••• “Prezență constantă în expozițiile de tapiserie personale și de grup în ultimii ani, în care s-a manifestat cu discreția dată de exigența autoimpusă, Traian Ștefan Boicescu se remarcă prin dozajul atent dintre fond / mesaj și formă / vocabular, prin vibrația clasică indusă de epurările succesive cu care operează și care, paradoxal, îmbogățesc formele. Parcursul de la analitic la sintetic este vizibil în convertirea meandrelor delicate ale unei cochilii sau ale unei structuri vegetale în volute expresive sau trasee frânte ce păstrează identitatea originară a motivului, artistul reușind să revalorizeze expresivitatea elementelor unui univers inspirator devenit familiar. Decorativismul tapiseriilor sale este susținut de exercițiile cromatice rafinate care includ gamele ample ale unei palete restrânse sau combinațiile armonioase ale complementarelor. Pedanteria compozițiilor inclusă ca atenție distribuită egal asupra fiecărui element al creațiilor textile și care nu alterează «suculența» plastică o reîntâlnim în picturile în ulei ale artistului. Majoritar peisaje panoramice și plonjate din zona mediteraneană (artistul continuând involuntar, și evident, în alt stil buna tradiție a câtorva din plasticienii români interbelici ce au avut ocazia de-a poposi pe acolo), picturile coagulează și reflectă impresiile vizuale ale unui spirit liric bine strunit. Prin traseele grafice nervoase și angulare cu care descrie digurile și clădirile profilate între cer și apă (suprafețe compacte de culoare vibrată discret) lucrările în ulei capătă un plus de forță și consistență, un adaos de masculinitate la care contribuie tipul de construcție riguroasă a formelor.” Aurelia Mocanu critic de artă Jurnalul Galeriilor - Radio Cultural 2000
••• ”O privire rapidă prin «culisele» creației lui Traian Ștefan Boicescu ne dezvăluie o constantă: recursul
Copil, 1976 Bambino tuș-laviu | inchiostro - acquarello 50 × 35 cm
delle creazioni tessili che non alterano «il sapore» plastico, la ritroviamo nei dipinti a olio dell’artista. La maggioranza dei paesaggi panoramici e abissali, dalla zona mediterranea (l’artista continuando involontario ed evidentemente in uno stile diverso, dalla buona tradizione di alcuni artisti romeni, nel periodo tra le due guerre, che hanno avuto l’opportunità di sostare li), danno forma e riflettono le impressioni visive di uno spirito lirico ben trattenuto. Attraverso percorsi grafici nervosi e angolari con i quali descrive le dighe e i palazzi disegnati tra il cielo e l’acqua (superfici compatte dai colori discretamente vivaci) i dipinti a olio guadagnano una maggiore robustezza e consistenza, un’aggiunta di mascolinità alla quale contribuisce la costruzione rigorosa delle forme”. Aurelia Mocanu critico d’arte Jurnalul Galeriilor, Radio Cultural, 2000 17