Revista Alfa Omega TV Magazin 14.3 - „Pentru o vreme ca aceasta” (mai-iunie 2024)

Page 1

PENTRU O VREME CA ACEASTA

ALFA OMEGA TV MAGAZIN ALFAOMEGA.T V Anul 14, nr. 3
MAI/IUNIE 2024 ACEASTĂ REVISTĂ SE DISTRIBUIE GRATUIT PROGRAMUL ALFA OMEGA TV  MAI/IUNIE
-

Dinspre nordul

îndepărtat

Operațiunea JOKTAN Pe calea amăgirii A început necazul cel mare?
Elemente esențiale ale profețiilor biblice Înțelegând apocalipsa
ÎN
Ziua se apropie Ceasul de pe urmă Israel și Biserica
APARIȚIE NOUĂ DESCOPERIREA LUI DANIEL SPERANȚĂ
MIJLOCUL HAOSULUI

PENTRU O VREME CA ACEASTA CUPRINS

Atunci când a luat ființă

Alfa Omega în 1994, nu am bănuit că planul Domnului, începând cu modul în care El ne-a dat și numele de Alfa Omega, va viza în primul rând cea de-A Doua Venire a Domnului. Dacă ar fi să sintetizez cei 30 de ani de slujire prin Alfa Omega, punctul de plecare ar fi: lucrarea Alfa Omega a fost ideea Lui, El a inițiat-o, a încredințat-o spre administrare unor credincioși aleși de El, El o finanțează, o protejează, îi deschide uși de favoare. El o poartă mai departe în fiecare zi pe aripi de rugăciune și mijlocire.

Alfa Omega este o lucrare de pionierat, de apostolat în media creștină, un experiment divin, născut și purtat „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Domnului”. Prin această lucrare, El arată credincioșilor că ceea ce El inițiază, El și finanțează, că ascultarea de vocea Lui, umblarea sub călăuzirea Lui la nivel de detalii, sunt nu numai posibile, dar sunt și absolut necesare.

Prin Alfa Omega, Domnul Și-a promovat întotdeauna agenda Lui, nu a omului, nu a unei instituții bisericești sau omenești, arătând că este necesară alergarea pe un culoar clar, destinat fiecărei lucrări, într-un context religios complex, când multe lucrări și proiecte din sfera spirituală sunt poziționate pe culoare diferite și alergă sprintul final.

Dumnezeu ne-a crescut odată cu lucrarea, vorbesc de familia noastră, îngăduind și corectând delicat erori sau lucruri făcute din râvna omenească.

Alfa Omega înseamnă și o echipă de slujitori; unii au fost și sunt parte din lucrare pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, dar fiecare înțelegând diferența dintre „a lucra la Alfa Omega” și „a fi parte din Alfa Omega”.

Celor care nu au înțeles acest lucru, după un timp de test, Dumnezeu le-a deschis alte uși de slujire, după potențialul, disponibiltatea și echiparea spirituală a fiecăruia.

Alfa Omega a fost și este de 30 de ani o lucrare pornită din România, pentru români, fără ingerințe din afară, chiar bine intenționate. Ne-am păstrat statutul de întâi născut chiar dacă ispitele au fost mari și opțiunile multiple.

Închei de multe ori emisiunea săptămânală „Alfa Omega în Obiectiv” cu îndemnul: „Fii pe mai departe parte din lucrarea Alfa Omega”. Mulți români sunt parte din lucrarea Alfa Omega prin rugăciune, mărturii, sprijin financiar, dincolo de denominațiune creștină sau biserică locală. Cei care se simt parte din familia extinsă Alfa Omega înțeleg câteva lucruri care ne caracterizează și

care sunt rațiunea nostră de a sluji, într-o vreme ca aceasta:

1. Biblia - Cuvântul inspirat a lui Dumnezeu.

2. Mântuirea prin credința în Hristos.

3. Cunoașterea persoanei și a lucrării Duhului Sfânt.

4. Extinderea Împărăției în toate mediile, structurile sociale, segmente ale societății.

5. Restaurarea identității și autorității credincioșilor.

6. Restaurarea altarului rugăciunii în viața personală, biserică, națiune.

7. Pregătirea Miresei pentru întâlnirea cu Mirele.

8. Promovarea lucrărilor de vindecare –eliberare – restaurare.

9. Voce Pro-Israel ca o condiție a intrării noastre în binecuvântare și destin (ca individ, familie, biserică, națiune).

10. Reflectarea lucrărilor Domnului din România și promovarea acestora până la marginea pământului.

… și toate acestea din perspectivă creștină interconfesională.

Îndemnul și înțelegerea pe care o avem, cei implicați direct în Alfa Omega, sau cei care sunt parte din familia extinsă a acestei lucrări… sau chiar cei care doar citesc aceste rânduri, este sintetizată în câteva idei:

• vremea este extrem de scurtă

• înainte de revenirea iminentă a Domnului va fi o mare revărsare a Gloriei Sale

• confruntarea spirituală se intensifică, suntem într-un război spiritual permanent și trebuie să știm să folosim arme spirituale

• trebuie să fim gata în permanență, să avem candelele pline

• să facem tot ce se poate pentru mântuirea celor dragi

• să avem un ochi ațintit pe Scriptură, înțelegând vremurile, un ochi pe Orientul Mijlociu unde ticăie cronometrul istoriei

• să folosim tot ce avem în mână, atât timp cât mai este lumină Avem privilegiul să ne fi născut și să fim implicați în slujire, ca generație și ca lucrare de media, într-o vreme ca aceasta.

La trecerea într-un nou sezon, mulțumesc Domnului și celor care sunt parte de 30 de ani din acest proiect divin, lucrarea de media crestină Alfa Omega!

Alfa Omega este Lumină în întuneric și face misiune prin media!

Tudor Pețan

Președinte Alfa Omega TV

MAI/IUNIE- 2024

03 EDITORIAL

Pentru o vremea ca aceasta 04

06

08

ALFA OMEGA TV 30 ANI

Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată în 30 de ani

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM

Prezentare

PROGRAME REPREZENTATIVE LA ALFA OMEGA TV

Calea, adevărul și viața; Puterea rugăciunii; Realități și perspective 10 „VOI PROMOVAȚI ÎMPĂRĂȚIA, NU PAROHIA”

Opinii despre Alfa Omega TV

12 „MÂNA LUI DUMNEZEU ESTE PESTE MASSMEDIA ÎN ACESTE TIMPURI”

14

16

Opinii de la colaboratori externi ai Alfa Omega TV

PENTRU O VREME CA ACEASTA

Reflectarea lucrării Domnului în România

SLUJIND PE DOMNUL ÎN MEDIA CREȘTINĂ

Lucrarea Alfa Omega TV din 1994 până în prezent

18 CE FACE DOMNUL ÎN ÎNTREAGA LUME Știri din cadrul emisiunilor informative

20 ISRAEL = POPOR CREAT ȘI ALES DE DUMNEZEU

Willem J.J. Glashouwer; Dr Jürgen Bühler; Christine Darg; Chris Mitchell

22-30

PROGRAMUL CANALULUI ALFA OMEGA TV Lunile mai - iunie 2024

29 RECOMANDĂRI DE RUSALII

Recomandări emisiuni Alfa Omega TV

Alfa Omega TV

CP 1141, Oficiul 8, Timișoara

300890, ROMÂNIA

Tel: +(40) 256-284.913

Tel/Fax: +(40) 256-284.912

e-mail: info@alfaomega.tv, web: www.alfaomega.tv

REDACȚIA REVISTEI ALFA OMEGA TV MAGAZIN

Adriana Niță (redactor coordonator), Daniela Groza, Simona Antonescu, Ligia Criste, Miriam Morar, Rebeca Țunea

Andrada Popa - program și recomandări TV

David Stoica - grafică și tehnoredactare

Această revistă se distribuie GRATUIT

Pentru a vă abona sunați la +(40) 256-284.913, accesați site-ul www.alfaomega.tv/revista, sau trimiteți-ne numele și adresa dvs pe e-mail revista@alfaomega.tv

Tiraj revistă: 10 000 exemplare. Poză copertă: Adobe Stock

ISSN 2810 – 4161

ISSN-L 2810 – 4161

Sprijină publicarea acestei reviste: www.alfaomega.tv/donatii

EDITORIAL

Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată în 30 de ani ALFA OMEGA TV 30 ani

Am experimentat purtarea Lui de grijă încă de la începuturi.

După trei ani de la întoarcerea noastră la Domnul, când înființasem deja Alfa Omega, mai credeam că voi finanța lucrarea Domnului prin firmele și activitățile comerciale și tehnice pe care le aveam. Erau câteva firme active și activități permanente de TV cablu, vânzări calculatoare, sisteme de alarmă, proiectare IT, birotică etc. Aveam peste 80 de angajați, mulți colaboratori, filiale și magazine în câteva orașe, și toate acestea îmi consumau tot timpul. Eram distributiv, mă bazam pe capacitatea de a lucra pe mai multe fronturi... dar nu aceasta a fost voia Domnului.

După aproape trei ani, Mirela a venit la mine și mi-a spus că Domnul i-a vorbit să se transfere de la firma la care lucra (în domeniul software de IT, cu un salariu semnificativ) la Alfa Omega. Deși mă bucuram în sinea mea, știam că o ducem tot mai greu financiar și că practic familia era menținută din salariul ei.

Dar am negociat cu ea, după ce am înțeles că ei îi vorbise Domnul foarte răspicat și am stabilit un salariu, evident mult mai mic decât avea la acea multinațională. În fond, am tăiat un zero la negociere din salariul pe care îl primea până atunci. Dar, din acel moment, pâinea nu ne-a lipsit de pe masă și am avut, de fiecare dată, chiar dacă în ultima clipă, tot ce ne trebuia.

Au fost și momente limită, legate chiar de pâinea de zi cu zi și de zeciuiala despre care am învățat de la început că îi aparține Domnului. Știu că în anii de început aveam într-o zi de duminică doar acei bani în buzunar cât să ne cumpărăm pâine. Mirela a spus ceva de genul: „Doamne, ce ne faci?” Și am dat toți banii pe care îi aveam la colectă, ca zeciuială, știind că seara nu aveam pâine pentru copii acasă.

Dar ajungând acasă, am descoperit o pâine în congelator pusă acolo cu câteva săptămâni în urmă și de care uitasem.

Cele mai dificile teste în vremurile de început au fost cele materiale/financiare. În acele timpuri, erau două categorii de oameni care ne judecau:

- cei din lume îmi spuneau sub o formă sau alta: „Vezi dacă te-ai pocăit! Așa îți trebuie, erai băiat deștept, educat, te descurcai”.

- cei din biserică, credincioșii, spuneau sau gândeau cu voce tare: „Sunt la începutul credinței, probabil nu s-au pocăit de tot, mai au ceva ascuns, nemărturisit, de aceea le merge așa rău”.

Da, am trăit ca niște copii în Domnul, cu greșeli, așteptări nerealiste, dar lipiți de Domnul ca niște copii de tatăl lor. Și am început asta la 40 de ani.

Și Domnul nu ne-a dat niciodată mai mult decât puteam duce, nu ne-a cerut mai mult decât puteam face, nu ne-a lăsat niciodată. Sunt lucruri pe care le văd altfel acum, sunt câteva întrebări legate de situații speciale pe care I le voi pune când mă voi întâlni cu El față în față.

Doar o întâmplare: eram la Sovata, înregistrasem la o conferință de misiune timp de trei zile și ne pregăteam să ne întoarcem acasă. Avusesem și un mic stand de prezentare a lucrării, inclusiv ceva cărți, dar practic nu vândusem nimic, erau și ceilalți participanți, parteneri în misiune, ca și noi, căutând sponsori și cu buget puțin. A trebuit să plătim și costuri aferente, masă, cazare... și ne-am aflat în acea zi, la plecare, în parcare, într-o situație delicată. Noi aveam bani de benzină doar până la jumătatea drumului spre casă (până pe la Cluj). Le-am spus asta colegilor din echipă, am zâmbit fiecare cu înțelegeri diferite ale momentului...

La un moment dat, în parcare, în acele minute, când noi retușam încărcătura microbuzului, aleargă spre noi din celălalt capăt al parcării, fratele J. C. din Zalău.

„Frate Pețan am uitat să îți dăm niște bani, de ieri am pe inimă să vă binecuvântez și aproape că am uitat… ”

Da, a fost în ultimele minute pe care le mai petreceam în acea parcare a hotelului care a găzduit conferința, dar a fost la timp. I-am mulțumit Domnului ca pentru ceva normal și ne-am întors liniștiți acasă uitând clipele de neliniște de dinainte.

Întâmplări ca acestea sunt multe. Nu știu de ce Domnul lucrează așa, dar știu că El nu ne-a lăsat și nu ne va lăsa niciodată.

Fragmente extrase din cartea în curs de apariție, „Pentru o vreme ca aceasta”, de Tudor Pețan.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 4

Dimensiunea interconfesională într-un mediu religios

Un coleg de facultate, din aceeași grupă a secției de „Calculatoare-electronice”, m-a întâlnit în urmă cu câțiva ani și m-a întrebat direct: „Tudor, ți-am văzut niște programe religioase la televizor și am o nedumerire: tu de ce religie ești? Că nu mi-am dat seama!”

M-am bucurat foarte tare, spre surpriza lui... Era o confirmare simplă din partea unui om nereligios (a unui inginer, ar spune unii cu un zâmbet ironic), că reușim să promovăm principii și valori creștine și nu o doctrină, nu un cult, nu o anume denominațiune. Nu a fost ușor, nu este și nici nu va fi... Un prieten vechi, Gili, unul dintre oamenii folosiți de Domnul la începutul umblării noastre în credință, spune într-o emisiune, după aproape 30 de ani de când ne știm, sintetizând această linie tematică importantă: „Voi promovați ÎMPĂRĂȚIA, nu PAROHIA”. Da, deranjăm, și poate facem ca unii să se simtă neglijați că nu au ponderea pe care poate ar fi normal să o aibă în grila de programe. Și dincolo de subiecte, dincolo de procente date de recensământ, de la început am promovat valorile creștine importante și nu o doctrină bisericească, lucru nu tocmai ușor în condițiile religioase din România.

Domnul a îngăduit ca încă de la începutul întoarcerii la Domnul să mă pună într-o biserică deschisă la lucrarea Duhului Sfânt, la dimensiunea profetică, închinare liberă, rugăciune, mijlocire și luptă spirituală, la slujirea de vindecare și eliberare.

Am crescut spiritual cu acest gând, al „impactării unei națiuni, nu numai a unei comunități” și mulțumesc pastorului Daniel Matei pentru această flacără vie. Interfațându-mă cu tot mai multe medii religioase, fiind parte din tot mai multe evenimente organizate și promovate de diferite culte, organizații, lideri, această înțelegere a crescut și a devenit un punct de referință în viața lucrării Alfa Omega. Spun fără ezitare de mulți ani că noi, ca lucrare de media creștină „promovăm valori creștine și nu o doctrină, folosind canale și resurse media”.

Nu pot să afirm că toate valorile creștine bazate pe Scriptură sunt adunate în ceea ce facem. Sunt elemente de bază, valori creștine fundamentale, adunate inclusiv în emisiunile și resursele create de noi, în măsura în care am avut revelații, înțelegere și un îndemn de la Domnul.

În același timp, am căutat în permanență să anticipăm lucrurile, să vedem ce are Domnul pregătit pentru Biserica Sa în viitor. Și asta tot dincolo de o culoare confesională.

Cea mai importantă realitate spirituală pe care am înțeles-o treptat a fost intrarea în vremurile de pe urmă, ca ultimă fază a istoriei. Acest lucru aduce în mod accelerat schimbări, lucruri noi, revelații păstrate pentru aceste vremuri și făcute de înțeles credincioșilor în această vreme. A fost și este unul dintre lucrurile cele mai dificile pentru noi, acela de a vorbi despre lucruri noi în acest sezon, într-un context religios bine așezat în România. Am auzit de la prieteni, rude, parteneri, de multe ori: „Am primit credința odată pentru totdeauna” sau „așa cred, așa am fost învățat, trebuie să păstrez” sau „la noi așa se face” sau „suntem cult oficial, aceasta este doctrina noastră”.

În România, dorința de a te ține de valorile moștenite, asumate, imuabile, a fost potențată și de presiunile neobișnuite din vremea comunismului, când menirea principală a unor comunități de credincioși era supraviețuirea, păstrarea valorilor, conservarea, rezistența la presiune și persecuție.

În plus, recunosc cu admirație și recunoștință, că păstrarea credinței în poporul român pe parcursul a mai bine de 2000 de ani a fost posibilă datorită fermității religioase din zona ortodoxă.

Să dau niște exemple cum anumite valori au devenit clare pentru noi, pe parcursul anilor și au intrat în lista noastră de lucru. Una a fost rugăciunea, dincolo de rugăciunea individuală, eventual de mântuire.

Un alt exemplu: la prima ediție a rugăciunii în Parlamentul României, pastorul Petru Dugulescu, deputat creștin la acest nivel important de reprezentare, ne-a chemat ca echipă de media să filmăm și să luăm câteva contribuții pentru o eventuală știre.

Apoi dimensiuni noi s-au adăugat listei de valori pe care o promovăm. Dintre acestea „Creștinul și societatea” sau mai specific „Creștinul și munca”. Trebuie să recunosc că Domnul l-a folosit pe Sorin, fiul meu, pentru a fi o voce constantă în Alfa Omega și în alte proiecte pentru promovarea acestor valori. Cea mai importantă clarificare tematică a fost cea legată de Împărăție, de promovarea valorilor Împărăției, de extinderea acesteia în zilele de pe urmă, pornind de la învățătura esențială a Domnului Isus despre Împărăție.

Mulțumesc Domnului și lui Sorin că a venit această lumină în lucrarea Alfa Omega la un anumit moment, care a cauzat chiar ajustarea viziunii scrise a lucrării. Fragmente extrase din cartea în curs de apariție, „Pentru o vreme ca aceasta”, de Tudor Pețan.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 5

CINE SUNTEM

Mulți nu ar intra azi într-o biserică să asculte un preot sau un pastor. Însă, prin media, noi atingem oamenii acolo unde sunt: acasă, când merg la serviciu sau când se relaxează. Folosim creativ televiziunea, media tipărită și tehnologiile digitale pentru a le prezenta vizual românilor toate fațetele Evangheliei.

Cine suntem - luminăînîntuneric

O lucrare pentru toate vârstele, cu deschidere interconfesională. Vorbim despre înțelegerea vremurilor. Avem rugăciune pentru țară și pentru diferite nevoi. Suntem pro-familie. Ducem Cuvântul lui Dumnezeu în casele oamenilor. Oferim educație creștină, spiritualitate autentică și echipăm creștinii. Prezentăm divertisment curat.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 6

ȘI CE FACEM

ce facem - misiuneprinmedia

Slujim Domnului prin televiziune, media digitală, editură, distribuție, suport în rugăciune.

ALFAOMEGA.T V ALFA OMEGA TV MAGAZIN 7

Programe reprezentative

CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA

emisiunea emblematică a lucrării Alfa Omega

Programul „Calea, Adevărul și Viaţa” este emisiunea „fanion” a lucrării

Alfa Omega, a cărei producție a început în 1999 și care oferă publicului telespectator, iubitor de adevăr biblic, posibilitatea de a cunoaște, pas cu pas, Scripturile. „Calea, Adevărul și Viaţa” este un talk-show (primul talk-show religios din România) care abordează o gamă largă de subiecte ce vizează tematici de bază, fundamentale, de viaţă creștină, teme comune vieţii creștine, accesibile într-un dialog cu invitaţi, folosind un limbaj uzual, cu exemple, segmente din filme, interviuri, documentare, reportaje, opinii calificate.

Tudor Pețan, producător executiv, „Calea, Adevărul și Viața”: După 50 de ani de comunism, România avea nevoie de restaurarea unor valori creștine, a unor principii de viață creștine în societatea românească.

Emisiunea „Calea, Adevărul și Viaţa” poartă amprenta unei deschideri interconfesionale și interetnice, a spiritului de toleranţă și dragoste creștină. Printre invitaţi se regăsesc reprezentanţi marcanţi ai vieţii creștine interconfesionale din România (preoţi, pastori, teologi etc.), precum și lideri

de opinie ai societăţii civile (profesori, doctori).

Pe parcursul anilor, am văzut o mare nevoie de rugăciune, așa că ne-am axat pe slujirea oamenilor în rugăciune și facem asta în mai multe moduri. Unul dintre ele este prin intermediul programului „Calea, Adevărul și Viața” care, din 2011, a devenit o emisiune săptămânală cu slujire în direct, în două „sezoane” anuale: primăvara și toamna. Conceptul este să prezentăm adevăruri biblice de bază pe care să le punem în aplicare prin rugăciune și slujire. Temele emisiunilor includ: recunoașterea identității ca fii și fiice de Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt, vindecarea, eliberarea, restaurarea relațiilor, vindecarea emoțională și probleme sexuale, dependențe și altele. Mărturiile pe care le prezentăm susțin tematicile propuse și reflectă vieți schimbate prin mântuire, eliberare, relații transformate, vindecare fizică și emoțională. Miile de cereri de rugăciune pe care le primim anual sunt pentru vindecare fizică și emoțională, eliberare, mântuire, familie, sexualitate și finanțe.

Tudor Pețan, producător executiv, „Calea, Adevărul și Viața”: În acest sezon, când am ajuns la peste 1000 de

programe, emisiunile în direct de joi seara sunt un moment așteptat de telespectatori, un moment în care, pe lângă transmiterea unor valori biblice, a unor principii creștine, ne rugăm, slujim oamenilor, răspundem la întrebări și iar ne rugăm.

Simona Gavriș, Oradea: Am urmărit cu interes emisiunea în direct, ce a avut ca subiect pogorârea Duhului Sfânt. Pentru mine s-a făcut lumină. În emisiune s-a vorbit adevărul despre mântuire și s-a spus că lucrarea Duhului Sfânt este importantă în viața unui creștin.

Viruca Delean, jud. Cluj: Urmăream emisiunea „Calea, Adevărul și Viața”. Era emisiunea în direct și vedeam cum frații se roagă, cum fraților le pasă, cum încurajează. (…) Ajungeau bilete cu diferite probleme: familii care nu au pace, rugăciuni pentru bolnavi, serviciu, diferite cauze și toate grele. Atunci am zis: Vreau să sun și eu pentru că acolo sunt oameni cărora le pasă.

Emisiunea „Calea, Adevărul și Viaţa” este preluată și difuzată săptămânal de peste 30 de stații locale și regionale de televiziune din România și Republica Moldova cu care Alfa Omega TV are o colaborare de peste 20 de ani.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 8

reprezentative la Alfa Omega TV

PUTEREA RUGĂCIUNII

Programul „Puterea rugăciunii” este o emisiune motivaţională, de provocare permanentă pentru creștinii din diferite denominaţiuni, de a fi cu inima și cu rugăciunea alături de ţară. Prin participarea largă a unor lideri spirituali sau credincioși laici, emisiunea se dorește a fi un liant spiritual între credincioși sinceri care cred în șansa României de a avea o contribuţie spirituală majoră pe continentul european. Este o emisiune prin care spiritul Timișoarei, caracterizat printr-o deschidere interetnică și interconfesională unică, este o provocare pentru întreaga ţară. „Puterea rugăciunii” are ca scop echiparea credincioșilor români pentru rugăciune, pentru mijlocire eficientă, promovarea unor mișcări de rugăciune existente în România și provocarea telespectatorilor de a se ruga specific pentru problemele cu care se confruntă țara noastră.

Viorel Birău, pastor, Biserica Penticostală Nr. 1 - Vicovu de Sus, jud. Suceava: Domnul Isus mergea noaptea și stătea în rugăciune. Noi am învățat de la El. Înainte noi făceam rugăciuni noaptea. După Revoluție, am introdus iar rugăciunea noaptea. Le-am spus fraților că asta nu e nouă iar noi am descoperit-o acum, ci e veche.

Claudiu Lăpădat, pastor, Biserica Sfânta Treime – Timișoara: Există o progresie a rugăciunii. Ea nu se oprește, ea nu are limită. Rugăciunea începe din inima ta și se termină în inima lui Dumnezeu.

Iuliu Centea, pastor, Biserica Betania – Oradea: Datorită lucrării televiziunii Alfa Omega, România are șansa să se roage sistematic, are șansa să se roage pentru diferite cauze.

În emisiunea „Puterea rugăciunii” informăm și încurajăm creștinii să se roage în unitate pentru România, Israel și alte aspecte din contextul internațional.

PROGRAMUL TALK-SHOW

REALITĂȚI ȘI

PERSPECTIVE

Oparte din programele „Realități și perspective” analizează printr-un filtru creștin diverse evenimente și situații actuale din România, Israel, Orientul Mijlociu și întreaga lume, pentru a ajuta creștinii să citească semnele vremurilor. De asemenea, abordăm teme atemporale importante ale societății contemporane, cum ar fi: provocările Bisericii contemporane, avortul și adopția, familia, sexualitatea, diferite dependențe, viitorul Uniunii Europene, problematica islamului, antisemitismul, elemente escatologice în evenimentele actuale, credința și tehnologia, educația, munca, raportarea la stat și politică, integritatea în spațiul public. Aceste tipuri de emisiuni pregătesc practic creștinii pentru implicarea în toate sferele societății.

Adrian Țunea, pastor, Biserica „Poarta Cerului” - Timișoara: Domnul vorbește foarte clar că zilele de pe urmă, venirea

Domnului, va fi similară cu zilele lui Noe. Și mă gândesc la Noe și la vremurile lui în care Biblia spune că oamenii s-au îndepărtat așa de mult de Dumnezeu. Și de fapt este acolo o sintagmă pe care o folosește Biblia, prin care spune că gândurile, întocmirile gândurilor omului erau în fiecare zi îndreptate doar spre rău.

Cristian Șoimaru, pastor, Biserica Internațională - București: Mă bucur să văd că această emisiune este deja consolidată„Realități și perspective” - și sunt abordate subiecte relevante, unele arzătoare, unele de care anumiți oameni nu își dau seama cât de importante sunt, dar reprezintă tematici de politică externă, tematici de actualitate la nivel global. Cum spunea faimosul predicator britanic, Spurgeon, că uneori trebuie să predicăm cu ziarul într-o mână și cu Biblia în alta. Nu în sensul de a le da aceeași greutate, ci trebuie să aducem realitatea și principiile Scripturii în contextul în care trăim.

Producția talk-show-urilor „Realități și perspective” a început în anul 2016 și continuă și astăzi. Programele sunt difuzate săptămânal pe canalul Alfa Omega TV, pe alte televiziuni partenere. Ele sunt publicate gratuit online, atât ca emisiuni integrale, cât și ca extrase scurte. Multe interviuri sunt tipărite și în revista Alfa Omega TV Magazin.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 9
„Voi promovați ÎMPĂRĂȚIA, nu

PAROHIA”

Opinii despre Alfa Omega TV

Gili Indrie, Timișoara

Unul dintre lucrurile care mi se par extraordinare vizavi de media, în general, și Alfa Omega, în special, este această capacitate de a ajunge acolo unde nu ajung alții. Asta este o șansă, o oportunitate pe care o are Alfa Omega TV, și o binecuvântare. Eu cred că este un har pe care Dumnezeu vi-l dă. Al doilea lucru pe care îl apreciez la voi este faptul că faceți lucrarea cu mentalitatea Împărăției. Foarte multe dintre biserici, și lideri, și pastori trăiesc cu mentalitatea parohiei: „Câtă vreme ne slujești, faci, ne ajuți pe noi, ne pui pe noi în evidență, atunci e ok.” Dar Isus nu a venit doar pentru parohie, ci a venit pentru Împărăție, a venit pentru mult mai mulți oameni pe care noi nu-i știm, însă la care voi puteți ajunge. Și mă bucur de faptul că nu sunteți dedicați numai unui cult, unei parohii, nu slujiți doar una, ci slujiți pe Împăratul. E clar că îi deranjați pe unii, pe alții îi neglijați, nu le dați atât de mult „timp de antenă”, dar cred că e important să rămâneți cu chemarea Împăratului: să slujiți Împărăția mai presus de parohie. Un alt lucru pe care îl apreciez la voi este o revelație de-a mea din anul 2022: eu nu am înțeles la început la voi această asociere constantă cu Israelul. Dumnezeu m-a luminat și pe

mine că n-ai cum să citești Biblia și să nu fii conectat cu Israelul, să nu fii conectat cu Isus. Faptul că Isus a fost un evreu, a trăit în Israel, poporul ales de Dumnezeu, și noi, poporul răscumpărat, Mireasa lui Hristos, nu avem cum să nu fim conectați cu Israelul. Și mă bucur că Alfa Omega are această conexiune, această focalizare pe Israel. Și acum îi provoc pe cei care citesc interviul: „Faceți ce știți, citiți Biblia, vizitați Israelul, dar nu uitați că sfârșitul lumii nu e conectat nici cu Berlinul, nici cu Londra, nici cu New York, nici cu Shanghai, cu nimic decât cu Israelul și Ierusalimul.

Valer Paul, Baia Mare

Alfa Omega TV este un studio, într-un fel, avangardist, pentru că are curajul să meargă în lucrurile noi. Într-un context media în care aproape toți se orientează pe o poziție anti-Israel, Alfa Omega a decis să rămână alături de Dumnezeu, alături de Israel, pentru că Dumnezeu este pentru Israel. Și dacă vrei să fii pentru Dumnezeu trebuie să fii pentru Israel. Știu că acest lucru nu este ușor deoarece vine în conflict cu ce spun ceilalți, dar noi trebuie să știm un lucru: atunci când Dumnezeu este pentru noi, cine

poate să fie împotriva noastră? Și atunci când suntem dispuși să plătim prețul ascultării de Dumnezeu, El întotdeauna binecuvântează și răsplătește pentru că El este credincios.

Ilie Popa, Suceava

Acolo unde nu poate ajunge duhovnicul, unde nu poate ajunge niciun misionar ca să predice Evanghelia, acolo unde nu pot oamenii să vină la biserică sau au anumite rețineri, sunt ocupați sau sunt departe, acolo Dumnezeu a făcut posibil (este ca o fereastră, o ușă deschisă pentru Evanghelie în națiunea noastră), să ajungă Cuvântul lui Dumnezeu, fie prin emisiuni în direct, fie prin alte programe, prin literatură, prin reviste. Am nenumărate mărturii despre oameni care atunci când eu rostesc Alfa Omega, ei sunt atenți și spun: „Noi urmărim de ani de zile acest post.” Este o sămânță semănată în națiune și sămânța aceasta a Cuvântului lui Dumnezeu va aduce roadă. Aș putea să spun că Alfa Omega este ca un vârf de lance. Este lucrarea lui Dumnezeu care a început de la puțin și s-a dezvoltat nu prin tărie, nu prin putere, nu prin strategii, nu prin echipamente, și acestea sunt utile, ci prin Duhul Domnului.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 10

Liviu Axinte, Piatra Neamț

La ora actuală, cred cea mai mare nevoie este de a dărâma „împărăția” noastră și de-a lucra în echipă, să încercăm să ne adunăm împreună biserici, slujitori, în jurul scopurilor. Și cred că Dumnezeu, în modul ăsta, pe de-o parte ne unește, iar pe de altă parte lucrarea Domnului va avea de câștigat. Colaborarea pe care am avut-o cu Alfa Omega, cu mass-media sau mediul online este o altă pârghie pe care vrem să o folosim, astfel ca Evanghelia să ajungă la oamenii nemântuiți, la cei care au nevoie. Este mare lucru să știi că cineva se roagă pentru tine și te ascultă. Și mai mult, Evanghelia propovăduită are în ea puterea transformatoare a lui Dumnezeu.

Aurora Vatamaniuc, Iași În primul rând, vreau să mulțumesc televiziunii Alfa Omega pentru că în perioada pandemiei a fost o reală încurajare pentru toți cei care, la vremea aceea, stăteam închiși în casele noastre. Nu voi uita niciodată încurajările pe care le-am primit prin mesajele transmise de slujitorii din țară. Îmi aduc aminte de acea chemare ca în fiecare seară, la ora 21:00, să ne unim în rugăciune. În al doilea rând, vreau să mulțumesc televiziunii Alfa Omega pentru că sprijină ideea de a respecta familiile care au copii cu dizabilități. Consider că sunteți un factor de transformare în societate, în sensul de a schimba mentalitatea că România nu are speranță, că e o țară de corupți, că nu are viitor. Totdeauna promovați faptul că suntem un popor de oameni binecuvântați.

Elena Pătrașcu, Călărași

Sunteți ca o ancoră aruncată în marea aceasta a societății tulburate. Vă urmăresc mereu și sunt foarte încurajată.

Lucica Bota, Codlea, județul Brașov

Alfa Omega este o lucrare care a vindecat foarte multe suflete prin mărturii. Dar în programele voastre găsim și Cuvântul lui Dumnezeu, cultură, rugăciune și altele.

Cornel Boingeanu, București

Sunt foarte bucuros să aflu că sărbătoriți 30 de ani de slujire misionară. Personal, cred că Dumnezeu vă folosește într-un mod cu totul neobișnuit. Eu fac tot ce pot în contextul meu de slujire, dar prin media impactul în viața oamenilor care nu au acces la Evanghelie este fantastic.

Elena Racolța, Brezoi, județul Vâlcea

Îmi place Alfa Omega pentru că există diversitate. Pe lângă timpul în care studiem Cuvântul și ne rugăm, când urmărim diferite programe la televizor este ca o relaxare. Știrile sunt foarte bune pentru că așa suntem la curent cu ce se întâmplă și ne bucurăm atunci când vedem emisiuni despre Israel.

Jeni Drăgan, Călărași

Alfa Omega este specific românilor. Ați reușit să ajungeți în locurile cele mai diferite și ca opinii, și ca mod de interpretare. Și ceea ce mi se pare deosebit este faptul că reușiți să aduceți tot spectrul creștin la un numitor comun fără să-și piardă nimeni din personalitate, și reușiți să fiți niște moderatori între confesiuni, să ne aduceți împreună, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum ne-a lăsat Dumnezeu.

Sorina Pasc, Cluj-Napoca

Au fost momente în viața mea când am deschis televizorul și Dumnezeu mi-a vorbit prin Alfa Omega – printr-o mărturie, printr-o melodie. Doresc ca prin această televiziune creștină oameni să fie atinși, inimi rănite să fie vindecate, oameni disperați să fie ajutați, oameni fără nădejde să primească speranță.

Gavril Moldovan, Cluj-Napoca

Alfa Omega e o lucrare de misiune prin media cu care suntem în parteneriat de mult timp, și este un instrument absolut necesar în contextul contemporan, în care sunt persoane care n-ajung la părtășia cu credincioșii sau cu bisericile, dar televiziunea, undele ajung și la ele.

Ciprian Bârsan, Reșița

Impactul televiziunii Alfa Omega este extraordinar. Din nefericire, mediul creștin se sperie de ceea ce înseamnă puterea mass-media. Însă atunci când în media se vestește Cuvântul lui Dumnezeu, se promovează adevărurile eterne, se mișcă lucrurile. Iar Alfa Omega asta face: mișcă lucrurile puțin câte puțin și de atâția ani, prin credință, transmite oamenilor fabuloasa Veste Bună.

Florin Miriuță, București

Alfa Omega este un post de televiziune iubit de etnia rromilor, și de frații români, pentru că aflăm lucruri care ne încurajează și pe care nu le găsim în altă parte. Când te uiți la Alfa Omega nu stai cu frica în inimă că o să apară o fază rușinoasă pe ecran, în fața familiei, ci ești cu inima deschisă deoarece știi că de acolo curge un izvor de binecuvântare pentru casa respectivă.

Ioan Sabău, Zalău

Vreau să vă spun că Îl promovați pe Dumnezeu, tot ce înseamnă lucrarea Lui mântuitoare prin Domnul Isus Hristos și lucrarea întăritoare prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ne ține în picioare.

Liliana Costache, Toflea

Televiziunea Alfa Omega m-a convins să-L urmez pe Domnul. Îmi place, în primul rând, faptul că este foarte multă rugăciune. A avut impact foarte mare asupra mea și pentru că mi-am dat seama că există oameni pregătiți care nu vin la Alfa Omega ca să mintă. De ce ar face lucrul ăsta? Ei sunt oameni ai lui Dumnezeu.

Floreta-Otilia Munteanu, Constanța Pentru mine, Alfa Omega este buletinul de știri. Iubesc Israelul, la fel ca Alfa Omega. Această lucrare s-a răspândit în toată țara, dar și peste hotare. Aveți foarte multe emisiuni care zidesc: „Puterea rugăciunii”, „Calea, Adevărul și Viața”, devoționalul „Promisiuni pentru fiecare zi” și altele.

Selecție din mesajele pentru Alfa Omega TV pe care le-am primit din partea creștinilor, a liderilor de biserici din România.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 11

„MÂNA LUI DUMNEZEU ESTE PESTE MASS-MEDIA ÎN ACESTE TIMPURI”

Opinii de la colaboratori externi ai Alfa Omega TV

La 30 de ani de slujire în mass-media creștină din România, colaboratorii din străinătate ne-au transmis mesaje de binecuvântare, dar și mesaje profetice pentru noul sezon al lucrării Alfa Omega.

Gordon Robertson, președinte CBN –Christian Broadcasting Network, SUA Știu că sunteți alături de Israel, știu că iubiți Israelul, și Îl rog pe Dumnezeu să vă binecuvânteze din belșug, dincolo de tot ce ați putea cere sau gândi vreodată! Dumnezeu să fie cu voi, să vă întărească și stați fermi pentru dreptate în anul 2024!

Christine Darg, co-fondator, Jerusalem

Channel

Ne alăturăm vouă la sărbătorirea a 30 de ani de difuzare a Evangheliei lui Isus în România și în rândul celor care vorbesc limba română în lume. Vă salutăm pentru că ați îndurat multe bătălii spirituale și financiare pentru ca Alfa Omega să fie un succes și o binecuvântare pentru națiune. Vă onorăm sacrificiile și credincioșia în ridicarea standardului creștin prin ani de televiziune creativă și profesională, precum și prin publicarea de cărți și a altor mijloace media. Mirela și Tudor, vă mulțumim pentru viziunea pe care ați păstrat-o de-a lungul a 30 de ani de slujire credincioasă, pentru că ați stat alături de Israel și pentru difuzarea programului nostru „Exploits TV”.

Chuck Pierce, lider apostolic, „Glory of Zion”, SUA Îi mulțumim Domnului pentru perseverența voastră. Îi mulțumim Domnului pentru poziția voastră și spunem că acesta va fi un an în care Trupul lui Hristos se va mobiliza într-un mod cu

totul nou. Ascultați Cuvântul Domnului! Tată, cerem Duhul Tău peste România. Declarăm în unitate cu Tine că deasupra României se află o ușă deschisă din cer. Prin acea ușă deschisă, Tu vei aduce viitorul în anul ce va veni (2024). Vă spun că, până la Cincizecime, va trebui să aibă loc o trezire plină de bucurie. Declar că, până la Cincizecime, va avea loc o mișcare cu totul nouă a Duhului. Asta înseamnă până prin lunile mai sau iunie. Declar că va avea loc o mișcare nouă a Duhului. Doamne, eliberez o ungere nouă în România și spun că Tu chemi acea națiune să se ridice acum, iar chemarea Ta se va răspândi în toată națiunea.

Cindy Jacobs, cofondator, „Generals International”, SUA

Le spun celor de la Alfa Omega TV că acum e momentul în care să vă extindeți, să vă asumați ce vă aparține, să vă apărați proprietatea și să adunăm laolaltă vocea profetică a Domnului. Sunteți vocea Domnului în domeniul comunicării pentru televiziune, iar acum veți fi vocea Domnului la un alt nivel, adică și pentru profeți.

Barbara Wentroble, autor și lider profetic, „International Breakthrough” Ministries

Vreau să transmit lucrării Alfa Omega din România, că am simțit în inima mea că sunteți precum Ioan Botezătorul. Ați fost o voce în pustiu în ultimii ani, o voce

care a strigat pentru pregătirea venirii Domnului. Vreau să știți că eforturile voastre și toate lucrurile pe care leați făcut nu au trecut neobservate de Domnul. Declar peste voi că lumina va străluci în România. Mulți mijlocitori, mai ales mulți care colaborează cu Alfa Omega, s-au tot rugat neîncetat. Uneori, poate părea că nu se întâmplă nimic. Însă țin să vă spun că, asemenea acestei străluciri, semințele pe care le-ați plantat în sufletele întărite vor începe să dea rod acum. Simt în duhul meu că, în această perioadă, România va avea parte de o schimbare. Veți fi surprinși de ceea ce va face Dumnezeu în România. Așadar, așteptați-vă să vedeți o străpungere surprinzătoare ce va avea loc în România. Reformatorii sunt pregătiți să acționeze. Mijlocitorii și cei aliniați la principiile lucrării Alfa Omega vor fi numiți reformatori ai acelei națiuni. Ați fost chemați să aduceți o schimbare. Cu toate că, adeseori, a trebuit să acționați precum o armată invizibilă, ce lucrează pe ascuns, voi nu ați încetat să lucrați și să mijlociți. Fiindcă ați fost credincioși și silitori, perseverând chiar și în perioadele dificile, acum veți culege roadele eforturilor voastre, în timp ce România va trece printr-o schimbare. Fiți atenți la elementele surprinzătoare și la celebrarea ce va avea loc în România datorită a ceea ce a făcut Dumnezeu și ca rezultat al rugăciunilor voastre de mijlocire. Fiindcă ați fost credincioși în lucrurile mărunte, fiți atenți cum vă va pune Dumnezeu să administrați lucruri mult mai importante.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 12

Bob Sorge, autor și vorbitor, SUA Sunt recunoscător pentru parteneriatul meu cu lucrarea Alfa Omega TV. Ei au publicat mai multe dintre cărțile mele în limba română. Salut lucrarea Alfa Omega TV și pe toți prietenii mei din România. Rugăciunea mea pentru voi este ca în anul 2024 să aduceți mai mult rod decât oricând. Dacă acum rodiți 37, mă rog ca anul viitor să ajungeți la 38. Haideți să mergem înainte rodind. Să ne deschidem inimile, să renunțăm la compromisuri, să smulgem buruienile care vor să ne sufoce inimile și, prin harul lui Dumnezeu, să aducem mai mult rod. Multă dragoste și pace.

