Curs 7 Coliziuni formale ale geometriei Când două forme diferite geometric sau ca orientare colizionează şi se interpenetrează reciproc, ecare va tânji după supremaţia vizuală. Sunt generate astfel următoarele forme:
Cele două forme pot renunţa complet la individualitatea lor, generând prin fuziunea lor o nouă formă, compozită.
Una din cele două forme o poate primi pe cealaltă în volumul său.
Cele două forme îşi păstrează identitatea şi îşi împart porţiunile interpenetrate ale volumelor lor.
Cele două forme pot separate, dar legate de un al treilea element ce aminteşte de geometria uneia din formele originale.
Forme diferite ca geometrie sau orientare pot incorporate într-o singură organizare din următoarele motive: - pentru a acomoda sau accentua diferitele cerinţe ale spaţiului interior şi formei exterioare; pentru a exprima importanţa funcţională sau simbolică a unei forme sau spaţiu în cadrul unui context; pentru a genera o formă compozită care să incorporeze geometrii contrastante într-o organizare de tip centralizat
- pentru a direcţiona un spaţiu (volum) către o anumită caracteristică a sitului; pentru a extrage o formă determinată dintr-o construcţie; pentru a exprima şi articula diversele sisteme structurale şi de instalaţii dintr-o clădire.
- pentru a întări o simetrie locală într-o formă construită; pentru a răspunde geometriei contrastante a topograei sitului sau vegetaţiei, limitei, structurii adiacente; pentru a marca o direcţie existentă pe sit.
Cercuri şi pătrate
Oraş ideal, Vicenzo Scamozzi 1615 O formă circulară poate sta liberă pe situl său, incorporând însă geometrii rectangulare.
Ambasada Franţei din Brasilia, Cancelarie, Le Corbusier 1964-1965
Teatro Marittimo, Vila lui Hadrian, Tivoli, Italia, 118-125 O formă circulară poate acţiona ca o balama, unicând forme contrastante ca geometrie sau orientare.
Muzeu, Dusseldorf, Germania, James Stirling & Michael Wilford, 1975
Murray House, Massachusetts, MLTW/ Moore şi Turubull 1969 Un spaţiu circular (cilindric) poate servi pentru a organiza spaţiile într-o închidere rectangulară.
Grile rotite Oraş ideal de Antonio Filarete 1464
Pearl Mosque, palatul imperial Agra, India, 1658-1707, Aurangzib Exteriorul moscheii se acomodeză contextului, iar interiorul se orientează exact după punctele cardinale.
St. Mark’s Tower (proiect), New York, 1929, F. L. Wright
Taliesin West, Arizona, F. L. Wright, 1938-59 Diagrama geometriei ce regularizează dispunerea în plan
Schiţe de concept pentru House III pentru Robert Miller, Lakeville, Conneticut, Peter Eisenmann, 1971
Articularea formei Noţiunea de articulare a formei se referă la maniera în care suprafeţele unei forme contribuie la denirea conguraţiei şi volumului său. O formă articulată este aceea care îşi manifestă clar muchiile, colţurile, suprafeţele. Suprafeţele apar ca plane cu conguraţii distincte; întreaga conguraţie a formei este uşor de perceput. În mod similar, un grup articulat de forme are accentuate nuturile, rosturile, îmbinările, formele sale constitutive exprimându-şi clar individualitatea ecăruia. Articularea formei se produce prin: - diferenţierea suprafeţelor adiacente prin schimbări de material, culoare, textură
- dezvoltând colţul ca un element liniar distinct, independent de suprafaţă
- îndepărtând colţurile, separând astfel zic planele adiacente
- iluminare, provocând contrast (lumină/întuneric) la colţuri
În contrast la forma articulată avem forma racordată, în care colţurile sunt rotunjite, muiate, pentru a accentua întregul, volumul global; sau un material, o textură, o culoare sau ornament care să se întindă peste toate suprafeţele volumului; coborând nivelul de individualizare al suprafeţelor şi accentuând volumul general.
Muchii şi colţuri Din moment ce articulaţia formei depinde în mare măsură de cum îi sunt denite suprafeţele şi cum se întâlnesc la colţuri, în centrul atenţiei este colţul.
Colţul: - se poate articula prin contrastul suprafeţelor - se poate oculta prin suprapunerea cu un pattern optic oarecare - percepţia noastră asupra lui este inuenţată de legile perspectivei şi lumină
Marea problemă perceptivă: când este un colţ activ din punct de vedere perceptiv? În cadrul percepţiei căutăm regularitate şi continuitate. Avem astfel tendinţa de a regulariza micile abateri, accente. De exemplu un plan cu o mică inexiune îl vom percepe tot plan, fără să-i sesizăm colţul. -în care punct devin aceaste deviaţii unghiuri clare, ascuţite? -linie segmentată sau continuă? -în ce punct se curbează acest segment?
COLŢURI
Colţurile denesc întâlnirea a două plane. Dacă două plane se ating în mod simplu, aparenţa colţului va depinde de tratamentul vizual al suprafeţelor; acest tip de colţ accentuează volumul unei forme.
Un colţ poate întărit prin introducerea unui element independent ce articulează colţul ca factor liniar; deneşte muchiile planelor, devine un factor pozitiv în denirea formei.
Dacă o deschidere este practicată la colţ, unul dintre plane pare că-l depăşeşete pe celălalt; deschiderea degradează colţul, dar accentuează calităţile planare ale suprafeţei în detrimentul volumului general.
Dacă nici unul dintre plane nu se petrece peste celălalt, se creează la colţ un volum “spaţial” ce înlocuieşte colţul. Acest colţ deteriorează volumul, permite scurgerea spaţiului interior, dar accentuează calităţile planare ale suprafeţelor în spaţiu.
Rotunjirea colţurilor accentuează continuitatea suprafeţelor formei, capacitatea volumului şi înmuierea conturului. Scara razei este importantă; dacă este prea mică devine nesemnicativă din punct de vedere vizual; dacă este prea mare afectează forma exterioară şi spaţiul interior.
Arhitectura tradiţională japoneză. Colţul ca loc de întâlnire al elementelor.
Un colţ simplu accentuează volumul. J. M. Pei, New York 1968, Muzeul Everson
Colţ articulat ca element independent. Mies van der Rohe, Apartamente Chicago 1953-1956
colţul accentuează (subliniază) forma clădirii Bazilica Vicenza, A. Palladio 1545
Turnul Einstein, Potsdam, Germania, 1919, Eric Mendelson
Turn de laboratoare, clădirea Johnson Wax, Wisconsin, 1950, F. L. Wright Colţurile rotunde care întăresc continuitatea suprafeţei, compactitatea volumului, moliciunea formei
Museum of China Central Academy of Fine Arts, Arata Isozaki, Beijing, 2008
Kubler house, Chile, 2008, 57 studio Deschiderea colţului-transparenţă, uiditatea spaţiului, accentuarea planelor în defavoarea volumului. Kaufmann Desert House, Palm Springs, California, 1946, Richard Neutra Articulări de suprafaţă
Percepţia noastră privind conguraţia, dimensiunea, scara, proporţia şi greutatea vizuală este afectată de proprietăţile suprafeţei şi de context.
Articulaţia cea mai directă a conguraţiei unui plan se realizează contrastând culorile culorile faţă de cele ale contextului; greutatea vizuală poate variată prin valoarea tonală a culorii.
Imaginea frontală relevă conguraţia reală a unui plan; cele oblice distorsionează.
Elemente de scară cunoscută ajută percepţiei scării şi dimensiunii suprafeţei.
Textura afectează greutatea vizuală, scara şi luminozitatea.
Conguraţia şi percepţia unei suprafeţe poate distorsionată sau exagerată prin anumite structuri grace.
Suprafeţe diverse ca culoare, textură şi structură ornamentală:
Hoffman House, New York, Richard Meier 1966-1967
Vincent Street Flats, Londra, 1928, Edwin Lutyens
Palazzo Medici-Ricardo, Florenţa, Italia Michelozzi 1444-1460
Exemple de structuri liniare întărind înălţimea sau lungimea unei forme, unicând suprafeţele şi denindu-i calitatea de textură:
CBS Building, New York, Eero Saarinen 1962-1964
John Deere & Company Building, Illinois, 1961/64, Eero Saarinen
Trecerea de la o faţadă cu un pattern cu goluri la o faţadă deschisă articulată de o ramă:
IBM Research Centre, Marcel Breuer 1961 Textură de umbră şi lumină ce întrerupe continuitatea suprafeţei