2. PARTICIPAREA LA RĂZBOIUL RUSO-TURC ÎN ANII 1828-1829

cu ani în urmă de către haiduci. Probabil că pandurii de prin partea locului, văzând că nu mai au nicio şansă de a rezista, au rămas în satele lor, în aşteptarea unui alt prilej de a continua lupta.

Înfrângerea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821 şi a grecilor eterişti nu a însemnat încetarea defi nitivă a luptei. Odată cu deschiderea ostilităţilor din anul 1828 dintre Rusia şi Turcia şi mutarea frontului la Dunăre, s-au organizat atât în principate, cât şi la popoarele din Balcani, formaţii de luptă anti-otomane. Una din acţiunile acestei manifestări din partea românilor o reprezintă corpul de panduri români organizat de polcovnicul Solomon, imediat după sosirea trupelor ruse în Oltenia (1828),329 cu locuitorii din judeţele acestei provincii. Polcovnicul Solomon a adunat în jurul său mulţi din pandurii lui Tudor Vladimirescu, el însuşi fi ind cap de panduri.330 Detaşamentele de panduri români comandate de Solomon – printre care s-au afl at şi vâlceni – au purtat lupte grele cu turcii la Calafat, Ciuperceni, Salcia şi alte localităţi din sudul Olteniei. Pandurii s-au dovedit „viteji şi destoinici în lupte, obţinând multe decoraţii”.331 În iulie 1832, la aproape 3 ani de la terminarea ostilităţilor, subocârmuirile plăşilor şi plaiurilor au întocmit listele locuitorilor din judeţul Vâlcea care au fost la război, fi ind centralizate apoi într-un registru numit „Catastih de numele pandurilor şi cătanelor care au slujit în trecutul război (1828-1829), care se cere din porunca excelenţei sale domnul şef al miliţiei Ţării Româneşti”.332 Cu porunca nr. 800 din 17 iunie 1832, marele apărător Alex. Ghica, şeful Miliţiei Ţării Româneşti, a ordonat, în urma dispoziţiei primite de la prezidentul plenipotent al divanurilor, care era generalul Kiselev, cârmuitorului judeţului Vâlcea, să cerceteze şi să trimită „catastişe” despre „ce au slujit între panduri şi cătanele ce s-au întrebuinţat de stăpânire în război… care unde au slujit, câţi răniţi, câţi au murit şi câţi au lăsat familie, câţi au adestaturi sau nu şi de cine sunt iscălite acestea, cum şi ce cuprindere au”.333 Situaţia se cerea în scopul acordării unor scutiri de bir pentru foştii luptători, „ca după slujba fi ecăruia să li se facă mângâiere”.334 Catastihul de panduri şi cătane…, centralizat pe judeţ, cuprinde 594 de nume, dintre care 589 panduri şi 5 cătane. Satele mănăstireşti, aparţinând mânăstirilor Arnota, Bistriţa, Cozia, Dintr-un Lemn, Episcopia Râmnic, Govora, Horezu şi altele, au dat fi ecare între 1 şi 3 panduri.335

329 Istoria României, volumul III, pag. 296 330 C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, Craiova, 1874, p. 278-281 331 Istoria României, volumul III, pag. 296 332 Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Fond Ocârmuire, dosar 13/1832, inv. 98, f. 77-91 333 Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Fond Ocârmuire, dosar 13/1832, inv. 98, f. 77-91 334 Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Fond Ocârmuire, dosar 13/1832, inv. 98, f. 77-91 335 Ion Constantin Vasile, Panduri vâlceni, în File vâlcene, Societatea Prietenii Muzeului Bălcescu, Bălceşti pe Topolog, 1972, p. 113