David Meyer, CEO „Hand of Hope” Ministries

Colaborăm cu lucrarea Alfa Omega de multă vreme. Probabil de 15 ani. Este pentru prima dată când mă aflu la Timișoara. Ne place foarte mult poporul român. Am publicat multe cărți aici și am făcut multe lucruri legate de media și TV. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără Alfa Omega TV. Este minunat să văd ce face Dumnezeu în țara aceasta. Dorința mamei mele este de a ajuta oamenii în nevoie. Am văzut că oamenii din întreaga lume, indiferent de limba sau de cultura lor, se confruntă cu aceleași probleme. În orice parte a lumii, oamenii au probleme în căsnicia lor. În orice parte a lumii, sunt probleme legate de modul în care oamenii gândesc, legate de emoțiile lor. Toți oamenii au nevoie de o relație mai bună cu Isus. Au nevoie să se apropie mai mult de El. Oamenii au impresia că suntem foarte diferiți. Am văzut că darul pe care Domnul l-a pus în mama mea, Joyce, trece dincolo de orice cultură, fiindcă Isus a trecut dincolo de orice cultură. A fost minunat să colaborăm împreună și să văd tot ce a făcut Dumnezeu cu voi, cu postul de televiziune, cu cărțile și cu știrile de acum. Suntem privilegiați să fim o mică parte din asta și să fim parteneri cu voi. De aceea, vreau să vă mulțumesc.

Janet Brann, profet - Africa de Sud Știm că mâna lui Dumnezeu este peste noi, mâna lui Dumnezeu este peste mass-

media

în aceste timpuri, fiindcă mass-media este un mod prin care El transmite Cuvântul Lui și folosește vase de lucru, așa cum sunt Mirela, Tudor și familia de la lucrarea creștină Alfa Omega, pentru a transmite Cuvântul Evangheliei, mesaje profetice, pentru a comunica Cuvântul lui Dumnezeu pentru anul 2024, pentru a da direcție și confirmare, și de asemenea, pentru a elibera miracole pe calea undelor. Vă încurajez ca națiune să vă aliniați în spatele acestui canal deoarece Dumnezeu face lucruri incredibile prin intermediul lui, care e recunoscut ca fiind unul dintre canalele principale din Est, în regiunea țărilor blocului de Est, în această vreme, în acest moment. Dumnezeu ridică voci în prima linie, în lucrurile pe care El le face și cred că lucrarea Alfa Omega e una dintre aceste voci. În timp ce m-am rugat pentru lucrarea voastră, am văzut o creștere în anul 2024. Acesta este anul „ușii”. Văd o extindere către noi țări, o extindere către țări care nu au încă o televiziune creștină. De asemenea, văd o expansiune a lucrării la nivel terestru. Văd o extindere prin Internet. Dumnezeu va ridica, va extinde și va crește vocea lucrării Alfa Omega.

Georg Karl, „Glory Life Network”, Germania

Un cuvânt pe care mi l-a dat Domnul pentru Alfa Omega TV este din Isaia 54:23: „Lărgește locul cortului tău și întinde învelitoarele locuinței tale!” „Nu te opri!”

„Lungește-ți funiile și întărește-ți țărușii!”

„Căci te vei întinde la dreapta și la stânga, sămânța ta va cotropi neamurile și va locui cetățile pustii.” Acum e momentul să gândim în stil mare, să ne extindem

planurile, să avansăm, să intrăm în ofensivă și să nu mai rămânem în defensivă, ci să devenim ofensivi. Aleluia!

Terry Moore, autor - SUA Vreau să vă încurajez că faceți o treabă grozavă! Țineți-o tot așa, nu vă dați bătuți, continuați să transmiteți Cuvântul, căci, așa cum spune Biblia, Dumnezeu veghează asupra împlinirii Cuvântului Său. Voi sunteți un mijloc prin care Cuvântul este transmis, așa cum suntem și noi și mulți alții. Chiar e o binecuvântare. Mă rog să fiți binecuvântați, ca Dumnezeu să vă ajute să vă extindeți și mai mult și să ajungeți la mult mai mulți oameni decât până acum.

Ron Brown, director „Teen Challenge” SUA

Domnul să vă binecuvânteze pe cei de la Alfa Omega! Vă mulțumim pentru ceea ce faceți relatând despre lucrarea lui Dumnezeu, nu numai în națiunea voastră, ci și în alte națiuni pe unde călătoriți. Mă rog ca Domnul să vă deschidă uși noi. Să fie un an al noilor oportunități spre slava Domnului! Fie ca Domnul să vă țină inima în pace ca să puteți împlini tot ce v-a chemat să faceți!

Selecție din mesajele pentru Alfa Omega TV pe care le-am primit din partea prietenilor și colaboratorilor din străinătate.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 13

PENTRU O VREME

CA ACEASTA

REFLECTAREA LUCRĂRII

DOMNULUI ÎN ROMÂNIA

„Știrile Alfa Omega” este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre implicarea creștinilor în diferite domenii ale societății, proiecte sociale și umanitare, problematica refugiaților, înțelegerea vremurilor, importanța unei vieți de post și rugăciune, despre nevoia de Dumnezeu într-o lume tot mai confuză.

RUGĂCIUNE ÎN UNITATE ÎNTRE BISERICILE DIN HAȚEG

Rugăciunea în unitate este o chemare pe care Domnul Isus a făcut-o atunci când a spus că „acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui este și El prezent.” Acest îndemn nu se referă doar la strângerea împreună a creștinilor dintr-o singură confesiune, ci se adresează celor care cer „un lucru” în unitate. Rugăciunea creștinilor atrage binecuvântările lui Dumnezeu peste un oraș, o regiune sau o țară. Dumnezeu a chemat bisericile creștine din orașul Hațeg, județul Hunedoara, la unitate și smerire înaintea Lui, bazat pe versetul din 2 Cronici 7:14 care spune, între altele, că Dumnezeu va asculta rugăciunea făcută cu smerenie. La această inițiativă au participat bisericile creștine din zona evanghelică: penticostale, baptiste, autonome, adventiste de ziua a șaptea și biserica reformată. Pastorul Bisericii „Rhema” din localitate, Nicu Scutariu, a primit acest îndemn la finalul lui 2023.

I-am chemat la niște întâlniri de unitate, de smerire înaintea lui Dumnezeu și de adunare a comunității evanghelice. De la ei a pornit ca un foc și au provocat bisericile la post, la rugăciune, la unitate și a fost un timp extraordinar pentru fiecare dintre noi. I-am provocat pe frații pastori să ne luăm fiecare câte o săptămână înaintea lui Dumnezeu, pe fiecare biserică, în care să postim, să ne rugăm și să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, iar la final de săptămână, fie vineri, fie sâmbătă, să ne întâlnim în biserica de strajă, cum spunem noi. Au fost șapte întâlniri la final de săptămână. A fost un context de unitate extraordinar pentru că oamenii au venit și s-au alăturat cu ceilalți din comunitate și s-au deschis, s-au legat din nou prietenii, relații de frățietate extraordinară.

„PRINCIPII ALE UNEI CONDUCERI EFICIENTE”CONFERINȚA FBCAR 2024

Ediția 2024 a conferinței Federației Bisericilor Creștine Autonome din România a avut ca temă „Principii ale unei conduceri eficiente” și a avut ca scop pregătirea și echiparea liderilor, având ca bază modelul biblic. În cadrul seminariilor au fost abordate mai multe aspecte: chemarea, formarea, integritatea, colaborarea cu Duhul Sfânt și caracterul liderului.

Lucian Chiș, președinte, Federația Bisericilor Creștine Autonome din România

Am decis să ne focalizăm pe câteva elemente importante care asigură succesul unei conduceri eficiente și anume integritatea, caracterul, modelul biblic, sunt câteva dintre ele. Fără acestea noi putem avea succes aparent și pe termen scurt, dar dacă acestea nu sunt la locul lor și nu se bazează pe ceea ce spune Scriptura, să ne punem lucrurile în ordine în forul nostru lăuntric și să mergem împreună cu Duhul Sfânt, succesul nostru poate să fie doar temporar sau poate să fie din punct de vedere uman, dar nu din punctul de vedere a lui Dumnezeu.

Addy Fișcă, pastor, Biserica „Casa Închinării” – Târgu Mureș Credem că este nevoie de o reafirmare a principiilor în conducerea creștină. Spunea cineva că este mai ușor să-i conduci pe alții, dar este mai greu să te conduci pe tine. Cred că trebuie să învățăm să ne conducem pe noi înșine după principiile Cuvântului lui Dumnezeu ca apoi să avem o lucrare eficientă, principială, biblică, atunci când vine vorba de slujirea altora.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 14

FUNDAȚIA „ESTERA” DIN

TIMIȘOARA DE 25 DE ANI ÎN SLUJBA VIEȚII

Ca urmare a creșterii alarmante a ratei avortului în România și din dorința de a ajuta femeile aflate în criza unei sarcini neplanificate, în anul 1996 s-a născut ideea înființării Fundației „Estera”. De la începutul anului 1999 această organizație funcționează legal, iar recent au fost sărbătoriți 25 de ani de existență, de când această fundație este o „voce a copiilor nenăscuți” și luptă pentru viața celor care nu se pot apăra. Printre fondatori s-au aflat familiile Paul și Alecsei.

Ghiță Alecsei, director executiv, Fundația „Estera” - Timișoara Dorim să onorăm viața, pe Autorul vieții, pe Creatorul, Mântuitorul și pe copilul nenăscut, cel mai vulnerabil dintre noi și care are dreptul la viață, ca oricare altă persoană. Mă bucur că sunt reprezentate toate bisericile creștine din Timișoara.

Gelu Paul, președinte și membru fondator, Fundația „Estera” - Timișoara La un moment dat am făcut o afirmație în public: „Dumnezeu are un vis”, și de la teologi am avut o oarecare reacție. Dumnezeu avea un vis înainte ca eu și dumneavostră să existăm, și visul Lui a fost un univers plin de fii și fiice de Dumnezeu. În timp, oameni din diverse categorii sociale, de diferite vârste și confesiuni s-au alăturat acestui proiect pentru apărarea vieții.

CONFERINȚA

PENTRU FEMEI

„IMPORTANȚA RELAȚIILOR” LA BISERICA INTERNAȚIONALĂ „HARUL”

DIN BUCUREȘTI

Trăim într-o vreme în care multe relații sunt frânte și nu mai funcționează. Sunt multe familii dezbinate, se distrug relațiile dintre părinți și copii, dintre soți și soții, se distrug relațiile între frații din biserică și din comunitate. În jurul nostru întâlnim persoane care suferă din cauza relațiilor frânte. Biserica Internațională „Harul” din București a organizat un eveniment dedicat femeilor în cadrul căruia s-a discutat despre planul lui Dumnezeu cu privire la relațiile noastre.

Emilia Ceuță, organizator, Biserica Internațională „Harul” – București Scopul nostru a fost să arătăm cât de importante sunt relațiile în viața unei persoane. Trăim într-o lume în care sunt foarte multe dezbinări, sunt foarte multe lucruri care nu funcționează atât în familie, cât și în locurile de muncă pe care le avem, în societate în general. Dar cred că biserica, în general, este locul în care oamenii pot primi o învățătură sănătoasă cu privire la toate aspectele vieții.

Luminița Baciu, director programe, Radio S.O.S. Ploiești

Biblia arată lucrul acesta, că relația cu Dumnezeu ar trebui pusă în capul unghiului, adică dacă nu funcționează relația cu Domnul niciuna dintre celelalte relații, cu soțul, copiii, cu biserica și

PROVOCAREA BISERICII DE A FACE MISIUNE

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, în România a fost creat contextul pentru ca organizațiile misionare să formeze un parteneriat, astfel încât lucrarea de răspândire a Evangheliei să fie mai eficientă. Așa a luat ființă PIM - „Parteneri în Misiune”, care include 20 de entități misionare și de media din țara noastră.

Gavril Moldovan, președinte, PIM România

Fiind implicat și în biserica locală, am reușit să identific greutățile bisericii locale. Dacă la ușa bisericii vin 10-20-30-100 de organizații cu proiectele lor solicitând resurse umane, financiare pentru proiectele lor, mi-am pus întrebarea: „Ce mai înțelege boardul bisericii despre misune?” Acesta a fost un argument. Un alt argument a fost efectul sinergic al muncii împreună, și al faptului că lucrând împreună economisim resurse, lucrând împreună apar rezultate mai multe și suntem mult mai eficienți. Sunt câteva motive pentru care am pornit această acțiune „Parteneri în Misiune”.

ceilalți oameni sau familia lărgită nu funcționează.

Loredana Nagel, Biserica „Neemia” –Câmpina Noi, ca părinți, avem un rol important în viața copiilor noștri. Ei ne sunt dați pentru o vreme, pentru a-i crește în adulții de mâine și în ucenicii pe care Dumnezeu îi dorește.

RADIO VOCEA EVANGHELIEI

SUCEAVA A ANIVERSAT 30 DE ANI

Radio „Vocea Evangheliei” Suceava a aniversat 30 de ani de activitate. Imediat după Revoluția din 1989, câțiva credincioși vizionari au făcut demersurile necesare obținerii câtorva licențe pentru stații creștine de radio. Acestea au constituit rețeaua Radio „Vocea Evangheliei”. Prima licență obținută a fost pentru orașul Suceava. Radio „Vocea Evagheliei” Suceava a început să emită pe 1 august 1993.

Daniel Grigoriciuc, director, RVE Suceava

Radio Vocea Evangheliei Suceava a fost prima dintre stațiile din rețeaua Radio Vocea Evangheliei care a început să emită, dar nu a fost decât o treaptă spre o altă etapă, mai mare, pentru că anul 2009 a adus o binecuvântare în sensul că de atunci am început să emitem 24 de ore.

