bătături urme lăsate de meșteșuguri Jurnal de teren
Asociația Câte-n lună și-n mansardă
6–7
Ciprian Manda
pe urmele bătăturilor
8–9
Dumitru Constantin (Nea Mitică)
„N-am nimic, bre! Or fi alţii mai sensibili.” (Nea Mitică, olar)
10–11
Ioana Constantin (Tanti Jana)
12–13
Ovidiu Sbâncu
14–15
Silviu Fologea
16–17
Florin Poptean
18–19
Adrian Ștefănescu
20–21
Florian Ionel Coman
22–24
Mircea Crăciun
25–26
Gheorghe Pavel
ISBN 978-973-0-13652-4 Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional parteneri strategici Fundaţia Pro Patrimonio
partener principal
Făurim obiecte. Dar, dacă făurim obiecte, o facem cu mâinile. Aflăm de la un tâmplar bătrân că „mâinile sunt sfinte”, însă, aproape invariabil, acestea poartă bătături. Iar bătăturile poartă povești. Noi vedem obiectele, le vedem de jur împrejur, dar considerăm mai importantă facerea lor și bătăturile din culise cu conţinut de poveste. Amprentele meșterului se regăsesc în obiectele realizate de el. Cu această idee în minte, am pornit pe teren cu o echipă de cercetare și una de fotografi. Acest periplu printre obiecte și meșteri poartă tot dichisul unui demers știinţific: s-au realizat interviuri semi-structurate, observaţii participative, s-au făcut sute de fotografii și o serie de filme-portret ale meșterilor. Mijloacele clasice de documentare antropologică ne-au înlesnit sistematizarea informaţiilor, dar și accesul în lumea proprie a fiecărui meșteșug în parte, în care obiectele sunt puse într-o relaţie directă cu meșterul, iar amprentele ies la iveală în mod firesc. Ne-am plimbat privirile atent în căutarea bătăturilor, pe care le poartă nu doar mâinile, ci întreaga fiinţă a meșterului: sunt bătături vizibile, dar și invizibile. În căutările noastre, am găsit tot soiul de urme, unele aparent fără nicio legătură cu meseria practicată: cine s-ar fi gândit, de exemplu, că un meșter de păpuși poate face sinuzită în
parteneri media
faţa mașinii de cusut!? În rest, am găsit mâini cu piele bine tăbăcită, cu degete butucănoase, zgârieturi, dioptrii crescute, cifoze, bătături (la propriu) și multe amintiri ale bătăturilor dispărute fără urme adânci. Cât despre meșteri, am găsit intelectuali întorși la experienţe viscerale, iniţiaţi în meșteșug pe internet, meșteri care au moștenit meseria de la părinţi și de la un întreg șir de ascendenţi, dar și meșteri care au fost ucenici la vremea lor la alții. În faţa acestor oameni, fiecare dintre noi s-a așezat cu un bagaj de așteptări, de imagini ușor idealizate despre ceea ce înseamnă o anumită meserie, o admirație pentru corpul supus actului făuririi și pentru manualitate. Experiențele noastre de pe teren, însă, au depășit așteptările, iar frânturi din întâlnirile cu meșterii veţi găsi mai departe în acest Jurnal. Surpriza cea mai mare a fost să vedem că bătăturile sunt date deoparte, puse în penumbră, sau atât de bine integrate în corpul meșterilor, încât nu mai erau văzute și recunoscute de purtătorii lor. I-am surprins adesea ironici sau chiar indiferenţi faţă de ele. De cele mai multe ori, bătăturile sunt puse sub semnul trecerii timpului și al forţei lui de transformare a corpului. Mai presus de toate, însă, stă experienţa facerii. Relaţia dintre obiectul-făurit și meșterul-făuritor nu poate fi înţeleasă fără a exersa în mod direct manualitatea și toate experienţele pe care le provoacă. Dar vorbim deja despre un proiect viitor. Simona Gisela Gal
meșteșuguri
ciprian manda
31 de ani Arhitect / meșter în lemn, din București. A învăţat meșteșugul lemnului singur. Bătături: zgărieturi, pielea mâinilor este aspră.
Calitățile pentru a deveni tâmplar? Răbdare, interes, perseverență. „E o chestie de bibileală, nu de spart lemne!” Cât despre trăsături fizice: „Nu trebuie să fii culturist ca să dai cu dalta!”
