__MAIN_TEXT__

Page 1

PATRIMONIU CULTURAL GAL SOMEȘ TRANSILVAN

www.asdr.ro


PATRIMONIU CULTURAL GAL SOMEȘ TRANSILVAN Viorica-Paulina Rusu Livia-Maria Filip

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Material realizat de: Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale-ASDR Dezmir august 2019

1


Colectivul de elaborare: Viorica-Paulina Rusu, coordonator Livia-Maria Filip, facilitator local proiect

Consultant patrimoniu: Laura Troșan, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Editare și design: Emanoela-Cosmina Boldor Design coperta și hartă: Ioana Zgîia, Bizone Advertising S.R.L. Cluj-Napoca Fotografii: Livia-Maria Filip

Tipărit: GPO GRAPHICS S.R.L. Cluj-Napoca

Responsabil financiar proiect: Eugenia Lucia Pop Date de contact ale realizatorului: Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Sediu social: Str. Viilor nr. 15, Dezmir, Jud. Cluj Atelierul de Meșteșuguri ASDR Str. Crișeni nr. 149 (în incinta școlii Dezmir) Tel.: 0744470723 asdr_dezmir@yahoo.com, www.asdr.ro https://www.facebook.com/asdrDezmir/ https://www.facebook.com/Promovarea-patrimoniului-cultural-din-satele-GALSomes-Transilvan-219650755643301/

Cartea și harta se distribuie gratuit. 2


INTRODUCERE Fiecare sat îşi are ... mîndria sa, care-l împinge spre o diferenţiere de celelalte sate învecinate, sau mai depărtate. Satele nu ţin să se conformeze toate la rînduielile unuia singur. În port, în obiceiuri, în cîntec, fiecare sat ţine la autonomia şi la aureola sa.” (Lucian Blaga, „Elogiul satului românesc”, discurs de recepție la Academia Româna, 1937) În cartea de față ne-am propus să descriem oameni și locuri, obiceiuri și tradiții care fac un sat mai deosebit ca alte sate. Cartea ”Patrimoniu cultural GAL Someș Transilvan” și harta atașată s-au realizat în cadrul proiectului ”Promovarea patrimoniul cultural din satele GAL Someș Transilvan”, proiect implementat de Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir în perioada octombrie 2018 – august 2019 și finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, LEADER, GAL Someș Transilvan - Măsura M2/6B - Valorificarea patrimoniului local și consolidarea identității locale. În carte sunt descrise elemente de patrimoniu cultural, mai ales imaterial, identificate în cadrul unui studiu realizat în comunele de pe teritoriul GAL Someș Transilvan – Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni. Pe harta atașată cărții sunt marcate aceste elemente de patrimoniu cultural. ”Patrimoniul cultural reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor care au rezultat de-a lungul timpului din interacțiunea factorilor umani cu cei naturali. Acesta se află într-o evoluție continuă și contribuie fundamental la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții colective.” (http://www.cultura.ro/directia-patrimoniu) Patrimoniu cultural cuprinde 3 categorii de elemente: - Patrimoniu cultural construit (imobil): monumente istorice, castele, conace, biserici, cetăți, mănăstiri etc., clasate ca elemente de patrimoniu cultural. - Patrimoniu cultural mobil: icoane vechi, cărți vechi valoroase, tablouri, vase de ceramică, obiecte din lemn, costume populare etc. Aceste obiecte pot fi mutate dintrun loc în altul. 3


- Patrimoniu cultural imaterial care cuprinde: meșteșuguri tradiționale (țesut, cusut, olărit, lucrul cu lemnul, cu fierul, cioplit piatra, lucru cu pielea etc.), obiceiuri tradiționale (obiceiuri de Crăciun, de Paște etc), dansuri populare, cântece vechi, nuntă tradițională, șezători, festivaluri tradiționale etc. În studiul realizat prin proiect s-a urmărit în primul rând identificarea unor elemente de patrimoniu cultural imaterial. Ne-am bucurat să găsim în sate persoane care practică meșteșuguri tradiționale, persoane preocupate de păstrarea și promovarea tradițiilor, persoane care poartă în suflet și în minte amintirea satului vechi, cu tot ce era frumos în el. În carte sunt descrise elemente de patrimoniu cultural, mai ales imaterial, pe care le-am considerat relevante pentru fiecare comună în parte. Mulţumim primăriilor din cele 12 comune din GAL Someș Transilvan pentru sprijinul acordat prin intermediul angajaților responsabili cu activitatea culturală și turistică, mulțumim persoanelor interesate de promovarea și valorificarea elementelor de patrimoniu cultural care ne-au primit în atelierele și casele lor pentru a discuta cu noi și de asemenea au participat la întâlnirile organizate la Atelierul de Meșteșuguri ASDR Dezmir, întâlniri în care ne-au povestit ce și cum fac pentru a-și aduce aportul la păstrarea tradițiilor, a obiceiurilor a meseriilor tradiționale în satul lor. Și astfel s-au adeverit din nou spusele lui Lucian Blaga: ”Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii.” Ne-am bucurat să găsim în sate persoane care practică meșteșuguri tradiționale, persoane preocupate de păstrarea și promovarea tradițiilor, persoane care poartă în suflet și în minte amintirea satului vechi, cu tot ce era frumos în el. Echipa de proiect ASDR

Dezmir, august 2019

4


DESPRE PROIECT Cartea și harta atașată s-au realizat de către Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir în cadrul proiectului ”Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan”. Principalele activități ale proiectului - Organizare evenimente lansare proiect. Aceste evenimente s-au organizat sub forma unor întâlniri Focus Grup (”șezători”) la Atelierul de Meșteșuguri ASDR Dezmir, pe parcursul a 2 zile. Invitați: primari, preoți, cadre didactice și alți lideri locali de pe teritoriul GAL interesați de promovarea patrimoniul cultural. - Identificare elemente de patrimoniu cultural din surse scrise existente. S-au consultat monografii ale satelor, pliante, ghiduri, alte materiale scrise despre patrimoniul cultural al satelor din GAL. De asemenea s-au identificat elemente de patrimoniu cultural expuse în colecții muzeale. - Organizare întâlniri Focus Grup (”șezători”) la Atelierul ASDR cu persoane ”resursă” din sate din teritoriu. Persoane ”resursă” sunt persoane care dețin informații despre patrimoniu cultural imaterial (meșteșuguri tradiționale, obiceiuri tradiționale etc.). Întâlnirile Focus Grup (”Șezătorile”) s-au organizat în Atelierul de Meșteșuguri ASDR Dezmir pe parcursul a 2 zile și scopul lor a fost acela de a afla informații legate de patrimoniul imaterial. - Identificare și culegere în teritoriu a elementelor de patrimoniu imaterial și material. S-au făcut deplasări în teritoriu, s-au luat interviuri pentru aflarea unor date legate de elementele de patrimoniu identificate, s-au făcut fotografii. - Analiza elementelor de patrimoniu identificate și realizarea cărții ”Patrimoniu cultural GAL Someș Transilvan” și a hărții atașată cărții. Această activitate a fost supervizată de un specialist de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și de asemenea s-a colaborat și cu un specialist în editare carte. - Promovarea cărții ”Patrimoniu cultural GAL Someș Transilvan” . Se va organiza un eveniment în care se vor prezenta rezultatele proiectului, cartea și harta atașată. Cartea și harta vor fi distribuite în primării, centre de informare turistică, școli de pe teritoriul GAL și la alte instituții din teritoriu. Cartea se va posta și on line, pe pagina facebook a proiectului.

5


COMUNA ALUNIȘ

Biserica din Pruneni

6


Comuna ALUNIȘ Comuna Aluniș, cu satele aparținătoare Aluniș, Corneni, Ghirolt, Pruneni și Vale, se întinde de-a lungul Văii Mărului, în zona Dealurilor Dejului. Prima atestare documentară a satului Aluniș este din anul 1279. Denumirea se leagă de pădurile de aluni care ar fi fost pe lângă sat. Satul Corneni este cel mai vechi dintre satele comunei, atestat documentar din anul 1219. Denumirea Corneni e dată de o pădure de corni din apropierea satului. Satul Ghirolt apare atestat pentru prima oară în anul 1333 sub numele de Gerold. Se presupune că așezarea a fost înființată de sași. Pruneni este satul comunei cu cele mai puține familii, majoritatea în vârstă. Din șoseaua principală Cluj-Napoca - Dej, drumul șerpuiește pe malul Văii Mărului către satul Aluniș, localitatea de reședință a comunei. Undeva în mijlocul satului se află Primăria și lângă ea Centrul de Informare Turistică, de unde, prin amabilitatea personalului angajat aici, poți afla tot ce te interesează despre zonă începând cu obiective turistice, tradiții și obiceiuri. Legat de tradiții și obiceiuri, acestea sunt redate cel mai bine de Grupul vocal din Aluniș, care reînvie prin cântece, colinde, pricesne, doine, atmosfera șezătorilor de altădată sub forma unor piese de teatru prezentate la diferite evenimente. Membrele acestui grup: Oros Terezia, Pop Maria, Curtean Maria, Mureșan Nazarica, Mureșan Silvia, Farcaș Sânziana, Bob Maria, Sav Iuliana, Oros Maria, Ciobre Terezia cântă și în corul bisericii ortodoxe. Doamna învăţătoare Sav Iuliana povesteşte că o parte din melodiile pe care le cântă grupul au fost aduse în sat de un învăţător (Stan Aurel) prin anul 1938. Unul dintre aceste cântece redă nostalgia vieţii din satul natal: “Mi-e dor de tot ce am lăsat la voi Mi-e dor de plugul cel cu patru boi Mi-e dor de Leul câinele bălțat Ce m-aștepta când mă-ntorceam seara din sat." 7


Grupul vocal din Aluniș

Curtean Maria este cea căreia i-au plăcut dintotdeauna strigăturile. Ne spune că atunci când punea pâinea la copt în cuptor striga: “să crească cât cuptioru, să mânce și băgătoriu”. Tot dânsa compunea şi strigături vesele la nunți și botezuri.

Ie veche din colecția doamnei Maria Curtean

8


În Aluniș nu doar cântatul este bine reprezentat ci și lucrul de mână. Femeile de aici și din întreaga comună de altfel, au creat cu ajutorul războiului de țesut, al acului de cusut, al croșetei, lucruri de mare valoare. Chiar dacă vârsta înaintată nu le mai permite unora să țeasă la război, să coasă, să croșeteze dantelă, aceste meșteșuguri nu au fost uitate chiar dacă le-au învățat cu mult timp în urmă de la bunicile și mamele lor. Fiecare are acasă, frumos aranjate în dulapuri cuverturi țesute în tehnica „alesului”, fețe de perne, fețe de masă și ștergare. Printre doamnele creatoare de frumos din zonă se numără și Curtean Maria. Foarte pricepută în a coase ii, doamna Curtean iși etalează cu mândrie costumul popular cusut chiar de dânsa. Pe lângă acesta, cuverturile și fețele de masă țesute la război, fețele de pernă lucrate cu broderie împodobesc întrega casă.

Perne cusute de Maria Curtean

Detaliu ie cusută de Maria Curtean

Maria Curtean

9


Mureșan Nazarica este o altă reprezentantă a frumosului din Aluniș. A învățat să lucreze de la mama sa și de-a lungul anilor a țesut metri întregi de cuverturi în cele mai reușite combinații de culori și motive geometrice. Nici tehnica broderiei „sparte” nu îi este străină, astfel că multe dintre fețele de masă și fețele de pernă sunt lucrate așa.

Terezia Oros si Maria Curtean

Față de pernă din colecția doamnei Terezia Oros

Nazarica Mureșan

Față de pernă cusută de Nazarica Mureșan

10


Găsim lucruri deosebite și la Oros Terezia. Aceasta a moștenit de la bunica și mama sa lucruri valoroase pe care le are așezate la loc de cinste în casă: perinițe brodate, cu o vechime de 100 de ani, a căror culori s-au păstrat intacte până azi și cuverturi „alese” cu flori mari de trandafir. O colecţie de obiecte tradiţionale se găseşte şi la familia Sătmărean din satul Ghirolt, obiecte expuse într-o cameră amenajată ca o veche locuinţă din sat.

Colecție- familia Sătmărean

Bancă pictată - familia Sătmărean

11


Aceste colecţii private de obiecte tradiţionale sunt importante elemente de patrimoniu cultural mobil, care merită să fie cunoscute de cei care poposesc în satele comunei Aluniş. Legat de patrimoniu cultural construit, Biserica de lemn "Înălţarea Sfintei Cruci" din Pruneni este reprezentativă pentru comuna Aluniş.

Interior Biserica de lemn din Pruneni

Bancă pictată - familia Sătmărean Biserica de lemn "Înălţarea Sfintei Cruci" din Pruneni

Biserica a fost construită în a 2-a jumătate a sec. XVIII şi se află pe lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul National al Patrimoniului. Pereţii bisericii,

Pictură interior - Biserica Steaguri (prapuri) - Biserica dinPruneni Pruneni

12


din bârne de stejar, au fost în întregime pictaţi, dar, în prezent, picturile sunt şterse şi greu mai pot fi desluşite. Deşi în satul Pruneni locuiesc doar câteva familii, o dată pe lună se ţine slujba în această bisericuţă. În lista monumentelor de patrimoniu se află şi Biserica reformată din Ghirolt, Biserica reformată din Aluniș şi Conacul Schilling din Corneni.

Biserica Reformată Ghirolt

Conacul Schilling a fost construit (și refăcut) în secolul XVIII-XIX în stil baroc. În forma actuală, castelul (mai curând un conac) a fost construit între 1898-1900. În prezent castelul a fost retrocedat moştenitorilor celor care au deţinut castelul şi este complet restaurat. Se poate vizita doar în exterior. În Comuna Aluniş satele şi-au păstrat în mare parte aspectul tradiţional şi Primăria este preocupată de a valorifica pe viitor acest lucru. Prin activităţile Centrului de Informare Turistică se pune accent şi pe promovarea patrimoniului imaterial (tradiţii, obiceiuri, bucătărie tradiţională). 13


COMUNA APAHIDA

Atelier Meșteșuguri ASDR Dezmir

14


Comuna APAHIDA Comuna Apahida este situată în nord-vestul Podișului Transilvaniei, pe dreapta Someșului Mic, la est de Cluj-Napoca, la distanţă de aproximativ 14 km de acest oraș și face parte din zona metropolitană a municipiului Cluj-Napoca. Este una dintre cele mai mari comune ale județului Cluj şi are în componenţa sa 8 sate: Apahida (reşedinţa şi cel mai mare dintre satele comunei), Bodrog, Câmpenești, Corpadea, Dezmir, Pata, Sânnicoară, Sub Coastă. Prima menționare documentară a satului Apahida apare în anul 1263, când se amintește numele Apathida, ca localitate ce aparține unei mănăstiri benedicte. Dintre satele comunei, satul Corpadea este cel mai devreme pomenit în documente oficiale – în anul 1215, sub numele Villa Kurnad. Toponimul actual al satului Dezmir se presupune că ar veni, prin modificări succesive, de la „mir”, cuvânt care la tătari însemna „conducător” şi de la „Gheti”, numele unui conducător tătar. Prima atestare scrisă a satului este din anul 1315 când numele apare sub forma Desmer. În Dezmir, satul în care s-a înființat și are sediul Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR, asociație care implementează proiectul prin care s-a realizat cartea de față, întâlnim persoane de toate vârstele care sunt adevărate ”persoane resursă” pentru patrimoniu cultural imaterial, așteptând doar să fie descoperite și promovate. De la cunoașterea acestor persoane s-a cristalizat ideea proiectului și anume aceea de a găsi cât mai multe astfel de persoane, în cât mai multe sate. Deși foarte aproape de un oraș mare, Cluj-Napoca, în Dezmir găsim forme de manifestare a patrimoniului cultural imaterial. Astfel, de Crăciun se mai păstrează obiceiul colindatului, în special cel al ”cetelor de bărbați” și se colindă colinde vechi din sat. Se mai practică ”căutatul cu ciubărul” pentru a descoperi hoți sau a găsi lucruri pierdute, există în sat un cor cu repertoriu variat și încă sunt persoane care știu țese și cunosc toate fazele țesutului manual. Sunt persoane care cos ii, cămăși și catrințe (zadii), 15


lucrează cu mărgele sau cos goblen, lucrează cu lutul, sculptează lemnul sau pictează ceramică. Sunt persoane în sat care își aduc aminte de jocurile copiilor din satul vechi (”de-a lapta în babe”, ”de-a lapta pe-a lungu”, ”bicile”) și sunt dispuse să-i învețe pe copii regulile acestor jocuri. De asemenea pot evoca toate momentele nunților vechi, tradiționale, cu strigăturile și cântecele specifice acestora. Vom prezenta câteva dintre aceste elemente de patrimoniu cultural imaterial și o parte dintre harnicele persoane din Dezmir care practică meșteșuguri tradiționale cu pricepere și migală și multe dintre acestea activează și în corul bisericii. Corul Bisericii Ortodoxe din Dezmir are o vechime de peste 40 de ani și în cor activează femei, (multe dintre ele în vârstă) și câțiva bărbați. Atunci când se

Corul Bisericii Ortodoxe din Dezmir

întâlnesc în afara bisericii, persoanele din cor au în repertoriu cântece de dragoste, de seceriș, de cătănie. Corul bisericii este invitat de către primăria Apahida să colinde de Crăciun și să cânte cu diferite ocazii: de Paști, la sărbătoarea Fii satului. De asemenea, ASDR îi invită pe membri corului în Atelierul de Meșteșuguri cu ocazia diverselor evenimente: 8 Martie, Ziua Femeii din Mediul Rural care se sărbătorește în fiecare an la 15 octombrie, de Crăciun sau cu ocazia vizitelor unor delegații.

16


Doamna Livia Mărginean conduce, de 40 de ani, corul Bisericii Ortodoxe din Dezmir și recită foarte frumos. Pe lângă pasiunea pentru cântat, doamna Livia coase ii şi știe țese. Aceste meșteșuguri le-a învățat de la mama sa. Povesteşte că acum coase ii pentru fata ei, dar pe pânză cumpărată din magazin nu țesută la război, cu modele vechi pe care le lucra mai demult. Are multe lucruri cusute și țesute manual: cuverturi, fețe de pernă, fețe de masă, ștergare, are cămăși tradiționale. Doamna Livia este un adevărat “izvor” de informaţii legate de obiceiurile şi tradiţiile din satul vechi şi are mare talent în a povesti cu lux de amănunte cum era viaţa socială în Dezmirul de altădată.

Livia Mărginean

Zadii cusute de Virginia Damian

Doamna Virginia Damian din Dezmir coase ii și catrințe (zadii), țese, croșetează, tricotează, toate le-a învățat de la mama sa pe când era tânără. Alături de doamna Livia Mărginean, doamna Virginia dirijează corul bisericii.

