ÎNCHEIERE

După cum se vede studiul monografi c de faţă, intitulat ”Din istoricul învăţământului în Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea – de la începuturi până în 1918” are patru capitole. La capitolul I, intitulat „Date monografi ce privind localitatea Costeşti din judeţul Vâlcea”, în prima parte s-a tratat „Aşezarea şi mediul geografi c” al localităţii Costeşti, arătându-se că localitatea se află situată în zona subcarpatică a Olteniei, la poalele munţilor Căpăţânii, în partea de nord afl ându-se munţii, iar în partea de sud zona depresionară şi dealurile. Întreaga localitate este străbătută, de la nord la sud, de către cele două ape, Bistriţa şi Costeşti. Localitatea se bucură de un climat blând, fi ind aşezată la zona de contact dintre cele două forme de relief – muntele şi depresiunea subcarpatică, cu importante resurse naturale: lemnul, apele limpezi şi reci, condiţii favorabile pentru vânat, creşterea animalelor, dar şi pentru cultivarea pământului, făcând ca aceste meleaguri să fie locuite din cele mai vechi timpuri. La a doua parte a primului capitol, intitulată „Din istoricul localităţii” se aminteşte despre descoperirile arheologice de la Ferigile-Costeşti, din prima epocă a fi erului, fapt care a înscris localitatea printre punctele de interes arheologic ale ţării. Pe teritoriul comunei Costeşti se află cele două manăstiri din nordul Olteniei – Bistriţa şi Arnota, iar istoria localităţii, în cea mai mare parte, este legată de cele două ctitorii. Se face o scurtă prezentare a principalelor evenimente petrecute în timp şi legate de Bistriţa, printre care amintim: momente din istoricul zidirii mănăstirii, despre cele trei personalităţi ale căror rămăşiţe pământeşti se află la Bistriţa - Barbu Craiovescu, domnitorul Moise Vodă şi Pârvu II Craiovescu. Se aminteşte şi despre zidirea mănăstirii Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab, ale cărei rămăşiţe pământeşti se află în valoroasa sa ctitorie. Se prezintă şi relatările sirianului Paul de Alep, referitor la cele două mănăstiri – Bistriţa şi Arnota, în timpul când acesta a călătorit prin Ţara Românească în secolul al XVII-lea. Se mai relatează şi despre Constantin Brâncoveanu, descendent al familiei Basarabilor, care a făcut reparaţii şi înnoiri la mănăstirile Bistriţa şi Arnota. În timpul lui, Bistriţa i-a devenit reşedinţă de vară. S-au făcut referiri şi la bisericuţele din Costeşti, arătându-se perioada în care ele au fost ridicate. Alte informaţii se referă la momentele importante din istoria patriei. Astfel, înainte de anul 1821, pe aceste meleaguri şi-a făcut prezenţa vestitul căpitan de haiduci, Iancu Jianu, iar la anul 1821, Tudor Vladimirescu, cu o parte dintre pandurii săi au trecut prin Costeşti în drumul lor spre ţinutul Gorjului şi Mehedinţiului. La Bistriţa a avut loc una dintre ultimele ciocniri ale eteriştilor şi pandurilor cu turcii, aşa cum ne relatează documentele istorice. Referitor la anul revoluţiei de la 1848, este consemnat faptul că în tabăra de la Râureni a generalului patriot Gheorghe Magheru, pentru apărarea revoluţiei s-au afl at şi voluntari din Costeşti. O dovadă privind participarea costeştenilor la acest moment istoric îl constituie şi armele de foc, împreună cu câteva lănci găsite pe la săteni. Una dintre lănci provenită din acel timp, s-a găsit