Ciprian Manda este arhitect de profesie. Meseria de tâmplar nici nu a moștenit-o din familie, nici nu a ucenicit pe la vreun meșter. A învățat-o… de pe internet. Tot de pe internet și-a comandat și primele materiale și unelte, acum 4-5 ani. Ce materiale folosește? „Lemn frumos”, după cum el însuși se exprimă, rostind de parcă l-ar avea în mână și i-ar pipăi nodurile, striațiile, netezimea. Lemn de esență tare: stejar, frasin. Din această pricină, obiectele realizate sunt și foarte grele, iar perspectiva unei bănci în devenire, de câteva zeci de kilograme, care îți cade pe picior, nu este deloc îmbucurătoare. Cum nici ideea reconstrucției falangelor nu este… În fine, riscurile meseriei.
nea mitică
dumitru constantin
73 de ani Olar din Piscu. A preluat meseria părinţilor, bunicilor și a străbunicilor. Bătături: un picior șchiopătând, degete butucănoase, cifoză.
Nea Mitică: „Dai foc domol, altfel pocnesc oalele. Da, le auzi cum crapă…” Noi: „Și nu vă doare inima?” Nea Mitică: „Ba te ia, apoi te lasă…”
Nea Mitică – olarul are mai bine de 70 de ani, e mărunt, dar braţele-i sunt puternice. Continuă să facă oale și ulcele, mai mari sau mai mici, „după cum îi mâna lui”. Nea Mitică la roată. Și e de neoprit. Ce durere? Ce articulații? Ce bătături? Grămezile de lut, bătute, dezmierdate și înduplecate de olar se transformă, rând pe rând, în vase felurite, care de care mai sofisticate. Cât ne mai plimbăm pe-afară, cât mai facem o poză-două și mângâiem câte o mâță adormită la umbra unui tufiș înflorit, masa din atelier se umple de oale și ulcele. Nea Mitică îi dă înainte, nu se-ncurcă!
tanti jana
ioana constantin
66 de ani Olar din Piscu. Urmează meseria părinţilor, bunicilor și a străbunicilor. Bătături: nu are. Ba chiar mâinile sunt fine „ca de doctor”.
„Lutul ăsta îți face mâna ca de doctor. E ca un medicament. Tataie, dacă face mai mult timp pe roată, i se face exact ca de doctor. Fine ca și cum ai da mereu cu alifie”. Tanti Jana se așază la masa de lucru, cu șorț și cu ochelarii pe nas. Modelajul figurinelor de lut pare să fie singurul lucru care o oprește din povestit – îi soarbe concentrarea. Face o pisică. În mâinile de țărancă ține cu o delicatețe surprinzătoare viitoarea fluierice. O privește prin lentilele groase cu un amestec de critică, atenție și atașament. Frământarea cozii stufoase ne amintește de cozonăceii făcuți în țărână din copilărie, însă arcuirea suplă pe care o capătă la lipirea finală de trupul felin depășește mijloacele artistice naive.
10
11
ovidiu sbâncu
30 de ani Bijutier din București. A ucenicit la ateliere de bijutieri din Iași, apoi la București, unde a devenit colaboratorul unui renumit bijutier. Acum se avântă singur în lumea bijuteriilor. Bătături: neplăceri fizice - îi obosesc anumite părți ale corpului (mâini, spate, vederea).
„Totul se poate modifica, e un ciclu continuu. Și asta mi se pare foarte interesant, că iau obiecte vechi de la oameni, le topesc și fac altceva. Obiectul ăla, cum ar veni, are încărcătura obiectelor dinainte, mă gândesc eu.”
Dacă este întrebat, vorbește în timp ce lucrează. Dar concentrarea îi este în cea mai mare parte sorbită de materialul prețios pe care ba îl ceartă, ba îl mângâie, ba îl înduplecă. Spatele îi stă încovoiat peste masa de lucru, ochii mici privesc atent bijuteria în devenire prin lentilele groase ale ochelarilor, mâinile fine, de lucrător cu milimetrul, se mișcă dibace. Până la urmă, meșteșugul lui Ovidiu e ca o muncă de convingere: „Hai, fă-te podoabă, fă-te podoabă…!” 12
13
silviu fologea
45 de ani Designer păpuși din București. Autodidact. Bătături: sinuzită. „Să faci bătături? Nu. Accidentele nu cred că țin de meserie, ci de atenție”.