Virginia Damian

17


Cămașă bărbătească și ie cusute de Virginia Damian

La fel ca doamna Virginia Damian, și doamna Maria Pop din Dezmir coase ii și catrințe (zadii), țese, croșetează, tricotează, meşteşuguri învăţate încă din copilărie. Doamnele Virginia şi Maria sunt printre puţinele femei din Dezmir care mai știu urzi și pregăti un război de țesut cu toate fazele necesare procesului de ţesere şi care

Ii cusute de Maria Pop

18


sunt dispuse şi au răbdare să arate aceste operaţiuni şi altor persoane. Aceste doamne colaborează cu ASDR, la Atelierul Meșteșugăresc - lucrează la războiul de țesut, urzesc, năvădesc, țes, participă la atelierele de lucru cu copiii, pe care le organizează ASDR. Modelele le iau de pe vechile cuverturi sau ștergare sau de pe cămășile populare cu care încă se mai îmbracă la diverse evenimente. Tot la Dezmir locuieşte şi doamna Podar Maria care coase ii şi știe țese.

Maria Pop

Dânsa coase cămăși tradiționale pentru cei din familie, mai ales pentru nepoate. O buna cunoascătoare a obiceiurilor şi a tradiţiilor care se practicau în satul Dezmir este şi doamna Ecaterina

Maria Podar

Morar, cunoscută în sat ca doamna Virginia. Dânsa îşi aduce aminte de cântecele şi strigăturile care se cântau la nunţile tradiţionale, de scenariul după care se desfăşurau şezătorile şi de alte tradiţii şi obiceiuri de la Dezmir. Doamna Morar coase ii, mai ales pentru nepoata ei. Ecaterina Morar

19


Sensibilă şi o bună recitatoare este doamna Victorița Damian din Dezmir. Dânsa recită poezii patriotice a căror autor nu este

Ie cusută de Ecaterina Morar

cunoscut, poezii culese de dânsa chiar din sat, recită de asemenea din clasicii noștri, Eminescu, Coșbuc. Pe lângă poezie este pasionată și de muzică, de cântecele vechi. Face parte din corul bisericii şi păstrează cu grijă caietul cu cântece din repertoriul corului. Este şi o Victorița Damian

pricepută bucătăreasă şi la multe evenimente organizate de ASDR ne încântă papilele gustative cu gogoşile (pancovile) preparate de dânsa. Doamna Ana Fabian este croitoreasa din Dezmir care, după ce bucățile de pânză de in topit sau de bumbac sunt frumos împodobite cu cusături tradiționale de către femei din sat, coase cap la cap aceste bucăți rezultând ii și cămăși tradiționale pentru femei și bărbați. Cântă şi în corul bisericii. Doamna Fabian a colaborat cu ASDR, pe partea de croitorie, în diferite proiecte. Ana Fabian

20


Un foarte bun colaborator al asociaţiei ASDR este şi domnul Ștefan Țucudeanu, fiu al satului Dezmir. Este meșter ceramist și sculptor în lemn. Și-a descoperit aceste talente în tinerețe, le-a „șlefuit” la Școala Populară de Arte din ClujNapoca, rămânând pasiuni pentru tot restul vieții.

Ștefan Țucudeanu

21


Lucrează în lemn prin sculptură clasică, cu dalta sau la strung realizând o gamă largă de obiecte decorative sau de uz zilnic. Este pasionat de machetele la scară, funcționale: căruțe, mori de apă, fântâni, războaie de țesut, furci de tors, batoze etc. Lucrează și în mărime naturală războaie de țesut, urzoaie. Ceramica este a doua pasiune a domnului Ştefan Ţucudeanu. Lucrează la roata olarului, din lut face farfurii, căni, ulcioare, vase de diferite dimensiuni pe care le pictează și le arde în cuptor. Face și modelaj din lut dar și matrițe din care rezultă mici statuete de ipsos. A participat și participă la expoziții personale și colective, la târguri meșteșugărești în toată țara. Domnul Țucudeanu colaborează cu ASDR în cadrul Atelierului de Meșteșuguri fiind prezent la diverse evenimente, făcând demonstrații la roata olarului sau îndrumându-i pe copii în cadrul taberelor de creație şi în atelierele de lucru. Doamna Livia Filip locuieşte în Dezmir de câţiva ani. De meserie inginer textilist, doamna Livia este pasionată de cusătura manuală tradițională și de lucrul cu mărgele. De asemenea știe țese și cunoaște foarte bine structura materialelor și a firelor. Colaborează cu ASDR în cadrul Atelierului de Meșteșuguri ca instructor cusătură manuală și lucru cu mărgele, în Livia Filip diferite proiecte implementate de ASDR. De aproape 10 ani mutată în Dezmir este şi doamna Maria Raţiu Radu, care are ca pasiune goblenul. Povesteşte că îi place să lucreze goblen mai ales după diagrame. Lucrările dânsei sunt frumos înrămate şi îi împodobesc locuinţa. Goblen Maria Rațiu

22


De tehnica cusutului tradiţional sunt atrase şi doamne tinere din Dezmir. S-a dovedit acest lucru în cadrul proiectului “Modernizăm Trecutul!”, implementat de ASDR în anul 2017, proiect co-finanțat de Electrica SA. În cadrul acestui proiect, un grup de 15 femei tinere au beneficiat de un program integrat de instruire în domeniile: motive tradiționale, design vestimentar, cusătură manuală tradițională și instruire antreprenorială. Între cele 15 benefeciare ale proiectului au fost şi persoane din Dezmir: Dorina Cenan, Iulia Filip, Alexandra Florean, Aurora Indolean, Claudia Ioncu, Marinela Pop. Ca aplicație practică la instruire, sub îndrumarea unor instructori pricepuți, fiecare cursantă a proiectat o ținută vestimentară modernă, cu inserări de motive tradiționale sau ținute influențate de costumul popular.

Detaliu cusătură Dorina Cenan

Detaliu cusătură Marinela Pop

Detaliu cusătură Iulia Filip

Detaliu cusătură Aurora Indolean

Detaliu cusătură Alexandra Florean

Detaliu cusătură Claudia Ioncu

23


Câteva fotografii cu activități ale Asociației pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale ASDR Dezmir

2009 – Eveniment „Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural”

2017 Colecția „Modernizăm Trecutul!” - prezentare Muzeul Satului Cluj-Napoca

24


2013 - Examen curs bucătar - Valea Drăganului

Premiul „Gala Oameni Pentru Oameni” – Proiect „Silvoiz ca mai demult la Dezmir”

2017 - Tabăra la atelierul ASDR - Lucrări copii

2018 - Tabăra la Atelierul ASDR

25


Spre identificarea şi promovarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial din sate se îndreaptă şi activităţile Asociației pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale-ASDR Dezmir. De la înființare, din 2005, până în prezent, asociaţia a desfășurat numeroase activități cu scopul de a atinge unul din obiectivele principale ale asociației (înscrise în statutul ASDR): ”să pună în evidență frumusețile și valorile satelor românești, să contribuie la păstrarea și valorificarea lor, să reînvie tradițiile specifice diverselor zone rurale”. În satul Corpadea o întâlnim pe doamna Mădălina Radu, de profesie documentarist la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Doamna Mădălina ne povesteşte că are două mari pasiuni, pictura și potcovitul cailor, prima a descoperit-o de când era mică, pasiunea pentru cai a venit mai târziu când a petrecut mai mult timp acasă la țară cu părinții. A urmat cursurile Școlii Populare de Arte din Cluj-Napoca,

Mădălina Radu

secția pictură. Participă la expoziții de pictură, tablourile ei având ca temă natura sau caii. Pentru aceștia din urmă și-a descoperit dragostea în urma unei întâmplări nefericite petrecute în sat, când a asistat la potcovitul nu tocmai corect al unui cal. Atunci a hotărât că trebuie să învețe să potcovească. Și a învățat, deși tatăl ei nu a fost de acord, spunând că aceasta nu este o meserie pentru fete. A „furat” meserie de la bunicul și de la tatăl ei. Apoi, asistată de tatăl ei, a potcovit primul cal. Au urmat și alți cai din sat și din împrejurimi. De 5 ani practică această meserie, a cumpărat sculele necesare potcovitului și merge cu drag ori de câte ori este solicitată. Participă și la concursuri de călărie cu atelaj. Pe lângă cele două mari pasiuni, doamna Mădălina iubeşte lucrul manual, ştie să coase şi să confecţioneze diverse obiecte cu tentă tradiţională. Îşi perfecţionează aceste pasiuni prin participarea la şezătorile organizate periodic în Sânnicoară şi în Apahida. 26


Unelte potcovit

27


În satul Sânnicoară se organizează, din luna septembrie 2017, o zi pe săptămână, şezători. Iniţiatoarea şi organizatoarea acestor activităţi este doamna Cristina Măcicăşan. Șezătorile au loc într-o clădire pusă la dispoziţia organizatorilor de Primăria Apahida. Aici este amenajată o cameră tradiţională cu pat, potlada, preşuri, ştergare. Renovarea cladirii a fost făcută cu sprijinul bisericii şi a sătenilor. Doamna Cristina ne povesteşte că în prezent această clădire este numită Muzeul Satului Sânnicoară, înfiinţat prin “Asociaţia Vatra Satului Sfântul Nicolae”, asociaţie condusă de dânsa. La organizarea şezătorilor, doamna Cristina este ajutată de sora ei, doamna Maria Colceru şi de Părintele Viorel Luca. La şezători participă persoane din sat, adulţi şi copii. Dintre participanţi, ne povesteşte doamna Cristina, Șezătoare Sânnicoară - Cristina Măcicăşan și Mădălina se remarcă doamna Radu (poză furnizată de Cristina Măcicășan) Lucreţia Cristea, din Sânnicoară, care cunoaşte toate fazele ţesutului manual şi ţese la războiul din camera în care se desfăşoară şezătorile. Legat de activităţile de la şezători, doamna Cristina Măcicăşan ne mărturiseşte că: “Împreună, învăţăm unii de la alţii şi ne reamintim ce am uitat: să urzim, să ţesem, să croşetăm, să tricotăm, adică, într-un plan subtil, se formează sinapse neuronale, matrici şi scheme logice ordonate ale minţii, pe care să le folosim şi în alte domenii ale vieţii”. Şi în satul Apahida se organizează şezători începând cu luna martie 2019. Iniţiativa aparţine Părintelui Ioan Iacob Diţ, preot la Biserica Ortodoxă “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Apahida. Părintele Ioan Iacob Diţ ne-a povestit că la organizarea şezătorilor a fost sprijinit de persoane din Apahida, interesate de păstrarea 28


tradiţiilor locale, printre acestea amintind pe doamnele: Maria Cîmpan, Adriana Chindriş, Raluca Diţ, Mădălina Radu, Ilinca Crăciunaş, Lenuţa Olosutean. La început, biserica a ajutat material şi financiar organizarea şezătorilor, dar treptat participanţii sau organizat singuri. În prezent, şezătorile se ţin la Casa de Cultură Apahida, dar pe viitor se va amenaja o sală la Casa Parohială, ne spune părintele Ioan Iacob Diţ. Rămânând la elementele de patrimoniu cultural imateriat, trebuie amintit şi Ansamblul Folcloric SOMEȘUL" Apahida. Ansamblul activează în cadrul Casei de Cultura Apahida din anul 2003, este susţinut de Primăria Apahida şi a participat la multe festivaluri de folclor naționale și interȘezătoare Apahida (fotografie furnizată de preotul Diț) naţionale și a câștigat mai multe premii internaționale. La Apahida se desfăşoară anual festivalul concurs interjudețean ”Prin tradiții ... spre identitate”. Festivalul este organizat de şcoala din Apahida. La festival participă ansambluri de dansuri populare. Se organizează și parada portului popular. Jurizarea concursului este făcută de specialiști de Șezătoare Sânnicoară (fotografie preluată de pe Facebook) la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și de la alte organizații care se ocupă cu promovarea patrimoniului cultural. În anul 2019 s-a organizat ediţia a IX-a a acestui festival. 29


Pe lângă elementele de patrimoniu cultural imaterial, comuna Apahida este “bogată” şi în ceea ce priveşte elementele de patrimoniu cultural mobil. Amintim aici colecţiile de obiecte tradiţionale. Astfel, la Dezmir, asociaţia ASDR are în grijă o bogată colecţie de ii vechi, cămăşi tradiţionale, fote, perne, ştergare, cuverturi, obiecte din ceramică, război de ţesut cu accesorii, mobilier etc. De exemplu, pe cea mai veche față de masă din colecția ASDR este cusut anul 1904 și numele persoanei care a țesut fața de masă. Amintim o parte din donatorii obiectelor din colecţia ASDR: Terezia Mureşan, Rozalia Rusu, Florica Mărginean, Virginia Damian, Maria Costişor, Maria Pop, Marcel Morar, Ecaterina Morar, Monica Albu, Ştefan Ţucudeanu, fam. Brad, Liana Lupşa, fam. Cătună, Livia Mărginean, Adriana Morar-Pop, Vitrina colecției ASDR Virginia Volosutean, fam. Gabor. De asemenea, în satul Dezmir sunt multe familii care deţin colecţii private de obiecte tradiţionale, făcute cu pricepere şi migală în propria gospodărie. Amintim aici familia doamnei Maria Costişor, care păstrează haine tradiţionale, cizme, prosoape, cuverturi etc., care au fost făcute de părinţi şi bunici. Doamna Maria colaborează cu ASDR şi este dispusă să-şi expună colecţia la diferite evenimente organizate de asociaţie. Colecția Asociației ”Vatra Satului Sfântul Nicolae” din satul Sânnicoară cuprinde cuverturi vechi, fețe de pernă și alte articole din satul vechi. Legat de patrimoniu cultural mobil trebuie să amintim şi de obiectele găsite pe teritoriul comunei Apahida şi aflate în muzeele din ţară. Astfel, în colecția de la Muzeul Național de Istorie a României se găsesc 53 de piese prețioase (podoabe, accesorii vestimentare) din aur și argint, datând din sec. V, piese găsite pe teritoriul comunei Apahida cu ocazia săpăturilor arheologice. De exemplu, o cataramă din aur, găsită într-un mormânt princiar, se află în colecția Tezaur a Muzeului Național de Istorie a României. 30


În colecția de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei s-au identificat 25 obiecte din ceramică și fier, datând din sec. III-II î.Hr., găsite prin săpături arheologice în satele: Apahida, Dezmir, Corpadea. De exemplu, o sabie cu teacă, din sec. III-II i.Ch. găsită la Dezmir, este unul dintre cele mai reprezentative artefacte ale celei de-a doua epoci a fierului. La Muzeul Etnografic al Sabie cu teacă din sec. III-II î.Ch. Transilvaniei, în expoziția de bază (permanentă) s-a identificat un obiect din Apahida – clopot (talangă). La Muzeul Mitropoliei Clujului se găsește o icoană veche din Dezmir. Pe site-ul muzeului apare scris: ”admirabile icoane din secolul XVI datorate unor pictori de şcoală moldovenească, ce au pictat pentru bisericile româneşti din judeţul Cluj de la Dezmir, Ciuleni şi Nadăşu”. Ca element de patrimoniu cultural construit reprezentativ pentru comuna Apahida este Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil" care apare în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. Biserica a fost construită în anul 1806. Turnul este prevăzut cu o galerie deschisă, cu arcade semicirculare, de toate părțile. Biserica a fost pictată în anul 1808 în ulei pe pânză. În anul 2015, biserica a fost reabilitată printr-un proiect PNDR.

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil"din Apahida

Găsim în satele comunei Apahida atât persoane care mai practică meşteşuguri vechi cât şi persoane și organizații preocupate de conservarea, promovarea și valorificarea tradițiilor, a obiceiurilor și a meseriilor tradiționale.

31


COMUNA BOBÂLNA

Detaliu de pe Monumentul comemorativ al răscoalei de la Bobâlna

32


Comuna BOBÂLNA Comuna Bobâlna este așezată pe cursul superior al râului Olpret și are în componență unsprezece sate: Antăș, Băbdiu, Blidărești, Bobâlna (reședința), Cremenea, Maia, Oșorhel, Pruni, Răzbuneni, Suarăș și Vâlcelele. Prima menționare documentară a satului Bobâlna este din 1332, cu denumirea Olpret și satul a avut această denumire până în anul 1957, când a primit numele de Bobâlna. Satul Antăș apare atestat documentar în anul 1437 cu denumirea Anthus, cu prilejul Răscoalei de la Bobâlna. Satul și-a păstrat numele Anthus, cu mici modificari – Anthos, Anthosfalva, Antos și din secolul XX – Antăș. Denumirea satului vine de la numele unei păsări – anthus (Monografie Antăș). Blidărești este cel mai mic sat al comunei, cu 29 locuitori (conform site primărie). Bobâlna este cunoscută îndeosebi ca fiind locul de unde a pornit răscoala de la Bobâlna în 1437. Răscoala de la Bobâlna (1437 – 1438) a fost provocată de înăsprirea asupririi feudale și de măsurile excepționale luate de episcopul catolic al Transilvaniei în anul 1436. Cererea episcopului să se plătească zeciuiala ce nu mai fusese strânsă de câțiva ani, într-o singură tranșă, a dus la declanșarea revoltei. În primăvara anului 1437, pe dealul Bobâlna, s-a construit o tabără formată din oastea de țărani români și maghiari, sprijinită de locuitori ai orașelor, de lucrătorii de la Ocnele din Dej, Sic, Cojocna, și de o parte a micii nobilimi. La sfârșitul lunii iunie 1437 aceştia au înfrânt armata nobililor, obținând satisfacerea unor nevoi sociale, economice și politice, drepturi pe care le-au pierdut ulterior. Însă, nobilimea, clerul, fruntașii secui și sași, categoriile privilegiate, au încheiat în septembrie 1437 o înțelegere prin care se obligau să se ajute reciproc împotriva răsculaților. Răscoala a fost înfrântă la începutul anului 1438 de armata formată de nobilimea din Transilvania, conducătorii răscoalei fiind executaţi la Turda. 33


În memoria participanților la această răscoală, pe cel mai înalt punct de pe platoul Dealului Bobâlna, a fost ridicat, în anul 1957, Monumentul comemorativ al răscoalei din 1437.

Monumentul comemorativ al răscoalei din 1437 (poză preluată de pe internet)

Monumentul are pe partea estică un basorelief care prezintă scene ale grupului de țărani răsculați și pe partea sudică este o altă placă cu o inscripție legată de răscoală. Monumentul apare în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. Accesul la monument se face prin satul Igriţia, comuna Corneşti. Un element important de patrimoniu cultural construit aflat pe teritoriul comunei Bobâlna este și Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cremenea, care se află în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. Biserica datează din anul 1677, iar picturile interioare au fost realizate în tempera în anul 1758. Pe clopot este gravat anul 1770. Biserica a fost construită din lemn de stejar în stil maramureşan, de către meşteri maramureşeni. Pe lemnul de deasupra uşii de la intrare este inscripţionat un text în limba slavonă şi anul 1677, probabil anul construirii. Aici se află picturi și icoane de o inestimabilă valoare de patrimoniu. Deși biserica este bătrână și are mare nevoie de restaurări, aici se țin slujbe, duminică de duminică. Biserica are două toace, una de lemn și una de metal. Toaca de lemn se bate numai în postul mare, iar toaca de metal se bate în restul timpului. 34


Satul Cremenea apare atestat documentar pentru prima dată în anul 1315. Denumirea satului ar deriva de la faptul că în sat locuiau oameni corecți şi nepărtinitori atunci când erau chemați să judece locuitori din alte sate (tari ca piatra de cremene) (Monografie Bobâlna, Viorel Pop).

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cremenea (fotografie preluată de pe www.wikipedia.org)

Şi în satul Antăș există o biserică de lemn construită în anul 1909 și sfințită în toamna anului 1910, după cum rezultă din inscripția așezată deasupra ușii de la intrare: ,,Eu sunt ușa. Prin mine de va intra cineva se va mîntui. S-a zidit aceasta biserică din cheltuiala credincioșilor în anul 1909, din o biserică veche, fosta mănăstire din Simisna, având ca an al edificării 1558. S-au strămutat în Antas la anul 1795 și din o biserică veche din Olpret, care a fost acolo din anul 1708. Antas la 17…1910. Scris de mine Onutu Mureșan în etate de 69 ani. ” Această biserică nu este pe lista monumentelor istorice. În localitatea Bobâlna se află casa familiei Vaida, care a funcționat de-a lungul timpului ca maternitate și muzeu. Ca personalitate locală din familia Vaida, se cuvine să-l amintim aici pe Alexandru Vaida-Voevod, născut în anul 1872 în Olpret, azi Bobâlna, om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al 35


României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. În anul 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918-2018), la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei s-a organizat o expoziție dedicată personalităților care au avut rol important în actul Unirii. Printre aceste personalități se numără și Alexandru Vaida-Voevod. Au fost expuse mai multe obiecte legate de activitatea acestuia cu ocazia Marii Uniri: ştampila folosită la Conferința de pace de la Paris (1919), Legitimația de la Conferința de pace de la Paris, o fotografie cu principalii Lideri ai românilor din Transilvania în preajma Marii Uniri (de la stânga la dreapta, jos): Teodor Mihali, George Pop de lideri români din TranBăsești, Vasile Lucaciu;(sus) Valeriu Braniște, Iuliu Maniu, silvania din anul Marii Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Octavian Goga, Uniri. Ștefan Cicio-Pop.

Ștampila folosită la Conferința de pace de la Paris (1919)

Legitimația lui Alexandru Vaida-Voevod de la Conferința de pace de la Paris

36


De asemenea, în colecția de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei s-a identificat un altar votiv, din epoca romană, sec. II-III, descoperit de specialiști în satul Vâlcelele, com. Bobâlna. Pe acest altar se pot descifra trei rânduri de text. Toate acestea sunt importante elemente de patrimoniul cultural mobil, expuse în muzee. Alte elemente de patrimoniu cultural mobil le-am identificat în satul Băbdiu din comuna Bobâlna la o familie care iubește trecutul satului românesc. Aici, familia Pop Ambrozie a adunat în vechea casă părintească o colecţie de obiecte tradiţionale de pe vremea bunicilor și a părinților, unele dintre ele mai vechi de 100 de ani. Sunt expuse aici de la obiecte de uz casnic: farfurii, oale și ulcele de lut, căni de tablă de diferite mărimi folosite la Altar votiv, din epoca romană, sec. II-III, sat Vâlcelele măsurișul laptelui, linguri mari de

Colecția Pop Ambrozie

37


lemn folosite la scoaterea cerealelor din lăzile și coșurile de depozitare, site și ciururi până la perne, cuverturi, ii și cămăși populare, un război de țesut, vârtelniță de depănat sculuri și furci de tors. În curtea casei se găsesc juguri pentru animalele care erau prinse

Colecția Pop Ambrozie

la care, coșnițe pentru albine, imense coșuri pentru păstrat cerealele dar și pietre de moară cu ajutorul cărora se zdrobeau boabele de cereale.

Familia Pop primește oricând vizitatori, bucuroși să povestească despre viața de odinioară din sat.Copiii de la Școala Gimnazială din Bobâlna au vizitat casa amenajată ca un muzeu sătesc. Dar nu numai obiectele vechi și-au găsit locul aici, în comuna Bobâlna, ci și folclorul și obiceiurile vechi tradiționale. Doamna profesoară Adina Vescan, de la 38


Școala Gimnazială din Bobâlna a crescut într-o familie în care folclorul ocupa un loc important. Astfel că de-a lungul timpului a învățat să facă diferența între folclorul autentic, păstrat și transmis din bătrâni și acel folclor modificat din ziua de azi. Lucrând în cadrul școlii, doamna Vescan s-a gândit că ar putea promova obiceiurile tradiționale locale și printre copii, astfel a înființat grupul folcloric vocal “Olpretul”, un grup care promovează prin prestaţia sa obiceiuri și tradiții ale satului. Denumirea grupului a fost dată după numele apei care udă comuna Bobâlna şi după numele vechi al satului. Grupul cântă colinde tradiționale, vechi, unice, care nu au mai fost auzite în alte părți. Doamna profesoară Colindele au fost culese din satul Băbdiu și din alte trei sate Adina Vescan ale comunei Bobâlna, de la oameni în vârstă, unul fiind chiar socrul doamnei profesoare Vescan. Tot de la socrul ei a mai aflat și de alte persoane care cunoșteau colinde și cântece vechi. Astfel a cules un cântec de secerat deosebit de frumos și vechi, un cântec de dragoste și un cântec vechi de cătănie pe care urmează să-l introducă în repertoriul grupului vocal. Cele mai multe participări ale grupului au fost la festivaluri și concursuri de colinde unde au obținut locuri fruntașe și premii. Grupul „Olpretul ” a evoluat chiar și pe scena Teatrului Național din Cluj. Costumele populare cu care grupul se prezintă la festivaluri sunt și ele autentice. Fusta pe care Grupul vocal „Olpretul” al Școlii Gimnaziale Bobâlna o poartă fetele este țesută din lâna, cu dungi verticale, este lungă, nu se văd poalele pe (Fotografie preluată de pe Facebook) dedesubt. Este portul de acum 60 de ani cu care se mergea la biserică. Fusta se numește sumnă. Astfel, grupul „Olpretul” al Școlii Gimnaziale Bobâlna, aduce o fărâmă din bogăția tradițiilor locale, cadrele didactice de la școală, profesor coordonator Adina Vescan, profesor Gabriela Molnar și doamna director Alina-Flavia Șamșudean promovează colindele cu valoare artistică din zona Bobâlna precum și tradițiile și obiceiurile moștenite din moși-strămoși. Primăria Bobâlna sprijină școala și activitatea grupului vocal Olpretul. Cunoscut de la orele de istorie ca locul unde a izbucnit răscoala în anul 1437, satul Bobâlna este reședința unei comune cu multe sate mici, răsfirate printre dealuri care păstrează aspectul tradițional și așteaptă să fie descoperite și vizitate. 39


COMUNA BONȚIDA

Castelul Bánffy din Bonțida

40


Comuna BONȚIDA Conform afirmațiilor istoricului Hodor Károly, întemeietorul localității Bonțida ar fi fost conducătorul de oști ungur Tuhut, care în 895 a ocupat aceste teritorii. În perioada lui Tuhut un individ cu numele Benkő Boncz a construit un pod peste Someșul Mic și partea din dreapta râului se numea ”Podul lui Boncz”, în maghiară ”Boncz Hid”, sau Bonczhida. (monografia Trecut şi prezent despre Bonţida: studiu monografic, Losonţi Aurel, 2001). Cea mai veche atestare scrisă a satului Bonțida poartă data de 31.03.1263 și se află pe un document redactat în limba latină la curtea regelui Ștefan al Ungariei. Documente ulterioare despre Bonţida apar între anii 1307-1350. În 1387 regele Szigismund donează domeniul Bonțida familiei Bánffy pentru fidelitatea față de regalitate și pentru „merite deosebite”. Cu cele patru sate aparținătoare: Bonțida, Răscruci, Coasta și Tăușeni, comuna Bonţida a devenit cunoscută datorită castelelor familiei Bánffy. Importante elemente de patrimoniu cultural construit, acestea se află în Bonțida și unul în Răscruci, cel mai cunoscut fiind cel din Bonțida, gazda anuală a unui festival de muzică electronică. Castelul Bánffy din Bonțida este înscris pe lista monumentelor de patrimoniu a Institutului Național al Patrimoniului cu anul 1652, ca monument de arhitectură de categoria A (de interes naţional). Pe această listă apar mai multe elemente de patrimoniu legate de castel: moara, parcul, grânarele, zidul castelului. Clădirea a trecut de-a lungul anilor prin multe încercări, fiind avariată și reconstruită de moștenitorii domeniului. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital, iar apoi serios avariat de trupele germane aflate în retragere care au jefuit și incendiat întregul ansamblu construit. Degradarea a continuat și în perioada comunistă, astfel că în anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul Bánffy din Bonțida pe Lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume. După acest an a început restaurarea ansamblului, lucrările de

41


Castelul Bánffy - Bonțida

restaurare s-au făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri castelul. În anul 2009 contesa Bánffy Katalin, proprietara actuală a castelului, a încheiat un contract concesional pe 49 ani cu Fundația Transylvania Trust, conform căruia Fundația va reabilita castelul și va înființa un centru cultural și de specializare în lucrări de restaurare. În anul 2001 Fundația Transylvania Trust inițiază Programul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, în cadrul căruia se restaurează castelul. Castelul familiei Bánffy din Răscruci apare pe lista monumentelor de patrimoniu tot la categoria A (de interes naţional). A fost construit în secolul al XVIIIlea în stil eclectic. În anul 2018 Consiliului Județean Cluj a inclus restaurarea castelului în cadrul unui proiect european. Patrimoniul cultural material mobil este bine reprezentat în satul Răscruci prin Muzeul Fundației „Kallos Zoltan”. Exponatele din muzeu aparţin fundaţiei înfiinţată de etnologul Kallos Zoltan. Acesta a adunat în jur de 10000 de piese pe care le-a redat circuitului cultural aranjându-le într-un muzeu în casa unde a copilărit. Sunt expuse aici în jur de 2500 de obiecte, spațiul fiind insuficient pentru expunerea tuturor. Fundația „Kallos Zoltan” are și alte obiective în afara administrării muzeului, sunt preocupați de educație, păstrarea tradițiilor, organizează tabere folclorice de vară pentru copii, adulți sau familii, tabere în care participanții au ocazia să învețe meșteșugurile populare, dansuri și obiceiuri tradiționale. (sursa de informaţii: magyarnapok.ro şi harta comunei Bonţida). Chiar dacă elementele de patrimoniu cultural material au adus faimă comunei Bonţida, în comună s-au identificat şi importante elemente de patrimoniu cultural imaterial. 42


Asociația Folclorică „Codrișorul” Bonțida, înființată în anul 2011 are ca obiectiv promovarea tradiţiilor, a obiceiurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale. Asociaţia a înfiinţat Ansamblul de dansuri populare „Codrișorul”, care a avut primul spectacol în luna mai în anul 2010, sub coordonarea instructorului-coregraf Rus Bogdan Mihai.

Ansamblul de dansuri populare „Codrișorul” Bonțida (sursa – pagina Facebook a ansamblului)

Ansamblul folcloric „Codrișorul” Bonțida a participat la concursuri și festivaluri folclorice din județul Cluj și din alte județe din țară dar și la festivaluri internaționale de folclor din străinătate, în Italia, Grecia, Croația, Bulgaria. Asociația Folclorică „Codrișorul” Bonțida a organizat în luna mai 2019 Festivalul de folclor „Flori de mai” împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Asociația folclorică „Izvorașul” din Cluj Napoca. Asociația s-a bucurat și se bucură în continuare de sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Bonțida. Membru fondator al Asociației Folclorice „Codrișorul” Bonțida, dansator în ansamblul folcloric „Codrișorul”, Sonia Rus duce mai departe tradiția cusutului de ii și a altor straie Sonia Rus

43


tradiționale. Achiziționarea costumelor populare pentru ansamblul din Bonțida a făcuto să se gândească la posibilitatea realizării acestora chiar de ea. Așa a început să coasă ii, cămăși tradiționale, catrințe. Meșteșugul cusutului îl cunoștea din copilărie, modelele le ia de pe lucrurile vechi ale mamei și bunicii dar și de pe la femeile din sat. Coase costume populare și la comandă, cu modelul propus de client. Cunoștințele despre cusut din copilărie le-a completat la cursurile urmate la Școala Populară de Arte Ie cusută de Sonia Rus „Tudor Jarda” Cluj. Cu cămășile cusute participă la târgurile locale prilejuite de diverse evenimente sau la expoziții de artă tradițională. Dragostea pentru cusut, pentru costumul popular românesc dar și încurajările celor din jur o fac să ducă mai departe meșteșugul cusutului.

Familia Sonia și Bogdan Mihai Rus

44


La Bonţida am întâlnit şi o harnică ţesătoare, pe doamna Csűrős Irina, îndrăgostită de războiul de țesut. Ţese aproape în fiecare zi la războiul de țesut aflat într-o anexă a casei sale, de pe strada Gării nr. 885. A început să lucreze acasă din anul 2001 și de atunci din războiul de țesut au ieșit covoare, cuverturi, fețe de masă, ștergare. Stau frumos împăturite în dulapuri, nu se îndură să le vândă, fac parte din sufletul ei.

Csűrős Irina lucrând la războiul de țesut

Câteva le-a dat copiilor, restul le păstrează. A învățat meșteșugul țesutului în copilărie de la mama sa, o femeie minunată care, pe lângă dragostea de frumos, i-a lăsat moştenire multe lucruri făcute de mâna ei. Și doamna Irina va transmite meșteșugul țesutului nepoatei sale.

Covoare realizate de Ksűrős Colecție Csűrős IrinaIrina

45


O cunoscătoare a artei populare din zona Bonțida și nu numai, este și doamna Maria Pop din satul Răscruci, comuna Bonțida, care coase și țese.

Maria Pop și soțul

De loc din localitatea Gilău, județul Cluj, doamna Pop s-a mutat cu ani în urmă în satul Răscruci. Iubitoare de folclor și de tot ce înseamnă tradițional a adunat și a păstrat lucruri vechi de pe vremea mamei și a bunicii pe care le-a aranjat în întreaga casă ca într-un muzeu. În casă are montat şi un război de ţesut. Coase ii și cămăși bărbătești împodobindu-le cu modelele vechi de pe cuverturile țesute de bunica sa. Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, pe care o urmează, i-a completat cunoștințele despre tehnicile cusutului. Împreună cu colegii de la Școala Populară de Arte a organizat acasă o șezătoare unde s-a țesut, s-a cusut, s-a depănat la vârtelniță. Fiecare obiect care îi iese din mână poartă și o parte din sufletul dânsei. Este și motivul pentru care, de unele dintre ele se desparte cu greu. 46


Detalii cusături - Maria Pop

Exponate din casa Mariei Pop

47


În evenimentele organizate la castelul din Bonţida de Fundația Transylvania Trust se pune accent pe promovarea patrimoniului cultural imaterial. Astfel, în

Zilele Castelului Bánffy - Ateliere de pictură și țesut - ASDR

48


cadrul evenimentului Zilele Castelului Bánffy, desfăşurat anual la castelul din Bonţida, fundaţia organizează și ateliere de meșteșuguri tradiționale: lucrări din piele, olărit, țesut, sticlă suflată, pictură etc. În anul 2015 a participat și ASDR la acest eveniment, cu ateliere de țesut și de pictură. De asemenea, Fundația Transylvania Trust organizează, din anul 2008 şi Zilele Patrimoniului pentru Copii. Acest eveniment are scopul conștientizării copiilor în privința importanței protecției patrimoniului. În Bonţida este pusă în valoare şi bucătăria tradiţională. Familia Rigo are un atelier de turtă dulce şi se mândreşte cu reţeta tradiţională moştenită din familie. Ca elemente de patrimoniu construit existente pe teritoriul comunei Bonţida şi aflate pe Lista de monumente de la Institutul Naţional al Patrimoniului mai amintim: Biserica Reformată din Bonţida a cărei construcție a început în secolul al XII-lea, Biserica reformată din Răscruci, secolul XVII și Conacul Dujardin din Coasta, secolele XVIII – XIX. În prezent, clădirea este în paragină. Pe lângă clădirile de patrimoniu cultural recunoscute şi clasate de Institutul Naţional al Patrimoniului, pe teritoriul comunei Bonţida pot fi văzute şi admirate şi alte elemente de patrimoniu construit, cum ar fi: Biserica Catolică din Bonţida, Ansamblu monumental din Tăușeni intitulat “De-semne spre cer pentru ploaie și curcubeu”.

Biserica Catolică din Bonţida

Cunoscută şi vizitată mai ales pentru castelul din Bonţida, comuna îşi pune în valoare şi elementele de patrimoniu imaterial (meşteşuguri, tradiţii, dansuri tradiţionale) mai ales cu ocazia evenimentelor organizate la castel. Informaţii despre evenimentele organizate în comună se pot obţine de la Centrul de Informare Turistică din Bonţida. 49


COMUNA BORȘA

Cameră tradițională. Muzeul din școala Borșa

50


Comuna BORȘA Comuna Borșa este așezată pe Valea Borșei. Are în componență următoarele sate: Borșa (reședința), Ciumăfaia, Giula, Borșa Crestaia și Borșa Cătun. Prima atestare documentară a satului Borşa, sub denumirea de Bursa, este din anul 1216. După anul 1337 satul Borșa ajunge în proprietatea baronului Bánffy, dăruit acestuia de regele Ungariei. Familia Bánffy rămâne în Borșa până după cel de-al doilea război mondial. Aici, baronul Daniel Bánffy a construit un castel în stilul celor de la Bonțida și Răscruci, castel care în anul 1948 este naţionalizat şi aici va funcţiona Şcoala Agrară, apoi Dispensarul, iar din anul 1957, Spitalul de Boli Psihice Cronice. Castelul a fost retrocedat recent urmaşilor familiei Bánffy, care au acceptat funcţionarea în continuare ca Spital a castelului. Denumirea satului Ciumăfaia poate veni din maghiară - Csomafája, în traducere însemnând "Copacul lui Csoma". Sunt posibile și alte etimologii, dată fiind existența unei buruieni otrăvitoare care crește îndeosebi pe maidane, locuri părăsite etc., denumită "ciumăfaie", "ciumăhaie", "ciuma fetei" (wikipedia.org). Prima atestare documentară a satului Ciumăfaia datează din anul 1307. Satele Borșa Cătun și Borșa-Crestaia s-au constituit dupa anul 1956, in perioada anterioară fiind doar grupuri izolate de case. Castelul Bánffy din Borşa (secolul XIX) este înscris pe lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. Satul Giula este așezat în partea de vest a comunei Borșa. Prima atestare documentară a satului Giula datează din anul 1307. Oameni harnici, cei din Giula nu se dau bătuți și lucrează pământurile așa cum au făcut-o și mai demult. La fel și femeile continuă vechile meșteșuguri de țesut la război, cusut manual, legat ciucuri, croșetat dantelă.

51


Doamna Ana Indolean din Giula, este de departe una dintre cele mai harnice și pricepute țesătoare la războiul manual. O spun lucrurile realizate de-a lungul anilor, o parte îi împodobesc casa, o parte stau frumos aranjate în dulapuri. De cand era tânără a învățat să lucreze la războiul de țesut de la bunica. Tehnica năvădirii (a trasului în ițe) a învățat-o perfect, reușind să transpună aproape orice model de pe coala de hârtie pe țesătură. Cuverturile țesute de dânsa ar putea fi o provocare pentru orice desenator tehnic, modelele geometrice sunt Doamna Ana Indolean înconjurată de creațiile sale perfecte, unele dintre ele creând adevărate iluzii optice. La fel de bine sunt realizate și cele cu motive florale, iar combinațiile de culori sunt de excepție. Fețele de masă și cuverturile au de jur împrejur ciucuri (franjuri) făcuți manual de doamna Indolean, cu noduri perfecte și culori asortate cu țesătura. Chiar dacă vârsta și sănătatea nu îi mai permit lucrul la război, doamna Indolean nu a abandonat acul și ața și coase în continuare ii și cămăși populare. Pe cele vechi le păstrează cu sfințenie, sunt o sursă de inspirație pentru cele create în ziua de azi. Și nu sunt puțini cei care iși doresc să aibă o ie sau o cămașă populară cusute de doamna Indolean.

Articole realizate de doamna Ana Indolean

52


Tot în satul Giula este și doamna Maria Mureșan. Întoarsă în sat după pensionare a reluat cusutul manual, meșteșug învățat de la mama sa încă din copilărie. Acum coase ii și cămăși populare pentru bărbați, croșetează dantela (cipcă) cu care împodobește marginile catrințelor. Și-a făcut singură întregul costum popular cu care merge în zilele de sărbătoare la biserica din sat.

Doamna Maria Mureșan . Detalii ie

O adevărată colecționară de dantele vechi dar și o persoană care duce mai departe meșteșugul croșetatului dantelei este doamna Veronica Mărginean din satul Giula. În colecția dânsei se găsesc dantele vechi de peste 100 de ani. Unele au rămas de la bunica sau de la mama, altele le-a primit de la mătuși sau de la vecine. Dantela pe care o croșetează o pune la mânecile iilor pe care tot dânsa le realizează sau la poalele costumelor populare. Moștenind multe fețe de pernă și ștergare de la mama sa, s-a gândit să pună în valoare părțile cusute atât de frumos, decupând aceste bucăți cu cusătură manuală și aplicându-le pe mânecile iilor.

Doamna Veronica Mărginean lucrând

53


Ie realizată de doamna Veronica Mărginean

Diverse modele de dantele

54


Croşetează dantelă (cipcă) și coase ii și doamna Maria Stanca tot din Giula. Modelele cusute și dantelele croșetate dau valoare iilor și cămășilor populare.

Doamna Maria Stanca

55


Ie realizată de doamna Maria Stanca

56


Colecţia de obiecte cusute și țesute de doamna Lucreția Aștilean din Giula este atât de bogată încât s-ar putea amenaja un mic muzeu. Unele vechi, moștenite de la mama sa, altele făcute de doamna Lucreția, sunt aranjate frumos în camere. Atrag atenția dantelele croșetate cu fire în doua culori dar și cele cu păsări sau modele geometrice, fețele de pernă cu trandafiri, ștergare cu viță de vie dar și fețe de masă și cuverturi.

Aștilean Lucreția și detaliu cusătură

Dantelă cu păsări și cusătură manuală pe un ștergar realizat de doamna Aștilean Lucreția

57


În satul Borșa, doamna Smaranda Morar coase costume populare și îmbracă păpuși în costume tradiționale, pictează pe sticlă dar este și o talentată poetă. Doamna Cotârlă Raveca din Borşa este o doinitoare cunoscută şi pâinea făcută în cuptorul de pâine de doamna Iakob Maria este foarte apreciată.

Doamna Morar Smaranda

58


În satul Ciumăfaia locuieşte Flaviu Domocus, în prezent elev al Școlii Gimnaziale din Borșa. Flaviu cântă la vioară şi în repertoriul lui găsim şi melodii populare. Profesor de istorie și director al Școlii Gimnaziale din Borșa, domnul Ciprian Varga este un pasionat al arheologiei, dar și un colecționar de obiecte tradiționale vechi. În subsolul Școlii Gimnaziale domnul Varga a amenajat un Muzeu Istoric și Etnografic care conține pe lângă elemente de arheologie şi etnografie, icoane și obiecte bisericești. Găsim aici o cameră tradițională amenajată ca un interior de casă țărănească. Sala cu obiecte religioase cuprinde icoane vechi, uși de altar, steaguri (prapuri) bisericești, o față de masă pentru masa de altar din anul 1933, patrafir din secolul XVIII, o cruce de lemn pictată Flaviu Domocus din secolul XIX, o carte de cult din

Flaviu Domocus

Icoane și uși de altar - MuzeulȘcolii din școala BorșaBorșa Domnul Ciprian Varga, directorul Gimnaziale

59


secolul XX. Toate aceste obiecte au fost recuperate de domnul director Varga de la o veche biserică din Borșa. În sala cu fotografie veche găsim poze vechi cu case și săteni din satele comunei Borșa, ziare și cărți vechi, caiete cu poezii și însemnări din anii 1930-1940. Partea de istorie și arheologie cuprinde bucăți din vase vechi de ceramică Caiete vechi cu poezii .Muzeul din școala Borșa descoperite de domnul profesor Varga împreună cu copiii de la școală pe teritoriul comunei Borșa dar și hărți vechi. O suprafață mare din subsolul școlii este ocupata de sala de etnografie care conține o bogată colecţie de obiecte din gospodăria tradițională. Biserica reformată din Ciumăfaia, datează din secolul XVI. Biserica se află pe lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. Amvonul bisericii a fost construit în anul 1745.

Sala de etnografie și folclor. Muzeul din școala Borșa

60


Biserica ortodoxă din Giula

La Biserica Ortodoxă din Giula ne-a primit domnul Cristurean Simion, preotul care slujeşte la această biserică şi coordonează lucrările de renovare. Ne-au impresionat turnul şi icoanele vechi păstrate în biserică. Castelul Bánffy din Borşa şi Biserica reformată din Ciumăfaia reprezintă elemente de patrimoniu cultural construit existente pe teritoriul comunei Borşa.Ca elemente de patrimoniu cultural imaterial s-au identificat în satele comunei meşteşuguri tradiţionale – cusut, croşetat dantelă, ţesut, puse în practică de femei din Giula şi Borşa, de asemenea s-a identificat un tânăr din Ciumăfaia care cântă la vioară melodii populare. Cel mai bine reprezentat în Borşa este însă patrimoniul cultural material mobil, prin muzeul organizat în incinta şcolii din Borşa de către domnul profesor Ciprian Varga. Primăria Borşa sprijină demersurile de protejare a patrimoniului cultural (material şi imaterial), din satele comunei. 61


COMUNA CORNEȘTI

Panou informativ – Centrul de Informare Turistică Lujerdiu

62


Comuna CORNEȘTI Comuna Cornești este situată în nord-estul Dealurilor Clujului și este străbătută de apele Văii Lujerdiu. Are în componență nouă sate: Bârlea, Cornești (reședința), Igriția, Lujerdiu, Morău, Stoiana, Tiocu de Jos, Tiocu de Sus și Tioltiur. Comuna își deapănă firul existenței din timpuri străvechi, prima atestare documentară a satului Corneşti fiind din anul 1306 sub numele de Kend Prima atestare documentară a satului Stoiana datează din anul 1306. Pe teritoriul comunei, înainte de anul 1858, au fost descoperite 22 de monede care imită tetradrahmele de argint ale regelui macedonean Filip al II-lea (359-336 î.e.n.). Monedele au fost lucrate destul de bine și părerea unor istorici din epocă legat de existența acestor monede pe teritoriul Daciei este că acestea au fost vehiculate prin intermediul celților care la jumătatea sec. IV î.e.n. au ajuns pînă la Porțile de Fier, lângă teritoriul Daciei. Monedele ar fi fost realizate de celți și erau utilizate în comerțul cu Macedonia. Al. Odobescu este de părere că acest tip de monede erau produse chiar de către daci, dat fiind vechiul minerit și resursele auro-argintifere. (wikipedia.org) Satul Lujerdiu este atestat documentar din anul 1279. A fost un domeniu al lui Mihai Viteazul pe care domnitorul l-a primit de la principele Transilvaniei Sigismund Bathory la 14 aprilie 1596. (primariacornesti.ro) În satul Lujerdiu locuiește familia Petric Ioan și Gina. S-au retras în sat după pensionare și aici domnul Petric și-a dat frâu liber imaginației și pasiunii pentru sculptura în lemn pe care o are de mic copil.

Sculptură realizată de Petric Ioan

63


Candelabru sculptat de Petric Ioan – Biserica Ortodoxă Lujerdiu

Prima lucrare cu care a participat și la un concurs a fost „Alexandru Ioan Cuza”, tablou sculptat în lemn. A continuat apoi tot cu tablouri sculptate ale lui Tudor Vladimirescu, Horia, Cloșca și Crișan, Mihai Viteazul. Interiorul casei este decorat cu multe obiecte sculptate în lemn. Pentru biserica ortodoxă din Lujerdiu a realizat un candelabru de mari dimensiuni, un suport pentru icoana Maicii Domnului și alte lucrări mai mici. Cea mai deosebită lucrare a sa rămâne insă o bicicletă lucrată din lemn, perfect funcțională cu care domnul Petric se mândrește. Cu o parte din lucrările sale a participat la numeroase concursuri și expoziții, unele organizate la Casa Armatei din ClujNapoca altele prilejuite de diverse evenimente. Petric Ioan și bicicleta de lemn

64


Dionisie Rus alături de un gard realizat din nuiele

În satul Bârlea, domnul Dionisie Rus face garduri împletite din nuiele. Acest meșteșug, tot mai rar întâlnit astăzi, a fost reînviat de domnul Dionisie Rus după pensionare și întoarcerea sa în satul natal. Pe un cadru metalic, domnul Rus împletește nuiele de alun rezultând panouri de gard. Meșteșugul l-a învățat pe când avea doar 11 ani, de la tatăl său, care a făcut astfel de îngrădiri în jurul casei și al anexelor gospodărești. Nuielele de alun le aduce din pădurile care împrejmuiesc satul Bârlea. Odată aduse acasă acestea sunt alese după dimensiuni și începe împletirea lor pe cadru metalic. După uscarea nuielelor acestea se dau cu ulei de in sicativat (care se usucă repede) pentru ca lemnul să nu se deformeze. Domnul Rus garantează aceste panouri de gard cel puțin 25 de ani. Frumoase, rustice și trainice, panourile de gard împletit din nuiele i-au adus faimă domnului Dionisie Rus la noi în țară și peste hotare livrând cantități însemnate, în special în Germania. Tot în satul Bârlea locuiește doamna Veronica Rus. A țesut la război de când era tânără, de pe vremea când se Veronica Rus 65


lucra la lampa cu petrol. De aceea are numeroase cuverturi și fețe de masă țesute. Felurite ca modele și culori, cuverturile erau făcute din lână luată de la oile din propria turmă. Lâna era spălată, dărăcită, vopsită și apoi era folosită la țesut. Fețele de masă sunt din cânepă albită, iar dantela cusută pe margini este croșetată tot de doamna Veronica Rus. Este și o bună croitoreasă lucrând și pentru vecini sau cunoștințe. În satul vecin, Corneşti, locuiește domnul Alexandru Sabo. Acesta povesteşte că în urmă cu 50 de ani a învățat la școală, la orele de tehnică productivă, să facă mături. Deoarece după terminarea școlii a rămas la țară, s-a gândit să nu abandoneze acest meșteșug și de atunci a lucrat nenumărate mături de diferite dimensiuni. Toate măturile sunt lucrate manual, domnul Sabo folosind doar un ac mare și o bucată de ață cu care leagă mătura. Cea mai mare problemă este azi lipsa materiei prime. Nu se mai cultivă mături și nici sămânță de mături nu se mai găsește. Cantități mici a mai reușit să cumpere din județele Arad și Timiș. Măturile făcute de domnul Sabo sunt foarte bine lucrate de aceea lumea din comună îl întreabă mereu dacă mai are făcute. Stoiana este satul în care locuiesc doamnele Olga Szabo și Maria Cun. Doamna Olga din Stoiana, nr. 107, țese preșuri, stergare, Alexandru Sabo - Fază din procesul fabricării unei mături cuverturi, pentru folosința întregii familii sau chiar pentru vânzare. Acest meșteșug l-a învățat de la soțul dânsei.

66


Maria Cun si Olga Szabo la războiul de țesut (fotografie furnizată de doamna Irina Chitta)

Doamna Maria Cun, sat Stoiana, nr. 31, este și ea o țesătoare pricepută. A învățat această meserie de la mama dânsei, în urmă cu aproximativ 60 de ani. Îi place mult să lucreze la război și de aceea continuă să țeasă fețe de masă, cuverturi, ștergare. Încearcă să transmită mai departe meșteșugul țesutului, învățându-i și pe nepoți să lucreze. Doamna Florica Țineghe din satul Tiocu de Jos, nr. 106 este foarte pricepută la lucrul cu croșeta. De când era tânără a învățat să croșeteze, lucrează covorașe, preșuri, huse pentru scaune și cuverturi.

Doamna Florica Țineghe

67


Doamna Irina Chitta, angajată la Centrul de Informare Turistică Lujerdiu, ne-a povestit şi despre alţi meşteri din satele comunei, preocupaţi de păstrarea meseriilor tradiţionale. Astfel, Eugenia Tămaş din Tiocu de Sus ţese preşuri, prosoape (stergare), pături (lepedeie). Domnii Alexandru Zăgrean, Dragomir Groza şi Alexandru Rus sunt meșteri în sculptarea pietrei. De asemenea, domnul Anton Bârsan din Stoiana pictează pe lemn. În comuna Cornești sunt multe monumente de patrimoniu cultural construit, înscrise în lista Institutului Național al Patrimoniului. În satul Tiocul de Jos biserica reformată este unul dintre acestea. În lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului apare pe trei poziții: Ansamblul bisericii reformate, sec. XIV – XVIII, Biserica reformată, sec. XIV, Clopotnița bisericii reformate, sec. XVIII – XIX. În satul Lujerdiu este biserica „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil". Legenda spune că satul Lujerdiu a fost un domeniu al lui Mihai Viteazul și că acesta a înălțat o biserică din piatră cu hramul “Arhanghelul Mihail“, care se păstrează și astăzi. Se spune că după o bătălie în care a ieșit învingător, Mihai Viteazul a tras cu

Biserica ortodoxă din Lujerdiu „Sființii Arhangheli Mihail și Gavriil"

arcul și în locul unde s-a înfipt săgeata a ridicat biserica. Ei i se spune și astăzi Biserica Voievodului Mihai. Lăcașul a fost mistuit de flăcari aproape 100 de ani mai târziu, dar a fost refăcut din temelii. Prin sate circula o poveste conform căreia, în urmă cu câteva decenii, la o renovare, s-ar fi găsit sub altar schelete umane de dimensiuni neobișnuit de

68


mari, ce par a fi ale unor luptători din Evul Mediu.( https://www.i-tour.ro/satul-lujerdiujudetul-cluj-transilvania/). Biserica reformată din Tiocu de Sus a fost construită în secolul XIII în stil roman. În secolul XIV biserica a primit și elemente gotice. Bolta sanctuarului este cu arc triumfal, cu care este prevăzut și porticulul sudic, precum și geamurile sanctuarului. Biserica ortodoxă din Tioltiur este din secolele XVI-XVIII. Mărindu-se satul, biserica de lemn fiind neîncăpătoare, în anul 1964 credincioșii au cumpărat o biserică maghiară, în ruină, de la cultul reformat, în centrul satului, unde s-a zidit pe aceeași temelie biserica nouă cu hramul Sf. Proroc Ilie Tesviteanul. Biserica este construită din piatră și cărămidă și este împodobită cu pictură în stil bizantin. Construcția bisericii este în formă de navă, cu turn și clopotniță peste pridvor. Are trei intrări în sfântul altar, naos și pronaos. (agroturismlujerdiu.ro) Biserica romano-catolica "Sf. Maria Mare” din Cornești are altarul cioplit în lemn cu multe ornamente, vopsit pe culoare albă. Biserica reformata din Stoiana datează din secolul XV. Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil" din Tioltiur, grecocatolică, este edificată în preajma anului 1800. În anul 1879 cele 60 de familii din vatra satului, doritori de a avea lăcașul lor de închinare, au cumpărat bisericuța veche din lemn aflată în parohia ortodoxă din Sic, județul Cluj. Pe locul unde au așezat credincioșii biserica adusă cu carele, bătrânii mărturisesc că a existat o alta biserică mică construită din nuiele tencuită cu pământ și pleavă de grâu. (http://agroturismlujerdiu.ro) Primăria comunei Cornești împreună cu Centrul de Informare Turistică Lujerdiu se implică activ în viața satelor comunei prin organizarea de evenimente care să reînvie obiceiurile de demult. În fiecare an are loc în satul Bârlea obiceiul păstoresc de „împreunatul oilor” la care participă sătenii, ciobanii tocmiți pentru a paște oile, preotul și reprezentanții comunei. Se degustă preparate tradiționale, se cântă și se joacă. Centrul de Informare Turistică organizează șezători, joc la șură, mersul cu colindul în perioada sărbătorilor de iarnă. Mulţumim personalului de la Centrul de Informare Turistică Lujerdiu care neau sprijinit în identificarea elementelor de patrimoniu de pe teritoriul comunei Corneşti.

69


COMUNA DĂBÂCA

Cetatea Dăbâca - fotografie preluată de pe wikipedia.org

70


Comuna DĂBÂCA Comuna Dăbâca, formată din satele Dăbâca (reședința), Luna de Jos și Pâglișa, este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe valea Lonei. Localitatea Dăbâca, cunoscută în zilele noastre datorită ruinelor cetății cu același nume, apare menționată pentru prima dată în anul 1064 ca Târgul Dăbâca, format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate vecină cu cetatea. Numele satului este de origine slavă și derivă din cuvântul Dlubocu (adâncitură), datorită așezării localității pe valea Lonei, între două dealuri care aparent se unesc în zona cetății Dăbâca. Localitatea exista și înainte de această dată și făcea parte din formațiunea politică condusă de Gelu. În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi nationalitatea populatiei din zona cetății Dăbâca. După venirea maghiarilor în Transilvania, a fost impus ca și formă de organizare teritorială - comitatul. Comitatul Dăbâca (Doboca) datează din anul 1164 și se compunea la acea dată dintr-un târg și 163 de sate. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Istoricul Tudor Sălăgean consemnează pentru site-ul www.actualdecluj.ro că: „potrivit datelor de care dispunem astăzi, Dăbâca era, în această epocă, cea mai importantă localitate din Transilvania de Nord, cu mult mai importantă decât Clujul. În cele trei cimitire de la Dăbâca, datând din secolele X-XII, cercetate doar parţial, s-au descoperit aproape 1000 de morminte, în timp ce la Cluj-Mănăştur, în cimitirul din aceeași perioadă, s-au dezvelit doar cca 200 de morminte. Cea mai mare localitate din Transilvania era Alba Iulia (Bălgrad), unde arheologii au descoperit până astăzi peste 2000 de morminte”. 71


Cetatea Dăbâca este o fostă cetate regală și în secolele X-XIV a jucat un rol important în istoria Transilvaniei. Primele cercetări ale cetății aparțin din anul 1837 lui K. Hodor, iar apoi o cercetare arheologică amănunțită a fost inițiată în anul 1964 de echipa istoricului Constantin Daicoviciu. Cetatea a fost ridicată în mai multe etape, ea evoluând de la o simplă fortificație la cetate de reședință a comitatului Dăbâca. A fost distrusă la invazia tătarilor din anul 1241, fiind apoi reconstruită. Pietrele cetății au fost folosite la construirea castelului Teleki. Cetatea are formă inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe Dealul Cetății la o altitudine de 698 metri, pe terasa superioară a văii Lonei și avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. Actualmente resturile cetății sunt parțial acoperite. Istoricul Tudor Sălăgean consemnează pentru site-ul www.actualdecluj.ro că: „ascensiunea cetății Dăbâca trebuie pusă, probabil, în legătură cu caracteristicile climatice ale epocii. În perioada 950-1200 a fost înregistrată o perioadă de încălzire accentuată a climei, denumită de specialiști Medieval Warming Period (MWP). Se pare că, în această perioadă, transportul sării extrase la Ocna Dej, Sic sau Cojocna cu plutele, pe Someș, era mai dificilă, astfel încât s-au dezvoltat drumurile de uscat ale sării. Cel mai important era, pe atunci, cel care trecea pe la Dăbâca, având probabil vama la Sărata (comuna Panticeu), apoi prin Poarta Meseșului, spre Pannonia. A fost de asemenea importantă și situația politico-militară într-o perioadă în care, până către anii 1100, nord-estul Transilvaniei era stăpânit de pecenegi, iar Dăbâca era o cetate cu un rol militar foarte important”. Cetatea Dăbâca apare în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului cu mai multe poziții. Prima atestare documentară a satului Luna de Jos datează din anul 1315, cu numele de Lona. Cercetările arheologice arată că zona satului Luna de Jos a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Satul actual a fost înființat de către coloniștii sași (din zona Salzburg), după marea invazie mongolă, cu denumirea "Lone", denumire ce înseamnă în germană cadou, dar, cu trimitere la terenul deosebit de fertil și la anumite scutiri de taxe pe care comunitatea lea primit în momentul sosirii. Patrimoniul cultural imobil (construit) include și castelul Teleki din satul Luna de Jos, comuna Dăbâca. A fost construit în perioada 16501700 de către familia nobiliară transilvană Teleki. Construcția castelului a început în a doua parte a Turnul de vânătoare Teleki 72


secolului al XVII-lea, fiind terminată în anul 1700. Din vechiul castel a mai supraviețuit doar turnul sudic, de vânătoare, cu o înălțime de circa 35 m și parțial parcul. Restul castelului a fost demolat din ordinul împăratului Austriei după 1700. Castelul apare în lista de monumente de la Institutul Patrimoniului pe mai multe poziții (parcul, turnul de vânătoare, castelul și ansamblul castelului). Tot în localitatea Luna de Jos, se găsește Biserica Reformată care este cuprinsă și ea în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului cu trei poziții: zidul de incintă, biserica și casa parohială. Legat de patrimoniul cultural mobil, amintim aici că în colecția de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei se găsește o bucată de calcar pe care este cioplit chipul unui donator, sec. XIII, găsită în comuna Dăbâca. De asemenea, în colecția tezaur de la Muzeul Național de Istorie a României se găsește un pandantiv din argint în formă de clopoțel, din sec. X, găsit în comuna Dăbâca.

Biserica reformată Luna de Jos

73


Dar nu numai cetățile și conacele definesc comuna Dabâca ci și vechile meșteșuguri. Unul dintre acestea, cu gust de miere și scorțișoară, dăinuie în satul Luna de Jos. Mâinile pricepute ale unei doamne din acest sat, continuă să îl practice, ducând mai departe tradiția familiei. Este vorba despre atelierul de turtă dulce al doamnei Cătălina Chidean. Rețeta de turtă dulce este veche de peste 100 de ani, moștenită din familia soțului și respectată cu sfințenie. Doamna Chideam mai are în bucătărie cuptorul cel vechi, de pe vremea bunicilor, îl păstrează chiar daca nu îl mai folosește astăzi. Când la refăcut și-a dat seama ce construcție deosebită are la interior, fumul era condus prin canale făcute din cărămidă țigănească astfel că turta dulce nu se ardea în cuptor. De aceea la refacerea cuptorului a comandat cărămida deoarece cea refractară nu a fost bună. Acum folosește malaxoare și cuptoare electrice, însă de la ingredientele rețetei tradiționale nu s-a abătut.

Atelierul de turtă dulce al doamnei Cătălina Chidean

74


Aluatul, facut din ingrediente naturale, este întins și tăiat în diverse forme, unele mai tradiționale: inimioare, căsuțe, ursuleți, altele mai moderne sub forma pisicuței „Hello Kitty” sau a Minionilor. După coacere, turta dulce este gata de decorat. Aici intervine și imaginația doamnei Chidean, care este fără margini. Urmează ambalarea și apoi turta dulce ia calea tarabelor din târgurile locale sau a celor prilejuite de diverse evnimente. Deoarece doamna Chidean vrea ca tradiția în familie să continue, a transmis rețeta și micile secrete de fabricație fiului ei, care o ajută atât la preparare cât și la vânzare.Fie că este cu scorțișoară, cu miere sau simplă, turta dulce ne bucură și astăzi când o vedem la tarabele targurilor și ne amintește, unora, de gustul copilăriei. Legat de tradițiile și obiceiurile tradiționale care se practicau în satul Dăbâca, l-am întâlnit pe domnul Ștefan Pop care are multe de povestit și este încurajat să povestească de domnul Dan Maier, angajat al Primăriei Dăbâca, responsabil cu activitățile cultural-educative. Domnul Ștefan Pop povestește că în 2017 a furnizat multe informații despre tradițiile satului în cadrul unei cercetări intreprinse de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Dansator de dansuri populare, domnul Dan Maier este preocupat de promovarea satului, de reînvierea unor tradiții și obiceiuri, de păstrarea și conservarea obiectelor tradiționale. În holul Căminului Cultural din Dăbâca acesta a început amenajarea unui colț etnografic. În ultimii ani, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Primăria Dăbâca a organiza, la Domnul Dan Maier începutul lunii septembrie, evenimentul culturalartistic ”Zilele Cetății Dăbâca”. Odinioară o localitate foarte importantă din Transilvania, satul Dăbâca are din nou șanse să devină un punct de atracție turistică, prin demersurile Primăriei de a clarifica situația terenurilor pe care se află cetatea Dăbâca și apoi de a organiza diferite evenimente culturale în această zonă.

Colț etnografic Căminul cultural Dăbâca

75


COMUNA ICLOD

Biserica Greco Catolică „Înălțarea Domnului” din Iclod

76


Comuna ICLOD

Comuna Iclod are în componență următoarele sate: Fundătura, Iclod (reședința), Iclozel, Livada și Orman. Localitatea Iclod este menționată pentru prima dată în anul 1332 sub numele de Iklod. În secolele XVIII-XIX, alături de români și maghiari, au trăit aici și numeroase familii de evrei. Prima atestare documentară a satului Fundătura apare în anul 1269, cu numele ”terra Geneu”=Ineu. O perioadă a aparținut cetății Dăbâca. În 1269, regele Ștefan donează Ineul lui Mikud pentru merite deosebite.(Graiul pământului: pagini din monografia Iclodului). Localitatea trece de-a lungul timpului la diferiți proprietari. Biserica „Înălțarea Domnului” din Iclod (greco-catolică), se află pe lista monumentelor istorice de la Institutul Național al Patrimoniului. Biserica a fost ridicată în anul 1791 și este un exemplu reprezentativ de trecere de la biserica de lemn la cea de zid, după modelul tradițional. Un alt element de patriminiu construit este Biserica Reformată din Orman, care apare în lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului cu trei poziții: Ansamblul bisericii reformate, Biserica reformată și Clopotnița bisericii reformate. Biserica datează din secolul al XIII-lea. Comuna Iclod se remarcă și prin elemente de patrimoniu material mobil. Între acestea un loc important îl ocupă Muzeul Etno-Arheologic din Iclod. Muzeul a fost inițiat și organizat de către Prof. Aurel Bulbuc, cu sprijinul Primăriei Comunei Iclod. Muzeul este înregistrat la Ministerul Culturii ca Muzeu sătesc.

77


De asemenea în colecția de la Muzeul Național de Istorie a României există o cataramă din argint aurit, secolul V, care s-a găsit în satul Fundătura. Și în satul Orman găsim o bogată colecție de obiecte tradiționale expuse în incinta școlii din localitate de către membrii Asociației „Tradiții ormănene”. Cataramă din argint aurit, secolul V

Asociația „Tradiții ormănene” (fotografia din spectacol este furnizată de Aurora Cozma)

78


Satul Orman, așezat între Dealurile Dejului, pe malul stâng al Someșului Mic, este un sat românesc, cu oameni harnici, gospodari, prietenoși și ospitalieri, care știu să transmită din generație în generație obiceiurile și tradițiile înaintașilor. Înființată în anul 2015, Asociația „Tradiții ormănene”, condusă de doamna Aurora Cozma, are ca scop reînvierea, păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din sat. Are în componență aproximativ 30 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 25 de ani și peste 30 de adulți cu vârste între 30 și 73 de ani.

Aurora Cozma la războiul de țesut

Port vechi din Orman

79


Pat tradițional din Orman

Port popular din Orman

Șezătoare în Orman

80


Cu ajutorul Primăriei Iclod, Asociația a obținut un spațiu în incinta școlii din Orman unde a amenajat o casă tradițională țarănească sub forma unui muzeu dându-i numele „Episcopul Ioan Bob”. Ioan Bob episcop al Bisericii Române Unită cu Roma, s-a născut în anul 1739 în satul Orman și a fost un important luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Acest atelier-muzeu cuprinde două încăperi. Una în care femeile lucrează ca la șezătorile de mai demult: la războiul de țesut țes stofă pentru catrințe și pânză pentru cămăși, la vârtelniță deapănă sculuri de bumbac sau de lână, croșetează cipca (dantela) pentru poale și ii, cos cămăși populare, ștergare și ii, torc lână. În cea de-a doua încăpere sunt expuse obiecte vechi de folosință casnică, obiecte de cult, cărți și documente vechi, diplome și premii obținute de Asociație la diferite festivaluri și concursuri folclorice. Pe lângă păstrarea și conservarea unei bogate colecții de obiecte tradiționale (elemente de patrimoniu cultural mobil), asociația pune mare accent pe reînvierea tradițiilor, a obiceiurilor și a meseriilor tradiționale (patrimoniu imaterial). Redăm mai jos o parte din activitățile Asociației „Tradiții ormănene” dedicate acestui scop.În anul 2016 Asociația a organizat prima ediție a spectacolului „Cum era în sat odată” prezentând jocul la șură, au organizat o nuntă tradițională ormăneană la care au participat peste 100 de persoane îmbrăcate în costume populare.

Joc la șură - Asociația Orman (fotografie furnizată de Aurora Cozma)

În 2017 s-a desfășurat a doua ediție a spectacolului „Cum era în sat odată”, de această dată s-a pus în scenă o „Clacă” și apoi jocul cu ceterași.

81


Anual Asociația participă la „Gala colindelor” și „Joc la șură” în orașul Gherla și la Festivalul de colinde din comuna Iclod. Colindele au fost culese din sat și au imprimat un CD lansat la Catedrala Mitropolitană din Cluj. „Cununa grâului”, un alt obicei vechi, a fost prezentat sub forma unui spectacol cuprinzând toate elementele tradiționale. „Festivalul folcloric internațional-Datini și obiceiuri de iarnă” desfășurat la Iași a adus Asociației un binemeritat trofeu. În 2019 Asociația va pune în scenă spectacolul „Împreunatul oilor” cu toate elementele tradiționale. Oameni harnici și gospodari sunt și în satul Livada. Aici, ca și în satul Orman, găsim persoane care duc mai departe meșteșuguri vechi tradiționale. Doamna Paraschiva Ungur este una dintre acestea, dânsa coase ii și cămăși populare. A învățat lucru de mână de la mama sa, Elisabeta Cîrcu, care coase și azi costume populare. Modelele pe care le cos cele două doamne sunt inspirate de pe vechile obiecte populare. Și mama și bunica transmit fiicei, respectiv nepoatei, dragostea pentru lucru de mână și pentru tot ce este vechi și de valoare. Paraschiva Ungur împreună cu mama sa, Elisabeta Cîrcu

Tot în satul Livada îl găsim pe Claudiu Cubleșan, student la Facultatea de Etnografie și el un păstrător al tradițiilor și meșteșugurilor din vechiul sat. Claudiu coase, încondeiază ouă, țese la război.

82


Un alt meșteșug pe care l-am descoperit în comuna Iclod este prelucrarea manuală a sticlei. Doamna Deiac Loredana din satul Fundătura are un atelier unde produce globuri de sticlă pentru pomul de iarnă și alte articole din sticlă. Toate obiectele sunt lucrate manual, cele mai multe sunt unicate.

Fotografii furnizate de Loredana Deiac

Și dansul popular este bine pus în valoare la Iclod prin intermediul Ansamblului Folcloric „Dansatorii de pe Someș” care a fost înființat în anul 2014 și reunește elevi atât din satele comunei Iclod, cât și din Municipiul Gherla. Ansamblul a participat la festivaluri folclorice în țară și în străinătate, unde a obținut diferite premii. La începutul anului 2018 Ansamblul Folcloric „Dansatorii de pe Someș” a reprezentat județul Cluj în Confruntarea Ansamblurilor, concurs organizat de postul de televiziune PRO TV. În comuna Iclod găsim bine reprezentate toate categoriile de patrimoniu cultural: patrimoniu material mobil (colecțiile din muzeul din Iclod), patrimoniu construit (bisericile vechi) și foarte important găsim un grup de oameni inimoși care, prin acțiunile lor, transmit tradițiile, obiceiurile și meseriile tradiționale (patrimoniu imaterial) tinerei generații. Informații despre toate acestea se pot obține la Centrul de Informare Turistică Iclod, din satul Livada. 83


COMUNA JUCU

Vișea, ”Ziua portului popular” (fotografie furnizată de Cosmina Măcicășan)

84


Comuna JUCU

Comuna Jucu se află la interferența a două mari unități de relief: Podișul Someșan în partea de vest și Câmpia Transilvaniei în partea de est, fiind traversată de la sud la nord de râul Someșul Mic. În componența comunei intră localitățile Gădălin, Jucu de Sus (reședința), Jucu de Mijloc, Juc-Herghelie și Vișea. Domeniul Juc a aparținut familiei nobiliare Suki, odinioară una dintre cele mai bogate și mai influente familii din Transilvania. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii a fost László Suki (1741-1791), binefăcător al Bisericii Unitariene. În catedrala din Esztergom (Ungaria) se păstrează și astăzi un potir din aur, comandat de familia Suky, obiect considerat de istoricii de artă drept cel mai valoros din Transilvania. Ultimii urmași ai familiei Suki au murit în secolul al XVIII-lea, posesiunile familiei fiind preluate de familia Kemény. (http://www.primariajucu.ro/turism/post/50/scurt-istoric/). Primele atestări documentare datează din secolul al XIV-lea. Jucu de Jos apare menționat în documente scrise din anul 1314, iar Jucu de Sus din anul 1325. Jucu de Jos și Jucu de Sus s-au unificat în anul 1968 sub denumirea de Jucu de Sus. Jucu de Mijloc apare în documentele vechi sub denumirea Jucu Nobil, ca o confirmare a faptului că aparțiea familiei de nobili Suki. Prima atestare a satului este din anul 1314, sub denumirea Suk. În anul 1733 satul apare cu denumirea de Nemes Suk (nemes, în maghiară înseamnă nobil). Aici a fost atestată în anul 1332 cea mai veche școală sătească din Transilvania. 85


Castelul Kemény, Jucu de Sus, județul Cluj, construit în secolul XIX, este înscris pe lista monumentelor istorice de la Institutul Național al Patrimoniului. În anul 2002, conacul a fost revendicat și a ajuns în proprietatea unuia dintre moștenitorii familiei nobiliare Kemény. La fel ca și castelul Kemény, meșteșugul prelucrării sticlei este foarte vechi. O afacere de familie începută în urmă cu doar șase ani, duce mai departe meșteșugul prelucrării manuale a sticlei. Este vorba despre familia Füleki din JucHerghelie. Doamna Füleki l-a încurajat și ajutat pe unul dintre băieții ei să deschidă un atelier de prelucrare a sticlei printr-un proiect Start Up Nation. Cunoștințe despre prelucrarea sticlei avea doamna Füleki care timp de 13 ani a lucrat în domeniu la o fabrică din Apahida, partea artistică a completat-o băiatul cel mare, Arpad Tibor, absolvent al Universității de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Așa a luat ființă Füleki Glass.

Doamna Füleki și fiul Arpad Tibor

Au început cu bijuterii din sticlă de Murano. Materia primă, adusă din străinătate, sub formă de baghete de sticlă colorată, este prelucrată manual în atelier, rezultând frumoase seturi de bijuterii, pandantive, mărțișoare și obiecte de decor. Globuri de sticlă pictate manual

86


După achiziționarea dispozitivelor și aparatelor necesare obținerii globurilor, au început și producerea acestora. În prezent, au ajuns să producă mii de globuri pe an, primind comenzi din țară și din străinătate. Din tuburi lungi de sticlă, aduse și acestea din afara țării, secționate cu ajutorul flăcării în bucăți mai scurte, suflătorii modelează globurile la diametrul cerut cu ajutorul lămpilor de gaz. Apoi urmează fazele de colorare, argintare, pictare, un glob cu un desen mai complex putând trece chiar și prin 23 de faze. Pot fi admirate, în magazinul familiei Füleki, globuri de diferite forme și dimensiuni, cu variate desene, într-o multitudine de culori. Pentru companii, realizează și globuri personalizate, cu sigla și logo-ul cerut. Toate produsele se livrează frumos ambalate, cele mai multe fiind cumpărate de la magazinul deschis online al familiei Füleki.

