Bienala de Arhitectura Transilvania 2015

Page 53

Arhitectura locuirii

53

Titlul lucrării Locuinţă unifamilială Localitatea Baia Mare, jud. Maramureş Birou de arhitectură 9 Opţiune Autor Ştefan Paskucs Echipa Ştefan Pascucz, Hanna Biru Funcţiune Locuinţă unifamilială Anul 2013-2015 Colaboratori SC Livinstal SRL SC Arcolar SRL, ing Gelu Zaharia Imagini Nicoleta Ianuli, Ştefan Paskucz Indici caracteristici S teren 1024 m2 S desfăşurată 656,5 m2 S construită 317,6 m2 POT 31% CUT 0,641

Casa Mikola este amplasată în intravilanul municipiului Baia Mare, pe str. Petőfi Sándor nr.11. Aceasta a fost construită la sfârșitul sec. XIX, fiind locuinţa pictorului Mikola András. Conform temei de proiectare propuse de beneficiar s-a dorit extinderea atât pe orizontală, cât şi pe verticală, a construcţiei cu regim de înălţime P existente pe amplasament, în vederea creării unor condiţii de locuire net superioare celei actuale. Astfel s-a propus extinderea pe orizontală a construcţiei existente cu o suprafaţă construită totală de 105,60 mp, în vederea amenajării unui garaj pe latura nordică a acesteia şi extinderea spre vest - înspre curte – a spaţiilor de locuire existente la parter. În urma extinderii propuse pe orizontală, construcţia va ajunge la 317,60 mp, suprafaţă în care este inclusă şi suprafaţa aferentă garajului. Deasemenea, s-a propus realizarea unui subsol parţial, sub zona de terasă propusă la parter, la vest de garaj, respectiv supraetajarea zonei de locuire propuse la parter, în cele din urmă rezultând o construcţie cu regim de înălţime variabil, spre strada Petőfi, cu regim de înălţime P, iar spre curte de la SP la P+1, cu suprafaţa construită desfăşurată totală de 656,50 mp. Accesul principal în clădire se păstrează pe latura estică a acesteia, prin intermediul scării exterioare existente care va fi supusă unor lucrări de reparaţii şi de modernizare. S-a mai propus un acces secundar dinspre curte, pe latura vestică a construcţiei, cu intrare din parc. Circulaţiile în interiorul clădirii se vor desfăşura atât pe orizontală, prin intermediul holurilor propuse, cât şi pe verticală, prin intermediul scării interioare proiectate, care asigură accesul la spaţiile de odihnă proiectate la etaj.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.