BeWhere!, Numarul 3, Decembrie 2011

nr. 3 C decembrie 2011 C 8 LEI

vremea librarilor Bastilia în Romană, Cărturești la mall

Invitatul lunii

Adina Rosetti Occupy

film & BD Fabulosul destin al lui Tintin

vechiul în modernitate.

Motive și motivații românești, oriunde

˘ ˘ De Sarbatori

Proiecte care aduc

rapidul BucureştiIaşi

Cadouri, călătorii, petreceri de revelion

L E F T L A , e t s e n , â m Ro și în București

ready

dec 2011

F 6 Editorial 8 Calendar

genius 10 feature

fabulosul destin al lui tintin Po­ vestea personajului de bandă desenată în viziunea 3D a lui Spielberg.

12 locuri noi

vremea librarilor Se deschid noi librării în oraş. (Po)vești noi despre Librarium și Cărtureşti.

14 Urban trend

cocktail bars O nouă tendinţă în Capitală. De savurat în pahar înalt, cu umbreluţă.

16 CONCERT

ISTANBUL: DE LA CANTEMIR LA SAVALL Unul dintre cei mai în vogă muzicieni contemporani, în concert la Bucureşti.

17 Cover Story româneşte, altfel Tradiţii reinventate, perspective noi, motive şi motivaţii românești.

Foto: Adi Bulboacă

to go 30 evenimentul lunii

festivalul internaţional de literatură bucureşti Un proiect independent aflat la ediţia a IV-a. Mergeți în decembrie la Clubul Ţăranului.

32 ORAȘ

(ro)prejudecăţi Philippe Guilet, designerul francez care a reinventat motivele româneşti într-o colecţie 100%.

RO. Festivalul Zeppelin Arhitectură, urbanism, proiecte de reconstrucție urbană.

35 FOTOgrafie

26 CITY BD

SPECII URBANE Patriotismul se „dovedește” zi de zi, în varii situații.

românește, altfel Pers­ pective noi despre tradiții vechi, motive și motivații românești, oriunde și în București.

Foto copertă: Adi Bulboacă

28 invitatul lunii

Adina Rosetti Povești și experiențe din rapidul BucureștiIași.

retragerea cu torțe Trece parada militară.

36 muzică

folclor reloaded Nico de Transilvania, DJ-ul care mixează la Londra în nopţile cu parfum românesc.

>

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 3

ready

DEC. 2011 dec.

editorial Redactor-Șef Stela Nadoleanu stela.nadoleanu@bewhere.ro Redactor-Șef Adjunct Anca Negoiță anca.negoita@bewhere.ro Secretar General de Redacție Monica Anghel monica.anghel@bewhere.ro Editor Oraș Aura Clara Marinescu aura.marinescu@bewhere.ro Editor Muzică Patricia Marinescu patricia.marinescu@bewhere.ro Editor Film Ileana Bîrsan ileana.birsan@bewhere.ro Editor Teatru Cristiana Gavrilă cristiana.gavrila@bewhere.ro Editor Carte Ema Stere ema.stere@bewhere.ro Editor Localuri Florin Barbu florin.barbu@bewhere.ro Editor Text Teodor Dună

revelion la hotel Sugestii pen­ tru cei care vor să petreacă Anul Nou în București

web Content manager Ionuț Constantinescu ionut.constantinescu@bewhere.ro design Art Director Liliana Trîncă DTP Magda Bitay magda.bitay@bewhere.ro Editor Foto Adi Bulboacă foto@bewhere.ro Foto Adi Bulboacă, Claudiu Popescu Redacția BeWhere!

Pictor Ion Negulici 4, sect. 1 București; redactie@bewhere.ro sales@bewhere.ro Tel/Fax: 031.620.88.44 marketing & p.r.

Eliza Sima Dumitrașcu eliza.dumitrascu@bewhere.ro distribuție Petrică Ghiță petrica.ghita@bewhere.ro abonamente abonamente@bewhere.ro; prin Zirkon Media și Interpress Sport director general Mihai Priboi tipografie G.CANALE & C. S.A. ISSN 2247-941 Tiraj: 15.000 de exemplare www.bewhere.ro © S.C. Corporate & Private Events s.r.l.

Toate drepturile asupra revistei BeWhere! aparțin S.C. Corporate & Private Events s.r.l. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

4 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Foto: PR

Colaboratori Nic Moldoveanu, Raluca Radu, Mihai Nicolau, Andrei Scarlatti, Alina Epîngeac, Igor Mocanu, Raul Demetriad, Adriana Ioanide, Costin Mihalache, Natalia Tomescu, Andrei Crețulescu, Oana Stoica Restaurante chinezeşti Un periplu prin localurile asiatice din Bucureşti. delicii Prăjituri de casă, ceai şi dichis în mijlocul oraşului.

2011 în 12 albume de ascultat Rock şi blues, electro-ex­ perimental sau folk, o colecţie recomandată de BeWhere!

42 Muzică clasică duete pe trei voci Turneul „Cele trei dive“ se încheie la Bucureşti pe 23 decembrie.

43 film

filmul românesc la new york Despre Festivalul de film românesc din inima Americii, cu Mihai Chirilov. cronici Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului, Anonim, Balada tristă de trompetă, Culoarea sentimentelor, Panică pe Wall-Street, Metodă Periculoasă.

48 teatru

iureş? absolut!

Umorul lui Ivan Turbincă reinterpretat. cronici Femeia care şi-a pierdut jartierele, Lautrec la bordel, Trust me if U can.

51 Dans

poveştile dansului Tradiţii transpuse în mișcări coregrafice de Arcadie Rusu.

52 carte

fără pluguşor în japonia George Moise nu este japonez. Îşi cere scuze pentru asta în cartea sa de debut.

56 artă

româneşte altfel, cu paul hitter Un artist controversat într-un interviu despre discriminare şi arta contemporană din România.

the taste is 62 restaUrante, baruri, cafenele, Cluburi

brânza nu-i fromage, n’estce pas? Antoine Bagnaninchi, un francez din Corsica, despre bucătăria românească.

to shop 70 shopping

poveste de iarnă Cadouri eclectice pentru sărbători. colecţionarii de cadouri Sugestii de Crăciun din partea editorilor BeWhere!

75 Health

patinoar de bucureşti Unde şi când puteţi aluneca intenţionat.

77 travel

revelion 2012 Traseu de sfârşit de an prin hotelurile de 5 stele din Capitală.

Vacanță în pirini City break la Bansko.

Focus on reykjavik O vacanță în imagini.

82 adrese utile

Foto: Adi Bulboacă

dito

perspective românești

a

părem pe piață cu această ediție chiar de 1 Decembrie. Și, trebuie să spun, Ziua Națională a născut discuții încă de la ședința de sumar. Suntem mândri că suntem români?, ne-am întrebat cu toții. Ne place în România? Cum suntem? Ce facem, cum gândim noi? Ce-nseamnă, de fapt, „românește”?

Suntem obișnuiți să ne lamentăm cu privire la „statutul” de român. O ducem rău, nu vom scăpa nicicând de metehnele noastre balcanice. În țară, se tot repetă, până la saturație, că n-avem pers­ pective. Ba mai mult, ne-au luat și străinii la ochi. Ne-am purtat „rău” prin țările Europei și acum suntem huliți. Ni se strigă în față:„țigani!”.

N-o să mă lansez în polemici legate de patriotism. N-o să bat moneda discriminării. Dar o să vă propun o temă de discuție pornind de la modul în care noi, românii, ne privim „în oglindă”.

M-am născut în Dobrogea, o „țară” a melanjurilor etnice. Acolo trăiesc laolaltă ­– în aceeași localitate, pe aceeași uliță ­– români, turci, armeni, lipoveni, italieni, tătari, deopotrivă. Și rare au fost momentele în care am simțit tensiuni interetnice. Curios lucru, fiecare vorbește pe limba lui, însă nu se războiesc din pricina naționalității.

Comunitatea de italieni de la mine de-acasă îmi este exemplul cel mai la îndemână. Au venit în Dobrogea pe la 1880, căutându-și de lucru (paradoxal sau nu, astăzi situația s-a inversat, știți prea bine). Și-au construit case, o biserică, o școală.

Locuiau aproape unii de alții, pe străzi „familiale”. Au avut de-nvățat multe unii de la alții, fie români, fie italieni. Și și-au respectat tradițiile. Desigur că italienilor li s-a spus multă vreme „broscari” din pricina preparatelor culinare. Însă nici românii nu s-au ofensat prea tare când au fost numiți de către vecini „scarpețari” (tot din pricina italienilor care locuiau aici și impuseseră moda cipicilor cu talpă de gumă). Nici orgoliul propriei naționalități nu s-a arătat a fi foarte pregnant.

Cu toate astea, n-o să primești niciodată (oricât de prieten ai fi) rețeta de prosciutto a familiei. Știți cum își salută (și azi) românii consătenii italieni? „Să trăiești, Barba Remo!” („barba” s-ar traduce prin „maestre”).

Italienii din Dobrogea au fost și sunt respectați tocmai pentru că au ținut la tradițiile și naționalitatea lor. Și nu spun vorbe mari. Au rămas din ce în ce mai puțini în sat, însă și acum își țin cu rigurozitate și cu mare fast sărbătorile. Asta nu-i împiedică să fie respectuoși cu tradițiile noastre. Paștele, spre exemplu, vine de două ori la italieni: așa cum le impune religia catolică, dar și la o săptămână distanță, ca la „români”. Cu toate că noi nu facem la fel. Întorcându-mă la modul în care ne privim, îndrăznesc să spun că imaginea pe care o avem despre noi este cea pe care o văd și ceilalți din jur. Nu ne place că suntem români? Asta se vede. Nu știm ce am putea spune despre „felul” nostru de a fi? Și asta se vede.Tocmai de aceea ne-am gândit ca, în ediția de decembrie, să vă prezentăm câteva perspective românești. Inspirate din specificul național. Perspective românești, altfel. În încheiere vă spun „La mulți ani!”. Și de 1 Decembrie. Și pentru 2012.

Redactor-Șef 6 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

3 Clubul Caricaturiştilor Sorin Postolache t teatru & dans

alendar

a artă m muzică & live f film x mix

1 SilenceKILLS – discrimination/ro/ files/2011

2 BOLD fashion

Galeria Art Yourself, marți sâmbătă 11:00 - 19:00

Expoziția curatoriată de Simona Vilău și Valentina Iancu întrunește lucrări, proiecte, demersuri artistice al căror obiectiv declarat este de a găsi o soluție la problema discriminării în România.

Cea mai nouă ­e­ti­che­tă de streetwear – Proudly Made in Ro­mania – lansează colecţia toamnă-iarnă 2011/2012 – Come As You Are! Colecţia este un ma­nifest împotriva consumerismului forţat.

1

joi

2

vineri

x

3

Sâmbătă

Clubul Caricaturiştilor Sorin Postolache aniversează un deceniu de artă culinară şi grafică satirică printr-o expoziţie retro şi de perspectivă însoţită de un album antologic.

x

Zilnic de la 12:00 la 20:00.

Expunere: fals display de magazin într-un spaţiu special din Strada Covaci 4. Achiziţie: Entrance Shop

a

Cuptorul cu lemne, intrare liberă

4

duminică

5

luni

4 Târg de Sfântul Nicolae Muzeul Țăranului Român, între 10:00 și 18:00. Preț bilete: 3 lei (redus) și 6 lei

Ca în fiecare an, de Sfântul Nicolae meșterii aduc la vânzare de la sorcove și zurgălăi la lăzi de zestre. Din 2.12.

x

6

marți

7

miercuri

8

joi

3 recital de pian josÉ LUIS NIETO

cident

Sala Radio, ora 19:00, preţ bilete: 10,15 şi 20 de lei

Concertul final şi festiv al proiec­ tului „Când Bizanţul eram noi“.

m

10

Sâmbătă

11

duminică

12

Wagner Maison de la Porcelaine, Dr. Staicovici 19, 11:00 - 20:00

m

4 între orient şi oc-

9

vineri

9 Mâini inteligente

Ateneul Român, Sala Mare ora 19:00

Cu o bogată activitate concertistică la nivel internaţional, José Luis Nieto este unul dintre cei mai importanţi pianişti spanioli din generaţia tânără.

Eveniment organizat de Institutul Cervantes în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”.

Unul dintre meşterii care revin an de an la târgurile MŢR

7 festivalul internaţional de

literatură (filb)

Clubul Ţăranului Român, MŢR, intrare liberă

Cea de-a patra ediţie a evenimentului care ține până pe 9 decembrie se concentrează anul acesta asupra literaturilor fostului spaţiu iugoslav, dat fiind că se împlinesc 20 de ani de la destrămarea Iugoslaviei. Dintre invitaţi: Bora Ćosić, Lidija Klasić, Roman Simić, Goce Smilevski.

8 | BeWhere! | decembrie 2011

x

Între 9 şi 13 decembrie, porţile ateli­e­ rului de porţelanuri pictate manual Wagner Maison de la Porcelaine se deschid pentru una dintre cele mai frumoase invitaţii la deschiderea sezonului de cumpărături de iarnă: „Mâini inteligente”, un eveniment-creuzet care găzduieşte, timp de 5 zile, unele dintre cele mai frumoase cadouri de sezon.

x

luni

13

marți

14

miercuri

15 joi

13 Concert Domination Club Fabrica, ora 20:00. Preţ bilete: 15 lei

Cel mai bun pro­ iect-tribut metal din România este dedicat fondatorului trupei Pantera.

m

14 Concert Karma To Burn

Club Fabrica, ora 21:00. Preţ bilete: 30 lei

Un grup stoner rock neconvenţional, de neratat! În deschidere: Stonebride (Croaţia) şi Roadkillsoda (România).

m

23 Cele trei dive

17 Daniel Crăciun: „Kotroceni”

Sala Radio, ora 19:00. Preț bilete: 16, 21 și 26 lei

Arts Concept Café, orele 10:00 - 23:00, intrare liberă

Arts Concept Café găzduiește expozi­­­ția foto a lui ­D­­ani­­e­­­l­­ ­Crăciun, „Kotroceni”, un perip­lu pro și contra prin faimosul cartier de marcă al Bucureștiului.

Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu și Leontina Văduva vor fi prezente pentru prima oară pe aceeași scenă, la invitația pianistului Horia Mihail. Ne vor cânta arii, duete și uverturi din opere celebre.

18 Absolutely Fabulous. Fashion & vintage fair. Winter Edition

23 PREMIERĂ Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Revelion PARTIZAN

În cinematografele din Bucureşti

Club A, ora 21:00. Preţ bilete: 10 lei

x

m

11:00 – 19:00. Villa Rodizio.

Taxa de intrare: 10 lei

f

Pentru dependenţii de fashion, dar şi pentru cei care preferă o atmosferă relaxată, cu obiecte vintage şi handmade de calitate. Be fabulous!

Revelion cu Artan pe scenă! Trupa Partizan concertează în noaptea dintre ani în cel mai vechi club din oraş.

Cum nu au probleme cu formaţia, vă aşteaptă pe 31 decembrie relaxaţi, dar totuşi ironici şi incisivi.

Sunt personaje de cursă lungă, așteptați-vă, deci, să petreceți până dimineața.

Holmes și Watson

m

x

16

vineri

17

Sâmbătă

18

duminică

19 luni

20 marți

21

miercuri

31 Concert Partizan

22 joi

23

vineri

24

Sâmbătă

25

duminică

26 luni

27

marți

28

miercuri

29 joi

30

vineri

31

Sâmbătă

16 PREMIERĂ Mission: Impossible – Ghost Protocol În cinematografele din Bucureşti

Al patrulea film din celebra serie cu agentul Ethan Hunt (Tom Cruise) este regizat de Brad Bird (The Incredibles, Ratatouille) și se pare că va fi și cel mai spectaculos blockbuster al anului.

f

16 Festivalul Zeppelin MNAC, 9:30-14:00, intrare liberă

Prima ediţie a Festivalului include în program şi o discuție pe tema arhitecturii ca act politic, în data de 16 decembrie, în cadrul dezbaterii cu participare internaţională „City–Money–Architecture”. Festivalul se desfășoară până pe 20 decembrie.

x

22 Puccini – La Bohème Opera Naţională Bucureşti, ora 19:00, Preț bilete: 10-55lei

Un spectacol eveniment care o aduce pe celebra soprană Inva Mula, în rolul Mimi, pe scena bucureşteană.

Parteneri îi vor fi Irina Iordăchescu, Vicenţiu Ţăranu, Vasile Chisiu, Paul Basacopol.

m

decembrie 2011 | BeWhere! | 9

Fabulosul destin al lui

Tintin

Deși trecut de 80 de ani, reporterul aventurier se ține încă bine printre vitejii supereroi americani și nepoții lor din jocurile video. Tintin, personajul trecut prin foc și pară de Hergé în foiletonul inițiat încă din 1929, intră, grație lui Spielberg & Jackson, în galeria eroilor trecuți prin CGI și 3D. De Ileana Bîrsan

i

nițial, între 1926 și 1929, un cercetaș fruntaș în benzile desenate de Hergé, adică Georges Prosper Remi (1907- 1983), Tintin devine reporterul fără astâmpăr, erou în 24 de aventuri (una neterminată) pe care autorul și desenatorul belgian le realizează între 1929 și 1983. Numele lui Tintin, susțin tintinologii (există și așa ceva și sunt foarte serioși!), vine, cel mai probabil, de la un alt personaj de bandă desenată, Tintin Lutin, creat în 1897 de către Benjamin Rabier.

Cu o receptare fabuloasă în Belgia, Franța și, mai apoi, în întreaga Europă, Tintin rămâne un personaj destul de obscur și neînțeles în America plină de

supereroi în materie de bandă desenată.

Dacă aventurile lui Tintin din Uniunea Sovietică până pe lună îl fac faimos printre copiii care, astfel, descoperă spații și culturi exotice sau, cel puțin, necunoscute, cu personaje pitorești și evenimente misterioase, nu același lucru se poate spune despre faima lui Hergé, care nu a fost scutit de acuzații de rasism, sexism, anti-semitism și simpatii naziste. În definitiv, atunci când poveștile lui Tintin (toate având referințe sociale sau istorice solide) se întind pe mai bine de jumătate de secol, probabil, una dintre cele mai complicate și mai smintite perioade istorice, e inevitabil să nu creeze controverse.

Chiar alegerea lui Steven Spielberg și a lui Peter Jackson, regizorul și, respectiv, producătorul filmului The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn, de a face o trilogie după benzile desenate a fost privită cu reticență, pe de-o parte,

din pricina subiectelor cu implicații istorice, iar pe de altă parte, din pricina lipsei de notorietate a lui Tintin în America. În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, Hergé renunță pentru un timp la povești prea ancorate în realitățile imediate și imaginează aventuri escapiste, mai degrabă, cum sunt cele din The Crab with the Golden Claws/ Le Crabe aux pinces d’or (acum îl întâlnește pe Căpitanul Haddock, mereu amețit de aburi de alcool și rătăcit în propriile furii), The Secret of the Unicorn/Le Secret de la Licorne și Red Rackham’s Treasure / Le Trésor de Rackham le Rouge, pe care regizorii americani le și aleg pentru animația capture-motion. La adăpost de o posibilă controversă, animația 3D este în fapt un film de aventură, cu tot ansamblul vizual spectaculos și tot arsenalul și rețetarul filmelor de gen, un soi de Indiana Jones, mult mai reușit decât, de pildă, ultimul film care îl are pe Indiana ca personaj principal.

Marii iubitori ai benzii desenate pun la zid filmul lui Spielberg tocmai pentru că spiritul lui Tintin se irosește în coregrafii minuțioase și regii milimetrice.

Pe de altă parte, niciun live-action nu i-ar fi făcut vreun bine personajului, ba dimpotrivă. Paradoxal, banda desenată în stilul ligne claire (desenul fără umbre și adâncimi), inițiat de Hergé și apoi cul­tivat de o întreagă școală, are acum parte de varianta 3D, cea care oferă maxim de profunzime, eliminându-i automat aerul naiv, jucăuș și ireal din desene, iar pe alocuri, și umorul. În definitiv, este un film de aventuri pentru copii, cu un personaj atipic ultimelor ge­nerații de pro­duse cinematografice, cu personaje secundare delicioase și misterioase, cu surprize la tot pasul, care îi ține curioși și atenți până la final. Dacă după vizionare, dau o fugă la librărie să-și cumpere și banda desenată, înseam­ nă că Tintin joacă încă un rol principal. C Filmul Aventurile lui Tintin: Secretul licornului a avut premiera în 28 octombrie și încă poate fi vizio­ nat în sălile de cinema. Puteți citi cronica filmului la pagina 44.

În 1930, Hergé își conduce personajul într-o aventură în Congo (a doua carte după Les Aventures de Tintin, reporter du „Petit Vingtième”, au pays des Soviets), iar în ediția din 1946 elimină toate referințele despre Congo, colonie belgiană, renunță la o scenă în care Tintin dinamitează un rinocer, redesenează casete întregi. În ciuda acestor schimbări, Hergé este acuzat în continuare de rasism, pentru că oamenii din Congo sunt portretizați în stereotipuri, stupizi și infantili.

Specialiștii susțin că punctul de vedere al lui Hergé nu este unul rasist, ci reflectă doar o privire superioară și, cumva, naivă, ținând cont de contextul istoric al anilor ’30-’40. În 2007, un student congolez din Belgia intentează un proces, 10 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

susținând că volumul este o insultă la adresa poporului congolez, și cere retragerea definitivă a volumului din librării. În SUA, tot în 2007, biblioteca publică Brooklyn mută volumul într-un lot special de 700 de cărți rare pentru copii, la care accesul se face doar pe bază de programare. Și încă o dovadă că sminteala corectitudinii politice a atins un nivel grotesc, iată că, în noiembrie 2011, în Marea Britanie, rețeaua de librării Waterstones retrage volumul de pe rafturile dedicate cărților pentru copii, iar editura Egmont decide să acopere volumul cu o bandă protectoare care avertizează cititorul asupra conținutului, iar un text introductiv explică contextul istoric în care este plasată povestea.

Foto: PR

tintin în congo - o controversă

Însoțit în permanență de Milou (Snowy), tintin nu pleacă în nicio aventură fără să se documenteze serios

Milou (Snowy), unul dintre personajele cheie ale aventurilor și prietenul de nădejde care îl scoate de multe ori din belele pe Tintin

Pergamentul și mesajul codificat care conduc eroii către comoara lui haddock

licornul, corabia strămoșului căpitanului Haddock

Un fragmentarium din banda desenată secretul licornului: Căpitanul Haddock față-n față cu o istorie de familie, Tintin care descoperă pergamentul misterios, veșnic nedumeriții și împiedicații detectivi Thompson și Thomson și Ivan Ivanovitch Sacharine, diabolicul inamic aflat și el pe urmele comorii

ocuri noi

Vremea librarilor În epoca iPad-ului, cărțile nu sunt lasate să doarmă pe rafturi.

Se deschid noi librării în oraș. Iar poveștile scrise devin pretext cultural pentru evenimente. De Stela Nadoleanu

Bastilia

Î

n anul 1906 diplomatul Nicolae Pe­ trașcu cerea primăriei apro­ barea pentru a participa la o licitație pen­ tru loturile din Piața Romană.

Avea să obțină nu doar drep­ tul de a participa, ci și o „reducere”, datorită destinației culturale pe care urma să o aibă imobilul, o clădire construită după planurile și sub îndru­ marea arhitectului Ion Mincu. Motivul? „Pentru că un salon în care să se facă lecturi literare şi muzică lipseşte azi cu desăvârşire Capitalei”.

La numărul 5 în Piața Romană găsiți astăzi carte și cultură la toate nivelurile.

Librăria Bastilia - Librarium, lansată la sfârșitul lunii noiembrie, propune o rețetă culturală proaspătă. În sa­ loanele de la parterul clădirii veți găsi rafturi cu beletristică și carte pentru copii, pre­cum și o cameră destinată proiecțiilor de film.

Atenție la trepte! În timp ce urcați către nivelul superior pășiți, de fapt, pe tomuri. Titlurile scrise pe cotor vă pof­ tesc și mai sus, în lumea cărților. Etajul întâi este destinat thrillerelor și cărților pentru tineri, științelor socio-umane și cărților practice. O „dâră” de versuri urcă, 12 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

treaptă cu treaptă, și mai sus, către al 9-lea cer. Nici vorbă de exagerare! Citiți nu doar versurile, ci și îndemnurile caricaturale –, acesta este drumul către „în/alta societate”. Dincolo de metafora în care au ales librarii de la Bastilia să învăluie mansarda, acest spațiu este unul inspirațional. Caricaturile semnate de Ion Barbu împodobesc pereții, arca­ dele, alveolele și firidele ultimului etaj.

Ilustrațiile mustesc nu doar de-atâta umor, ci și de nume­roase trimiteri lite­ rare. Poți petrece ore întregi în „al 9-lea cer”. E loc pentru citit. E şi o afume­rie pentru vicioşi. Iar caricaturile de pe pereți constituie o întreagă expoziție.

Nu rataţi The Dream Team şi nici imaginea lui Mihai Eminescu cu toate numerele pe tricou! Desigur că e rost de cafea și vin. Și mai ales de Porc cu piper. În chicineta din mansardă, literații, invitații lui Matei Martin, vor găti lunea rețete din cărțile de beletristică. Pe 5 decembrie, la prima seară literaroculinară, participă Antoaneta Ralian și Radu Paraschivescu. Se gătește porc cu piper, se citește din Alice în Țara Minunilor. Pe 10 decembrie e „Seara tricourilor lungi” – lansarea și prezentarea tricourilor semnate Ion Barbu, în prezența auto­ rului. O să tot urcăm în al 9-lea cer luna aceasta.

Se mai anunță și alte evenimente.

C Bastilia-Librarium, Piața Romană 5; 021.315.43.14.

Program: L-S: 10:00-22:00; D: 12:00-20:00.

Urcați în „al 9-lea cer” pe scara cu titluri de cărți.

Iar la mansardă vă așteaptă caricaturi semnate de Ion Barbu. Miercurea e „Porc cu piper”: vi se (pre)gătesc rețete literare.

Cărturești în AFI Palace

Foto: Adi Bulboacă

Librăria Bastilia se axează pe vânzarea de carte.

Domeniile variază - de la beletristică, la literatura de specialitate.

The dream team: „jucătorii” din marea ligă a lite­ raturii.

Foto: Claudiu Popescu

Mergeți în Afumerie, la o țigară, alături de literați.

Explorați și celelalte colțuri ale mansardei.

Salonul copiilor, cu basme, jucării și (în curând) o nacelă.

Cărtureștiul a aniversat 11 ani. de numele său se leagă începuturile unei adevărate tendințe în breasla librarilor, fiind primul loc cu „carte, ceai, muzică, dichis”. Un nou Cărturești și-a deschis porțile luna trecută în AFI Palace Cotroceni: același concept regândit pentru un alt spațiu.

Noua librărie se diferențiază de celelalte „surate” prin particularitățile de design.

Dacă-i treci pragul, recunoști marca, însă te poți lesne imagina într-o sufragerie plină cu cărți și obiecte-cadou, un „living” cu tavane joase și multe spații de citit.

Designul noului sediu al Cărtureștilor este atent realizat, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. Librăria reunește o ceainărie, un spațiu ge­neros de joacă pentru cei mici și locuri de popas cultural pentru cei mari. În vitrină, cărțile stau alături de alte obiecte. Și spun, împreună, povești.

Cărturești AFI, Bd. Vasile Milea 4 (AFI Palace Cotroceni); 0734.554.426; Program: DumJoi: 10:00 – 22:00; Vin - Sâm: 10:00 - 23:30 DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 13

COCKTAILBARS

Sunt puține la număr, dar se luptă pentru întâietate. Sunt localuri creative, iar inventivitatea lor se regăsește în formula din pahar.

Foto: Claudiu Popescu

rban trend

Laboratorul de cocktailuri își tratează clienții cu formule mai puțin clasice. Nu vă lăsați induși în eroare de strictețea tabelului lui Mendeleev. Puteți să cereți combinații cât se poate de personalizate.

Laborator

trecut mai puțin de o lună de la deschiderea sa oficială. Însă deja i s-a dus vestea în oraș.

Situat în Centrul Vechi, dar ferit cumva de „puhoiul” în căutare de distracții, Laboratorul de Cocktailuri (așa cum i se mai spune) nu se dezi­ ce de numele său. Barul este decorat surprinzător de bine, respectând tema­ tica aleasă. La intrare vă întâmpină - cum altfel? - tabelul lui Mendeleev.

Barul este susținut de un întreg arsenal de sertărașe pe care încă se mai citesc numele unor compuși chimici. În rafturi veți găsi tot soiul de ustensile sau de flacoane ce amintesc de vechile

A

14 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

drogherii. Mese și scaune simple, din lemn, vin să completeze decorul. Până și toaletele sunt de un alb imaculat (suntem într-un laborator, totuși!). O mică sugestie ne permitem să adresăm la nivel de i­magine: palmierii nu prea au ce căuta în acest decor!

După atâtea detalii vizuale, să revenim la motivele pentru care am ajuns la Laborator. Ne-am așezat la masă și am fost întrebați prompt de către un barman: „Cu ce vă servesc?”. „Meniul,

vă rugăm, mai întâi!”. Mare ne-a fost surprinderea când am auzit răspunsul: „Eu sunt! Ce v-ar plăcea să beți?”.

Ne-am lămurit repede și am „mixat” dorințe pe loc. Cocktailurile au fost fără cusur, așa cum le cerusem. Vom reveni și pentru alte combinații. Intrați în jocul pe care vi-l propune localul și comandați fără să cereți meniul printat! // STELA NADOLEANU

Stavropoleos 8 (la etaj), 0722.528.040

COCKTAIL FĂRĂ NUME

Mixurile din Laboratorul de Cocktailuri nu au nume. Dar puteți să le numiți după bunul plac. Noi am cerut două pe bază de votcă.

Unul mai acrișor, altul mai dulce. Ghiciți care e combinația? Pentru primul s-au folosit arome asortate cu fructele de pădure. Celălalt avea gust de ananas.

Nota bene: Erlenmeyer sau Berzelius sunt nume pe care vi le veți aminti imediat ce vine comanda.

Mojito, una dintre specialitățile casei. Întotdeauna cu mentă proaspătă

Flair Angel

pirit, sugar, water, bitter. Cheers! Cocktail barul de lângă Palatul Bragadiru s-a născut ca tribut pentru Flair Angel (Bogdan Costiniu), un barman talentat care a dispărut dintre noi de curând.

Colegii săi de la Exquisite Bar Solutions au promis un bar şi, de curând, l-au lansat. După cum spun chiar ei, „fără alte extensii inutile: mixo­ logy, lounge, flair club”. Sau, „pentru întreaga Planetă Pământ: A strange mix of Jerry Thomas, Flair Angel and five monkeys... large, in a casual highclass location”. Am mers şi am văzut maimuţele de pe pereţi. Am gustat şi cocktailurile. Ne-am delectat şi cu spectacolul din spatele barului. Ne-am bucurat şi de atmosfe­ra cosmopolitointimă a localului, de decorul aerisit, curat, dar şi de muzica „ciudată”, cum a descris-o unul dintre barmani. Cu siguranţă vom reveni. O cronică bună se face numai după mai multe vizite.

Pentru noi, cel puţin, asta poate fi scuza perfectă. // anca negoiță

S

Flair Angel, Calea Rahovei 147-153, la parterul Palatului Bragadiru; www.flairangel.ro

Newton își păstrează tradiția, atât în ceea ce privește meniul, cât și designul inspirat de celebrele mere

Newton Cocktail Bar E

ste cel mai vechi şi cel mai cunoscut cocktail bar din Bucureşti. Din 2000 şi până azi a strâns peste 500 de preparate în meniu. Diplomaţi şi poligloţi, discreţi şi rezervaţi, stoici, capabili să îndure incoerenţa unei lumi nebune care se poate aduna, uneori, într-un bar, cu eleganţa unui dirijor de simfonii şi precizia şi calmul unui chirurg gata să opereze. Aşa îşi prezintă Newton barmanii. Nu l-am crezut pe cuvânt şi am fost să ne convingem că sunt la fel de buni ca la începuturi. L-am vizitat într-o seară friguroasă de vineri şi, ca să-i fac iernii în ciudă, am cerut un cocktail Some Of The Latest Trends, adică un Wet T-Shirt (18 lei) cu Cointreau, rom, suc de portocale roşii şi ananas. Dulce-acrişor şi cu gust de vară, licoarea a reuşit, totuşi, să mă încălzească, ajutată fiind de decorul „newtonian” şi de atmosfera difuză. Singura bilă neagră merge la muzică. În loc de ultimele hituri ultra mega comerciale autohtone şi străine, am fi preferat ceva mai chill, sau măcar mai lent. Este, însă, doar o chestiune de gust. // anca negoiță Newton Cocktail Bar, Jean Louis Calderon 56, 021.315.02.17, 0734.630.969; www.newtonbar.ro

Interbelic

Interbelic are un frate mai mic în ace­ lași pasaj. La tiki bar găsiți mixuri pe bază de rom

fost o vreme unul dintre copiii prodi­gioși ai ge­ nu­­lui: cu barmani care fă­­ceau „spectacol” la bar și care condimentau în văzul cli­enților sticlele din raft. Astăzi, găsim aceeași rețetă, deși se simte nevoia revi­ talizării meniului. De­corul s-a schimbat puțin. Nu neapărat în bine. // S. n.

