Page 1

Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filala Oradea

Primăria Municipiului Oradea

FormArt EXPOZIȚIE CONTEMPORANĂ DE ARTE DECORATIVE

Prezintă: dr. Aurel CHIRIAC, critic de artă Curator: dr. Mihaela TĂTULESCU, artist vizual

GALERII DE ARTĂ - REPERAJ. CETATE, CORPUL C. ORADEA 19.12.2020 - 13.01.2021


Organizator: UAPR România - Filiala Oradea Editura PRIMUS, Oradea Tipar: Book Expert Oradea


SIMPLITATE ȘI METALIMBAJ Aurel CHIRIAC

FormArt. Un titlu, inevitabil, bipolar. Expoziția de față este una grupată în jurul ideii de formă în artă sau una care cuprinde (aproape) toate formele de artă? Privind lucrările care o alcătuiesc pare să se plaseze undeva la mijloc. Mai exact – între formă și forme. Acest lucru face ca și interacțiunea cu operele de artă expuse să nu fie defel una tradițională: expresiile plastice sunt atât de variate încât avem de-a face cu ceea ce vesticii numesc de-o vreme expoziție relațională. Spațiul expozițional se transformă într-o arenă de schimb care nu se abandonează nici simplității, nici facilului. Soluțiile vizuale ne obligă nu doar la un dialog permanent cu lucrările, ci la dialoguri diferite cu fiecare lucrare în parte. Odată convins estetic sau interpretativ de un exponat ai brusc nevoie de alte criterii, de alt efort de percepție a valorii ca să intri în rezonanță cu următorul. De aceea am ales acest tip de text care deschide un catalog expozițional ce poate părea oarecum atipic: unul de gen puzzle. Dar, repet, modul în care se interferează stilurile, tehnicile prezente, mesajele, raporturile dintre iraționalitatea căutată și imaginarul sobru, sentimentul de diversitate artistică împinsă către limite, ambientul general care se coagulează într-o demonstrație în sine, preponderența formei care în fiecare caz în parte iese din sine și exprimă altceva – decorativă, picturală, spațială, ambientală – ne-a obligat oarecum să propunem parafrazarea fiecărei lucrări în parte decât să încercăm o uniformizare, dacă nu chiar o nivelare a expoziției în sine. E drept, unele lucrări pot fi înscrise în aceleași arhipelaguri plastice, dar a le grupa, dar a le fi grupat ar fi însemnat, inevitabil, o degradare a valorii individualităților prezente. Ana Maria Abrudan, într-o sculptură de mici dimensiuni, ne convinge că lumina poate adera la suprafețele opace, remodelând astfel zonele contorsionate ale lumii. Traian Boicescu, într-o tapiserie, Fosile, reușește să electrizeze materialul textil în vreme ce Ana Raveca Brânzaș ne propune simbolismul uitat al numerelor și literelor

într-un descântec monocrom. Tehnica mixtă îi permite Sandei Aurelia Ceuca în (Cocrete blue și Concrete yellow) să aștearnă parcă urmele unor bocanci înnoroiți pe cer, ca o agresiune la sacru și divin. Cu Mihai Chițu ne întoarcem în zona expresivității directe: o grămadă de cărbuni, dar a căror esență, carbonul, compune și prețioasele diamante. (Cum spuneam, metalimbajul însoțește toate lucrările din expoziție.) Gabriela Cristu Zgarbură amestecă plastic, într-o tapiserie, înțelesul a două cuvinte, miraj și menajerie, rezultând Mirajeria unde, printre alte animale, e prezent, în linia postumanului, și animalul om. Colajele Suzanei Fântânariu (Totem I și II) valorizează și ele simboluri ancestrale prezente pe ceea ce putem bănui că sunt două sarcofage. Frăția gulerelor albe semnată de Daniela Frumușeanu are un puternic mesaj social (o frăție a gulerelor albe fără stăpân, care se întinde peste tot, expresie a faptului că nici nu mai contează cui aparțin, ele având o putere în sine), frăție oarecum dublată de Cartea obiect a Dorotheei Fleiss, înroșită și cu crestături sângerânde, ca un cântec de jale pentru cultura scrisă pe cale de dispariție. Tot o dimensiune tragică are și lucrarea compozită semnată de Ilie Duță: o mână din plastic ținând în palmă un flacon cu ceea ce a fost cândva sângele care îi dădea viață. Lucrarea lui Károly-Zöld Gyöngy e un cortegiu de semne în alb și negru, o imagine a unei preapocalipse permanente. Simbolismul la Lucian Irimescu e de-a dreptul violent: tacâmuri înfipte într-un animal de porțelan. L-am putea așeza la umbra kitsch-ului sadic, mai cu seamă că e dublat și de un titlu ironic, Love animals. Și operele Marianei Gheorghiu înfățișează o parte din sinistrați ai lumii, iar Cuibul Mariei Gliga, instalație vegetală, nu mai promite nimic – ouăle din cuib sunt deja sparte. Au eclozat sau au fost distruse înainte de asta? E misterul permanent al vieții. Gloria Grati dă volum culorilor în Roșu virtual, în timp ce Mariana Grumăzescu ne lasă doar să bănuim formele, să ni le imaginăm din culoare și contrast, păsări și cai, în timp ce la Ileana Horoba Danci ne lovim de concretețea, de duritatea faianței glazurate în Selfie, de fapt o poveste 3


vizuală a anulării sinelui și a exploziei de narcisism în societatea contemporană. Sculpturile lui Nicolae Moldovan, de un minimalism îndârjit, utilizează potențele pământului ars și al văluririi convertită în mișcare. Diana Oțet propune o formă de pictură murală fragmentată, cu imagini calme, liniștitoare, dar – șterse deja, palide – ale unei existențe pe cale de dispariție. Primăvara rece a Angelei Popescu îmbină căldura textilului cu tonalități sobre, construcția din pătrate suprapuse impunând și ea un ritm disciplinat, sever lucrării. Ramona Șlug nu se desparte nici ea de paleta nuanțelor reci deși reprezintă în sculpturi gesturi de o umanitate extremă. Epidermis a Valentinei Ștefănescu, în simplitatea ei mătăsoasă, proiectează o multitudine de posibilități interpretative, un melanj de lume acvatică și vegetală care, epidermic, poate sufoca ființa umană. Și Fleur du mal a Corinei Baciu ascunde sub un rafinament plin de transparențe și culori pastelate imaginea unei realități virusate. Cu Epaminonda Tiotiu ne întoarcem la simboluri și tehnici ancestrale, mai multe straturi grosiere, nefinisate de metal fiind așezate sub simbolul spiralei, a întoarcerii în același punct dar totuși mereu altul. În ciuda monocromiei, la lucrarea Marianei Achim. Grădini imaginare, izbește luxurianța formelor dublată de transparența acestora, după cum, bazându-se tot pe privirea neblocată de nimic, Sedimentare-a Corinei Andor prezintă economicos, neostentativ, trecerea de la vegetalul bănuit al pânzei la starea minerală, alunecarea într-o împietrire care ne pândește tot timpul. Bicromii-le Dorinei Andrei Aldea sunt o poveste vizuală a unor superlative frenetice, de la pasta groasă a griurilor de alb la vegetalul ascuns parțial de aceeași pastă cu o scurtă oprire în alb-negru unde putem citi textul: “Când scriu noaptea...”. Letiția Apostol ne propune, paradoxal, un Turn Babel extrem de ordonat, construit din pătrate care multe poartă aceleași simboluri, care seamănă între ele. Cum nici paleta coloristică nu e una tare, proiecția e aceea a gândului că și ordinea (chiar dacă doar aparentă) poate da naștere unei realități babilonice. Vioara Bara le dă conținut artistic obiectelor care, cel puțin teoretic, nu au nimic de a face cu asta: un cadru simplu de pat din lemn, sfoară și pietre. Un simbol al leagănului lumii, al nașterii din magma primară a conștiinței care va ajunge să mărturisească cerul înstelat deasupra mea, legea morală în mine (Facerea nopții e de altfel numele edificator al lucrării). Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilaș mizează pe geometrie – în special pe linie – și culoare, imaginând universuri captivante, magice. La Maria Bologa avem de a face cu un dialog al vegetalului, captivând plastic atât textura pe care reu4

