Ana Virlan - Dincolo de literatura (eseuri) - 2017

Dar, cei trecuţi la index nu pot fi decât cei care nu pot vedea adevărul. Iar autorul îi pedepseşte acoperindu-i cu indiferenţa şi uitarea, într-un epilog cu valoare de epitaf, de necrolog: „Lebedev, Keller, Ganea, Ptiţîn şi multe alte personaje ale povestirii noastre trăiesc ca mai înainte, s-au schimbat puţin şi aproape că nu avem ce relata despre ele.”

Deşi pare că nu prea vede de departe (intenţiile găunoase ale celorlalţi), Mîşkin nu poate fi acuzat de infantilism. Sunt atitudini şi replici care ne dovedesc claritatea de gândire şi spiritul lui analitic: în casa Epancinilor – „acum obişnuiesc să studiez chipurile cu atenţie”; când e rugat să o descrie pe Aglaia Ivanovna – „Sunteţi extraordinar de frumoasă. [...] Frumuseţea este o enigmă”, „să nu credeţi că doar naivitatea m-a făcut să vorbesc atât de sincer despre chipurile dumneavoastră.

O, nu, nu-i asta! Poate că am avut motivele mele”; ori întrebat de Lizaveta Prokofievna: „Chiar nu crezi că [Gavrila] te-a tras mereu pe sfoară?”, şi... răspunzând scurt: „Ştiu prea bine că uneori mă înşeală. Şi el ştie că eu ştiu.” Îl văd aşadar pe Mîşkin (în această situaţie) în postura de Cavaler al refuzului asumat. Personajul nu suferă cu siguranţă de miopie socială şi caracterologică (în privinţa observării celorlalţi), ci doar, pur şi simplu, nu vrea să fie părtaş la relele lumii.

Că nu e un naiv, dovedesc şi momentele în care ia atitudine. Când Aglaia afirmă că îl iubeşte pe Ganea, Prinţul o contrazice (mai întâi timid, pe şoptite, mai apoi ferm, aşa cum se cere mărturisit adevărul). Mîşkin e în fond exemplul viu al celui care refuză (trebuie să refuze!), indiferent de timpuri, lumea şi determinismul ei, căutând propria eliberare, propria ... libertate.

40