A

Interbelic, Intrarea Șelari (pasaj), 0722.100.193; www.interbelic.ro DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 15

genius

„Ce ne-a atras în primul rând a fost descoperirea unei civilizaţii otomane, a cărei toleranţă contrazice imaginea pe care o avem despre turcul sangvinar.”

bio

În ultimii ani, jordi Savall este vrăjitorul călător (şi făcător de minuni muzicale) cu destinaţii orientale: în 2008, Jérusalem, în 2009, Istanbul.

Istanbul:

de la Cantemir la Savall

u

Foto: PR

De Andrei Scarlatti

Jordi Savall i Bernadet s-a născut la Igualada, lângă Barcelona. În 1967 înregistrează primul disc, acompaniindo pe soprana Victoria de Los Angeles. În 1968 obţine o bursă de studii la Conservatorul din Basel, unde se şi stabileşte împreună cu soţia sa Montserrat Fugueras. În 1974 înfiinţează ansamblul Hespèrion XX, care va deveni, puţin înainte de anul 2000, Hespèrion XXI. În 1986 se întoarce în Catalonia, unde înfiinţează ansamblul Concert des Nations.

Soundtrack-ul filmului Tous les matins du monde se vinde în 500.000 de exemplare. În 1998 îşi creează propria casă de discuri: Alia Vox. În 2008, Montserrat Fugueras şi Jordi Savall sunt numiţi „Artişti UNESCO pentru pace”.

ltimul concert organizat în acest an de prinde un studiu erudit despre muzica oto­­ Institutul Cultural Român prilejuieşte mană (curente şi tematici), primul sis­tem reîntâlnirea (după cele două concerte de notaţie muzicală al muzicii oto­mane minunate din 2007, tot de la Ateneu) şi, la final, 355 de compoziţii (majoritatea cu unul dintre artiştii contemporani melodii otomane, dar şi câteva piese din cei mai în vogă (a scos peste 170 Moldova, precum şi 9 compoziţii proprii). de CD-uri cu muzică medievală, Jordi Savall a reţinut opt piese din renascentistă, barocă, clasică şi cu­­­legerea lui Cantemir, toate precedate, romantică), cu precizarea că această aşa cum vrea acest gen de muzică, de o vogă durează deja de câteva decenii: im­provizaţie (taksim), programul cuprinJordi Savall (însoţit de ansamblul Hes- zând apoi piese din tradiţia sefardă, armenească (prilej ca să pèrion XXI şi de muzicieni invitaţi din reascultăm duduk-ul, instrumentul favorit al maestrului cataTurcia). Concertul va fi reluarea unui proiect din 2009, care a lan). O surpriză pe care sperăm să o ascultăm şi în concertul şi făcut obiectul unei apariţii discografice: Istanbul: Dimitrie de la Ateneu: o piesă a legendarului bard armean Sayat Nova.

Cantemir (1673-1723) – „Le Livre de la Science de la Musique” Într-un interviu din 2010, Jordi Savall povesteşte despre et les traditions musicales Sépharades et Arméniennes. întâlnirile cu muzica otomană: „Există două tipuri de muzică: Punctul de plecare al acestui demers a fost descoperirea cea care s-a păstrat la Curte, funcţia ei fiind determinată unei ediţii moderne a lucrării lui Cantemir Cartea ştiinţei mude autoritaţi, şi cealaltă, a poporului, transmisă prin tradiţia zicii (Kitab-ı İlmü’l-musiki ala vechi’l-hurufat), dedicată sulorală. Aceasta din urmă este muzica supravieţuitorilor. Ea a tanului Ahmed al III-lea. Acest prinţ moldav, mai tânăr decât supravieţuit – catastrofelor, războaielor, exilului, uitării – şi a Bach, Händel şi Scarlatti cu doar 12 ani, s-a bucurat în dat popoarelor forţa de a supravieţui. Cântecul sefard epocă de o binemeritată celebritate. La 15 ani este tria fost luat cu ei de evrei când aceştia au trebuit să mis ca zălog de către tatăl său pe lângă Înalta Poartă, părăsească Spania în secolul al XV-lea. Cele mai fruapoi capuchehaie a fratelui său, rămâne la Istanbul moase muzici populare provin din ţările marcate de vreme de 22 de ani şi studiază fără încetare, învaţă tragedie.”

C „toate limbile” şi descoperă o muzică, fireşte cea de la curte, pe care o consideră „mult mai perfectă decât Un Istanbul, Concertul va avea loc la Ateneu, Sala Mare, 7 decembrie cea din Europa”. Devine virtuoz al tanbur-ului (un 2011, ora 19:00. Pentru cei care nu pot ajunge la concertul din secolul soi de lăută-violă cu coardele ciupite) şi scrie în limba XVII, Cantemir bucureştean, recomandăm CD-ul Istanbul la vânzare în librăria turcă primul tratat despre ştiinţa muzicii. Acesta cuHumanitas, 60 de lei. şi Savall.

16 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

Se reinventează tradiții, iar vechiul este adus în modernitate. Sunt proiecte care aduc în prim-plan specificul național sau, pur și simplu, sunt inspirate „de acasă”. Motive și motivații românești, oriunde și în București.

decembrie 2011 | BeWhere! | 17

Foto: Adi Bulboacă

românește,

oraș

oraș

hilippe Guilet este directorul artistic al Ambasadei Franţei la Bucureşti şi unul dintre designerii care au semnat piese pentru Jean Paul Gaultier, Karl Lagerfeld şi Thierry Mugler. Este de părere că „România are ceea ce Franţa a pierdut de mult: tradiţie şi savoir-faire”. Cel mai recent proiect al său este intitulat 100%RO, iar colecţia sa poartă numele Prejudecăţi. Linia sa adună 34 de ţinute în care sunt reinterpretate cele mai cunoscute motive româneşti. pag. 32

18 | BeWhere! | decembrie 2011

Foto: Adi Bulboacă

oraș

ico de Transilvania mixează folclorul, muzica balcanică și swingul cu elemente electro în ceea ce reprezintă unele dintre cele mai reușite petreceri din Brighton, Anglia, dar și din București. Și numele de scenă ales de Nicoleta Cărpineanu este o formă de a promova România în afara granițelor, iar cel mai nou proiect în care a fost implicată poartă numele de „Wild Carpathia”. pag. 36

Foto: arhiva personală

muzică

muzică

muzică

decembrie 2011 | BeWhere! | 19

film

film

ihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului de Film Românesc de la New York.

Filmul românesc este produsul cultural cel mai exportat. ICR NY organizează de 6 ani un festival dedicat în exclusivitate producțiilor românești recente, dar și titlurilor din cinematografia autohtonă care au făcut istorie. Mihai Chirilov face selecția filmelor pentru un public (american și românesc, deopotrivă) din ce în ce mai numeros. pag. 43

20 | BeWhere! | decembrie 2011

Foto: Gheorghe Preda

film

Foto: PR

bsolut!

Poveştile nu mor, dar se uită. Asta în ciuda faptului că istoria omenirii este construită din poveşti, reale sau inventate. Marcel Iureş (foto) şi Alexandru Dabija au gândit un proiect teatral care să reînvie arta veche a povestirii într-o formulă cool pentru generaţia 3D. Episodul–pilot i-a adus faţă în faţă pe Ivan Turbincă al lui Creangă din Humuleşti şi pe Marcel Iureş din Bălileşti. Rezultatul: un succes de poveste.

teatru

teatru

teatru

pag. 48

decembrie 2011 | BeWhere! | 21

dans

dans

rcadie Rusu Coregraful ne mută pe tărâmul basmelor şi ne transpune într-o poveste despre lumea contemporană.

Ritmuri autentice, măşti populare, întâmplări simple, dar învăluite în miraculosul lumilor arhaice, dau contur unei reprezentaţii speciale la Teatrul Foarte Mic: Crazy stories in the city. „Folclorul este o mare bază de date, care te ajută să înţelegi mai bine de unde vii şi unde te duci”, crede Arcadie Rusu. pag. 51

22 | BeWhere! | decembrie 2011

Foto: Adi Bulboacă

dans

eorge Moise Iertați-mă că nu sunt japonez. Cu un asemenea titlu și cu steagul nipon pe copertă, cartea de memorii recente a debutantului George Moise a înregistrat deja vânzări pe care editorii nici nu le sperau. Căsătorit cu o fată pe care o cheamă Miwako și trăind de vreo trei ani și jumătate în Țara Soarelui-Răsare, autorul a învățat multe și despre patria de adopție, și despre cea din care a plecat. pag. 52

Foto: arhiva personală

carte

carte

carte

decembrie 2011 | BeWhere! | 23

artă

artă

artă

aul Hitter Despre cum e să îți asumi critica discriminării la nivel corporal, printr-o coregrafie perpetuu mobilă a demascării stereotipurilor despre minorități.

Un statement care avea să rămână tatuat pe pânza pe care o pictează și în textele pe care le scrie. Vorbim despre cum este să trăiești românește, altfel, cu Paul Hitter.

Bonus: despre cum a trecut de la expresionismul balcanic, la minimalismul balcanic.

Foto: Claudiu Popescu

pag. 56

24 | BeWhere! | decembrie 2011

ntoine Bagnaninchi Între o plimbare printre tarabele şi culorile tari ale noii Pieţe Obor, cu o escală obligatorie la grătarul micului arhetipal, și o lecție de gătit cu ingrediente à la française (Beaujolais nouveau și Andouillette de Troyes — cârnați din burtă de porc, delicioși), l-am luat la bani mărunți, despre gusturile locale, pe Antoine Bagnaninchi, francezul prins, de vreo 14 ani, cu treburi cinematografice prin urbea noastră. Grand soif! pag. 62

Foto: Adi Bulboacă

restaurante

restaurante restaurante

decembrie 2011 | BeWhere! | 25

city

26 | BeWhere! | decembrie 2011

decembrie 2011 | BeWhere! | 27

nume: Adina Rosetti ocupație: scriitor, jurnalist

Foto: Mircea Struțeanu

nvitatul lunii

Occupy rapidul Bucureşti-Iaşi acă mişcarea Occupy Wall Street are vreun scop, ar trebui să fie acelaşi pe care-l are şi literatura bună: să neliniştească”. Citeam pe telefon un articol pe site-ul www.themillions.com, în timp ce trenul se îndrepta, cu păcănitul ăla de roţi pe care-l iubeam în copilărie, către Iaşi, unde urma să particip la un festival de literatură dedicat romanelor de debut. Şi, pentru că fraza de mai sus mi s-a părut că deschide o paralelă interesantă între protestul idealist al clasei de mijloc americane şi literatură, m-am apucat imediat, din obişnuinţă, să-l împărtăşesc pe Facebook. În clipa în care-mi număram primele like-uri, o voce m-a smuls din „tripul” virtual în care mă aflam, aruncându-mă într-o cu totul altă realitate: „Iote, maică, crucea Mântuitorului! Aşa ceva n-am mai văzut de când sunt! Ce să fac, maică, cu ea, am zis să n-o arunc, că-i păcat… mai bine s-o duc la Sfânta!”

Bătrânica mă privea cu un soi de uimire bucuroasă, aproape copilărească, de sub broboada neagră care-i ascundea fruntea brăzdată de riduri. În mâinile noduroase ţinea o roşie (da, o roşie de grădină, mică şi cam zbârcită) pe care petele maronii se aranjau, într-adevăr, sub forma unei cruci. „Cum s-o arunci, mamaie? Că-i mare minune! Du-o la Sfânta!”, i-a răspuns vecina mea de banchetă, o doamnă blondă, corpolentă, cu eşarfă de mătase şi unghii lăcuite.

M-am uitat în jur ca şi cum atunci m-aş fi trezit din vis. Un vis cu burghezi americani revoltaţi şi cu reţele virtuale. Vagonul era plin de bătrânici cu broboade negre, unele dintre ele însoţite de femei între două vârste, cu expresii greu de descifrat.Toate discuţiile se învârteau în jurul unei misterioase Sfinte. Am dat, discret, un search pe Google, de pe telefon, şi-am aflat că zilele acelea la Iaşi începea Sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva.Toată lumea din tren mergea în pelerinaj la moaşte; străzile aveau să se umple cu sute de mii de oameni însufleţiţi de speranţa că simpla atingere a acelor rămăşiţe avea să producă un miracol, poate nu atât de mare pe cât speră cetăţenii americani revoltaţi de influenţa marilor corporaţii în politica economică mondială, dar măcar un mic miracol personal. Doamna corpolentă de lângă mine, de exemplu, spera că pe­ lerinajul o va ajuta să rămână însărcinată… Bătrânica ne-a aruncat un zâmbet mulţumit şi s-a reîntors la locul ei, privind fascinată epifania de pe coaja roşiei de grădină. Cât despre mine, am continuat să-mi butonez telefonul şi să ascult conversaţiile din jur, cu sentimentul straniu că trăiesc între două lumi.

C

d

„

28 | BeWhere! | DECembrie 2011

bio adina rosetti: • Născută în 1979, la Brăila.

• A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București.

• Din 2004 a început să scrie reportaje și articole pe teme sociale și culturale la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca.

• A lucrat doi ani la Time Out, timp în care a bătut Bucureștiul în lung și-n lat încercând să-i descopere secretele și poveștile.

• A primit premiul Tânărul Jurnalist al Anului 2007 (secţiunea Cultură).

• Din 2008 este redactor la Revista ELLE, unde se ocupă de agenda culturală.

• În 2010 i se publică la Editura Curtea Veche romanul de debut, Deadline, bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție. A participat la târguri internaționale de carte și lecturi publice la Leipzig, Budapesta, Torino, Berlin.

• Texte ale Adinei Rosetti au fost incluse anul acesta în antologiile Primul meu porno (Editura Art) și Bookătaria de texte și imagini 2 (editura Vellant).

• Pe 9 decembrie este invitată la Festivalul Internațional de Literatură de la București, alături de Lucian Dan Teodorovici, Mihail Vakulovski, Jean Mattern și Gheorghi Gospodinov.

to go

Foto: Claudiu Popescu

Festivalul Zeppelin Expoziții de arhitectură, dezbateri, proiecte de regenerare urbană, până pe 20 decembrie la MNAC. Detalii la pag. 33 decembrie 2011 | BeWhere! | 29

evenimentul lunii

there

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti Țara adoptivă

A patra ediţie a FILB promite să fie un eveniment memorabil al lunii decembrie. Acest proiect independent, iniţiat şi susţinut prin eforturile a trei prieteni – Oana Boca, Vasile Ernu şi BogdanAlexandru Stănescu –, a reuşit să se impună ca brand cultural şi supravieţuieşte, iată, oricăror crize. Timp de trei zile, scriitorii români şi străini îşi aşteaptă cititorii la Clubul Ţăranului.

De Ema Stere

c

30 | BeWhere! | decembrie 2011

director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”, iar Goce Smilevski (n. 1975) este scriitor liber-profesionist cu reședința în Skopje, fiind laureatul din 2010 al Premiului pentru Proză al Uniunii Europene (cu o carte aflată în pregătire la Polirom).

Ceva mai eterogenă se anunţă ultima zi a festivalului – cea de vineri, 9 decembrie. Sunt invitaţi francezul Jean Mattern (publicat la Polirom cu două romane, Băile Kiraly şi Lapte şi miere), bulgarul Gheorghi Gospodinov (n. 1968, cel mai tradus scriitor bulgar de după 1989, căruia Editura Cartier îi pregăteşte ediţia în limba română a cărţii Un roman natural, trad. Cătălina Puiu) şi trei scriitori români: Lucian Dan Teodorovici, Adina Rosetti şi Mihail Vakulovski.

Sunt prevăzute, așa cum este deja obiceiul la FILB, lecturi din scriitorii invitați și discuții libere cu publicul.

C MIRCEA CĂRTĂRESCU

el mai „al nostru” dintre oaspeţii străini de anul acesta este britanicul Paul Bailey.

Un connaisseur al literaturii române și al României (a vizitat Bucureștiul pentru prima oară în primăvara lui 1989), scriitorul este prieten cu Norman Manea și și-a ales, chiar, țara noastră drept decor ficțional. I s-au publicat la noi mai multe romane, ultimul fiind Unchiul Rudolf (2002 – versiune românească la Humanitas, 2009, tr.ad. Marius Chivu). Prima seară a festivalului, cea de miercuri, 7 decembrie, este dedicată unui dialog Paul Bailey – Mircea Cărtărescu, moderator fiind Marius Chivu.

Propunând drept temă generală a festivalului din anul acesta „Ţara adoptivă”, organizatorii încearcă elasticitatea graniţelor geografice şi culturale. Or, pentru scriitori, graniţele nu prea contează. Mai ales că, după declaraţia lui BogdanAlexandru Stănescu (preşedintele FILB), termenul de „ţară adoptivă” trebuie înţeles în sensul cel mai general cu putinţă, drept „o limbă, o literatură, o cultură în care ne-am dori să trăim sau să existăm”. În sens mai particular, ediţia 2011 marchează şi aniversarea unui moment istoric fundamental: destrămarea, acum douăzeci de ani, a Iugoslaviei. Scriitori de origine sârbă (Bora Ćosić), croată (Lidija Klasić, Roman Simić) şi macedoneană (Goce Smilevski) vor discuta, în seara de joi, 8 decembrie, despre patria căreia, cândva, i-au aparţinut cu toţii.

Dacă Bora Ćosić (n. 1932, Zagreb) și Lidija Klasić (n. Krapina, Croația) sunt, în prezent, stabiliți în Germania, Roman Simić (n. 1972 în Zadar, Iugoslavia, astăzi Croația) este organizator și

„Mă întreb Mendebilul arăta într-adevăr așa cum l-am văzut eu în vis. Mă obsedează, în orice caz, ochii săi tiviți cu pieliță neagră, de parcă erau rimelați, figura sa ambiguă, fermă și dulce totodată.”

1 dacă

(Mircea Cărtă­ rescu – Nostal­ gia, Humanitas, 2003)

Foto: PR

Jean Mattern

paul bailey

Născut în Paul Bailey a început prin a fi actor (în perioada 1956-1964), dedicându-se exclusiv scrisului după 1967.

S-a aflat de două ori printre nominalizații la Booker Prize for Fiction, în 1977 (Peter Smart’s Confessions) și în 1986 (Ga­ briel’s Lament); este laureat al E.M. Forster Award (1974) și al George Orwell Prize pentru eseul The Limi­ tations of De­ spair (1978).

2 1937,

CLUBUL ȚĂRANULUI Clubul Țăranului de MȚR, pentru a patra oară gazda FILB.

Bora Ćosić

4 la

Născut în într-o familie de origine esteuropeană (tatăl său provenea din România, iar mama din Ungaria), Jean Mattern este în prezent coordonatorul colecției de literatură străină a Edi­ turii Gallimard. În romanele sale, explorează noțiuni precum identitatea, dez­ r ădăcinarea, căutarea unui sens personal printre și dincolo de cuvinte.

3 1965

„Mama a cusut un săculeț. Pe săculeț a brodat: «Ziare». L-a mai brodat și tata cum stă pe toaletă, cu pantalonii în vine, și citește. Lucrătura era în trei culori: una pentru tata, alta pentru pantaloni și alta pentru „Ziare”.

Pe săculeț, tata arăta de parcă era viu, atâta doar că avea chelie, ceea ce nu corespundea realității. Probabil că l-a brodat așa ca să se răzbune. În săculeț puneam hârtie de ziar tăiată de bunicul cu un cuțit de bucătărie. Ziarele puteau fi folosite numai și numai după ce le citea tata. Despre toate acestea am scris eu o compunere: «Viața noastră la closet și în general». «Ce porcărie de școală mai e și asta, care scotocește prin viețile oamenilor? N-am mai pomenit așa ceva!», s-a lamentat mama, iar eu i-am răspuns: «Ce vină am eu?» ”

5 pe

Bora Ćosić - „Rolul familiei mele în revoluția mondială“, traducere din limba sârbă de Georgina Ecovoiu, Editura ART

program filb

7-9 decembrie, ora 18:00, la Clubul Țăranului, Muzeul Țăranului Român miercuri, 7 decembrie Paul Bailey (Marea

Britanie) în di­ alog cu Mircea Cărtărescu. Mo­ de­­ rator: Marius Chivu joi, 8 decembrie Bora Ćosić (Croaţia, Germania), Roman

Simić (Croaţia), Goce Smilevski (Republica Mace­ donia) şi Lidija Klasić (Serbia, Germania). vineri, 9 decembrie Jean Mattern

(Franţa), Gheorghi Gospodinov (Bul­ ga­ ria), Lucian Dan Teodorovici, Adina Rosetti, Mihail Vakulov­ ski (România).

Moderator: Ana Chiriţoiu

Decembrie 2011 | BeWhere! | 31

raș

„Mulţi se vor gândi: a trebuit să vină un străin să ne arate ce avem. Sper că după ce vor spune asta se vor simţi încurajaţi să facă acelaşi lucru”, spune Philippe Guilet, designerul care a reinventat „românescul” în colecţia „Prejudecăţi”.

De Anca Negoiţă

a

ei, „atât de bogat şi atât de puţin Colecția utilizat”. A aflat că meşteşugurile „Prejudecăţi” a fost româneşti sunt încă vii. Acest savoir lansată de asociaţia faire care s-a pierdut în Franţa este 100%.RO la începuLa colecţie o resursă foarte importantă, spune tul lunii noiembrie au contribuit designerul. la Reşedinţa Ambasadei Franţei şi designe­ Cel mai mult l-au inspirat în Bucureşti şi urmează să fie rii Mihaela oamenii. „Românii sunt un popor prezentată în Franţa la începuGlăvan, Kris­ cu o extraordinară joie de vivre. tul anului 2012. Colecţia Coutina Drago­ Nu vreau să idealizez satul, dar ture toamnă-iarnă a fost creată mir, Claudia aceşti oameni simpli m-au imprede designerul francez Philippe Castrase, sionat extrem de mult. M-au inspirat Guilet (care a colaborat de-a Ioana Matei, tradiţiile lor, felul în care reuşesc lungul timpului cu nume ca Maria Fili­ cu metode tradiţionale să creeze Jean-Paul Gaultier, Karl Lagerpescu, ate­ lucruri perfecte: cojoace, bundiţe, ia feld şi Thierry Mugler) cu sprilierele DaDa, românească”. Pentru Guilet, aceste jinul a peste 50 de meşteşugari, Lo Spaccio piese sunt suficient de preţioase artişti şi designeri români din şi Mesteshu­ pentru a le include într-o colecţie Maramureş, Bucovina, Braşov, kar ButiQ, couture. „M-au inspirat femeile Bistriţa şi Bucureşti. Guilet a Atelier 13, românce. Ele sunt motorul acestei reinterpretat într-o manieră precum şi ţări, sunt convins de acest lucru. modernă elemente româneşti multe fabrici Cel mai evident mi s-a părut acest – de la oul de Paşte încondeiat, din ţară. lucru la sat, unde femeia are grijă până la broderii, porţile de gospodărie, munceşte pământul, creşte maramureşene, Coloana Infinitului sau casele de rromi şi cablurile care împânzesc copiii, face de mâncare, pregăteşte casa de sărbătoare, croieşte haine, ţese păturile ce oraşele mari ale României. ţin iarna de cald. Atunci când ea se opreşte În cei patru ani petrecuţi în România, din muncă, totul se opreşte. Femeile Guilet a avut timp şi a fost curios să românce sunt frumoase şi au caractere descopere ţara cu tradiţiile şi patrimoniul

România lui

philippe guilet 32 | BeWhere! | decembrie 2011

Foto: Adi Bulboacă, Andrei Ivan

(RO)Prejudecăți info

puternice. Din admiraţie pentru ele, am dat fiecăreia din cele 34 de ţinute un nume de femeie româncă”, povesteşte acesta.

Colecţia se intitulează „Prejudecăţi” pentru că îşi propune să sfideze şi să combată prejudecăţile despre români. Fie că sunt ale francezilor sau chiar ale românilor. „Prin 100%.RO am vrut să arăt românilor că au tot ce le trebuie aici, în ţara lor, pentru a crea lucruri minunate, dezvoltând ceea ce au. Se numeşte 100%.RO pentru că este un proiect în care toate resursele folosite, toţi oamenii din echipa de creaţie şi de implementare sunt români”.

Mai mult, proiectul are o miză socială. „Prin prezentarea colecţiei la Paris ne do­ rim să creăm o punte între lumea modei in­ ternaţionale şi meşteşugarii români. O ast­fel de legătură ar putea fi o oportunitate imensă pentru comunităţi întregi din sate din Bucovina, Maramureş, Ardeal”.

C

„Muzeul Ţăranului Român, MNAC şi Muzeul Cotroceni. Herăstrăul şi Cişmigiul, unde alerg. Ateneul Român şi Cercul Militar Naţional. Piaţa Obor şi Lipscaniul, tot Centrul Vechi. Caru' cu Bere, Isoletta şi Casa di David. Atelierul Mecanic. Raionul 4 și Market8.

Piaţa de flori Coşbuc şi clădirea The Ark. Nu e în Bucureşti, dar îmi place foarte mult Baraka, din Cluj. De ce îmi plac? Pentru atmosferă, pentru oameni, pentru amintirile pe care le am în aceste locuri”.

[Festival]

[NOU DESCHIS]

Florile dalbe

Muzeul Sportului

Satul de altădată, cu obiceiurile și dati­ nile de iarnă, este revitalizat în fiecare an la Muzeul Satului înainte de Crăciun.

Vizitatorii sunt primiți, așa cum se cuvine, cu o colindă tradițională din 9 până pe 11 decembrie, și tot atunci grupuri folclorice din toată țara aduc iarna în oraș prin urările lor. Satul de la Șosea se metamorfozează pentru trei zile, îmbracă cojoacele de lână și saricile mițoase și se împodobește cu ciucuri roșii și cușme negre. Anul acesta, urătorii vor bate timid la ferestrele caselor din muzeu și nu vor pleca din prag până ce gazda nu le va deschide. Curtea muzeului va fi invadată de pițărăii sosiți tocmai din Maramureș, de sorcove, capre și urși ce dansează cu foc.

Ca să nu plecați cu traista fără merinde, pe durata festivalului puteți cumpăra turtă dulce, cozonaci, prăjituri de casă făcute de gospodine, șerbet de gutui sau covrigi țărănești.

Deschidere 9 decembrie, ora 11:00; program: 10-11 decembrie, 09:00 – 17:00. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Șoseaua Kiseleff 28-30

Trofeele, diplomele, fotografiile şi echipamen­tele sportivilor români au zăcut ani buni prin beciurile Muzeului de Istorie.Acum și-au mutat reședința și se regăsesc la Muzeul Sportului. Printre puţinele piese de colecție se nu­mără pagaia lui Ivan Patzaichin, campion olimpic la canotaj. La etajul întâi al Casei Olimpice se păs­trează şi o machetă de avion semnată Aurel Vlaicu, un pistol vechi, cu cre­mene, sau chiar un bilet de intrare la prima Olimpiadă de la Atena, din 1859. Casa e nouă, însă prezentarea exponatelor lasă de dorit. În încăperile muzeului se află și o sta­tuetă repre­ zentând-o pe Nadia Comăneci în 1976, la Montreal, atunci când a luat prima notă de 10 din istoria olimpiadelor. Însă trebuie să le povestiți singuri copiilor cine este personajul. Lip­sesc plăcuțele explicative ale statuetei. Dacă sunteţi curioşi să treceţi pragul celui mai nou muzeu din Bucureşti, trebuie să ştiţi că expoziţia este deschisă în fiecare zi, de miercuri până duminică, iar un bilet costă 5 lei.

D

decembrie best of 01.12

atelier de tarot Incubator 107, Traian107, Donație: 30 de lei

Personaje, povești, semnificații, toate sunt desenate pe cărțile de tarot.

Jocul începe la ora 19:00.

03.12

Atelier de felicitări de Crăciun

Muzeul Sportului, sediul COSR (Comitetului Olimpic şi Sportiv Român), Bulevardul Mărăşti 20A

[eveniment]

Pagină realizată de Aura Clara Marinescu, Foto: Claudiu Popescu

Festivalul Zeppelin: Arhitectură, Oraș, Resurse Regenerarea oraşului şi a arhitecturii. Acesta este meniul cultural al festivalului aflat anul acesta la prima ediție. Zeppelin propune publicului expoziţii, dezbateri şi vizite ghidate. Unul dintre momentele cheie ale evenimentului de la MNAC este expunerea unui număr de 14 proiecte realizate de tineri arhitecţi din Germania. Acestea sunt puse în lumină printr-o expoziție semnificativă la etajul doi al MNAC-ului. Sunt intervenţii în spaţii publice, recuperări de spaţii sau ale unor construcţii ieşite din uz, reactivări culturale urbane prin mijloace artistice sau design. Lucrările germanilor mai pot fi vizitate până pe 11 decembrie.

Dacă în noiembrie, la începutul evenimentului, s-a vernisat, în cadrul Zeppelin, expoziția „Relaţii Internaţionale.

Tineri arhitecţi din Germania”, pe 16 decembrie este programată dezbaterea cu participare internaţională „City– Money–Architecture”, o discuție pe tema arhitecturii ca act politic.

Muzeul Naţional de Artă Con­temporană, Izvor 2-4, etaj 2, până pe 20 decembrie, 021.318.91.37; www.mnac.ro

Fundația Calea Victoriei, Preţ bilete: 100 lei, 80 lei (studenţi)

Letterpress este primul atelier de felicitări de Crăciun pe tipar înalt.

Sâmbătă, veți tipări manual, timp de cinci ore.

Meșteșugul are loc la Moara de Hârtie din Comana, județul Giurgiu.

[Târg]

Moș Nicolae vine la MȚR Cumpărăturile încep, în decembrie, la Sfântul Nicolae, în curtea muzeului de la Șosea.

Târgoveții pot să „dea iama prin târg” încă de vineri, 2 decembrie. Timp de trei zile (până pe 4 decembrie) meșterii invitați vor vinde și se vor tocmi la oale, linguri, cojoace, țesături sau împletituri. În zilele de sărbătoare de la oraş, artiștii populari aduc sumedenie de bunătăți preparate în casă, la cuptor sau pe plită: cozonaci, plăcinte, cofeturi sau turtă dulce. Nu lipsesc ţuica şi vinul. Ar mai fi de cumpărat măşti, fluiere sau ocarine. Împletiturile din pănuşe sunt numai bune de pus în ghetuțe, iar iile, opincile, cergile și scoarţele se potrivesc unei locuințe cu iz rustic.

Târgul de Sf. Nicolae, la Muzeul Țăranului Român (Șoseaua Kiseleff 3), între 2 și 4 noiembrie, orele 10:00 – 18:00. Biletele costă 6 lei; 3 lei cu reducere

07.12

Excursie în „pădurea tropicală” Grădina Botanică, Şos. Cotroceni 32. Preţ bilete: 5 lei, redus: 2 lei

Sera Veche „Pădurea Tropicală” s-a redeschis după 35 de ani. Programul de vizitare este în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică, între 9:00 şi 13:00.

19.12

Burberry se deschide în București Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei 63-81

Brandul britanic de îmbrăcăminte de lux ajunge în Capitală.

decembrie 2011 | BeWhere! | 33

biserica Sf. Gheorghe Vechi

Biserica colței

Foto: Claudiu Popescu

În curtea stavropoleos

biserica rusească

biserica stavropoleos

Arhitecturatezaur Ce i-ați arăta unui străin în Bu­cureşti? Aparent, sunt doar câteva opţiuni: Ateneul, Casa Po­porului, Centrul Vechi. Însă, puţini dintre noi numără bisericile vechi din inima urbei printre obiectivele turistice.

De Aura Clara Marinescu

Plimbări de weekend Valentin Mandache este expert în case de epocă şi market analyst speciali­ zat pe piaţa construcţiilor istorice şi etnografice. Scopul său este să imple­ menteze în România un concept foarte popular în vestul Europei: valorificarea pa­­trimoniului istoric din punct de ve­ dere comercial. Între timp, organizează tururile arhi­tecturale „Case de Epocă”.

Pornim pe traseul intitulat „arhi­tectura bisericească”. Punct de plecare: Biserica Stavropoleos. Punct de sosire: Biserica Bucur Ciobanul.

Stavropoleos

Sâmbătă. Ora 12. Ne adu­năm o mână de oameni în faţa bisericii Stavropoleos. „Pro­babil una dintre cele mai frumoase clădiri religioase din întreaga lume a bi­sericii răsăritene.” Construită în stil brân­­covenesc, mica bise­rică este bogat de­corată cu motivul funiei, o panoplie de flori renascentiste, detalii orientale.

Este ultima lucrare de restaurare a arhi­ tectului Ion Mincu.

Gabroveni

Următorul popas îl facem la Biserica Ga­ broveni. Uşa prin­­cipală, în interior, este încadrată de portretele regale ale înte­ me­ietorilor: Elisabeta şi Carol I. Jilţurile monarhilor, din lemn masiv, sculptate cu migală, se regăsesc în mai multe biserici din ţară, după normele ritului ortodox, povesteşte istoricul.

Biserica Rusească

Nu părăsim zona istorică şi, traversând Lipscanii şi Blănarii, ajungem în faţa celui mai mare monument art-nouveau din Bucureşti, Biserica Rusească. În graba zilnică, s-ar putea să nu observaţi vulturul bicefal al Rusiei sau serafimul de pe zidul din exterior. Cu puţină bunăvoinţă, un binoclu şi o mi­nimă informaţie la purtător, puteţi observa

portretul ţarinei Alexandra, în medalion, pe unul dintre pereţii exteriori.

Biserica Colței

Biserica Colţei e o construc­ţie cu orna­ mente complicate şi coloane legate în funii de piatră. Detaliile sunt baroce: sim­bolizarea rarisimă a unui pe­lican şi a unei scoici.

Sf. Gheorghe Vechi

Tot bucuria detaliului face spe­cial şi următorul obiectiv: Sfântul Gheorghe Vechi. Acesta este străjuit de felinare cu gaz aerian, un combustibil spe­cial obţinut din cărbune. Cea mai mare biserică a Bucureştiului, Sfântul Spiridon Nou, are în interior picturile în stil renas­ centist ale lui Gheorghe Tăttărăscu.

Radu Vodă și Biserica lui Bucur

Turul de weekend se încheie cu mănăstirea Radu Vodă, pe al cărei deal urcă un drum vechi, pavat cu piatră de râu. Peste drum, Biserica Bucur Ciobanul apare simplă şi curată, cu pereţii albi şi bârnele din lemn.

Detalii despre tururile culturale pe www.casedeepoca.wordpress.com

colțul de istorie Ziua Națională nu prea pică bine în calendar. Mai mereu a fost mohorât și, chiar de-ar fi soare, ar fi, oricum, prea frig.

S-ar putea spune că, așa cum e, reflectă cât se poate de bine starea de spirit a națiunii. În 1918, pe 1 decembrie, familia regală intra în capitală în frun­ tea armatei. Sosiseră cu trenul din Moldova, la gara Mogoșoaia, unde au fost întâmpinați de generalul Henry Berthelot și, desigur, de generalii români, în frunte cu Constantin Prezan.

Membrii alaiului regal și-au urmat drumul, călare, pe șoseaua Kiseleff, pentru ca în Piața 34 | BeWhere! | decembrie 2011

Victoriei să fie întâmpinați cu pâine și cu sare de primarul capitalei, de către miniștri și de o ploaie de flori. Chiar regina Maria mărturisește, în memoriile sale, că în acele momente i-a fost greu să se țină în șaua lui Jumbo, calul Majestății Sale.

Drumul a continuat pe Calea Victoriei, la Palatul Regal și la Universitate în fața statuii lui Mihai Viteazul, apoi la Mitro­ polie. După slujbă, generalul Eremia Grigorescu avea să înmâneze regelui bastonul de mareșal. Solemnitatea și euforia unei asemenea manifestări cu greu, dacă nu chiar imposibil, ar

putea fi egalate astăzi. Desigur, aceasta nu era o defilare de Ziua Națională, cu toate că semăna foarte mult cu una. Dar 1 Decembrie nu a devenit atunci noua Sărbătoare Națională. Ziua de 10 Mai rămâne totuși o zi

de mare importanță pentru România regală, o zi care a intrat într-un con de umbră în istorie odată cu instaurarea regimului comunist. Nu pledez pentru regalitate, ci pentru adevărul istoric. De ce să scoatem din istorie o zi așa de importantă?

10 Mai ar putea fi adoptată sărbătoare națională alături de 1 Decembrie. Cine spune că una trebuie să o excludă pe cealaltă?

E un test de maturitate pe care România ar trebui să-l dea. Ungaria are trei sărbători naționale, India la fel. Polonia are două. Și lista poate continua. // Mihai Cristea

Fotografie de Adi Bulboacă

Retragerea cu torțe, 26.10.2007, Bulevardul Regina Elisabeta, București.

otografie

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 35

uzică

Nico de transilvania, un DJ pasionat de România

Foto: Tom Chambers

cine ce muzici reinventează

Folclor reloaded [Tradiţii mixate] Nicoleta Cărpineanu, aka Nico de Transilvania, este unul dintre acele personaje ușor de invidiat pentru energia şi abilitatea de a duce la bun sfârşit proiecte dintre cele mai diferite. Muzică îmbinată imaginativ cu filmul și fotografia. De Patricia Marinescu

d

espre numele de scenă ea însăşi mărturiseşte că a stârnit controverse printre cunoscuţi, însă tuturor le-a explicat că este și asta o formă de promovare a zonei în care a trăit până în urmă cu 12 ani. Acum stă în Brighton, Anglia, mixează în cluburi şi organizează evenimente culturale, nopţi cu aromă de România, cum le numeşte, într-un amestec ingenios de muzică, film şi artă fotografică. Colaborează cu Institutul Cultural Român pentru seri de film care au loc în Marea Britanie, iar în Brighton, lunar, dă petreceri cu casa închisă, cel mai nou concept numindu-se Supermishto.

Nico mixează folclor, muzică balcanică şi swing cu elemente electronice, participând şi la multe festivaluri de renume din străinătate: Big Chill Festival, Secret Garden Party, Brighton Festival, B’Estival.

„Pentru mine, e vorba despre muzică.

Nu mixez până la ultimul beat” , explică Nico performance-urile.

Totul a început în urmă cu şapte ani, în seara Stick It On, un fel de Battle of DJs. Atunci Nico i-a uimit cu setul său eclectic pe toți cei prezenţi într-unul dintre cele mai cunoscute cluburi din oraşul situat în comitatul Essex. A urmat difuzarea lui timp de o lună la radio și organizarea unei seri permanente – Balkaneasca, unde invitaţii erau primiţi cu câte un shot de vişinată, iar din decor nu lipseau păpuşi îmbrăcate tradiţional.

Alături de platane, îi stau de fiecare dată instrumentişti profesionişti, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. A colaborat cu Shukar Collective, dar şi cu Gogol Bordello, i-ar plăcea să mixeze alături de Şuie ori Subcarpaţi, dar şi să combine ritmurile electrobalcanice cu cele tradiţionale interpretate de Grigore Leşe. Pe maestru l-a cu-

Muzica asta e prea aproape de casă. Românii sunt prea obișnuiți cu ea

36 | BeWhere! | decembrie 2011

• Tradiția a luat diverse forme și în viziunile unora ca Phoenix ori Valeriu Sterian. Schimbând re­­ ­ gistrul, în ultimii ani, s-a remarcat grupul Trei parale, cu muzică tra­ dițională interpretată la caval, ti­ lincă, cobză și drâmbă, ală­ turând mu­­ zicile tra­ diţionale ro­ mânești cu cele ale altor popoare ce trăiesc pe meleagurile noastre. Din sfera bluesrock-folk, Daniel Silvian Petre și Emil Kindlein obișnuiesc să aducă în concertele lor piesa Lu­me, lume, interpretată grav, la voce și chitară rece.

Un ames­ tec eclec­ tic este Balkanic Zeppelin: piese clasice ale britanicilor, la țambal și cobză, pe rit­ muri penin­ sulare.

noscut în timp ce lucra pentru documentarul produs de britanici „Wild Carpathia”. În România, petrecerile DJ-ului transilvănean au fost mai puţine. „Muzica asta e prea aproape de casă.

Românii sunt prea obişnuiţi cu ea”. Nico mixează, de regulă, în Cluj, Braşov şi Bucureşti, de câteva ori pe an.

La 31 de ani, Nico de Transilvania are o carieră de invidiat: a plecat din Zalău ca voluntar, a devenit profesor de Life Skills (pentru persoane aflate în pericol să-și piardă locuinţa), a studiat dansul, iar după o călătorie în India şi trei ani de studii în Anglia, a dobândit o diplomă de instructor yoga, ţinând acum cursuri studenţilor şi profesorilor universitari din Brighton.

Are în plan lansarea unei colecţii de modă, împreună cu un designer newyor­ kez, dar şi a unei cărţi de bucate, gătitul fiind o altă pasiune a sa.

C

[opinIi]

[LIVE]

DJ Rob Swift Karma to Burn

Cu un mix set eclectic de funk, hip-hop şi breaks, şi cu o demonstraţie de scratching şi beat juggling, DJ Rob Swift obişnuieşte să ducă petrecerea până în zorii zilei.Trecerea în noul an va fi animată de dj set-ul lui Rob Swift, catalogat ca fiind unul dintre cei mai buni turntabalişti, fiind inclus în aceeaşi categorie cu DJ Q-Bert şi Mix Master Mike de la Beastie Boys.Americanul face parte din cel mai important grup de disk jockey la nivel mondial – the X Ecutioners.Acti-

Un nume important, când vine vorba de stoner rock. O trupă neconvenţională, fără vocal şi cu piese numite în ordinea în care au fost scrise (One, Twenty, Thirty Four). În 1996, Roadrunner Records le-a oferit un contract, iar una din condiţii era să îşi găsească un vocalist.Asta au şi făcut, dar au renunţat la el după primul album.Trupa a lansat recent un nou material discografic, V, care conţine trei piese cu voce: The Cinycs, Jimmy D şi cover-ul Black Sabbath, Never Say Die. Vocalul cu jumatate de normă este un bun prieten al trupei, Daniel Davis, membru al Year Long Disaster. Ca amănunt interesant, acest cel mai recent album a fost înregistrat în studioul lui Dave Grohl, Studio 606.William Mecum (chitară), Rich Mullins (bass) şi Rob Oswald (tobe) sunt oamenii pe care trebuie să îi vedeţi. Nu ţin minte să fi venit în ultima perioadă vreo trupa de stoner/desert rock pe la noi, aşa că asta ar fi o ocazie de neratat. În deschidere: Stonebride (Croaţia) şi Roadkillsoda (România). // Mihai Nicolau 14 decembrie 2011, Club Fabrica. Preţ intrare: 30 lei

vitatea sa bifează colaborarea şi turneele alături de nume impresionante ale scenei muzicale, ca Red Hot Chili Peppers, Linkin’ Park, Everlast, Mike Patton (Faith No More), Cypress Hill,Wu Tang Clan, Eminem, Good Charlotte, Dan The Automator şi chiar alături de legendare personalităţi din lumea jazzului, ca Herbie Hancock şi Bob James. // Raluca Radu

31 decembrie 2011, ora 22:00, Madame Pogany. Preţ intrare: 450 lei (de la ora 20:30) și 200 lei (după miezul nopţii)

Domination

Un proiect, o alăturare inedită, care aduce tribut unuia dintre cei mai influenți muzicieni din sfera rock, Darrell Lance Abbott. Pentru al treilea an consecutiv, Cezar Popescu (Vița de Vie, chitară), Cristi Dumitrescu (Voodoo, tobe),Adi (ex-Lotul Național de Hardcore, bas) și Ștefan Zaharescu (Kistvaen, Dwarf Planet, Covered In Nails, voce) urcă pe aceeași scenă într-un concert dedicat fondatorului trupei Pantera. Cel mai bun proiect tribut metal din România, care a preluat numele uneia dintre cele mai puternice piese de pe albumul Cowboys From Hell al trupei americane, păstrează tradiția de sfârșit de an, omagiindu-l pe chitaristul dispărut dintre noi la 8 decembrie 2004. // Patricia Marinescu 13 decembrie 2011, ora 20:00, Club Fabrica. Preţ intrare: 15 lei

Ping Ping Format din Loretta Who şi Hubert Mauracher, grupul electro-indie-pop Ping Ping se remarcă în zona muzicii alternative austriece printr-o notă melancolică, dar, în acelaşi timp, cadenţată şi potenţată de sunete electronice. Doi artişti aparte,Who şi Mauracher, împărtăşesc dragostea pentru o muzică ce emite vibraţii calde.Who este vocea, producătorul şi compozitorul grupului, iar Mauracher deţine rolul de magician al sunetelor.Austriecii Ping Ping aduc pe scenă o interpretare live electrizantă a single-urilor Fly Butter Fly, On The Run

şi Lose Control, incluse pe albumul de debut On The Run (Fabrique Records), lansat în 2010. În plus, concertul organizat de Forumul Cultural Austriac vine să întregească

linia new pop lansată anul acesta de clubul din centrul Bucureştiului. // Raluca Radu 7 decembrie 2011, ora 21:00, Club Control. Intrare liberă!

„Ce e ăla Ler?”

D

Patricia Marinescu

Oricât am strâmba din nas când ne sunt anunţate manifestări muzicale în preaj­ma Sărbătorilor, trebuie să recunoaştem că au devenit şi sunt percepute de mulţi ca tradiţie. Mai mult sau mai puţin reinventată. Mai degrabă importată. De la Ştefan Hruşcă şi ale sale Colinde, care făceau deliciul iernilor de prin ’90, Bucureştiul găzduieşte de ani buni concerte simfonice în stil vienez sau spectacole semi-rock’n’roll branduite Şte­ fan Bănică Jr. Vienna Classic Christmas sau Crăciun Vienez?

Iată că acesta din urmă se află la a zecea repre­zentaţie. Tot de zece ani, Bă­nică Jr. performează cu casa închisă, de Sărbători.

N-am semnat niciodată foaia de pre­zenţă la vreunul dintre spectacolele sale, dar cred că am o imagine destul de clară a ceea ce se petrece an de an la Sala Palatului. Lumini şi fum, dansatori, invitaţi, or­chestră în toată regula. Luna aceasta, la aniversare, timp de patru zile, bucureştenii, şi nu doar ei, se vor buluci din nou la porţile sălii. Ce Crăciun e ăla dacă nu-l întâmpini cu un cântec despre un pro­sop sau dacă, înainte de a trece la atacul bucătăriei, doamnele pricepute nu îşi de­­ dică „Bubulina, gospodina”?

Sigur, nu uit de Merry Christmas Everyone, că doar de-o viaţă colindăm cu versuri în engleză.

Ce-i drept, concertele lui Bănică reprezintă un fenomen ce nu poate fi trecut cu vederea. Sunt apreciabile perseverenţa, dar şi dezinteresul publicului în a căuta altceva sau a încerca, poate, colindele tradiţionale. La o adică, pentru mulţi, a doua variantă ar însemna „un nou” similar poate unui concert The Black Crowes la Bucureşti. Ştiu că scheciul „Ce e ăla Ler?”, pus în scenă de Teo de la trupa Deko, v-a rămas întipărit în minte şi vă amuză de fiecare dată, răspunsul fiind simplu: Ler. Totuşi, prefer oricând un ler bun unei chiuvete stricate. Sărbători fericite! decembrie 2011 | BeWhere! | 37

Foto: Vlad Toma, PR

Colindă țara-n lung și-n lat, concertând în cluburi sau săli.

Formațiile rock românești revin în decembrie la București și deapănă aventuri.

De Patricia Marinescu

Rock românesc în turneu

Celelalte Cuvinte sărbătoresc 30 de ani de activitate, iar turneul aniversar se încheie la Sala Palatului (8 decembrie). Profitul unui turneu este de natură spirituală, în primul rând, spun veteranii rockeri, iar adrenalina e dată de concerte în sine, de publicul nerăbdător care așteaptă să îi vadă, dar și de dorința de a face totul ca la carte.

Despre public, orădenii spun că este mult mai discret decât în alte vremuri. În 1991, își amintește Călin Pop, la un concert în Aula Facultății de Drept din București, reacția unui fan a rămas în amintirea formației. „În timpul ultimei piese din playlist, Un sfârşit e un început, un fan a sărit pe scenă, în genunchi, în fața „Profilul unui mea, parcă rugânturneu este du-se sau, mă rog, de natură făcând temenele precum la picioaspirituală.“ rele unui zeu.

• Peste 300 de concerte, în fața a mai mult de 300.000 de oameni

38 | BeWhere! | decembrie 2011

Omul de ordine de pe scenă l-a observat și a pornit spre el. Acesta, îngrozit, mi-a sărit în brațe și nu mi-a mai dat drumul. Ne-am rostogolit toți trei la pământ. Lumea privea stupefiată. Piesa se terminase. Mă ridic, mă șterg de praful de pe podea și cânt la microfon utima partitură a piesei, dând din mâini sugestiv «un sfârșit e un început».

Multă lume a comentat că a fost regizată faza, că prea a ieșit la fix. Adevărul e că a fost o întâmplare care nici regizată nu ar fi ieșit atât de bine”.

Și în ceea ce-i privește pe Trooper, poveștile sunt multe și frumoase.

După 350 de concerte susținute prin țară, rockerii au multe de povestit.

De la blocaje în zăpadă și certuri cu poliția, până la interdicții în anumite hoteluri sau locuri. „Le-am făcut pe toate în 16 ani și, crede-ne, fiecare moment a fost delicios. Nu am vrea să fi făcut nimic altfel. Fiecare etapă are importanța ei. Am gustat din plin viața în turneu”. Au avut • Sunt pe punctul de a încheia al patrulea turneu din carieră

ocazia să călă„Cântăm rock, torească prin țară alături de suntem cinartiști mari și ci băieți, ne au avut multe cunoaștem de de învățat.

20 de ani și nu Discusuntem chiar tând despre „infrastructura în deplinătatea concertistică”, facultăților.“ băieții spun că se poate observa o îmbunătățire. „Abia acum începe să se dezvolte o idee adevărată de cluburi în care să se poată cânta muzică live. Patronii au început să investească în echipamente.

Mai e mult de lucru”. Cât despre groupies, au existat și vor exista atâta timp cât va exista măcar un muzician rock, spun Trooper. Și despre al patrulea turneu, intitulat Voodoo, care se încheie în capitală pe 8 decembrie, rockerii spun că a fost posibil cu ajutorul prietenilor formației. „Sunt tot mai mulți și tot mai dedicați. Ne-au dus pe scenă cu Maiden, Scorpions, Whitesnake, Judas, Nazareth, Prodigy,The Cult, Rasmus

toulouse lautrec Trooper

the moood

luna amară

sau WASP, prin urmare, împlinirile sunt uriașe”.

Cei de la Luna Amară se bucură, în primul rând, de public și reacțiile lui. „Există orașe unde știm clar la ce să ne așteptăm, dar există și locuri unde avem surprize. Uneori sunt plăcute, alteori nu. Mai e și mersul efectiv prin țară, cu mașinile. Dai peste tot felul de situații. În turnee ai ocazia să cunoști oameni noi și am legat câteva prietenii foarte faine în felul ăsta”. În viziunea clujenilor, publicului energic și entuziast nu-i stau la dispoziție prea multe locuri de cântat. „În afară de București, Cluj, Iași și Timișoara, majoritatea celorlalte orașe au câte unul, maxim două locuri unde se cântă live.

Chiar și acolo, cluburile stau prost fie la capitolul sonorizare, fie la capitolul amenajare”. Despre tinerii ascultători, trupa spune că se încadrează perfect națiunii din care fac parte. „Uneori se plâng cam mult. Când nu veneau trupe de afară, se plângeau că nu vine nimeni. Acum, când vin, se plâng că-s prea multe. În afară de asta, destul de puțini aleg să-și lărgească, în mod constant, orizontul muzical. Majoritatea rămân fixați pe câteva trupe. Dar, în general, e un public cu care ne face mereu plăcere să interacționăm”. În concluzie, un turneu merită 100% efortul, pentru că • Promovea­ ză cel mai recent al­ bum, Pietre În Alb

o fac cu dedicare. „Ne place enorm să concertăm, și o facem foarte des”.

Cu fiecare turneu, fiecare album, câștigă noi adepți, iar finanțele sunt o parte importantă, însă un profit inconstant, dar care, la final, le asigură un trai decent.

Totuși, cele mai frumoase momente pentru Luna Amară rămân întâlnirile cu Faith No More, Alice In Chains, Rammstein, Stone Sour sau Deftones. Luna Amară a susținut aproximativ 800 de concerte, cinci turnee oficială, cel mai recent – de promovare a albumului Pietre În Alb.

„Dacă nu cântăm o lună, o luăm razna.“

„Să ai o trupă e o aventură, să ai o trupă în România e o provocare majoră”, își încep povestea despre turnee cei trei Toulouse Lautrec. „Ceva amuzant: plasticitatea limbii române vorbite de Tamaș, toboșarul nostru. Coincidență: când toți din trupă se mândresc cu noile prietene și încep să vorbească despre ele, dar își dau „Cei cuceriți seama că descriu pe viu rămân aceeași tipă. Ceva ai tăi și se vor nesperat de bun: întoarce!“ sound-ul Grimus”.

Despre fani, spun • Se mân­ dresc cu un turneu britanic

că, în mod paradoxal și trist, noii adepți se câștigă mai ușor pe internet decât la concerte.

Pentru Apartman, Dizzy și L'Homme Vert, noțiunea de turneu în România nu prea mai există. „Nici măcar monștrii sacri ai scenei autohtone nu-și mai permit asta, decât rareori. În cel mai bun caz, vorbim despre o însăilare de concerte de club în weekenduri, numite în mod pretențios turneu.” Cel mai aproape de definiția unui turneu s-au aflat anul trecut în Anglia – patru concerte în patru zile, plus activități promo colaterale. „Publicul nostru e foarte miştOOo! Iar toamna asta ne-a surprins prin atmosfera frumoasă. În plus, observăm că fetele încep să gân- „Au ieșit ceva dească din ce în ce bani, dar immai mult ca afară, portant e să dacă înţelegi ce cântăm din vrem să spunem”.

Totuși, profitul ce în ce mai real al unui turneu bine.“ rămâne doar capitalul de imagine, sunt convinși băieții de la The MOOoD. Iar cel mai bun lucru care li s-a întâmplat toamna asta este noul manager.

Așteptăm următorul album și concertele de iarnă.

C • Primul turneu oficial, în 2011

decembrie 2011 | BeWhere! | 39

[DE GUSTIBUS]

2011 în 12 albu În ceasul al 12-lea, facem o listă cu materialele discografice care ne-au atras atenția de-a lungul anului. Rock și blues, electro-experimental sau folk, imposibil să nu vă regăsiți într-unul dintre discurile importante apărute în 2011.

Patricia Marinescu și Mihai Nicolau

ADELE 21 Adele este revelaţia anului.Voce, emoţie, ritmuri pop, soul, blues şi rock.Al doilea album al artistei britanice a fost lansat în ianuarie, însă după 11 luni nu şi-a pierdut din impact.Am fost ameţiţi de Someone Like You, nu ne-am dezmeticit bine şi a venit peste noi Rolling in the Deep, apoi Rumour Has It. Garantăm că, în afara singleurilor, întregul material este foarte bun.

Sursa inspiraţiei acestui album a fost, spune Adele, despărţirea de iubitul ei. Îi doresc cât mai puţine despărţiri, dar să continue cumva să lanseze materiale la fel de valoroase.

Nu vrem tocuri şi siluete impecabile, avem nevoie de voci adevărate. // P.M.

Jimi Hendrix Winterland

Stăm față-n față cu un set de patru discuri (pot fi și cinci, în variantă deluxe), ce conține pentru prima dată laolaltă unele dintre cele mai importante creații Hendrix, interpretate live în timpul a șase concerte susținute în San Francisco, în 1968. Show-uri remasterizate, cu un sunet perfect. Foxey Lady, Lover Man, Like a Rolling Stone, Hey Joe sau Purple Haze.

Nu lipsesc Little Wing, Fire și nici Are You Experienced.Tot regalul se încheie cu un interviu de aproximativ 20 de minute, realizat în spatele scenei. „A whole lotta Hendrix”, cum este descris de BBC, Winterland nu trebuie să lipsească din colecția unui cunoscător. // P.M. 40 | BeWhere! | decembrie 2011

The Horrible Crowes Elsie Americanul Brian Fallon, liderul The Gaslight Anthem, s-a alăturat chitaristului Ian Perkins pentru un proiect „de suflet”.

Spune despre primul album în formula The Horrible Crowes că este un imn adus celor singuri, dar vă asigur că poate emoționa pe oricine.Are o linie melodică puțin șlefuită, versuri directe și uneori crude.Avem de-a face cu un album natural. Behold The Hurricane și-a meritat din plin soarta de prim extras single, însă eu am început albumul de la jumătate, ascultând repetat Ladykiller. Un material perfect pentru orice moment al zilei, chiar pentru orice stare. // P.M.

Whitesnake Forevermore

Ben Howard Every Kingdom

Whitesnake este, fără discuție, o trupă care nu mai are nimic de demonstrat, dat fiind faptul că țin sus steagul Heavy/ Rock/Blues-ului de peste 40 de ani. Coverdale nu a excelat niciodată ca textier („I Want Some Love, I Want It Now, I'm Gonna Take It, Any Old How’’, Steal Your Heart Away), dar, ca vocal și frontman, jos pălăria. Whipping Boy Blues şi Evil Ways sunt două dintre piesele energice, cu riff, puternic înrădăcinate în blues. Easier Said than Done, I Need You (Shine a Light) și Fare Thee Well, ce mă duce cu gândul la al lor We Wish You Well sunt baladele marca Whitesnake de pe album. Ca să descriu albumul în două cuvinte… i-aș spune „sănătate curată”... Recomand ascultarea Forevermore la volum ridicat! // M.N.

Albumul de debut al folkistului britanic Ben Howard este o bijuterie – zece piese într-o notă dulce-amăruie, cal­ dă, intimă.Vo­­­cea, la limita dintre sensibilitate şi disperare, care, împreună cu maniera lui de a cânta la chitară, acel „fingerpicking” pe care îl veţi auzi, cuceresc, iar de aici până la a asculta albumul în neştire, nu e mult. Old Pine (primul single) este o piesă, să îi spunem „progresivă”, excelent de as­cul­tat şi cântat împreună cu o mână de prieteni, undeva, pe munte.Al doilea single, The Wolves, este cel care m-a făcut să aştept nerăbdător lansarea albumului. Keep Your Head Up este cea mai optimistă piesă de pe album.Veţi descoperi ici-colo influenţa Paul Simon, ceea ce nu poate decât să încânte.Textele, deşi descriu relaţii eşuate şi dragoste neîmplinită, nu sunt deloc previzibile. // M.N.

Nick Cave and the Bad Seeds The Boatman's Call O reeditare a unuia dintre cele mai bune albume lansate de Cave & The Bad Seeds.Aceeași aură întunecată, multă melancolie și un Idiot Prayer fără vârstă.Aportul lui Flood, producător de bază pentru U2, Killers, NIN sau Smashing, se simte din plin, mai ales în ceea ce privește West Country Girl. Un disc şi pentru atmosferă. // P.M.

me de ascultat The Parlor Mob Dogs

Am aşteptat trei ani albumul ăsta! Eram convins că se va ridica la aşteptările mele. Nu apucasem încă să îl ascult şi deja îmi pierdusem jumătate din entuziasm întrebându-mă cât timp o să aştept până la următorul? Primul lor album, And You Were a Crow, a făcut parte din categoria „îl ascult şi abia aştept să se termine, să o iau de la început”. Ciudat sentiment! The Parlor Mob nu este o trupă underground, dimpotrivă, se îndreaptă spre mainstreem, dar fără să caute cu disperare drumul.Albumul, foarte bine balansat, are piese cu riff puternic: Fall Back sau Take What’s Mine, piese acustice: Holding On Slip şi Through My Hands, şi una dintre cele mai frumoase balade pe care le-am ascultat în ultimul timp, I Want to See You. Materialul se încheie paradoxal cu The Begging, o piesă care m-a dat pe spate, pur şi simplu. Rog organele abilitate să se autosesizeze şi să îi aducă pe băieţii aştia în al nostru spaţiu… carpato-danubiano-pontic! // M.N.

Coldplay Mylo Xyloto

Tom Waits Bad as me

De la albumul Viva la Vida or Death and all His Friends (produs de Brian Eno), Coldplay au devenit ceva mai „atmosferici” și mai experimentali.

Cel mai recent material discografic, Mylo Xyloto (tot cu Brian Eno producător), este creat în aceeași manieră, având ecouri și sintetizatoare din plin.

Este un album care se vrea a fi conceptual – o poveste de dragoste cu final fericit, dar care, în ceea ce mă privește, nu și-a atins scopul. Singurele piese care mi-au rămas în minte sunt Every Teardrop is a Waterfall, Paradise și un “Radiohead meets U2”, Major Minus. Rihanna colaborează la piesa Princess of China (?!), ceea ce îmi pare un featuring de imagine, pentru că am fi putut la fel de bine să auzim o voce bună mai puţin cunoscută. Mylo Xyloto nu este un album slab, poate doar sub așteptările mele, dar este fără doar și poate un material excelent pentru live. // M.N.

Cel mai recent material semnat Tom Waits nu face decât să te aducă în situația în care renunți a mai asculta, cel puțin pentru o perioadă, vreun alt artist. Ești ostatic de bunăvoie. Pe ritmuri îndrăcite, ce se armonizează perfect cu cel mai fin whisky, pornim din Chicago, cu aer boem de rhythm & blues, traversăm diverse stări, regăsim un Tom Waits romantic, iar Kiss Me Like a Stranger, unde „I want to believe that our love's a sin”, este tulburător.

Experimentăm, așa cum ne-am obișnuit.

N-am rămas indiferenți nici când i-am auzim strigați pe Jagger și Richards în replica Satisfied. Cât despre piesa care dă titlul albumului, ea reunește toate simbolurile lui Waits. Back In The Crowd este nostalgică, emoționantă. Bad As Me, un disc ce se încheie cu New Year‘s Eve, îl reconfirmă pentru a 17-a oară pe Waits ca personaj ce întrupează multiple caractere, însă cu o muzică şi voce singulare. // P.M.

Bjork Biophilia Are şi calitatea de a fi primul album realizat în colaborare cu Apple, înregistrat parțial pe iPad.Totuși, Biophilia nu înseamnă doar atât.Ascultându-l, creează și lasă acea senzație de pom de Crăciun deja împodobit, prin care cauți cadoul mult aşteptat. Personal, l-am găsit. Moon fascinează, duce în alte sfere, iar Cosmogony este un fel de punct culminant. „Foarte electronic”, Biophilia se înscrie în lista albumelor care merită neapărat să fie ascultate. // P.M.

Johnny Winter Roots

Johnny Winter is „alive and kickin”. Revine cu un nou album de studio după o pauză de 7 ani. La onorabila vârstă de 67 de primăveri şi la 40 de ani distanţă de primul album, „bunicuţul” îşi invită câţiva prieteni să colaboreze pe acest album (după cum îi spune şi numele) de coveruri după piese clasice blues. Printre ei se numără Edgar Winter (fratele său), John Popper de la Blues Traveler (un muzicuţist năprasnic), Sonny Landreth, „one of the best slide-guitar players in the world” – aşa cum a fost numit de următorul invitat,Warren Haynes, membru Allman Brothers şi Gov’t Mule.

Rezultatul este previzibil. Un album excelent! Vă reamintesc, pe această cale, că la 23 februarie, Johnny Winter, unul dintre cei mai buni chitarişti din toate timpurile, conform topului făcut de revista Rolling Stone, va concerta la Sighişoara Blues Festival. // M.N.

Various Artists ZZ TOP: A tribute from friends Lucrul remarcabil de pe acest album este lineup-ul: Wolfmother, Nickelback, Duff McKagan’s Loaded, Filter, Mastodon și Daughtry. Avem și un supergrup – Steven Tyler, Johnny Lang, Mick Fleetwood şi John McVie – numit M.O.B, care aduce omagiu acestei „Little Ol' Band from Texas”.

Singura piesă interpretată într-o manieră proprie e Rough Boy, de Wycleaf Jean, însă această variantă se îndepărtează mult de sensibilitatea și umorul originalului.

Jamey Johnson încheie albumul cu un La Grange de 8 minute, un jam continuu, care parcă încearcă să salveze mediocritatea albumului. Vorbind de albume tribut, aștept noutate în interpretare, nu doar copii contemporane. // M.N. decembrie 2011 | BeWhere! | 41

Mezzo-soprana ruxandra donose va urca pe scenă alături de Leontina Văduva și Teodora Gheorghiu

uzică clasică

Duete pe trei voci Turneul „Cele trei dive”, care le aduce inspirat pe aceeaşi scenă pe Leontina Văduva, Ruxandra Dono­ se şi Teodora Gheorghiu, se încheie la Bucureşti pe 23 decembrie. Despre acest eveniment, dar şi despre proiectele viitoare, într-un interviu cu mezzo-soprana Ruxandra Donose. De Andrei Scarlatti

a

veţi o amintire muzicală din copilărie care v-a marcat?

Am crescut într-o familie de muzicieni şi am început să studiez pianul de la 6 ani, aşa că prima mea amintire muzicală este foarte veche şi după aceea am ţinut-o într-o amintire muzicală continuă. Îmi amintesc însă de primul spectacol de operă, aveam 12 ani şi am văzut Walkiria la Operă. Nu a fost, poate, spectacolul potrivit şi totuşi...

Aţi terminat Conservatorul în 1989, iar în 1990 aţi obţinut un loc doi la concursul de la München. Cum a început totul?

Am avut marele noroc că, atunci când am terminat Conservatorul, în 1989, s-au deschis şi graniţele şi deci am putut să mă duc la acest concurs şi ulterior am reușit să folosesc imediat şansa pe care

mi-a oferit-o acest premiu.

Aţi colaborat cu cei mai mari dirijori ai ultimei perioade: Zubin Mehta, Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, sir Colin Davis. Ce aţi învăţat de la ei?

De la fiecare am învăţat altceva, dar, ca să concentrez într-o singură idee, aş spune că ce m-au învăţat au fost sinceri­ tatea, umilinţa, totalitatea cu care fiecare dintre aceştia se puneau în slujba muzicii pe care o interpretau. Cred deci că asta e o idee importantă: noi ne punem în slujba mu­ zicii şi nu luăm muzica să ne servească pe noi. Când mă urc pe scenă, eu încerc nu să mă prezint pe mine, ci încerc să prezint muzica. Cred că asta îi face pe cei mari cu adevărat.

ceva unitar, spectatorul din sală să fie mulțumit din toate punctele de vedere, să aibă pagini de operă îndrăgite, pe care să le audă într-o interpretare nouă, proaspătă şi care să-l încânte, pagini mai puţin cunoscute pe care să-i facă plăcere să le asculte, în care vocile să se combine atât de frumos, încât să producă ceva emoţionant.

Mă bucură îndeosebi că putem să susținem acest concert în mai multe oraşe din ţară.

Ce aşteptări aveţi de la turneul „Cele trei dive?”

