4. INDUSTRIA

Astăzi aflăm în Costeşti următorii ciobani: Cucu Dumitru, Ion Munteanu, Crăcană Constantin, Ilie Sandu (Mlăci) şi Ticu Constantin (Pietreni). (Fig. 88)

Fig. 88: Ciobani din Costeşti

Iarna oile sunt hrănite de fi ecare cetăţean acasă, cu fân. În privinţa păstoritului transhumant, arătăm că în trecut, ciobanii plecau cu oile la iernat în zonele de câmpie (”la baltă”). Astfel, acum câţiva ani, Ciobanu Dumitru din Costeşti, afl ându-se cu oile ”la baltă”, şi-a găsit moartea într-un incident cu un paznic de la o cooperativă agricolă de producţie din judeţul Ilfov. În prezent, costeştenii dau oile în paza ciobanilor de la Vaideeni pentru a merge cu ele ”la baltă”. Prin produsele pe care le asigură, creşterea animalelor contribuie într-o măsură tot mai mare la ridicarea nivelului de trai al populaţiei. În aceasă zonă, creşterea animalelor este rentabilă, deoarece valorifi că bine fâneţele naturale şi păşunile alpine care ocupă suprafeţe întinse pe teritoriul comunei. Datorită condiţiilor favorabile existente, creşterea animalelor este o îndeletnicire cu tradiţie. Unele animale, cum sunt boii şi caii, sunt folosite pentru transporturi şi la muncile agricole. Gunoiul de grajd pe care-l dau acestea este cel mai bun îngrăşământ pentru agricultură. Cetăţenii comunei Costeşti îşi aduc o contribuţie importantă la sistemul contractelor cu statul, dând anual un număr important de porci, cornute mari şi mici. Ultimele hotărâri ale comuniştilor prevedeau acordarea unei atenţii mai mari dezvoltării proprietăţii individuale din regiunile de sub munte, în vederea sporirii numărului de animale.

Lucrul la munte reprezintă o altă ocupaţie a locuitorilor comunei, care în trecut se făcea manual, cu unelte ca: securea, fi erăstrăul, ţapinul (sapinul). Împinşi de nevoi, mulţi săteni plecau săptămâni întregi pentru a găsi de lucru prin Ardeal (Tălmaci), alţii lucrau la Brezoi şi Arnota. Lemnul se tăia, apoi se corhănea (se cobora la vale pe fi rul văii, cu ţapinul), apoi se plutărea pe scocuri cu apă. Lemnul venea de la distanţă şi se oprea în lac. La scocurile de uscat se punea ”mâţă” şi ”mârtani” (nişte piroaie de fi er) care aveau misiunea de a frâna viteza lemnelor. Scocul avea o înclinaţie de 80 de grade. Prin scocuri, lemnele erau conduse la rampele de încărcat. La transportul lemnelor s-au folosit în mod treptat mijloace hipo (cai), boii, apoi trenul, funicularul şi camioane.

”Plutirea sălbatică” era folosită înainte. În acest scop se forma un lac mare de apă, în apele căruia se corhăneau lemnele. Apoi se dădea drumul la apa din lac şi lemnele pluteau pe ea, până ce ajungeau la un loc de oprire, o stavilă, numită ”greblă”. Condiţiile de viaţă ale lucrătorilor de la munte, în trecut, au fost foarte grele. Locuiau în barăci de lemn de brad, alcătuite din 4 stâlpi, acoperite cu coji de brad şi cetină. Pe acoperiş exista un orifi ciu numit ”şacaron” pe unde ieşea fumul. Salteaua o constituia cetina acoperită cu o pătură, cergă sau haină. În mijlocul barăcii lucrătorii făceau un foc mare şi dormeau cu picioarele spre foc. Hrana lucrătorilor o constituia mămăliga care se făcea în comun şi alte alimente ca: fasolea, brânza, peştele, şunca şi altele. La baracă exista o femeie sau un bărbat care se ocupa de făcutul mămăligii. Fiecare îşi punea oala lui la foc, iar la prânz bucătarul mai avea un ajutor, care se numea ”scoton”. Acesta ducea mămăliga şi celelalte alimente la locul de muncă al oamenilor. În ultimul sfert de veac, tehnica şi uneltele folosite în munca la pădure au cunoscut transformări esenţiale. Locul toporului sau al fi erăstrăului l-a luat fi erăstraiele-mecanice (drujbele), tractoarele. (Fig.89) Transportul la distanţe mari se efectuează cu camioanele speciale (trolii) (Fig. 90), iar până acum câţiva ani cu trenul. Uneltele mecanizate sunt mânuite de aceiaşi muncitori care ieri tăiau copacul cu toporul şi fi erăstrăul, dar care s-au specializat apoi în mânuirea noilor unelte prin cursuri şi aplicaţii practice.

Fig. 89: Lucrul la munte

Fig. 90: Transportul lemnelor cu troliul de la Prislop

În anul 1948, existau în munte două guri de exploatare: Cuca şi Gurgui, producţia anuală fi ind de 10.000 m.c., iar materialul scos era transportat la Fabrica de Cherestea de la Băbeni din care se obţineau scânduri. În momentul de faţă, există trei guri de exploatare a lemnului in munte: Cuca, Gurgui şi

Prislop. Se exploatează brad, molid şi fag. Forţa de muncă o constituie 120 de muncitori, iar producţia anuală este de 35.000 m.c. Lemnul scos de pe aceste locuri este transportat la Fabrica de Cherestea Băbeni unde se produce cherestea, parchet, lemn de celuloză, şi la C.I.L. Rm. Vâlcea, unde se obţin furnir şi plăci aglomerate. S-au produs schimbări şi în condiţiile de locuit la munte ale muncitorilor forestieri, în alimentaţie şi modul de preparare a hranei. Astăzi locuinţele lor sunt cabanele forestiere, în care au tot confortul (sobe, paturi, ş.a.). Cabanele sunt prevăzute cu bucătării, aici oamenii găsesc hrană caldă (Fig. 91). Li se asigură şi îmbrăcăminte de protecţie de către stat.

