1 minute read

Nu te lăsa învins!

Plăcerea pentru a tunde

După o zi în care am avut de tuns doar bărbați, am realizat că nu eram obosită deloc la finalul zilei și așa am luat decizia radicală, ca începând de a doua zi să fac doar frizerie.Tocmai asta am și făcut, am transformat locul într-un Barbershop și m-am hotărât să fac ceva diferit. Astfel am decis să învăț cât se poate de mult, să am noțiuni corecte și să ofer calitate.

Advertisement

Am urmat seminarii cu barberi cunoscuți de la noi din țara de ficare data când aveam ocazia și am organizat seminarii chiar și la mine în locație, exersâd zilnic pentru a mă perfecționa, dar am cerut și păreri care să mă ajute pentru a-mi atinge țelurile.

Am fost încurajată să particip la diferite concursuri printre care și R.B.S.E (barber of the year), unde am reușit să ajung în finală. Am participat și la concursuri online care m-au ajutat foarte mult să fiu remarcată pe social media. Datorită acestor aspecte am avut ocazia să urc pe scena în calitate de trainer și speaker la diferite evenimente specifice domeniului barbering-ului.

De aproximativ un an și jumătate am o colaborare cu Ciprian Golan și Ciprian Ungureanu , persoane care mi-au oferit ocazia să fiu educator în cadrul academiei Golan, ceea ce îmi oferă posibilitatea de a împărtăși cu drag din cunoștințele și experiența mea.

În prezent am un Barbershop mic, unde lucrez alături de colegul meu și unde miam îndreptat atenția către doamnele și domnișoarele, care își doresc să evolueze în domeniul acesta, dorindu-mi să le sprijin și să le încurajez, să poată ieși mai mult în evidență. Asta a dus la crearea grupului Lady Barber, locul unde ele își pot exprima liber părerile și se pot remarca.

Consider că, secretul în a obține performanțe este să nu te lași învins de greșeli, ci să înveți din ele, pentru că nu vei știi niciodată ce este corect dacă înainte nu ai greșit.

This article is from: