3. UNITĂŢI SOCIALE

În anul 1974 comuna avea o populaţie de 4556 locuitori, dintre care 2365 de sex masculin şi 2191 de sex feminin. Şi în momnetul de faţă (1977) predomină persoanele de sex masculin. O caracteristică actuală a populaţiei o constituie transformarea structurii populaţiei, atât în ceea ce priveşte cadrul activităţii sale, cât şi în ceea ce priveşte structura propriuzisă a ocupaţiilor oamenilor. La creşterea numărului populaţiei a contribuit şi numărul mare de muncitori implicaţi în activităţile industriale, care au creeat un puternic nucleu muncitoresc, în special cei de la cariera de calcar Arnota. În schiţa de sistematizare a comunei Costeşti se preconiza ca numărul populaţiei comunei să ajungă în anul 1980 la 5242 locuitori.

Dintre unităţile sociale, cea care este mai fi rească omului şi mai asiduu legată de viaţa sa trupească şi sufl etească este, fără îndoială, familia. Ea este o formă de organizare a vieţii în comun a oamenilor, fi ind formată din grupul alcătuit de soţi şi copii. Rostul social al familiei a fost şi este şi astăzi acela de a pune la îndemâna oamenilor o ocrotire şi o ajutorare pentru îndeplinirea a două scopuri: mai întâi naşterea copiilor şi în al doilea rând educarea lor. În comună, în trecut se făcea caz de familie şi de „neam” (descendenţi ai aceluiaşi strămoş comun). Se spunea adesea: „e de familie bună” sau „de familie rea”, „e de neam bun” sau „de neam rău, prost”. În fi ecare sat sunt mai multe neamuri. Aşezarea oamenilor în sate s-a făcut uneori grupat, după neamuri. Astfel, avem unele părţi din sate, care şi-au luat denumirea de la aceste neamuri, ca de exemplu: Bălinteştii, Fulgeştii şi Beleţeştii în Costeşti, Borăştii în Pietreni etc. În alte cazuri, această aşezare a oamenilor în sate s-a făcut în mod dezorganizat, fără să se ţină prea mult seama de neamuri. Dintre neamurile mai numeroase, care corespund numelui de familie, amintim: Măgureanu, Bălintescu, Stoican, Huidu, Chilom şi Istocescu în Costeşti, Rădescu, Ungureanu, Borăscu, Ciorgan, Huruială, Lecu, Ticu şi Ciopleală în Pietreni, Şontrop şi Stoica în Bistriţa, Ciortan şi Lăzărescu în Văratici. În epoca medievală, locuitorii comunei au fost: unii ţărani liberi (moşneni), iar alţii dependenţi de mănăstirea Bistriţa (rumâni). Văratici, Mlăci şi Costeşti au fost sate de moşneni, iar de-a lungul râului Bistriţa a fost moşia mânăstirii Bistriţa. După cum s-a mai arătat, cele mai noi părţi de sat – Floreştii, Călinele şi Bistriţa – s-au închegat abia după 1864, imediat după secularizarea averilor mânăstireşti din 1863, iar mai apoi Ferigile.389

Ion Popescu-Cilieni citează ca moşii ale mânăstirii Bistriţa şi satul Pietreni – Ciorobeştii, Grămeştii şi Ţigănia, aceasta din urmă fi ind astăzi în satul Bistriţa, iar din Costeşti Gruşetu şi Secăturile, încheind cu satul Văratici.390 Deoarece moşia din Costeşti era a mânăstirii Bistriţa, locuitorii de acolo cumpărau moşie în alte hotare. Astfel, este amintit zapisul prin care logofătul Alexandru din Costeşti cumpără moşie în hotarul Buneşti.391 Dar trebuie să arătăm că nu întreg teritoriul satelor comunei a fost dependent de mânăstire. Numeroase documente ne amintesc de existenţa moşnenilor în comună. Astfel, unele dintre ele se referă la lunga judecată a moşnenilor din satul Gruşetu, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, purtată cu moşnenii din satul Bărbăteşti, pentru livada Glăvociul de Sus, afl ată în hotarul dintre cele două sate moşneneşti. Documentul din 12 septembrie 1730 ne vorbeşte despre Cartea de judecată a administraţiei austriece, dată lui Constantin Ştirbul şi cetaşilor săi moşneni din satul Grămeşti, prin care li se dă dreptul de a stăpâni un codru de la Glăvociul de Sus, împresurat de moşnenii Bărbăteşti. În afară de Constantin Ştirbul, mai sunt amintiţi: fratele său Ion, Grămeştii şi nepotul lor Dumitru, Popa Mihăilă şi alţi cetaşi.392 Din alt document aflăm că moşnenii din Costeşti au fost până la Divan în judecata lor cu moşnenii din Bărbăteşti, pentru acest loc din Glăvoci.393 La 8 aprilie 1855, moşnenii grămeşti din Costeşti fac o jalbă împotriva moşnenilor din Bărbăteşti şi o înaintează Prezidentului Curţii Apelative, arătând că Bărbăteştii leau tăiat din pădure. Printre moşnenii grămeşti semnatari ai jalbei, amintim pe Popa Ion Nistorescu, Dumitru Pavel Grămescu, Ion Tudor Dobrinescu, Nicolae Predescu, Ioan Duducă, Marin Chilom şi alţii.394 Întâlnim numeroase cazuri când unii moşneni din Costeşti vând pământ. Astfel, zapisul din 6 februarie 1821, ne vorbeşte despre Niţă Copaci, care vinde popei Nicolae şi fratelui său, diaconul Ion, o livadă în Glăvoci, cu 22 taleri.395 Zapisul din 20 martie 1850 ne arată despre moşnenii Dobrineşti din Costeşti, care îşi vând merticul lor de pământ popei Ioan sin Popa Cîrstea, loc afl at în hotarul Bodeştilor.396 Numeroase documente ne arată că locuitorii comunei Costeşti au dus o luptă continuă pentru menţinerea unei stări de independenţă socială. Cel mai concludent exemplu îl constituie documentul din 1714, găsit în anul 1973 la localnicul Marinescu D. Nicolae din Pietreni (document nepublicat până în prezent, ce se află la Muzeul Judeţean Vâlcea). Din document (vezi anexa nr. 11) aflăm că Stan Greci, cu feciorul lui Iane Grecu, au stat multă vreme în Costeşti, până în vremea lui Constantin Brâncoveanu (la 1713).