Ceea ce mi-ar plăcea, în primul rând, ar fi să putem, din pagi­ nile propuse, să producem

Ce urmează după acest turneu?

Urmează câteva concerte de prezentare a CD-ului Farnace la Lausanne, o reîntoarcere la Bucureşti cu o operă care îmi este foarte dragă: Werther de Massenet, în varianta de concert cu Orchestra Naţională

internaţională frumoasă, cu succese deosebite mai ales în repertoriul francez şi italian. O recomandare pentru melomani, dar şi pentru cei care abia acum descoperă minunile operei: CD-ul Opera Arias apărut în anul 2000 la EMI; Leontina Văduva este acompaniată de Philharmonia Orchestra, aflată sub bagheta lui Placido Domingo.Ascultaţi de două ori măcar Adieu, notre petite table din Manon. Merită.

Câteva premii importante (locul

2 la Concursul Interna­ ţional „George Enescu” în 2003 şi locul 4 la Concursul Quinn Elisabeth de la Bruxelles în 2004) au lansat-o pe soprana Teodora Gheorghiu pe scenele europene cele mai prestigioase. Un CD abia apărut (Arias for Anna de Amicis, la

Radio. Apoi şase spectacole cu Don Giovanni, rolul Donna Elvira, la Covent Garden, apoi o reîntoarcere la acest rol foarte drag, Romeo, din I Capuleti e i Montecchi la Festivalul de la Las Palmas, apoi o punere în scenă a operei Farnace la Opera din Strasbourg, apoi America cu Faust şi Idomeneo, Carmen la Londra, cu o regie foarte interesantă. Şi încă un proiect, cu Opera Română, pe care nu vreau să-l dezvălui. C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

eveniment După absolvirea Conservatorului bucu­ reştean, la clasa Artei Florescu, Leontina Văduva obţine, în 1987, locul întâi la concursul de canto de la Toulouse şi debutează în acelaşi an în opera Manon a lui Jules Mas­ senet. Urmează apoi o carieră 42 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

casa de discuri Apar­te) este dedicat memoriei sopranei Anna de Amicis, cea care a creat (în 1772) rolul Giunia din Lucio Silla a lui Mozart.Teodora Gheorghiu realizează acest disc împreună cu unul dintre copiii teribili ai muzicii baroce: Christophe Rousset. În turneu, divele vor fi acompaniate de pianistul Horia Mihail, iar Iurie Florea va dirija Orchestra Naţională Radio în concertul de la Bucureşti care va avea loc la Sala Radio, 23 decembrie 2011, ora 19.

La New York are loc, între 30 noiembrie și 6 decembrie, Festivalul Filmului Românesc, inițiat și organizat de Institutul Cultural Român NY. Directorul artistic, Mihai Chirilov, vorbește despre cel mai exportat brand cultural românesc, într-un interviu de Ileana Bîrsan

Credit foto: Lucien Samaha/ICRNY

ilm

Mihai chirilov, întotdeauna alături de filmul românesc

Filmul românesc la New York

c

um începe povestea acestui festival organizat și inițiat de ICR NY? Bine zici poveste. Chiar așa a început: a fost odată un film. Îi spunea Moartea domnului Lăzărescu. În 2005, un distribuitor american l-a achiziționat și l-a scos în câteva săli și toată lumea care contează, în special nume grele ale presei americane de film, a început să vorbească despre el și despre cinemaul românesc. 2006 a fost anul cu cele trei filme despre Revoluție, an în care directorul festivalului TriBeCa, Peter Scarlet, a venit la TIFF și s-a întors acasă profund impresionat. Și de festival, și de filmele românești. Corina Șuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York, a avut intuiția extraordinară de a organiza un festival de film în New York, inițiind un parteneriat cu TriBeCa Film Festival. Și-am încălecat pe-o șa, dar povestea festivalului a mers mai departe, cu sau fără încurajările scontate. În România, politica oficială nu a îmbrățișat necondiționat succesele filmelor românești, în cel mai bun caz tolerându-le existența, nicidecum conștientă

că sunt cel mai important brand cultural pe care îl are România în momentul de față.

Care au fost titlurile care i-au incitat cel mai mult pe spectatori?

Publicul festivalului nu este majoritar român, ci e unul mixt, jumătate român, jumătate american – de unde, de multe ori, și diferențele de percepție. În general, controversele s-au limitat la mici strigăte de indignare naționalistă din partea celor care pretind că filmul românesc prejudiciază imaginea României în străinătate.Acest lucru nu l-a împiedicat pe cronicarul american A. O. Scott să vină în România motivat tocmai de aceste filme „nocive“, pentru a scrie, ulterior, un lung articol laudativ despre filmul românesc în The New York Times. Un caz aparte l-a constituit deschiderea de anul trecut cu Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, care, după cum era de așteptat, a polarizat asistența.

Care sunt diferențele majore între prima și ultima ediție?

Mutarea din acest an la Lincoln Center asigură festivalului o vizibilitate și un pedigree fără

precedent. Capacitatea sălii e dublă față de TriBeCa Cinemas – lucru de dorit, de vreme ce anul trecut s-a stat la coadă pentru bilete mai ceva ca la H&M la inaugurarea colecției Versace, iar majoritatea filmelor s-au proiectat cu casa închisă.Anul trecut am avut peste 1500 de spectatori în trei zile, în condițiile în care cele două săli de la TriBeCa au câte o sută de locuri fiecare.

Anul trecut festivalul s-a intitulat „A New Beginning”.

De ce anul acesta este „Beyond”?

O dată pentru a-i sfida pe cei care cred că Împăratul e gol. Există „ceva” dincolo de realitatea mundană redată la scară 1:1 și de senzația că în filmele românești nu se întâmplă nimic; trebuie să fii orb sau rău-intenționat să nu vezi asta.Apoi, pentru că dincolo de estetica mult celebrată a filmelor Noului Val (și epigonii acestuia), există dorința recentă de a încerca și altceva, de a nu merge pe o formulă consacrată, de a explora modalități diferite de expresie. Nu în ultimul rând, titlul e o referință la cele două nume omagiate la ediția curentă: Alex. Leo Șerban și maestrul

Liviu Ciulei, căruia îi dedicăm o retrospectivă integrală.

Personalitățile de nivelul lor sunt dincolo de prezentul imediat...

C Citiţi interviul integral pe www.bewhere.ro

2011 – a șasea ediție

B este dedicat memoriei lui Alex.

Leo Şerban B este inițiat și organizat de Corina Șuteu, directorul Institutului Cultural Român de la New York, și de Film Society of Licoln Center, reprezentat de criticul de film Scott Foundas, în colaborare cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) B directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, a făcut o selecție a celor mai importante filme românești, printre care se numără Morgen, regizat de Marian Crișan, Principii de viață, regia Constantin Popescu, Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim, Periferic, regizat de Bogdan George Apetri, Loverboy, al lui Cătălin Mitulescu B regizorul Radu Muntean este în prim-plan la această ediție și, pe lângă o retrospectivă, ultimul său film, documentarul Vorbitor, produs de HBO, va avea premiera mondială B în memoria regizorului Liviu Ciulei va exista o retrospectivă a filmelor sale, în prezenţa actriţei Irina Petrescu, cu care spectatorii vor putea dialoga DECEMBRIE 2011 BeWhere! | 43

D

în sălile de cinema ruleazĂ din NOIEmbrie

Anonim (Anonymous), de Roland Emmerich ........ pag. 44 Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului 3D (The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn), de Steven Spielberg ……………pag. 44 Culoarea sentimentelor (The Help), de Tate Taylor…………………pag. 45 Jaf… la turnul mare (Tower Heist), de Brett Ratner ………………pag. 45 Metodă periculoasă (A Dangerous Method), de David Cronenberg …………pag. 46 Panică pe Wall Street (Margin Call), de J.C. Chandor …………pag. 46 Verii (Primos), de Daniel Sanchéz Arévalo, Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I (The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 1), de Bill Condon, Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor (Immortals), de Tarsem Singh, Jurnalul unui iubitor de rom (The Rum Diary), de Bruce Robinson

apar în decembrie

02.12

Motanul încălțat (Puss in Boots), de Chris Miller

09.12

Balada tristă de trompetă (Balada triste de trompeta), de Alex de la Iglesia…….…….………pag.44 Moneyball: Arta de a învinge, (Moneyball), de Bennett Miller, Creatura (The Thing), de Matthijs van Heijningen Jr., Minciuni adevărate (De vrais mensonges), de Pierre Salvadori

16.12

[CRONICI]

Anonim Chiar și fără parti-pris-uri în confruntarea „Oxfordians vs.

Stratfordians”, mai exact, între susținătorii lui Edward de Vere, duce de Oxford, și apărătorii lui William Shakespeare în rolul de autor real al tuturor pieselor și sonetelor semnate de el, filmul lui Emmerich rămâne o farsă, nu prin calități de gen, ci prin inutilitatea lui. Și chiar dacă lucrurile ar sta cum vrea Emmerich și dacă Edward ar fi artelor dramatice, de adevăratul autor, ar fi fost „…o farsă, ce să fi ales Edward de bun-simț ca personajului (în film, motivul lui Shakespeare să i se nu prin acorde mai mult de cinci calități de amorului secret cu Elizabeth este minute în poveste.Astfel, gen, ci prin regina cel puțin dubios) să cu suficiență, îngâmfare inutilitate“ lase pe mâna unui și o lipsă de creativitate terchea-berchea o înspăimântătoare, Emmerich, autor al multor disaster astfel de operă, în vreme ce Ben Johnson pică de idiot atunci când movies, demolează un personaj refuză dreptul de semnătură? monumental și îl descompune Analfabetul Shakespeare cu până la cel mai penibil nătărău grammar school la bază, așa cum analfabet și netalentat, fără să dea atenție unor argumente mai solide. e livrat în film, nu trece (cum vine asta?) testul credibilității, nici dacă Într-o epocă foarte deschisă

Celălalt Shakespeare in Love

ar fi scris toată viața doar bilețele de amor. Un astfel de oligofren, care se aruncă în mulțime plimbat pe brațe ca un star rock, face glumițe de grajd și nu articulează două fraze, se presupune că a putut face față imaginii de bard nemaipomenit și, iată, că a reușit să-i prostească și pe exegeți. Nu ține, Mr. Emmerich! // ILEANA BÎRSAN

Anonymous (2011), regia Roland Emmerich, cu Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, Rafe Spall, 130 min.

Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului E bine filmat, de fapt, foarte bine filmat, are ritm, practic, din 107 minute, cam 100 sunt acțiune (exagerând nițel, firește), IMAX-ul funcționează și nu e deranjant pentru ochi și urechi, până și engleza, care nu e tocmai limba maternă a blondului moțat, pare la locul ei în acest ultim Spielberg, sau, dacă vreți, prima lui animație. Și ce animație! Motion capture, 3D, cu Peter Jackson alături (acesta l-a convins pe regizor că e mai potrivit așa decât o ecranizare live-action), cu toate mărcile Spielberg bifate, inclusiv o urmărire a la Indiana Jones, iar Un film roller- suma tuturor acestora coaster, care-ți e un film roller-coster, care-ți fixează ochii pe fixează ochii pe ecran și nu te eliberează ecran decât la finalul aventurii

Mission: Impossible – Ghost Protocol (Misiune: Imposibilă – Ghost protocol), de Brad Bird, Cumplit de fericită (Hap­py, Happy), de Anne Sewitsky

23.12

Sherlock Holmes: Jocul umbrelor (Sherlock Holmes: A Game of Shadows), de Guy Ritchie

30.12

Fata cu un dragon tatuat (The Girl with the Dragon Tatoo), de David Fincher 44 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

lui Tintin. Și care e doar finalul acestei întâmplări, pentru că Tintin/ Spielberg știu să recunoască o poveste/ aventură bună (de povestit). Dar știți ce? Pe mine nu m-a prins. Nu știu să spun nimic neplăcut despre film, știu doar că niciodată nu eram nerăbdător să primesc/citesc despre ultimele plimbări aventuroase ale tânărului însoțit de Milou. Astfel că nici măcar identitatea british (Snowy) a albului cățel nu-mi pare blasfemiatoare. De altfel, Hergé spunea, prin anii ’80, „thought Spielberg was the only person who could ever do Tintin justice”. Nimic mai adevărat.

Mergeți să-l vedeți. // florin barbu The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn (2011), regia Steven Spielberg, cu Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig, Simon Pegg, 107 min. thomson Și thompson, to be precise

Balada tristă de trompetă Al doilea film semnat de fostul protejat al lui Almodóvar care ajunge pe ecranele mioritice. Dacă n-ați văzut clasicele care i-au făcut renumele (Acción mutante, El dia de la bestia, Perdita Durango, Muertos de risa, La comunidad, 800 Balas sau Crimen ferpecto), puteți începe cu ăsta. E un soi de best-of. În ambele sensuri. Alegorie macabră

și ultra-violentă. Horror ei. Râzi de ei. Apoi nu mai cu clovni. Dramă socială râzi deloc. De la Iglesia franchistă. Poveste de n-are milă și n-are răbdare; dragoste sânge­ vechii colabo­ A demented ratori (Santiago ros-damnată. Epic bolnav&subversiv. masterpiece Segura, Sancho Mai vreți? Mai am.

Gracia, com­ Un film-epitaf despre pozitorul Roque Banos) Spania. O Spanie jefuită, sunt de neoprit; specta­ fracturată, batjocorită, colul, grotesc&fascinant, înșelată, penetrată din poate începe. Sfârșit toate pozițiile. Personaje oricum nu are. Replica anu­ la limita umanității. Râzi cu lui – clovnul desfigurat și înarmat, către teroriștii care tocmai au aruncat în aer mașina primului-ministru, în mijlocul Madridului: „Voi de la ce circ sunteți?”. Evident că nu e pentru toate gus­ turile. Dacă-l întrebați pe Tarantino, cel mai provoca­ tor film de la Veneția 2010.

Dacă mă întrebați pe mine, a demented masterpiece. // ANDREI CREȚULESCU

circul nostru vă prezintă...

Balada triste de trompeta (2010), Spania, regia Alex de la Iglesia, cu Carlos Areces, Antonio de la Torre, Carolina Bang, 107 min.

Culoarea sentimentelor Încă o poveste despre segregația rasială din Statele Unite, cinematografiată cu­ minte, didactic și emoționant interpreta­ tă, foarte fidelă mărcii Hallmark.

O tânără absolventă tenace și voluntară (Emma Stone) se angajează la un ziar local și are grijă de rubrica de menaj și sfaturi practice, însă ea își dorește să ajungă scriitoare adevărată. În anii ’60 ai secolului trecut, în pline mișcări ale drepturilor civile, în lumina unui episod personal legat de dispariția misterioasă a propriei menajere, tinerei îi vine ideea de a aduna poveștile mai multor femei de culoare (Viola Davis și Octavia Spencer sunt eroinele principale) care să-și spună poveștile despre nedreptățile, frustrările și umilințele, despre ritmul și tratamentul de muncă. Pe lângă lungimile impardo­ nabile și repetițiile puse cu kilogramele, asta ca să ne intre bine în cap suferința și nefericirile femeilor de culoare, carica­ turizările și caraghioslâcurile femeilor albe nu cuprind prea multe nuanțe și nici vreo idee nouă, totul este alb și negru, rău și bun, fără nicio îndoială. Singura femeie albă care dezechilibrează acest contrast ineficient Prea simeste personajul plist și prea interpretat de relaxat pen- Jessica Chastain din The Tree tru subiectul (cea of Life, o minunată revoluționar actriță care va face

cu siguranță valuri în curând), o prezență marginalizată de comunitatea puritană.

Filmul este prea simplist și prea relaxat pen­ tru un astfel de subiect revoluționar, cu câ­ teva momente emoționante grație, mai ales, jocului lui Chastain și Davis. // ILEANA BÎRSAN The Help (2011), SUS, regia Tate Taylor, cu Emma Stone, Viola Davis, Octavia Spencer, Sissy Spacek, 137 min.

alb și negru cu puțin roz

[opinIi]

D

În cerc vicios Ileana Bîrsan

Românilor nu le plac filmele româ­ nești. Și nu este vorba aici doar des­pre filmele cu pretenții artistice peste medie, apreciate și premiate, ci și despre rebuturile care reciclează inepțiile și infecțiile pro­movate de televiziuni (nu merită să amintesc vreun nume sau titlu). Astfel, autorii filmelor valoroase sunt resemnați și continuă să facă filme pentru festivaluri și pentru publicul lor, mic și constant, în vreme ce spec­­ tatorii își jură că nu mai pun ochiul pe vreun film românesc. O relație disfuncțională, în care, de fapt, fie­ care știe ce vrea și cât poate.

Pe de-o parte, lumea cinematografiei românești (industrie nu exis­tă!) nu găsește soluția eficientă pentru a-i aduce pe oameni în sălile de cinema, fie pentru că spectatorii nu au suficientă cultură cinematografică pentru ca mersul la cinema să de­ vină reflex sănătos și civilizat, fie pen­tru că promovarea producțiilor autohtone suferă de inadecvare, fie pentru că sprijinul din partea statului român lipsește cu desăvârșire.

De cealaltă parte, spectatorii cer regizorilor abandonarea poveștilor cenușii în care nu se întâmplă nimic și renunțarea la rețetarul minimalis­ mului care nu mai impresionează, și revendică un film mainstream, un film de gen, un film comercial (dacă se poate 3 în 1, pentru că, luate separat, s-au mai făcut și rezultatele nu sunt dintre cele mai fericite).

Vreo soluție? Anyone? Nu spun că ar trebui ca Radu Muntean, de pildă, să facă un thriller, sau Cristi Puiu să regizeze o comedie cu adolescenți, și că domnului care îi îndrăgește pe Steven Seagal sau Gerard Butler, de pildă, ar trebui să-i băgăm pe gât un Paul Newman sau un Belmondo.

Dar, cred că dacă, de pildă, regizorii din generația foarte tânără nu ar mai împrumuta rețeta succesului premiaților Noului Val și ar avea mai mult curaj și încredere să facă filmele pe care vor să le vadă ei și nu selec­ torii din festivaluri, probabil că încet s-ar mai schimba și tonul, și cheful publicului. Cât despre eforturile acestuia din urmă, am semnale, chiar dovezi, că foarte tinerii spec­tatori (înscriși în programele de edu­cație cinematografică Educațion a l’image și Cinema.edu) sunt curioși să vadă filme românești și chiar le apre­ciază, nu însă fără să le chestioneze în amănunt. Până la urmă, e nevoie de entuziasm și emoție de ambele părți.

DECEMBRIE 2011 BeWhere! | 45

ben stiller și peștișorul auriu

Jaf … la turnul mare Imposibil – și mai ales inutil – să croni­ chezi Jaful… de față și să faci abstracție de scandalul momentului. Va să zică, Brett Ratner, „bucătar” de renume (ați gustat, mă gândesc, din plachia Rush Hour sau ghiveciurile After the Sunset, Red Dragon etc.), e angajat să condi­ menteze ceremonia Oscarurilor 2012 – și propune, în chip de fel principal, pe chiar Eddie Murphy, pe vremuri delicios, azi lejer expirat. Academicienii își freacă palmele, urmează deci un festin, numai că tortul li se transformă într-o baltă de frișcă acrișoară – regizorul se plimbă din talk-show în talk-show, povestind cum a făcut el amor cu diverse cucoane; bașca, întrebat fiind cum au decurs repetițiile pentru „jaf”, zice textual „rehearsals are for fags”. Felurite asociații și asociațiuni iau foc, Academia bâjbâie, Ratner își pune cenușă în cap, se autodeclară dobitoc și demisionează din bucătăria Oscarurilor, urmat îndeaproape de Murphy, la prima Amestec im- decizie decentă probabil de de la Bowfinger Amuzant heist-movie încoace. (și trist deopotrivă) și cronică îmi pare că socială lumea întreagă a comentat doar prostul-gust, rasismul și homofobia – nicidecum lipsa de ta­lent, de tact și de umor, toate scoase în evidență de cariera „bucătarului” în chestiune. Acest amestec improbabil de heist-movie și cronică socială, susținut de dialoguri fără urmă de haz, ancorat de set-piece-uri fără ritm sau suspans și jucat de actori care mai jenați, care mai absenți, nu face decât să confirme ghiveciul, dacă mai era nevoie… // ANDREI CREȚULESCU Tower Heist (2011), SUA, regia Brett Ratner, cu Ben Stiller, Eddie Murphy, Matthew Broderick, 104 min.

46 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

Panică pe Wall Street Debutul scenaristului și regizoru­ lui J.C. Chandor este remar­ cabil și curajos, cu un subiect deopotrivă enervant și curios, dacă ținem cont de realitățile recente de pe Wall Street, dar și cu alegerea estetică de a dramatiza minimalist o poveste la scară de maxim impact. Cu un buget nu mult peste 3 milioane de dolari, filmul nu depășește cu mult 24 de ore și nici nu se deplasează prea departe de clădirea corporatistă a unei bănci de investiții, în care urmează să Kevin spacey, (pre)ocupat de Wall Street se declanșeze marele colaps economic din 2008. Unul dintre producătorii filmului, chiar actorul Zachary Quinto (în rolul tânărului analist care pune cap la cap datele și vestește catastrofa), a reușit să-l convingă pe Kevin Spacey să intre în proiect, după care toate numele consacrate l-au urmat.

Atmosfera tensionată în care suspansul crește cu fiecare oră ce trece și dialogul aspru și acid, care imprimă un ritm de thriller, amintesc de aceeași noapte de coșmar din care scapă cine poate într-o Debut remarcabil și agenție imobiliară din piesa &filmul scrise de David Mamet, Glen Ross. Fără subtilități dramatice, subploturi curajos, cu Glengarry divagante sau vreun montaj zglobiu, filmul lui Chandor se un subiect construiește odată cu actorii&actanții care intră în scenă enervant și și cărora li s-au rezervat roluri foarte precise în schema ascensiunii și, iată, a decăderii unui bătrân imperiu bancar. curios În schematicul și foarte tehnicul negoț de idei, jocul perfid al lăcomiei și al speranței capătă un rol distinct, cu care fiecare dintre protagoniști trebuie să se confrunte. // ILEANA BÎRSAN Margin Call (2011), SUA, regia J. C. Chandor, cu Kevin Spacey, Paul Bettany, Stanley Tucci, Jeremy Irons, Zachary Quinto, 107 min. jung și freud pe canapeaua lui Cronenberg

Metodă periculoasă Motivul principal pentru care A Dangerous Method te lasă puţin perplex e alura de film de miercuri seara, de pe al cărui generic nu lipseşte decât sintagma „inspirat de evenimente reale”. Care sintagmă, în acest caz, ar fost redundantă: O şedinţă fipersonajele filmului de psiho- – în ordinea nume­ terapie a lui relor de pe tricouri, Cronenberg Carl Gustav Jung, Sabina Spielrein și cu sine Sigmund Freud – , însuşi sunt suficient de

celebre pentru a nu mai avea nevoie de explicaţii. Spre deosebire de opu­ surile anterioare, David Cronenberg pare să fi fost mai interesat într-un scurt tratat despre începuturile psihanalizei decât de a face film. Care film arată, ce-i drept, splendid, graţie colaboratorului său permanent, directorul de imagine Peter Suschitzky, beneficiază de muzica altui colaborator de-al său, de data asta semi-permanent, Howard Shore, şi îl are pe post de co-protagonist pe noul său actor favorit, Viggo Mortensen, dar... În ciuda acestor prezenţe familiare, A Dangerous Method poate fi privit drept un film de Cronenberg numai dacă îl considerăm o şedinţă de psihoterapie a autorului cu sine însuşi, în care îşi explică, aproape teoretic (discuţiile tematice sunt foarte prezente şi un minimum de cunoştinţe în domeniu este recomandat pentru a ţine pasul cu poves­tea), pasiunea pentru noțiunile propuse acum un secol de Freud și Jung – noţiuni extrem de prezente în cariera sa şi care ar trebui să ajute în cazul unei analize pertinente a operei sale. // codruța CREȚULESCU

A Dangerous Method (2011), Marea Britanie, regia David Cronenberg, cu Michael Fassbender, Keira Knightley, Viggo Mortensen, 99 min.

[NCRR]

Dacă e luni, e film românesc De ceva timp, luni de luni, cu o pauză de vacanță, mă întâlnesc, la NCRR, cu iubitorii de film ro­mânesc și cu o parte a echipei care a participat la realizarea (nu, sună mai bine filmarea) respectivelor producții. Proiectul aparține Asociației culturale Ma­condo și doamnei Danie­la Băcanu, care a avut gentilețea, alături de Mihai Fulger, să mă invite să fiu un fel de gazdă, să zicem. Sunt recunoscător, în primul rând, pentru că am avut privilegiul să revăd, pe peliculă, câteva dintre cele mai bune și influente filme românești ever și să încerc să aflu oarece detalii

Mircea danieliuc și Florin Mihăilescu după vizionarea filmului Iacob

[carte]

Teme vechi și filme noi După 10 ani de la Marfa și banii, regizat de Cristi Puiu, moment în care s-a schimbat fața filmului românesc, volumul colectiv de abordări critice, Noul ci­ nema românesc. De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu, ar putea constitui debutul unor discuții serioase des­ pre renașterea cinemaului autohton.Volumul coordonat de criticii de film Cristina Corciovescu și Magda Mihăilescu adună 10 voci critice care ana­ lizează temele noului ci­ nema românesc, fără

din spatele camerelor. Chiar, știați că Doiaru lui Răzvan Vasilescu&Cristi Nemescu ar fi trebuit să fie, (ne) potrivit dorinței unui anume șef, Florin Călinescu?! Hm... N-a fost să fie pentru că, așa cum ne-a spus DOP-ul California Dreamin’, Nemescu a avut un singur răspuns-monosilabă la această propunere totalmente indecentă (zic eu): „Nu”. E plăcut să simți cum sala, la început tăcută, după primele replici ale invitaților se dezgheață. Parcă ar avea nevoie de un mic imbold, de o mică încălzire, e ca un fel de rușine grefată pe nerăbdarea de a auzi, doar din gura invita­ților, cum au fost posibile fil­mă­ rile „în regim” (minutele prețioase de la răsăritul și de la apusul soarelui) de la Furia, sau cum a reușit Mircea Dane­ liuc să filmeze Vânătoare de vulpi sau Iacob, de exemplu. Și-mi mai place ceva: bucuria regizorilor, în primul rând, să vorbească și să (re)deschidă ușile atelie­relor unor creații care i-au făcut iubiți și respectați. Ca să nu mai vorbesc despre momentele irepeta­ bile, și cam rare, de sinceritate, respect și pură bucurie, când o sală arhiplină ovaționează Pădurea spânzuraților și pe Liviu Ciulei.

Vă așteptăm și vă dorim o vizionare cât mai bună! // florin barbu

să lase deo­ parte titluri sau autori de dinainte de ’89, cu care noii regizori au afinități sau, dim­ potrivă, față de care există reacții adverse.

Tex­ tele abordează teme mai restrânse, „Stop-cad­ re la masă” (Mihai Chirilov), „tema drumului” (Lucian Georgescu), dar și teme majore, „Despre moar­ te, numai de bine” (Mihai Fulger), „Nostalgia, marile speranțe și spectrul eșecului” (Angelo Mitchievici) sau „Pă­ rinți și copii” (Magda Mi­ hăi­ lescu), sau la chestio­ narea filmului de gen „Nu mișcă nimeni! Noul cinema românesc, gen” (Andrei Cre­­ țulescu) și a comedi­ ei, în speță, „Râdem sau nu mai plângem?” (Codruța Cre­­ țulescu) // ILEANA BÎRSAN

Noul cinema românesc. De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu, (coordonatori) Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Editura Polirom, Colecţia „Cinema“, 2011, 272 pag.

A

documentar TV

Manual alternativ de istorie recentă

Serialul documentar Adio, Tovarăși! despre destrămarea URSS și a blocului comunist, realizat în șase episoade de către regizorul rus Andrei Nekrasov, este difuzat în premieră mondială la postul public de televiziune TVR1, în perioada 17 noiembrie - 22 decembrie.

Cu ajutorul materialelor de propagandă sau aparținând serviciilor secrete, alături de filme private, fotografii, scrisori și mărturii ale vremii, serialul documentează perioada 1975-1991, oprindu-se și la istoriile private ale unor oameni obișnuiți care au contribuit, în cele din urmă, la căderea Cortinei de Fier. Pe fondul politicii oficiale, de la ac­ tul încheiat la Helsinki în 1975, prin care se ratifică noua ordine mondială, trecând prin lupta sindicatului „Solidarnosc” din Polonia, constituit în 1980, până la prăbușirea definitivă a URSS în 1991, filmul dezvăluie povești de dragoste, încercări dramatice de a fugi în vest, arestări și urmăriri, încercări de a trăi respirabil într-un regim opresiv.

Această perspectivă, ușor nostalgică, a vremurilor în care tinerețea era mai importantă decât regimul însuși, constituie vocea regizorului Andrei Nekrasov, născut în anii ’50 în URSS, care va dialoga cu fiica lui, crescută în vest, detașată emoțional și ideologic de comunism. Nu este deloc rea ideea unui dialog între generații, care să încerce să chestioneze problemele comunismului de zi cu zi (metodă foarte sănătoasă, însă nu știu cât de practicată în realitate), însă, cel puțin în primul episod, dialogul decurge artificial, stupid-didactic și ineficient, deși intențiile de clarificare și comunicare sunt evidente.

Serialul Adio, Tovarăși! este parte a proiectului cross-media care marchează 20 de ani de la destrămarea URSS, în care sunt implicate 12 țări și 7 posturi de televiziune.

Proiectul cuprinde și o platformă web (farewellcomrades.com și pentru România romania.farewellcomrades.com) excelent structurată pe ani, teme și țări, în care comunismul la scară mică este documentat cu mărturii de familie, cărți poștale, materiale video și istorii private ieșite din comun.

Acest site, alături de seria de documentare, constituie o bază didactică esențială pentru informarea generației tinere, saturată oarecum de aceleași imagini și povești despre comunism.

Adio,Tovarăși! este o coproducție Artline Films, Gebrueder Beetz Filmproduktion și ARTE. Pentru România, coproducătorii serialului sunt Hi Film și TVR.

DECEMBRIE 2011 BeWhere! | 47

Foto: PR

eatru dans

Un actor cât un spectacol şi personajele lui Ion Creangă prind viaţă la TEATRUL ACT

Iureș? Absolut! În Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett, Marcel Iureş juca rolul unui bătrân decrepit. În Ivan Turbincă, Iureş reface comic personajul, cu mai multă vitalitate şi mai puţină degradare, şi îi înlocuieşte obsesia asupra trecutului pe care nu îl poate schimba cu relaxarea în faţa unui viitor infinit.

De Oana Stoica

l

a Creangă, Ivan Turbincă face o lungă călătorie prin locuri, timpuri şi lumi (asta, de aici, şi cealaltă, de dincolo). În Absolut!, Marcel Iureş bate pasul pe loc lângă o conservă de fasole încălzită pe spirtieră, cu ochii aţintiţi la sticla de votcă şi cu gândul la ţigări. Din când în când, se tolăneşte pe cartoanele care îi servesc drept pat. Abandonat de Moarte, Ivan al lui Iureş pare a trăi singur, dincolo de vremuri, ca un Jidov rătăcitor, un vagabond cu tendinţe filosofice care stă la poveşti cu sine însuşi şi îşi inventează propria sa cosmogonie, una funcţională, în care divinul devine accesibil. În fond, viaţa fără de moarte trebuie să aibă un sens. Imaterialul se materializează în tipare.

Nimeni sau nimic nu e absolut bun sau rău, iar clişeele se ivesc de unde te aştepţi mai puţin. Dumnezeu e maiestuos, Sf. Petru e evreu, Satana e inventiv, iar Moartea e pocită. Din aproape în aproape, clişeele se 48 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

elegant dintr-un personaj în altul ca un Paganini extaziat, distribuie cu precizie tuşe multiple unor caractere schematice, punând „carne” pe oase, face din schelet, om (sau Dumnezeu / Drac / Moarte) şi asta cu virtuozitatea aceluiaşi Paganini. În acest spectacol, Iureş „sună” ca un Stradivarius.

Cât despre turbincă, ea este ambivalentă: e magică datorită /din cauza unui clişeu. declişeizează. Infinita bunătate a lui DumTurbinca e o „pungă de un leu” pe care nezeu frizează indiferenţa, diavolii sunt Dumnezeu, cel ce poate orice, o „vrăjeşte”. harnici şi ordonaţi ca nemţii, iar Moartea Miraculosul există dacă suntem dispuşi să e, până la urmă, fată bună. Personajele sunt desenate cu maximă parcimonie. Un gest, o credem că există. În fapt, ăsta e şi resortul pe care funcţionează spectacolul: naivischimbare de ton, o sprânceană ridicată şi tatea înţeleasă ca simplitate. Încercând să pe scenă explodează lumea întreagă. Iureş descopere modalităţi viabile de a povesti, manipulează abil un delir caracterologic Marcel Iureş revine la esenţă, la o poveste şi este capabil să aibă multiple nuanţe bună (excelentă dramatizarea lui Alexandru într-un singur cuvânt. Sunt momente în care admiraţia stă bine alături de ironie, au- Dabija) spusă simplu, în care personajele se reliefează ca statuile din marmură, fără toironie, susceptibilitate şi jocul de-a toate artificii, costume sau machiaj. E suficient acestea. Absolut!, zice Ivan cu ochii pe să-şi treacă mâna prin păr şi sticla de votcă, terminând un Moartea apare tulburătoare şi episod de povestit şi ames­ comică, în toată splendoarea ei tecând în fasole. Un singur Miraculorespingătoare. În Absolut!, Marcel cuvânt şi vreo trei, patru sul există încetează să mai spună o sensuri. O pri­vire piezişă şi nu dacă suntem Iureş poveste, el devine povestea. C mai ştii dacă Iureş zice, Ivan dispuşi să zice, Creangă zice sau i-a pus credem că Absolut!, Teatrul Act, Calea Victoriei 126, regizorul Alexandru Dabija www.teatrulact.ro, 0723.103.103, pe toţi la foc mărunt. Actoexistă.