Radio Vocea Evangheliei Suceava este ascultat și iubit atât în România, cât și dincolo de granițe, iar viziunea radioului este să ajungă cu mesajul Evangheliei din inima Bucovinei până la marginile pământului.

Daniel Grigoriciuc, director, RVE Suceava

Postul nostru de radio, din întreaga rețea, poate este puțin mai conservator pentru că noi suntem localizați într-o zonă cu un anumit specific în Bucovina și oarecum noi ne-am adaptat specificului zonei prin programele noastre, dar avem audiența noastră consacrată. Avem și foarte mulți oameni care nu sunt din mediul evanghelic și care ne ascultă și care apreciază activitatea pe care o prestăm.

Aș vrea să adresez un cuvânt de recunoștință, în primul rând, față de Dumnezeu pentru faptul că El a călăuzit pașii noștri în acești 30 de ani. Am văzut mâna bună a lui Dumnezeu în fiecare an, în fiecare lună, în fiecare zi.

Informații difuzate în „Știrile Alfa Omega”

SPRIJINĂ PRODUCŢIA EMISIUNILOR INFORMATIVE: MAPAMOND CREȘTIN ȘTIRILE ALFA OMEGA ALFA OMEGA NEWS ZIUA SE APROPIE REALITĂŢI ȘI PERSPECTIVE ALFA OMEGA ÎN OBIECTIV SPRIJINĂ LUCRAREA DE MEDIA CREȘTINĂ: ALFA OMEGA TV BANCA TRANSILVANIA: BIC/SWIFT: BTRLRO22 LEI: RO37 BTRL 0360 1205 I181 11XX (FUNDAŢIA ALFA OMEGA) WWW.ALFAOMEGA.TV/DONATII ALFA OMEGA TV MAGAZIN 15

ALFA OMEGA - 30 ANI

SLUJINDU-L PE DOMNUL ÎN MEDIA CREȘTINĂ

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 16

Alfa Omega este o lucrare de pionierat, de apostolat în media creștină, un experiment divin, născut și purtat „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Domnului”. Prin această lucrare, El arată credincioșilor că ceea ce El inițiază, El și finanțează, că ascultarea de vocea Lui, umblarea sub călăuzirea Lui la nivel de detalii, sunt nu numai posibile, dar sunt și absolut necesare.

Prin Alfa Omega, Domnul Și-a promovat întotdeauna agenda Lui, nu a omului, nu a unei instituții bisericești sau omenești, arătând că este necesară alergarea pe un culoar clar, destinat fiecărei lucrări, într-un context religios complex, când multe lucrări și proiecte din sfera spirituală sunt poziționate pe culoare diferite și alergă sprintul final.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 17

CE FACE DOMNUL

· PENTRU O VREME CA ACEASTA · CE FACE DOMNUL ÎN ÎNTREAGA LUME · MAI/IUNIE

Tehnologia ajută la răspândirea cu rapiditate a informațiilor de tot felul, credibile sau mai puțin credibile. În acest context, Alfa Omega TV încearcă să ofere oamenilor știri care să aducă o perspectivă creștină asupra evenimentelor mondiale, din diferite zone de pe glob.

Unul dintre cele mai recente evenimente care au zguduit întreaga lume a fost asaltul aerian asupra Israelului din noaptea de 13/14 aprilie 2024, în mare parte, de pe teritoriul iranian. Este o premieră că Iranul a atacat în mod direct Israelul alegând, de obicei, să vizeze statul evreu folosind grupurile sale proxy teroriste Hezbollah și Hamas. Iranul a lansat, în total, peste 300 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Potrivit declarațiilor oficiale, 98% dintre aceste obiecte au fost interceptate, mare parte în afara teritoriului israelian.

Pe de altă parte, Fâșia Gaza rămâne un punct fierbinte în Orientul Mijlociu. Creștinii sunt prinși la mijloc în aceste lupte, dar continuă să rămână într-o zonă în care sunt înconjurați de amenințări. Timp de câteva săptămâni, George Thomas, corespondent-șef internațional al CBN, a călătorit în mai multe regiuni ale lumii marcate de conflicte, iar informațiile transmise au ajuns și în România prin intermediul emisiunii „Mapamond creștin”.

CREȘTINI ÎN PERICOL

Tensiunile din Liban între creștini și musulmani au izbucnit după uciderea unui cunoscut politician creștin. Având în vedere opoziția acerbă față de Hezbollah, creștinii libanezi sunt îngrijorați pentru siguranța lor, pe măsură ce intimidarea grupului terorist crește.

George Thomas: Creștinii se simt prinși între statul evreu și gruparea teroristă islamică. Cei doi dușmani s-au luptat ultima dată în 2006. De-a lungul văii Klayaa, o comunitate creștină din

sudul Libanului, oamenii cu care am vorbit, nu pot să creadă că Israelul și Hezbollah-ul sunt din nou în război. De fapt, aceasta este o regiune care are parte de război de mai bine de 50 de ani. Hezbollah, care înseamnă „Partidul lui Allah”, deține o putere semnificativă în societatea libaneză. Ei controlează părți din Beirut, sudul Libanului și regiunea de est a Văii Bekaa. Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt ultimului conflict dintre Hezbollah și Israel în 2006, prevede ca Armata Libaneză, cu ajutorul forțelor ONU de menținere a păcii, să dezarmeze gruparea teroristă, să-și mute luptătorii la nord de râul Litani și să patruleze împreună regiunea. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat.

LUMINĂ ÎN ÎNTUNERIC

În timp ce ostilitățile din Orientul Mijlociu îngreunează viața creștinilor, în Yemen, un grup mic de credincioși a îndurat de ani de zile persecuția din partea militanților musulmani și a guvernului lor. Acum, acțiunile rebelilor Houthi îngreunează și mai mult situația.

Gary Lane, reporter CBN: Mișcarea Houthi a început cu mai bine de 30 de ani în urmă sub forma unei rebeliuni împotriva guvernului musulman sunit. Înarmați de Iran, miliția musulmană șiită e de o importanță crucială pentru strategia Teheranului de a domina Orientul Mijlociu și de a controla rutele comerciale navale prin restricționarea accesului spre Marea Roșie. Dr. Kenneth Pollack e un fost analist CIA și membru al American Enterprise Institute. El spune că rebelii Houthi și Iranul au un scop comun, acela de a distruge Israelul și de a alunga Statele Unite și aliații săi din Orientul Mijlociu. Odată ce părăsesc islamul și sunt botezați, creștinii yemeniți sunt considerați trădători. Așadar, ei nuși dezvăluie noua lor credință pentru a evita să fie persecutați sau uciși de clanul sau de familia lor.

O altă emisiune prin care reflectăm actualitatea este „Jerusalem Dateline”, realizată de Chris Mitchell, șeful Biroului de știri CBN în Orientul Mijlociu. În timpul unei vizite a președintelui CBN, Gordon Robertson, în studioul din Ierusalim, el și-a împărtășit gândurile cu privire la urgența situației din Israel și Orientul Mijlociu.

Gordon Robertson: Cred că acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului. Un conflict cu Iranul este probabil, dar nu benefic pentru lume și cu siguranță pentru Israel. Haideți să ne rugăm să fie pace și ca oamenii să realizeze consecințele a ceea ce au de gând să facă. Ei încearcă să șteargă poporul evreu de pe planetă. Cred că Iranul este mulțumit de această idee, doar ei numesc Israelul „micul Satana”. Cred că și conducerea palestiniană susține această idee, doar priviți la ce i-au învățat pe copii, de generații. Lumea trebuie să se trezească și să înțeleagă că fundamentul acestei ideologii este complet întunecat. Lumea a spus „niciodată din nou” după Al Doilea Război Mondial și înseamnă „niciodată” și astăzi. Trebuie să susținem Israelul, trebuie să ne rugăm pentru Israel și să facem tot ce putem pentru a-l ajuta.

În cadrul emisiunii „Ziua se apropie” a fost prezentat un interviu realizat de colegii noștri de la „Christians for Israel” cu pastorul ucrainean Andrei Babii. Acesta a vorbit despre starea

O VREME

2024 · PENTRU
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 18

ÎN ÎNTREAGA LUME

VREME CA ACEASTA · CE FACE DOMNUL ÎN ÎNTREAGA LUME · MAI/IUNIE 2024 · PENTRU O VREME CA ACEASTA ·

Ucrainei pe durata războiului, precum și despre ceea ce pot face pastorii ca să primească încurajare, atât pentru ei, cât și pentru enoriași.

Andrei Babii: Pe măsură ce vede că va fi înfrântă, Rusia încearcă să ne facă probleme, dar nu pe câmpul de luptă, ci încearcă să ne atace infrastructura, dorind să ne lase fără curent electric, fără gaz și fără multe altele, sperând să ucidă mare parte din populația civilă. Cu asta trăim noi în ultima vreme, mai ales cu atacuri sinucigașe cu drone.

Fiind pastor, mă simt responsabil pentru semenii mei. Mă bucur că familia mea e în siguranță. Sunt recunoscător națiunii olandeze și poporului olandez că au mare grijă de refugiații ucraineni, inclusiv de familia mea. Vreau să le ofer alinare creștinilor, celor pe care Dumnezeu i-a lăsat în responsabilitatea mea. De asemenea, vreau să fac ceva pentru victoria și eliberarea Ucrainei. Aș minți dacă aș spune că sunt curajos și că nu mă tem de nimic. De fapt, când a început războiul, îmi era greu să mă rog și să citesc Scriptura tocmai fiindcă îmi era frică și eram îngrijorat atât pentru mine, cât și pentru familia mea și pentru oamenii de care sunt responsabil. Acum, însă, ne-am mai obișnuit cu războiul. Îmi găsesc încurajarea în Biblie, în primul rând. Aș vrea să menționez câteva versete. Unul dintre ele este Isaia 30:15, unde scrie: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră.” Această liniște, pentru mine, înseamnă meditarea asupra Scripturii. Odihna, pentru mine,

presupune rugăciunea și încredințarea în Domnul. Un alt verset este Evrei 12:2: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus.” Știind că și alții au trecut prin vremuri grele, s-au aflat în situații dificile, știu că nu sunt singurul în această stare.

Deși trăiesc într-o stare de război, Andrei Babii spune că au primit și binecuvântări.

Andrei Babii: Prima binecuvântare ar fi faptul că, atunci când a izbucnit războiul, națiunea ucraineană a devenit mai unită. Îi primim pe refugiații din sud și din est ca și când ar fi membri ai familiei noastre. O altă binecuvântare e și faptul că am devenit mai apropiați de Dumnezeu. Încercăm să citim mai mult din Biblie. La început, a fost greu, căci nu ne puteam concentra. O altă binecuvântare e faptul că acum comunicăm mai mult cu alte țări. Sper să păstrăm aceste legături și pe viitor, după încetarea războiului.

Prigoana Bisericii și apostazia sunt alte două semne clare pe care Biblia le prezintă ca fiind prezente înainte de revenirea lui Isus pe norii cerului. Dacă în țări precum China controlul asupra Bisericii este fără perdea, în alte state controlul se pregătește prin tot mai multe restricții legislative, care vor putea fi folosite împotriva credincioșilor dacă va fi nevoie în viitor. În grupajele de știri AO News au fost prezentate informații despre cât de răspândită și la îndemână este capacitatea statului de a controla populația.

CONTROLUL

STATULUI ÎN CHINA

ȘI PERSECUŢIA

DIGITALĂ

China se află pe locul 19 în lista mondială a Open Doors din anul 2024 cu cele mai periculoase țări pentru creștini. Presiunea asupra creștinilor din

această țară a crescut din cauza noilor reglementări care limitează bisericile în închinarea lor sau în alte activități religioase. Din septembrie 2023 toate organizațiile religioase aprobate de stat au trebuit să implementeze o serie de reglementări mai stricte încurajând și predicând sprijinul pentru Partidul Comunist Chinez și sinicizarea religiilor Chinei. Aceasta include obligația ca predicile să reflecte valorile socialiste. O parte din biserici au fost închise pentru că erau prea multe, conform directivelor Comitetului Central al PCC sau li s-a spus să îndepărteze crucile și simbolurile creștine și să afișeze embleme și sloganuri comuniste.

ISLANDA

ÎNTOARCE SPATELE

CREȘTINISMULUI ÎN FAVOAREA ZEILOR PĂGÂNI

Ultimul sondaj efectuat în Islanda amplasează mica țară insulară pe locul 10 la proporția populației atee. Doar 57% dintre islandezi se mai descriu drept religioși și 31% ca nereligioși. Sondajul relevă faptul că în 2023, deși 59% din populație aparținea bisericii de stat, islandezii își părăsesc biserica și mulți întorc spatele nu numai luteranismului, ci și creștinismului însuși. Din ce în ce mai mulți islandezi se îndreaptă către păgânismul germanic antic și îmbrățișează religia neo-păgână „asatro”. Astăzi, 1,5% din populație îi aparține, oficial, acestei religii. Johannes Reimer concluzionează că, cităm: „Biserica de stat a dezamăgit din cauză că a acceptat practica homosexuală și genderismul, în general. O altă cauză este dată de legăturile foarte strânse ale Bisericii cu statul și atitudinea sa naivă și necritică față de evoluțiile sociopolitice.”

INFORMAŢII DIFUZATE ÎN PROGRAMELE PRIN CARE REFLECTĂM ACTUALITATEA LA NIVEL MONDIAL.
ACEASTA
PENTRU O VREME CA
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 19

ISRAEL = POPOR CREAT ȘI ALES DE DUMNEZEU

CUM ȘI DE CE SĂ NE RUGĂM PENTRU ISRAEL?

Să ne rugăm: împotriva „Teologiei înlocuirii” (acum și în varianta „Teologiei împlinirii”); ca să fim binecuvântați ca persoane, familie, ca biserică și națiune; pentru alinierea națiunii române la planul Domnului cu Israelul; pentru protecția și pacea Israelului, a Ierusalimului, pentru pace în Orientul Mijlociu, pentru soluționarea conflictelor; împotriva oricăror forme de antisemitism; pentru Alyah (întoarcerea masivă a evreilor în Israel); pentru că iubim ceea ce iubește Dumnezeu. Să înțelegem locul Israelului în planul Domnului pentru vremurile de pe urmă.

