9. TIPUL COMUNEI

fostul sat Ferigile), Pietreni şi Văratici. Reşedinta comunală a ramas în satul Costeşti, fi ind situat în centrul comunei.47

Comuna Costeşti este o comună rurală; din cauza confi guraţiei reliefului, satele ei componente nu sunt grupate şi intră în categoria satelor de tip „răsfi rat”, întâlnite adesea în zona subcarpatică. Satul răsfi rat este caracterizat prin gospodării distanţate una de alta prin terenuri cultivate, plasate în apropierea caselor. Împrăştierea este mai mică decât cea a aşezărilor din zona montană. În cadrul acestui tip de sat răsfi rat, în funcţie de forma vetrei comunei, înâlnim aşezări dispuse „la linie” (în lungul drumurilor sau a apelor), „areolare” sau „pluricelulare”, de forme diverse, cu case grupate în anumite puncte – încrucişări de drumuri şi aşezări „mixte”, în care aflăm ambele cazuri.48 Satul de tip răsfi rat, caracteristic regiunilor deluroase, constituie forma cea mai răspândită şi cea mai obişnuită de aşezare rurală românească. Are o reţea de uliţi largi, cu traseu neregulat. Casele sunt aşezate mai întotdeauna la drum, formând grupuri ca nişte cătune, pe alocuri depărtate unele de altele. Pământul care aparţine fi ecarei gospodării este divizat: o parte se găseşte în jurul casei, formând curtea gospodariei si grădina, cu o mică porţiune rezervată culturii legumelor; o altă parte, teren de cultură agricolă şi fâneaţă, se află în afara satului.49 Satul răsfi rat are o variantă – casele dispuse în lungul văii unui râu, sau pe o zănoagă – sat de vale. Uliţa sa principală, adesea unică şi gospodariile răsfi rate de-a lungul ei, urmăresc de aproape traseul văii sau cursul capricios al râului, ale carui maluri, plantate, sunt legate din loc în loc cu podeţe şi punţi. Aglomerarea gospodăriilor şi a caselor – ca o consecinţă a nevoii de adaptare la teritoriul disponibil, proprice aşezării, în poieni înguste dintre dealuri sau funduri aproape circulare de văi, au dus la sate clădite ca nişte cuiburi. În acest ultim caz se încadrează satul Pietreni. În comună, întâlnim în unele cazuri, părţi din sate cu case adunate: dispoziţia neregulată a gospodăriilor, uliţe întortocheate, curţi şi grădini destul de spaţioase în jurul caselor şi arbori; ne înfăţişează adică toate acele trăsături particulare, care pun în evidenţă simţul deosebit şi străduinţa fi rească a ţăranului român pentru înfrumuseţarea vieţii, chiar când aceasta era îngrădită de nevoi aprige sau invăluită în mizerie. O caracteristică a satului românesc este aşezarea lui în mijlocul naturii, adaptarea la teren şi legătura lui organică cu peisajul înconjurător.

47 Colectiv – Judeţele României Socialiste, Edit. Politică, Bucureşti, 1969, p. 534 48 Cucu V., Caracteristici geografi ce ale satului românesc, Terra, anul IV (XXXIV), nr. 6, noiembrie-decembrie, 1972, p. 1 49 Ionescu Gr., Arhitectura populara românească, Edit. tehnică, Bucureşti, 1957, p. 10

Primele aşezări s-au înfi inţat pe dealuri, in vecinătatea surselor de apă potabilă, în locurile expuse la soare, acolo unde se puteau observa mai bine pericolele din vremurile de restrişte, în vecinătatea pădurilor care asigurau locul de ascunziş şi lemnul necesar pentru foc şi construcţii. Pe vale aflăm mai multe sate noi. Oamenii s-au tras la linie în 1864, când li s-au dat scaune de casă, de-a lungul drumurilor.50 Cele mai mari sate ale comunei Costeşti sunt Costeşti şi Pietreni. Satul Costeşti – satul reşedinţă al comunei – este aşezat pe şoseaua Bistriţei, în depresiunea dintre cele două ape – Bistriţa şi Costeşti – pe locul fostului sat Ferigile, apoi urmează, din centrul comunei, cursul pârâului Costeşti, până la întâlnirea cu satul Pietreni, pe o lungime de cca. 6 km. Multe case sunt dispuse pe dealurile ce pornesc din stânga apei Costeşti. Satul Pietreni îl aflăm urmând cursul pârâului Costeşti şi pe dealurile din depresiunea mărginită de cele două dealuri mai înalte, ce-l despart de Bistriţa şi comuna vecină, Bărbăteşti. Aici casele le găsim amplasate până la poalele muntelui. Bistriţa, un sat mai mic, este dispus mai mult în vecinătatea şoselei asfaltate ce urmează (paralel) malul drept al râului Bistriţa, până în vecinătatea muntelui. Satul Văratici se întinde de la drumul naţional Tg. Jiu – Rm. Vâlcea, urmând drumul ce curge pe Dealul Văratici, iar din centrul comunei cuprinde şirul de case aşezate pe şoseaua asfaltată a Bistriţei, până la întâlnirea cu satul Bistriţa, în punctul numit „La Cireş”. Tot de satul Văratici aparţine şi catunul Mlăci, afl at pe dealul ce desparte Valea Bistriţei de cea a Costeştilor. În comună întâlnim şi gospodarii situate departe de drumurile principale sau de drumurile de legătură. Aceste case, sau grupuri de case, se leagă de restul satului prin drumuri secundare sau poteci. Şirul de case ale satelor comunei, care urmează cursul celor două ape – Bistriţa şi Costeşti – este întrerupt în unele locuri de spaţii libere, acolo unde n-au fost condiţii optime de amplasare a clădirilor, sau în unele locuri cu condiţii bune nu s-a ivit ocazia, dar în viitor o parte dintre acestea vor fi ocupate de noi construcţii, ca urmare a necesităţilor generate de creşterea numărului populaţiei localităţii. Evoluţia fi rească a satului românesc a fost întreruptă de perioada comunistă, care au „impus elaborarea politicii ştiinţifi ce de sistematizare a localităţilor rurale, pentru ca în viitor comunele să devină localităţi capabile să asigure condiţii asemănătoare cu cele de la oraşe”. În acest sens s-a elaborat şi schiţa de sistematizare a comunei Costeşti, delimitându-se vatra satelor şi centrul lor civic, unde sa fie amplasate viitoarele edifi cii social-culturale. Din schiţa de sistematizare au reieşit următoarele probleme principale cu care se confruntă comuna Costeşti:

50 Petrescu P, Stahl P., Construcţii ţărăneşti din Vâlcea (sec. XIX şi începutul sec. XX), în Studii şi cercetări de istoria artei, Seria artă plastic, Tomul 12/1965, nr. 1