CAP. IV. MODALITĂŢI FOLOSITE PENTRU CUNOAŞTEREA EVOLUŢIEI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN COSTEŞTII VÂLCII PÂNĂ LA ANUL 1918

În afară de volumul „Cloşca cu puii de aur” a mai publicat: „Columne” (1965) şi „Poemele tranhumanţei” (1968). A fost autorul untei „Antologii” a poeziei române, publicată în Italia, în anul 1962 şi a unor traduceri din mari poeţi italieni, dintre care amintim pe Dino Campana, Eugenio Montale şi Giovanni Pascoli. Volumul „Poezii” tipărit în anul 1968, a inclus întreaga sa operă. În anul 1974, poetul Dragoş Vrânceanu, a vizitat Şcoala Costeşti, unde, aşa cum consemna el în „Cartea de Onoare a Şcolii” şi-a făcut primele clase primare şi unde a trăit primii ani ai copilăriei. El mai adăuga că „universul lui s-a format în această comună – Costeşti – şi s-a răsfrânt apoi în opera lui”. Cu această ocazie, fostul elev al Şcolii din Costeşti - poetul Dragoş Vrânceanu, a donat şcolii unde tatăl său a fost învăţător şi director, câteva cărţi din opera lui, însoţite de autograf.621 Numeroasele promoţii de elevi care vor absolvii deceniile următoare la şcolile din Costeşti, vor deveni oameni de bază în sectoare diferite de activitate, unii dintre ei afi rmându-se ca valoroşi oameni de cultură în domeniul istoriei – ca Alexandru Bălintescu, colonel-doctor Nicolae Ciobanu (profesor de istorie la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti), Nicolae Chipurici (Actual director al Arhivelor Statului din Turnu-Severin) sau cum a fost cunoscutul artist de teatru şi fi lm, Vasile Niţulescu, decedat câţiva ani în urmă şi alţii.

Pentru ca elevii să cunoască evoluţia învăţământului din localitatea Costeşti, din evul mediu şi până la anul 1918, am folosit prilejul dat de anumite lecţii la orele de curs, la alte activităţi desfăşurate cu elevii în şcoală şi în afara ei. M-am convins pe deplin că materialul de istorie locală satisface cerinţele exprimate de principiile învăţământului: îl pune pe elev în contact nemijlocit cu izvorul cunoştinţelor, îl conduce de la apropiat la depărtat şi îl orientează în problemele vieţii economice, sociale, politice şi culturale, din trecut şi până în vremurile noastre. În felul acesta, elevii pot înţelege mai profund şi îşi pot fi xa mai temeinic cunoştinţele de istorie a poporului român. Materialul istoric local îndeplineşte atât o funcţie instructivă cât şi una educativă. Funcţia instructivă constă în faptul că stimulează dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi imaginaţiei, suscită interesul pentru problemele de istorie, contribuie la formarea aptitudinilor ştiinţifice ale elevilor. În acelaşi timp elemente de istorie locală, au

621 Popa Marian, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1971, p. 661-662 Dragoș Vrânceanu, Documentar bio-blibliografi c, p. 1-3 Cartea de onoare a Școlii Costești, 1973, n.p. Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Arhiva Școlii Costești, Matricola nr. 107 din anhul școlar 1915-1916