în incinta Mănăstirii Bistriţa, cu câţiva ani în urmă. Mai amintim şi alte informaţii notate în lucrarea de faţă, printre care vizita domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Mănăstirea Bistriţa şi Arnota în iunie 1959, despre reforma agrară, din anul 1864, formarea satelor după războiul de independenţă, din anii 1877-1878, când la Mănăstirea Bistriţa au fost aduşi prizonieri turci răniţi, iar alţi locuitori ai comunei au participat la acest război. Alte referiri legate de comună au fost făcute cu privire la răscoala ţăranilor din anul 1907 şi referitor la războiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1918 sau la cel de-al doilea război mondial, când, de asemenea, mulţi costeşteni şi-au vărsat sângele pe câmpul de luptă. Numele eroilor comunei este înscris pe „Monumentul Eroilor” din centrul localităţii. Capitolul al doilea al lucrării cu titlul „Începuturile învăţământului din Costeşti. Şcoala de la Bistriţa” ne arată că la scurt timp de la fondare, Mănăstirea Bistriţa a început să fie un adevărat focar de cultură. Aici a fost la început o şcoală slavonă, care a devenit apoi slavo-română şi mai târziu românească. Aşa cum afi rma istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, Neagoe Basarab a fost grămătic la Mănăstirea Bistriţa. Sunt de reţinut şi afi rmaţiile lui T.G. Bulat care arată că „frumuseţea de stil şi înalta învăţătură din cartea sa, adresată fi ului Teodosie s-au datorat, fără îndoială, atmosferei de înălţare spirituală bistriţeană”. Neagoe Basarab şi-ar fi petrecut anii din tinereţe printre monahii cărtureşti de la Bistriţa printre manuscrise şi cărţi rare. Deja din secolul al XV-lea, Bistriţa avea o bogată bibliotecă, care a fost îmbogăţită în secolele următoare. O problemă controversată a fost până acum şi locul cu privire la tipărirea „Liturghierului” lui Macarie, în anul 1508. Faptul că din cele 10 exemplare cunoscute până în prezent, 7 au fost găsite la Bistriţa, ar fi un argument în favoarea Bistriţei. Aşa cum afi rma Alexandru Odobescu, Mănăstirea Bistriţa „a dat cele mai importante manuscrise şi cărţi rare, sub aspect al vechimii lor”. În secolul trecut Alexandru Odobescu a găsit la Bistriţa frumoasa „Psaltire” scrisă în anul 1346 în vremea ţarului Ştefan Duşan, adusă de doamna Despina din Serbia. Au mai fost găsite de Odobescu un număr de 72 manuscrise slavone, 4 greceşti şi 44 româneşti. Amintim faptul că unul dintre primele documente scrise în limba română a fost şi memorialul egumenului Evtenie de la Mănăstirea Bistriţa, referitor la cheltuielile făcute pentru amenajarea iazului de la Băbeni-Vâlcea. Se mai consemnează în lucrare faptul că, în anul 1620, călugărul Mihail Moxa (Moxalie) a scris un „Cronograf”, prima istorie universală de la noi, tot la Bistriţa. Tot din secolul al XVII-lea se mai notează şi despre însemnarea făcută pe un manuscris al Cuvântărilor Sfântului Ioan Gură de Aur – afl at la Biblioteca Academiei din Bucureşti, pe care Mihail din Bobeşti şi Constantin din Corbşor-Vâlcea au arătat că au stat la Mănăstirea Bistriţa ca să înveţe carte. Pe la Bistriţa a fost şi Dionisie Eclesiarhul, socotit unul dintre cei mai de seamă cărturari. El a scris un „Hronograf”, o istorie a Ţării Româneşti dintre anii 1764-1815. Capitolul al doilea tratează problema existenţei şcolii de la Bistriţa, a vieţii cărturăreşti din acest vestit centru de cultură al Craioveştilor până la anul 1838, când au fost înfi inţate şcolile săteşti.

Se prezintă şi metode de predare folosite în şcolile care au funcţionat pe lângă mănăstiri. Capitolul se încheie cu informaţia culeasă de la Arhivele Statului din RâmnicuVâlcea, care ne arată că după părăginirea mănăstirii, şcoala românească s-a mutat la Schitul Păpuşa, în ocolul satului Pietreni, unde în anul 1835 erau 6 ieşiţi de la învăţătură şi 15 intraţi. Capitolul al III-lea al lucrării se referă la „Învăţământul din Costeşti de la 1838 până la anul 1918”. Se aminteşte de momentele grele prin care a trecut Mănăstirea Bistriţa, demolarea ei, construirea actualei clădiri între anii 1846-1855, în timpul lui Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Pictura actualei mănăstiri a fost realizată de pictorul Gheorghe Tătărăscu, care a pictat şi Episcopia Râmnicului. Legat de lupta pentru unitatea naţională, documentele ne informează că în perioada anterioară revoluţiei de la 1848, revista Gazeta de Transilvania, înfi inţată la Braşov în 1838, era citită şi la Mănăstirea Bistriţa. La revista amintită era abonat şi egumenul Gavril Bistriţeanu. Acest fapt reiese din corespondenţa ţinută de Gheorghe Bariţiu cu August Trebomiu Laurian. Egumenul de la Bistriţa era abonat cu personalităţi de seamă ale istoriei româneşti, printre care amintim pe Nicolae Bălcescu, A.T. Laurian, Cezar Bolliac, căpitan Nicolae Pleşoianu (al cărui bust îl aflăm în faţa fostei Şcoli Normale din Râmnicu Vâlcea), Ştefan Golescu, Eufrosin Poteca şi alţii. Cu privire la revoluţia de la 1848, se aminteşte faptul că, printre cei 31 comisari de propagandă stabiliţi în judeţele Olteniei, şi anume printre cei din judeţul Vâlcea s-a afl at şi Teodor Zăgănescu, Iconomul Mănăstirii Bistriţa. Se mai consemnează că fondul arhivistic de la Mănăstirile Bistriţa şi Arnota a fost cercetat şi de Nicolae Bălcescu. În cursul războiului pentru independenţă de la 1877-1878, Bistriţa a găzduit şi un spital al Crucii Roşii, care s-a îngrijit de sănătatea prizonierilor turci şi chiar a soldaţilor români. În total au fost aduşi la Bistriţa 478 prizonieri turci, fi ind păziţi de 45 ostaşi români. La Bistriţa, între anii 1884-1895 a fost o şcoală militară de subofiţeri, care a contribuit la formarea unor ofiţeri pentru armata română. Din rândul şcolii amintite s-au ridicat cateva serii de ofiţeri ai armatei române, unii dintre ei ajungând remarcabile personalităţi militare, cum au fost Alexandru Averescu care, mai târziu în anul 1930, a fost avansat la gradul de mareşal. Se spune că la Bistriţa, în afară de Alexandru Averescu, au învăţat printre alţii şi generalii Ion Dragalina, David Praporgescu, Constantin Prezan şi Ieremia Grigorescu. În lucrare se consemnează şi despre o altă instituţie şcolară care s-a înfi inţat la Bistriţa. Este vorba despre Orfelinatul Corpului Didactic, care s-a inaugurat la 1 octombrie 1903. Orfelinatul era întreţinut de Casa de Economii, Credit şi Ajutor a Corpului Didactic. Înfi inţarea Orfelinatului s-a făcut pentru copiii dascălilor, rămaşi fără părinţi, ca un sprijin pentru membrii Corpului Didactic din acel timp. La inaugurarea Orfelinatului de la Bistriţa, printre alţii, a fost prezent şi Spiru Haret, Ministrul Instrucţiunii. Directorul Orfelinatului a

fost Ion Dumitraşcu din Zilişteanca – judeţul Buzău, cel care condusese timp de 4 ani „Revista învăţătoarelor şi învăţătorilor din România”, apărută la Buzău. La Bistriţa, în apropiere de Bolniţa Mănăstirii, se află cavoul învăţătoarei Maria Dumitrescu, soţia directorului Orfelinatului, decedată la puţină vreme după inaugurarea amintitului Orfelinat. Între anii 1908-1911, la Mănăstirea Bistriţa a funcţionat şi Seminarul de la Râmnic, după ce acesta fusese detaşat la Bucureşti. După anul 1911, Seminarul a fost mutat la Râmnicu-Vâlcea, în vechiul local. La Seminar a predat lucrul manual C. Popian, titular la Şcoala din Costeşti, cunoscut mai târziu ca un mare animator cultural. Printre cei care au urmat Seminarul de la Bistriţa s-a afl at şi Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa, renumit preot, învăţător şi folclorist, originar din Bistriţa-Mehedinţi. Acesta, împreună cu soţia sa, învăţătoare, a scos revista de folclor „Izvoraşul”. La 21 aprilie 1989, la venerabila vârstă de 94 ani, acesta a vizitat Costeştiul şi Mănăstirea Bistriţa. În istoricul şcolii de la Bistriţa se mai relateazăşi despre Societatea „Acoperământul Maicii Domnului”, înfi inţată la început în Bucureşti şi mutată în anul 1916 la Mănăstirea Bistriţa. Seminarul monahal şi Orfelinatul cuprindeau copii orfani şi săraci, băieţi şi fete. La subpunctul „Începutul învăţământului sătesc” se arată că începutul învăţământului sătesc s-a făcut în Ţara Românească la anul 1838. Un subcapitol se referă la învăţătorii care s-au succedat la şcolile din localitatea Costeşti după anul 1838, la Pietreni, Costeşti şi Văratici. Se mai aminteşte faptul că Victor Gr. Mihăescu, dirigintele Şcolii Costeşti la anul 1905, în scurta lui „Monografi e” a Şcolii Costeşti, afi rmă că în Costeşti, începutul învăţământului sătesc a fost făcut la anul 1832, în satele mai sus menţionate. Dar el n-a avut, la anul 1905, dosare datând din primii ani ai formării învăţământului sătesc pe aceste locuri. Dacă într-adevăr s-au înfi inţat aceste şcoli la anul 1832, acest lucru s-a făcut la iniţiativa locală, cu forțe locale, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte localităţi. La Arhivele Statului din Bucureşti, documentele existente dau anul 1838 ca moment de început al învăţământului din Costeşti. La capitolul amintit, se tratează pe bază de documente, evoluţia învăţământului la nivelul ţării, la nivel judeţean şi local, arătând documentat, ce cadre didactice s-au perindat pe la şcolile din Costeşti, eforturile făcute pentru a aduce copiii la şcoală şi a realiza construcţii noi de şcoli, care să fie acceptabile timpului respectiv. Se evidenţiază eforturile dascălilor care au muncit pe tărâmul învăţământului, în anumite momente, Şcoala din Costeşti numărându-se printre „şcolile model” din judeţ, cu dascăli capabili, aşa cum au fost Gr. Alexandrescu, Victor Gr. Mihăescu şi alţii. Evoluţia Şcolii din Costeşti, de la Şcoala Mixtă la Şcolile de Băieţi şi de Fete (pentru scurt timp) şi mai apoi din nou la Şcoala Mixtă.

Un moment principal pentru Şcoala din Costeşti l-a constituit construcţia localului nou de şcoală. Cu patru săli de clasă, din cătunul Ferigile-Costeşti, care se mai află şi astăzi în folosinţă, alături de marea construcţie şcolară ridicată în 1960. Au fost tratate, pe baza documentelor de arhivă, aspecte privind baza materială a şcolii, localul de şcoală, terenul şcolii, mobilierul şi materialul didactic, cărţile şi biblioteca, programe şi metode de învăţământ, elevi, clase, efective şi prezenţa lor, salarii şi inspecţii, activitatea extraşcolară a învăţătorilor şi elevilor absolvenţi. S-au realizat şi două scurte biografi i ale unor foşti elevi ai Şcolii din Costeşti – istoricul Aurelian Sacerdoţeanu şi poetul Dragoş Vrânceanu. La capitolul al IV-lea au fost arătate câteva modalităţi folosite pentru cunoaşterea de către elevi a evoluţiei învăţământului din Costeşti până la anul 1918, la clasă – în timpul predării obiectului istorie dar şi la alte activităţi. Lucrarea a fost prevăzută cu anexe (12 documente de arhivă), o situaţie recapitulativă referitor la învăţătorii care au predat la Şcolile din Costeşti, glosar, note, material ilustrativ şi hărţi. Considerăm că lucrarea de faţă interesează pe elevi, pe cei care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ, pe toţi cei dornici să cunoască drumul greu parcurs în evoluţia lui de către învăţământul din Costeşti. Cu cele scrise, problemele au fost epuizate defi nitiv, cercetătorului revenindu-i în continuare sarcina de a le aprofunda în vederea completării studiului monografi c respectiv şi în tratarea subiectului în continuare, până la zilele noastre.