021.310.31.03 rul joacă polifonic, alunecă

D

GEORGE MIHĂIŢĂ și HORAŢIU MĂLĂELE la Teatrul Teatrelor

lansare de carte

Foto: Mihaela Marin

Șapte tratate secrete de Teatru Nō

Despre Comedie şi arta vodevilului Dacă sunteţi dintre aceia care aşteaptă să vadă marile creaţii ale lui Silviu Purcărete, înseamnă că veţi privi Femeia care şi-a pierdut jartierele cu prejudecăţi. Şi nu este cazul, pentru că regizorul, de data aceasta, spune cu artă o glumă scrisă de Eugene Labiche, în 1851, extrem de amuzantă şi jucată cu succes, în 2011, de George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele şi Dorina Chiriac (Mihaela Teleoacă).

Văzând spectacolul şi bucuria pe care o aduc cei trei pe noua scenă de la Romexpo, putem bănui cât s-au distrat în timpul repetiţiilor, sub bagheta comică a lui Purcărete. Intenţia regizorului a fost aceea de a face un vodevil ca la carte, după cum mărturiseşte în caietulprogram, iar pentru aceasta a scos din arsenalul său de mijloace, gaguri simple, dar de succes, poante cerute de situaţii şi jucate de actori cu cea mai mare seriozitate.

Reprezentaţia curge într-un comic halucinant, cu bastonade şi bătăi cu frişcă, cu trimiteri misogin-obscene, cu alunecări de mobilă pe podea, cu replici uşoare şi intervenţii muzicale vesele. Domnul Laverdure (George Mihăiţă) îşi caută un valet (Horaţiu Mălăele), pe care îl trece prin proba de foc a servitorului cinstit, chiar dacă pentru asta riscă el însuşi să ia o ciomăgeală serioasă. Apare Fideline, o

croitoreasă tânără şi apetisantă, în căutare de un viitor soţ (dacă se poate, cu bani), de care este îndrăgostit bătrânul Laverdure. Doar că o jartieră i-a rămas la Gaspar, după o întâlnire deocheată.

Un spectacol fără false pretenţii culturale devine în sine o reuşită, la fel cum aparenta gratuitate a vodevilului se umple de sens prin sancţiunile aplicate cu ironie. Un alt „obligo” al acestui gen îl reprezintă un anume tip de actor, capabil să dezvolte comicul până la exces. Purcărete a ochit perfect în această direcţie, alegând actorii Teatrului de Comedie.

Horaţiu Mălăele şi George Mihăiţă chiar par desprinşi din povestea lui Labiche, iar Dorina Chiriac îşi foloseşte farmecul cu multă graţie comică. Se râde în hohote chiar de la intrarea actorilor pe scenă, iar aceasta este reacţia spre care tinde orice vodevil. Muzica sau, mai degrabă, comentariul sonor pe care îl aduce muzicianul Lucian Maxim manevrând un fierăstrău şi instrumente de percuţie, învăluie această lume caricaturală într-un aer de mister. // cristiana gavrilă

Femeia care şi-a pierdut jartierele, Teatrul de Comedie, re­pre­ zentaţiile au loc la Teatrul Teatrelor de la Romexpo, intrarea B, www.comedie.ro

se repetă ...

Spiritul de Prietenii de Hotel 1 familie regia 2 Kobo Abe, regia 3 Mimoza de Radu Beligan, cu Ma­ Alexandru Tocilescu, Pierre Chesnot, rius Florea Vizante, Lamia Beligan, Mari­ us Drogeanu, Dorina Chiriac, Sandu Pop, Delia Seceleanu, Mirela Zeţa, Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan.

cu Vlad Ivanov, Irina Petrescu, Kana Hashimoto, Crina Mureşan, Adrian Ciobanu, Emilia Bebu, Mihai Niță, Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei.

regia Gelu Colceag, cu Cristian Iacob, Ana Bart, Vitalie Bantaş, Liliana Pană, Andreea Grămoşteanu, Claudiu Istodor, Teatrul Mic în par­ teneriat cu ArCuB.

Băiatul din 4 ultima bancă de Juan Mayorga, re­

gia Theodor Cristian Popescu, cu Mihai Călin, Brânduşa Mir­­ cea, Diana Dum­ ­ bra­ vă, Dan Tudor, Ra­­ reş Stoica, Andrei Chiran, TNB, Sala Amfiteatru.

Considerată de mulţi oameni de teatru o lucrare esenţială nu doar pentru arta asiatică, dar şi pentru cea occidentală, Tratatele secrete ale lui Zeami au fost publicate, pentru prima dată în limba română. Niciuna dintre obsesiile şi problemele teatrului dintotdeauna nu este omisă de părintele Teatrului Nō. Zeami este cel care a pus bazele teoretice ale artei japoneze, iar tratatele sale sunt un ghid complex pentru actorul din teatrul Nō. Metafora florii (talentul), pe care fiecare o poartă, dar care oricând poate să dispară, este cutremurătoare prin adevărul ei. „Arta noastră are la bază transmiterea învăţăturii despre stil şi floare din generaţie în generaţie”, spune Zeami. În prefaţa lucrării, intitulată „Floarea adevărată”, Andrei Şerban povesteşte cum i-a marcat viaţa această carte. „Întrebarea este cum să nu pierzi floarea, ce trebuie să faci ca s-o menţii vie până la sfârşitul vieţii? A cunoaşte Nō este egal cu a cunoaşte floarea, aceasta este cunoaşterea supremă” – spune el. Începând cu Stanislavski, trecând prin Artaud şi Grotowski, Teatrul Nō se manifestă activ în arta europeană, iar fascinaţia pentru tehnica şi metafora japoneză a determinat momente de maximă intensitate în teatrul european. C.G. C Editura Nemira, Colecţia Yorick, 2011, traducere din japoneză de Irina Holca, cu o prefaţă de Andrei Şerban şi o postfaţă de Carmen Stanciu, 33,90 lei (în librării), 22,04 pe www.nemira.ro DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 49

D

Invitaţie la boemă, la METROPOLIS

best of decembrie

[CRONICI]

Cu Lautrec la bordel!

Teatrul Bulandra a anunţat reluarea, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, a spectacolului Sfârşit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, cu Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Irina Petrescu, Ion Besoiu. Dacă în Godot, aşteptarea este plină de speranţă, în Sfârşit de par­tidă este o stare venită de dincolo de aşteptare, când nimic nou nu se mai poate întâm­pla, totul se repetă la infinit, amânând cu o secundă sfârşitul.

Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, 021.212. 05. 27

Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva De Jonas Gardell, un spectacol de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc. Cu Diana Gheorghian, Oana Ștefănescu, Liana Mărgineanu, Nicoleta Lefter. Spectacolul este construit în jurul unui triunghi de familie şi se bazează pe povestea a două fiice care își dispută afecțiunea mamei aflată pe patul de moarte, în plin război al amintirilor.

Teatrul Odeon, Sala Majestic, 021.314.72.34

Vizita bătrânei doamne De Dürrenmatt, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Marius Rizea, Mircea Albulescu, Mihai Călin, regia Alexander Morfov, scenografia Nikola Toromanov, light design Chris Jaeger. Milionara Clara Zachanassian (Maia Morgenstern) se întoarce la Güllen, oraşul natal, unde şi-a trăit în tinereţe marea poveste de dragoste cu Alfred Ill (Mircea Rusu).

Ajunşi într-o sărăcie la limita supravieţuirii, locuitorii o văd ca marea salvatoare. Ea promite că-i va ajuta cu o singură condiţie: oferă un miliard în schimbul vieţii bărbatului care a trădat-o în tinereţe. Deşi la început refuză, cu toţii îl vor trăda pe Alfred Ill.

C TNB, Sala Mare, în 2, 3, 16, 17, 18 dec.

Bucureştiul din 2011 nu seamănă cu Parisul sfârşitului de secol XIX. Can-canul, Moulin Rouge-ul şi absintul au devenit branduri, iar Boema nu mai e la modă. Cu toate astea, gustul pentru vintage pare că a cuprins şi arta dramatică. Spectacolul Teatrului Metropolis, Lautrec la bordel, în regia lui Horaţiu Mălăele, va fi cu siguranţă atât pe placul finilor degustători de artă retro cu ştaif, dar nu îi va nemulţumi nici pe împătimiţii de artă fierbinte de nouă ce e.

Bordelul în care ne invită Lautrec e cuminte-vulgar şi artistic-duios.Vampe provocatoare coborâte parcă din picturile de la 1900 semnate de însuşi Henri de Toulouse-Lautrec, stranii, consumate, dar desăvârşite în arta de a oferi plăcere, asta şi datorită machiajului realizat de Ioana Pascha şi Viviana Gherasim.

Mat­roane groteşti, lascive şi informe în corsetele prea strâmte pentru siluetele lor generoase.

Kitsch, perne pufoase, oglindă pe tavan, lumânări, voaluri, ciucuri, lumină difuză şi tot ce te aştepţi să găseşti într-o „Cruce de piatră” à la parisienne.

Pe un text deloc spectaculos al lui Mario Moretti, lipsit parcă de carne şi conflict, se alcătuieşte un spectacol-puzzle, asamblat din monologuri, cuplete, cântece, dans, cu morală, câteva scene dramatice şi un final supra-realist.

De fapt, pilonii de susţinere ai spectacolului sunt muzica ademenitoare compusă de Răzvan Alexandru Diaconu şi scenografia halucinantă a lui Dragoş Buhagiar.

Operă clasică în care se strecoară acorduri vesele de cabaret şi un pian negru imens, care, în loc de coarde, ascunde sub capac fetele colorate de „La Contesse”.

Reuşita spectacolului e asigu­ rată şi de capetele de afiş: George Ivaşcu şi Vlad Ivanov: Lautrec şi prietenul său,Aristide Bruant.

George Ivaşcu e, cu siguranţă, cea mai potrivită alegere pentru rolul titular – prezenţă scenică, umor îngroşat în tuşă post-impresionistă, ludic, sincer când e serios şi charismatic.Vlad Ivanov e sarea şi piperul spectacolului; clovnul trist, artistul ratat, cântă, dansează, iubeşte, bea şi e nefericit.

O seară cu Lautrec la bordel nu are nimic pervers sau vicios.

E o invitaţie inofensivă pentru spectatorii majori, care îşi doresc o reprezentaţie colorată, veselă (şi tristă), cu cântece frumoase, dans şi voie bună, după care să spună: „Oh-la-la!” // Alina Epîngeac Lautrec la bordel, Teatrul Metropolis, Mihai Eminescu 89, 021.210.51.08 sau 0728.138.265

Un exerciţiu liber

Sub aparenta simplitate şi stil liber, bazat pe improvizaţie, spectacolul de la Green Hours, Trust me if U can, se joacă de-a teoria despre teatru şi amestecă fără nicio reţinere convenţiile, până pică în propria capcană. Regizoarea Iris Spiridon încearcă să prelungească, să desfiinţeze, apoi să reimpună graniţa teatrurealitate, iar jocul este periculos. Uneori, în loc să ajute actorii, îi deserveşte, pentru că îi lasă mult prea liberi, iar prea multă li­ bertate pare să încurce în cazul de faţă. Chiar dacă Radu Iacoban este foarte sigur pe el, Ana Ularu stăpâneşte lucid aceste treceri şi Istvan Teglas are câteva momente comice reuşite, sentimentul

este acela că improvizaţia nu se încheagă şi că spectacolul avea nevoie de o structură mai clară. Se insistă pe aceeaşi întrebare: „Sunt eu, sau sunt un personaj?”. Nu un răspuns ne interesează, pentru că oricare ar fi acela, noi, publicul, ştim că e luni seară, suntem la Green şi ei sunt nişte actori care propun un joc. La început sunt trei personaje care îşi spun povestea într-o emisiune TV, apoi sunt actorii care ne explică ceva de genul... că ei nu sunt acele personaje... apoi devin alte personaje, care împrumută foarte mult din personalitatea actorilor... şi tot aşa.

Bănuiesc că spectacolul, fiind atât de interactiv, se construieşte de fiecare dată altfel, şi, poate, nu am prins cea mai bună seară şi cel mai deschis public la acest gen de provocare. Însă, un lucru e evident, nu s-ar fi supărat nimeni dacă, unde scrie după o idee de Neil LaBute, i-ar fi adăugat şi pe Pirandello şi Brecht (cel puţin). O pălărie prea mare, o întrebare prea grea, totuşi, pentru o improvizaţie atât de simplă. // Cristiana Gavrilă

ANA ULARU, ISTVAN TEGLAŞ, RADU IACOBAN - improvizaţie fără temă dată

Trust me if U can, Teatrul Luni de la Green Hours, Calea Victoriei, 120, teatru@greenhours.ro, 0788.452.485

50 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

Foto: Adi Bulboacă

Sfârşit de partidă

eatru dans

„masca este o maşinărie, o plastilină la nivelul imaginaţiei”

bio

Poveştile dansului Cât se bazează sau câtă nevoie are un coregraf de firul unei poveşti atunci când lucrează un spectacol?

Nu există o regulă care să confirme că un spectacol poate fi mai reuşit dacă în capul coregrafului povestea este mai clară. Aşa cum, dacă lumina este prea puternică, ne orbeşte şi dacă este slabă, nu mai vedem.

Coregrafia, fiind o artă vizuală, se cere a fi văzută. Din acest punct de vedere, dramaturgia unui spectacol nu poate fi lăsată deoparte. Mai mult de atât, limbajul corporal are un caracter de comunicare abstractă, prin urmare, gândirea raţională nu va trezi un mare interes faţă de spectacol.

Ce trebuie activată, însă, este imaginaţia.

Spectacolul trebuie imaginat împreună cu publicul. Un coregraf poate alege o poveste care deja există, nu-i rămâne decât să o transpună, dar mai interesante mi se par poveştile inventate şi spuse în manieră personală. Un coregraf este un fel de regizor care împarte tabla de şah cu publicul, iar jocul poate fi gândit să înceapă de oriunde, trebuie doar să ştii ce vrei să joci şi cum vrei să schimbi regulile.

Crazy Stories in the City, un titlu în engleză şi multă muzică tradiţională românească. De ce formula aceasta?

Spectacolul Crazy Stories in the City trebuia să fie prezentat prima oară în străinătate, din acest motiv titlul este în engleză. Muzica nu consti-

Foto: Adi Bulboacă

Arcadie Rusu este autorul spectacolului Crazy Stories in the City. Ne invită la o întoarcere în timp, pentru a aduce miraculosul în viaţa noastră. Despre superficialitate şi tradiţii mistice, într-un interviu de Cristiana Gavrilă tuie doar coloana sonoră a unui spectacol, este un personaj în directă comunicare cu celelalte personaje. Spectacolul vorbeşte despre câteva poveşti care vin din folclorul nostru, pe care le-am adus aproape de noi prin unele elemente ale timpului pe care îl trăim. Muzica vine mai mult dintr-o zonă de prelucrare folclorică cum este etno-jazzul.

Sunt şi măşti în spectacol, ce reprezintă masca pentru un dansator? Ţin să precizez că în acest spectacol sunt doar două dansatoare: Ioana Marchidan şi Galina Bobeicu, ceilalţi sunt actori ai Teatrului Mic, dar care au dansat la nivelul unor dansatori profesionişti, având în vedere vârsta, experienţa şi implicarea fiecăruia: Oana Albu, Vitalie Bantaş, Avram Birău, Ruxandra Enescu, Ştefan Lupu, Valentina Popa, Radu Zetu. Am căutat în măştile care apar în spectacol personajele negative, cum sunt zmeii, vrăjitoarele...

Masca este o maşinărie, este o plastilină la nivelul imaginaţiei. O poate exploata şi înţelege fiecare în funcţie de profunzimea căutărilor personale.

Pentru că eşti codat genetic de toate întâmplările celor care au fost înaintea noastră, devii Nemuritor.

Este modern tradiţionalul astăzi? E o zonă pe care o simţi aproape de ceea ce vrei să exprimi? În general, sunt interesat de alte subiecte. Este pentru prima dată când am încercat să caut sens şi relaţii interumane în zona folclorului.

Este o mare bază de date, care te face, în

S-a născut în 1983, în Republica Moldova. În 2007 a absolvit U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”, Facultatea de Teatru – secȚia Coregrafie, iar în 2009 a urmat un Master la aceeaşi universitate.

2007 - Premiul galei ab­­solvenŢilor U.N.A.T.C. pentru cea mai bună creaţie coregrafică Mind Control (Studioul de Teatru Casandra) 2011 - Bursa danceWEB în cadrul festivalului Impuls­T anz, Viena Din 2007 face parte din „Gigi CĂciuleanu Romanian Dance Company”.

Spectacole: Nesomn(CNDB), Promised Land (Teatrul Foarte Mic), Proces cu uşile închise (realizat în cadrul programului TEAM al Filarmonicii „George Enescu”)

primul rând, să înţelegi mai bine de unde vii şi unde te duci. Nu are vârstă, este un muzeu unde trecutul, prezentul şi viitorul trăiesc în acelaşi timp.

Eu am descoperit tradiţionalul lucrând pentru spectacolul Crazy stories in the City. Sigur că el poate să capete multe forme, depinde cum este înţeles, preluat şi trecut prin filtrul fiecăruia.

De exemplu, există muzică, dansuri care se inspiră din diverse tradiţii, dar la un mod superficial, pentru că sensul tradiţiei este altul. Peste câteva sute de ani se va vorbi sigur despre omul care vine cu un pian electric la o nuntă şi cântă toată seara singur, acompaniat de ritmuri şi sunete de sintetizator, ca fiind ceva tradiţional.

Această tradiție superficială poate fi văzută şi la televizor, unde sporeşte ratingul. Mai există şi o altă cale care a făcut tradiţionalul să fie modern în fiecare generaţie, încercarea de a înţelege şi de a acorda timpii şi sensul, pentru a ajunge la tradiţionalul mistic, pe care îl avem cu toţii codat genetic. Ideea este că superficialitatea moare repede, iar tradiţionalul mistic este pentru totdeauna şi, vrem sau nu, participăm şi ne bucurăm atunci când există o scânteie de adevăr care te face să te simţi important. Pentru că eşti codat genetic de toate întâmplările celor care au fost înaintea noastră, devii Nemuritor. C DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 51

arte

Interviu de Ema Stere

Foto: arhivă personală

În discursul pe care l-a ținut la propria sa nuntă, George Moise le-a spus invitaților: „Iertați-mă că nu sunt japonez.” E gaijin, adică străin, printre oameni cu care nu va fi confundat niciodată.

bio

Fără Plugușor în Japonia

a

fost suficient să stai două săptămâni în Japonia, în 2007, ca să simți că acolo e „acasă”. Ce înseamnă pentru tine „acasă”?

Am ajuns în Japonia după un an de călătorit. Era liniște, e tot ce îmi amintesc acum. M-am oprit puțin să-mi trag sufletul… și aici am rămas. Poate că „acasă” înseamnă până la urmă locul unde este ființa pe care o iubești.

Ce e 100% românesc, în bagajul cu care te-ai mutat de colo-colo?

Păi în afară de iernile copilăriei din Colentina, prietenii (la care mă rățoiesc întotdeauna înainte să plec ca să se facă mici şi să 52 | BeWhere! | decEmbrie 2011

încapă în valiză), o sticlă de T40 (pour les connaisseurs, țuică de 40 de grade), slană afumată (ca să nu mă-mbolnăvesc aici de la atâta mâncare sănătoasă), amintirile lui Ioan Gavrilă Ogoranu despre România și un kil de fasole luat din Obor, în care îmi pune mama sare grunjoasă, să nu facă gărgărițe, altceva n-am mai adus. Capra vecinului e la locul ei, nu fac grătare în spatele blocului și nu mă împing nici în fața bisericii, nici la promoții. Alte tradiţii nu ţin, cu Pluguşorul nu merg, că-n

• Născut la București, pe 19 octombrie 1974 • Studii. Șco­ ala Superioară de Jurnalis­ ti­ că, secţia pre­ să scrisă U.N.A.T.C. Bu­ cu­ rești, Facultatea de Film, secția Comunicare audio vizuală • Profesii și meserii Lucrează o pe­ ri­ oadă în pre­ sa scrisă, la revistele Li­ ceenii şi Cu­ tezătorii.

Cochetează şi cu radioul, mai întâi ca pub­ licistcomentator la Radio România Tineret, apoi ca ­ scenarist la Redacţia Teat­ ru şi Di­ ver­ tisment.

După trei ani de „de­ tenţie“ în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, ex­ pe­ rienţă care avea să-i schim­ be, radical, exis­ tenţa. În 2008 se mută în Japonia, unde are diverse job­ uri ca mun­ citor la o fab­ rică de le­ gume, pro­ fe­ sor de limba en­ gleză, şofer, tra­ ducător, bucătar, fo­ to­ graf Iertați-mă că nu sunt japonez (Cur­ tea Veche, 2011) este volumul său de debut

japoneză aho înseamnă prost. Îți dai seama că nu se cade să apar cu talanga la ușa omului hăulindu-i măscări.

spune Konnichiwa sau Arigatou. Le zic.

Când cineva vrea să audă cum sună limba română, ce cuvânt sau frază îi spui?

Pentru că în japoneză, cu excepția lui „n”, toate consoanele trebuie musai urmate de o vocală, aş putea să-i bag în corzi cu stâlp, stârv, construcție şi alţi termeni mai suculenţi în consoane. Dar ei mă întreabă de obicei cum se

Japonia pe care o povestești nu e o Japonie de carte poștală. Totuşi: ai urcat până la urmă pe Fuji? Te bucuri când înfloresc cireșii?

Am reușit acum doi ani să ajung până în vârf și să împart cu ceilalți tăcerea și răsăritul.

Cât despre flori, ar trebui spus că în afară de sakura, mai sunt şi altele care își au

momentul lor de glorie de-a lungul anului. Când m-am mutat unde locuiesc acum, am crezut că am nimerit pe strada cu florării, mai toți își atârnă pe garduri, pe tot felul de suporturi sau direct pe trotuar: ghivece, jardiniere, glastre, oale, mai dihai ca la Sere Codlea. A fost nevoie de precizarea asta pentru a înţelege că deși nu sunt singurele, florile de cireș au un loc special în sufletul japonezilor. La rândul meu, mă bucuram de ele mai ceva ca tăurașul Ferdinand, până mi-am dat seama că o să îmi mai ia ceva timp să le și înțeleg.

Povestea o prietenă româncă de aici că fiica ei de trei ani (jumătate japoneză) a venit într-o zi la ea și i-a spus: „Azi mi-a venit să plâng”. Întrebată ce s-a întâmplat, a răspuns: „Păi, florile de cireș au căzut pe jos.

Mi-a venit să plâng.”

Ai foarte mult umor, iar japonezii, așa cum îi descrii tu, râd rar şi de cu totul alte lucruri. Te ajută sau te încurcă propriul tău umor (românesc)?

Sincer să fiu, mă încurcă. La mers, ca pe cioban.

Ce carte/film/experienţă culinară îi trebuie cuiva care vrea să aibă o idee despre Japonia?

Dacă mergi dimineața pe baltă (e bun și lacul din Herăstrău, în lipsă de altceva), culegi o mână de mătasea broaștei cu lintiță și o molfăi preț de un minut fără să dai la rațe, înseamnă că poți să faci față unui meniu complet japonez. Mai recomand două filme, la fel de greu de digerat: Femeia nisipurilor (adaptarea cărții lui Kobo Abe) și Imperiul simțurilor (r. Nagisa Oshima).

Ultima sugestie: o carte pe care nu o înghit nici japonezii (nu se mai publică de ani buni), scrisă de Masao Miyamoto, mot-à-mot s-ar traduce Legea birocraților, sau în varianta engleză Straightjacket Society.

De ce ar putea spune vreo­ dată un japonez ­„Ier­­­­­ta­­ţi-m­ă că nu sunt român”?

Pentru felul în care știm să ne bucurăm. De propriul necaz, de răul altuia, de revederea unui prieten, de-o bere la pet, de un răsărit, de-un ciubuc.

Ne-ar putea invidia, probabil, pentru felul zgomotos în care ne exhibăm bucuria. Mai puţin restul sentimentelor.

C

1.

1001 de zile sau Noua Şeherezadă

Ilf şi Petrov, Polirom, 872 pag., 49,95 lei Cetăţeanul Ilf se întâlneşte cu cetăţeanul Petrov. Sau invers.

Lucrează amândoi la o revistă cu un nume cel puţin inteligent şi, probabil, despre căluţi de mare: „Sirena”. Se hotărăsc să scrie împreună cărţi. Asta pe la jumătatea deceniului trei al se­ colului trecut. Devin, din cetăţeni, autorii unui roman extraordinar, Douăsprezece scaune – care a avut un succes răsunător.

Urmează Viţelul de aur, cel puţin la fel de valoros. Apoi merg în America, se miră ce se miră, poate nu întâlnesc pe nimeni acolo, şi scriu un alt roman excelent, America fără etaje. Cu puţin înainte de a muri, Ilf adună ceea ce mai scriseseră împreună într-o carte masivă, 1001 de zile sau Noua Şeherezadă. Fără Ilf, Petrov nu mai poate „lite­ raturiza” şi se hotărăşte să moară şi el, la câţiva ani, fără să-şi propună neapărat asta, însă uneori avioanele decid în locul nostru.

Acest panoptic carnavalesc, poate inhibant ca dimen­ siune, cuprinde: povestiri, comedii sonore, vodeviluri, (false) scenarii, schiţe. Numitorul comun îl constituie umorul savuros, ironia necruţătoare la adresa limbaju­ lui de lemn şi a structurii aberante a societăţii ruseşti interbelice, în care fiecare tovarăş pare că aparţine unei organizaţii, şi se simte împlinit sufletește numai în măsura în care este membru… nici nu contează unde. Încă din Antichitate, o sursă inepuizabilă a comicului a fost evidenţierea diferenţelor dintre aparenţă şi esenţă, dintre formă şi conţinut. Aici, această discrepanţă, falie capătă dimensiuni halucinante. Forma ajunge, diseminând, nu doar să se substituie conţinutului, dar să şi ironizeze ideea de conţinut. Această dictatură absolută a formei pare că şterge până şi memoria conţinutului.

Ilf şi Petrov creează o Rusie populată de oameni-fantoşe care duc o viaţă-fantoşă într-o lume-fantoşă. Totul pare atât de absurd, încât capătă un aer ireal. Iar comicul acesta furibund, total, devine parcă o meditaţie elegiacă la, cum altfel, condiţia umană. Întâmplările narate par că se înscriu în zona excepţionalului, însă nu sunt decât derizorii. Personajele sunt fie tâmpite de-a dreptul, fie „maeştri ai combinaţiilor” – manipulatori, creatori de iluzii prin forţa oratoriei, al căror singur scop este înşelarea sau extorcarea celuilalt. 1001 de zile… debordează de umor; e o carte suspect de „veselă”. Ca o piesă de teatru în care cele mai comice personaje joacă într-o tragedie, fără a şti şi fără a mai putea spera nimic. // TEODOR DUNĂ Într-o seară, pe o stradă căreia nu-i pasă, un cetăţean bate un alt cetăţean.

Cetăţeanul care e bătut e nemulţumit.

- Mă omoară! strigă el uitându-se pierdut în toate părţile.

Cetăţeanul care îl bate e şi el nemulţumit.

- Pentru ce strigi? îl întreabă el aplicându-i următoarea lovitură.

Nu striga, că scot sufletul din tine.

Primul cetăţean, aflat într-o situaţie dificilă (dacă strigă e omorât, dacă nu strigă e omorât), scoate un urlet disperat.

Se adună o mare mulţime melancolică şi se uită în tăcere.

- Salvaţi-mă! urlă victima.

Mulţimea tace. Încurajat de tăcerea generală, huliganul trece la îndeplinirea ameninţării sale: începe să scoată din „celălalt cetăţean” sufletul.

Sufletul îşi părăseşte locul cu gemete şi strigăte. (…)

2.

info cărți

Orfani în Brooklyn

Le Conseil supérieur de l’audio­visuel (omologul parizian al CNA) a emis un avertisment la adresa postului de radio France Culture pentru lectura la microfon a unui pasaj foarte violent din Cele 120 de zile ale Sodomei de Mar­chizul de Sade. Emisiunea incriminată, semnată de filosoful Raphaël Enthoven și difuzată pe 23 iunie a.c. la ora 10 dimineața, făcea parte dintr-un ciclu dedicat lui Sade, care a cuprins o săptămână întreagă. Enthoven a contestat decizia CSA, venită la patru luni după difuzare, întrebându-se de ce nu au fost puse în discuție și fragmentele alese pentru celelalte zile: „Să fie pentru că membrii CSA nu au ascultat toată săptămâna?”

Credeam că am văzut și citit despre toate soiurile de detectivi cu putință, că o ficțiune de tip polițist nu-mi mai poate face nicio surpriză importantă. M-am înșelat.

Propunându-l drept anchetator pe Lionel Es­ srog, un tânăr suferind de sindromul Tourette, scriitorul american Jonathan Lethem reușește nu doar să complice foarte mult desfășurarea anchetei, dar și să ofere una dintre cele mai interesante voci narative ale genului.

Essrog este un personaj absolut memorabil și totodată cel cu care autorul susține că s-a identifi­ cat cel mai mult.

Orfani în Brooklyn – în original, Motherless Brooklyn – pornește de la povestea a patru orfani deveniți adulți care-și pierd „tatăl”, pe Frank Minna, un mărunt gangster de cartier care i-a salvat din orfelinat și pe care l-au slujit cu credință. Însă după cum descoperă Essrog, nu doar el și tovarășii lui au rămas (din nou) copiii nimănui, prin moartea lui Minna; tot Brooklynul, pe care-l știau pe de rost și totuși nu-l știau deloc, e construit în jurul unor tați absenți. Cartierul în care au trăit dintotdeauna, aparent controlat de șmecheri mici și mari și impulsionat de ambiții foarte concrete, se dovedește a fi populat de oameni fragili, nelalocul lor. Astfel de oameni sunt gata să îngroașe rândurile unei caraghioase secte Zen. Astfel de oameni se comportă repetitiv și dereglat, ca și cum toți ar suferi de sindromul Tourette.

Care sunt mărcile sindromului Tourette? Verbiaj necontrolat, desigur; jocuri de cuvinte și repetiții nesfârșite; ticuri de natură fizică. După cum probabil bănuiți, în momentele de tensiune, Essrog emite valuri de obscenități. Aceste derapaje discursive sunt marcate în text cu italice și au un rol esențial nu doar în înțelegerea personajului, ci și a reacțiilor celor din jur – fiindcă Essrog stâ­r­­­­­­­nește, pe rând, consternare și mânie, compasiune și scârbă. Traducătoarea Irina Negrea a ales totuși să nu redea în limba română părțile „hard” – echivalând, de pildă, „eat me” prin nevinovatul „mănâncă-mă” etc. Pe de o parte, textul devine astfel mai comod. Pe de altă parte, tocmai comod nu trebuia să fie un asemenea text. // Ema Stere

Fiori reci, case încălzite Maestrul genului thriller, scriitorul american Stephen King, va dona 70.000 $ și speră să atragă încă pe atât, într-un fond de ajutoare pentru încălzire, dedicate locuitorilor săraci din statul Maine. Efortul său urmează deciziei guvernului federal de a tăia din subvențiile pentru combustibil lichid. Chiar dacă nu mai locuiește permanent în orașul Bangor din Maine, autorul romanelor Shining și Christine a rămas legat de acest spațiu straniu, în care se desfășoară majoritatea ficțiunilor sale.

Erori digitale Abia au trecut câteva săptămâni de la anunțarea câștigătorului Goncourt 2011, romanul L’Art français de la guerre al debutantului Alexis Jenni, că pe Tweeter au apărut semnale privind greșelile de literă din versiunea electronică a cărții editate de Gallimard. Contactat de LEXPRESS.fr, reprezentantul editurii, Eric Marbeau, susține că aceste greșeli – nu mai mult de zece la număr și constând în special din sedile și accente pierdute pe parcurs – se regăsesc și în varianta tipărită și vor fi, oricum, remediate în timp.

Foto: Mircea Struțeanu

Pippi Șosețica și rasismul

54 | BeWhere! | decEmbrie 2011

Nimfa nestatornică

Jonathan Lethem, Leda, 464 pag., 39,9 lei

Sade cu avertisment

Autoarea suedeză Astrid Lindgren (19072002) este acuzată postmortem de „stereotipie rasistă colonială” de către dr. Eske Wollrad, feministă și specialistă în studii teologice din Germania. Wollrad a declarat unui ziar german că a încercat să-i citească nepotului său de culoare cartea Pippi Șosețica în Mările Sudului și a trebuit să sară peste pasajul în care „copiii negri se aruncă în nisip, la picioarele copiilor albi”. Karin Nyman, fiica lui Lindgren, susține că fragmentul citat a fost scos din context, care se referă tocmai la absurditatea prejudecăților rasiale. Cartea a fost scrisă în 1948 și a apărut în 2006 la Editura Rao.

3.

autor

În vizor

Guillermo Cabrera Infante, Curtea Veche, 224 pag., 24 lei Nimfa nestatornică este al doilea volum semnat de scriitorul de origine cubaneză Guillermo Cabrera Infante (19292005) care a apărut la Curtea Veche, după Trei tigri triști. Lăsat neîncheiat de autor, romanul avea să fie pus în ordine și pu­blicat de văduva sa. Un exilat al regimului lui Fidel Castro, Cabrera și-a trăit ultimele decenii de viață la Lon­ dra, dar a continuat să-și amintească de Havana tinereții sale ca de un loc plin de culoare, de mirosuri, de muzică – bolero, mai ales – și de personaje vorbărețe, intruzive, pasionale. În acest spațiu construit, pro­babil, de o memorie înșelătoare a trăit și continuă să trăiască „nimfa nestatornică”. „Ceci n’est pas un conte”: citatul din Diderot, care deschide cartea, avertizează cititorul că are în față nu o istorie inventată, ci una reală, pe care autorul, ajuns în pragul morții, alege să o mărturisească. Este povestea de dragoste și distrugere dintre un tânăr jurnalist și o fată de cincisprezece ani, Estela/Estelita – o Lolită totodată sinceră și trădătoare, irezistibilă și indiferentă.

Cei doi nu au nimic în comun, în afară de tristețe.

Cabrera cel tânăr vorbește, vorbește tot timpul, iar ea nu pare să înțeleagă nimic din jocurile lui de cuvinte, din elabo­ ratele aluzii culturale, din citatele fără ghilimele în care e scăldată. Nu o amuză nimic. Ea are o „unică virtute: aceea de a fi femeie. Nu o copilă, nici o adultă, ci un stadiu intermediar”. Or, stadiile interme­ diare nu durează mult.

Este meritul traducătoarei Liliana Pleșa Iacob de a fi reușit să redea în limba română un text ce abundă în calambu­ ruri delicioase, de genul: „familia ei era o infamilie”, „ea e Everestul și Neverestul meu” etc.

A se savura pe îndelete. // Ema Stere

Vasile Ernu are în lucru o nouă carte, pentru care a câștigat o bursă de creație oferită de European Writers and Translators in Residence Programme. A petrecut o lună la Sarajevo. Autorul celebrului volum Născut în URSS (trei ediții la Polirom, tradus în șapte limbi) este foarte discret cu privire la romanul pe care îl scrie acum, despre care declară doar că este localizat undeva la periferia Imperiului Țarist, la început veacului trecut, și că pornește de la o întâmplare reală. Mai precis, „există un loc şi un eveniment de la care va începe teribilul secol XX”.

bio

În timpul studiilor la Universitatea de Artă din München, artistul bucureștean Paul Hitter a fost întrebat de mai multe ori dacă este țigan și, asemenea lui Chaplin, care nu a negat niciodată că ar fi evreu, din dorința de a nu-i jigni pe evrei, a răspuns: da, sunt țigan. De Igor Mocanu

d

ragă Paul, în prag de 1 decembrie, Ziua Națională a Românilor, eu îți propun să vorbim despre… romi sau țigani? Țigani sau romi? Eu aș alege țigani, nu romi. Mi se pare mai sincer. De fapt, toată polemica asta născută pe tema celor doi termeni mi se pare o tâmpenie.

Se pierd lucrurile cu adevărat importante. Nu asta contează, dacă este țigan sau rom, important este că sunt, pe lângă asta, oameni.

Mie, personal, povestea asta terminologică mi se pare un pic vicleană. Cred că e un fel de a ne învârti în jurul cozii, ascunzând fondul problemei

56 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Foto: Claudiu Popescu

rta

Românește altfel, cu Paul Hitter în spatele unor digresiuni formale. Tu ce crezi?

Exact. Rezolvarea problemei nu ar fi neapărat schimbarea numelui din „țigan” în „rom” sau invers. Și nici măcar nu cred că a ne fi rușine că numele „rom” îi poate duce pe străini cu gândul la români.

Soluția cea mai eficientă ar fi să îi responsabilizăm pe țigani.

Să îi facem să înțeleagă că sunt cetățenii acestei țări. Să fie mândri că sunt români...

Din păcate... câți oare pot fi cu adevărat mândri că sunt români? Avem o țară pe butuci, o groapă de gunoi a Europei.

Cam asta a ajuns România. Și atunci, dacă noi, majoritarii, nu suntem în stare să avem grijă de România, cum avem pretenția

• Paul Hitter – Născut 1982, București.

Trăiește și activează în Germania.

Absolvent al Universității de Artă din MÜnchen în 2011.

Debutează în România, în 2011, cu expoziția personală Exil / Exile, de la Clubul Ță­ ­ ranului Român, fiind prima ex­ po­ ziție cu taraf. Ideo­ logia artis­ tului vizează problematica imigrării, statutul balcanicilor în Occi­ dent, viața nomazilor și combaterea discriminării etnice și so­ ciale. Paul Hitter este autorul blogu­ lui Paulhit­ ter.blogspot. com, în care dezvoltă conceptul de expresio­ nism balcanic, și creato­ rul unor afișe pentru Gogol Bordello.

Desenele lui Paul Hitter sunt expuse, până pe 4.12 la Galeria Art Yourself din București.

„Când omul Tufiș se trezește în căldura dimineții reci de primăvară timpurie, se scarpină Cu toate acestea, tu, de după ureche și își spune:...” fapt, reactivezi niște pro­ bleme contemporane extrem Am încheiat citatul. Mi se pare de o adâncime extraordinară. de acute în lucrările tale.

Voi ce spuneți? Nu știu dacă Mă întreb dacă nu cumva, suntem țigani cu toții, dar toți asemenea lui Flaubert cu ne țigănim la un moment dat în madame Bovary, n-ar trebui viață. Oricum, soluția clasică cu să recunoaștem că suntem Verde de Paris mi se țigani cu toții… pare destul de bună!

Nu înțeleg exact Nu asta Trebuie să pictez amestecul tău de idei. contează, odată asta... Sună tare Madame Bovary? Flaubine, Verde de Paris! bert? Hm... În cartea dacă este Bum! lui Passepartout, intițigan sau tulata Despre originea rom, impor­ Povestea ta omului Tufiș, avem un tant este seamănă un pic cu pasaj foarte interesant că sunt, pe aceea a lui Chaplin, care răspunde într-un lângă asta, care nu a negat fel la problema pusă oameni. niciodată că ar fi de tine. El spune așa: să fim respectați de minoritari?

negru sau alb nu e o disjuncţie exclusivă

Nu știu da­că sunt neapărat à la Perjovschi, Perjovschi este mai filo­ zof, eu sunt un pic mai golan. s-a spus țigan borât, ci bozgor împuțit.

Deci știu cum e.

La Silence Kills, expo­ziția de la Galeria Art Your­ self ai desenat des­pre dis­cri­­mi­ nare, renunțând la mitologia

evreu pentru a nu-i jigni pe evrei. Dincolo de activismul lor mai mult sau mai puțin explicit, lucrările tale încearcă să exprime și această meta­ morfoză biopolitică? Cât de asumată este transforma­rea ta, din român în țigan?

Se spune acum despre Chaplin că, de fapt, ar fi provenit dintr-o familie de țigani. Se spune că mama lui ar fi fost țigancă en­glezoaică. S-ar fi descoperit niște scrisori care atestă chestia asta. Țigan sau evreu, este clar că Chaplin a fost genial și s-a identificat cu oamenii simpli și cu amărâții. L-am văzut pe Chaplin într-un film, era la Picasso acasă și dădeau o petrecere cu cei de la Gipsy Kings.Se distrau de minune.

Desigur, este un anumit spirit la care noi poate nu am avut acces, sudul Franței, sudul Spaniei, sunt niște zone în care țiganii au un cu totul alt statut decât la noi, în mica noastră țară pusă pe butuci. Nu știu dacă putem vorbi de o transformare a mea din român în țigan. Eu sunt în primul rând un metis.

Sunt jumate maghiar și jumate român. Pardon, în primul rând sunt om. Dar nu am o parte care să primeze neapărat asupra celeilalte, încât să pot spune că m-am schimbat din român în țigan. Sunt un cetățean al lumii. Îmi place muzica țigănească, am prieteni țigani, îmi place aura lor boemă și le înțeleg problemele, cu care m-am confruntat și eu de mul­te ori. Că doar mie nu mi

balcanică și explozia de culoare în favoarea desenului minimal, un pic à la Dan Per­ jovschi. De ce desen și unde s-a dus culoarea?

Am mai mulți ași în mânecă, pe care îi voi scoate la momentul potrivit. Este o strategie, din când în când trebuie să sur­ prinzi publicul, să vii cu ceva la care nu se așteaptă, altfel intervine un soi de plictiseală: a, Paul Hitter, da, știm ce face, bla-bla... În al doilea rând, mi s-a părut că exact ce am arătat eu lipsea.Am pus cumva punctul pe i, degetul pe rană.Am arătat adevărul gol-goluț, de aceea voi ajunge în rai, cum spunea un prieten de-al meu. Nu știu dacă sunt neapărat à la Perjovschi, Perjovschi este mai filozof, eu sunt un pic mai golan. Pe de altă parte, am vrut să mai închid niște guri, sunt unii care cred că numai ei pot face chestii minimale. Ei, uite că pot sări de la expresionism balcanic, la minimalism balcanic.Am dat mingea printre picioarele adversarului, cum ar veni. Și mingea, adică desenele mele,

au scos limba la adversar, adică la public. Și publicul a râs. Și eu am râs, toată lumea a fost mulțumită. Și cel mai important, în fond, este că am arătat exact în ce fel discriminăm. Sunt ilus­trații, de fapt, la discri­mi­ narea țiganilor de către români.

Sunt mulți care se plâng că, vezi doamne, vom ajunge la discriminare po­zitivă. Sau că ea există deja. Din punctul meu de vedere, este bine să existe, americanii au aplicat aceeași chestie cu negrii de multe ori, pentru că discriminarea pozitivă este, de fapt, un prim pas în integrarea unei minorități.

La final, înainte de urarea adresată tuturor românilor, o să te întreb cum privești arta contem­porană din Româ­ nia? Cum ți se par temele abordate azi?

Te regăsești în vreuna din lucrările altor artiști?

Am vorbit de multe ori despre cum văd arta contem­porană în România și nu numai. De data aceasta, ca să sar din schema asta atât de dragă românilor, de a vorbi despre ce fac ceilalți, voi păstra tăcerea.

Dar, țin să spun, că ceva se mișcă în România.Am fost foarte plăcut surprins de cei de la Galeria Art Yourself, sunt niște oameni de calitate, și ce m-a im­­presionat foarte mult este că discuția nu s-a mai purtat de pe pozițiile clasice diferite: galerist-artist, ci ca de la prieten la prieten.

Iar acum, urarea…

Dragi români, aruncați-vă tele­ vizoarele de la etaj sau tăiați cablurile, puneți mâna pe cărți, cumpărați-vă CD-uri, citiți pre­ sa alternativă de pe internet, renunțați la ziare, mass-media minte, încercați să ieșiți din ne­bunia asta generală indusă de cei de la putere și, în loc să priviți înspre macrocosmos, schimbați-vă întâi microcosmosul. Și dacă tot suntem 80% mari ortodocși declarați, iubiți-vă aproapele și vecinul, indiferent de ce culoare sau etnie ar fi.

Pace și iubire între popoare! C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

[opinIi]

Schiță nocturnă

Raluca Voinea, curator și critic de artă

Bucureştiul e un oraş în care ar trebui să trăim noaptea. Nu doar pentru că poţi ajunge din Rahova la Romană în mai puţin de 10 minute. Şi nici doar pentru că noaptea casele abandonate şi clădirile de birouri neterminate, blocurile muncitoreşti şi vilele somptuoase sunt toate la fel de întunecate. Noaptea, monumentele şi alte acce­sorii urbane amplasate în ultimii ani în pieţele bucureştene sunt revelate în întreaga lor inutilitate: cai de bronz, ceasuri fals vintage, instrumente muzicale mute, alte forme care deja nu mai sunt descrise decât prin expresii populare obscene, toate apar ca simptome ale unui spaţiu public incoerent şi lipsit de perspectivă. Sau blocat într-o perspectivă paseistă, în care nostalgia pentru un oraş ficţiune ţine loc de contextualizare istorică, în care replici în serie ale unor monumente dispărute sunt preferate generării de discurs contemporan viu (forme ale acestuia apar, totuşi: spontane, temporare, fragile, într-un raport complet dezechilibrat cu discursul oficial orientat către megalomanie). Acest discurs oficial se atenuează noaptea, iar atunci oraşul ar putea fi o agora perfectă.

Vocile s-ar auzi mai bine, frigul ar împinge oamenii mai aproape unii de alţii, stridenţele aparenţelor fizice n-ar mai conta. Ar fi mai mult timp pentru discutat listele de revendicări şi mai mult loc pentru exersat coexistenţa paşnică a diferenţelor. Nici fotografiile făcute de agenţii de securitate celor care îşi exprimă opiniile crezând că sunt li­beri n-ar mai ieşi poate atât de clare. Iar dacă legile care încearcă să interzică protestele şi adunările publice ar fi propuse noaptea, am putea crede că ele au fost doar un vis urât.

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 57

[expo]

Pe aripile timpului. Sound exhibition de a ne îndemna să medităm asupra a ceea ce în genere înțelegem prin sound culture în context autohton sau, mai degrabă, asupra absenței acesteia. Cunosc o singură inițiativă de acest fel în România, aparținând

Editurii Casa Radio, care, până în acest moment, a expus înregistrările deținute de Radiodifuziune, adevărate comori culturale, doar pe CD-uri audio, în format audiobook.

Prima mare expoziție este încă în

așteptare. Ar putea lua un exemplu bun de la MEG și a sa L’air du temps.

15.11.2011-02.02.2012, Sala Oaspeți, MȚR, Kiseleff 3, Curator: Laurent Aubert

Libertatea de expresie a remixului „multi-kulti spectacular”

Foto: Claudiu Popescu

[publishing]

Gamma Almanah cu subiect A apărut nr. 0, an 1 / [2011] al revistei Gamma. Almanah cu subiect. Compa­ rabilă oarecum cu defuncta Revista la Plic, pe model fascicular formal și tema­ tic, revista se prezintă ca o casetă ce conține 10 caiete de reportaj („Derivata funcției de reportaj”), fotoproză („Epistolar de periferii”), jurnal de călătorie, articole („Poveste cu oameni”), fashion coregrafic („Portret vestimentar”), fotografie („Foto­ grafie de portret” și „Fotofoneme”), comics („Et puis, surtout, mâche bien!”), iarăși proză („Un fel de descălecare”), conferințe („Antimemorii”), cu lu­ crări și texte semnate de Gilda Popa, Dorelian Bellu, Alexandru Cilibianu, Mihai Boeru, Mircea Stru­ țeanu, Oana Lohan, Silviu Dancu, Mugur Grosu, Lucian Blaga.

Director editorial: Cristina Maria Vasilescu.

58 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Dadasein (lotopragmatism)

În eseul Dadasein (lotopragmatism), apărut anul acesta la Editura Tracus Arte, teoreticianul Bogdan Ghiu reia meditațiile sale pri­ vind destinul contemporan al artei, în relație cu politica și socia­ lul, de-acolo de unde le abandonase apocaliptic în Eu(l) artistul.

Viața după supraviețuire (Cartea Românească). Dacă în eseul din 2008, artei contemporane i se oferea șansa de a transpărea în platoșă de cavaler mântuitor în fața tăvălugului capita­ list al transformării artei în marfă de consum, inclusiv a corpului uman, cu condiția ­să-și revendice consistența, tăria și asperitățile; în eseul de față, peste obrazul artei contemporane este aruncată mănușa dadaismului, ca model de supraviețuire într-o societate contemporană aflată în plină criză pe toată linia. O criză cu atât mai imprevizibilă, cu cât acționează ca la loto.

Iar la loto vom răspunde cu dada. Aceasta este lecția noului dasein: dadasein.

Pagină realizată de Igor Mocanu

Creată de Muzeul de Etnologie din Geneva în 2009, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la moartea etnomuzicologului Constantin Brăiloiu, expoziția L’air du temps / Pe aripile vântului prezintă, într-o scenografie futuristă de high-tech post-Bauhaus, o selecție de lucrări audio din perioada 1940-1950, realizată de Laurent Aubert din Arhivele Internaționale de Muzică Populară a MEG. Mai întâi, câteva cifre, că niciodată nu strică. Colecția etnomuzicologului român Constantin Brăiloiu conține 3028 de înregistrări audio, realizate în România (între 1928 și 1943), Congo (1946), Nepal (1952), Cuba (1957) și SUA (19341944). Apoi, selecția întreprinsă de curatorul expoziției cuprinde un areal acustic de la muzica țărănească de odinioară, la manelele contemporane, muzică modernă și postmodernă, de la cea electronică și până la șlagăre. Totul montat într-un soi de remix multi-kulti spectacular, menit să stimuleze reflecția pe marginea unei diversități pe cale de dispariție în cacofonia globală a capitalului mondializat. Însă dincolo de performanța artistică și conceptuală a întregului proiect, cred că expoziția mai are o menire: aceea

D

decembrie best of

[expo]

SilenceKILLS discrimination/ro/files/2011

Diferitele chipuri ale discriminării

Discriminarea este, fără îndo­ ială, cea mai ciudată problemă socială pe care au cunoscut-o vreodată comunitățile omenești. S-au apropiat de ea, în speranța unor explicații și a unor soluționări, istoricii, antropologii, asistenții sociali, documentariștii, mass-media, statisticienii, în fine, artiștii. Apar cărți după cărți, filme după filme, expoziții după expoziții, ba chiar pavilioane întregi pe la bienalele internaționale de

până pe 11.12.11 Relații internaționale MNAC, Izvor 2-4, Corp E4

Tineri arhitecți din Germania, proiecte arhitecturale

până pe 13.12.11

Teodor Graur – Context românesc: de la Pop-Art la design-ul genuin Anca Poterașu Gallery, Plantelor 56

Remus Grecu, Portret de fată cu carpetă cu păun, ulei/ pânză, 2011

Artist:Teodor Graur

până pe 17.12.11 impresii — jurnal în imagini

Dana Art Gallery, World Trade Center, Pullman, Montreal 10

Pictură, artistă: Alina Manole

până pe 30.12.11 auto 1900

MNIR, Calea Victoriei 12

Automobile vechi

până pe 08.01.12 fără mine

Independenței 84

Pictură, desen, artist: Gili Mocanu, curator: Oana Tănase, artist-run space Independent 84

soluțiile nu apar. Acesta este și obiectivul proiectului artistic SilenceKILLS – discrimination/ ro/files/2011, declarat explicit, de a găsi o soluție la problema discriminării în România. Și cum reușesc ei treaba asta? Prin cercetare. Expoziția curatoriată de Simona Vilău și Valentina Iancu întrunește lucrări, proiecte, demersuri artistice cu o pronunțată dimensiune de documentare, cum este seria de fotografii a Mălinei Ionescu, 095 Sportsman Girl, iar atunci când sunt ceva mai metaforice, lucrările / artiștii operează cu simboluri sociale, desprinse din realitatea imediată, cum sunt lebedele negre din lucrarea Suzanei Dan sau desenele de un conceptualism dejucat ale lui Paul Hitter. Soluția identificată de aceștia poate suna cam așa: după cercetare, educație și cunoaștere. Altfel spus, aceasta este soluția la problema discriminării – educația, cunoașterea Celuilalt.

Căci după ce îl cunoști pe Celălalt, adică socialul, comunitatea, nu va mai trebui să accepți, pentru că te vei fi fiind integrat deja. Și Celălalt la fel. Problema discriminării este, înainte de orice, o problemă de identitate, a fiecăruia în parte și a comunității în general. // igor mocaNU

9.11-4.12.2011, Galeria Art Yourself, Nicolae Ionescu 11

până pe 10.01.12 sigma — secvențe și interferențe

Foto: Claudiu Popescu

Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia

Curator: Andreea Palade Flondor, artiști: Ștefan Bertalan, Constantin Flondor Străinu, Doru Tulcan, Elisei Rusu, Roman Cotoșman, Diet Sayler, Zoltan Molnar, Toma Viorel C

artă sunt alocate minorităților etnice, religioase ori sexuale, și, cu toate acestea, s-ar spune că soluția problemei discriminării rămâne de ordin meta­fizic. Întrucât, da­că pentru celelalte probleme sociale putem da vina, putem găsi țapul ispășitor într-un fenomen meteorologic, în politică, în capitalism sau alte sperietori postcomuniste, când vine vorba de discriminare, nu știm cine este de vină și, de aici, nici

60 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Artiști: George Anghelescu, Mihail Coșulețu, Suzana Dan, Amalia Dulhan, Simona Dumitriu, Remus Grecu, Harem6, Paul Hitter, Mălina Ionescu, Raluca Ionescu, Elena Nazare, Sorin Oncu, Dan Perjovschi, Vlad Petri & Alina Şerban, Dan Pierșinaru, Beniamin Popescu, Radu Rodideal, Carmen Secăreanu, Albert Sofian, Gabriel Stoian, Silvia Trăistaru, Sorana Țăruș, Ștefan Ungureanu, Mihai Zgondoiu Curatoare: Valentina Iancu, Simona Vilău; Asistentă curatoare: Teodora Dinu Texte introductive: Dragoș Farmazon, Alexandru Florian, Valentina Iancu, Dragoș Culinaru, Monica Enache, Bogdan Istrate, Petre Florin Manole, Simona Vilău

the taste is

Nana Natural Food Un spațiu mic, cu gazde primitoare și cu mâncăruri ca acasă. Din categoria „cu specific românesc, de vizitat neapărat”.

Foto: Adi Bulboacă

Detalii la pag.63

decembrie 2011 | BeWhere! | 61

Antoine Bagnaninchi a venit în România în 1997 și, de atunci, conduce Independența Film, casa de distribuție care, an de an, ne răsfață cu filme necomerciale, simplu spus. Altfel spus, cu filme de festivaluri, Cannes, în special. Este francez, născut în Corsica, vorbește & scrie foarte bine românește, e jovial și știe câte ceva despre bucătăria românească.

Altfel. De Florin Barbu

c

ând l-am întrebat ce-i lipsește cel mai mult din Franța, mi-a răspuns, fără ezitare, pâinea. Nici nu doream un altfel de început al discuției noastre, pentru că sărăcia și uniformitatea ofertei de pâine din România este, și pentru mine, de neînțeles într-o țară care produce, aproape an de an, tone bune de grâu. Dar, Antoine a nuanțat, anume că au apărut câteva locuri de unde chiar și un francez își poate mulțumi pofta de pâine bună și foarte bună. E adevărat că aceste magazine sunt tot franceze... Pas mal. Le știm și noi și, cu timpul, le vom lua la bani mărunți. Până atunci, vorbim și despre vinurile românești, pe care eu le cam declasez, recunosc. În același timp, e vizibilă evidenta lor îmbogățire.Antoine îmi povestește că unul dintre vinurile românești de care-și amintește cu plăcere e Millenium, pentru că a fost asamblat din Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră de către un tânăr francez, fiu de viticultor din Bordeaux, în primii ani ai venirii lui în România.

Cât de adevărat e că, pentru un francez, nu trece nicio zi fără brânză? Și cum te descurci cu brânzeturile neaoșe?

En fin, nu știu dacă e chiar așa. Dar, e foarte adevărat că mâncăm mereu brânză. Care trebuie, neapărat, mâncată cu pâine cât mai bună. Și cu un pahar de vin roșu.Vorbesc de brânzeturile franțuzești.Am citit că un

62 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Foto: Adi Bulboacă

estaurante cafenele

Brânza nu-i fromage, n'est-ce pas? francez recomandă, oarecum de curând, și vinul alb la brânză... Revenind, îmi plac soiurile românești, în special de oaie și de capră, mai mult cele învechite.Aici aș spune că e, totuși, monotonă oferta românească.

Mi-ar fi plăcut să văd oarece semințe, arome, ierburi, ingrediente. Nu mai vorbesc de mucegaiuri. Iar monotonia asta devine suspectă uneori, măcar pentru faptul că, de vreo 2-3 ani, orașul e inundat de mici magazine de produse tradiționale, neapărat din Sibiu. Mă tot întreb cine a mai rămas în zonele alea dacă toți vin în București...

Eu obișnuiam să-mi fac unele cumpărături din Piața Matache, unde aveam un „furnizor” de brânză foarte bună de oaie. Era din Dobrogea, brânza avea miros puternic, era delicioasă și, uneori, primeam și câte un păhărel de palincă de sub tejghea.Tot acolo găsisem un priceput măcelar, care știa să taie, așa cum trebuie, vita. Și am observat, în toți anii ăștia, că românii nu prea preferă vita. Porcul e, de departe, favoritul și îmi place și mie foarte mult. După pui nu mă omor. Dar, repet, cu vita e o problemă. De obicei, e vândută imediat după tăiere, nu e tranșată bine și asta duce la o proastă preparare.

Ai vreun fel de mâncare românească preferat, după atâția ani aici?

Ciorba de burtă, nu avem ceva asemănător în Franța. Şi-mi place ciulamaua. Cu pui, cu ciuperci, cu pipote. Îmi amintesc de o nuntă

la care am fost invitat, pe undeva prin Olt, parcă, unde, la sosire, am fost omeniți cu o foarte gustoasă ciulama de pui.Asta era vineri, nunta a ținut trei zile și trei nopți, la capătul unui sat, cu mesele întinse într-un lan de porumb abia secerat, pe un deal, cu lăutari, cu toate femeile din sat înfășurând la sarmale, totul, dar totul, în aer liber. Memorabil! Și, da, îmi plac și micii (n-am apucat să merg, dacă poți crede asta, la La Cocoșatu’!), iar pe cei mai buni i-am mâncat la Irisa.

Sarmalele sunt bune, mai mult cele în foi de viță și nu grosolane și le mănânc cu plăcere și pe cele de post.

Ah, blasfemie, Antoine! Passons, gătești?

Mais, oui! Și încă din adolescență.Asta pentru că la colegiu aveam ore de Educație manuală și tehnică, unde învățam să gătim, și nu lucruri simple. Bine, printre altele, am făcut și macrame... Aș reveni puțin la brânzeturi, pentru că de curând am des­ coperit un site, „La fourchette.ro”, unde am comandat specialități franțuzești. Sunt încântat, mai ales că au și charcuterie. Și am mai descoperit un loc unde-mi place să cumpăr: Piața Obor. Și pentru că am acasă câteva sticle de Beaujolais nouveau și un pachet de Andouillette (sper să-ți placă, sunt cârnați din burtă de porc), nu-mi rămâne de­cât să-ți spun Grand' soif, așa își urează pod­­­gorenii cu ocazia Beaujolais nouveau și doar atunci! Alors, mergem să facem piața sâmbătă, Florin?

C

A

specific românesc

Foto: PR

Nana NATURAL FOOD Spațiu mic și primitor, unde gazdele te întâmpină

Caru' cu bere

c

lădire mare, impunătoare, recent restaura(n)tă și unul dintre locurile din București care atrage turiștii plimbători prin urbea noastră mereu surprinzătoare. Asta e bine, în general. Să vedem/gustăm în particular.

Prima oprire, vineri la prânz, zi de post, destul de aglomerat, dar am fost condus la o masă de la etaj, pentru fumători, iar, cum meniul (mare, tradițional, cu aspect de ziar din vechime) e deja pe masă, nu-mi ia mult să aleg. Sunt ajutat și de relativa non-abundenţă a preparatelor de post: nelipsitele supe de legume, salate, cartofi prăjiți, zacuscă, fasole, mămăligă. Sunt dezamăgit, pentru că aș fi mâncat mazăre, sau conopidă, sau salată orientală, sau ardei de post. Hai, să nu lungesc vorba & cronica mai mult ca o zi de post... Supă-cremă de legume cu crutoane (8,20 lei), varză călită cu mămăligă și cartofi cu rozmarin (20,50 lei), toate astea pe o farfurie, felul doi adică. Ce vreți, mănânc mămăliga cu cartofi prăjiți. Fără semnul mirării, vă rog. Iar desertul, măr copt cu gem de fructe de pădure (8 lei). Nimic remarcabil, mai puțin varza, care era fadă. Bun, era murată, dar fără mărar, necondimentată, fără pic de taste-appeal. Hellooo??? Puțin cimbru, mai mult mărar, niște semințe de susan, eventual coajă de portocală rasă. A, n-ar mai fi (așa zis) românesc. A se scuti, domnilor! Românește nu înseamnă sărăcăcios și insipid, neatractiv și rigid, cu eternii mici și decorativii papanași scoși permanent la înaintare. Of, mi-a cam mers la ceafă masa asta, dar voiam să revin în zi de dulce și, poate, era altfel. Așadar, marți, tot la miez de zi, la fel de repede poftit la o masă, de data asta la parter. Același meniu pe care-l deschid chitit pe pâinea (6 lei) făcută după o rețetă tradițională (cică...) și pe șliboviță (8 lei), servită la cinzeacă. Asta mi-a plăcut. Pâinea, nu.

Era ba-na-lă. Albă, rotunjoară, măricică, cu miezul cam rarefiat, coaja destul de crocantă, dar mergea mai rumenită, „decât” atât pot spune.

Da, rețeta tradițională de pe net, cred. Am cerut

pâine pentru că eram curios, o dată și pentru că îmi place să o mănânc cu smântână și sare.

Smântâna care venea lângă ciorba rădăuțeană (9,20 lei). Despre care vă pot spune că e... Că e. Și că e un fel de ciorbă de burtă de pui. Mie îmi pare un surogat, dar i-am mai dat o șansă. Ultima! N-a știut să profite. Nu-mi pare rău. Ce să iau, ca să fiu, cât de cât, mulțumit? Hm, cotletul de mânzat Argentina (54 lei) e tentant. A venit, din nou, cam repede, dar era altceva. Măcar față de tot ce mâncasem înainte. Sfârâind, pe o tigaie din fontă (sau ceva asemănător), era mare, medium rare, cum cerusem, frumos tăiat, cu osul și cu urmele de grătar la vedere. Și a fost și bun, iar la sfârșit nu m-am abținut și am ros resturile suculente care mai rămăseseră.

Cu mâna. Românește, adică. Piureul (6,50 lei) a fost acolo, salata de murături asortată (6 lei) alături. Însoțitoare corecte, nimic altceva. Vinul, din păcate, aproape de nebăut. Roșu, din cel de-al casei, neidentificabil de către ospătar, este fix ce ni se oferă la mai toate cârciumile bucureștene din partea casei. Ieftin, în ambele înțelesuri, ales la întâmplare, de cele mai multe ori, de ocolit. Am terminat cu profiterol (15 lei), mare, cu multă înghețată și frișcă, dar, din nou, neatractiv.

Una peste alta, locul acesta este un soi de ofertă turistică medie, cu de toate pentru toți, să zicem. Are și program artistic, serviciul e prompt (chiar, de ce mi s-a cerut numele de fiecare dată când am fost dus la masă?), prețurile nu sar caru’ (!), are și o cramă, e-n buricul istoric al târgului, porțiile sunt măricele. Dacă e altfel românește? Aș spune da și nu, din păcate.

Da, pentru că e vizibilă grija pentru confortul clientului, pentru mulțumirea lui și pentru un amestec nețipător de vechi și nou. Nu, pentru că mâncarea nu mai este, într-un loc atât de mare, bibilită. Nu mănânci ca acasă, asta e clar.

E, cumva, românește pe bandă rulantă. // Florin

ca la ele acasă. Cu mâncare foarte bună, gătită, de obicei, în acea zi. Pre­ ferata mea e salata de icre de știucă, cu chifle proaspete și calde. La care, obligatoriu, câteva păhărele de rachiu.

Chiar, n-am mai trecut de ceva vreme.

Sper să mai fie icrele.

Ion Câmpineanu 22, 021.313.00.35 La Cocoșatu' Pentru că, orice ar spune alții, este emblematic pentru București, cu micii lui celebri, intrați în folclorul urban și-n foarte multe burți,

la început doar curioase, apoi adictive.

Iar amplasarea nu tocmai comodă crește așteptarea și nerăbdarea de fiecare dată când ni se face poftă de rumenitul cilindru din carne tocată.

Neagoe Vodă 52A, 0726.224.444 Hanul lui Manuc Eu am fost vara asta, abia fusese redeschis și

Barbu

nu mi-a displăcut. Apoi, au venit colegii BeWhere-iști foarte cătrăniți și dezamăgiți. Spuneau ei că e la fel ca înainte: serviciul prost, mâncarea banală, atmosfera îndoielnică. Cum o fi, oare, acum, cu vara departe-n urmă?

Caru' cu bere, Stavropoleos 5, 021.313.75.60, 0726.282.373

Franceză 62, 021.211.59.01

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 63

restaurante [chinezești] La ceas de sărbătoare (națio­ nală) propunem un periplu asiatic. Revizităm primul restaurant chinezesc din oraș, apoi comandăm pentru acasă. De Andrei Crețulescu

Chinese Democracy

A Nan Jing

Nan Jing, Hotel Minerva, Gh. Manu 2-4, 021.318.12.85

Foto: Florin Barbu

Nostalgie? Plictiseală? Avem un articol de scris, așa că motivele nu mai contează – ia­ tă-ne într-o seară de marți, instalați în salonul de fumători (în fapt, un soi de apendice/ acvariu) din cel mai vechi restaurant chi­ nezesc din România. Prima surpriză?

Lipsa kitschului asumat, care te asaltează în chinezăriile de aici și de aiurea.A doua?