87


Produse realizate de familia FĂźleki.

88


Doamna Maria Alexandra Ciceo

Tot cu sticla lucrează şi doamna Maria Alexandra Ciceo, profesoară de religie, din Jucu de Sus care pictează icoane pe sticlă. A participat la câteva expoziţii comune, în 2017 - 2019 la Iconari Clujeni, organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, la două expoziţii organizate de Casa Corpului Didactic Cluj la Centrul de Cultură Urbană Casino şi la Casa Armatei. A organizat împreună cu preotul Adrian Mitrea de la Gădălin, com. Jucu, un cerc de pictură pe sticlă pentru copiii din parohie. Doamna Maria Alexandra Ciceo ne mai povesteşte că a crescut la sat şi că “având parte şi de educaţia bunicii materne, a început să prindă drag de această lume simplă, cu tradiţiile şi obiceiurile ei. Încă de mică asculta cu mare interes poveştile din tinereţe ale bunicii, despre oamenii locului”. Dânsa ar dori să organizeze şezători în care să-i provoace la poveşti pe bătrânii satului. Icoană realizată de Doamna Maria Alexandra Ciceo

89


Tot în Jucu de Sus am întâlnit o fetiță de 10 ani, Giulia Goia, care cântă muzică populară și îmbracă frumoase costume populare de pe valea Someșului. Este încurajată și susținută de mama ei, Raluca. Giulia cântă la diferite evenimente și a participat și la emisiuni TV. De la 3 ani, Giulia și dansează în Ansamblul de dansuri populare ”Jucu Someșan”. Tradiţia dansului popular este pusă în valoare şi transmisă tinerei generaţii de Ansamblul Folcloric ”Jucu Someșan” care sa înființat în anul 2010 și are ca instructori pe Paul și Lavinia Mureșan. Ansamblul a participat la diferite festivaluri în țară și în străinătate. Un element important de patrimoniu cultural imaterial, dansul tradiţional, este pus în valoare şi de Grupul tradiţional de dansuri maghiare din Vișea care a dus faima dansului unguresc în țară și în străinătate. Despre acest grup ne-a vorbit domnul Mihai Cocoşi, viceprimar la Primăria Jucu, care locuiește în Vișea și, împreună cu soția, dansează în acest grup. Am aflat de la dânsul că grupul este Giulia Goia (fotografie preluată de pe format din 6 perechi de dansatori în vârstă Facebook)

Vișea, ”Ziua portului popular” (fotografie furnizată de Cosmina Măcicășan)

90


(cei mai mulți peste 70 de ani), că nu au instructor ci dansează așa cum au învățat din moși strămoși. Unul dintre dansatori, domnul Francisc Lovasz (“Kuli”), are titlul de ”Tezaur uman viu”și în anul 2015, prin decret prezidențial, a primit Medalia Meritul Cultural, la categoria ”Patrimoniul cultural național”. ”Tezaur Uman Viu” este un titlul onorific acordat de Ministerul Culturii pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal și netransmisibil și se acordă de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Francisc Lovasz - ”Kuli” Anul acesta, domnul Mihai Cocoşi s-a implicat în organizarea în Vișea a ediției 1 a evenimentului ”Ziua portului popular”. Evenimentul a avut loc în 30 iunie 2019 și au participat peste 600 de persoane. Domnul Mihai Cocoşi este preocupat de păstrarea și promovarea tradițiilor din satul Vișea și de multe ori, pe cheltuiala dânsului, organizează evenimente în care pune în valoare tradițiile, dansul, portul tradițional din Vișea. Ne povestește că a organizat 9 ediții a evenimentului ”Balul strugurilor”, care are loc în luna octombrie a fiecărui an, în satul Vișea. Pentru acest eveniment sunt invitați muzicanți cunoscuți din zonă, cum ar fi Taraful din Pălatca, pentru a întreține atmosfera de petrecere. Legat de strugurii din Vișea găsim pe site-ul https://ro.wikipedia.org/ că Vișea ”În trecut avea o însemnată producție de vie și vin, de exemplu în anul 1727 se consemnează producerea a 290 de găleți de vin, (1 găleată = 10 l).” Diploma Francisc Lovasz

91


Pentru a avea un spațiu plăcut unde să se organizeze evenimentele satului, domnul Mihai Cocoşi a amenajat o sală specială în satul Vișea. Este specială această sală pentru că este pictată cu scene din viața socială a satului, de către domnul Pop Ioan zis ”Dracul”. Am aflat că domnul Pop Ioan, în vârstă de 90 de ani, este pictorul satului și că multe case din Vișea sunt împodobile cu picturile lui. De promovarea portului popular sunt preocupaţi şi sătenii din Gădălin, comuna Jucu. În 2019 s-a organizat în sat a VI-a ediţie a evenimentului “Sărbătoarea portului popular“. Meșteșugul prelucrării sticlei, cântecul și dansul popular, pictura de icoane sunt elemente de patrimoniu cultural imaterial, existente pe teritoriul comunei Jucu. Dar, și elemente de patrimoniu cultural material mobil am găsit la biblioteca din Jucu de Sus unde există expusă o colecție de obiecte tradiționale, adunate de doamna Maria Deac. În colecția de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în expozițiile organizate cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, s-au identificat exponate ce au aparținut lui George Barițiu, născut în Jucu printre care și eşarfa conferită Mihai Cocoși lângă o pictură realizată de Ioan Pop, lui de către Liga pentru Unitate zis ”Dracul” Culturală a Românilor.

Colecţia Biblioteca Jucu

92


Exponate din Muzeul Naţional de Istorie aparţinând lui George Baritiu

Comuna Jucu este cunoscută în ultimul timp mai ales datorită companiilor multinaţionale care şi-au stabilit sediul pe teritoriul comunei. În satele comunei însă se mai păstrează tradiţiile şi sunt persoane preocupate de a promova şi pune în valoare aceste tradiţii.

93


COMUNA MINTIU GHERLII

Roata trasă de călăreț

Mintiu Gherlii, Obiceiul ”Împănatul boului”- Cununa (fotografie furnizată de Alexandru Fodor)

94


Comuna MINTIU GHERLII Comuna Mintiu Gherlii, situată pe râul Someșul Mic, cuprinde satele: Bunești, Mintiu Gherlii (reședința), Nima, Pădurenii, Petrești și Salatiu. Locul unde este așezată comuna și în special satul de reședință a constituit o rețea foarte veche de așezări omenești marcată prin vestigii provenite din perioada romană. Din urmele lăsate de la romani - cele patru castre romane - toate în jurul municipiului Gherla - unul se află chiar pe teritoriul satului Mintiu Gherlii. De la acest castru roman"Castro Mentho" provine și denumirea satului Mintiu. Satul Mintiu Gherlii a fost întemeiat în secolele XI-XII de coloniști germani din Bavaria și a aparținut în Evul Mediu domeniului latifundiar din Unguraș.(wikipedia.org). Prima atestare documentară a satului Bunești apare în anul 1343, cu denumirea Sângeorz. Numele satului apare sub mai multe denumiri, în mai multe limbi: Sângeorz – în română, Vizsentgyorgy – în maghiară, Șchendorf – în austriacă, Sf. Georgen – în germană. După primul Război Mondial localitatea își ia numele Bunești. (Bunești - vatră strămoșească: monografie). Prima atestare documentară a satului Pădurenii datează din anul 1424. În trecut satul s-a numit Țop, denumirea actuală, Pădurenii, i-a fost dată în anul 1964 În centrul satului Mintiu Gherlii are un atelier de tâmplărie domnul Iuliu Fodor. Acesta se ocupă aici de prelucrarea lemnului, tradițional, prin scupltură manuală, dar face și tâmplărie cu scule și mașini moderne. Ajutat de soția sa lucrează la comandă obiecte de mobilier din lemn de diferite dimensiuni, tradiționale și moderne. Având în familie persoane care s-au ocupat de prelucrarea lemnului, tatăl său fiind rotar, a fost atras de mic de lucrul cu lemnul. Deși familia l-a îndemnat spre meseria de prelucrare a fierului, domnul Iuliu Fodor a îmbrățișat-o pe cea a prelucrării lemnului. A lucrat alături de tatăl său la atelierul acestuia ajutându-l cu rideaua, cu fierăstrăul, deoarece în acele timpuri nu era curent electric la atelier.

95


Ladă de zestre veche din atelierul lui Iuliu Fodor

Iuliu Fodor

Spătar de scaun realizat de Iuliu Fodor

Banchetă tradițională realizată de Iuliu Fodor

S-a înscris la Școala de arte și meserii „Spiru Haret” din Cluj și a făcut practica în Gherla. Totuși, pasiunea lui pentru sculptură a rămas vie deși la școală nu a învățato și l-a rugat pe un om din sat să-l învețe, ne povestește domnul Iuliu. A început cu obiecte mici, bisericești. Astăzi lucrează obiecte inspirate din mobilierul vechi, are comenzi pentru banchete, dulapuri, scaune, lăzi de zestre de diferite stiluri. Le face noi sau restaurează obiecte vechi de mobilier. La atelier a avut elevi în practică încercând să transmită o parte din cunoștințele sale tinerilor. Din păcate nu a găsit interes în rândul acestora și dragoste pentru meseria de tâmplar. 96


Nu a participat la târguri sau expoziții, iși face singur reclamă prin obiectele frumoase pe care le realizează. I-ar plăcea să aibă vizitatori la atelier să arate cât de frumoasă este această meserie prin care lemnul prinde viață. Ansamblul de dansuri populare „Mugurii Mintiului” înființat în anul 2011 numără în prezent peste 30 de tineri, toți elevi ai Școlii Gimnaziale din Mintiu Gherlii.(gherlainfo.ro) Condus de soții Simion și Alexandrina Berchi, ansamblul a susținut până în prezent spectacole în aproape toate comunele de pe Valea Someșului Mic și în municipiul Gherla, fiind răsplătit cu aplauze îndelungate și dansatorii rechemați la rampă de mai multe ori. Ansamblul participă cu regularitate la festivalurile de folclor din județul Cluj și este invitat tot mai des la diferite manifestări cultural artistice din țară. În satul Bunești prelucrarea lemnului se practica încă din timpuri foarte îndepărtate. Erau buni meseriași ca tâmplari, dogari, rotari etc. Acești meseriași știau să facă mobilă, care, căruțe, juguri pentru animale, dar și obiecte de uz casnic, coveți pentru frământat aluatul, cofe pentru dus apa, butoaie, găleți. Tradiția s-a păstrat și s-a transmis din tată în fiu încât și astăzi în sat sunt ateliere de tâmplărie și mobilă. Din monografia ”Bunești-Vatră strămoșească” scrisă de Lazăr Feher, aflăm că Rad Nistor, Rad Vasile, Țânțaș Dumitru, Marinescu Teodor confecționează uși, geamuri și alte obiecte necesare localnicilor. Lumea din care face parte țăranul român a fost dintotdeauna bogată în obiceiuri și tradiții. Cei care le cunosc însemnătatea știu că acestea ascund înțelesuri profunde despre relațiile oamenilor cu natura și despre relațiile interumane. Prin astfel de manifestări oamenii din diverse zone ale țării au încercat să dea însemnătate anumitor momente sau întâmplări din viața lor. Un astfel de obicei este ”Împănatul boului”, o sărbătoare care are loc în ziua de Rusalii și an de an se sărbătorește în satul Mintiu Gherlii. Obiceiul a fost adus din satul Pădurenii (fost Țop) unde ceremonialul a fost instaurat de un locuitor al satului, Timandi Clemente, ne povesteşte doamna Adriana Cîmpan, angajată a primăriei. În Pădureni, obiceiul era cunoscut din moşistrămoşi. Obiceiul a fost reluat an de an, în Mintiu Gherlii, din dragoste şi din Boii cu cunună 97


respect faţă de tradiţie. În tradiţia bisericească Rusaliile fac parte din cadrul sărbătorilor domneşti sau praznicile împărăteşti, cum mai sunt numite. Data lor depinde de data Paştelui, care se schimbă în fiecare an, considerate a fi sărbători mişcătoare sau schimbătoare. Sărbătoarea se ţine la cincizeci de zile după Înviere, sau la zece zile după Înălţare, fiind numită în popor şi Duminica Mare, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau Cincizecimea. Acestea comemorează coborârea spiritului sfânt asupra apostolilor. În ziua de Rusalii după săvârşirea liturghiei, preotul însoţit de comunitatea satului “iese la ţarină” cu scopul de a sfinţi câmpul pentru a-l apăra de anomaliile naturii: grindină sau stricăciuni ale gângăniilor. Despre ceremonialul ”Împănatul boului” ne-a povestit domnul Alexandru Fodor, locuitor al satului Mintiu Gherlii, care, în ultimii ani, a organizat acest eveniment, cu sprijinul Primăriei. Iată ce ne-a povestit domnul Alexandru: Ceremonialul ”Împănatul boului” se pregăteşte din timp: se aleg tinerii care vor participa, se caută boii care vor fi “împănaţi”, caii care vor însoţi alaiul, materialele de care este nevoie, se angajează muzicanţii, se obţine aprobare pentru oprirea circulaţiei şi se stabileşte exact planul acţiunii. Persoanjele principale sunt: călăreţii, “frunzarul“, “păpălugării“, muzicanţii. Materiale necesare: scoarţă de cireş sălbatic pentru “îmbrăcarea” “păpălugărilor“, crengi cu frunze Alexandru Fodor cu buchet de ”pana” boului pentru “frunzar“, flori pentru (fotografie preluată de pe internet) cununa care se pune în coarnele boilor – predominantă este floarea numită în sat “pana boului“, trandafiri, margarete, bujori şi alte flori de sezon, o roată de car, care se împodobeşte cu flori, panglici şi păpuşi care reprezintă personajele nunţii (miri, naşi, staroste, popă), panglici, zurgalăi, ciucuri coloraţi cu care se împodobesc caii. Iată care sunt etapele de pregătire a serbării, după cum povesteşte domnul Alexandru Fodor: Cu trei zile înainte de eveniment, tinerii merg în pădure după scoarţă de cireş sălbatic, într-un loc indicat de pădurarul satului. Scoarţa se pune în apă să se 98


înmoaie, în pârâul din apropierea satului, pentru a se putea modela după corpul băieților care vor fi păpălugări. Cu o seară înainte de Rusalii tinerii satului adună flori pentru împletirea cununii. Predominantă este floarea specifică cununii, denumită chiar pana boului. ”Pană”, în limbajul satului înseamnă floare. Aceasta creşte numai pe un anumit deal de lângă Mintiu Gherlii. Este o floare deosebită atât prin aspectul ei, cât şi prin importanţa pe care o are la reușita evenimentului ”Împănatul boului”. Ea creşte pe dealurile unde iarba nu este prea înaltă. Floarea are culoarea roz spre mov, seamănă cu floarea de lucernă, ne spune domnul Alexandru. Pe lângă această floare, la făurirea cununii sunt folosite şi alte plante de pe câmp sau din grădinile oamenilor: margarete, bujori, crini, trandafiri. Dintre acestea, conform tradiţiei, trandafirii trebuie “furaţi” din curţile oamenilor, din sat, din satele vecine, din Gherla, povesteşte domnul Alexandru. Cei păgubiţi nu se supără, că toată lumea ştie de acest obicei.

Păpălugări și frunzar (fotografie furnizată de Alexandru Fodor)

99


Cununa se realizează în dimineaţa zilei de sărbătoare în şura gospodarului de unde pleacă alaiul şi care, în trecut, dădea şi boul. În ultima vreme, ne povestește domnul Alexandru Fodor, boul este adus din alt sat pentru că în sat nu mai sunt boi. Fetele se ocupă de împodobirea roţii. Se pregătesc şi „păpălugării” (6-8 băieţi) şi „frunzarul”. „Păpălugării” îşi pun scoarţă de cireş pe piept, pe spate, pe picioare şi pe mâini şi au căte o bâtă lungă în mâini. „Frunzarul” este acoperit complet cu crengi înfrunzite. Roata împodobită În curtea de unde pleacă alaiul, sunt prezenţi şi muzicanţii care cântă de joc şi lumea joacă. După ce s-a făcut cununa şi s-a împodobit roata se pregăteşte alaiul. În faţă merg călăreţii (6-10 băieţi), îmbrăcaţi în costum popular şi cu caii împodobiţi. Unul din călăreţi trage “roata învârtitoare”. Urmează apoi boul (boii) puşi în jug, cu cununa în coarne şi ţinuţi de coarne, de o parte şi de alta, de doi feciori îmbrăcaţi în costum popular. “Păpălugării” şi „frunzarul” sunt următorii în alai şi la capătul alaiului vin muzicanţii, urmaţi de săteni. Alaiul pleacă de la capătul satului, pe strada principală, pe la amiază, după ce lumea a ieşit din biserică. Călăreţii merg în faţă, apoi se întorc şi tot aşa, până alaiul ajunge în locul unde va avea loc petrecerea. Pe drum, “păpălugării“ sunt stropiţi cu apă de săteni şi încearcă să se apăre simbolic folosind bâtele. Când ajung la finalul traseului, călăreţii iau cununa din coarnele boilor şi cu aceasta deasupra capetelor execută un dans şi descântă. La finalul dansului petale de flori din cunună sunt aruncate în ploaie deasupra lor. Tot acest ceremonial durează Descântatul cununii

100


aproximativ 40 de minute, ne spune domnul Fodor. Ajunși în punctul final al traseului, începe petrecerea, cu cântece și jocuri populare, până seara târziu. “Confecţionării penei i se dădea o importanţă deosebită deoarece se considera că avea putere magică, motiv pentru care o impleteau din cele mai frumoase flori, era udată pe drum, jucată după terminarea procesiunii”(prof. Mureșan Mihaela, Lic. Ana Ipătescu Gherla, Studiu de cercetare). “Acest ceremonial se organiza cu scopul de a aduce noroc, belşug şi sănătate oamenilor şi pământului”, ne spune doamna Laura Troşan, cercetător la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Chiar dacă cei care organizează în prezent ceremonialul nu cunosc semnificaţiile mitice ale obiceiului, sărbătoarea este aşteptată de săteni şi reprezintă un prilej de bucurie, distracție, o ocazie de întâlniri cu neamurile și cu prietenii. Primăria comunei Mintiu Gherlii sprijină organizarea an de an a sărbătorii ”Împănatul boului”. Ca elemnente de patrimoniu cultural construit, în lista monumentelor de patrimoniu al Institutului Național al Patrimoniului găsim câteva biserici în satele aparținătoare comunei Mintiu Gherlii. Biserica reformată din Mintiu Gherlii, monument istoric și de arhitectură, inițial catolică, în prezent reformată, este reprezentativă pentru stilul gotic din Transilvania. În interiorul bisericii se găsesc urme de pictură din secolele XIV-XV. Biserica reformată din Nima, secolul XIII, este de tip biserică-sală și în sanctuar se păstrează resturi din pictură murală executată la sfârșitul secolului al XIVlea. Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil" din Nima, a fost construită în anul 1774, pe locul alteia mai vechi, menționată în conscripția de la 1733. Icoanele de pe iconostas au fost pictate în anul 1864. După tradiție, a fost împodobită cu pictură pe pânză aplicată, de Aurelia Iuga din Nicula. A fost reparată în anul1905, când i s-a adăugat și un cor. În anul 1967 turnul a fost rezidit din temelii. În anul 2010 s-au făcut lucrările de reparație capitală. Pentru a identifica elemente de patrimoniu cultural în comuna Mintiu Gherlii am fost sprijiniți de doamna Adriana Cîmpan, angajată la Primărie.