Fig. 91: Cabană în munţii din nordul comunei Costeşti Fabrica de cherestea ”Arnota” La Bistriţa a funcţionat şi o fabrică de cherestea care a avut denumirea de ”Arnota”. Fabrica de cherestea ”Arnota” a aparţinut de Casa Autonomă a Pădurilor Statului (C.A.P.S.). Înainte a fost ”cooperativă”, iar după o perioadă de timp a dat faliment, prin anul 1928. A stat mai mulţi ani închisă şi s-a redeschis în anul 1934, fi ind preluată de C.A.P.S. şi devenită fabrică de cherestea. Fabrica exploata pădurile din bazinul superior al Olteţului şi al râului Bistriţa. Noua fabrică dispunea acum de o putere instalată de 100 H.P., avea două gatere, două circulare şi capacitatea de producţie de 45 mc. material fasonat pe zi, întrebuinţând 35 muncitori.511 După informaţiile lui Alexandru Crăcană care a fost funcţionar al fabricii amintite, în octombrie 1935, fabrica a ars din neglijenţă. S-a refăcut şi dotat cu un gater modern importat din Germania. A funcţionat la Bistriţa până în primăvara anului 1950, când s-a mutat defi nitiv la Băbeni. Numărul muncitorilor fabricii a ajuns treptat la 150-160, iar conducătorul ei a fost inginerul Conecini. Fabrica avea 4 secţii: depozit de buşteni, hala gatere (unde tăiau două gatere, un joagăr şi trei circulare), depozitul de cherestea şi expediţia de cherestea. Pentru transportul lemnului s-a construit calea ferată îngustă din munte-BistriţaGurgui şi Cuca, iar în primăvara anului 1940 s-a făcut legătura cu Băbeni. Până în anul 1940, transportul cherestelei s-a făcut de către cărăuşii particulari până la Băbeni, de unde materialul se expedia mai departe pe cale ferată mare. În această perioadă, producţia fabricii se valorifi ca pentru nevoile interne ale ţării, precum şi pentru export în Germania şi Ungaria. Materia primă pe care a prelucrat-o fabrica a fost bradul şi molidul prima dată şi apoi fagul din anii 1940-1941, când s-au introdus nişte ”aburitori”, făcând fagul să nu mai cărească. 511 Bardaşu, P., Din lupta comuniştilor vâlceni pentru stăvilirea pericolului fascist (1934-1940), în

Studii Vâlcene, 1974, p. 100

La locul de exploatare din pădure lucrau muncitori numai din Costeşti, iar în fabrică foarte puţini erau din altă parte. Oamenii s-au specializat la locul de muncă. În perioada celui de-al doilea război mondial, documentele consemnează numeroase accidente de muncă ca urmare a condiţiilor grele de lucru şi a lipsei măsurilor de protecţie. Cele de la Fabrica de Cherestea Arnota şi de la calea ferată Băbeni-Bistriţa sunt socotite cele mai grave, aici înregistrându-se numeroase cazuri mortale. Salariile muncitorilor nu mai făceau faţă în această perioadă creşterii preţurilor la produsele industriale, astfel că nivelul de trai a scăzut simţitor, muncitorii şi familiile lor ducând lipsă de alimente. În acestă perioadă au avut loc şi numeroase confl icte de muncă. 512 Motivul mutării fabricii de la Bistriţa la Băbeni a fost necesitatea de a avea în apropiere o cale ferată mare şi o bună posibilitate de exploatare a stejarilor din bazinele Modoia şi Stolniceni.

Cariera de calcar ”Arnota” În anul 1954, s-a început lucrul la cariera Bistriţa (Masivul Arnota)513, iar în anul 1960, ea deja furniza piatra de calcar pentru Uzina de Produse Clorosodice de la Govora, care, împreună cu sarea de la Ocnele Mari, au pus bazele industriei chimice vâlcene. Roca este dizlocată din munte cu ajutorul explozibilului. Excavatoarele încarcă piatra în basculante care o duc la concasor. Acesta o fărâmiţează până la un anumit calibru, iar după spălare, piatra este expediată cu funicularul până jos la siloz. Aici este încărcată în vagoane, care o transportă pe calea ferată îngustă, prin Băbeni până la Govora (Fig. 92). Producţia anuală a Carierei de Calcar Bistriţa-Pietreni a fost în 1970 de 360.000 t calcar calibrat. În anul 1974, producţia carierei de calcar a fost cu 257% mai mare decât cea obţinută în anul 1970. Pentru cincinalul 1976-1980, s-au acordat investiţii în valoare de 11.000.000 lei, pentru menţinerea producţiei de 900.000 t calcar anual. În prezent la această carieră, care este subordonată Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, lucrează peste 200 de muncitori din Costeşti şi alţii din localităţile apropiate. Oamenii au deprins îndeletniciri noi: şofer, operator, buldorzerist, trolist, excavatorist şi miner. Au fost părăsite vechile meserii şi îmbrăţişate altele noi. Profunde transformări s-au produs în modul de trai şi în conştiinţa costeştenilor.

512 Tamaş, C. şi alţii, Îndrumător, în Arhivele Statului – Judeţul Vâlcea, bucuresşti, 1972, p. 100 513 Ing. Ion Stănciulescu, Mutaţii, în Lumina Slovelor, p. 27