Chelnerii arată exact ca pe vremuri și ne oferă, din partea casei, creveții expandați de tristă amintire, ceea ce ne provoacă hohote simulate. Ne dregem cu o bere Tsingtao și atacăm supele călduțe (9 lei) – creveți grămadă, dar mai mici decât unghia; alge relativ fade; pui și bambus care cer (și primesc) soia din belșug. Cerem și noi un vin roșu (Rosso di Valachia, 59 lei) și crănțănim triunghiuri cu purceluș (17 lei), care merg de minune cu sosul de ardei iute. Lăcrimăm deci când vin felurile principale – porcul cu alune (23 lei) are o textură cauciucată și un aer decongelat (ne uităm pe geam, e 1986 deja?); rața cu bambus (34 lei) pare reîncălzită în grabă; tăițeii (Chow Mein) cu văcuță (19 lei) și legume (16 lei) sunt însă delicioși, chit că înoată în cam mult sos.

Orezul cantonez și furnicile în copac sunt

și ele corespunzătoare, dar avem proasta inspirație să schimbăm vinul (absolut decent) și să chemăm un Bordeaux (Louis Eschenauer, 75 lei) cu alură de poșircă.

Radem un tort glace (12 lei) și pornim prin frig, mulțumiți că ne-am făcut damblaua și gândindu-ne că înainte era mai bine.

Am ales Nan Jing dintr-o nostalgie curioasă, așa cum spune și „chinezul” cronicar. Despre nostalgie ar fi de spus „decât” că, acum vreo 25 de ani, locul era singurul reprezentant al marelui și savurosului popor chinez aci, pe meleaguri carpatine, când nu eram tocmai o grădină paradiziacă.

Bref: eu am venit chitit să cer porc cu alune, ca pe vremurile alea. Și asta am primit. Mai mult, sau mai puțin ca pe vremuri. Adică, atunci, restaurantul era pe Occidentului, nu pe Ana Ipătescu (da, ăsta era numele...), dar felul ăsta era, aproape, la fel, cam prea fad. Diferența: atunci mi se părea că sunt pe urmele lui Marco Polo, acum știu că Anthony Bourdain n-ar eșua pe aici. // Florin Barbu 64 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

A Chinese Garden

Și chiar mai bine, chinezește vorbind, e să stai comod acasă și să aștepți cuminte (40 min.) comanda de la Chinese Garden – deschis în 2011, în locul fostului Berbecu’...

Bucățele de rață prăjită, delicioase, așezate pe un pat de castraveți și ceapă (29 lei) – asta pe post de aperitiv! Ar urma vinete în sos iute (19 lei), neapărat combinate cu spaghete de orez călite și tradiționalele furnici, de data asta picante... ca la unchiul Ping acasă.Te-ai putea declara sătul, dar ar fi păcat să nu încerci porcul cu ardei iute (19 lei), care o să-ți ceară a doua sticlă de vin, vita crocantă cu țelină și susan (19 lei), puiul Chinese Garden, asezonat cu ceapă, morcovi și ardei iute (hai mai repede cu vinul ăla!) sau, pentru cine are o slăbiciune pentru această nobilă dihanie, rață cu ardei gras (25 lei), dulce și aromată, care funcționează de minune și pe post de desert.Aș mai adăuga doar că porțiile sunt măricele spre uriașe, iar mâncarea se cam prepară atunci când e comandată.

Chinese Garden, I.L. Caragiale 30, 021.211.44.44, www.chinesegarden.ro/bucuresti

[Artsy]

THOMAS ANTIQUEs

himera Tablourile sunt pe tavan, iar mesele pe pereţi. La fel şi scaunele. Nu vă speriaţi, pentru că au şi câteva locuri ancorate în... gravitaţie.

Localul are două etaje, cu barul la parter şi o zonă de lounge sus. Decorul este destul de minimalist. Mobila este din lemn, în tăieturi drepte, simple, iar lumina roşie, la graniţa dintre

Îmi place vecinătatea asta: „Atelierul mecanic” vizavi de „Thomas Antiques”. Sună ușor suprarealist, cu rezonanțe metalice ieșind din pâlnia unui gramofon. Mișto! Intrarea în barul vintage e printr-un hol, urcăm treptele până la etaj, deschidem ușa și dăm într-o cameră à la fin de siècle, cu multe obiecte vechi și frumoase, bine întreținute, pe care le putem atinge, folosi (scaunele, mesele și canapelele, de exemplu) și, dacă suntem bine... mobilați, le putem cumpăra. Cum ar fi, un gin tonic și, dacă nu e prea mare deranjul, cutia muzicală din spatele meu, de 34.400 lei.

Not bad, sir! Excellent choice! Singura legătură cu destinația (cred că, totuși, secundară) locului este barul amenajat la intrare. Din lemn, nu foarte mare, se integrează binișor în ambianță. Ce nu s-a integrat, deloc, în gusturile mele, a fost Long Island (15 lei). Era, de fapt, cola, cu o foarte discretă umbră de alcool. Am fost nevoit să mai cer o măsură de gin (8 lei), pentru că votcă normală nu mai era. Trebuie să mai spun că tocmai se oprise apa, deci nu era gheaţă şi că programul e 12-22, iar la sfârșit de săptămână, până la miez de noapte. Se fumează, deci îmi place! Măsura la tărie e de 40, deci shame on you! Serviciul e foarte amabil, pe geamuri se văd casele vechi din zonă și nițel din neoanele modernității, muzica era bună, anii ’80, dar cam nepotrivită cu locul, iar la plecare, am observat o bicicletă veche, pentru serviciul poștal, bănuiesc, plus un cărucior cam îngust, pentru păpuși, probabil. În toată nebunia vechiului-nou București, e un spațiu care ne așază la masă cu orașul din alt veac, mai liniștit și mai respirabil. // Florin Barbu Thomas Antiques, Covaci 19, 0752.440.818; www.thomas-antiques.ro

[Bar]

Mereu am visat să petrec sărbătorile de iarnă într-un oraş rusesc, unul în care să ningă cu fulgi mari peste turlele colorate ale palatelor despre care am citit când eram mică în cărţile de poveşti. Sau unul în care să existe multe ice bar-uri bine aprovizio­ nate cu tot felul de sticle de votcă, una mai aromată ca alta. Dacă prima fantezie a rămas doar o amintire a copilăriei, la a doua încă mai pot să visez. Când am aflat că se des­ chide un bar cu numele Sankt Petersburg în Centrul Vechi, am crezut că asta e! Raiul votcii la Bucureşti. Se ştie însă că aşteptările mari nu pot duce la ceva bun. Ştiam şi eu, dar am ales să ignor. Iată-mă deci, plină de speranţă, într-o sâmbătă seara, la uşa „sfântului”. Cele câteva acorduri din BUG Mafia nu m-au speriat, aşa că am intrat. Înăuntru, decorul este destul de opulent spre sobru – canapele de piele capitonate, lambriu, un bar lung care se întinde pe două laturi ale localului, scaune înalte şi mese înguste din lemn masiv, câteva coloane care să delimi­ teze spaţiul. În meniu găsiţi clasicele cafele,

ceaiuri, tării, vinuri, dar şi cocktailuri (o listă generoasă). Pe prima pagină se află lista Special Extreme (17-28 lei) cu Russian Lady, Snake Tears, Mig 40, Deep sea Bomb, Foka şi altele care v-ar putea tenta. Numele sunt foarte inspirate, trebuie să recunoaşteţi. La capitolul votcă aveţi de ales între 8 variante.

Cel mai bine ar fi să întrebaţi barmanii, vă vor spune sincer care e cea mai bună şi vor face asta cu un veritabil accent basarabean.

Foto: Claudiu Popescu

Sankt Petersburg

straniu, kinky şi kitsch.

Preţurile sunt şi ele tot la limita normalului. În sensul că o infuzie de ceai costă doar 6 lei, extrem de puţin pentru Centrul Vechi. Muzica este când inspiraţională (un fel de chill care aminteşte de soundtrack-ul Twin Peaks, foarte potrivită în context), când energică (anii '80'90). În timpul săptămânii, atunci când localul este mai gol, atmosfera este plăcută şi intimă. Vineri seara, în schimb, localul este prins în vâltoarea Centrului Vechi.

Zeci de oameni intră şi ies, vorbesc tare, se înghesuie la mese. Intimitatea se spulberă ca o himeră. Chelnerii rămân zâmbitori însă, iar băuturile, la fel de îmbietoare. Ni s-a promis şi un meniu de mâncare, de lansat în viitorul foarte apropiat. // ANCA NEGOIȚĂ

// Natalia Tomescu

Sankt Petersburg, Gabroveni 55, 0721.918.279

Himera, Șelari 26, 0722.526.110 DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 65

[delicii]

spot

Triangle d'Or. Găsiţi aici internet wireless, ceaiuri Mariage Freres, accesorii, specialităţi de cafea, cocktailuri, prăjituri de casă şi o fântână de ciocolată.

Ion Mihalache 92, 0722.645.646; www.triangledor.ro Green Tea. Într-o casă cu parfum interbelic, Green Tea vă invită la ceai în salonul Clasic, Japonez, Indian sau în Micul Paris. Au peste 100 de sortimente de ceai.

coffet by rendez-vous Desir Noir, Jolie banane, Promenade şi Joie de vivre sunt tartele dulci cu ciocolată.

Tentation, Coeur de fruits, Reve d'ete sunt prăjiturile cu brânză. Urmează quiche-urile cu somon, broccoli, măsline şi alte bunătăţuri. Şi torturile, cozonacii, checurile, brioşele, sărăţelele, ruladele, cornuleţele. Dacă mai rezistaţi, pot continua lista la nesfârşit. Literalmente. Pentru că cei de la ceainăria Rendez-Vous, cei care au lansat brandul Coffet, au zeci de prăjituri în meniu.

Cărora li s-a adăugat, cu ocazia

Dr. Burghelea 24, 021.320.93.96, 0749.090.202; www.greentea.ro Ramayana Café. Este printre puţinele, dacă nu chiar singura cafenea non-stop din capitală.

Pe lângă sortimentele de cafea, la Ramayana aveţi şi o lista generoasă de ceaiuri. Toate într-un decor parcă desprins din 1001 de nopţi.

Baldovin Pârcălabul 11, 0788.595.595, 021.317.16.81; www.ramayana.ro Serendipity. Aici puteţi alege între ceaiuri şi evenimente, de la recomandări de carte la pictură, expoziţii de artă, întâlniri în scopuri caritabile sau bazar de Crăciun.

lansării oficiale, specialitatea pe bază de ceai Tarta Matcha.

Reţetele folosite pentru prepararea coffet-urilor sunt reţete vechi reinventate, îmbogăţite de Mădălina Rădulescu, proprietara ceainăriei, pentru a se potrivi cât mai bine cu ceaiurile servite la Rendez-Vous. Dar şi pentru a aduce aminte cât mai bine de senzaţii şi emoţii de pe vremea bunicii. Şi prepararea se face aproape ca pe vremea bunicii.

Coaja confiată de portocală şi lămâie, precum şi dulceţurile sunt preparate în casă. Iar făina şi celelalte ingrediente sunt naturale şi fără aditivi.

Recomandăm quiche-urile cu somon, migdale şi lămâie (60 lei/kg), tortul Reve Italien (50 lei/kg) cu ciocolată, cremă mascarpone şi cireşe, brioşele

sărate cu ciuperci şi ardei gras, dar şi pe cele dulci cu ciocolată, vin roşu şi scorţişoară (ideale pentru sărbători). Toate prăjiturile se pot comanda şi pentru acasă. Acestea pot fi ridicate de la ceainăria RendezVous în maxim 48 de ore de la primirea comenzii.

Rendez-vous, Floreasca 102, 0720.070.286; www.ceainarie.ro

Prăjituri de casă

Un boutique mic-mic şi la fel de cochet ca bucătăria unei prinţese pasionate de prăjituri de casă. Deşi are un iz uşor française, în galantare sunt preparate de toate naţionalităţile. În mare parte româneşti, dar şi austro-ungare, foarte populare în Ardeal şi la Viena. Reţetele au fost „furate” de proprietară de la rude şi prieteni. Prăjiturile sunt o pasiune veche pentru ea. Şi, chiar dacă la toate munceşte cu

Dumbrava Roşie 12, 0743.283.342, 021.211.31.00; www.serendipity-tea.ro Ceai la Cotroceni.

Este prima ceainărie din Bucureşti şi cea pe care o recomand cu cel mai mult suflet. De la parfumul de iasomie, la lumina difuză, divanele confortabile sau ceaiurile şi gustările delicioase, toate mi-au creat amintiri superbe.

suflet, recunoaşte cu vinovăţie că preferata ei e prăjitura cu miere. În timp ce vorbeşte cu mine, în cuptor se coc prăjiturile pentru a doua zi. Încăperea este inundată de parfum de aluat îmbibat cu vanilie şi rom, coajă de lămâie şi nuci. Exact aşa cum, pe vremuri, mirosea acasă de sărbători. Ştiam atunci că vor apărea, la masa de Crăciun, platouri întregi cu Doboş şi Polar,

prăjitura cu nucă şi glazură din bezea, Albă ca Zăpada (cu cremă din lapte şi lămâie), Carpaţi cu caramel şi cacao şi delicioasa prăjitură cu miere din foi de miere caramelizată, lapte, lămâie şi gem de prune. La Dorobanţi 140 mai găsiţi şi checuri, nuci, cornuleţe şi sărăţele. Dar şi torturi de casă. Pe care, dacă nu vă deranjează o minciună mică, le puteţi prezenta drept făcute de voi. Şi asta pentru că sunt la fel de delicioase şi de imperfect arătoase precum acelea pe care vi le făcea mama la aniversările anilor grădiniţei.

Dr. Gheorghe Marinescu 25, 0721.669.535

Prăjituri de casă, Dorobanți 140, 0723.500.025; www.dorobanti140.ro 66 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Pagină realizată de : Anca Negoiță; Foto: Claudiu Popescu, PR

tea

Foto: Claudiu Popescu

luburi

Sinners Câte păcate poate avea un club?

N-am pornit către Sinners cu gândul să ignor spiritul impus de postul Crăciunului și nici așteptându-mă să descopăr în subsolul de la Rosetti toată Cutia Pandorei. Însă am fost curioasă să văd cât de mult adevăr se ascunde în spatele unui astfel de nume.

Probabil aș fi rătăcit o vreme pe strada cu pricina, căci gangul în care se află intrarea în club e cvasi-invizibil de pe trotuar.

Mai ales noaptea. Am avut, însă, norocul să-ntâlnesc întâmplător niște prieteni care mergeau tot în Sinners. Aș putea să spun (dacă mi-e permis lirismul) că am fost „salvată” și (con)dusă apoi în lumea „păcătoșilor”.

Localul este destul de mic, însă aranjat

astfel încât să fie încăpător. Sunt mese înalte de tip tejghea pe o parte, altele joase cu taburete de cealaltă parte a culoarului care te duce de la bar către scenă. Și pentru că tot veni vorba despre acest spațiu, trebuie să spun că vizualul ales pentru a ilustra ideea clubului (vezi foto) stârnește discuții la mese. Depinde cu ce gașcă mergi în club. Domnii se vor arăta incitați (sau cel puțin amuzați) de idee. Doamnele vor avea de discutat cu privire la calitățile artistice ale fotografiei.

Mărturisesc că imaginea poate să fie deconcertantă, oricât de bun ar fi concertul.

Am petrecut câteva ore bune în clubul acesta, pornită să-i descopăr „păcatele”. Era miercuri, așa că i l-am descoperit pe cel

mai important dintre toate: patima folkului.

Veți asculta aici concerte de gen în fiecare săptămână. Pe mulți dintre artiști îi veți recunoaște de la Cenaclul Flacăra.

Pe aceeași listă aș trece patima băuturii (a se citi prețuri bune și mulți mușterii la bar) și a exceselor (despre ore târzii vorbim), mai ales în weekend.

Dacă ar fi să trecem în catastif și alte metehne ale celor ce vin în Sinners, am putea să-i judecăm după tricourile negre și plete lungi.

Un lucru aș trece sigur pe lista albă: chiar dacă vii pentru prima dată aici, te simți deja de-al casei. Mai ales dacă te știi cu aceleași păcate. // stela NaDOLEANU Sinners, Hristo Botev 12 (Piața Rosetti), 0723.511.597

The Floor Am ajuns în fostul Lucky 13 într-o seară de 13.

Ghinion!

Vă amintiți vechiul local? O încăpere spa­ țioasă, cu tavan înalt,lemn patinat și stucaturi. Majoritatea lucrurilor au rămas la fel,însă, curios lucru, atmosfera din The Floor poate fi catalogată (fă­ ră teama că greșesc) drept kitsch. Ră­ mâi ui­ mit să vezi tocurile ușilor și feres­ trelor acoperite cu draperii roșii (amintesc cumva de 68 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

felinarele de pe străzile lăturalnice) și jungla de plante atârnătoare (ca în bibliotecile școlare din anii '80). Salonul acela mare este de fapt un spațiu claustrofobic.

Asta pentru că trebuie să faci slalom - la distanțe milimetrice - printre scaunele și mesele înghesuite. The Floor își spune club&culture.Însă, exceptând barul luminat excesiv și canapeaua la fel de „excesivă” montată în fața acestuia, n-am găsit niciun argument

care să susțină ideea de club. Cultură... doar pentru că există o scenă pe care se întâmplă cântări?

Duminică seara localul era cam pustiu și muzica (treapta de jos a muzicii de club) prea tare. Am zis să ignorăm aparențele și am comandat un Irish Coffee.Și aici o bilă neagră.Atât.// stela NaDOLEANU

The Floor, Șelari 9-11, Curtea Sticlarilor (la etaj), 0721.600.676; www.thefloor.ro

to shop

Foto: PR Premier

Un weekend la Bansko Un orășel liniștit de munte, cu pârtii de schi și hoteluri de cinci stele.

Aproape, în Bulgaria. Detalii la pag. 77

decembrie 2011 | BeWhere! | 69

hopping

Poveste

2

de iarnă

O mini colecţie de cadouri cu parfum de zăpadă şi aromă de sărbătoare.

Preţioase, îngheţate în timp, delicate şi pe alocuri elitiste.

1

De Anca Negoiţă Parfum Nuit de Noel Caron

1 by

300 lei (50 ml), la Beautik.

Pandantiv ceainic din 5 o’clock de la Pomellato

2 colecţia

4

Între 3.124 şi 3.476 lei în reţeaua de magazine Cellini.

The Absolut Mode Gareth Pugh

3 by

47.77 lei la magazinele specializate.

Colier Fossil Woman Steel

4 263.99 lei, la magazinele B&B

Collection, Splend’or, Be in time.

Decoraţiuni din porţelan brad, colecţia Winter of GentiliTEA.

5 pentru

5

171 lei,la Wagner Maison de la Porcelaine.

Ceas bărbătesc Breitling 41

6 Chronomat

54.500 lei în reţeaua de magazine Cellini.

Ceas de damă DKNY

7 683.99 lei, la magazinele B&B Collection, Splend’or, Be in time.

3

Pălărie Kristina Dragomir

8 430 lei, la Târgul „Mâini

Inteligente”, 9-13 decembrie 2011, la Wagner Maison de la Porcelaine.

Clopoţel şi jardinieră porţelan, colecţia Winter of GentiliTEA.

9

171 şi 354 lei, la Wagner Maison de la Porcelaine.

7 70 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

6 8

9

hopping

Colecționarii de cadouri

Sărbători cu The Beatles, jamon, Frații Grimm, supereroi, Beethoven, Cirque du Soleil sau fotografie pe lemn. Sunt cadouri pe care editorii BeWhere! nu doar că le recomandă, dar și-ar dori să le găsească sub brad.

[Christmas rocks!]

[cool gadget]

The Beatles

Căști Nu-ți lași muzica acasă sub nicio formă. Vrei să ai ritmurile prefe­ rate mereu alături și vechile căști nu mai fac față. Noi am găsit la E-mag o pereche de căști Sony cărora le acordăm credit privind raportul cali­tatepreț. Philips se prezintă cu un cablu rezistent, de trei metri lungime, astfel că mp3-ul poate fi purtat de cățelul scos la plimbare, cu o „cupă” ce cuprinde întreaga ureche (în sezonul rece, merg de minune), într-o culoare discretă. Cât despre calitățile tehnice – sunetul este bun și ne-am bucurat că perforațiile pentru bas eliberează din tensiune. Totul la129,9 lei. // PATRICIA MARINESCU

Un cadou clasic, de data asta, în variantă modernă. Un pachet de 16 discuri, cuprinzând toate cele 13 albume originale remasterizate, fiecare conținând, pe lângă notițe istorice de la înregistrări, și un extras video – un making of al materialului – cu imagini rare din arhiva formației britanice, cu voice-over asigurat de cei patru. Întreg materialul video a fost adunat pe suport DVD care, împreună cu CD-urile, face parte din cutia cu minuni de la Cărturești şi costă 699 de lei. De la Please, Please Me la Let it Be, iată cea mai comodă variantă de a deține întreaga colecție The Beatles. În plus, fiecare disc se prezintă separat, iar hârtia folosită este una specială, care ajută la conservarea acestora. // PatriCIa Marinescu

Spune NU plânsului Nimic mai drăgălaș decât un copil de câteva luni purtând pe piept însem­ ne, sloganuri rock-revoluționare. Un fel de „spune NU” plânsului este și acest Too Tough To Cry pe care îl propune minirock.ro. Sau, mai degrabă, îndemnul este adresat celor care îl citesc... Un tricou ce poate reprezenta un cadou „consolator” pentru părinți, dar și câștigarea notorietății printre colegii sugari. Cu două capse la gât, ușor de îmbrăcat, este special pentru cei mai mici rockeri. Costă 40 de lei pe www.minirock.ro. Într-o altă variantă, pentru că cel mai mic membru al familiei „rocks your world”, body-ul Born To Be Wild (30 lei). Un pri­chindel des­prins din „Easyrider”, gata să urce pe motor, îmbrăcat în bumbacul cel mai fin. // PATRICIA MARINESCU

72 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

daruri de citit

[delicatese]

Happy Festivus!

E prea frumos și, parcă, prea rar, Crăciunul, ca să-l irosim doar pe sarmale, caltaboș, cârnați și alte asemenea porcării. Iată ce vă propun pentru zilele când bradul și paharul cu vin... vă împodobesc. Pe primul loc, este minunea acestei lumi, pe numele de botez și de comandă Jamon. Iberico, pata negra, serrano, oricum ar fi, va fi cea mai bună alternativă la tradițiile noastre culinare, arhicunoscute. E adevărat, e tot porc. Și aici se oprește asemănarea cu plaiurile mioritice. Dacă vreți detalii, (re)citiți primul număr BeWhere!, mai precis paginile cu „La Tienda”. Unde vă retrimit și pentru acest dar al Spaniei către lume. După ce v-ați delectat cu feliile de jamon, poate c-ar fi bine să vă faceți siesta prin aceeași zonă de interes.

Cartea pe care o vedeți e mai mult decât o alăturare de pagini despre mâncare. De fapt, nici nu știu dacă e foarte corect să numesc mâncare creațiile lui Ferran Adria, cel mai bun chef din lume. E o demonstrație de pasiune pură și de știință gastronomică. elBulli e închis acum. Segnor Adria a luat o pauză. Între timp, citiți A Day at elBulli. E o minune! 159 de lei la Diverta. Pentru seara, când vă pregătiți să aranjați masa, vă ofer, ca aperitiv, La grande bouffe, filmul lui Marco Ferreri despre patru prieteni care se întâlnesc la un festin.

Altfel. Atât vă spun.

Bon appetit!

Crăciun frumos și delicios vă doresc! // FLORIN BARBU

Istoria cărţilor Un volum splendid, care îl va bucura pe orice cititor de cursă lungă, Istoria cărților ilus­ trează (la figurat și, mai ales, la propriu) circa 2.500 de ani de lectură omenească. De la tăblițele cuneiforme din Sumer până la romanele în format digital, nicio etapă importantă nu a fost uitată.

Volume memorabile, manuscrise împodobite de miniaturiști medievali, dar și capodopere grafice contemporane fac din simpla răsfoire a cărții un răsfăț. Profesor universitar, autor al mai multor studii consacrate cititului, Martyn Lyons știe să expună simplu o istorie minunată, care ne poate da speranța că bibliotecile nu vor dispărea niciodată.

Istoria Cărţilor, Martyn Lyons, Art, 224 pag., 226 ilustrații, 115 lei. Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare. Nu ratați, în ediție bilingvă, poemele publicate la 19 ani de chilianul Pablo Neruda (decenii mai târziu, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură). „Mai sus pe ape, în valurile de afară/ corpul tău paralel se prinde în brațele mele/ ca un pește lipit pe veșnicie de sufletul meu.” Considerat de Gabriel Garcia Márquez „cel mai mare poet al secolului XX, în orice limbă”, Neruda vorbește în­ drăgostitului din oricine: „Inima mea o caută, și ea nu e cu mine.” Sună minunat, în orice lim­ bă. Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, Pablo Neruda, Vellant, trad. Dan Munteanu Colán, ilustrații de Nura El-Sayed, 88 pag., 49,9 lei. Basme. Vorba emisiunilor TV proaste, Fraţii Grimm nu mai au nevoie de nicio prezentare. Vă recomandăm această ediţie mai ales pentru ilustraţiile extraordinare care o însoţesc şi care vor face bucuria cititorilor mici şi mari. Cele douăzeci şi două de basme sunt transpuse grafic de Valeria Moldovan, cea care a semnat şi o foarte frumoasă ediţie Andersen.

No­ minalizată pentru anul 2012 la Premiile Hans Christian Andersen, oferite de International Board of Books for Young People, Valeria Moldovan are un stil personal şi proaspăt, niciodată repetitiv. Este o artistă pe care o urmărim. Şi căreia îi ţinem pumnii. Fraţii Grimm, Corint Junior, 271 pag., 74.9 Lei. // EMA STERE

Sărbători sănătoase!

Un abonament full acces la sala de sport Lala costă 370 de lei şi pare să fie cadoul ideal pentru un adevărat pasionat de „mens sana in corpore sano”. Există şi variantele mai ieftine, pentru cei care nu au atât de mult timp liber – 8 şedinţe la alegere (170 de lei) sau 12 la alegere (220 de lei) între fitness, aerobic, kan­ goo sau spinning. Lala Fitness este o sală dedicată exclusiv femeilor, lansată de curând în

zona Ghencea.

Un alt dar, la fel de sănătos, dar mai puţin solicitant, este un gift card la Green Day Spa în valoare de 50 până la 800 de lei. Cadorisita (sau cadorisitul) poate să opteze pentru trata­ mente corporale sau faciale, hair styling, masaj, electrostimu­ lare, make-up, împachetări Bruno Vassari şi lista rămâne deschisă.

Dacă totuşi nu vrea să se deplaseze

nici măcar până la spa, nu vă rămâne decât să-i cumpăraţi un set cochet din catalogul de Crăciun de la Sabon, care conţine un gel de duş, un exfoli­ ant de corp, o cremă de picio­ are, o cremă de mâini, o loţiune de corp, un gel antibacterian, şerveţele tonifiante, un săpun cu ulei de măsline, un săculeţ din dantelă cu fulgi de săpun şi o linguriţă de lemn pentru exfoliant.

Preţul este de 300 de lei. // Anca Negoiţă

D

arts & crafts Un strop de „istorie” decorativă sau chiar câteva amintiri „întipărite” pe lemn pot fi adăugate pe lista de cum­părături. În spiritul „jucăuș-urban” poate ar fi bine să treceți și pe la rafturile (virtuale sau nu) de păpuși. De Stela Nadoleanu Proiectul Replica își propune să reconstituie „aventura” lutului din stadiul de sediment geologic în acela de obiect de artă ceramică într-o manieră experimentală. Artistul Florin Dumitru regăsește și respectă practicile tehnice preistorice în realizarea vaselor și statuetelor sale. Astfel de obiecte se găsesc la Muzeul Național de Istorie a României și la Muzeul Satului cu prețuri cuprinse între 20 și 40 lei. Artefacte din aceeași gamă pot fi comandate și pe www.florin-dumitru.blogspot.com Orice fotografie din albumul personal poate deveni o imagine-

cadou. Fotografiile pe lemn ale artiștilor reuniți sub umbrela proiectului WoodBeNice repun în unul dintre cele mai vechi medii artistice. Daniel Loagăr, inițiatorul acestui proiect, și ceilalți artiști ai ate­ lierului folosesc o tehnică artizanală de transfer a imaginii pe suprafețe neconvenționale. Lemnul masiv este antichizat și îmbălsămat cu ulei de in. Fotografiile pot fi realizate la comandă, prețurile variind între 90 și 250 de lei, în funcție de complexitate și dimensiuni. Detalii pe www.woodbenice.com Adăugați în desaga Moșului și câteva jucării urbane. Se numesc Sando sau Bucur (un proaspăt frățior). Nu măsoară mai mult de câțiva centimetri – 21, ca să fim exacți. Sunt jucării de designer realizate din rășină și customizate manual. Atenție! Sunt produse în număr limitat și pot deveni obiecte de colecție. Prețurile variază între 200 și 550 lei și se pot comanda prin magazinul de pe www.blog.eldercut.com

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 73

[Muzică clasică]

[FILM] Something new. Something blu pe DVD (The Neverending Story, regia Wolfgang Petersen, cu Barret Oliver, Gerlad McRaney, 102 min., 1984, 49, 90 lei) plus Blu-Ray (Shutter Island, regia Mar­ tin Scorsese, cu Mark Ruffalo, Leonardo Di Caprio, Ben King­ sley, 2010, 138 min.) la preţul de 109, 90 lei. Pe locul doi este The Good, the Bad: The Greatest Heroes and Villains in the History of Film, de Fien Meynendon­ ckx, la editura Tectum, 2011, 240 pag., care costă 97, 60 lei la Librăria Cărturești. Un cadou pentru cei pasionaţi de film este şi Wear the jacket. Be the driver la preţul de 159, 99 dolari pe www.shop-steady.com. „Be a hero” ar putea fi ideea sub care se adună toate recomandările mele. În definitiv, cinemaul ne conduce către visare cu ochii deschiși. Așa că, după ce v-ați hotărât dacă sun­teți „good guys” sau „bad guys”, vă puteți lăsa copiii la film în compania unui puști ce va trebui să salveze o întreagă lume pentru a se putea cunoaște mai bine, în timp ce dumneavoastră vă lăsați copleșiți și tulburați de reveria lui Scorsese, care are nevoie de mai mult de o vizionare. Piesa de rezistență pe care nu m-am putut abține să n-o recomand e o leacă snobish, o țâră expensive, dar prea arată ca-n filme. // ileana bÎrsan

Beethoven cu Artur Schnabel Prima integrală a sonatelor pentru pian de Beethoven (realizată între 1932 şi 1935), considerată poate cea mai fascinantă din cele peste 50 câte există, se găseşte la librăria Cărtureşti în ediţia apărută la casa de discuri NAXOS. Furtuna, Appassionata, Hammer­ klavier sau op. 111 cu un monstru sacru al secolului al XX-lea. Înregistrările au fost remasterizate de specialistul în materie: Marc Obert-Thorn. Fiecare CD (din cele nouă) costă 29.90 lei. Pentru nostalgicii EMI, aceleaşi înregistrări, dar într-o remasterizare mai puţin fericită, se găsesc şi la librăria Humanitas.

Cofretul de 8 CD-uri costă 171 de lei.

Instrumente muzicale. Pentru cei care au plăcerea să cânte, profesionist sau mai puţin profe­ sionist, dar şi pentru cei care-şi doresc să înceapă o expediţie în lumea muzicii nu doar ca simpli ascultători, oferta de instrumente este destul de bogată: muzicuţe (30-150 lei), chitare (190-250 lei), saxofon (1350 lei), flaut (750 lei), blockflöte (20 lei), viori (300-150 lei), darabană (200 lei), bongo (160 lei), trompetă (650-750 lei) etc. Le puteţi achiziţiona de la magazinul Octave Music de pe strada Ion Câmpineanu 24.

Jordi Savall la Ierusalim. Cofretul extrem de elegant, cu un text captivant (în şase limbi), cuprinde proiectul din 2009 al lui Jordi Savall: Jérusalem – La ville des deux Paix: La Paix céleste et la Paix terrestre. Pentru a surprinde diversitatea culturală a acestui loc (oraş în acelaşi timp evreiesc, creştin şi arab) cu o istorie zbuciumată, Jordi Savall a invitat artişi palestinieni, greci, armeni, marocani, turci, irakieni, sirieni, afgani, israelieni. Prima piesă, „Fanfara din Ieri­ hon” (1200 îHr.), oferă surpriza întâlnirii cu shofar-ul biblic, fabricat din corn de berbec. Se găseşte la librăria Humani­ tas, 125 lei. // Andrei ScarlatTI

[Cadouri teatrale] O legendă într-un album Liviu Ciulei. Cu gânduri şi cu imagini (ediţie bilingvă, română şi engleză) impresionează prin cantitatea şi calitatea imaginilor (machete, schiţe, fotografii de decor, scene din spectacole), dar şi prin argumentul teoretic şi explicaţiile pe care le anexează regizorul acestor stop-cadre ale carierei lui.

Albumul publicat în colecţia iglooprofil a fost publicat în 2009, dar încă mai poate fi găsit în librării şi la standurile de carte din teatre. Iglooprofil, 120 lei.

Ion Caramitru în Hamlet Spectacolul semnat de Alexandru Tocilescu, în 1985, la Teatrul Bulandra, poate fi văzut şi pe DVD. Ion Caramitru a fost cel mai longeviv Hamlet român, cu peste 200 de reprezentaţii la Bucureşti, plus 74 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

turneele realizate după 1990, la Londra, Dublin, Sao Paolo etc.