101


COMUNA SIC

Biserica Reformată din Comuna Sic

102


Comuna SIC Satul Sic, atestat documentar în anul 1291, când era considerat oraș liber regesc, s-a dezvoltat datorită existenței sării în subsol, exploatată în antichitate de romani, dar și în secolele XIV-XVI. La sfârșitul secolului XX comuna a început să fie descoperită de către iubitorii de folclor, astfel a devenit faimoasă și peste hotare, datorită portului, muzicii și a dansului popular, toate specifice și unice doar acestei localități. Azi Sicul este o comună, cu un singur sat, Sic.

Muzeul Satului Sic

La prima vedere, pare un sat liniștit, un sat ca atâtea altele, în care zărești trecând, din când în când, câte un localnic pe stradă.

103


Și totuşi, în spatele porților frumos lucrate, dincolo de curțile îngrijite din care nu lipsesc florile colorate, în spatele ușilor caselor, una mai frumoasă decât alta, este tot timpul agitație. Oamenii lucrează, indiferent că e vară sau iarnă, că plouă sau e soare, lucrează ca mai demult. Satul de azi este bine organizat şi bunăstarea se observă la fiecare casă, dar sicanii nu uită ce s-a întâmplat în 1717 când au năvălit tătarii, le-au dat foc caselor, i-au omorât pe cei refugiați în biserică și au luat în robie câteva sute de localnici. Nu au uitat și îi comemorează în fiecare an, la 24 august, de ziua Sfântului Bartolomeu. Este un eveniment îndoliat, sătenii merg la biserică de trei ori în această zi, depun coroane de flori la monumentul închinat celor uciși, cântă cântece de jale și tot în această zi se mănâncă numai porumb fiert. La fel cum nu i-au uitat pe înaintași, sicanii nu și-au uitat nici obiceiurile, tradițiile, meșteșugurile. Este, poate, satul cu cele mai bine păstrate obiceiuri și tradiții, cu meșteri populari aproape la fiecare casă. Am avut o misiune grea, aceea de a alege, dintr-un sat întreg de meșteri populari, doar câțiva care să îi reprezinte pe toți. Țesutul la război, cusutul pe pânză, simplu sau pe ramă, împletiturile din paie și rozmarin, confecționarea cojoacelor, a cizmelor și a altor articole din piele, pictura pe lemn, bucătăria tradițională, sunt doar o parte din meșteșugurile pe care le vom aminti în următoarele rânduri, care fac parte din patrimoniul cultural imaterial.

Interior Biserica Reformată

Specific sașilor și apoi preluat de etnia maghiară, meșteșugul picturii pe obiecte din lemn l-am găsit și în Sic. Îl practică doamna Szilagyi Susana. 104


O găsim pe strada I, la numărul 165. Lucrează de dimineața și până seara la pensiune, la atelierul de pictură, la războiul de ţesut. O parte din produsele realizate de dânsa se pot vedea într-o mică expoziţie, amenajată la parterul pensiunii. A început să picteze pe lemn în urmă cu 15 ani. Lalelele, modelul specific etniei maghiare, împodobesc obiecte de mobilier mai mici sau mai mari, dulapuri, paturi, banchete, noptiere, cuiere, obiecte de decor: cutii de bijuterii, rame de tablouri și oglinzi. Pictează mobilier la comandă sau restaurează piese de mobilier vechi. Atunci când nu pictează, lucrează la războiul de țesut. Țese fețe de masă, ștergare de bucătărie sau pânză simplă din fire de bumbac sau combinate, bumbac și cânepă. Toată pensiunea îi este decorată cu obiecte lucrate de În atelierul de pictură al doamnei Szilagyi Susana mâna dânsei: ștergare țesute agățate deasupra farfuriilor de lut, mobilierul pictat cu roșu și verde pe fond negru, mici lucruri țesute pe noptiere și măsuțe. În curtea pensiunii, cuptorul de pâine așteaptă turiștii să-i imbete cu aromele de pâine caldă și felurite prăjituri. În cadrul Târgului de toamnă din Sic, eveniment ce se desfășoară anual în luna august, doamna Szilagyi Susana îşi expune obiectele realizate şi de asemenea coordonează un atelier de pictură pe lemn care se adresează atât copiilor, cât și adulților.

105


Doamna Szilagyi Susana lucrând la războiul de țesut

Articole pictate de doamna Susana

106


Părăsim cu regret liniștea atelierului de pictură al doamnei Zsuzsa și ajungem la un alt meșter popular din atelierul căruia se aude sunetul mașinii de cusut. Este atelierul de cojocărie al domnului Ilyes Martin de pe strada I nr. 282. Aici domnul Martin confecționează cojoace tradiționale, șube pentru ciobani, pieptare, haine de piele, botoșei, opinci, căciuli, curele, chimire, blănițe decorative. Lucrează cojocărie din anul 1983, a învățat meseria de la fratele lui și face prelucrarea pieilor de la A la Z, adică tăbăcire, finisare, vopsire, confecționare. Pieile le cumpără de la ciobanii din zonă sau de la vecinii care taie miei sau oi. Confecționarea unui cojoc durează aproximativ 10 ore, fără broderie. Broderia de pe cojoace o comandă la Cluj sau la Mera, aceasta este realizată manual sau la mașină. Domnul Ilyes Martin face parte din Asociația Meșterilor Populari Clujeni, astfel că produsele lui se pot vedea la târgurile meșteșugărești organizate în Cluj sau în orașele din județ, sau la târgurile sătești. Centrul de Informare Turistică din Sic îl sprijină prin prezentarea produselor, astfel turiștii îi vizitează și atelierul de acasă.

Atelierul de cojocărie al domnului Ilyes Martin

107


Diverse articole realizate de domnul Ilyes Martin

108


Aproape toate meșteșugurile din Sic au legătură cu cel mai important și mai frumos eveniment din viața unui om, nunta. Nunta tradițională din Sic presupune respectarea unor reguli privind zestrea fetei, pregătirea preparatelor culinare, costumul popular tradițional. Costumul popular tradițional de nuntă al miresii impune purtarea de către aceasta a unei cununi împletită din rozmarin, iar costumul mirelui este completat cu un accesoriu la pălărie, realizat tot din rozmarin.

Miri din Satul Sic (fotografie furnizată de doamna Kertesz Zsuzsa)

109


Aceste podoabe speciale se mai realizează în Sic numai de către doamna Zsoldos Susana. Locuiește pe strada II, la numărul 342. A învățat meşteșugul împletirii rozmarinului de la bunica și de la mama sa.

Doamna Zsoldos Susana e bucuroasă să dea meșteșugul mai departe (fotografie furnizată de Pap Zsoldos Erika)

Tradiția spune că această cunună trebuie să fie din rozmarin pentru că acesta este mereu verde simbolizând durabilitatea și trăinicia unei căsătorii. Este destul de greu de procurat rozmarinul, fiind o plantă mediteraneană se păstrează greu în grădină peste iarnă, dar sunt câteva persoane în Sic care cultivă această plantă şi de la care doamna Zsoldos o cumpără. Împletirea unei cununi din rozmarin, împodobirea ei cu floricele făcute din mătase roșie, durează o zi întreagă. Doamna Zsoldos Susana este bucuroasă că are la cine să predea meşteşugul pentru că nepoata dânsei a învăţat şi ea tehnica împletirii cununilor de nuntă. Centrul de Informare Turistică din Sic o sprijină și pe dânsa, produsele realizate se află expuse aici, iar turiștilor interesați li se dau informații despre doamna Zsoldos și meșteșugul practicat Un alt accesoriu de nuntă este cureaua din piele cu ţinte purtată de mire. Aceste curele sunt confecţionate de domnul Kocsis István. Dar măritatul unei fete în Sic nu înseamnă numai purtarea de către mireasă a cununii din rozmarin. Importantă este și zestrea fetei care se pregătește de-a lungul anilor de către fată și părinți, aranjându-se „camera curată” sau „casa dinainte” cum se spune la români.

110


Aici se află patul tradițional aranjat cu perne, cu cât sunt mai multe cu atât fata este mai înstărită, mobila pictată în stil tradițional, iar pe rafturile dulapului, frumos împăturite se află fețe de pernă cusute cu tehnica „pe ramă”, ștergare și fețe de masă țesute la războiul de țesut precum și alte cusături decorative. Nu lipsește costumul popular tradițional cu care fata se va îmbrăca în ziua nunții. În Muzeul Satului este amenajată o astfel de „cameră curată”

„Camera curată” din Muzeul Satului Sic

Dintre cei care mai practică meşteșugul cusutului tradițional în Sic am aleso pe doamna Nagy Susana. Coase pe ramă, brodează, țese la război, confecționează costume populare și îmbrăcăminte tradițională. A învățat lucrul de mână de mică, de la bunica și mama sa, deoarece era important ca fetele, până se măritau, să cunoască acest meșteșug. Mai ales că, mai demult, pentru a putea cumpăra un costum tradițional, părinții fetei făceau mari sacrificii: munceau o lună întreagă pentru a putea cumpăra fetei o fustă tradițională, la fel de mult costa și o pereche de cizme sau un cojocel de iarnă. În atelierul doamnei Nagy atrag atenția cămășile tradiționale cu mânecile largi, plisate și foarte apretate, dar și fustele lungi și plisate, care completează portul sicănesc. Acesta este în culorile roșu și negru, dar nuanțele de roșu diferă, în funcție de vârstă, fetele au costumul cu roșu aprins, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, devine tot mai închis, până la negru. Baticul completează portul tradițional.

111


Doamna Nagy brodează manual baticurile cu mici floricele, pe întreg baticul, pentru tinerele fete sau doar pe margini pentru femeile mai în vârstă. Datorită îndemânării, doamna Nagy s-a făcut cunoscută și în Ungaria, având colaborări cu diverse asociații pentru care coase costume de port specifice etniei maghiare, iar cu produsele realizate participă la târguri naţionale şi internaţionale și la atelierele meșteșugărești din cadrul evenimentelor organizate de primăria Sic.

Doamna Nagy Susana

112


Dar portul sicanilor nu ar fi complet fără cizmele tradiționale care sunt purtate atât de către bărbați, cât și de către femei. Modelele diferă de la cizmele purtate în fiecare zi, la cele pentru evenimente speciale sau la cele de dans. Acest lucru este foarte bine cunoscut de meșterul cizmar Filep Márton (cunoscut în sat ca Pali Marci) al cărui atelier l-am vizitat. Domnul Filep este şi violonistul satului şi împreună cu alţi instrumentişti cântă la petrecerile organizate în sat.

Diverse modele de cizme făcute de meșterul Filep Márton

113


Sicanii sunt apreciați și pentru preparatele culinare. Bucătăria ungurească, renumită în întreaga lume, am regăsit-o și în Sic la doamna Filep Susana. Rețetele tradiționale le folosește și azi, renumitul gulaș este făcut la fel ca mai demult, pâinea se face în cuptor iar prăjiturile fine ne duc cu gândul la banchete sofisticate. Fotografii furnizate de doamna Pap Zsoldos Erika

Doamna Filep Susana împreună cu nepoata Erika

Pâine făcută de doamna Filep Susana

114


La Sic îl găsim şi pe domnul Sallai András, care confecţionează cunoscutele pălării de paie ale sicanilor.

Domnul Sallai András (fotografie furnizată de Pap Zsoldos Erika)

Ca element de patrimoniu cultural imaterial amintim şi Târgul de la Sic, care se organizează anual, pe la mijlocul lunii august, de către Primărie. Principalele atracții ale târgului sunt concursul de gătit și târgul pentru artizanat. Pe parcursul zilelor târgului se desfășoară și ateliere pentru copii, spectacole de dansuri populare. Legat de acest târg (ca perioadă) se organizează și o tabără de dans popular. De asemenea balurile de nume sunt o tradiţie care se păstrează în Sic: Zsuzsanna Bál, organizat, anual, în luna februarie şi Márton Bál, organizat în luna noiembrie. În trecut, aceste baluri se organizau pe fiecare stradă principală din Sic (I, II, III), la “casele de dans”. În prezent, balurile se desfăşoară la şcoala din sat şi sunt organizate de Asociaţia - Ansamblul Szalmakalap. Reluarea tradiţiei “caselor de dans” este bine pusă în valoare de olandezul Michel van Langeveld, care în anul 2004 a cumpărat o casă veche în comuna Sic pe care a restaurat-o și a transformat-o într-un muzeu – “casă a dansului”. A adunat aproximativ 500 de perechi de cizme de dansatori de la locuitorii din comună, instrumente muzicale și alte obiecte vechi din sat. Un alt element de patrimoniu cultural imaterial este Dansul Popular.

115


“Despre dansul din Sic se poate afirma că este un dans cult, de oraș, dar care, totodată prezintă și elemente arhaice. Comparând cu alte muzici și dansuri populare, cele din Sic se caracterizează printr-o ordine și seriozitate interioară, cu totul aparte.

Fotografie preluată de pe http://www.szek-sic.ro/

Normele de viață, caracteristice societății medievale ungurești se reflectă întocmai în aceste cântece și dansuri.“ (http://www.szek-sic.ro/) Acest patrimoniu imaterial este completat de patrimoniul construit, deloc de neglijat în Sic. Biserica reformată veghează de pe dealul din mijlocul satului. Declarat monument istoric de interes național, cu clasificarea de monument categoria A, lăcașul de cult a fost construit începând cu secolul XIII, având elemente de arhitectură cu trăsături specifice stilului gotic. Istoria ei a fost plină de reconstrucții, lărgiri și transformări. Reabilitarea realizată între anii 2013-2015 a avut ca scop salvarea și punerea în valoare a elementelor arhitecturale păstrate.

116


Interior Biserica Reformată

Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Mihail și Gavriil”, datează din anul 1731 conform unei inscripții ce stă deasupra intrării în biserică. Este o biserică ortodoxă și are forma caracteristică bisericilor de lemn din Ardeal. În Sic găsim şi elemente de patrimoniu cultural material mobil. Astfel, la Muzeul Satului, amenajat de Primăria Sic într-o casă tradiţională, se găseşte o bogată colecţie de obiecte tradiţionale. De asemenea există colecţii private de obiecte tradiţionale aproape la fiecare casă din Sic. La Muzeul Fundației Kallos Zoltan din Răscruci este chiar o încăpere amenajată ca o cameră tradițională din Sic.

Exponate din Muzeul Sătesc Sic

Elementele de patrimoniu cultural (material şi imaterial) sunt bine puse în valoare la Sic, şi de buna păstrare şi valorificare a acestor elemente se preocupă Primăria Sic şi mulţi dintre harnicii locuitori ai satului. 117


COMUNA VULTURENI

Muzeul din satul Chidea

118


Comuna VULTURENI

Comuna Vultureni este situată pe cursul superior al Văii Borșa. Este formată din satele Băbuțiu, Bădești, Chidea, Făureni, Șoimeni și Vultureni (reședința). Acestea sunt de tipul satelor răsfirate, de deal, situate pe terasele Văii Borșa, afluent al râului Someșul Mic. Comuna se dovedește a fi o vatră străveche de civilizație, cu numeroase datini, obiceiuri și credințe păstrate până în zilele noastre. “Numele satului Șoimeni era Solumku în limba maghiară, care tradus în românește ar însemna Piatra Șoimului (Solyom= șoim, Kö= piatră- în maghiară). Există, deci o strânsă legătură cu platoul care străjuiește satul în partea sudică. De altfel, despre acest platou există o legendă cum că ar fi fost locuit de urieși sau șoimi. Se pot face multe asocieri și probabil că s-au făcut și până acum. Astfel, de exemplu, istoricul-arhivist, Karoly Hodor afirma la 1837 că locuitorii de aici își plăteau in Evul Mediu, în perioada dominației otomane, dările către principele Transilvaniei și în forma darului de șoimi dresați pentru vânătoare. Este poate o legendă, creată mai târziu, dar care poate să conțină și o parte de adevăr. Cert este că numele satului se leagă de dealul Piatra, care îl domină cu înălțimea sa maiestuoasă”.(informaţii preluate din: Simion Chita- Monografia istorică a comunei Vultureni până în 1990). Satul Vultureni este atestat documentar în anul 1314 și așezat într-o regiune în care, de-a lungul veacurilor, au existat numeroase frământări, s-au dat bătălii mai mari sau mai mici pentru apărarea lui, pentru libertate socială și emancipare națională (Vultureni 700 ). Satul Vultureni este centrul de reședință al comunei Vultureni. Am găsit aici oameni harnici, gospodari, care au păstrat în suflet ca o comoară ceea ce au dobândit de la părinți, moși și strămoși, dar au transmis și mai departe copiilor și nepoților meșteșugurile și obiceiurile învățate mai demult.

119


Doamna Viorica Țibrea este din Vultureni și dintotdeauna i-a plăcut lucrul de mână. Dovadă stau iile și cămășile populare pe care le-a cusut dar și cuverturile țesute, fețele de masă și ștergarele.

Ie cusută de Viorica Țibrea

Este și o pricepută plăpumăreasă, a învățat acest meșteșug în tinerețe și a cusut pentru întreg satul plapume cu fețe de mătase, umplute cu lână. La confecţionarea plăpumilor este ajutată de doamna Borșan Nastasia din Vultureni, de asemenea o pricepută plăpumăreasă. O colecție cu lucruri tradiţionale deosebit de frumoase am găsit la casa domnului Cosmin Horvat. O parte dintre ele se pot vedea la Centrul de Informare Turistică din Vultureni. Cea mai mare parte este acasă, unde cuverturile, feţele de masă, pernele sunt frumos aranjate în camere ca mai demult. Nelipsit din camerele tradiționale este patul Detalia față de masă din colecția lui Cosmin Horvat 120


Pat țărănesc. Colecția Cosmin Horvat

Centrul de Informare Turistică Vultureni,Colecția Cosmin Horvat

121


acoperit cu cearceaf cu cipcă (dantela), cuvertură și perne frumos aranjate a căror fețe sunt cusute manual cu motive tradiționale specifice zonei.