WILLEM J.J. GLASHOUWER

fondatorul organizației „Christians for Israel”

Trăim vremuri interesante. Vedem că se întâmplă un miracol deja de mulți ani. Domnul aduce poporul evreu înapoi în Țara Promisă a lui Israel. Profetul Ieremia a spus că acesta este un miracol și mai mare decât atunci când au fost scoși din Egipt și au mers spre Țara Promisă prima oară. De ce îi aduce Dumnezeu înapoi în Israel? Pentru că El are planuri mari de binecuvântare pentru întreaga lume. În sfârșit vom experimenta, prin această mică națiune, Israel, și din orașul Ierusalim, cum pacea, sub conducerea Regelui regilor și Domnului domnilor, Isus Hristos, va curge în întreaga lume. Dar noi nu suntem singurii care vedem ce se întâmplă. Demonii văd și ei, și urăsc ce se întâmplă, deoarece ei înțeleg că la întoarcerea lui Isus în slavă, când Dumnezeu restaurează destinul lui Iuda și al Ierusalimului, înseamnă sfârșitul pentru ei. Așa că aceste puteri demonice vor încerca fiecare truc posibil pentru a-L opri pe Dumnezeu să nu îi poată aduce pe evrei înapoi în țară și să fondeze statul Israel, să nu poată unifica orașul Ierusalim. Întreaga lume demonică este împotriva a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu chiar acum, și vor încerca tot ce pot: să-i omoare pe evrei, să divizeze Țara Promisă în bucăți, să împartă Ierusalimul în două, să implementeze soluția cu două state, să întemeieze un alt stat musulman arab pe pământul pe care Dumnezeu l-a promis Israelului. Așadar, ceea ce ar trebui să facă Biserica este să aducă toate aceste planuri înaintea tronului lui Dumnezeu. Sunt trist să spun, deși eu iubesc Biserica, dar văd cât de orbită poate să fie Biserica uneori, când vine vorba de Israel și de poporul evreu, și cum au spiritualizat multe părți ale Bibliei. Au spus: „Țara Promisă nu este acea națiune mică din Orientul Mijlociu, Țara Promisă este cerul.” „Cât despre Ierusalim, trebuie să ne gândim la Ierusalimul ceresc, nu la acest Ierusalim pământesc.”

Despre poporul ales spun: „Evreii nu contează. Noi, Biserica, suntem poporul ales.” Așadar, există un fel de orbire și surzenie în Biserică cu privire la Israel. Acest lucru este foarte apreciat de puterile demonice pentru că lor le este frică de rugăciune. Dacă ele pot bloca Biserica din a se ruga pentru Israel, Ierusalim și evrei, astfel încât Biserica să nu menționeze Numele lui Isus în rugăciunile lor referitoare la Israel, atunci Biserica e inofensivă din punctul de vedere al demonilor. Biserica ar trebui să se plece pe genunchi, să se pocăiască pentru tot felul de teologii care au defăimat poporul evreu de-a lungul secolelor și să înceapă să se roage pentru pacea Ierusalimului. Vă puteți ruga pentru România și trebuie să o faceți, iar eu trebuie să mă rog pentru pacea Olandei, și vă puteți ruga pentru toate nevoile personale, dar în Psalmul 122, versetul 6, citim: „Rugați-vă pentru pacea... ” Bucureștiului? Amsterdamului? New Yorkului? Beijingului? Nu! „Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului!” De ce vrea Biblia să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului? Pentru că din Ierusalim pacea va umple pământul. În Isaia 62:6, citim: „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi, care aduceți aminte Domnului... ” Noi, creștinii, suntem cei care aducem aminte Domnului. „Voi, care aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți deloc!” Străjerii veghează să observe ce fel de pericole se apropie de Ierusalim și de Israel și de poporul evreu. Noi trebuie să le vedem și apoi să începem să ne rugăm ca El să împiedice tot ce amenință poporul evreu sau Israelul. Să începem să ne rugăm chiar și pentru biserica noastră, ca biserica să înceapă să înțeleagă cât de important este să avem rugăciuni personale, dar și rugăciuni corporative în biserica noastră pentru Israel și pentru Ierusalim. Spune chiar: „... nu vă odihniți deloc”. Asta spune Dumnezeu: „Și nu-I dați răgaz lui Dumnezeu... ” (Isaia 62:7) Deci, într-o onestitate totală, El Însuși spune: „Nu Îmi dați răgaz până nu voi așeza din nou Ierusalimul și-l voi face o laudă pe pământ.”

Fragment extras din emisiunea „Puterea rugăciunii”, difuzată în 30 martie 2024, cu tema „Rugăciune pentru Israel”.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 20

DR JÜRGEN BÜHLER

președinte, International Christian Embassy Jerusalem

Lumea noastră s-a schimbat după 7 octombrie 2023. În acea dimineață, peste trei mii de teroriști s-au infiltrat în Israel, ucigând, mutilând, făcând lucruri de o brutalitate atroce. Peste 1.200 de oameni au fost omorâți cu brutalitate. Alte mii de civili au intrat în Israel în urma teroriștilor și au jefuit. Oameni bătrâni pe măgari, oameni pe biciclete, în camionete, au venit din Gaza în acele comunități evreiești și au jefuit tot ce puteau și chiar mai îngrozitor, civili au luat ostatici și i-au dus în Gaza. Israelul a mobilizat în acea zi o armată de 350.000 de rezerviști, care s-au adăugat la cei peste 200.000 de soldați ai forțelor armate active. Toată națiunea s-a mobilizat. Au venit chiar și bătrâni, cel mai bătrân rezervist care a apărut la bază avea 80 de ani. În jurul lumii, soldați care erau în concediu, sau israelieni care lucrau în străinătate, au lăsat totul, și-au luat familiile și s-au întors în

CHRISTINE DARG co-fondator Jerusalem Channel

În Ieremia 33:3, Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.” Dumnezeu este credincios și vă ascultă rugăciunile, iar dacă Îl căutați cu credință, El Își va dezvălui planurile și scopurile Sale pentru România. Așteptațivă la lucruri mărețe pe măsură ce căutați prezența Lui. Cuvântul pentru Israel, România și pentru toate neamurile este 2 Cronici 7:14: „... dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.” România, ascultă cuvântul Domnului! Este timpul

Israel. Am văzut o națiune unită cum nu îmi amintesc să o fi văzut în cei 30 de ani de când trăiesc în Israel.

Vreau să mai spun că aproximativ o jumătate de milion de soldați servesc acum în IDF. Printre ei sunt în jur de 800 de soldați mesianici, care își riscă viețile.

Israelul a devenit mai religios. Fiul meu îmi spunea: „Când m-am înrolat în armată, poate 10% dintre soldați se rugau”. Când s-a întors din Gaza, spunea: „Tati, acum este invers, poate 10% nu se roagă, și 90% se roagă astăzi.” Sinagogile din Israel sunt pline și națiunea se întoarce la Dumnezeul lor.

Încă ceva. Evenimentele din 7 octombrie trebuie să fie un punct de cotitură pentru Biserică. Nu mai este suficient să spunem că iubim Israelul sau că suntem alături de Israel. Este nevoie de acțiune! Este nevoie ca Biserica să se ridice și să se roage pentru Israel cum nu a mai făcut-o până acum. În al doilea rând, acționați. Acum sunt 240 de evacuați care sunt cazați în hoteluri din nord. Au nevoie de ajutorul nostru. Și, în cele din urmă, noi trebuie să fim o voce pentru Israel în națiunile noastre.

să căutăm fața Lui! Pe măsură ce vă aliniați la voia lui Dumnezeu, El va auzi, va ierta și va vindeca țara voastră. Cât de importantă e munca de mijlocire profetică și de război spiritual! „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” După cum explică Efeseni 6:12, trebuie să înțelegem importanța chemării noastre. Lupta noastră nu este doar împotriva forțelor umane, ci împotriva puterilor spirituale. Sunt recunoscătoare că viziunea voastră aliniază România cu Israelul. Acest lucru se datorează faptului că Psalmul 122:6 ne îndeamnă: „Rugațivă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă.” Este voia și porunca Domnului să vă rugați pentru pacea Ierusalimului și să binecuvântați Israelul. Pe măsură ce aliniați România la inima lui Dumnezeu pentru poporul

CHRIS MITCHELL șeful biroului CBN din Orientul Mijlociu

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul veacurilor, Duhul Sfânt ne conduce în momente mai profunde de rugăciune, de mijlocire și în mijlocirea profetică. Autorul James Goll spune că, la fel ca în celelalte momente ale istoriei, este vremea ca urmașii lui Isus să accepte chemarea la rugăciune ca dorința inimii lui Dumnezeu să fie înfăptuită pentru această generație. El descrie mijlocirea profetică ca fiind capacitatea de a primi o cerere de rugăciune din partea Domnului și de a mijloci pentru ea. Domnul Își întinde mâna peste tine, dezvăluindu-ți povara de pe inima Sa, iar Duhul Sfânt te îndeamnă să te rogi astfel încât să poată interveni. Însuși Duhul te călăuzește să te rogi într-o manieră divină, pentru ca voia Lui să se împlinească pe pământ, precum este în cer. Când Dumnezeu te inspiră și te călăuzește, mijlocirea este puternică și eficientă pentru o vreme ca aceasta.

Său ales, vă poziționați pentru favoarea și prosperitatea divină despre care citim în Geneza 12:3. Dumnezeu promite că va binecuvânta națiunile care binecuvântează Israelul!

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 21

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00

Conferința "Închinare pentru națiune" 02:00

Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30

Dumnezeu știe! (r) 04:00 Club 700 (r) 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15

Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Uimit de Dumnezeu (r) 08:30 Calea

Maestrului 09:00 Trimis cu un scop 10:30

Ekklesia în casa ta 11:30 Perspective eterne (r)

12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Clubul biblic al insectelor: Agapă de Paște 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi

18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Uimit de Dumnezeu (r) creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Mântuitorul film artistic

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Cele 6 minuni de la Golgota documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45

Vieți în lumină 01:00 Manualul bunătății 01:30

Decupaj din realitate 02:00 Calea, Adevărul

și Viața 03:00 Binecuvântare, blestem sau coincidență 03:30 Rădăcini și reflecții 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 00:15 Vieți în lumină (r) 05:30

Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Richard Allen 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Îngerul orașului Lvov 11:00 Vino curând la mine (r) 12:15 Refugiații din 1948 (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 De la istorie la speranță 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Binecuvântare, blestem sau coincidență 15:30 Progres spiritual (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Richard Allen (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi

18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Al cui este acest pământ? documentar

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Luca documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Vineri, ora 21:00

Marţi 07 mai

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea,

Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon

Hovis și echipa 10:00 Băieții orbi din Alabama

10:30 Misiunea John Militaru (r) 11:00 A treia zi (r) 12:00 Drumul spre Emaus (r) 12:30 Martori oculari ai Bibliei (r) 13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30 Dăltuit: devenind capodopera intenționată de Dumnezeu (r) 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează!

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Corrie ten Boom documentar

22:00 Vino, urmează-Mă! film artistic

22:30 Muzică

23:00 Strategii de redresare a vieții creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00

Cireșarii 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00

Vieți în lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Progres

spiritual 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agentul secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele

șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Binecuvântare, blestem sau coincidență (r) 11:00 Fiul meu, Mântuitorul meu (r) 12:00 Isus, Fiul lui Dumnezeu? (r) 12:30 Martori

oculari ai Bibliei: Luca (r) 13:00 Alfa Omega

în obiectiv (r) 13:25 AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele 10 porunci

15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00 Ultimele șapte

strigăte ale lui Isus de pe Cruce 16:30 Cartea

Cărților (r) 17:00 Agentul secret Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi

18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r) 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 În mâinile noastre documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Rădăcini și reflecții din actualitate

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 08 mai

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Rădăcini și reflecții 10:30 Lucruri noi (r) 11:00 Corrie ten Boom (r) 12:00 Vino, urmează-Mă (r) 12:30 Strategii de redresare a vieții (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Paștele (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Manualul bunătății 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Vino curând la mine film artistic 22:15 Refugiații din 1948 documentar 22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Ekklesia în casa ta 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Ascultă și împlinește 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 10:55 AO News 11:00 În mâinile noastre (r) 12:30 Rădăcini și reflecții (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Semnele vremurilor" 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Închinare pentru națiune"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Umbre din trecut film artistic

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Victoriile miraculoase ale Israelului

Prin seria acesta, pastorul Jeff Futers îi invită pe telespectatori într-o călătorie captivantă de descoperire, în timp ce explorează unele dintre cele mai fenomenale victorii din istoria veche și mai recentă a Israelului. În timp ce străbate Israelul modern, înconjurat și astăzi de dușmani, Jeff își deschide Biblia pentru a aduce răspunsuri la veșnicele întrebări: De ce a fost Dumnezeu atât de credincios lui Israel în vechime? Este El credincios lui Israel și astăzi? Va rămâne El credincios și în vremurile viitoare? Ce înseamnă credincioșia continuă a lui Dumnezeu față de Israel pentru creștinii de astăzi?

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Semnele vremurilor" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Semnele vremurilor 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România (r) 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Închinare pentru națiune" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Muzică

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Disculpat (r) film serial

22:30 În prezența lui Isus program muzical

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Băieții orbi din Alabama (r) documentar

Sâmbătă 11 mai Duminică 12 mai Vineri 10 mai Joi 09 mai
Duminică, 21:00 documentar În mâinile noastre docu-dramă
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 07 MAI 22:00 Vino, urmează-Mă! film artistic LUNI 06 MAI 09:00 Trimis cu un scop program pentru copii MIERCURI 08 MAI 13:30 Revelații documentar JOI 09 MAI 22:00 Al cui este acest pământ? documentar SÂMBĂTĂ 11 MAI 21:00 Umbre din trecut film artistic RECOMANDĂRI ZILNICE
06 mai ALFA OMEGA TV MAGAZIN 22
Luni

Luni 13 mai

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Închinare pentru națiune" 02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Uimit de Dumnezeu (r) 08:30 Calea Maestrului (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză (r) 10:30 Biserica Ekklesia 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Uimit de Dumnezeu creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Familia mea nazistă documentar

22:00 Mărturii la o cafea mărturie

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Salvarea Ierusalimului documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Binecuvântare, blestem sau coincidență 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 0 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Corrie ten Boom 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Fabricat în Israel 12:00 Mulțumim Domnului pentru Israel 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 De la istorie la speranță 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Binecuvântare, blestem sau coincidență 15:30 Progres spiritual (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Corrie ten Boom (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Eu sunt Israel documentar

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Luca documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Vineri, ora 23:00

Marţi 14 mai

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis

Bon Hovis și echipa 10:00 Stuart Eizenstat

10:30 Misiunea John Militaru (r) 11:00 Victoriile

miraculoase ale Israelului 12:00 Churchill și evreii 12:30 E supranatural! (r) 13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează!