o deosebită valoare etică şi estetică contribuind la formarea însuşirilor morale pozitive, îndeosebi a patriotismului şi la cultivarea gustului estetic. Pentru realizarea obiectivelor propuse, am pus accent pe îmbogăţirea bazei didactice a Şcolii Costeşti, prin amenajarea Cabinetului de Istorie din această şcoală, cu mijloace proprii. În fotomontajele expuse – care se referă la istoria patriei, se găsesc şi aspecte legate de istoria culturii, inclusiv a evoluţiei şcolilor din localitatea Costeşti. Pe coridorul din vecinătatea Cabinetului de Istorie, se află Muzeul Şcolii – cu exponate de interes arheologic, etnografi c şi geografi c. Două fotomontaje mari, se referă la judeţul Vâlcea şi comuna Costeşti, acestea prezentând imagini, hărţi şi date principale de istorie locală. Aici sunt prezentate imagini cu principalele monumente istorice din comună – Bistriţa şi Arnota şi din judeţ – Cozia, Govora, Hurezi, Culele de la Măldăeşti, Muzeul „Nicolae Bălcescu”, Mănăstirea dintr-un Lemn, ş.a. La acestea se mai adaugă şi portretele însoţite de scurte date biografi ce ale unor foşti elevi ai Şcolii din Costeşti – istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, poetul Dragoş Vrânceanu, muzeograful Alexandru Bălintescu şi actorul Vasile Niţulescu. Ca mijloc de documentare pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice, sunt cele două studii: „Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea - pagini de monografi e”, autor prof. Făulete Nicolae şi „Scurt istoric al învăţământului din Costeşti Vâlcea” - material întocmit în anul 1973 de către profesorii Făulete Nicolae şi Stoican Aurelian, fi ind multiplicat în 1974 prin Casa Corpului Didactic din Râmnicu Vâlcea şi având un număr de 32 pagini. La toate acestea se mai adaugă „Gazeta de istorie” a şcolii, unde au fost scrise articole despre probleme de istorie naţională, dar şi locală. Astfel, în anul 1994, au fost scrise articole referitoare la aniversarea a „peste 500 de ani de la fondarea Bistriţei” şi „90 de ani de la naşterea istoricului Aurelian Sacerdoţeanu (1904-1994)”. Cu ocazia aniversării acestui mare om de cultură al ţării noastre, s-a organizat în prezent o expoziţie omagială. Urmează ca în viitorul apropiat, într-o încăpere de la Şcoala Costeşti, să se organizeze o expoziţie permanentă, care să se refere la foştii învăţători, profesori şi elevi – fiind prezentate fotografi i ale acestora, studii personale (unele însoţite de autografele autorilor), tabele cu dascălii care s-au perindat la şcoala amintită, promoţii de elevi, etc. În anul 1978, împreună cu alţi colegi de la Şcoala Costeşti, sub îndrumarea conducerii bibliotecii judeţene din Râmnicu Vâlcea, am întocmit în cadrul Căminului Cultural, pe lângă Biblioteca Comunală – Expoziţia muzeală permanentă - „Costeşti, fi le de monografi e”. A doua parte a expoziţiei, prezintă ”Personalităţi legate de istoria comunei”. Pe perete, aflăm expuse, chipurile unor voievozi, care au trecut pe aici, ca Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu şi Barbu Ştirbei. Dintre aceştia, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi Barbu Ştirbei, au clădit edifi cii în Costeşti - la Arnota şi Bistriţa. Dintre oamenii de cultură, sunt reprezentaţi - Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga şi Aurelian Sacerdoţeanu.

În vitrină, aflăm expuse imagini reprezentând pe Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa (cea veche) - alături de fraţii săi mult cunoscuţi - Pârvu, Danciu şi Radu. Barbu a fost ctitorul din prima fază a Bolniţei de la Bistriţa. Se mai prezintă o lucrare a pictorului Ion Zugravu din Costeşti datând din anul 1773 - fi ind vorba şi de o fotografi e după icoana zugravului amintit şi care în prezent se află expusă alături de alte icoane, în Muzeul de la Mănăstirea Hurezi. Sunt expuse şi mai multe studii scrise de către istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, alături de acelea aparţinând lui Alexandru Bălintescu, alături de acelea scrise de către Nicolae Chipurici, directorul Arhivelor Statului din Turnu Severin, toţi fi i ai comunei Costeşti. Aflăm acolo şi lucrări ale poetului Dragoş Vrânceanu, însoţite de câte un autograf din partea acestuia. A treia parte a amintitei expoziţii, se intitulează „Din istoria culturii”. Printre altele aici sunt expuse fotografii reprezentând „Liturghierul” lui Macarie din anul 1508, schiţa Mănăstirii Arnota întocmită pe la anul 1804 de către cărturarul Dionisie Eclesiarhul, etc.. Vizitarea amintitei expoziţii, vine în sprijinul consolidării cunoştinţelor învăţate la clasă de către elevi. Dar principala modalitate pentru cunoaşterea învăţământului din Costeşti, îl constituie actul de predare-învăţare la obiectul istorie în cadrul orelor de curs. Acest lucru se poate realiza la predarea istoriei patriei, dar uneori şi la predarea istoriei universale. La clasa a V-a, predarea obiectului „istoria universală antică şi medievală” când se predă lecţia „Bulgaria şi Serbia în secolele XII-XIV”, atunci când se vorbeşte despre statul sârb în timpul lui Ştefan Duşan (1331-1355), se aminteşte că la Mănăstirea Bistriţa, s-a păstrat frumoasa „Psaltire” scrisă în anul 1346, în vremea amintitului ţar, care a cucerit Tracia, Macedonia, Epirul şi Albania, luându-şi chiar titlul de împărat. Psaltirea a fost adusă din Serbia de familia Doamnei Despina. Aceasta scoate în evidenţă legăturile pe care Craioveştii, Neagoe Basarab şi dregătorii săi cu dragoste de carte, le-au avut cu Serbia şi cu celelalte ţinuturi din Balcani. La lecţia „Cultura în feudalismul dezvoltat” (sec. XII-XV), atunci când se vorbeşte despre artă în Ţara Românească din cadrul „stilului bizantin”, alături de Mănăstirea Dealu (Târgovişte) se mai adaugă şi cele două ctitorii Cozia şi Bistriţa Craioveştilor. La clasa a VII-a, în cadrul predării obiectului „Istoria Românilor anticăşi medievală” la lecţia „Ţările Române în secolul al XV-lea, situaţia politică a Ţării Româneşti” – când se aminteşte despre domnia lui Neagoe Basarab (1519-1521), ca reprezentant al Craioveştilor se arată faptul că, după cum afi rma istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, cu mai multe decenii în urmă, Neagoe Basarab a învăţat carte la Şcoala Slavonă de la Bistriţa, care după puţin timp de la fondare a început să devină un adevărat focar de cultură. Aceasta este legată de faptul că, pe un document s-a găsit însemnarea „Neag grămătic”. Neagoe şi-a format cultura sa în cadrul vieţii cărturăreşti de la Bistriţa, iar „Învăţăturile către fi ul său Teodosie” au fost realizate ca urmare a culturii pe care şi-a însuşit-o la Bistriţa. Se mai aminteşte despre ce a scris Stoica Haţeg în ”Istoria Banatului” că Neagoe Basarab, reprezentant al familiei Craioveştilor, a făcut nunta cu Doamna

Despina la Mănăstirea Bistriţa, unde, după cum afi rmă autorul amintit, „era şi scaunul domnesc”. Acest lucru se întâmpla, atunci când Neagoe Basarab Voievodul sta mai mult la Bistriţa. În cadrul lecţiei „Dezvoltarea culturii româneşti până la sfârşitul secolului al XVIlea - când se aminteşte despre „Cultura feudală” şi anume faptul că în acel timp în Ţara Românească, cultura s-a răspândit „în limba slavonă” pe lângă centrele scrisului slavon din Ţara Românească – Tismana, Vodiţa şi Cozia (amintite în manual) se mai adaugă şi Bistriţa, unde lucrau numeroşi dieci şi grămătici. Se aminteşte faptul că în secolul al XVI-lea, la Bistriţa, deja exista o bibliotecă şi printre altele, s-au găsit aici, de către Alexandru Odobescu, în secolul trecut, cele 7 exemplare din „Liturghierul” lui Macarie, tipărit pe vremea lui Radu cel Mare, la anul 1508. Se arată că problema privind locul unde s-a tipărit „Liturghierul” - prima carte tipărită în Ţara Românească, rămâne controversată, diferiţi istorici - din trecut şi din vremurile noastre, optând pentru Bistriţa, Mănăstirea Dealu sau Târgovişte. Vorbind despre artă, până în secolul al XVI-lea, cu privire la Bistriţa, bine cunoscuta ctitorie a Craioveştilor care a fost înălţată din temelie şi înzestrată cu la 1491-1492622, ea a fost tipul de Biserică de tradiţie locală cu infl uenţe externe. Elevilor li se pot arăta acele trei desene realizate de către Dionisie Eclesiarhul, aşa cum a fost ea în a doua fază, când a fost refăcută de către fraţii Craioveşti cu sprijinul lui Neagoe Basarab, ilustru membru al vestitei familii a Craioveştilor, după distrugerea pricinuită de către Mihnea cel Rău. Din secolul al XVII-lea, se mai poate aminti documentul în limba română a egumenului Eftimie al Mănăstirii Bistriţa, care se referea la cheltuielile făcute pentru construirea iazului de la Băbeni. La lecţia „Dezvoltarea culturii în secolul al XVII-lea”, se poate aminti că, în anul 1620, călugărul Mihail Moxa, a scris la Mănăstirea Bistriţa un ”cronograf”, prima istorie a lumii de la începutul ei până la anul 1489, după izvoare slavone. Această lucrare este primul text istoriografi c în limba română. Se mai poate arăta rolul pe care l-au avut Teofi l, fost egumen al Bistriţei, care a ajuns apoi episcop de Râmnic şi mai târziu mitropolit al Ţării Româneşti, cât şi mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, ctitorul bisericilor de la Bălăneşti (Râmeţii Horezului) şi al bisericii de lemn de la Grămeşti, care au contribuit la introducerea limbii române. Teofi l a pus să se scrie în româneşte pe odoarele bisericeşti, iar mitropolitul Ştefan s-a afi mat în tipărirea de cărţi în româneşte. Se mai poate prezenta elevilor însemnarea celor doi grămătici - Mihail din Bobeşti-Romanaţi şi Constantin din Corbşor-Vâlcea, care au arătat că, „au şezut la Mănăstirea Bistriţa, pentru a învăţa carte”. Însemnarea celor doi grămătici, a fost făcută pe un manuscris al „Cuvântarilor Sf. Ioan Gură de Aur” de la Mănăstirea Bistriţa, afl at în prezent la Biblioteca Academiei României.

Privind colecţia „Dezvoltarea culturii secolului al XVIII-lea” se arată că şi în acest timp a continuat să funcţioneze şcoala slavo-română de la Bistriţa. Se aminteşte despre episcopul Damaschin al Râmnicului, care a introdus limba română în Biserica Olteană. El a convocat în anul 1719, pe vremea dominaţiei austriece, un Sinod la Hurez, la care a participat şi egumenul Ştefan de la Bistriţa, alături de egumenii de la Arnota, Hurezi şi Govora. Participanţii la acest Sinod au adresat autorităţilor austriece un memoriu în care au cerut, printre altele, ca Episcopia Râmnicului să fi e ridicată la rangul de Mitropolie şi să se înfi inţeze două şcoli - una românească, la Râmnic şi alta latinească, la Craiova. Cererea făcută a rămas însă fără rezultat. Elevii pot să fi e informaţi despre Climent din Pietrarii Vâlcii, care a fost călugăr la Bistriţa, ajungând apoi egumen al acesteia iar mai târziu episcop de Râmnic. El a zidit Biserica Episcopală din Râmnic, schiturile Pietrarii de Jos şi Pătrunsa, unde se spune că a fost născut de mama sa, fugită pe aceste locuri din calea turcilor. El a mai zidit şi alte ctitorii din judeţul Vâlcea. Se mai adaugă că episcopul Climent a avut legături cu preoţii din Scheii Braşovului, iar în anul 1746, ca membru al Divanului, a semnat Cartea Obşteştei Adunări pentru dezrobirea ţiganilor. A reorganizat tipografi a din Râmnic, afl ată la episcopie şi a tipărit mai multe cărţi. El s-a retras din scaunul episcopal în anul 1747. Chipul lui Climent se află zugrăvit la bolniţa episcopiei şi la schitul său din Pietrari. Tot la lecţia amintită se mai adaugă că la Bistriţa se mai ocupa cu ştiinţa de carte ieromonahul Macarie, care în anul 1750 a copiat un „Octoih” pe care a făcut însemnarea despre ucenicul său Constantin, pregătit să ajungă preot la biserica din Văratici, comuna Costeşti. Acesta fusese pregătit la Şcoala de la Bistriţa. Se mai aminteşte şi despre Dionisie Ecleziarhul, unul dintre cărturarii de seamă, care a stat un timp la Mănăstirea Arnota unde că, între anii 1770-1777 a fost şi egumen. El a scris cunoscutul „Hronograf”, o cronică a Ţării Româneşti dintre anii 1764-1815, a întocmit pomelnicul bisericii de la Păr din Bistriţa. A lucrat ca ecleziarh – păstrător al arhivelor de la Episcopia Râmnicului. De la Dionisie Ecleziarhul ne-au rămas desene a mai multor mănăstiri, printre care amintim Mănăstirile Bistriţa şi Arnota. În cadrul obiectivului „Istoria românilor - epoca modernă şi contemporană”, clasa a VIII-a, la lecţia „Revoluţia Română de la 1848”, subpunctul „Ideologia generaţiei de la 1848. Societăţi secrete revoluţionare” se arată importanţa înfi inţării şcolilor săteşti la anul 1838 pentru luminarea poporului, amintindu-se şi despre momentul de începuturi al şcolii din Costeşti. Vorbind despre presă, atunci când la cele arătate se completează cu noi date, când se vorbeşte despre revista „Gazeta de Transilvania” scoasă la Braşov în anul 1838 de către George Bariţiu, prezentându-se documentele care se referă la corespondenţa dintre Gheorghe Bariţiu şi August Treboniu Laurian, în care se arată numele abonaţilor la revista amintită, printre care se află şi egumenul Gavril Bistriţeanu de la Bistriţa, alături de Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Nicolae Pleşoianu, Eufrosin Poteca, August Treboniu Laurian şi alţii.

La lecţia „Dezvoltarea culturii româneşti în perioada 1878-1914” se aminteşte şi despre perioada când la Bistriţa a fost „Şcoala Subofiţerilor”, unde au învăţat şi unii dintre viitorii mari comandanţi ai armatei române din primul război mondial, printre care amintim generalii Dragalina, Praporgescu şi Averescu, ultimul dintre aceştia ajungând până la gradul de mareşal. De asemenea, când se vorbeşte despre Seminarul de la Bistriţa din anii 19081911, se aminteşte că aici a învăţat şi cunoscutul folclorist Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa, din judeţul Mehedinţi, iar la şcoala din Costeşti s-au afl at ca elevi, în preajma primului război mondial, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu şi poetul Dragoş Vrânceanu. Problemele învăţate la clasă, legate de Şcoala de la Bistriţa şi de şcolile săteşti din Costeşti s-au putut consolida şi prin desfăşurarea altor activităţi – vizite şi excursii la muzee şi monumente istorice, expuneri, simpozioane, prin evocarea unor personalităţi, concursuri, organizarea unor expoziţii în şcoală, întâlniri cu oameni de ştiinţă şi foşti elevi ai şcolilor, la concursurile de istorie ş.a..