Cu privirea fină și bine fixată, dar ușor obosită de lumina lămpii la care lucrează, mâini ferme și atente în mișcări, mereu în gardă faţă de acul care împunge neiertător materialele, iscusitul făuritor coase jucării din textile și spune povești despre viața asumată și trăită liber. În timp ce vorbește despre marea sa pasiune, muzica, mâinile sale încep să spună o altă poveste. Despre un balaur care se împrietenește cu un porc, despre măgăruși, câini și pisici puși pe joacă. 14
15
florin poptean
45 de ani Meșter în lemn, din București, cu atelierul în Hulubești. A învățat meseria de la tatăl lui, cunoștinţele s-au aprofundat pe vremea studiilor liceale. Continuă să înveţe. Bătături: zgârieturi pe mâini, sinuzită cauzată de combinaţiile esenţelor de lemn cu care lucrează.
„Atunci când tai un lemn, trebuie să ai atitudinea pe care o ai când transporți ouă.”
Am învățat de la Florin Poptean că fiecare tip de obiect cere anumite condiții de lucru în atelier, la fel cum prelucrarea lemnului nu înseamnă numai cioplire, ci un întreg ritual de uscare, pregătire, păstrare, expunere în diferite condiții de temperatură și umiditate, prelucrare și finisare. Astfel că, de la bucata de lemn din pădure până la titirezul pictat, atât de apreciat de copii, sau până la piulița din lemn de salcâm, confundată cu un obiect decorativ de către un cumpărător, e cale lungă. 16
17
adrian ștefănescu
56 de ani Păpușar-sculptor, din Ploiești. A fost, pentru o scurtă vreme, ucenicit la teatrul de păpuși. Un serios autodidact. Bătături: zgârieri și tăieturi ocazionale, disconfort cauzat de inhalările vaporilor de prenandez.
„Asta e butaforia – e o modalitate de a face obiecte ușoare. False și ușoare. Pentru că teatrul e, de fapt, o păcăleală. Păcălim lumea și le luăm banii (râzând). Dar e frumos, ca orice iluzie”.
Are figură blândă de bunic, cu chelie, barbă albă și zâmbet abia întrezărit. Când îl vezi cum lucrează în atelierul lui micuț, sculptând cu dalta capul unei păpuși care începe încet-încet să ființeze și să-i surâdă din bucata de polistiren, ai putea spune că e Moș Crăciun în civil, pregătindu-se conștiincios pentru Noaptea de Ajun. Nici spiridușii nu i-ar lipsi: sunt o mulțime de zâmbăreți din lemn, îmbrăcați în haine medievale, agățați de cârlige și de grinzi: Morarul, Bufonul, Menestrelul, Prințesa, ba chiar și o Doamnă Vulpe… Însă, când vorbește despre meseria dumnealui, Adrian Ștefănescu se dezbracă de poveste. Oricât de idilică și jucăușă ar părea din afară, munca e muncă! 18
19
ionel și maria coman 80 de ani și 75 de ani Împletitori de papură, din Puchenii-Moșneni. Meșteșug învățat de la părinți. Bătături: zgârieturi, reumatism la nivelul mâinilor.
„O mai ducem noi, care mai suntem la vârstă mai înaintată, dar o să dispară mai târziu.” Soț și soție, ea sau el taie papura, el face urzeala, ea țese papura la război. De o viață întreagă fac rogojini din papură în doi. Pare simplu, ca un meșteșug rudimentar. Chiar așa este: o joacă de copii, iar ca rezultat, o rogojină fără pretenții. Dar ceea ce impresionează este această muncă în doi, operațiunile specifice pe care le fac, unul cu ajutorul celuilalt întotdeauna, îndemnându-se unul pe altul la treabă: „Așa, Mițo!”, sau „Hai, tataie!”. Primăvara și vara – într-un atelier amenajat în fața casei; toamna – printr-un solar unde este mai cald; iarna – pauză. Tot timpul amândoi când fac o simplă și utilă rogojină de papură. 20
21
mircea crăciun
57 de ani Argintar, din București. A învăţat meseria de la tatăl lui, „pomenindu-se” cu ea de mic copil. Bătături: arsuri ocazionale, pielea mâinilor vizibil tăbăcită, unghii degradate și amintirea unui deget străpuns de o mândră până la capăt.
„Era o rușine să nu urmezi meseria părinţilor.”
Pornește flama, are suflul tare, iar îndemânarea-i e firească, mișcările sunt integrate-n corp. Din afară pare chiar simplu ce face, poate aș putea s-o fac și eu, dar o fac pe barba mea. Argintul se preschimbă, se lichefiază, bolborosește, se înroșește. Mai târziu, își ia mândra rodată între degetele butucănoase, pielea-i tare, bine tăbăcită, iar mișcările-i sunt ferme. Mândra îl ascultă, pare chiar supusă. Ah, dar nu e vorba de Sonia, de draga lui soţie, ea e în casă, își îmbracă hainele de ţigancă frumoasă. Mândra despre care vorbeam e instrumentul de gravat. Și gravează fineţuri. 22
23
gheorghe pavel
75 ani Meșter împletitor de nuiele, din Siliștea. A învățat meseria în adolescență, de la patru meșteri diferiți din București. Bătături: pielea mâinilor vizibil tăbăcită; unghii mari și înnegrite. Stă mult într-un singur loc.
