
1 minute read
Barber Police

Omul din spatele conceptului Barber Police!
Advertisement

Mă numesc Marius Bunea, am 36 de ani, iar în urmă cu doi ani, mi-am abandonat cariera pe care o aveam în poliție pentru a-mi urma visul de a avea propriul meu salon și iată că la doi ani distanță, pot spune fără lipsă de modestie că totul este peste orice așteptare pe care am avut-o la început, când îmi doream decât să am un loc al meu, unde să lucrez cu plăcere.
Locul meu de muncă anterior nu mi-a oferit aceleași satisfacții ca salonul acesta, el devenind a doua mea casă. Spun asta fiindcă îmi petrec mai mult de 80% din timp aici, deoarece îmi este extrem de drag acest spațiu de lucru.
Pasiunea s-a transformat foarte rapid într-o afacere de succes și am fost nevoit să măresc spațiul de lucru, în care am angajat succesiv alți șase frizeri cu care azi formez o echipă în adevăratul sens al cuvântului. De asemenea, imediat ce intrați în frizerie puteți observa o adevărată ‘‘familie unită’’.
Toate acestea au venit în urma activității mele cu dedicare și accentului, ce a fost pus pe calitatea serviciior, ce a dus în prezent o clientelă vastă de peste 3.000 de persoane care ne calcă pragul periodic datorită serviciilor noastre de calitate.
Noi am stabilit standarde înalte în oraș, fără nici un dubiu prin prisma clientelei noastre care este “dependentă” de serviciile pe care le prestăm. Datorită dorinței de evoluție a întregii echipe cu care am studiat în acești doi ani sub îndrumarea multor artiști și train-eri cunoscuți la nivel național, am reușit să organizăm diferite seminarii/workshop-uri.
Am reușit să aducem train-eri/artiști ca Ghiță, Liviu Manolache, Robert Andrei, Andrei Braga și lista tot poate continuă. Toate acestea în cei doar doi ani de la deschiderea salonului, ceea ce pentru mine personal înseamnă extrem de mult, iar toate acestea duc la concluzia pe care am tras-o deja și aceea că, salonul și-a pus amprenta noastră prin toată Brăila și nu numai.