șește să o imprime ceramicii cât și jocul în zona griurilor de verde-albăstrui. Metamorfozele Mariei Braun decupează spațiul utilizând linii subțiri – fire de sârmă – transformând un posibil cuib într-o rețea acaparatoare. Broderia Elenei Câmpian, monocromă (monocromatismul caracterizează majoritatea lucrărilor expuse) preia la rându-i și ea elemente magice și vegetale precum și frânturi de arc de cerc cu limpezi trimiteri spre ogiva gotică. Introspecțiile Magdei Mocan trăiesc în aceeași zonă de reverie romantică, un dialog între silueta feminină din sârmă și personajele pictate apartinând trecutului. Dacă Erzsébet Dobos practică un nonconformism tradiționalist, istoric, nici Hollo Barna nu surprinde prin tipul de compoziție ci prin obiectele alese pentru a construi un spațiu vizual. Noemi Janko-Szep propune un triptic provocator prin acuratețea tehnicii utilizate, alternativele interpretative fiind și în cazul acesta numeroase. De o simplitate deplină din punct de vedere grafic, dar cu o încărcătură ideatică (chiar ideologică) de forță este lucrarea semnată de Remus Ilisie, Rezist: o ramă goală de tablou, ovală, stă pe perete în ciuda faptului că punctul de susținere, agățătoarea, e prinsă undeva în mijlocul ramei. Imaginea e, recunoaștem, tulburătoare. Tot dexteritatea tehnică iese în evidență și dacă ne referim la Conviețuiri-le Rodicăi Indig, o instalație din material plastic și sticlă spectaculoasă în sine ca o metaforă plastică izbutită. Anamaria Iștoc lucrează și ea în sticlă. Aqua e dominată oarecum de sensul ei strict, neputând fi însă redusă la simpla ei fiziologie semantică. Marta Jakobovitz mixează piatra și ceramica într-o lucrare amplă, varianta fundamentală a unui drum orizontal care sfârșește în unul vertical, relaționare spațială care, alături de crucea schițată pe cel mai înalt panou trimit cu gândul la drumul spre mântuire. Gabriel Jordan își esențializează fără a simplifica subiectul – dispariția, corodarea, prăbușirea în sine. Pete de rugină și stropi de apă acaparează un cer utopic, un orizont doar bănuit. Adi Judea readuce cu succes în discuție puterea pop-art-ului amintind, chiar prin titlu (un joc de cuvinte de altfel), Omniamac Donaldum, de celebrele Campbell, în timp ce la Iulia Mago întâlnim un drum cu două sensuri, Inside out, mizând atât pe întreg, ca formă, dar și pe imaginile care țâșnesc din fiecare bucată, în sine un spațiu plastic, ce alcătuiesc acest întreg. La Marton Katalin sesizăm senzualitatea texturilor, echilibrul între tehnică și obiectul finit, modul în care materialul folosit se încarcă afectiv de semnificație. Vânătorul de idei, de inteligență (Mindhunter) semnat de Anamaria Meza se instituie în sfera designului-obiect de artă. Pe strate-


giile fine ale desenelor nervurilor vegetale, pe dinamica internă a arhitecturilor grafice conținute de frunze (blocate totuși în forme fixe, unele, e drept, incomplete, sparte) își gândește lucrarea, Amprente vegetale, Alice Mondoacă. Ca și în cazurile altor plasticieni din expoziție, Evelyn Nagy se bizuie pe suplețea suprafețelor textile generând un impact vizual cald, învăluitor. Opera în sticlă a lui Adi Peter, Unde staționare, transmite, contrapunctic față de titlu, impresia de mișcare perpetuă a vieții și capacitatea luminii de a modifică nu doar forme, ci și umbre, transparențe ori opacități. Aceleași potențe ale luminii le descoperim și la Claudia Elena Peter, a cărei lucrare e un mix care preia ideea de vitraliu de culori ce se intersectează și forme care se nasc unele din altele cu o libertate deplină. Ovi Pop expune o pictură obiect, cu volume neconvenționale, cu încadrări care pot fi considerate excentrice dar născând o imagine vie o ochiului-tunel. Simplă la prima vedere, Spații intermoleculare a Adelei Popp, e o demonstrație a ambivalenței obiectelor, a faptului că nu vezi ceea ce vezi: piulițe, șaibe, fire sintetice capătă vizual cu totul alte conotații. Tot despre înțelesul simultan, despre partea nevăzută a lucrurilor aparent banale e și instalația Adelei Rusu – o fotografie deformată îți dă senzația că pășești suspendat în vidul reprezentat de trei borcănele ermetic închise. Lumina – se poate vedea din desele referiri la ea, la transparență ori opacitate – este una dintre temele centrale, probabil necăutate, ale expoziției de față. Marcel Slezinger e prezent cu o lucrare compozită, andezit și bronz, Punct de lumină. E un Torre di Pisa în miniatură, mult mai înclinat, dar care totuși nu se răstoarnă: e susținut de o pată de lumină, o fantă de lumină care are suficiente resurse pentru a nu lăsa lumea să se prăbușească. Opera Angelei Szabo pariază pe spectacolul vizual și pe un soi de excentricitate a expresiei, ca o parafrază a întrebării care urmărește arta contemporană, a interogației cât de mult poți

forța un obiect fără ca el să își piardă total sensul. Tot un mesaj deschis, polivalent, pornind din nou de la textură, cromatică, alternative conceptuale și o fluiditate magmară sugerată de fagurii de albine pune la bătaie și instalația Mihaelei Tatulescu, Flowers Memory. Tot la transferul de energie, vitală dar blândă, transfer făcut posibil de lemn și textil se oprește și Radu Tîrnoveanu în The Rope Man, botezat, modest, obiect textil. E omul din frânghie care poate fi oricând deșirat de vremi dar care poate face și toate legăturile posibile. Gyongyi Kerekes Ujvarossy stăpânește toate dexteritățile simplității. Simplitatea la care a ajuns nu e defel simplificatoare, reductivă, e o formă de meditație lăuntrică. Pictura pe sticlă a Laurei Ungur e un spectacol cromatic, un vârtej de culori absorbite de un punct plasat în partea de sus, ca un pot pictural care atrage și absoarbe totul. Adina Vesa construiește un turn al singurătății din cuburi de zahăr, metaforă a singurătății și izolării în mulțime, cu accente ușor patetice, în vreme ce lucrarea Teodorei Vlaicu conține o clară tensiune ideologică: pe imaginea unui bloc de locuințe “standard” sunt împrăștiați stropi de sânge care tâșnesc din arhicunoscutul simbol al secerei și ciocanului, ciocanul având însă în loc de mâner o sticlă de Coca-Cola. E vorba de generația Coca-Cola care se întoarce, cu inconștiență, la valorile totalitare? Limbajul e voit duplicitar, deschis. Putem spune, în consecință, că expoziția aceasta e caracterizată, înainte de toate, prin profilul plastic și ideatic pe care îl aduce. Că are un metabolism propriu care echivalează, într-o lume hăbăucă, cu triumful artei, a semnificațiilor profunde și de multe ori pierdute asupra unei realități care se retrage tot mai mult în tenebre. Ori că – de ce nu? – se identifică ea însăși cu o altă contemporaneitate, mai generoasă, mai ofertantă decât realitatea în sine. Iar stilistica unei lumi paralele propusă de FormArt e doza de echilibru interior de care cu toții avem nevoie.

5


SIMPLICITY AND METALANGUAGE Aurel CHIRIAC

FormArt. An inevitably bipolar title. Is this an exhibition grouped around the idea of form in art or one that encompasses (almost) all forms of art? Looking at the works included in the exhibition, it seems to be somewhere in the middle. More precisely - between form and forms. This makes the interaction with the works of art on display to be anything but traditional: the artistic expressions are so varied that we are dealing with what the Westerners have long called relational exhibition. The exhibition space is transformed into an exchange arena that does not abandon itself to simplicity or ease. The visual solutions oblige us not only to a permanent dialogue with the works, yet to different dialogues with each work. Once you are aesthetically or interpretatively convinced of an exhibit, you suddenly need other criteria, another effort to perceive the value in order to resonate with the next one. Therefore, I have chosen this type of text that opens an exhibition catalogue that may seem somewhat atypical: a puzzle type. But, I repeat, the way in which the styles, the present techniques, the messages, the relations between the sought irrationality and the sober imaginary, the feeling of artistic diversity pushed to the limits, the general environment that coagulates in a demonstration in itself, the preponderance of the form that in each case it comes out of itself and expresses something else - decorative, pictorial, spatial, environmental - it has forced us to propose the paraphrasing of each work rather than to try a uniformity, if not a levelling of the exhibition itself. It is true, nevertheless, that some works can be inscribed in the same artistic archipelagos, but to group them would have meant, inevitably, a degradation of the value of the present individuals. In a small sculpture Ana Maria Abrudan convinces us that light can adhere to opaque surfaces, thus reshaping the contorted areas of the world. Traian Boicescu, in his tapestry entitled Fossils, manages to electrify the 6

textile material while Ana Raveca Brânzaș proposes the forgotten symbolism of numbers and letters in a monochrome enchantment. The mixed technique allows Sanda Aurelia Ceuca (in Cocrete blue and Concrete yellow) to spread the traces left by some muddy boots in the sky, as an aggression to the sacred and divine. With Mihai Chițu we return to the area of ​​direct expressiveness: a lot of coals, but whose essence, the carbon, is also part of precious diamonds. (As I said, metalanguage accompanies all the works in the exhibition.) Gabriela Cristu Zgarbură artistically mixes, in a tapestry, the meaning of two words, mirage and menagerie, resulting in Miragerie where, among other animals, the human animal is present in the posthuman line. Suzana Fântânariu's collages (Totem I and II) also value ancestral symbols present on what we can guess to be two sarcophagi. The White-Collar Brotherhood signed by Daniela Frumușeanu has a strong social message (a white-collar brotherhood without a master, which stretches everywhere, an expression of the fact that it does not matter who they belong to, they have a power in themselves), a brotherhood somewhat doubled by Dorothea Fleiss's Object Book, reddened and with bloody notches, like a song of mourning for the endangered written culture. The composite work signed by Ilie Duță also has a tragic dimension: a plastic hand holding a flask filled with what was once the blood that gave it life. Károly-Zöld Gyöngy's work is a procession of black and white signs, an image of a permanent pre-apocalypse. The symbolism of Lucian Irimescu is downright violent: cutlery stuck in a porcelain animal. We could place it in the shadow of sadistic kitsch, especially since it is also doubled by an ironic title, Love animals. Mariana Gheorghiu's works also depict some of the world's victims, and Maria Gliga's Nest, a plant installation, promises nothing more - the eggs in the nest are already broken. Have they hatched or been destroyed before that? It is the permanent mystery of life. Gloria Grati gives volume


to the colours in Virtual Red, while Mariana Grumăzescu merely leaves us guess the shapes, imagine them in colour and contrast, birds and horses, while in Ileana Horoba Danci’s Selfie we perceive the concreteness, the hardness of the glazed tiles, in fact a visual story of self-annulment and the explosion of narcissism in contemporary society. Nicolae Moldovan's sculptures, of a stubborn minimalism, use the potencies of the scorched earth and of the waves converted into movement. Diana Oţet proposes a fragmented form of mural painting, with calm, soothing – yet already erased, pale - images of an endangered existence. Angela Popescu's Cold Spring combines the warmth of textiles with sober tones, the construction of overlapping squares also imposing a disciplined, severe rhythm to the work. Ramona Șlug also makes use of the palette of cold shades, although she represents gestures of extreme humanity in sculptures. Valentina Ștefănescu's Epidermis, in its silky simplicity, projects a multitude of interpretive possibilities, a mixture of the aquatic and vegetal world that, epidermally, can suffocate the human being. And Corina Baciu's Fleur du mal hides the image of a malicious reality under a refinement full of transparencies and pastel colours. With Epaminondas Tiotiu we return to ancestral symbols and techniques, several coarse, unfinished layers of metal being placed under the symbol of the spiral, of the return to the same, yet always different, point. Despite its monochromy, Mariana Achim’s work, Imaginary gardens, strikes by the lushness of the forms doubled by their transparency, while, also relying on the unhindered gaze, Corina Andor's Sedimentation economically, unostentatiously presents the transition from the suspected vegetable of the canvas to the mineral state, the slipping into a hardening which lurks all the time. Dorina Andrei Aldea's Bichromes is a visual story of frantic superlatives, from the thick paste of white greys to the vegetable partially hidden by the same paste with a short stroke in black and white where we can read the text: “When I write at night ...". Letiția Apostol paradoxically proposes an extremely neat Tower of Babel, built of squares many of which bear the same symbols, which resemble each other. As the colour palette is not a strong one either, the projection is that of the thought that the order (even if only apparent) can give rise to a Babylonian reality. Vioara Bara gives artistic content to objects that, at least theoretically, have nothing to do with it: a simple wooden bed frame, string and stones. A symbol of the cradle of the world, of the birth from

the primary magma of consciousness that will end up confessing the starry sky above me, the moral law within me (Making of the night is the edifying name of the work). Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilaș relies on geometry - especially on line - and colour, imagining captivating, magical universes. In Maria Bologa’s work we are dealing with a dialogue of the vegetable, artistically capturing both the texture that manages to imprint on the ceramics and the play of ​​blue-green greys. Maria Braun's Metamorphoses clip out the space using thin lines - wires - transforming a possible nest into a grabbing network. Elena Câmpian's monochrome embroidery (monochromatism characterizes most of the works on display) also takes over magical and vegetal elements as well as fragments of a circular arch with clear references to the Gothic ogive. Magda Mocan's Introspections live in the same area of ​​romantic reverie, a dialogue between the female silhouette made of wire and the painted characters belonging to the past. If Erzsébet Dobos practices a traditionalist, historical nonconformism, Hollo Barna does not surprise by the type of composition but by the objects chosen to build a visual space. Noemi Janko-Szep proposes a provocative triptych due to the accuracy of the technique used, the interpretative alternatives being numerous in this case as well. Of complete simplicity from a graphic point of view, but with an ideational (even ideological) load of force is the work signed by Remus Ilisie, Resist: an oval, empty frame of the painting stands on the wall despite the fact that the fulcrum, the hanger, is caught somewhere in the middle of the frame. We acknowledge that the picture is disturbing. The technical dexterity also stands out if we refer to Rodica Indig's Cohabitations, a spectacular plastic and glass installation in itself as a successful artistic metaphor. Anamaria Istoc also works in glass. Aqua is somewhat dominated by its strict meaning, but it cannot be reduced to its simple semantic physiology. Marta Jakobovitz mixes stone and ceramics in an extensive work, the fundamental variant of a horizontal road that ends in a vertical one, a spatial relationship that, together with the cross sketched on the highest panel, makes us think of the way to salvation. Gabriel Jordan essentializes his subject without simplifying it - disappearance, corrosion, collapse itself. Rust stains and splashes of water take over a utopian sky, a hardly perceived horizon. Through his work Omniamac Donaldum (a wordplay in itself), Adi Judea successfully brings back into discussion the power of pop art, reminding us of the 7


famous Campbell, while in Iulia Mago’s work, Inside out, we encounter a two-way road relying both on the whole, as a form, but also on the images that emerge from each piece, an artistic space in itself, that make up this whole. At Marton Katalin we notice the sensuality of textures, the balance between technique and the finished object, the way in which the material used is emotionally laden with meaning. The hunter of ideas, of intelligence (Mindhunter) signed by Anamaria Meza is established in the sphere of design-art object. Alice Mondoacă centres her work, Vegetal Prints, on the fine strategies of the vegetal rib designs, on the internal dynamics of the graphic architecture contained in the leaves (still blocked in fixed forms, some of them incomplete, broken). As in the cases of other artists in the exhibition, Evelyn Nagy relies on the suppleness of textile surfaces, generating a warm, enveloping visual impact. Contrary to its title, Adi Peter's glass work, Steady Waves, conveys the impression of perpetual movement of life and the ability of light to change not only shapes, but also shadows, transparencies or opacity. We discover the same potencies of light in Claudia Elena Peter’s work which is a mix that takes the idea of ​​stained glass of intersecting colours and shapes that are born from each other with complete freedom. Ovi Pop exhibits an object painting, with unconventional volumes, with frames that can be considered eccentric but giving birth to a vivid eye-tunnel image. Simple at first glance, Adela Popp's Intermolecular Spaces is a demonstration of the ambivalence of objects, of the fact that you do not see what you see: nuts, washers, synthetic yarns get completely different visual connotations. Adela Rusu's installation is also about the simultaneous meaning, about the invisible part of the seemingly trivial things - a deformed photo gives you the feeling that you are stepping suspended in the vacuum represented by three hermetically sealed jars. Light - it can be seen from the frequent references to it, to transparency or opacity - is one of the central themes, probably unperceived, of this exhibition. Marcel Slezinger is present with a composite work, andesite and bronze, Point of Light. It is a miniature Torre di Pisa, much more inclined, but which

8

does not overturn: it is supported by a spot of light, a slit of light that has enough resources to prevent the world from collapsing. Angela Szabo’s work bets on the visual show and on a kind of eccentricity of expression, as a paraphrase of the question that pursues contemporary art, of the interrogation of how much you can force an object without it completely losing its meaning. Another open, versatile message, starting again from the texture, chromatic, conceptual alternatives and a magmatic fluidity suggested by the honeycombs, is Mihaela Tatulescu's installation, Flowers Memory. Radu Tîrnoveanu also reveals the vital but gentle energy transfer, which is made possible by wood and textiles, in The Rope Man, modestly baptized as textile object. He is the man in the ropes who can always be torn by the weather but who can also make all possible connections. Gyongyi Kerekes Ujvarossy masters all the dexterities of simplicity. The simplicity she has reached is not at all simplistic, reductive, it is a form of inner meditation. Laura Ungur’s glass painting is a chromatic show, a whirlwind of colours absorbed by a dot placed at the top, like a pictorial pot that attracts and absorbs everything. Adina Vesa builds a tower of loneliness from sugar cubes, a metaphor for loneliness and isolation in the crowd, with slightly pathetic accents, while Teodora Vlaicu’s work contains a clear ideological tension: on the image of a “standard” apartment block are scattered splashes of blood gushing from the well-known symbol of the sickle and hammer, but the hammer has a bottle of Coca-Cola instead of a handle. Is it the Coca-Cola generation that unconsciously returns to totalitarian values? The language is deliberately duplicitous and open. We can say, consequently, that this exhibition is characterized, first of all, by the artistic and ideational profile it conveys. That it has its own metabolism which is equivalent, in a messy world, to the triumph of art, of the deep and often lost meanings over a reality that is increasingly retreating into darkness. Or that - why not? - identifies itself with another contemporaneity, more generous, more appealing than reality itself. And the stylistics of a parallel world proposed by FormArt is the dose of inner balance we all need.


FormArt/Proiect de artă contemporană Mihaela TĂTULESCU Pornind de la ideea că arta decorativă s-a transformat și a evoluat de la funcționalul decorativ la manifestările inovative ce presupun noi forme de comunicare, proiectul propune o abordare aparte a conceptului de formă în care libertatea de exprimare, de la un punct de vedere tradiționalist până la un concept minimalist, experimentarea unor tehnici inedite sau materiale neconvenționale transformă spațiul expozițional într-un dialog de forme decorative, picturale sau spațiale. Am moștenit cuvântul latinesc forma ce păstrează numeroase interpretări, conturând existența exterioară dar și pe cea abstractă a lucrurilor. Demersul conceptual de căutare a delimitărilor interioare a căpătat formă dar și o diversitate stilistică prin felul în care

artiștii invitați au experimentat un vast repertoriu de semne și simboluri traduse în notă contemporană în bidimensional sau tridimensional. Spațiul plastic al formei capătă sens atât în figurativul tapiseriilor de factură monumentală, în non-figurativul conceptului Fiber Art, în ready-made, artele focului (ceramică, metal şi sticlă) cât și în imprimeul artei digitale. Dincolo de plasticitatea în sine a formei delimitată liniar, valoric, cromatic sau prin textură exista un manifest al artistului care interferează cu ritmul existențial al vieții cotidiene. Lucrările transmit în conștiința privitorului mesaje, ce îl fac pe acesta conștient de puterea formei aspirantă la evadarea în spațiul ambiental.

FormArt/ Contemporary Art Project Mihaela TĂTULESCU Starting from the idea that decorative art has transformed and evolved from the decorative function to the innovative manifestations that infer new forms of communication, the project proposes a special approach of the concept of form in which freedom of expression, from a traditionalist point of view to a minimalist concept, experimenting with unique techniques or unconventional materials, transforms the exhibition space into a dialogue of decorative, pictorial or spatial forms. We have inherited the Latin word forma that preserves numerous interpretations, outlining not only the external but also the abstract existence of things. The conceptual approach of searching for inner delimitations took shape as well as a stylistic diversity through the way in which the invited artists experimented upon a vast repertoire

of signs and symbols translated in a two-dimensional or three-dimensional contemporary note. The artistic space of the shape acquires meaning both in the figurative of monumental tapestries, in the non-figurative concept of Fiber Art, in ready-made, fire arts (ceramics, metal and glass) as well as in the printing of digital art. Beyond the plasticity of the form itself, delimited from a linear, value, chromatic or texture standpoint, there is the artist’s manifesto that interferes with the existential rhythm of daily life. The works send messages in the viewer's consciousness, which make him aware of the power of the form aspiring to escape into the environmental space.

9


Ana Maria Abrudan (Cluj Napoca) FLOWING LIGHT, tablă sudată, 65x50cm

Traian Boicescu (Rm. Vâlcea) – FOSILE, tapiserie haute lisse, 170x270cm 10


Ilie Duță (Timișoara) – DESTIN, tehnică mixtă, 60x30x30cm

Gabriela Cristu (București) – MIRAJERIA, tapiserie haute lisse, 270x166 cm 11


Sanda Aurelia Ceuca (Rm. Vâlcea) – CONCRETE BLU, tehnică mixtă, 100x100 cm

Mihai Chițu (Curtea de Argeș) – CARBON, cărbuni, 30x40x40cm 12

CONCRETE YELLOW, tehnică mixtă, 100x100 cm


Noemi Janko-Szep (Oradea) – FĂRĂ TITLU, ceramică, 60x25 cm

Daniela Frumușeanu (București) – FRĂȚIA GULERELOR ALBE, colaj imprimare serigrafică, imprimare liberă, 274x37cm 13


Ana Raveica Brânzaș (Cluj Napoca) – DESCÂNTEC, pâslă, 160x92cm 14

Károly-Zöld Gyöngy (Cluj-Napoca) – AX, tehnica mixta 70x50cm


Dorotheea Fleiss (Carei) – CARTE OBIECT, tehnică mixtă, 20x35cm

Suzana Fântânariu (Timișoara) – TOTEM I și II, colaj, 180X85X2cm 15


Mariana Gheorghiu (Cluj Napoca) – OCHII CARE VĂD, instalație,tehnică mixtă, 300x200 cm

Vioara Bara (Oradea) – INIMI ROȘII ÎN FACEREA NOPȚII, instalație, 200x160 cm 16


Gloria Gratti (Timișoara) – CREATOR, gresie, glazuri, 45x9x34

Mariana Grumăzescu (București) – PĂSĂRI ȘI CAI, tehnica hautelisse 200x170 cm 17


Nicolae Moldovan (Timișoara) – ARHITECTURĂ ROȘIE, modelaj liber lut, 62x58x16cm

Ileana Horoba-Danci (Baia Mare) – SELFIE, faianță glazurată arsă, 50x20x10x37cm 18


Corina Baciu (Oradea) – FLEUR DU MAL, colaj textil, 90x90cm

Angela Popescu (Cluj Napoca) – PRIMĂVARA RECE, tehnică mixtă, 100x100 cm 19


Valentina Ștefănescu (Timișoara) – EPIDERMIS, crochet, 170x100 cm

Adela Popp (Oradea) – SPAȚII INTERMOLECULARE, tehnică mixtă, 70x50 cm 20


Alexandra Chiș (Oradea) – PSEUDOVEȘMÂNT, tehnică mixtă, 70x50 cm

Mariana Achim (Oradea) – GRĂDINI IMAGINARE, broderie, 200x80cm 21


Maria Bologa (Oradea) – DIALOG, ceramică arsă Raku, 40x30 cm

Hollo Barna (Oradea) – SEARCHING FOR A POSSIBLE AXIS, instalație 22


Dorina Andrei Aldea (Oradea) – PREȚIOASELE BICROMII, acryl pe pânză, 40x40cm

Letiția Apostol (Oradea) – TURNUL BABEL, instalație cupru, 100x130 cm 23


Lucian Irimescu (Craiova) – LOVE ANIMALS, instalație, 10x20cm

Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilaș (Oradea) – INTERSECȚII 1,2, artă digitală, 100x100 cm 24


Erzsébet Dobos (Oradea) – TOTUL ESTE SUB CONTROLSTUDIU DE CAZ, tehnică mixtă, 100x70 cm

Maria Braun (Oradea) – METAMORFOZE, tehnică mixtă, 70x70 cm 25


Adina Vesa (Oradea) – PORȚIA DE IZOLARE, instalație zahăr

Elena Felicia Cîmpian (Oradea) – VITRALIU, broderie,100x130 cm 26


Diana Oțet (Cluj Napoca) – THE MEMORY OF THE WALLS, instalatie BCA imprimare grafică

Corina Andor (Oradea) – SEDIMENTARE, broderie, 128x70 cm 27


Epaminonda Tiotiu (Cluj Napoca) – ALCHIMIE, tehnică mixtă, 40x40x34 cm 28

Remus Ilisie (Oradea) – REZIST, ready made, 12x17cm


Anamaria Istoc (Oradea) – AQUA, sticlă fuzionată, 50x 60cm

Rodica Indig (Oradea) – CONVIEȚUIRI, instalație plastic, sticlă, 150X80 cm 29


Marta Jakobovits (Oradea) – MARCAJE PE UN SEGMENT DE DRUM, instalație ceramică, piatră 30

Magda Mocan (Oradea) – INTROSPECȚIE, sârmă țesută, 170x40x40 cm


Teodora Vlaicu (Oradea) – CÂTE BORDEE ATÂTEA OBICEE, tehnică mixtă, 70x40 cm

Marcel Slezinger (Oradea) – PUNCT DE LUMINĂ, andezit și bronz, 20x11x11 cm 31


Adela Rusu (Oradea) – LIFE FLOATING, digital art, instalatie, 25x17 cm

Andreea Anamaria Meza (Oradea) – MINDHUNTER, tehnică mixtă, 35x35 cm 32


Adi Peter (Oradea) – STAȚIONARE, sticlă termoformată, 75x75x70 cm

Eveline Naghy (Oradea) – AQUAMARINE, tehnică mixtă, 200x160 cm 33


Ovi Pop (Oradea) – PATRU SEZOANE, ready made, digital art, 20x30 cm

Iulia Mago (Oradea) – INSIDE OUT, instalație ambientală, broderie 34


Alice Mondoacă (Oradea) – AMPRENTE VEGETALE, ceramică,190x70 cm

Márton Katalin (Oradea) – POVESTEA STRATURILOR, hârtie manuală, 70x100cm 35


Ramona Șlug (Curtea de Argeș) – LEGĂTURI UMANE, rășină acrilică, 70x15x10 cm

Laura Ungur (Oradea) – POLUL MEU, pictură sticlă, 50x50 cm 36


Maria Gliga (Tg. Mureș) – CUIB, instalație vegetală, 70x45 cm

Angela Szabo (Roșia, Bihor) – SEMN, instalație vegetală 37


Gabriel Jordan (Oradea) – RUSTY FORM, tablă patinată, 37x50 cm

Mihaela Tătulescu (Oradea) – FLOWERS MEMORY, instalație faguri, tehnică mixtă, 260x170 cm 38


Radu Tîrnovean (Oradea) – THE ROAP MAN, obiect textil, 30X25 cm

Gyongyi Kerekes Ujvarossy (Oradea) – CARTEA SCHIMBĂRILOR, instalație, 170x200x150 cm 39


Adi Judea (Oradea) – OMNIA MACDONALDUM PORTO, instalație

Elena Claudia Peter (Oradea) – CONEXIUNI, sticlă pictată, 70x50 cm 40


Millions discover their favorite reads on issuu every month.

Give your content the digital home it deserves. Get it to any device in seconds.