Culisele X Factor - Cum sa castigi un concurs de 200.000 de euro - Cristina Bazavan

Page 49

DELIA MATACHE Jurat în sezonul 2 X Factor România, mentor pentru categoria Grupuri Prezența Deliei Matache în juriul X Factor a însemnat o combinație frumoasă între umor, spectacol şi cunoştițe muzicale solide. Telespectatorii au râs alături de ea la replicile trăsnite pe care le adresa concurenților (rrrrrr-ul ei pentru vreun concurent cu sex appeal ar putea fi marcă înregistrată), dar s-au şi emoționat în fața unor interpretări cu mult suflet. A fost cea care în timpul emisiunilor live sau filmate a intrat cel mai mult în zona de confort a lui Cheloo (l-a pupat de câteva ori, spre deliciul publicului), dar în afara show-ului i-a fost ca o camaradă, respectându-i obiceiurile antisociale. În show, a creat alianțe cu Dan Bittman şi a surprins mereu publicul dansând, cântând, simțindu-se bine. Dincolo de imaginea care s-a văzut la televizor, Delia a vorbit şi ea concurenților - indirect- despre lucrurile de care au nevoie în meseria pe care vor să o urmeze. Unul dintre ele este dorința de a învăța mereu ceva nou, cu lejeritate, fără să te intereseze ce gândesc ceilalți. În repetițiile pentru gala 4, pentru coregrafia care însoțea cântecul lui Tudor Toduț a fost adusă o bară de dans. Delia a văzut bara, i-a intrebat pe cei din corpul de balet al emisiunii cine e cel mai bine pregătit pentru acest gen de dans şi l-a rugat să-i explice tehnica. Timp de 15 minute a încercat răsuciri şi prinderi pe bară, concentrată, dar în acelaşi timp amuzându-se de experiență, fără să o deranjeze că toată echipa X Factor se distra pe seama mişcărilor ei, la început stângace, apoi din ce în ce mai sigure, mai aproape de ceea ce înseamnă dansul la bară. “Să nu te împiedici în amănunte”, a fost o altă lecție pe care concurenții au putut să o învețe de la Delia dintr-o dispută legată de costumele de scenă ale lui Bernice Chitiul pentru gala 2. Bernice a fost foarte nemulțumită când stiliştii i-au propus o fustă scurtă şi, pentru că a refuzat să o îmbrace folosind un limbaj nu tocmai politicos, disputa a ajuns la mentorul ei. Delia a venit în cabina costumelor, a ascultat ambele păreri şi, calmă, didactic, a replicat: “E doar o fustă, dați-i altceva. Nu o să meargă cu asta. Să nu ne împiedicăm într-un amănunt.” “Să ai generozitatea să-i înveți şi pe alții ce ştii”, e al treilea sfat indirect dat de Delia. În zilele de repetiții pentru galele finale, Delia s-a oprit la pianina electrică din camera concurenților şi a exersat cu ei, cu uşurința pedagogică a celor zece ani de studii muzicale (liceul Dinu Lipatti şi Conservatorul). Tot aşa cum, la una dintre repetițiile tehnice alături de jurați şi de prezentatori, i-a răspuns lui Cheloo la toate întrebările despre ritm şi măsuri în muzică, marcând cu capul şi cu mâinile, ca la școală, fiecare timp. Fără a fi ostentativă, fără a crea distanța între ea şi cei cu care a împărțit informațiile.

~ 49 ~


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.