Predicile Domnului Iisus Hristos
atunci au rămas pe gânduri, căci aşteptarea poporului evreu pentru un Mesia era foarte mare, dat fiind că profeţiile pe această temă se concentrau în general pe perioada în care am apărut Eu pe pământ. Că evreii aşteptau un cu totul alt Mesia este o altă poveste, deloc surprinzătoare dacă ţinem seama că erau oprimaţi de multă vreme de o naţiune străină, aşteptând un eliberator. Din păcate, ei îl căutau pe Mesia privind în jos, în loc să privească în sus. Acţiunile Mele din templu, când, în loc să răspund întrebărilor preoţilor, le-am pus Eu întrebări stânjenitoare, la care nu au ştiut să răspundă, au avut drept scop să le demonstreze acestora cât de superficială era cunoaşterea lor referitoare la un domeniu în care pretindeau că deţin o cunoaştere exclusivă. Am făcut această demonstraţie în templul din Ierusalim, principala scoală spirituală de la acea vreme, în faţa unui număr mare de ascultători, pentru a arăta că Logosul (Cuvântul) - ca purtător al realităţii spirituale infinite - este mai presus de orice altă forţă din univers. Am semănat astfel sămânţa pentru învăţătura Mea viitoare, cucerind deja câţiva adepţi care Mi-au rămas credincioşi întreaga viaţă. Ce-i drept, Mi-am făcut şi duşmani printre fariseii şi preoţii din templu. Prin lupta dintre aceste două extreme, pâinea spirituală pe care am frământat-o atunci a crescut şi a adus mai târziu fructele pe care le scontasem. Dacă toată lumea ar fi fost de acord cu Mine, în cea de-a patra zi nimeni nu şiar mai fi adus aminte de Mine şi de învăţătura Mea, cu atât mai mult cu cât majoritatea celor de faţă nu Mă considerau altceva decât un băieţel sclipitor şi cam obraznic. M-am retras apoi sub masca unui tâmplar, distrăgând atenţia de la Mine. Am avut motivele Mele pentru a acţiona astfel, căci doream ca oamenii să uite de manifestările timpuri ale Spiritului Meu Divin, în special de cele din templu, pentru a putea confirma în calitate de om, prin cuvintele şi prin faptele Mele, ceea ce nimeni nu ar fi crezut dacă venea de la un băieţel sau de la un tânăr. Nici chiar Maria, mama trupului Meu, nu a înţeles cuvintele Mele atunci când i-am răspuns reproşului său plin de iubire, referitor la absenţa Mea şi la căutarea lor disperată: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?‖ Iosif şi Maria erau prea devotaţi cultului iudaic, pe care îl confundau cu respectarea cutumelor şi ritualurilor religioase, pentru a putea înţelege profunzimea cuvintelor Mele. Ei nu Mă cunoşteau, iar pe Tatăl Meu îl cunoşteau încă şi mai puţin, căci în viziunea lor nu exista decât un singur Dumnezeu indivizibil. Chiar dacă Mi-ar fi recunoscut Sinele Divin, le-ar fi fost imposibil să înţeleagă această diviziune - între Mine şi Dumnezeu, adică între Fiul şi Tatăl. Aşa se face că atunci când Mi-am început misiunea (la vârsta de 30 de ani), când umanitatea se afla la sfârşitul unei etape şi se pregătea de marea fuziune spirituală cu regatul spiritelor, Sinele Meu devenise suficient de matur pentru a-Mi permite să îmi duc la bun sfârşit menirea. Altfel spus, sufletul Meu fuzionase deja cu Spiritul Divin, acţionând aşa cum ştiţi din Evanghelia lui Ioan, adică desăvârşind - pentru întreaga creaţie, nu doar pentru umanitatea - de pe această planetă - marea Mea învăţătură, care consta în „restabilirea atributelor divine‖ explicarea conceptului de demnitate umană şi spirituală în relaţie cu Creatorul tuturor lucrurilor, precum şi a corelaţiei dintre acestea. (Vezi „Marea Evanghelie a lui Ioan‖, n.r.) Acesta a fost scopul învăţăturii predate de Mine, de natură divină şi permanentă, căci era oferită direct de Dumnezeu descendenţilor Săi divini, indicându-le acestora cum trebuie iubit Dumnezeu în calitate de Domn (Creator), dar şi în calitate de Părinte. Iar acum, copiii Mei, dacă aţi înţeles de ce am venit personal în lumea voastră şi de ce am acţionat aşa cum am făcuţ-o la vârsta de 12 ani, voi reveni la epoca prezentă şi vă voi explica semnificaţia actuală a copilăriei lui Iisus, precum şi a întrebărilor puse de el preoţilor din templu. Ascultaţi! Se întâmplă adeseori ca cineva să privească în zare, fără să observe însă ce se petrece în imediata sa apropiere; altfel spus, să nu vadă pădurea din cauza copacilor. 23