„În genunchi taie răchita. Se roagă mult la Dumnezeu” (soția meșterului).
Gheorghe Pavel e la pensie, după ce o viață întreagă a făcut coșuri din nuiele. Nu se poate dezlipi nici acum de scaunul de pe care lucrează. Zi de zi. Ceas de ceas. Din august adună mii de nuiele, stând în genunchi să le taie. Apoi le cară, pe rând, în spate, 1 km până acasă, pe jos. Singur. Apoi, 3 luni întregi le curăță de frunze și de coajă, le despică în trei. Stă cu mâinile în apă, pentru că, doar umede, nuielele sunt ușor de îndoit. Nu se duce de ani de zile nici în grădină la sapă; muncile gospodăriei sunt toate în sarcina soției sale. De dimineața până seara. Dar acum nu mai sunt cumpărători. Nu mai e nimeni în sat care să împletească nuielele. Nu mai e nimeni în sat care să vrea să învețe să le facă. O viață de om într-o singură încăpere și pe un singur scaun. 24
25
Crina a venit cu ideea. Iar noi am îmbrăcat-o sub forma unui proiect cultural de promovare a meșteșugurilor. Rețineri am avut la început, recunoaștem. Că nu vom găsi meșteri deschiși să vorbească despre bătăturile pe care le poartă. Că expoziția finală se va transforma într-o imensă radiografie a corpului îndelung afectat de practicarea unui meșteșug. Că frumusețea obiectului unicat va păli, totuși, în fața fotografiilor șocante despre corpuri deformate, schingiuite, schilodite de uneltele ascuțite, grele, sau de poziția incomodă în care este nevoit să lucreze un meșter. Toate au dispărut când am început cercetarea. Valentina Bâcu
Iată și bătăturile noastre…
SE CAUTĂ BĂTĂTURI!
POVESTEA
Duminică dimineața. Plecată pe teren cu întrebări și neliniști multe. La 9 ajungem. Tanti Jana ne primește veselă, îl văd și pe nea Mitică, iar în secunda următoare se spulberă toate întrebările nespuse: în atelier, negru pe dinafară, arămiu-auriu pe dinăuntru, cu miros de toamnă bună, ceaunul cu zacuscă. Astea nu sunt condiții să vorbești despre bătături! Magda-Raluca Oprea-Minoiu Dupa interviul cu Ovidiu, am plecat cu un zambet larg pe față și cu buna dispoziție pe care ți-o dă un om autentic și încrezător, dar și cu dorința de a împărtăși și altora că există oameni ca el, a căror muncă merită să fie cunoscută. Ioana Rotundu 27
Piscu, a doua întâlnire: un ditamai ceaunul cu zacuscă pe podeaua atelierului și un țigan olar greu la vorbă, dar actor înnăscut. Când a auzit că vom face fotografii și vom filma, a sărit iute la roată și într-o oră a făcut o mulțime de vase, străchini și ghivece. Farmecul aparatului de fotografiat! Ioana Barbara Tănase În mașină, vorbim despre jazz, călătorii, proiect. După doua ore și două telefoane („daca ați ajuns la conac, nu e bine, vă întoarceți” - zis și făcut), ne oprim la Hulubești: meșterul ne așteaptă în poartă, câinele e prietenos, grădina – frumoasă. Gata: atelier ușor întunecos și rece (țac, țac), lemn cald (țac), instrumente noi sau cu bătături (țac), ochelari sfătoși odihnindu-se într-un cui, pe perete (țac), zgomot asurzitor, liniște, praf cu miros frumos (țac, țac) și o sfârlează: sfârrrrrr, sfâââââârrrrrrrrrrrrrr, sfârrrrrrrrrrr, țac, țac… Magda-Raluca Oprea-Minoiu
