Nicholas sparks accidentul

— Sper.

— Mă iei peste picior?

Jonah zâmbi cu gura până la urechi.

— Cam aşa. Dar să ştii că avea un gust ciudat.

Miles şi Jonah opriră în faţa unei case de cărămidă cu două etaje şi parcară în faţa cutiei poştale. Peluza purta toate însemnele că aparţine cuiva căruia îi plăcea grădinăritul. De-a lungul aleii fuseseră plantate panseluţe, în jurul rădăcinilor pomilor fuseseră presărate ace de pin şi singurele frunze care se vedeau pe jos erau cele căzute în noaptea precedentă. Sarah dădu la o parte perdeaua şi le făcu semn cu mâna din casă. Peste un moment, deschidea uşa de la intrare.

— Oh! arăţi impresionant, spuse ea.

Mâna lui Miles se duse absent la cravată.

— Mulţumesc.

— Eu vorbeam cu Jonah, spuse ea făcând cu ochiul, iar Jonah îi aruncă o privire tatălui său cu o expresie victorioasă.

Era îmbrăcat cu pantaloni bleumarin şi o cămaşă albă şi părea atât de curat, de parcă ar fi ieşit de-a dreptul din biserică. O îmbrăţişă pe Sarah cu toată puterea.

De la spate, Sarah scoase un set de maşinuţe de dimensiunea unor cutii de chibrituri, pe care i le dădu lui Jonah.

— Pentru ce sunt astea? întrebă el.

— Am vrut să ai cu ce să te joci cât timp eşti aici, spuse ea. Îţi plac?

El se uită fix la cutie.

— E grozav! Tati… uită-te!

Ridică cutia în aer.

— Văd. Ai spus mulţumesc?

— Mulţumesc, domnişoară Andrews.

— Cu plăcere.

De îndată ce Miles se apropie, Sarah se ridică în picioare şi-l salută cu un sărut.

— Glumeam, să ştii. Şi tu arăţi bine. Nu sunt obişnuită să te văd cu haină şi cravată în miezul zilei. Îi pipăi uşor reverul. M-aş putea obişnui cu asta.

— Mulţumesc, domnişoară Andrews, spuse el, imitându-şi fiul. Şi dumneavoastră arătaţi foarte bine. Şi chiar aşa era. Dacă putea spune aşa ceva, cu cât o cunoştea mai bine, cu atât părea să devină mai drăguţă, indiferent cu ce era îmbrăcată.

— Sunteţi gata să intraţi? îi întrebă ea.

— Când vrei tu, îi răspunse Miles.

— Dar tu, Jonah?

— Mai sunt şi alţi copii?

— Nu. Îmi pare rău. Doar nişte adulţi. Dar să ştii că sunt foarte cumsecade şi de-abia aşteaptă să te cunoască.

El încuviinţă din cap şi ochii i se îndreptară din nou spre cutia cu maşinuţe.

— Pot s-o deschid acum?

— Dacă vrei. E a ta, aşa că poţi s-o deschizi oricând vrei.

— Şi pot să mă joc cu ele şi pe-afară?

— Sigur, spuse Sarah. De-asta le-am cumpărat.

— Dar mai întâi, adăugă Miles, intervenind în discuţie, trebuie să intri şi să faci cunoştinţă cu toată lumea. Şi, dacă pe urmă te duci afară să te joci, nu vreau să te murdăreşti înainte de masă.

— Bine, acceptă Jonah pe loc şi, după expresia de pe chipul lui, se părea că el chiar credea că o să rămână curat.

Cu toate acestea Miles nu îşi făcea iluzii. Un băiat de şapte ani care se joacă afară? Nicio şansă, dar era de sperat că n-o să se murdărească prea tare.

— Bine, atunci, spuse Sarah. Hai să intrăm. Vreau totuşi să vă avertizez…