390 Pr. I. Popescu-Cilieni, Biserici, târguri şi sate din judeţul Vâlcea, Ramuri, Craiova, 1941, p. 37-38 391 Pr. I. Popescu-Cilieni, Biserici, târguri şi sate din judeţul Vâlcea, Ramuri, Craiova, 1941, p. 37 392 A. Sacerdoţeanu, Acte grămeştene din Costeşti-Vâlcea, în Revista Istorică, XXII, 1936, p. 331 393 Pr. I. Popescu-Cilieni, Biserici, târguri şi sate din judeţul Vâlcea, Ramuri, Craiova, 1941, p. 335 394 Pr. Constantinescu S.I., Câteva acte din Costeşti-Vâlcea, în Revista Arhivelor, nr. 1/1964 395 A. Sacerdoţeanu, Acte grămeştene din Costeşti-Vâlcea, în Revista Istorică, XXII, 1936, p. 336 396 Pr. Constantinescu S.I., Câteva acte din Costeşti-Vâlcea, în Revista Arhivelor, nr. 1/1964, p. 168

Egumenul mânăstirii Bistriţa – Ştefan – împreună cu călugării, “au arătat că sunt rumâni ai mânăstirii”, dar ei au spus că “nici moşii, şi nici părinţii lor, nici ei n-au fost rumâni ai mânăstirii Bistriţa”, au fost slobozi. Au mers pentru soluţionarea cazului la Divan, în faţa domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi au rămas liberi. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, egumenul Ştefan a încercat din nou să-i aducă în stare de dependenţă şi din nou au mers la divan şi unii şi alţii, înfăţişându-se domnitorului Ţării Româneşti Ştefan Cantacuzino. Domnitorul a trimis apoi pe Radu logofătul la mănăstirea Bistriţa, cu cartea de blestem a mitropolitului ţării, Antim, asupra tuturor călugărilor din mănăstirea Bistriţa şi asupra satului Costeşti, cum că “acest neam ce se scrie mai sus nu sunt rumânii mânăstirii, ci au fost oameni slobozi”. Şi a scos Stan Greci şi o carte a lui Veniamin din Bistriţa, în care se scria că “moşii lor au fost străini veniţi din ţara grecească şi rămânând în satul Milostea al mânăstirii Bistriţa, s-au însurat acolo şi de acolo au mers de s-au aşezat în satul Costeşti, dar nu este rumân (1622).” Părintele Ştefan, egumenul şi cu tot soborul mânăstirii au mărturisit “cum că aceşti neamuri… nu sunt rumânii mânăstirii, ci sunt oameni slobozi”. Domnitorul a dat cartea amintită (documentul) lui Stan Grecu cu feciorul lui Ion, nepotul lui Iane Grecul, cu feciorii şi nepotul lui şi tot neamul lui ”ca să fi e de acum înainte în pace şi slobozi de rumânie de către Sfânta Mânăstire Bistriţa… 2 septembrie 1714“. Documentele ne vorbesc şi despre unii boieri existenţi în Evul Mediu în Costeşti. Printre boierii hotarnici ai moşiei Pietrari, se aminteşte la 1722 despre boierul “Mihăilă pârcălab ot Costeşti”.397 În pomelnicul schitului Pietreni se aminteşte despre boierul Pătru Pietreanu, care a ajutat la refacerea steagului cu 5 taleri şi a data pânza (1830).398 Boieri de neam semnalaţi la 1838 au mai fost: Pătru Istocescu şi Ion Sin Tănase.399 În familie ar fi existat şi o familie a boierilor Cuceşti, cu mai multe secole în urmă, care ulterior au sărăcit. După unele informaţii primite în anul 1973 de la Aurelian Sacerdoţeanu, aceşti boieri şi-ar fi avut curtea aproape de centrul comunei, dincolo de pârâul Costeşti, în locul numit La Munteni. Mai amintim faptul că boierii Cuceşti s-au afl at în divergenţă cu călugării de la mănăstirea Bistriţa. Se crede că aceşti boieri au fost oameni cu o avere modestă.

397 Al.T. Dumitrescu, Actele Pietrarilor din Vâlcea. Vlădica Climent al Râmnicului. Note şi aspecte. Documente, în

Revista pentru istorie, arheologie şi fi lologie, Col. X, 1909, p. 236 398 A. Sacerdoţeanu, Pomelnicul Schitului Pietreni, Mitropolia Olteniei, anul XXIV, Nr. 1-2, ianuarie-februarie, Craiova, 1972, p. 107 399 Arhivele Statului, Filiala Craiova, Catagrafi a jud. Vâlcea, 1838, Costeşti, mss. 65