5. SOLURILE

a fost rărită în preajma satului. Mai târziu, pe văile lor s-a cărat fi e pe cale ferată, fi e cu mijloace auto, lemnul necesar industriei. Acestea sunt motivele care l-au făcut pe om să se aşeze pe aceste locuri întemeind sate pe ele. Gura unei văi e ca un fel de poartă de pătruns în sus, spre munte – un cap de pod.23 În prezent apa celor două râuri este folosită pentru punerea în mişcare a morilor, joagărelor, şi până acum 4 ani a pivei lui Iancă (Nicolae Gheorghe), de pe unul din iazurile Bistriţei. Când vin apele mari, aduc buşteni şi alte lemne mai mici şi pietre mari care sunt strânse de localnici pentru construcţia temeliilor la case. În trecut piatra de râu era strânsă mai puţin de către cetăţeni, era mai multă, aceştia făceau temelie mai joasă iar casele se construiau mai puţine. Astăzi în albia râurilor găsim mai puţină piatră mare, deoarece a fost strânsă în fi ecare vară, ca urmare a numeroaselor necesităţi – se construiesc mai multe case, iar unii cetăţeni şi-au făcut şi gard de zid la drum. La irigaţii se folosea în trecut apa din iazuri, pentru udatul culturilor în timpul secetelor. Pânza de apă freatică în comuna Costeşti se găseşte la o adâncime variind între un metru şi jumatate şi 8 metri (în alte puncte la 10-12 m). Izvoarele numeroase ies la suprafaţa pământului, mai ales la poalele muntelul. Aprovizionarea cu apă potabilă a populaţiei comunei se face din izvoare naturale, din fântâni cu lanţ şi cumpene de lemn (mai puţine cazuri); unii locuitori şi-au forat în incinta gospodăriilor individuale puţuri (cu lanţ); în satele Pietreni, Văratici (în Mlăci) şi Costeşti – până la şoseaua naţională – apa a fost adusă pe tevi metalice, de la poalele muntelui, din punctul „44 Izvoare”, aflat în satul Pietreni.

Solul, care se formează în urma modifi cării rocilor, sub acţiunea apei, aerului şi a organismelor vii sau moarte, reprezintă suportul material al vieţii pe pământ. Solul comunei Costeşti se prezintă ca un înveliş complex, cu variaţii de la solurile pajiştilor alpine, până la solurile brune de pădure şi la cele slab evoluate din lungul văilor largi, care în general aparţin solurilor podzolice, formate sub vegetaţia de pădure. La altitudini de peste 1700-1800 m, stratul de sol subţire şi de culoare cenuşienegricioasă este cel format sub pătura ierburior din pajiştea alpină. Mai jos, până la sub 1000 m, solurile cu profi l mai complex decât cele din pajiştile alpine sunt brune acide montane, de obicei puternic scheletice. Bordura munţilor este acoperită cu sol brun – montan tipic sau podzolic.24 Partea de sud a comunei, formată din dealuri şi depresiune, reprezintă domeniul de dezvoltare a solurilor brune de pădure, la altitudini ce variază între 420 şi 720 m, afl ate în diferite grade de podzolire. Din cauza fragmentării reliefului şi a intensităţii proceselor

23 Conea I., Aşezările omeneşti, p. 338 24 Badea L., Rusenescu C., judeţul Vâlcea, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970, p. 38