X. ARHITECTURA

Fig. 43: Eleve din Pietreni în costume naţionale Fig. 44: Aspect din expoziţia de costume naţionale, organizată la căminul cultural Costeşti

Fig. 45: Aspect din expoziţia de costume naţionale, organizată la căminul cultural Costeşti

Printre primele case ale costeştenilor au fost şi bordeiele, dovadă că acestea s-au mai păstrat şi în toponimia locului până în zilele noastre. Dar, după cum spun specialiştii în istoria arhitecturii, în această parte a Olteniei, bordeiele au existat în număr redus, sporadic.445 Casa de sub munte şi din regiunea dealurilor e veche.446 Lemnul a constituit principalul material de construcţie al caselor din Costeşti, el găsindu-se din belşug în munte şi pe dealurile împădurite din apropiere. În trecut casele erau construite în întregime din lemn, bârne sau nuiele. Astfel, în comuna Costeşti, din 579 case, 568 erau din lemn, 6 din zid şi 5 din nuiele.447 Case din nuiele s-au mai păstrat până în zilele noastre în Pietreni. Dintre acestea

445 Petrescu P., Arhitectura în arta populară din Vâlcea, Rm. Vâlcea, 1972, p. 55 446 A. Vicenz, Tipuri de case ţărăneşti din Oltenia, în Arhivele Olteniei, anul X, Nr. 54-55, 1931, p. 101 447 Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Fond Primăria comunei Costeşti, dosar nr. 6/1903, n.p.

amintim pe cea aparţinând familiei Cosma (cu o singură încăpere) şi alta aparţinând Ecaterinei Mecu. Ambele sunt părăginite şi nu au mai fost locuite de multă vreme. Dintre casele foarte vechi, construite în secolul al XIX-lea şi care mai există şi azi amintim casa Alexandrinei Popescu (Văratici), casa familiei Sacerdoţeanu (Costeşti) şi cea aparţinând locuitorului Vasile M. Marinescu, aceasta având înscris pe unul din stâlpi anul 1858. Pereţii casei din lemn erau aşezaţi pe o „talpă‟ făcută din lemn mai gros, de esenţă tare, de obicei stejar, care rezista la umezeală. Rama dreptunghiulară de grinzi cioplite (secţiuni a 40 cm latură) sau de trunchi se îmbina prin crestături unghiulare, cu ajutorul cărora capetele lemnelor se petreceau unul peste altul, ancorându-se puternic. Pentru legătură, în trecut, se foloseau cuie din lemn. Pereţii interiori ai caselor se construiau odată cu cei exteriori. Cele mai vechi case din lemn au talpa pusă pe câţiva bolovani mari, aşezaţi la colţurile construcţiei, iar golurile dintre bolovani sunt umplute cu piatră, nelegată cu mortar. Temelia acestor case nu depăşeşte 20-30 cm. (Fig. 46) La temelia casei, câteodată, peste pietrele pe care era aşezată talpa, se îngrămădea puţin pământ pentru a o apăra împotriva scurgerii apelor din ploi şi a mări posibilitatea de reţinere a căldurii.

Fig. 46: Casă veche, joasă, din Văratici, circa 200 ani

Acoperişul caselor vechi este înalt, cu panta repede şi coama foarte scurtă. Pe partea din faţă a acoperişului sunt, de multe ori, aşezate „căşiţe‟, locuri libere, adăpostite sub câte o mică streaşină de şindrilă (şindilă, cum îi mai spun localnicii). Podul este făcut din grinzi peste care se prinde scândură cioplită. În faţă, pe toată faţada, aceste case au o prispă (sală) cu trei stâlpi. Vorbind despre planul caselor vechi, amintim că acesta este cel alcătuit din două încăperi cu o singură intrare din afară, tipul de casă cu o singură încăpere fi ind mai rar întâlnit. La faţadă, casa are una sau două ferestre mici. În prima încăpere în care se pătrunde şi care face legătura cu exteriorul sunt aşezate vatra liberă şi „corlata‟ (coşul) pe unde urcă fumul în pod.448 Această primă încăpere se numeşte „la foc‟ , fi ind încăperea unde se face focul ce serveşte atât pentru gătit, cât şi pentru încălzit. În casele vechi, prima încăpere avea funcţii multiple: aici locuiau oamenii majoritatea timpului, era ceea ce se cheamă în viaţa modernă „camera de zi‟, aici îşi pregăteau mâncarea, aici lucrau, aici dormeau uneori, în jurul vetrei foarte joase.

