2. AGRICULTURA

Cetăţenii din sat care au stupi posedă stupi sistematici. Amintim faptul că Şcoala Costeşti dispune de câţiva stupi unde elevii pot să înveţe din tainele apiculturii. (Fig. 79)

Fig. 79: Elevi de la Şcoala Costeşti desfăşurând o lecţie din cadrul cercului de apicultură Literatura de specialitate în domeniul creşterii albinelor dă indicaţii în privinţa modului de îngrijire a stupilor cu albine.

CREŞTEREA VIERMILOR DE MĂTASE este o îndeletnicire practicată în regiunea subcarpatică a Olteniei. Produsele rezultate de la viermii de mătase, în trecut îndeosebi, se foloseau la confecţionarea unor

piese de îmbrăcăminte. Cu creşterea viermilor de mătase şi prelucrarea produsului se ocupau în special femeile. Din ”mătasea” obţinută (borangic) se ţeseau mai ales marame. De mulţi ani, în Costeşti nu s-a mai practicat creşterea viermilor de mătase, datorită faptului că a scăzut numărul duzilor, iar magazinele pun la dispoziţia sătenilor un sortiment bogat şi variat de articole de îmbrăcăminte. Începând din anul 1973-1974, în cadrul şcolilor generale, elevii au pornit la acţiunea de creştere a viermilor de mătase, activitate iniţiată pe întreaga ţară. Pentru a asigura hrana necesară în viitor s-au făcut numeroase plantaţii de duzi.

Agricultura, ocupaţie străveche a poporului român, s-a practicat şi în Costeşti. Pe aceste ţinuturi subcarpatice, considerate leagănul de formare al poporului român, oamenii s-au ocupat cu agricultura, chiar şi atunci când suprafeţele cultivate au fost foarte reduse. 494 Etapele generale de evoluţie a agriculturii, din punct de vedere tehnico-economic, încep, după cum ne arată H.H. Stahl, cu etapa ”desţelenirii şi defrişării permanente, când parcela de teren obţinută era folosită până la epuizare, iar apoi se abandona”.495 O a doua etapă este aceea în care parcela de teren se cultivă cu regularitate, alternându-se cultura cerealelor cu iarba. A treia etapă o constituie alternarea cultivării cerealelor de toamnă cu cele de primăvară, după care, parcela este lăsată un an, pentru a se odihni pământul. Cea de-a patra etapă este aceea a ”tehnicii agriculturii moderne”.

494 Vlăduţiu I., Etnografi a românească, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1973, p. 198 495 H.H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I, Editura Academiei R.P.R.,

Bucureşti 1958, p. 298

Ca tehnică agricolă, defrişarea pădurii cu scopul de a obţine parcele de teren ce urmează să fi e cultivat cu cereale un număr de ani, folosindu-se fertilitatea naturală a solului, este foarte veche. Terminologia agricolă românească contemporană, referinduse la defrişări, cuprinde termeni de origine latină, care indică acţiunea sau rezultatele ei (secătură, curătură ş.a., întâlnite în Costeşti), termeni de origine slavă (poiană, prisacă, laz, jarişte, care arată infl uenţa slavă în practicarea acestei ocupaţii), iar cuvântul ”câmp” este tot de origine latină.

496 Din cursul Evului Mediu se observă alternarea ţarinei cu păşunea, având scop îngrăşarea pământului, sporindu-i fertilitatea.497 Loturile locuitorilor costeşteni sunt situate, unele în apropierea locuinţei, iar altele sunt mai depărtate şi se cultivă an de an, asigurându-se fertilitatea solului prin îngrăşarea regulată a terenurilor. O parte din locuitori s-au mutat pe ţarină, adică pe fostele terenuri de păşune, defrişate anterior, pe care le-au cultivat apoi cu porumb. Aceasta explică faptul ca unele gospodării sunt situate mai departe de locuinţele afl ate la drum (acest lucru îl aflăm în mod special în satele Costeşti, Pietreni şi Văratici). Locul arat pentru prima dată se numeşte ”ţelină”. Obţinerea terenurilor de cultivat se mai face şi azi cu hârleţul, sapa şi târnăcopul (ultimul fi ind folosit pentru a scoate rădăcinile arborilor). Pentru efectuarea lucrărilor agricole se mai folosesc şi azi boii şi caii. Pe parcelele de arat se cară gunoi de grajd înainte de a începe aratul. Toamna ciobanii păşunează cu oile miriştile, realizând în acest mod îngrăşarea prin târlire. Printre plantele cultivate de locuitorii din Costeşti amintim: porumbul, grâul, ovăzul, iar dintre plantele textile, cânepa şi inul. Porumbul, introdus în Ţara Românească din secolul al XVII-lea, a început să fi e cultivat şi pe aici.498 În Costeşti, pomicultura s-a dezvoltat încă din Evul Mediu, aşa cum reiese din documentul din 29 martie 1777 şi amintit mai înainte la problemele social-agrare. Locuitorii din Costeşti arată: ”avem pometuri, ogrăzi puse de părinţii noştri şi de noi”. Tot în secolul XVIII, în Oltenia şi în Banat au fost plantaţi duzi pentru creşterea viermilor de mătase. Introducerea culturii duzilor a avut urmări importante în portul popular, cu deosebire în confecţionarea vestitelor marame de borangic. Cartoful în Ţara Românească a început să se cultive către sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tot din acest secol, făina de porumb devine una din componentele principale ale alimentaţiei, renunţându-se la mămăliga de mei.499 În agricultură sunt folosite următoarele unelte: unelte mânuite cu mâna (toporul pentru defrişare, cosorul pentru secuire, săpăliga, sapa de prăşit, hârleţul – la început din

496 Vlăduţiu I., Etnografi a românească, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1973, p. 199 497 Vlăduţiu I., Etnografi a românească, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1973, p. 204 498 Istoria României, vol. III, Ed. Academiei R.P.R., 1964, pp. 43-44 499 Vlăduţiu I., Etnografi a românească, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1973, p. 208

lemn, cu rama din fi er, iar apoi din fi er, secera, coasa, grebla, săpoiul din lemn, furcerul din lemn, lopata). Alte unelte sunt puse în acţiune prin tracţiune animală (plugul, rariţa, grapa). Plugul de lemn a fost înlocuit cu cel de fi er încă din secolul al XIX-lea. Plugul de lemn are brăzdar şi cuţit din fi er. În comună, după unele informaţii mai există 2 pluguri de lemn făcute de meşteri din Costeşti, la cetăţenii Măgureanu Alex şi Marcu S. Lăzărescu. Unul din aceste pluguri l-am întâlnit cu câţiva ani în urmă pe ogorul unui sătean. (Fig. 80) Cei care au animale de tracţiune şi-au cumpărat pluguri de fi er afl ate în comerţ la cooperativele de consum. În anul 1942 existau în Costeşti un număr de 62 de pluguri500 , iar în 1962, 68 de pluguri501 .

Fig. 80: Aratul cu plugul de lemn la Costeşti.

În privinţa folosirii şi astăzi a plugului de lemn, faptul se explică prin aceea că omul care a avut posibiltatea să-şi facă un asemena plug, negăsind probabil unul de fi er când i-a trebuit, l-a folosit şi pe acesta, considerându-l încă util. Grapele au fost mai întâi de lemn, apoi de fi er. Ca tehnică la arat, amintim că şi astăzi se foloseşte sistemul în care aratul începe de la o margine a ogorului, răsturnându-se brazda spre dreapta. Locurile unde nu se poate ara cu plugul sunt săpate cu hârleţul şi sapa. În ultimul timp, unii locuitori angajează tractoare la aratul ogorului, luându-le de la o bază de tractoare vecină. În felul acesta, aratul se execută într-un timp mai scurt şi mult mai bine. Dintre uneltele agricole folosite la culesul recoltei, amintim secera şi coasa făcute din fi er. Pe ogor se execută următoarele lucrări: aratul, semănatul, îngrijirea recoltei şi culesul. Grâul se cultiva mai ales în trecut. Semănatul se făcea prin împrăştiere cu mâna, iar buruianul era plivit. Continuau apoi alte lucrări: seceratul, făcutul snopilor, treieratul, şi vânturatul. Înainte de introducerea maşinilor de treierat, se foloseau boii sau caii astfel: în mijlocul ariei se fi xa un ţăruş de care se prindea funia legată de boi, care dădea ocol ţăruşului, jucând peste snopii de grâu. Un om cu furca strângea paiele, apoi strângea grâul de pe arie. Acest lucru se întâmpla când localnicul Alexe Eftimie Sandu (69 ani) era copil.502 La treieratul grâului oamenii se ajutau reciproc, treieratul cu animale necesitând un număr mare de oameni.

500 Arhivele Statului, Filiala Rm. Vâlcea, Fond Pretura Plăşii Horezu, dosar 10, 1942, fi la 122 501 Arhiva Consiliului Popular Costeşti 502 Boris Cazcu şi alţii, Texte dialecte din Oltenia, Editura Academiei R.S.R., 1967, p. 31

Faza următoare a treieratului era vânturatul grâului care se făcea într-un loc deschis cu ciurul sau cu ajutorul vântului. Pentru anii următori se prevede reintroducerea culturii grâului în comună. În prezent suprafaţa agricolă a comunei este de 2,201 ha, din care: arabil – 486 ha, livezi de pomi – 305 ha, păşuni naturale – 719 ha. O mare parte din suprafaţa agricolă este ocupată de cultura de porumb, la care se execută de obicei, două praşile. A doua praşilă mai poartă numele de ”copăit”. Săpatul se execută azi mai mult de femei, bărbaţii fi ind încadraţi în alte diferite sectoare de activitate. Culesul porumbului se face prin luna octombrie, prin ruperea ştiuleţilor cu mâna şi cărarea lor cu baniţa sau cu sacul. Cocenii sunt tăiaţi şi se fac ”braţe” care se leagă cu nuiele (privite) de salcie sau răchită. Se adună în glugi, apoi se transportă mai aproape de casă. Braţele se fac ”pătuiag”, prin arbori. (Fig. 81)

Fig. 81: Pătuiag de coceni.

Curăţirea ”drugilor” de foi se face în cadrul clăcilor unde vin mai mulţi vecini să ajute. Cartoful şi fasolea găsesc condiţii bune de creştere în această zonă, cultivându-se atât parcele separate, cât şi în culturi intercalate, mai ales cu porumbul. Pomicultura ocupă şi astăzi un rol important. Dintre pomii fructiferi, mare pondere au mărul şi prunul. În anul 1903, în Costeşti exista o suprafaţă de 110 ha pruni.503 Cele mai răspândite soiuri de pruni întâlnite în comună sunt: Tuleu gras, D´Agen şi altele; dintre meri amintim soiurile Jonathan, Creţesc şi Parmen auriu. În anul 1973, numărul pomilor fructiferi din comună era de 46.670 bucăţi. În ultimii ani s-au efectuat plantaţii masive în punctele: - Neagota – plantaţii executate între 1959 – 1960, cu suprafaţă de 160 ha. - Dealul Viei (Pietreni) între 1960-1963, cu o suprafaţă de 80 ha. - Peste Deal (în Costeşti) între 1960-1962, cu o suprafaţă de 23 ha. Plantaţiile în masiv totalizează 263 ha. Atât prunele cât şi merele sunt colectate la centre de colectare a fructelor. Încă din anul 1968, în comuna Costeşti s-a extins cultura căpşunului, ajungânduse în 1972 la o suprafaţă de 20 ha. De câţiva ani a început să se extindă cultura coacăzului negru. Pe lângă aceste plante de cultură, agricultorii rezervă câte o parcelă de pământ în scopul cultivării ei cu legume: ceapă, usturoi, ardei, varză ş.a.

503 Arhivele Statului, Rm. Vâlcea, Fond Primăria Comunei Costeşti, dos. Nr. 6, 1903, n.p.