Săptămânalul britanic The Times l-a nominalizat în martie 2006 pe Ion Caramitru printre cei mai buni interpreţi ai celebrului personaj shakespearian. Hamlet de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, cu Ion Caramitru, Ion Besoiu, Marcel Iureş, Ileana Predescu, Florian Pittiş, Mariana Buruiană, imaginea: Nicolae Niţă, Editura TVR Media, http://www.classique.ro, 35 lei.

Cirque du Soleil. Pentru prima dată Cirque du Soleil soseşte în România cu spectacolul Saltimbanco.

Reprezentaţiile vor avea

loc de pe 8 până pe 12 februarie, anul viitor, zilnic la Romexpo Bucureşti, în Pavilionul Central.

Dacă la începuturile sale din 1984, Cirque du Soleil era un grup de doar 20 de artişti de stradă, acum este o importantă organizaţie cu sediul în Québec ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Trupa are 5.000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1.300 de artişti din aproape 50 de ţări. Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de oraşe s-au lăsat uimiţi până acum de Cirque du Soleil. Biletele costă între 120,38 de lei (Level 1 Tribunes) şi 437,76 (Level 00 Front Row). // cRISTIANA GAVRILĂ

ealth

Patinoar de București

beauty & style

Foto: Adi Bulboacă

Cinnamon

cotroceni on Ice, o variantă pentru zilele prea geroase

[SPORT] Nu vorbim despre drumurile kamikaze din Capitală, ci despre patinoarele organizate. Acestea urmează să se deschidă în viitorul foarte apropiat. Aşa că scoateţi patinele din dulap. E timpul să alunecaţi intenţionat.

Salonul de scorţişoară se află la doi paşi de Teatrul Metropolis, pe Tunari colţ cu Eminescu.

Are deja un an, dar noi l-am vizitat abia în luna vinului fiert. Din cauza numelui, fireşte.

Nu am găsit acolo nici licoarea fierbinte şi nici vreun cozonac aburind. L-am găsit, în schimb, pe Andu Carabulea, un hair sti­ list de numai 22 de ani, dar care lucrează deja de 6. Cu el am avut cel mai mult de „tratat”, deşi nu ne-ar fi displăcut să intrăm

De Natalia Tomescu

p

atinoarul Cişmigiu este cel mai popular şi cel mai frumos. De câţiva ani încoace, acesta se încadrează perfect în peisajul iernatic al unui Bucureşti împodobit de Crăciun. Este deschis între orele 10:00 şi 21:00 în timpul săptămânii şi până la 12 noaptea în weekend. Preţul biletului este de 10-15 lei. Drumul Taberei este pe locul doi la popularitate. Are 1.800 de metri pătraţi şi, în weekend, promite să fie deschis până la ora 2 a dimineţii. O sesiune de aproximativ două ore costă în jur de 10 lei în timpul săptămânii (până la ora 23:00) şi 15 lei sâmbătă şi duminică. De aici puteţi închiria patine contra sumei de 10 lei. Des­chis încă din anii ‘70, Patinoarul Floreasca a fost preluat în 2009, după o pauză de 4 ani, de Club White. Şi acesta are o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi. De luni până duminică acesta va fi deschis între orele 10:00 şi

24:00. Se fac inclusiv cursuri de iniţiere şi există şi serviciul de ascuţit patine. În Piaţa Unirii se anunţă iar party la Icepark începând cu luna decembrie. Programul este 10:00-22:00 de luni până vineri şi de la 09:00 la 22:00 în weekend. Aer curat şi rece, muzică bună şi gheaţă lustruită promite şi Patinoarul Herăstrău între orele 10:00-24:00 (în ­weekend şi doar până la ora 22:00 în timpul săptămânii). În parcul Tineretului, anul trecut a existat şi o pârtie de schi. Nu ştim dacă va mai fi anul acesta, dar patinoarul cu siguranţă va fi deschis.

Nu sunt de ocolit nici patinoarele închise de la Afi Cotroceni şi Liberty Center. Cel de la Afi este deschis între 10:00 şi 24:00 de luni până duminică şi de la 10:00 la 02:00 am vineri şi sâmbătă. Biletele costă între 8 şi 18 lei. La Liberty patinoarul este mai mic, excelent pentru copii. Preţurile variază între 13 şi 16 lei pentru o şedinţă de 45 de minute.

C

nici la un masaj cu aromă de sărbători şi nici la cosmetică. În secolul vitezei nu ne-am permis decât un vopsit şi-un coafat.

Totul a început cu o discuţie şi un fresh de portocale. Am aflat că mi-ar sta mai bine cu părul lung. Cum nu-l puteam creşte în câteva minute, Andu a „lucrat” cu ce aveam. Adică mi-a vopsit „podoaba” într-o nuanţă rece, foarte apropiată de şatenul meu natural, a filat-o apoi destul de mult pentru a căpăta volum

în decembrie începe sezonul de patinaj

şi, la final, m-a coafat „sauvage style” pentru că, a zis el, mi se potriveşte. Experienţa a fost tare interesantă, cu atât mai mult cu cât, în ultimii 4-5 ani, i-am fost fidelă stilistei mele.

Recomandăm, aşadar, Cinnamon pentru că e un salon intim, pentru că are în „meniu” masaj cu cremă parfumată cu scorţişoară şi pentru că îl are pe Andu, un stilist care, deşi are destulă imaginaţie, nu-şi face de cap în capul vostru.// Anca Negoiţă Tunari 6, 031.104.32.22 DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 75

trend events

power plate, eficient în tratamentele de remodelare corporală

Blow Dry Party

10 stilişti, 30 de coafuri, Grand Café Van Gogh, brunch. Cam astea ar fi coordonatele petrecerii organizate de La Bibliothèque Centre Beauté. Seria evenimentelor Blow Dry Party începută la sfârşitul verii continuă la cafeneaua Van Gogh din Centrul Vechi. Dacă aveţi chef sau nevoie de o coafură nouă şi ar trebui să mergeţi la salon, dar parcă tot mai tentantă este o ieşire la masă, atunci vine muntele la Mahomed.

Pardon, vine salonul la cafenea. Pe 27 noiembrie de la ora 11:00, toată echipa de stilişti La Bibliothèque şi-a împachetat beauty-case-urile şi s-a instalat la etajul 1 al cafenelei Van Gogh.

Centrul Vechi i-a inspirat să aleagă, pentru o primă ediţie de toamnă, coafuri cu iz retro, pe care să le realizeze pe loc, cu produse de îngrijire a părului Alterna. Deci vii la masă şi pleci un alt om. Înscrierile se fac pe pagina de Facebook La Bibliothèque Centre Beauté şi la faţa locului, în ordinea sosirii la eveniment. Salonul promite să mai aibă astfel de iniţiative şi pe viitor, aşa că fiţi pe fază.

Most Addict Client

Promoţia pentru clienţii fideli durează până la sfârşitul anului. Toţi cei care cumpără produse de 700 de lei pe lună participă automat la o tombolă cu 3 premii: un voucher de 500 de lei pentru servicii în luna ianuarie şi 2 vouchere cu discount de 15% şi 10% la toate serviciile de care beneficiază în ianuarie 2012, La Bibliothèque.

Zâmbete de Crăciun

În perioada 1-15 decembrie, fiecare client sau angajat La Bibliothèque care participă la petrecerea de Crăciun din 15 decembrie va fi invitat să doneze o carte sau o jucărie pentru copiii de la Centrul de Copii Asociaţia Sfântul Stelian.

76 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

Lifestyle vs. spa Diferenţa dintre Del Mar Medical Spa şi un spa obişnuit este abordarea. Dacă într-un spa se urmăreşte doar obţinerea „stării de bine”, cei de la Del Mar vor să schimbe atitudinea clientului faţă de propria-i viaţă. De Anca Negoiţă

p

ersonalul include aici medici şi terapeuţi cu pregătire medicală, care au rolul de a responsabiliza clientul şi de a-l face să capete controlul asupra acţiunilor sale („empowerment”). Din lista de servicii fac parte nutriţia, kinetoterapia, fizioterapia, masajul, împachetările corporale, remodelarea cu ajutorul radiofrecvenţei tripolare, rejuvenarea facială, Reiki, Power Plate şi, mai nou, Intraceuticals (tratamentul de întinerire al Madonnei).

Cei mai mulţi clienţi merg la Del Mar cu nevoi de ordin estetic. Aici li se spune că totul începe cu un stil de viaţă sănătos. Ce înseamnă asta mai exact? Nutriţie corectă, sport, tratamente faciale şi corporale. Unul dintre cele mai interesante programe ale lor este „Lifestyle versus dietă”, care durează 3 luni şi include evaluare medicală, factori de risc, obiceiuri, câte 2 şedinţe de consiliere pe lună, un bilanţ al masei corporale şi consultanţă permanentă pe e-mail. Obiectivul coachingului este ca pacientul să devină propriul său nutriţionist, să capete controlul asupra vieţii sale. În perioada sărbătorilor însă, „tratamentul momentului” este Rejuvenate de la Intraceuticals, un tratament non-invaziv care înlocuieşte tradiţionalele injecţii cu Botox sau Acid Cele mai eficiente tratamente pentru perioada rece sunt cele care hidratează pielea. Tropical Spa Body Line – De-Aging este un tratament de ultra hidratare şi antiaging pentru corp. Programul complet cuprinde exfoliant, balsam şi mască pentru corp, toate cu arome tropicale de mango şi fructul pasiunii. Masca aplicată pe corp, cu mango şi fructul pasiunii, conţine AGE – acizi graşi esenţiali sub forma cea mai naturală şi nealterată: untul de shea. Tratamentul complet se realizează în Capsula Dermalife Spa Feng-Shui şi costă 290 lei.

info

Un masaj deep tissue cu pietre fierbinţi ajută pe oricine să se simtă mai bine pentru câteva ore sau o zi.

Dar o cură de Reiki de 1–2 luni ajută la reechilibrarea din punct de vedere energetic şi vă poate scăpa de stres pentru o perioadă mai lungă.

Hialuronic. Cu ajutorul unui aparat pe bază de oxigen hiperbaric se introduc în stratul inferior al pielii substanţe ca Acid Hialuroni, Vitamina A, C, E şi antioxidanţi. Sistemul acţionează asupra ridurilor de pe faţă, decolteu, mâini, regenerează ţesuturi, hidratează pielea, ameliorează acneea şi reduce vergeturile.

Preţurile variază în funcţie de abonament. Un masaj costă 100 de lei, dar poate ajunge până la 80 de lei în cadrul unui abonament. Pentru tratamentele Intraceuticals puteţi plăti 100 de euro pentru o şedinţă, preţ care scade în cazul achiziţionării unui pachet.

C Șoseaua Nordului 82-92, intrarea A, 021.232.42.80; www.delmarmedspa.ro

ravel [city break]

Vacanță în Pirini

info point Premier Luxury Mountain Resort

Bansko este o combinaţie între tradiţional şi lux, o staţiune din Bulgaria care şi-a căpătat de curând renumele de world-class ski-resort. În plus, este şi destul de aproape de Bucureşti. Aura Clara Marinescu

Deschis din mai 2009, hotelul de cinci stele din sudul stațiunii se laudă cu spa, piscină interioară, cazare de lux și meniuri cu delicatese. Pachetele pentru vacanța de Crăciun și Revelion încep de la 66 de euro pe noapte pentru o cameră și pot ajunge la peste 1.000 de euro, în funcție de facilitățile alese și de „rangul” camerei.

Foto: PR

Priveliște de vis către Munții Pirin

m

ai aproape decât Austria sau Elveţia, cel puţin. Dar, spre norocul nostru, aproape la fel de ofertantă şi mult mai ieftină. Mai ales în contextul sărbătorilor de iarnă.

La 150 de kilometri distanță de Sofia și tot atât de Plovdiv, Bansko este orașul de la poalele Pirinilor, situat la o altitudine de 925 de metri. Pe vremuri era oraş comercial. Astăzi, se laudă cu renumele de world-class ski-resort, fiind recent cunoscut și pentru festivalul de jazz care se organizează anual aici. Pe lângă multele pârtii de schi, Bansko are de arătat turiştilor şi vreo 130 de monumente arhitecturale. Unul dintre ele, Biserica Sfânta Treime (ctitorită la 1835), a fost cea mai mare din Bulgaria până la ridicarea catedralei Alexander Nevski din Sofia.

Cum e Bansko? Liniștit, înconjurat de panorame spectaculoase și cu miros de lemne arse. Este „parfumul” său caracteristic. Și mai sunt hotelurile.

Multe. În Bansko se construiește non-stop, inclusiv iarna. Noroc cu afluxul de investitori greci, germani și englezi. Hotelurile sunt pitoreşti, cu balcoane din lemn și acoperișuri cu țiglă roșie. Apoi sunt tavernele. Se numesc Mehana (care se scrie Mexana, şi nu are nimic în comun cu specificul mexican). Aici muzica este întotdeauna folk şi live.

Combinațiile de nou și vechi, de rustic și contemporan sunt la tot pasul. Magazinele din Bansko sunt pline de suveniruri, atât hand made, cât și adunate de prin casele bunicilor. Cele mai multe obiecte la vânzare sunt antichitățile. Bulgarii te ademenesc

din stradă și negociază până te înduplecă, mai ales că mulți știu și câteva cuvinte, esențiale, în limba română. Dacă nu te-au convins, negocierea poate fi făcută chiar și prin telefon cu patronul buticului.

Aparate foto vechi (125 de leva) sau însemne comuniste (șepci, insigne și bani), dar și mulți clopoței (de la 25 de leva) se găsesc la tot pasul. Legătura cu clopoțeii-suveniruri este o tradiție locală. Pe vremuri, ca să anunțe sărbătorile, localnicii aveau obiceiul să iasă în stradă cu clopoței și mușcate.

Dacă sunteți pasionaţi de schi, snowboard şi alte sporturi de iarnă, Bansko este o alegere bună. Are 70 de kilometri de pârtie care așteaptă să fie bătătoriți, iar priveliștea este de vis. Se poate schia și la 2.600 de metri. Pentru a ajunge la Bansko, vă recomandăm să alegeți următoarea variantă: cu avionul până la Sofia și de acolo cu autobuzul sau cu o maşină în­chiriată. Sau puteţi face drumul integral, din Bucu­ rești, cu maşina. Nouă ne-a luat în jur de 10 ore, cu tot cu peripeţii.

C

Victoria Spa Center Vacanța este cea mai bună perioadă pentru a-ți îngriji corpul și pielea. Mai ales în sezonul rece. După o zi petrecută pe una dintre pârtiile din Bansko, cea mai bună relaxare este în baia turcească sau la o ședință de masaj la patru mâini. Luxosul spa din cadrul hotelului oferă acces gratuit la piscina interioară, iar masajele cu ciocolată sau cele cu pietre fierbinți au prețuri de la 80 de leva pentru o oră de răsfăț. Pentru cei care vor să fie tot timpul activi, centrul are și sală de fitness și aerobic. „Meniul” de la Victoria Spa mai cuprinde saună rusească, cosmetică și jacuzzi în exterior.

DECEmbrie 2011 | BeWhere! | 77

Revelion 2012

Petreceri retro, în stil belle epoque, cu măşti şi delicatese veneţiene, cu un meniu care face ocolul Pământului sau tradiţional românesc. Acestea sunt opţiunile dacă nu vreţi să părăsiţi Capitala de Revelion. De Anca Negoiţă

A Radisson Blu

În fiecare duminică, între 27 noiembrie şi 25 decembrie, la restaurantul Dacia Felix din hotelul Radisson Blu va fi Magic Sunday Brunch. Meniul conţine somon afumat, home-made foie gras, fructe de mare, clătite cu raţă, somon cu praz şi sos de şofran, orez basmati şi o sticlă de vin spumant. Special pentru copii, există şi un Kids Corner cu meniu special şi program cu jocuri şi animatori. Preţul este de 220 de lei pentru o persoană, iar discountul pentru copii este de 50%.

De Revelion, cei de la hotel au plănuit câte o seară festivă în fiecare dintre cele 3 restaurante ale sale: Caffé Città, Prime Steak & Seafood şi Le Bistro. La Prime Steaks & Seafood vă puteţi delecta cu o serie de delicatese, de la budincă de trufe negre şi trigon umplut cu raţă gătită în sos propriu la spumă de somon asezonată cu icre roşii. La Caffé Città veţi găsi preparate, muzică şi atmosferă cu specific italian. Din meniu: carpaccio de vită cu trufe negre, tagliatelle cu creveţi, ciuperci porcini şi caviar roşu sau tort tradiţional italian Pandoro cu sos sabayon. Iar restaurantul belgian Le Bistro îşi aşteaptă invitaţii pe 31 decembrie cu un meniu festiv care include clătite umplute cu fructe de mare asezonate cu sos de şofran, cotlet de miel cu sos de vin roşu şi varză de Bruxelles sau Tort Bouche de Noël. Şampania este din partea casei.

Preţurile sunt de 150 de lei la Le Bistro, 200 de lei la Caffé Città şi 350 de lei la Prime Steak & Seafood. Oaspeţii pot alege unul dintre meniurile festive sau pot comanda à la carte.

Radisson Blu, Calea Victoriei 63-81, 021.311.90.00

A Athénée Palace Hilton

Anul acesta se va sărbători pentru prima dată Revelionul în restaurantul Roberto’s, proaspăt redeschis. Tot aici puteţi lua prânzuri festive cu specific 78 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

în perioada 6-23 decembrie. Fie că este vorba despre o masă tipic românească, de una germană, italiană, nordică, britanică sau franţuzească, preţul este 95 de lei de persoană plus minim 30 de lei pentru pachetul de băuturi. Pe 11 decembrie, Hilton pregăteşte un brunch în familie la preţul de 220 de lei de persoană. În 18 decembrie este brunch în ritm de jazz pentru acelaşi preţ, iar în ziua de Crăciun, brunch-ul se mută la Le Diplomate şi, pe lângă bufet şi cameră de joacă pentru copii, are inclus în pachet şi o vizită de la Moş Crăciun, precum şi sesiuni de muzică live. De Revelion aveţi trei opţiuni: petrecere în stil veneţian la Roberto’s, Boutique Club la Café Athénée şi/sau Noapte Disco în English Bar. Aşadar puteţi începe cu o mască şi un cocktail Bellini la Roberto’s, după reţeta clasică Cipriani pe acordurile cvartetului Fiore. Continuaţi cu o cină italienească şi o plimbare la Etajul Executive, unde veţi putea urmări focul de artificii de la miezul nopţii. Totul pentru 850 de lei de persoană (1.000 de lei dacă alegeţi varianta cu cazare şi mic dejun a doua zi).

A JW Marriott

Aici Revelionul se laudă cu o strălucitoare ţinută retro şi o colecţie de petreceri dedicate fiecărei decade clasice din istorie. Aşadar, la Constanţa Ballroom vor fi 60s with a Twist, la Grand Ballroom 70s: Move to the Groove, la Champions Crazy 80s şi la JW Steakhouse Stars, Stripes and Fireworks. În anii ’60 oamenii savurau carpaccio din piept de raţă afumat, cotlet de miel în crustă de fistic, scoici St. Jacques la tigaie şi mousse de mango, aşa că asta veţi servi şi voi dacă alegeţi Constanţa Ballroom. Distracţia este asigurată de Horia Brenciu şi HB Orchestra, iar bile­ tul costă 890 de lei de persoană. Cei de la Champions promit pui în crustă de migdale cu salsa de mango şi papaya, medalioane de vită cu sos de brânză albastră şi cremă de zahăr ars cu fructul pasiunii, printre altele. Biletul costă 450 de lei de persoană şi include şi „programul artistic” cu DJ şi VJ. Pentru legen­ dele rockului clasic american, cocktail AthÉnÉe palace hilton pregătește sesiuni cu muzică live

Athénée Palace Hilton, Episcopiei 1-3, 0743.040.059

A Hotel Epoque

O petrecere Belle Epoque într-o noapte... epocală. Vi se promit dansuri picante, muzică de cabaret, delicii gourmet, toate într-un abandon tipic pentru Parisul de altădată. Iar hotelul are tarife speciale pentru cei care petrec Anul Nou aici – 80 de euro pentru un Junior Suite.

Participarea la petrecere vă costă 180 de euro, bilet care include şi meniul gourmet cu aperitive reci, terine de foie gras servite cu gem de gutui, cartofi dulci şi ienupăr, peşte „Maigre de Ligne” cu piure de napi şi sos cremos de gălbiori, friptură de căprioară, Paksoy, piure de castane şi lămâie, brânzeturi pe pat de salată şi desert Epoque.

Hotel Epoque, Intrarea Aurora 17C, 021.312.32.32

Radisson Blu, sărbători cu meniu mediteraneean

Foto: PR

oteluri ravel

Residence reinventează iarna în stil românesc

de homar, crabcakes, jeleu de zmeură marinat în sambuca şi alte delicii, alegeţi Steakhouse. Porţii imense garantate. Totul la 890 de lei de persoană.

JW Marriott, Calea 13 Septembrie, 021.403.00.00

A Carol Park Hotel

Ocolul pământului în 12 paşi, adică meniu cu 12 specialităţi internaţionale.

Asta promite boutique hotelul din palatul Şuter. Dacă petreceţi Revelionul aici, aveţi ocazia să admiraţi spectacolul de lumini şi artificii din cel mai înalt punct natural al Bucureştiului, vârful dealului Filaret. Încercaţi, cu această ocazie, şi meniul Fine Cuisine care numără foie gras, St. Jacques, vită argentiniană, cod negru din Alaska, file de căprioară, parfe din castane, panna cotta cu scorţişoară.

Dacă vă petreceţi şi noaptea la hotel, a doua zi vă puteţi delecta cu un brunch raw-vegan. Bile­tul la petrecere costă 248 de euro (sau 180 de euro, dacă alegeţi să vă şi cazaţi aici; preţul camerei nu este inclus).

Carol Park Hotel, Aleea Şuter 23-25, 021.336.33.77

A Residence Hotels

La Residence Domenii Plaza aveţi parte de o poveste de iarnă cu meniu românesc (piftie, şorici, tobă, sarmale cu mămăliguţă, pomana porcului şi

carol park hotel face ocolul Pământului în 12 delicatese

Hotel Epoque reînvie atmosfera Parisului de altădată

JW MArriott petreceri retro și fancy crabcakes

cârnăciori de casă, plăcintă cu mere sau brânză, cozonac şi pâine de casă, palincă, vinul casei) la preţul de 55 de euro, meniu mediteraneean (tapenada, file de lup de mare, scaloppine di vitello, tartă cu fructe, lipie de casă, udate cu uzo) sau meniu franţuzesc (somon marinat în citrice, midinette, aumonière, orez provensal, cartofi dauphinois, citron glacé şi baghete). De Revelion, puteţi alege oricare dintre meniurile de mai sus sau meniul specific cu étouffée

de langoustine şi fructe de mare, mille feuille de foie gras, papillotes de biban de mare cu sos de coriandru, flamboyant de berbecuţ şi muşchi de viţel cu piure de cartofi şi trufe şi passion fruit indulgence, numere speciale de iluzionism, dans, DJ, focuri de artificii şi Mara&Kult Studio Artists pentru 129 de euro de persoană.

Residence Domenii, Alexandru Constantinescu 33, 021.224.50.44 C DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 79

ravel

Focus on Reykjavik De opt ani, capitala Islandei găzduiește Reykjavik International Film Festival, foarte atașat, încă de la prima ediție, de noul val de cineaști români. ICR și ICR Londra m-au invitat la patru zile de film și întâlniri. De Florin Barbu

a

m să fiu, încă de la început, foarte sincer. Am văzut doar un film, remarcabil, de altfel, Le Havre al lui Aki Kaurismaki, și am fost la sesiunea de q&a a lui Adrian Sitaru, moderată de criticul și selectorul englez Edward Lawrenso­n. ­Despre celelalte plimbări, întâlniri, mirări, enervări e vorba în cele câteva rânduri, foarte puține, și multe poze, pe care le citiți/vedeți acum. De ce-s așa frumoase pozele? Alex Gâlmeanu, și el invitat cu o expoziție de portrete, diferite, din lumea filmului românesc, se pricepe la fotografie. Se vede! „Decât” 2, portretele cu mâncare, sunt contribuția mea la mozaicul islandez. Ce nu vedeți aici e senzația de pustiu locuit care te împresoară încă de la aterizare și ospitalitatea de vitrină a caselor luminate și fără perdele. Detalii, pe www.bewhere.ro. Deplasare realizată cu susținerea ICR și ICR Londra.

C Strada paralelă cu portul, care se termină, așa pare, pe un vapor(aș). Totul e gata pentru o plecare grăbită și fără mari regrete...

Biblioteca din interiorul barului Keks, foarte ospitalier (avea și o microfrizerie, cu un scaun), locul unde a fost entuziasmantul&freneticul party românesc. DJ Nico de Transilvania pe arome și stropi de palincă. Parfum!

80 | BeWhere! | DECEMBRIE 2011

Două imagini de la etajul 2, cred, al primăriei. Așezată pe malul unui lac cu rațe și copii în dotare, casa gospodarului-șef din Reykjavik e o construcție foarte modernă, oarecum plutind pe apă, parcă.

Blue Lagoon. Complexul unde poți simți frigul polar și fierbințeala apei islandeze, simultan, în mijlocul unui pustiu de rocă vulcanică.

Cubul de sticlă este destul de controversat printre localnici. Oricum, are o acustică impecabilă, pare-se. Doar e sediul Operei de Stat.

Pe această alee, cam pe unde stă acel grup, este intrarea în Saegreifinn ­ (Sea Baron), un mic birt, unde am mâncat cea mai bună lobster-soup și frigărui de minke whale, aka balenă.

Sera cu masă de joc este o mică parte a casei regizorului Hrafn Gunnlaugsson.

Pentru mine, Neverland!

Foto: Alex Gâlmeanu

Tortul tentant și multicolor e fooaaarte bun, mai ales că principalul ingredient este... shrimp-ul.Yummy!

Tempura de creveți și file de balenă la Grill Market. Atât.

Restul e savoare!

Cristi Puiu, văzut de Alex Gâlmeanu.

La prima ediție a festivalului, Moartea domnului Lăzărescu a câștigat Marele premiu al RIFF. DECEMBRIE 2011 | BeWhere! | 81

adrese utile Dacă nu știți cum și unde să ajungeți, noi vă punem semnul exclamării pe hartă.

B Artă Cuptorul cu lemne, Pache Protopopescu 63, 021.93.63; www. cuptorulculemne.com Galeria Art Yourself, Nicolae Ionescu 11, 021.361.15.89; www.artyourself.ro Anca Poterașu Gallery, Plantelor 56, 0744.342.944; www.ancapoterasu.com Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Izvor 2-4, etaj 2, 021.318.91.37; www.mnac.ro Dana Art Gallery, 0724.271.723; www. danaartgallery.ro Centrul cultural Independent 84, Splaiul Independenței 84 Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, 021.350.66.20; www. palatebrancovenesti.ro B Oraș Biserica Bucur Ciobanul, Radu Vodă 33; www.biserica-bucur.ro Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bulevardul I. C. Brătianu 1, 021.314.73.35; www. sfantulgheorghenou.ro Biserica Sf. Gheorghe Vechi, Calea Moșilor 36, 021.314.77.89; www.sfantulgheorghe. ro Biserica Sf. Spiridon Nou, Calea Șerban Vodă 29 Biserica „Trei Ierarhi” Colțea, Bulevardul I.C. Brătianu 1 Mănăstirea Radu Vodă, Radu Vodă 24A; www.manastirearaduvoda.ro Mănăstirea Stavropoleos, Stavropoleos 4, 021. 313.47.47; www.stavropoleos.ro Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Șoseaua Kiseleff 28-30; www.muzeulsatului.ro Muzeul Sportului, sediul COSR (Co­mitetul Olimpic şi Sportiv Român), Bulevardul

Cărturești AFI

Mărăşti 20A Muzeul Țăranului Român, Șoseaua Kiseleff 3, 021.317.96.61; www.muzeultaranuluiroman.ro Bastilia Librarium, Piața Romană 5, 021.315.43.14 Cărturești AFI, Bulevardul Vasile Milea 4 (AFI Palace Cotroceni), 0734.554.426 B Muzică Club A, Blănari 14, 021.316.16.67; www.cluba.ro Club Control, Academiei 19, 0733.927.861; www.control-club.ro Fabrica, 11 Iunie 50, 021.335.03.23; www.fabrica-club.ro Madame Pogany, Banu Antonache 40-44, 0743.661.782, www. madamepogany.ro The Silver Church, Plevnei 61, 021.313.55.92; www.tscarena.ro Sala Palatului, Ion Câmpineanu 28, 021.315.73.72, 037.275.66.51; www.salapalatului.ro Ateneul Român, Franklin 1-3, 021.315.00.24; www.fge.org.ro Opera Naţională Bucureşti, Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72, 021.314.69.80;

82 | BeWhere! | DECEmbrie 2011

www.operanb.ro Sala Radio, Ge­ neral Berthelot 60, 021.303.14.28; www.orchestre.srr.ro Librăria Cărtureşti, Edgar Quinet 9, 021.311.06.46; www.carturesti.ro Librăria Humanitas, Calea Victoriei 120, 021.317.18.28; www.libhumanitas.ro;

Teatrul Metropolis, Mihai Eminescu 89, 021.210.51.08; www. teatrulmetropolis.ro

B Localuri Prăjituri de casă, Calea Dorobanţi 140, 0723.500.025; www.dorobanti140.ro Ceainăria RendezVous, Floreasca 102, 0720.070.286; www.ceainarie.ro B Film Himera, Şelari 26, Cinema Eforie, Eforie 0722.526.110 2, 021.313.04.83 Sankt Petersburg Cinema Patria, Pub, Gabroveni 55, Bulevardul Gheorghe 0721.918.279; www.

Magheru 12-14, sanktpetersburgpub.ro 021.316.92.66 Newton Cocktail Cinema Studio, Bar, J.L. Calderon Bulevardul Gheor­ ghe Magheru 29, 56, 021.315.02.17, 021.316.55.26 0734.630.969; Cinema Union, www.newtonbar.ro Ion Câmpineanu 21, Flair Angel, Calea 021.313.92.89 Noul Cinematograf al Rahovei 147-153, Palatul Bragadiru; Regizorului Român, www.flairangel.ro Intrarea Monetăriei 3, Laborator, Stavro­ MȚR, 021.312.98.75 poleos 8, etaj 1, B teatru&dans 0722.528.040 Interbelic, Intrarea Teatrul Act, Calea Șelari (pasaj), Victoriei 126, 0722.100.193; 021.310.31.03; www.interbelic.ro www.teatrulact.ro Caru’ cu Bere, Teatrul de ComeStavropoleos 5, die, Sf. Dumitru 2, 021.313.75.60, 021.315.91.37; 0726.282.373 www.comedie.ro Nana Natural Food, Teatrul Luni de Ion Câmpineanu 22 la Green Hours, La Cocoșatu’, Calea Victoriei 120, Neagoe Vodă, 52A, 0788.452.485; 0726.224.444; www.greenhours.ro

www.lacocosatu.ro Hanul lui Manuc, Franceză 62, 021.211.59.01; www.hanulluimanuc.ro Chinese Garden, I.L. Caragiale 30, 021.211.44.44; www.chinesegarden.ro Thomas Antiques, Covaci 19, 0752.440.818; www. thomas-antiques.ro Triangle d’Or, Bulevardul Ion Mihalache 92, 0722.645.646 www.triangledor.ro Green Tea, Dr. Burghelea 24, 021.320.93.96; www.greentea.ro Ramayana Cafe, Baldovin Pârcălabu 11, 021.371.16.81; www.ramayana.ro Serendipity, Dumbrava Roșie 12, 021.211.31.00; www.serendipity-tea.ro Ceai la Cotroceni, Dr. Gh. Marinescu 25, 0721.669.535 Sinners, Hristo Botev 12, 0723.511.597 The Floor, Șelari 9-11, 0721.600.676; www.thefloor.ro B Shopping Octave Music, Ion Câmpineanu 24 Librăria Cărtureşti, Arthur Verona 13-15, 021.317.34.59;

www.carturesti.ro Lala Fitness, Prelungirea Ghencea, 021.529.77.70; www.lalafitness.ro Green Day Spa, Sergent Nuţu Ion 33, 021.316.55.25, 0735.366.366; www.greendayspa.ro Sabon, AFI Palace Cotroceni, Vasile Milea 13, 0758.232.118; www.sabon.ro La Tienda, Tunari 4, 0786.638.015 Diverta, Sala Dalles, Bulevardul Nicolae Bălcescu 18, 0727.356.237 Cellini, Calea Victoriei 102-108, 031.432.90.41 Wagner Maison de la Porcelaine, Dr. Staicovici 19 Splend’or, AFI Palace Cotroceni, Vasile Milea 13 Be in Time, Băneasa Shopping City, BcureştiPloieşti 42D Kultho, Bulevardul Nicolae Bălcescu 25, 021.341.24.14, 0727.227.683 Beautik, Radu Beller 9, 031.432.70.15; www.beautik.ro Entrance Shop, Brezoianu 23-25; www. facebook.com/entrance. shop Absolutely Fabulous, Villa Rodizio, I.L. Caragiale 32 B travel Radisson Blu, Calea Victoriei 63-81, 021.311.90.00 J.W. Marriott, Calea 13 Septembrie, 021.403.00.00 Residence Domenii, Alexandru Constantinescu 33, 021.224.50.44 Carol Park Hotel, Aleea Şuter 23-25, 021.336.33.77 Athénée Palace Hilton, Episcopiei 1-3, 0743.040.059 Hotel Epoque, Intrarea Aurora 17C, 021.312.32.32