448 Petrescu P., Arhitectura în arta populară din Vâlcea, Rm. Vâlcea, 1972, p. 60

Din această încăpere se trecea într-a doua, în care nu se prepară mâncarea şi care este încălzită de o sobă oarbă, cu gura afl ată în prima încăpere, chiar sub corlată, pe vatră. Această a doua încăpere este numită celar (azi camera bună), unde se păstrau hainele şi alte lucruri de valoare. Mai târziu, celarul s-a transformat în cameră de locuit. Aflăm şi case cu două încăperi şi intrări separate, dar acestea sunt mai puţine în Costeşti. Treptat, soclul a fost puţin înălţat, au apărut scări făcute din bolovani mari, apoi acestea au fost înlocuite cu scări din piatră cioplită. Deasupra scării s-a făcut o mică prelungire a streşinii, având rolul de a apăra scara. Înălţarea temeliei a dus la apariţia caselor înălţate, motivată de cerinţa măririi spaţiului folosibil şi de a conferi casei un caracter de întărire. De cele mai multe ori, soclul este asimetric, deoarece casele nu sunt ridicate pe un teren plat. Soclul asimetric al caselor înălţate este mai înalt în faţă şi mai scund în spate, mai înalt într-una din laturile casei şi mai scund în alta, dar niciodată mai înalt în spate şi mai scund în faţă. La acest tip de case, soclul poate ajunge până la 1,5 metri, scările fi ind înălţate şi construite din blocuri mari de piatră. Pentru a folosi spaţiul din interior şi a economisi piatra, în acest soclu înălţat s-au amenajat pivniţe. Numărul stâlpilor s-a ridicat acum la patru, prispa a devenit tot mai evidentă, i s-a schimbat şi numele, zicându-i-se „sală‟. Urcarea pe prispă se face pe o scară din piatră sau din lemn. Înălţarea soclului şi construirea pivniţelor a dus la mărirea dimensiunilor caselor. Pivniţele sunt construite pe „urşi‟ masivi din stejar care susţin podeaua casei. Ferestruicile pivniţelor sunt înguste la exterior, lărgindu-se în interior, ca la aşezările fortifi cate, lucru observat la casa Căprarului, astăzi proprietatea lui Chirilă Huruială, demolată parţial în anul 1974. Amintim că la această casă construită pe la începutul secolului al XIX-lea s-a folosit piatra în combinaţie cu cărămida, după modelul arhitecturii medievale: şiruri orizontale de piatră alternând cu şiruri orizonatale de cărămidă. În pivniţă (beci) sunt depozitate ţuica şi proviziile pentru iarnă. Câteodată, la această casă se mai adaugă câte o cameră cu o intrare separată de pe sală. Foarte rar, sala (prispa închisă cu balustradă) se întinde pe două laturi. Un exemplu în acest sens îl constituie casa locuitoarei Iancă Ioana din Costeşti. Temelia, înălţându-se până la 2 metri şi jumătate, s-au putut construi şi o pivniţă şi o cameră de locuit sau o bucătărie. La casele noi, pivniţele sunt boltite, construite din cărămidă şi piatră. La acest tip de case, ferestrele şi uşile sunt mai mari. Un element care dă o atracţie deosebită caselor din această parte a Vâlcii îl constituie foişorul. Casa cu foişor reprezintă una dintre cele mai izbutite realizări ale meşterilor de case vâlceni. În foişor se putea instala un pat, războiul de ţesut, urzoiul, o masă, scaune etc.. Foişorul este un loc de muncă, de odihnă, de servit masa şi dormitor de vară, „el constituie un cadru estetic care înfrumuseţează mult priveliştea‟ . 449 Despre

casa vâlceană cu foişor, specialiştii în arhitectură ţărănească afi rmă că „este poate cel mai izbutit tip de casă românească‟.

450 De aici se poate observa tot ce se petrece în curte. Acesta constituie o terasă aşezată în faţa intrării în casă, cu un acoperiş separat, dedesubtul căruia se află intrarea în pivniţă şi la care urcă scara de acces. În arhitectura ultimelor decenii au survenit unele modifi cări: foişorul nu mai este plasat în stânga clădirii, ci în axul ei şi este acoperit cu un acoperiş în două ape. Serveşte pentru apărarea de intemperii a scării de intrare în casă. Noua arhitectură din Costeşti se distinge prin case mai mari de vechea arhitectură din lemn cu dimensiuni modeste. Casele sunt mai spaţioase, mai înalte, ferestrele se mai măresc. Temeliile noilor construcţii sunt mai înalte şi făcute din beton sau piatră. Pietrele sunt frumos rostuite, iar intrările beciurior sunt arcuite de meşteri pricepuţi. Pereţii sunt construiţi, în cea mai mare parte, din cărămidă, cazurile de construire a caselor din lemn devenind foarte rare. Corpul casei este mai înalt şi este străpuns de ferestre şi uşi mai mari. Acoperişurile sunt mai joase. Casele de tip nou sunt acoperite cu ţiglă şi mai rar cu tablă.

Planul caselor s-a modifi cat. Au apărut multe încăperi cu funcţii noi: sufragerii, dormitoare, băi. Se construiesc multe case în unghi, cu câte două sau trei săli. Aspectul general al acestor case se apropie tot mai mult de casa numită „vilă românească‟. (Fig. 47)

Fig. 47: Casă înaltă cu două nivele, stâlpi şi arcade Casele înalte au şi arcade. Foişorul apare din ce în ce mai des în axul clădirii şi este împodobit cu coloane şi arcade, fi ind pe timp de vară „salonul‟ deschis al casei, unde se primesc musafi rii. Se constată că majoritatea caselor sunt orientate spre şosea sau spre miazăzi pentru a avea o expunere mai mare la soare. Culoarea este atotprezentă, albul din trecut păstrându-se pentru corpul casei, dar pe el apărând multe nuanţe de albastru, verde, maro, galben, roz etc. Un alt tip de casă întâlnită în Costeşti este casa cu legătură, fi ind vorba de legarea a două construcţii: casa fânar-grajd (deasupra este folosită ca fânar, iar jos are o cameră amenajată) şi casa joasă în unghi, cu tindă, două camere la faţadă, cămară, bucătărie etc., cu infl uenţă orăşenească. În perioada comunistă s-a întocmit schiţa de sistematizare a comunei. Trebuia ca noile case ridicate să valorifice elementele specifi ce ale tradiţiei locale. Se avea în vedere ca noile case să ofere condiţii de locuit dintre cele mai bune, adecvate vieţii la nivelul popular cel mai larg: amplifi carea planului locuinţei, mărirea numărului de încăperi, confortul lor ş.a..

Interiorul casei ţărăneşti, pe lângă sobă, mai cuprinde şi alte piese: laviţe, paturi, dulapuri, cuiere, etc.. În afară de mobilier găsim piese textile: aşternuturi şi acoperitoare de pat şi de învelit (cergi, cearşafuri, perne etc.), de perete (prosoape), perdele, piese care împodobesc culmea şi tavanul, obiecte de cult, de podoabă (icoane pe lemn sau pe sticlă, farfurii etc.), diferite unelte (furci de tors etc.). Mobilierul era format în trecut dintr-o laviţă pusă pe lângă perete, pe care se putea dormi. Mesele erau de două tipuri: masa joasă, rotundă, cu trei picioare, care era aşezată în apropierea laviţelor, pentru a fi uşor folosită (când nu era folosită se sprijinea de perete, se agăţa de grindă sau era scoasă afară, în tindă) şi masa cu ladă sau dulap, fi xată într-un colţ al camerei. În camera bună era o masă mare, dreptunghiulară, cu patru picioare, aşezată la fereastră, între două paturi. Alături de mese mai amintim scaunele joase (cu trei sau patru picioare) şi scaunele înalte. Lada de zestre, existentă în camera bună, era frumos ornamentată cu un decor incizat sau pictat şi era aşezată mai ales pe lângă perete sau la capătul patului. Patul la început a fost simplu (mai ales în încăperea în care se făcea focul), un pat pe pari bătuţi în pământ, acoperit cu paie sau o rogojină, peste care se punea o ţesătură de cânepă sau lână. Ulterior s-au făcut paturi cu tablii. Pernele, lungi, lucrate frumos cu mâna, erau umplute cu paie sau zdrenţe. Printre obiectele de uz casnic amintim: ţestul (în care se făcea pâine şi turtă), oale de fi ert (făcute din lut de meşterii olari de la Horezu), blidarul (făcut din lemn, în care se ţinea sarea). În zilele noastre au survenit modifi cări în organizarea interiorului caselor din Costeşti. Întâlnim frecvent mobilier de oraş, instalaţii moderne de iluminat şi preparat hrana (aragazul), aparate radio şi televizoare, ţesături şi obiecte de decor procurate din comerţ. La împodobitul interiorului se folosesc însă şi ţesături şi alte obiecte utilitare şi decorative lucrate în casă, fie mai vechi, fi e recente, printre care amintim frumoasele covoare olteneşti. Construcţiile anexe (acareturile) pot fi amenajate în subsol, la suprafaţa solului şi suspendate pe stâlpi, având funcţii diferite (adăposturi pentru animale, pentru furaje, pentru merinde, unelte şi vehicule): şure, grajduri, coşare, coteţe etc.. Acareturile sunt şi astăzi dispuse în jurul casei, astfel încât să fi e la îndemâna omului. Alături de casă sau mai spre spate este aşezată bucătăria de vară (cunia), construită din scânduri, având o vatră, cuptor pentru copt şi toate cele necesare treburilor gospodăreşti legate de alimentaţie (troaca pentru mălai, sita pentru cernut, vase din ceramică sau metal, cărpătorul pentru pus mămăliga pe el, vadra de apă – în trecut mai ales, astăzi se foloseşte găleată din metal sau plastic – masă scundă, scaune mici etc.). Înainte de a se construi fânarul, foarte frecvent era grajdul propriu-zis, care este o construcţie de forma unei căsuţe din lemn, fără nicio fereastră, construită din bârne şi acoperită cu şiţă. (Fig. 48)

Fig. 48: Grajd în Văratici

Grajdul se află pe lângă casa omului sau mai departe, unde păşunează şi vitele, care sunt adăpostite acolo. Unul dintre cele mai vechi grajduri este cel al familiei Sacerdoţeanu, datând din anul 1851.

În ultimul timp s-au construit fânarele, care sunt de diferite tipuri. Cele vechi sunt făcute din bârne orizontale. (Fig. 49)

Fig. 49: Fânar de lemn din Văratici

Cele noi sunt lucrate frumos din cărămidă (Fig. 50). Aceste fânare sunt repartizate pe două corpuri separate de un gol la mijloc, cu funcţie de şopron.

Fig. 50: Fânar nou de zid din Costeşti

În partea de sus se află fânăria, construite din grinzi rare dispuse în formă de X, ca să lase posibilitatea aerisirii fânului. Laturile şi spatele grajdurilor adăpostesc sub prelungirea acoperişului buţii mari pentru prune şi diferite materiale. În părţile laterale, încăperile sau încăperea în imaginea de faţă sunt destinate ca grajd propriu-zis pentru vite, una, iar cealaltă ca magazie. În şopru se adăposteşte carul etc.. Căsoaia este unul dintre acareturile pe cale de dispariţie în Costeşti. În ea se adăposteau diferite obiecte sau alimente. Este construită din lemn, într-un sistem identic cu cel în care sunt construite casele, dar la dimensiuni mai mici (3/4 m), lipsită de ferestre. Cu timpul, locul ei a fost luată de pivniţă. În jurul casei omul mai are un coteţ pentru păsări, unul pentru porc, obor de vite împrejmuite cu gard. Împrejmuirile sunt făcute cu gard de ulucă. În ultimul timp oamenii şi-au făcut la drum gard de zid şi plasă de fi er. Locul ce se află împrejurul casei, mărginit de gard, formează bătătura (curtea) gospodăriei. În vecinătate aflăm şi câte o grădiniţă pentru răzoare sau pentru alte zarzavaturi. În apropiere sau chiar în curte se găsesc