist al Poporului”

Dor de Lida

La patru decembrie 2022, Lidia Noroc-Pînzaru ar fi împlinit venerabila vârstă de 80 de ani. M-a bucurat mult frumoasa inițiativă a Bibliotecii Municipale de a înmănunchea o carte despre Lidia NorocPînzaru, dedicată acestui jubileu. Sunt bucuros să aștern câteva cuvinte despre fosta mea colegă de clasă, care m-a onorat cu prietenia ei mai mult de 72 de ani. Lidia Noroc-Pînzaru a fost și rămâne a fi una dintre cele mai cunoscute figuri feminine ale orașului Bălți. A fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe de teatru ale Naționalului bălțean, care ne bucura cu verva jocului și cu o inepuizabilă energie, învrednicindu-se de titlul onorific „Artist Emerit din RSSM”. A fost o doamnă sclipitoare, inteligentă, frumoasă, avea un simț deosebit al umorului, știa să se descurce în orice situație complicată. Era talentată, elegantă, avea harul de a vorbi curent, corect și expresiv atât în română, cât și în rusă. Era iubită de o țară întreagă, dar viața a fost nedreaptă și a răpit-o dintre noi. O admiram pretutindeni: atât pe scenă, cât și în diferite ipostaze ale activității ulterioare, ca funcționar public sau muzeograf. Mă uimea îndeosebi mersul ei elegant, energia unei doamne de aproape opt decenii, cât și pasiunea ei în postură de ghid, prezentatoare sau în jilțul de șefă. Era o interlocutoare destul de plăcută, spunea doar adevărul, înăbușea gâlcevile. A impresionat publicul și în ipostaza de a face publicitate mărfurilor de uz casnic. Toate acestea datorită aspectului și vocii ei harismatice. Am căzut și eu pradă îndemnului ei

de a cumpăra un ibric și o cratiță. După ce le-am cumpărat, am descoperit acasă că le aveam! Când nimeni nu se aștepta, a plecat dintre noi și a lăsat în urmă lacrimi, durere și tristețe, dar și o mulțime de amintiri. Ne cunoaștem din anul 1949, când am devenit elevi în clasa întâi a Școlii Primare nr.11 din Bălți. Mai târziu, am aflat că venise cu doi ani în urmă din satul Ustia, raionul Glodeni. Locuia într-o casă nouă, arătoasă, la colțul străzii și a stradelei Feroviarilor, nu departe de școală. Din 1953, am devenit elevi ai Școlii Medii nr. 4 „Ion Creangă”, situată pe strada Moscova, vizavi de Grădina publică, azi Parcul pentru Copii „Andrieș”.

În anul 1957, pe când eram în clasa a IX-a, Clara Lazarevna Clain, profesoară de limba și literatura română, a înființat un cerc de dramă, înscenând piesa „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri. Rolul Marghioliței a fost încredințat Lidiei Noroc. Ea a jucat atât de expresiv, încât a devenit vedeta școlii, alegându-se chiar cu porecla Marghiolița. Cine ar fi crezut atunci că Lida noastră doar peste doi ani va trece concursul pentru a deveni actriță profesionistă a Teatrului Moldovenesc-Rus Muzical Dramatic, azi Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, iar în anul 1981, pentru rolul Ruxandrei din piesa „Despot-Vodă” de V. Alecsandri, i se va acorda titlul onorific „Artistă Emerită din RSSM”. Un cuvânt de recunoștință aparte pentru draga noastră profesoară Clara Clain, licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Ea ne-a altoit dragostea de teatru, organizându-ne ieșirile la teatru, începând cu primul spectacol în limba română „Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă” de V. Alecsandri (1957). Majoritatea colegilor de clasă au fost contaminați de teatru pentru totdeauna, iar patru dintre ei au activat la Naționalul bălțean: Lidia Noroc-Pânzaru, actriță; Aurel Puică și Eugen Caras, directori; iar subsemnatul în calitate de redactor literar. În anii șaizeci ai secolului trecut, Lidia s-a căsătorit cu Anatol Pînzaru, formând un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Ca dovadă e destul să citim doar câteva scrisori ale lui Tolea Pînzaru, student al Facultății Regie a Institutului de Artă Teatrală „A. V. Lunacearski” (ГИТИС) din Moscova (1960-1965), pentru a ne convinge cum se simțea Tolea fără Liduța. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe