Page 1

Curs 7 Coliziuni formale ale geometriei Când două forme diferite geometric sau ca orientare colizionează şi se interpenetrează reciproc, ecare va tânji după supremaţia vizuală. Sunt generate astfel următoarele forme:

Cele două forme pot renunţa complet la individualitatea lor, generând prin fuziunea lor o nouă formă, compozită.

Una din cele două forme o poate primi pe cealaltă în volumul său.

Cele două forme îşi păstrează identitatea şi îşi împart porţiunile interpenetrate ale volumelor lor.

Cele două forme pot  separate, dar legate de un al treilea element ce aminteşte de geometria uneia din formele originale.

Forme diferite ca geometrie sau orientare pot  incorporate într-o singură organizare din următoarele motive: - pentru a acomoda sau accentua diferitele cerinţe ale spaţiului interior şi formei exterioare; pentru a exprima importanţa funcţională sau simbolică a unei forme sau spaţiu în cadrul unui context; pentru a genera o formă compozită care să incorporeze geometrii contrastante într-o organizare de tip centralizat

- pentru a direcţiona un spaţiu (volum) către o anumită caracteristică a sitului; pentru a extrage o formă determinată dintr-o construcţie; pentru a exprima şi articula diversele sisteme structurale şi de instalaţii dintr-o clădire.

- pentru a întări o simetrie locală într-o formă construită; pentru a răspunde geometriei contrastante a topograei sitului sau vegetaţiei, limitei, structurii adiacente; pentru a marca o direcţie existentă pe sit.


Cercuri şi pătrate

Oraş ideal, Vicenzo Scamozzi 1615 O formă circulară poate sta liberă pe situl său, incorporând însă geometrii rectangulare.

Ambasada Franţei din Brasilia, Cancelarie, Le Corbusier 1964-1965

Teatro Marittimo, Vila lui Hadrian, Tivoli, Italia, 118-125 O formă circulară poate acţiona ca o balama, unicând forme contrastante ca geometrie sau orientare.

Muzeu, Dusseldorf, Germania, James Stirling & Michael Wilford, 1975

Murray House, Massachusetts, MLTW/ Moore şi Turubull 1969 Un spaţiu circular (cilindric) poate servi pentru a organiza spaţiile într-o închidere rectangulară.


Grile rotite Oraş ideal de Antonio Filarete 1464

Pearl Mosque, palatul imperial Agra, India, 1658-1707, Aurangzib Exteriorul moscheii se acomodeză contextului, iar interiorul se orientează exact după punctele cardinale.

St. Mark’s Tower (proiect), New York, 1929, F. L. Wright

Taliesin West, Arizona, F. L. Wright, 1938-59 Diagrama geometriei ce regularizează dispunerea în plan

Schiţe de concept pentru House III pentru Robert Miller, Lakeville, Conneticut, Peter Eisenmann, 1971


Articularea formei Noţiunea de articulare a formei se referă la maniera în care suprafeţele unei forme contribuie la denirea conguraţiei şi volumului său. O formă articulată este aceea care îşi manifestă clar muchiile, colţurile, suprafeţele. Suprafeţele apar ca plane cu conguraţii distincte; întreaga conguraţie a formei este uşor de perceput. În mod similar, un grup articulat de forme are accentuate nuturile, rosturile, îmbinările, formele sale constitutive exprimându-şi clar individualitatea ecăruia. Articularea formei se produce prin: - diferenţierea suprafeţelor adiacente prin schimbări de material, culoare, textură

- dezvoltând colţul ca un element liniar distinct, independent de suprafaţă

- îndepărtând colţurile, separând astfel zic planele adiacente

- iluminare, provocând contrast (lumină/întuneric) la colţuri

În contrast la forma articulată avem forma racordată, în care colţurile sunt rotunjite, muiate, pentru a accentua întregul, volumul global; sau un material, o textură, o culoare sau ornament care să se întindă peste toate suprafeţele volumului; coborând nivelul de individualizare al suprafeţelor şi accentuând volumul general.


Muchii şi colţuri Din moment ce articulaţia formei depinde în mare măsură de cum îi sunt denite suprafeţele şi cum se întâlnesc la colţuri, în centrul atenţiei este colţul.

Colţul: - se poate articula prin contrastul suprafeţelor - se poate oculta prin suprapunerea cu un pattern optic oarecare - percepţia noastră asupra lui este inuenţată de legile perspectivei şi lumină

Marea problemă perceptivă: când este un colţ activ din punct de vedere perceptiv? În cadrul percepţiei căutăm regularitate şi continuitate. Avem astfel tendinţa de a regulariza micile abateri, accente. De exemplu un plan cu o mică inexiune îl vom percepe tot plan, fără să-i sesizăm colţul. -în care punct devin aceaste deviaţii unghiuri clare, ascuţite? -linie segmentată sau continuă? -în ce punct se curbează acest segment?


COLŢURI

Colţurile denesc întâlnirea a două plane. Dacă două plane se ating în mod simplu, aparenţa colţului va depinde de tratamentul vizual al suprafeţelor; acest tip de colţ accentuează volumul unei forme.

Un colţ poate  întărit prin introducerea unui element independent ce articulează colţul ca factor liniar; deneşte muchiile planelor, devine un factor pozitiv în denirea formei.

Dacă o deschidere este practicată la colţ, unul dintre plane pare că-l depăşeşete pe celălalt; deschiderea degradează colţul, dar accentuează calităţile planare ale suprafeţei în detrimentul volumului general.

Dacă nici unul dintre plane nu se petrece peste celălalt, se creează la colţ un volum “spaţial” ce înlocuieşte colţul. Acest colţ deteriorează volumul, permite scurgerea spaţiului interior, dar accentuează calităţile planare ale suprafeţelor în spaţiu.

Rotunjirea colţurilor accentuează continuitatea suprafeţelor formei, capacitatea volumului şi înmuierea conturului. Scara razei este importantă; dacă este prea mică devine nesemnicativă din punct de vedere vizual; dacă este prea mare afectează forma exterioară şi spaţiul interior.

Arhitectura tradiţională japoneză. Colţul ca loc de întâlnire al elementelor.


Un colţ simplu accentuează volumul. J. M. Pei, New York 1968, Muzeul Everson

Colţ articulat ca element independent. Mies van der Rohe, Apartamente Chicago 1953-1956

colţul accentuează (subliniază) forma clădirii Bazilica Vicenza, A. Palladio 1545

Turnul Einstein, Potsdam, Germania, 1919, Eric Mendelson

Turn de laboratoare, clădirea Johnson Wax, Wisconsin, 1950, F. L. Wright Colţurile rotunde care întăresc continuitatea suprafeţei, compactitatea volumului, moliciunea formei

Museum of China Central Academy of Fine Arts, Arata Isozaki, Beijing, 2008


Kubler house, Chile, 2008, 57 studio Deschiderea colţului-transparenţă, uiditatea spaţiului, accentuarea planelor în defavoarea volumului. Kaufmann Desert House, Palm Springs, California, 1946, Richard Neutra Articulări de suprafaţă

Percepţia noastră privind conguraţia, dimensiunea, scara, proporţia şi greutatea vizuală este afectată de proprietăţile suprafeţei şi de context.

Articulaţia cea mai directă a conguraţiei unui plan se realizează contrastând culorile culorile faţă de cele ale contextului; greutatea vizuală poate  variată prin valoarea tonală a culorii.

Imaginea frontală relevă conguraţia reală a unui plan; cele oblice distorsionează.

Elemente de scară cunoscută ajută percepţiei scării şi dimensiunii suprafeţei.

Textura afectează greutatea vizuală, scara şi luminozitatea.

Conguraţia şi percepţia unei suprafeţe poate  distorsionată sau exagerată prin anumite structuri grace.


Suprafeţe diverse ca culoare, textură şi structură ornamentală:

Hoffman House, New York, Richard Meier 1966-1967

Vincent Street Flats, Londra, 1928, Edwin Lutyens

Palazzo Medici-Ricardo, Florenţa, Italia Michelozzi 1444-1460

Exemple de structuri liniare întărind înălţimea sau lungimea unei forme, unicând suprafeţele şi denindu-i calitatea de textură:

CBS Building, New York, Eero Saarinen 1962-1964

John Deere & Company Building, Illinois, 1961/64, Eero Saarinen

Trecerea de la o faţadă cu un pattern cu goluri la o faţadă deschisă articulată de o ramă:

IBM Research Centre, Marcel Breuer 1961 Textură de umbră şi lumină ce întrerupe continuitatea suprafeţei

Sem 1 curs ta 07 coliziuni formale ale geometriei