242
Sylvia Day
seama că el îmi studia chipul, pe care mi-l feream. Iar când mi-a luat mâna şi mi-a dus-o la buze, mi-a venit să plâng. Încă nu-mi revenisem complet după cearta din parc, iar asta fusese cea mai mică dintre problemele pe care trebuia să le rezolvăm. Nici unul dintre noi n-a scos o vorbă până când am ajuns la apartamentul lui. Când am intrat în casă, el m-a tras, fără să se oprească măcar o clipă în livingul lui minunat sau pe hol, până în dormitor. Acolo, întinse pe pat, se aflau o rochie de cocktail uluitoare, de culoarea ochilor lui, şi un superb halat de casă de mătase neagră, lung până-n pământ. – Ieri, înainte de cină, am avut un pic de timp şi am făcut nişte cumpărături, îmi explică el. Temerile mele se potoliră pu in, uşurate de încântarea că el fusese atât de delicat. – Mul umesc. Îmi luă geanta şi o puse pe un scaun, aproape de şifonier. – Aş vrea să te faci comodă. Pune- i halatul sau ceva de-al meu, ce vrei! O să deschid o sticlă de vin să ne liniştim, iar când eşti gata, stăm de vorbă. – Aş vrea întâi să fac un duş scurt. Aş fi vrut să putem separa cele petrecute în parc de ceea ce aveam să-i spun, astfel încât fiecare subiect să fie discutat în limitele lui, însă n-aveam de ales. Fiecare zi care trecea sporea primejdia ca altcineva să-i spună ceea ce trebuia să audă doar de la mine. – Cum vrei, îngeraş! Simte-te ca acasă! În timp ce mă îndreptam spre baie, l-am sim it cât e de îngrijorat, dar ceea ce urma să-i spun trebuia să aştepte până când aveam să fiu în stare să-mi revin
Atractia_LT.indd 242
06.03.2013 09:25:35