Judecata de Apoi
68. Deoarece în acest capitol vorbim despre cerul dintâi care a trecut şi deoarece nimeni nu ştie nimic despre el, îl voi descrie detaliat. I. Din cine era format cerul dintâi. II. Cum era el. III. Cum a pierit. 69. Iată din cine era format cerul dintâi. Cerul dintâi era format din cei asupra cărora s-a realizat Judecata de Apoi, pentru că ea nu s-a realizat asupra celor din iad, nici asupra celor din rai, nici asupra celor din lumea spiritelor (în legătură cu acest lucru consultaţi lucrarea Raiul şi Iadul 421-520), nici asupra vreunui om care încă trăia, ci numai asupra celor care-şi construiseră aparenţa unui rai, din care cea mai mare parte se aflau pe stânci şi în munţi. Aceştia erau de asemenea cei pe care Domnul i-a numit „capre” şi pe care i-a aşezat la stânga (Mat. 25:32,33). De aici se poate vedea că cerul dintâi nu era format doar din creştini, ci şi din mahomedani şi păgâni, care-şi creaseră asemenea ceruri în regiunile lor. Cum erau ei voi spune în câteva cuvinte. Ei erau aceia care în lume trăiseră într-o sfinţenie exterioară şi nu interioară, care erau drepţi şi sinceri datorită legilor morale şi civice şi nu datorită legilor divine, deci erau oameni materialişti, nu spirituali. Respectau doctrinele bisericii şi erau capabili să le predice, deşi nu duceau o viaţă conformă cu acestea; de asemenea, aveau diverse funcţii şi realizau anumite practici, dar nu de dragul acestora. Aceştia şi toţi cei care erau ca ei, din toată lumea şi care au trăit după venirea Domnului, au format „cerul dintâi”. De aceea era acest cer aşa cum este lumea şi biserica de pe pământ, unde sunt oameni care fac bine nu de dragul binelui, ci din cauză că se tem de legi, sau că îşi vor pierde reputaţia, onoarea sau câştigurile. Cei care fac bine numai în acest scop, nu se tem de Dumnezeu, ci de oameni şi nu au conştiinţă. În cerul dintâi al reformaţilor, o mare parte din ei credeau că omul este salvat doar prin credinţă şi nu duseseră o viaţă de credinţă, adică de iubire. Acestora le plăcea mai mult să fie văzuţi de alţi oameni, în toţi aceştia, atât timp cât erau împreună, interiorul era închis astfel încât să nu poată fi văzut, dar când s-a realizat Judecata de Apoi, interiorul lor a fost deschis. Şi atunci s-a văzut că înăuntru ei erau obsedaţi de tot felul de neadevăruri şi răutăţi şi că erau împotriva Divinului şi că se aflau de fapt în iad. Imediat după moarte, fiecare fiinţă umană se îndreaptă către locul în care se află cei asemenea ei: cei buni către cei asemenea lor din rai, iar cei răi către cei asemenea lor din iad. Totuşi acest lucru nu se produce înainte ca ceea ce este în interiorul lor să fie dezvăluit. Între timp, ei se pot alătura celor asemenea lor în ceea ce priveşte aspectele exterioare. Dar trebuie să se ştie că cei care erau buni în interiorul lor, adică cei care erau spirituali, au fost separaţi de ceilalţi şi înălţaţi la cer, iar cei care erau răi atât în exterior cât şi în interior au fost la rândul lor separaţi de ceilalţi şi aruncaţi în iad. Şi acest lucru a început din perioada care a urmat imediat după venirea Domnului şi până în momentul când a avut loc judecata. Şi au fost lăsaţi să întemeieze societăţi numai aceia care au alcătuit cerul dintâi şi care erau aşa cum am descris mai sus. 70. Există multe motive pentru care au fost tolerate asemenea societăţi sau asemenea ceruri. Principalul motiv, după cum am mai spus, este că prin sfinţenia exterioară şi prin dreptatea şi sinceritatea exterioară, ei erau uniţi cu cei simpli şi buni, care se aflau fie în cerul cel mai de jos, fie încă în lumea spiritelor, dar nu fuseseră încă introduşi în rai. În lumea spirituală există o anumită comunicare şi comuniune între toate fiinţele care se aseamănă, dar cei simpli şi buni, din cerul cel mai de jos şi din lumea spiritelor, sunt atenţi doar la aspectele exterioare, deşi ei nu sunt răi in interior. De aceea, dacă aceste spirite ar fi fost îndepărtate de aici cu forţa înainte de timpul stabilit, cerul ar fi suferit până în aspectele sale cele mai de jos şi totuşi pe acestea se sprijină cerul superior ca pe propriul său fundament. Domnul ne învaţă în următoarele cuvinte faptul că acesta este motivul pentru care ei au fost toleraţi până în ultima clipă:
32