Pucheni rămâne așa în memorie: căutare de meșteri timp de câteva ore, dezamăgire, oboseală, foame, case peste case, o oaie jupuită în curtea unei foste uzine, gust de pastramă de oaie în cap și în gură, case și iar case, foame, minune! găsit împletitorii la penultima casă din sat, întoarcerea în oraș și mult așteptata cină (pastramă de oaie!), somn greu noaptea, cu vise despre bonuri ștampilate. Ioana Barbara Tănase Eram în stradă, fix în faţa porţii lui. N-am dat să intrăm, așteptam să se completeze echipa. Așteptam, sunam, trimiteam sms-uri. Ne întoarcem cu faţa spre poartă și vedem un ţigan în toată splendoarea lui: cu păr lung, perciuni cu atenţie finisaţi, o pălărie cu boruri mari. Purta o cămașă roșie din mătase, iar deasupra avea o vestă din lână rugoasă cu butoni mari din argint - despre culoarea roșie, care abundă în ţinutele ţigănești, ne spune în timpul interviului că „prinde și frumosul, și urâtul”. Ne întrezărește la poartă, ne întâmpină scurt, poate un pic sfios, neprotocolar, și face câţiva pași în stradă ca să arunce un ochi în groapa făcută de lucrătorii stradali (…). Simona Gisela Gal 28
29
Ultimul meșter. Trebuie să îl găsim. Ne avântăm la Urlați, pe o pistă care s-a dovedit a fi falsă… Căutăm meșter priceput, care să știe a împleti nuiele. Până la urmă îl găsim. Și la doi pași, lângă Snagov, la Siliștea. Ajungem în sat. Are în fața porții niște coșuri din nuiele. E imposibil să îl ratăm. Strigăm încet, la început, apoi tot mai tare. Iese un bătrânel uscățiv pe o ușă. Ne invită înăuntru. Era în atelier, curăța frunzele de pe nuiele. Începem să povestim. Aflăm că nu îl cheamă Dudă, așa cum îl strigaserăm noi. Ne dăm seama de gafă… Dar Gheorghe e obișnuit. Așa îl știe lumea în sat. Ne uităm la nuiele și apoi la mâinile lui înverzite. (…) Anamaria Iuga
Asociația Câte-n lună și-n mansardă promovează și susține diversitatea și coeziunea socială, integrarea în viața socio-economică a grupurilor sociale marginalizate, defavorizate sau vulnerabile, prin derularea unor programe culturale și de educație.
Echipa proiectului
Hai la argintari, aștia sigur și-au mai dat peste degete cu ciocanul! Crina Manolescu Toate localitățile la pachet: toți parcă eram niște copii care vedeau pentru prima oară un magician. Săream cu întrebări la fiecare meșter, încercam să-l/o descoasem, ne vrăjeau mâinile care se mișcau fără încetare, iar la sfârșitul demonstrației eram „oau!”. Cei mai mulți dintre noi am pierdut legătura cu manualitatea, am uitat minunea de a face ceva cu propriile mâini… Și alt lucru care m-a bucurat nespus a fost primirea cadourilor: vase de lut, tărtăcuțe, un inel, un cățel de jucărie, figurine-fluiere. Sau dulceața de smochine făcută de soția păpușarului din Ploiești, ori vinul de țară al împletitorilor din Pucheni. Să mai zici că-i greu pe teren…. Ioana Barbara Tănase
30
Gențiana Albota Valentina Bâcu Andreea Bratu Oana Crețu Vlad Eftenie Simona Gisela Gal Robert Gherman Anamaria Iuga Crina Manolescu Marcela Marin Daniel Mercinoiu Bogdan Moroșan Magda-Raluca Oprea-Minoiu Vlad Nicolae Andrei Orcula Alexandru Pantazică Anca-Maria Pănoiu Daniel Petrescu Ioana Rotundu Ioana Barbara Tănase Anamaria Vasile
31
COLOFON Texte de Valentina Bâcu, Simona Gisela Gal, Anamaria Iuga, Anca-Maria Pănoiu, Crina Manolescu, Magda-Raluca Oprea-Minoiu, Ioana Rotundu, Ioana Barbara Tănase. Fotografii de Vlad Eftenie, Oana Crețu, Magda-Raluca Oprea-Minoiu, Andreea Bratu, Anamaria Iuga, Anca-Maria Pănoiu, Ioana Barbara Tănase, Alexandru Pantazică, Andrei Orcula. Layout Alexandra Cor (Atelierul de grafică)
Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional Partener principal: F64 Parteneri strategici: Librăriile Cărturești, Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Arhiterra, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Institutul Francez din București, Asociaţia Gaspar, Baltasar și Melchior Parteneri media: Igloo, Dilema Veche, Magazine The Institute, RFI România, BeWhere!, Șapte seri, Modernism.ro, Liternet, Odaia Creativă, Make a Point.