Perne. Colecția Cosmin Horvat

Satul Șoimeni se situează în partea de vest a teritoriului administrativ al comunei Vultureni. În satul Şoimeni se păstrează şi în zilele noastre un vechi obicei agrar de invocare a ploii practicat la sărbătoarea de Rusalii, şi anume „Păpălugăra”, obicei care se încadrează ca element de patrimoniu imaterial. Acest obicei este descris în carte Monografia istorică a comunei Vultureni până în 1990 scrisă de profesorul de istorie Simion Chita. „Această datină constă în faptul că doi feciori şi însoţitorii lor, după ce adună clopoţele de la oamenii din sat, în dimineaţa Rusaliilor, merg la pădure la Grecea. Aceşti feciori sunt îmbrăcaţi de ajutoarele lor cu lăstari şi frunze de paltin late, în Păpălugăra Șoimeni 2019 (fotografii furnizate de Pop Andeea) formă de labă de gâscă... 122


Intră în sat, colindând la fiecare casă, după un ritual simplu. Sătenii le deschid porţile şi intră în curte unde, în sunetul unei melodii specifice cântată la fluier şi muzicuţă, se prind de cele două bâte pe care le au şi efectuează un dans, care probabil este un ritual dacic (precreştin) de invocare a ploii pentru ogoare şi semănături. După ce termină acest ritual, cele două păpălughere sunt stropite cu apă de către gazdă şi răsplătite cu o sumă de bani. Alaiul paparudelor este însoţit de toţi copiii din sat, care strigă: “- Dă! dă! dă! Marişcă dă! Dă! dă! dă! cu bota, dă!“, iar cele două paparude aruncă cu bâtele în lungul drumului după aceştia, prefăcându-se nervoase. Fetele încearcă să rupă frunzele de pe ele, în credinţa că le va purta noroc la măritat. “ Multe dintre casele și acareturile din Șoimeni sunt construite din piatră, aceasta a fost exploatată de sus de pe deal. Într-o astfel de casă și-a gasit inspirația familia Răileanu, artiști plastici, doamna Cristina Răileanu, pictor de icoane și domnul Andrei Răileanu, sculptor în piatră și lemn. Doamna Cristina Răileanu este absolventă a secției de Arte Plastice din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă. Pictează icoane în stil bizantin. A fost atrasă de pictură din copilărie dar are și preocupări legate de designul vestimentar. Are expoziții de icoane în țară și în străinătate, pictează pe suport de piatră și lemn.

Cristina Răileanu

123


Icoană pe piatră pictată de Cristina Răileanu

124


Icoană pe piatră pictată de Cristina Răileanu

125


Domnul Andrei Răileanu sculptează în piatră și în lemn. A expus în țară și străinătate cu ocazia diferitelor evenimente sau expoziții. În satul Șoimeni a realizat un monument din piatră dedicat celor care și-au pierdut viața în luptele din cele două războaie mondiale. Monumentul este o cruce impozantă sculptată în piatră pe postamentul căreia sunt inscripționate numele celor 45 de eroi din Șoimeni.

Andrei Răileanu

126


Lucrări în piatră realizate de Andrei Răileanu

Monumentul din satul Șoimeni realizat de Andrei Răileanu

127


Obiecte din ceramică realizate de Cristina Pop

Tot în satul Șoimeni locuiesc și artiștii plastici Cristina Pop și Ion Ristea. Doamna Cristina Pop este artist plastic ceramist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici Cluj. După cum spune chiar ea, s-a mutat la țară pentru a fi mai aproape de natură, formele și imaginile acesteia transpunându-le în lucrările ei. Lucrează și cu copiii, la atelierul personal inițiază copiii în tehnica modelajului. Participă la expoziții alături de alți artiști plastici.

Icoană pe lemn realizată Răileanu Cristina Cristina de Pop

128


Domnul Ion Ristea, sculptor, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici Cluj, a participat cu numeroase lucrări la bienalele de sculptură mică „Vârsta de bronz” și la alte expoziții.

Lucrare în bronz realizată de Ion Ristea

În atelierul de lucru am putut remarca două statui de dimensiuni mari reprezentându-i pe episcopul ortodox Roman Ciorogariu și episcopul greco-catolic Radu Demetriu, lucrări care urmau să fie instalate în Oradea.

129


Andrușcă Sergiu - mic mobilier (poză preluată de pe Facebook)

În satul Băbuțiu găsim încă un artist plastic, este vorba de domnul Sergiu Andrușcă, sculptor în lemn și pictor. Sculptura a început-o în joacă, așa cum declară dânsul, cu cuțitașul de la unghieră. Joaca s-a transformat în pasiune, în prezent sculptează cruci, troițe de diferite dimensiuni, mic mobilier, dar pictează și icoane. Face parte din Grupul de pictură „Revelație”, a expus în țară și străinătate.

Andrușcă Sergiu

Andrușcă Sergiu - cruce din lemn

130


Satul Chidea se află aproape de izvoarele Pârâului Chidea . Locuitorii, în marea lor majoritate de etnie maghiară, sunt renumiți în cultura pomilor fructiferi. Satul este înconjurat de culmile Dealului Chidea, bogat împădurite, dând satului un aspect de stațiune balneo-climaterică. Atestat documentar în anul 1332, satul Chidea nu este ca oricare altul. Aici totul este făcut din piatră: casele, anexele gospodăriilor, gardurile, fântânile. Chidea este un loc special pentru că de sute de ani, oamenii nu au încetat să scoată de sub dealurile din jurul satului tuf calcaros, acea rocă vulcanică din care, cu migală și pricepere se poate construi orice. Prin anul 1800 casele erau făcute din piatră și aveau acoperișul din paie, iar acum la peste 200 de ani distanță, locuințele sunt tot din piatră, netencuite și nevăruite și doar acoperișul este din zilele noastre - din țiglă sau tablă.

Case de piatră din satul Chidea

Conștienți că locuiesc într-un sat mai deosebit, locuitorii au amenajat un muzeu al satului, muzeu întreţinut de asociaţia ”Kide Egyesulet”. Muzeul cuprinde o gospodărie cu casa, anexele gospodărești și o fântână cu cumpănă, toate făcute din piatră. Despre viaţa satului din trecut, despre muzeu, despre biserici ne-a povestit doamna Szabo Edit din Chidea.

131


Cea mai veche clădire de cult din localitatea Chidea este biserica reformată care datează din secolul XIII. De-a lungul secolelor biserica a fost renovată, reparată, extinsă de mai multe ori, turnul a fost înălțat în secolul al XIX-lea. Datorită unor elemente de arhitectură, biserica reformată este încadrată în rândul bisericilor medievale de stil gotic târziu, cu elemente în stil romanic.

Biserica reformată din Chidea

Orga bisericii reformate Chidea - doamna Szabo Edit

132


Doamna Szabo Edit, curator la biserica reformată, spune că această biserică a aparținut, pe rând confesiunilor catolică și unitariană. Biserica este vestită și datorită faptului că amvonul a fost sculptat de meșterul cioplitor în piatră Sipos David, originar

Interior biserica reformată din Chidea

din satul Chidea. Acesta a sculptat și masa liturgică din biserica ortodoxă, dar și alte amvoane răspândite în bisericile din Transilvania, embleme, steme nobiliare, monumente funerare etc. În turnul bisericii se află un clopot vechi turnat în anul 1560, într-o localitate din Polonia. Tot în turn se găsește un orologiu construit în anul 1896 de către mecanicul ceasornicar Szabo Jozsef, cunoscut în zonă pentru orologiile de biserici pe care le făcea. Orologiu a fost inscripționat cu numele lui și anul fabricației și este încă funcțional.

Detaliu fereastră la biserica reformată din Chidea

133


Biserica romano-catolică Sf. Ioan Nepomuk din Chidea datează din anul 1766. Are hramul Preasfânta Inimă a lui Isus și Sf. Ioan Nepomuk.

Biserica romano-catolică Sf. Ioan Nepomuk din satul Chidea

Biserica de lemn din satul Chidea

134


Biserica unitariană din Chidea datează din anul 1902. Biserica de lemn din Chidea datează din anul 1764, este de rit ortodox și are hramul „Sf. Gheorghe”. Aceasta a fost strămutată din vatra satului Vultureni, peste deal, intr-o iarnă, pe tălpi de sanie deoarece comunitatea ortodoxă din Chidea nu avea biserică. Este o construcție modestă din bârne de stejar. Turnul-clopotniță are forma unei prisme și este acoperit cu șindrilă. Picturile interioare au fost acoperite cu un strat opac de vopsea. Toate cele patru biserici din Chidea se află pe lista monumentelor de patrimoniu de la Institutul Național al Patrimoniului. În comuna Vultureni s-a înființat asociația „La Vultureni”. Sprijinită de Primăria Vultureni, asociația a început din anul 2018 organizarea unor evenimente prin care reînvie tradiții și obiceiuri dar crează și oportunități pentru comunitatea rurală de valorificare a produselor locale culinare și meșteșugărești. Astfel, în anul 2018 a organizat „Festivalul silvoiței”, un eveniment special prin care s-a promovat magiunul de prune care se face în zonă de sute de ani. Prima ediție a Festivalului Silvoiței a adus la un loc producători locali de legume organice, fructe, vin de coacăze, miere, siropuri, dulcețuri și zacuscă, gulaș, caș, mezeluri tradiționale și silvoiță. În anul 2019 asociația a organizat un alt eveniment, „Sărbătoarea mieilor” care reînvie obiceiul de împreunatul oilor sau „măsurișul”. Primăria Vultureni și Centrul de Informare Turistică Vultureni promovează obiectivele turistice din zonă și se preocupă de păstrarea vie a obiceiurilor și tradițiilor din zonă. În identificarea elementelor de patrimoniu de pe teritorul comunei Vultureni am fost sprijiniţi de angajata Centrului de Informare Turistică, Andreea Pop.

135


Bibliografie Monografii ale satelor consultate 1. Apahida orașul de mâine; Cinezan Vladimir; ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2008 2. Antăș, Studiu monografic; Albinetz Simona Cristina și Șamșudean Flavia Alina; Ed. Texte, Dej, 2011. 3. Bobâlna, Studiu monografic; Pop Viorel; editat la CJCPCT, 2003. 4. Trecut şi prezent despre Bonţida: studiu monografic; Losonţi Aurel; Editura U. T. Pres, Cluj-Napoca, 2001. 5. Arc peste timp medieval si contemporan al comunei Bonțida cu satele Bonțida, Coasta, Răscruci și Tăușeni; Losonti Dumitru coord., editura Grinta, ClujNapoca, 2014. 6. Comuna Dăbâca: studiu monografic; Pintilie Mariana, Pintilie Dorin; ed. Eurodidact, Cluj-Napoca, 2001. 7. Graiul pământului: pagini din monografia Iclodului; Aurel Ioan Bulbuc; ed. Napoca Star, 2006. 8. Orman: oameni şi locuri: schiţă monografică; Todor Fabian și Iuga Vasile;ed. Societăţii Culturale Pro Maramureş "Dragoş Vodă", Cluj-Napoca, 2004. 9. Jucu - ieşire spre Câmpia Transilvaniei; Cinezan Vladimir; ed. Ecou Transilvan, 2014. 10. Bunești - vatră strămoșească: monografie; Lazăr Feher (coord.), Sabina Lăcan Rus, Justinian Săvărășan, Gavril Sabo; ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2011. 11. Tioltiur. Satul meu de suflet, satul meu de dor; Lechintan Vasile si altii; Casa de editură „Dokia” din Cluj-Napoca, 2015. 12. Tiolturenii de la străbunici la strănepoți; Iușan Vasile; Casa de editură „Dokia” din Cluj-Napoca, 2016. 13. Vultureni 700; ed. Eikon, 2014. 14. Monografia istorică a comunei Vultureni până la 1990; Chita Simion, ed. Diotima, Cluj-Napoca, 2005. Alte cărți / materiale scrise consultate: 1. Memorial nostalgic. Borșa sărbătorește 800 ani de atestare documentară; Alexandru Bochiș Borșanul, ed. Mirador, Arad, 2016. 2. Borșa Crestaia, istoria unei familii ardelene și a unui sat dispărut; Bucur Veronica, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003. 136


3. Tezele prealabile ale codului Patrimoniului cultural.pdf – material editat de Ministerul Culturuii. 4. Broșuri, hărți, pliante, CD-uri cu informații despre comunele din Gal Someş Transilvan găsite la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj şi la Centrele de Informare Turistică din comune. 5. Revistele “Brâul” și alte materiale editate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Site-uri consultate - site-urile și paginile Face Book ale primăriilor, ale școlilor, ale Centrelor de Informare Turistică din satele Gal Someș Transilvan. http://egispat.inp.org.ro/Romania.aspx - Institutul Național al Patrimoniului eGISpat Romania https://ro.wikipedia.org/ - Wikipedia – Enciclopedia liberă https://cluj.comhttps://protopopiatulortodox.ro/parohii/ http://22zile.castelintransilvania.ro – Grup Pont – proiect editorial finanțat de Administrația Fondului Cultural Național http://cimec.ro/ - Institutul de Memorie Cultură https://patrimoniu.ro/ - Institutul Național al Patrimoniului http://www.cniptcluj.ro/ - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj http://www.traditiiclujene.ro Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj https://www.muzeul-etnografic.ro – Muzeul Etnografic al Transilvaniei https://www.mitropolia-clujului.ro/muzeul-mitropoliei/ - Muzeul Mitropoliei Clujului https://www.mnit.ro/ Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei https://www.magyarnapok.ro/2016/ro/muzeul-si-centrul-etnografic-kalloszoltan-de-la-rascruci/ Descriere Muzeu Kallos Rascruci. S-au mai consultat: - arhiva Radio Cluj – emisiuni în satele din jud. Cluj Pagina Face Book Antena 1 Transilvania https://www.facebook.com/Descopera-Transilvania-1562203547409445/, unde se găsesc emisiuni filmate în comune din jud. Cluj. - Arhiva ziarului Viața satului www.viatasatului.ro, în care sunt articole și despre sate din jud. Cluj. . 137


Despre Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir

Sprijinim dezvoltarea rurală! prin proiecte menite să reînvie, să promoveze şi să transmită tinerei generații tradiţiile, obiceiurile şi îndeletnicirile vechi ale satului. De la înființare, din 2005, până în prezent, asociația ASDR Dezmir a desfășurat numeroase activități cu scopul de a atinge unul din obiectivele principale ale asociației: ”să pună în evidență frumusețile și valorile satelor românești, să contribuie la păstrarea și valorificarea lor, să reînvie tradițiile specifice diverselor zone rurale”. Principalele direcții de acțiune pentru atingerea acestui obiectiv sunt: - Educare pentru păstrarea și promovarea meșteșugurilor, a tradițiilor, prin: organizare de concursuri pentru elevi "Obicei tradiţional din satul meu”; organizare activități pentru elevi la Atelierul de Meşteşuguri ASDR: ”Școala Altfel”, ”Ateliere de lucru”, ”Tabere de creație meșteșugărească și de relaxare prin joc”; prin organizare cursuri pentru tineri - Motive tradiționale, Cusătură manuală tradițională, Design vestimentar (în cadrul proiectului Modernizăm trecutul!). - Promovarea tradițiilor, a meșteșugurilor tradiționale, a bucătăriei tradiționale prin: editarea unor materiale cum ar fi: albumul “Dezmirul tradiţional în fotografii”; cartea de bucate ”Culegere de rețete din bucătăria tradițională transilvană”, Ghiduri de meșteșuguri pentru copii: Olărit, Țesut, Pictură pe lemn; catalog colecție vestimentară Modernizăm trecutul!; prin susținere cursuri de bucătarie tradițională pentru adulți; prin participări la târguri; primirea în Atelierul ASDR a unor vizitatori din țară și din străinătate. - Revitalizarea unor meșteșuguri. Începând cu anul 2006, ASDR a reușit, pas cu pas, să amenajeze în satul Dezmir un atelier meșteșugăresc, prin intermediul unor proiecte și cu sprijinul Primăriei Apahida şi a Fundaţiei World Vision. - Instruire antreprenorială în vederea demarării unor mici afaceri în domeniul meșteșugurilor tradiționale: în perioada 2010-2015 ASDR a susținut 25 de serii de cursuri de instruire antreprenorială în sate din regiunile NV, Centru și NE, în cadrul unor proiecte POSDRU. Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale –ASDR De asemenea ASDR Dezmir organizează anual, începând cu anul 2007, evenimente culturale dedicate sărbătoririi Zilei Mondiale a Femeii din Mediul Rural (15 octombrie).

138


Despre finanțatori proiect:

Despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este Programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. Despre Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Implementarea tehnică și financiară a PNDR este asigurată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Despre LEADER LEADER este un program PNDR și are în vedere implementarea unor strategii locale de dezvoltare pentru îmbunătăţirea guvernării administrative la nivel rural. Despre Grupul de Acțiune Locală (GAL) Someș Transilvan GAL Someș Transilvan este o asociație non-profit, înființată prin programul LEADER. Reunește în componența sa parteneri publici și privați, precum și din sectorul asociativ. Teritoriul GAL cuprinde 12 comune: Aluniș. Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu de Sus, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni. Asociația gestionează fonduri PNDR și lansează periodic sesiuni de depunere de proiecte care să ducă la realizarea obiectivelor din Strategia de Dezvoltare Locală a teritoriului GAL. Cartea ”Patrimoniu cultural GAL Someș Transilvan” și harta atașată s-au realizat în cadrul proiectul ”Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan”, proiect finanțat prin măsura M2/6B Valorificarea patrimoniului local și consolidarea identității locale.

139


CUPRINS . Introducere.....................................................................................................3 Despre proiect…………………………………………………………………………………………….5 Comuna Aluniș................................................................................................7 Comuna Apahida...........................................................................................15 Comuna Bobâlna...........................................................................................33 Comuna Bonțida...........................................................................................41 Comuna Borșa...............................................................................................51 Comuna Cornești..........................................................................................63 Comuna Dăbâca............................................................................................71 Comuna Iclod................................................................................................77 Comuna Jucu.................................................................................................85 Comuna Mintiu Gherlii..................................................................................95 Comuna Sic.................................................................................................103 Comuna Vultureni.......................................................................................119 Bibliografie..................................................................................................136 Despre ASDR și despre finanțatori………………………………………………….……….138 Cuprins........................................................................................................140

140


Profile for asdr_dezmir

Patrimoniu cultural GAL Somes Transilvan  

Comunele: Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni.

Patrimoniu cultural GAL Somes Transilvan  

Comunele: Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni.

Advertisement