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show 21:00 Speranță: renașterea Israelului documentar

22:30 Muzică

23:00 Strategii de redresare a vieții creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00

Cireșarii 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00

Vieți în lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Progres spiritual 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agent secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Binecuvântare, blestem sau coincidență (r) 11:00

Umbre din trecut (r) 12:30 Martori oculari ai

Bibliei: Luca (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 13:25 AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele 10 porunci 15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00 Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Agent secret Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r) 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Comori ale celui de-al doilea Templu documentar

22:00 Israel: o călătorie prin Cuvânt documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Reconciliere: o călătorie dincolo de drumurile bătătorite documentar

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 15 mai

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și

Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Rădăcini și reflecții (r) 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare (r) 11:00 Speranță: renașterea Israelului (r) 12:30 Strategii de redresare a vieții (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Luca (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Refugiul film artistic

22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Biserica Ekklesia 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Ascultă și împlinește 09:00

Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 10:55 AO News 11:00 Comori ale celui de-al doilea Templu (r) 11:30 Israel: o călătorie prin Cuvânt 12:30 Reconciliere: o călătorie dincolo de drumurile bătătorite (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Semnele vremurilor" 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Închinare pentru națiune"

19:00 Mari isprăvi din actualitate 19:30 Jerusalem Dateline știri 20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Legământul film artistic 22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 documentar

Premieră: Comori ale celui de-al doilea Templu

În anul 70 d. Hr., armatele Romei au devastat Ierusalimul, ucigând peste un milion de oameni și jefuind Templul evreiesc. În plus, romanii au jefuit comorile Templului, inclusiv menorah de aur, și le-au dus la Roma. În următorii 600 de ani, istoricii au urmărit călătoria comorii de la Roma prin lumea antică. După aceea, urma se pierde. Deci, unde se află comoara astăzi? Filmat în patru țări, acest documentar urmărește traseul istoric al comorii Templului evreiesc, din Orientul Mijlociu până în Europa și înapoi. Pe drum, îl vom cunoaște pe unul dintre cei mai buni arheologi din Ierusalim, care dezvăluie unde crede el că este ascunsă astăzi comoara... și de ce nu va putea fi dezgropată niciodată.

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Semnele vremurilor" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România (r) 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Lucruri noi 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Închinare pentru națiune" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 În prezența lui Isus (r)

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Eu sunt Israel (r) film serial

22:30 Muzică

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Tăcere ruptă documentar

Sâmbătă 18 mai Duminică 19 mai Vineri 17 mai Joi 16 mai
Reconciliere: o călătorie dincolo de drumurile bătătorite documentar - premieră
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 14 MAI 21:00 Speranță: renașterea Israelului documentar LUNI 13 MAI 21:00 Familia mea nazistă documentar MIERCURI 15 MAI 21:00 Refugiul film artistic VINERI 17 MAI 21:30 Israel: o călătorie prin Cuvânt documentar SÂMBĂTĂ 18 MAI 21:00 Legământul film artistic RECOMANDĂRI ZILNICE
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 23

Luni 20 mai

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Închinare pentru națiune" 02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Uimit de Dumnezeu (r) 08:30 Calea Maestrului (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză 10:30 Ekklesia în casa ta 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Uimit de Dumnezeu (r) creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Împărăția film artistic

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Israel: semne ale sfârșitului vremii documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui Iosif

Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Binecuvântare, blestem sau coincidență 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Richard Wurmbrand 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Memorii din Belsen (r) 12:10 Eliezer Ben-Yehuda (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Astăzi cu Dumnezeu 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Progres spiritual (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Richard Wurmbrand (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Experiențe cu Hristos film serial

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Luca documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Experiențe cu Hristos

Joi, ora 22:00

Marţi 21 mai

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis

Bon Hovis și echipa 10:00 Odată deținut, acum președinte 10:30 Misiunea John Militaru (r)

11:00 Victoriile miraculoase ale Israelului (r) 0

12:00 Eu sunt Israel (r) 12:30 E supranatural! (r)

13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30

Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00

Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00

Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează! 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r)

16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Vocea Duhului film artistic

22:30 Muzică

23:00 Strategii de redresare a vieții creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină

01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Cireșarii

04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Vieți în

lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r)

07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Progres

spiritual 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agent secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele

șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal (r) 11:00

Legământul (r) 12:30 Martori oculari ai Bibliei:

Luca (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 13:25

AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni

14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru

fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00

Cele 10 porunci 15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00

Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce

16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Agent secret

Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește

17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r)

18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere

spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Mama Normandiei: Povestea lui Simone

Renaud documentar

22:00 Tribunalele lui Hitler documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Rădăcini și reflecții din actualitate

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 22 mai

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Reconciliere: o călătorie dincolo de drumurile bătătorite (r) 10:30 Lucruri noi (r) 11:00 Vocea Duhului (r) 12:30 Strategii de redresare a vieții (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Luca (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Memorii din Belsen documentar 22:10 Eliezer Ben-Yehuda

22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Ekklesia în casa ta 04:00 Uimit de Dumnezeu 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei

09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 10:55 AO

News 11:00 Mama Normandiei: Povestea lui

Simone Renaud (r) 12:30 Rădăcini și reflecții (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Semnele vremurilor"

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Expansiunea apostolică"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Trăiască! documentar

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 documentar

Premieră: Mama Normandiei: Povestea lui Simone Renaud

Actrița Leslie Caron, nominalizată la Oscar, își împrumută vocea pentru acest documentar, un documentar despre o femeie puțin cunoscută, dar de neuitat, care a creat o punte între colțul ei iubit din Franța și familiile care au pierdut pe cei dragi în bătălia pentru eliberarea Europei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Simone Renaud, soția primarului din timpul războiului a comunei Sainte-Mere-Eglise, a petrecut 44 de ani arătându-și recunoștința față de familiile celor căzuți și veteranilor supraviețuitori ai invaziei din Ziua Z pentru eliberarea țării sale de sub ocupația nazistă. Și-a exprimat această recunoștință prin îngrijirea mormintelor soldaților americani și corespondând cu cei dragi de acasă, scrisoare cu scrisoare, vizită cu vizită, și prin organizarea de comemorări care continuă și azi, la aproape 35 de ani de la moartea sa. A devenit prietenă și chiar familie pentru cei ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna de Ziua Z. Amprenta pe care a lăsat-o este uimitoare. La fel și povestea ei.

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Semnele vremurilor" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România (r) 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Expansiunea apostolică" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Muzică

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Experiențe cu Hristos (r) film serial

22:30 În prezența lui Isus program muzical

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Odată deținut, acum președinte (r) documentar

Sâmbătă 25 mai Duminică 26 mai Vineri 24 mai Joi 23 mai
film serial
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 21 MAI 15:30 Joshua și Caleb raportează! documentar LUNI 20 MAI 21:00 Împărăția film artistic MIERCURI 22 MAI 21:00 Memorii din Belsen documentar VINERI 24 MAI 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu din actualitate SÂMBĂTĂ 25 MAI 21:00 Trăiască! documentar RECOMANDĂRI ZILNICE
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 24

Luni 27 mai

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00

Conferința "Expansiunea apostolică" 02:00

Realități și perspective 03:00 Love Israel

03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30

Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15

Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Uimit de Dumnezeu (r) 08:30 Calea

Maestrului (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25

Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză (r) 10:30 Biserica Ekklesia 11:30 Perspective eterne (r) 12:30

Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30

Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Trezirea leoaicei creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 În căutarea dovezilor I documentar

22:00 Mărturii la o cafea mărturie

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV 23:30 Israel și politica credinței documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui

Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00

Calea, Adevărul și Viața 03:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! (r) 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15

Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00

Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui William Booth 10:00

Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Oasele lui Iosif (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Astăzi cu Dumnezeu 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Progres spiritual (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui William Booth (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Experiențe cu Hristos film serial

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Luca documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Sâmbătă, ora 21:00

Marţi 28 mai

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon Hovis și echipa 10:00 Tomberoanele din LA

10:30 Misiunea John Militaru (r) 11:00 Victoriile miraculoase ale Israelului (r) 12:00 Experiențe cu Hristos (r) 12:30 E supranatural! (r) 13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează!

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Un bar mitzvah neașteptat film artistic

22:30 Muzică

23:00 Strategii de redresare a vieții creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00

Cireșarii 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00

Vieți în lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Impactul culturii 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Agent secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele

șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal (r)

11:00 Trăiască!12:30 Martori oculari ai Bibliei:

Luca (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 13:25 AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele 10 porunci 15:30 Dumnezeu

știe! (r) 16:00 Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce 16:30 Cartea Cărților (r)

17:00 Agent secret Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește 17:45 Vieți în lumină

17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r) 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere

spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Scrisori pentru Stephanie film artistic

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Reconciliere documentar

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 29 mai

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și

Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00

Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul

Doug 10:00 Rădăcini și reflecții (r) 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare (r) 11:00 Un bar mitzvah neașteptat (r) 12:30 Strategii de redresare a vieții (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Luca (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri 19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show 21:00 Oasele lui Iosif documentar 22:00 Un om disperat film artistic 22:30 Muzică 23:00 Calea Maestrului creștere spirituală 23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Biserica Ekklesia

04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00

Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei 09:00

Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 11:00 Scrisori pentru Stephanie (r) 12:30 Reconciliere (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:25 AO News 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25

Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Semnele vremurilor" 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Expansiunea apostolică"

19:00 Mari isprăvi din actualitate 19:30 Jerusalem Dateline știri 19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show 21:00 Călătoria creștinului animație

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 film artistic

Premieră: Scrisori pentru Stephanie

O tânără însărcinată necăsătorită este obligată să dea spre adopție fetița ei, pe nume Stephanie. Tatăl biologic și mama acestuia sunt împiedicați să o adopte pe Stephanie. Serviciile sociale le permit părinților biologici și bunicii paterne să scrie scrisori fără informații identificabile pentru dosarul de adopție al lui Stephanie. Singura speranță pe care bunica o are de a-și revedea nepoata este să pună în scrisoare indicii privind identitatea familiei biologice. Bunica și fiul ei merg mai departe, fără să mai vorbească despre durerea pricinuită de pierderea lui Stephanie. Dar, separat, ei împărtășesc aceeași rugăciune fierbinte... că într-o zi, printr-un miracol, o vor revedea pe Stephanie.

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Semnele vremurilor" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România (r) 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Lucruri noi 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Expansiunea apostolică" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 În prezența lui Isus (r)

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Experiențe cu Hristos (r) film serial

22:30 Muzică

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Tomberoanele din LA (r) documentar

Sâmbătă 01 iunie Duminică 02 iunie Vineri 31 mai Joi 30 mai
Călătoria
creștinului animație
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 28 MAI 17:30 Între sacru și secular mărturie LUNI 27 MAI 21:30 În căutarea dovezilor I documentar MIERCURI 29 MAI 21:00 Oasele lui Iosif documentar VINERI 31 MAI 08:00 Impactul culturii seminar SÂMBĂTĂ 01 IUNIE 10:00 Deditos program pentru copii RECOMANDĂRI ZILNICE
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 25

Luni 03 iunie

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Expansiunea apostolică" 02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Trezirea leoaicei (r) 08:30 Calea Maestrului (r) 09:00

Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză 10:30 Ekklesia în casa ta 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r)

16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Trezirea leoaicei (r) creștere spirituală 19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show 21:00 În căutarea dovezilor II documentar

22:00 Mărturii la o cafea (r) mărturie

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Urmași ai lui Isus pe un tărâm al conflictului documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui

Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00

Calea, Adevărul și Viața 03:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30

Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Augustin 10:00

Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Credință captivă (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Astăzi cu Dumnezeu 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Impactul culturii (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Augustin (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00

Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Experiențe cu Hristos film serial

22:30 Muzică

23:00 Căutând sensul vieții documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Marţi 04 iunie

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea,

Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea,

Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon

Hovis și echipa 10:00 Jason și Buntu 10:30

Misiunea John Militaru (r) 11:00 Victoriile

miraculoase ale Israelului (r) 12:00 Experiențe cu Hristos (r) 12:30 E supranatural! (r) 13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John

Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează! 16:00

Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Ierusalim, numărătoarea inversă film artistic

22:30 Muzică

23:00 Strategii de redresare a vieții creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină

01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Cireșarii

04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Vieți în

lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r)

07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Impactul

culturii 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agent secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele

șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal (r) 11:00 12:30 Căutând sensul vieții (r) 13:00 Alfa

Omega în obiectiv (r) 13:25 AO News 13:30

Căutând extraordinarul cu Jeni 14:00 Vieți în

lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi

14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele

10 porunci 15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00

Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce

16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Agent secret

Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește

17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r)

18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Dragostea vorbește prin Sfântul Patrick: visele sale, moștenirea lui documentar

22:00 Negustorul de sclavi: "Mărețul har" documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Rădăcini și reflecții din actualitate

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 05 iunie

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Reconciliere(r) 10:30 Lucruri noi (r) 11:00 Ierusalim, numărătoarea inversă (r) 12:30 Strategii de redresare a vieții (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Luca (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri 19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Credință captivă film artistic 22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală 23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Ekklesia în casa ta 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină(r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei

09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 11:00 Dragostea vorbește prin Sfântul Patrick: visele sale, moștenirea lui (r) 12:00 Negustorul de sclavi: "Mărețul har" (r) 12:30 Rădăcini și reflecții (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:25 AO News

13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 16:00 Alfa

Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Expansiunea apostolică"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Cântecul credinței film artistic

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 documentar

Știați că Sfântul Patrick nici măcar nu era irlandez? Alăturați-vă povestitorului Carl Wesley Anderson într-o călătorie de neuitat în istoria mântuirii, pentru a descoperi cum Dumnezeu ne vorbește prin vise în timp ce dormim, și pentru a fi inspirați de visele și moștenirea Sfântului Patrick.

23:30 Jason și Buntu (r) documentar Sâmbătă

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România (r) 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Expansiunea apostolică" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Muzică

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Experiențe cu Hristos (r) film serial

22:30 În prezența lui Isus program muzical

23:00 E supranatural! (r) talk-show

iunie
09 iunie Vineri 07 iunie Joi 06 iunie
08
Duminică
Premieră: Dragostea vorbește prin Sfântul Patrick: visele sale, moștenirea lui
film artistic
ora 21:00 RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MIERCURI 05 IUNIE 21:00 Credință captivă film artistic LUNI 03 IUNIE 19:00 Trezirea leoaicei seminar JOI 06 IUNIE 23:00 Căutând sensul vieții documentar VINERI 07 IUNIE 22:00 Negustorul de sclavi: "Mărețul har" documentar SÂMBĂTĂ 08 IUNIE 17:30 Puterea rugăciunii creștere spirituală RECOMANDĂRI ZILNICE
Cântecul credinței
Sâmbătă,
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 26

Luni 10 iunie

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Expansiunea apostolică" 02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Trezirea leoaicei (r) 08:30 Calea Maestrului (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză (r) 10:30 Biserica Ekklesia 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față

16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Trezirea leoaicei creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show 21:00 Nesoluționat: cum rezolvăm problema imigrației? documentar

21:30 Mărturii la o cafea mărturie

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Timpuri biblice: Isus și sărbătorile Israelului documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Samuel Morris 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Sub scara lui Iacob (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Înălțarea Domnului 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Impactul culturii (r) 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Samuel Morris (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Experiențe cu Hristos film serial

22:30 Muzică

23:00 Căutând sensul vieții documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Marţi 11 iunie

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea,

Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon Hovis și echipa 10:00 Matt 10:30 Misiunea

John Militaru (r) 11:00 Victoriile miraculoase

ale Israelului (r) 0 12:00 Experiențe cu Hristos (r) 12:30 E supranatural! (r) 13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează! 16:00

Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Volendam: povestea unor refugiați documentar

22:30 Muzică

23:00 Înflorește acum! creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină

01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Cireșarii

04:00 Club 700 (r) 04:30 Muzică 05:00 Vieți

în lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r)

07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Impactul culturii 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agent secret Ryan Defreates 10:00 Ultimele

șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (r) 10:30

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal (r) 11:00

Cântecul credinței (r) 12:30 Căutând sensul

vieții (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 13:25 AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni

14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru

fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00

Cele 10 porunci 15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00

Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce

16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Agent secret

Ryan Defreates (r) 17:30 Dumnezeu vorbește

17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r)

18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Harlem, cartierul harului film artistic

21:30 Cei care aduc pacea: depășirea barierelor documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Reconciliere documentar

23:30 Joshua și Caleb raportează! (r) documentar

Miercuri 12 iunie

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular

01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și

Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00

Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25

Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Rădăcini și reflecții (r) 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare (r) 11:00 Volendam: povestea unor refugiați (r) 12:30 Înflorește acum! (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Căutând sensul vieții (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri 19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show 21:00 Sub scara lui Iacob film artistic 22:30 Muzică 23:00 Calea Maestrului creștere spirituală 23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Biserica Ekklesia

04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 11:00 Harlem, cartierul harului (r) 11:30 Cei care aduc pacea: depășirea barierelor (r) 12:30 Reconciliere (r) 13:00 Știrile TV7(r) 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Expansiunea apostolică"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Cine sunt? film artistic

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 film artistic

Premieră: Harlem, cartierul harului

Bazat pe povestea reală a unui om care a absolvit Facultatea de Drept de la Harvard și decide să se mute în Harlem pentru a-i ajuta pe cei fără adăpost.

23:30 Matt (r) documentar Sâmbătă

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30

Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Dumnezeu este cu noi 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Lucruri noi 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Expansiunea apostolică" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00

Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 În prezența lui Isus (r)

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Victoriile miraculoase ale Israelului documentar

22:00 Experiențe cu Hristos (r) film serial

22:30 Muzică

23:00 E supranatural! (r) talk-show

15 iunie Duminică 16 iunie Vineri 14 iunie Joi 13 iunie
Marți, ora 21:00 RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 11 IUNIE 23:00 Înflorește acum! creștere spirituală LUNI 10 IUNIE 21:30 Mărturii la o cafea mărturie MIERCURI 12 IUNIE 23:00 Calea Maestrului creștere spirituală VINERI 14 IUNIE 21:00 Cei care aduc pacea: depășirea barierelor documentar SÂMBĂTĂ 15 IUNIE 21:00 Cine sunt? film artistic RECOMANDĂRI ZILNICE
Volendam: povestea unor refugiați documentar
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 27

Viitorul bisericii documentar

Sâmbătă, ora 21:00

Marţi 18 iunie Luni

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Expansiunea apostolică" 02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel 03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Trezirea leoaicei (r) 08:30 Calea Maestrului (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei 10:00 Să vorbim în engleză 10:30 Ekklesia în casa ta 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari isprăvi (r) 13:00 Jerusalem

Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față 16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Trezirea leoaicei (r) creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Pavel, emisarul film artistic

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Timpuri biblice: Isus și sărbătorile Israelului documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui

Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00

Calea, Adevărul și Viața 03:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Martin Luther 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Fereastra 10/40 (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Urmărind trezirile spirituale 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15

Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Impactul culturii (r) 16:00 Știrile TV7 16:30

Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Martin Luther (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Experiențe cu Hristos film serial

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Faptele Apostolilor documentar

23:30 Revelații (r) documentar

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00

InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică

05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00

Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine

06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea,

Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r)

08:00 Cuvântul vieții 09:00 Casa zburătoare

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon

Hovis și echipa 10:00 Dimineața în Bangok

10:30 Misiunea John Militaru (r) 11:00 Victoriile

miraculoase ale Israelului (r) 12:00 Experiențe cu Hristos (r) 12:30 E supranatural! (r) 13:00

Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30

Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00

Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00

Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb

raportează! 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r)

16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis

și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israel creștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Strada Azusa documentar

22:00 Revărsarea Duhului Sfânt documentar

22:30 Muzică

23:00 Înflorește acum! creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină

01:00 Conferința "Credincioșie până la capăt"

02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Cireșarii

04:00 Club 700 04:30 Muzică 05:00 Vieți în

lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r)

07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Impactul

culturii 08:30 Ospăț cu mană (r) 09:00 Cartea

Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30

Agent secret Ryan Defreates 10:00 Când și

cum va avea loc răpirea? (r) 10:30 Mulțumim

lui Dumnezeu pentru fotbal (r) 11:00 Cine sunt? (r) 12:30 Martori oculari ai Bibliei: Faptele

Apostolilor (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r)

13:25 AO News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni 14:00 Vieți în lumină (r) 14:25

Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele 10 porunci 15:30

Dumnezeu știe! (r) 16:00 Învierea lui Isus prin ochii primilor creștini 16:30 Cartea Cărților (r)

17:00 Agent secret Ryan Defreates (r) 17:30

Dumnezeu vorbește 17:45 Vieți în lumină

17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r) 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Pe urmele Sfântului Toma: Apostolul

Orientului documentar

22:00 Marea trezire documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Rădăcini și reflecții din actualitate

23:30 Urmărind trezirile spirituale (r) documentar

Miercuri 19 iunie

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug 10:00 Reconciliere (r) 10:30 Lucruri noi (r) 11:00 Strada Azusa (r) 12:00 Revărsarea Duhului Sfânt (r) 12:30 Înflorește acum! (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Căutând sensul vieții (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Fereastra 10/40 documentar

22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Ekklesia în casa ta 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 11:00 Pe urmele Sfântului Toma: Apostolul Orientului (r) 12:00 Marea trezire (r) 12:30 Rădăcini și reflecții (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:25 AO News 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbeșe (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală 16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Provocări în educarea copiilor din era digitală"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Viitorul bisericii documentar

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Vineri, 21:00 documentar

Premieră: Pe urmele Sfântului

Apostolul Orientului

Este posibil ca Toma, apostolul cel mai bine cunoscut pentru faptul că s-a îndoit, să fi înființat o biserică în India încă din secolul I? Autorul norvegian de best-selleruri și preotul Jostein Ørum călătorește în India, pentru a verifica dacă o tradiție veche și bine păstrată poate fi adevărată. Aici îi întâlnește pe unii dintre milioanele de creștini care cred că Toma a călătorit în India după învierea lui Isus, i-a botezat pe strămoșii lor și a plantat mai multe biserici cu o spiritualitate unică. El descoperă o puternică tradiție de credință creștină, destul de diferită de a sa.

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Nașterea Bisericii primare 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Provocări în educarea copiilor din era digitală" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Muzică

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri 19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Până la marginile pământului documentar

22:00 Experiențe cu Hristos (r) film serial

22:30 În prezența lui Isus program muzical

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Dimineața în Bangok (r) documentar

Sâmbătă 22 iunie Duminică 23 iunie Vineri 21 iunie Joi 20 iunie
Toma:
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MARȚI 18 IUNIE 21:00 Strada Azusa documentar LUNI 17 IUNIE 17:30 Vieți în lumină mărturie MIERCURI 19 IUNIE 19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală VINERI 21 IUNIE 22:00 Marea trezire documentar SÂMBĂTĂ 22 IUNIE 20:00 Realități și perspective talk-show RECOMANDĂRI ZILNICE
17 iunie ALFA OMEGA TV MAGAZIN 28

Inspirație pentru tine: programele Alfa Omega TV, de Rusalii

Cu ocazia celebrării acestui eveniment deosebit pentru creștini, ne dorim să aducem în atenția telespectatorilor noștri emisiuni care să aducă informație, dar și revelație. Sărbătoarea Cincizecimii, cunoscută și ca Sărbătoarea Rusaliilor, este momentul când celebrăm coborârea Duhului Sfânt pe pământ și nașterea bisericii.

Vă invităm într-o călătorie în descursul istoriei Bisericii. Prin emisiuni, documentare, filme artistice, talk-show-uri și programe pentru copii veți afla cum a împuternicit Dumnezeu oameni simpli, ca aceștia să fie purtători ai mesajului mântuirii și restaurării prin credința în Isus. Vom prezenta începuturile creștinismului, detalii despre viața și lucrarea apostolilor și a primilor creștini, dar și principii de bază care au a stat la baza lucrării misionare, prin care mesajul evangheliei a ajuns până la marginile pământului. Fiți martori la destine schimbate și vieți transformate de puterea Duhului Sfânt!

De Rusalii, alegeți programele de la Alfa Omega TV!

Mai jos regăsiți câteva din recomandările noastre:

Învierea lui Isus prin ochii primilor creștini (talk-show) – în fiecare vineri, începând din 21 iunie, ora 16:00

Dr Habermas și Dr. Ankerberg împărtășesc dovezi istorice privitoare la evenimentele care au urmat morții și învierii Domnului Isus. Descoperă ce au crezut creștinii în primii 2 ani după învierea Domnului Isus.

Urmărind trezirile spirituale (documentar) – în fiecare joi, începând din 20 iunie, ora 13:30

De ce este nevoie pentru a vedea o trezire în generația noastră? Vino alături de noi în căutarea răspunsurilor, explorând detaliile primei treziri din Ierusalim și urmărind-o până la trezirile din zilele noastre care au loc în China. Călătoriți în jurul lumii pe urmele bisericii primare, și vedeți puterea transformatoare a mesajului Evangheliei într-un mod în care nu ați mai văzut-o niciodată.

Martori oculari ai Bibliei: Faptele Apostolilor (docu-dramă în PREMIERĂ) – în fiecare joi, începând din 20 iunie, ora 23:00

Faptele apostolilor este o poveste simplă: Isus Se înalță la cer, Duhul Sfânt coboară și îi împuternicește pe apostoli să inițieze creștinismul și Biserica. Creștinismul se răspândește din Israel până la Roma datorită lui Petru, Pavel și a altor lideri creștini și a creștinilor „obișnuiți”. Acum este timpul să auzim mai multe detalii prezentate de martorii oculari.

Nașterea Bisericii primare (program pentru copii) –duminică, 23 iunie, ora 09:00

În acest program copii vor fi martori ai nașterii Bisericii și a echipării acesteia cu puterea promisă de Isus: Duhul Sfânt.

Până la marginile pământului (film artistic) –duminică, 23 iunie, ora 21:00

După ce Saul are o viziune în drum spre Damasc, viața acestuia se schimbă. Dintrun prigonitor al urmașilor lui Isus, devine un propovăduitor. Numele lui devine Pavel, propovăduitor al națiunilor.

Călătorie în timp (film artistic) – sâmbătă, 29 iunie, ora 21:00

Un bătrân este pe cale să fie executat în Roma antică și se trezește în secolul al XXI-lea, confuz și fără adăpost. Un șofer de camion îl ia în Roma, Oregon, și descoperă că bătrânul pretinde a fi apostolul Pavel.

Trezirea de la Asbury: însetați după mai mult (documentar) –marți, 25 iunie ora 21:00

Pe 8 februarie 2023, câțiva studenți de la Universitatea Asbury au zăbovit după slujbă pentru a continua să se închine lui Dumnezeu. Această revărsare a Duhului a continuat timp de 16 zile fără întrerupere. Echipa noastră de producție a fost prezentă la Asbury în acest timp și vă oferă această imagine din culise a ceea ce a făcut Duhul Sfânt – relatată direct de studenți, personal, administratori ai universității și participanți. Trezirea aceasta a atras oameni din toată țara și din întreaga lume, inclusiv din Brazilia, Filipine și Singapore.

ALFA OMEGA TV MAGAZIN 29

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Dumnezeu vorbește 00:45 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Provocări în educarea copiilor din era digitală"

02:00 Realități și perspective 03:00 Love Israel

03:30 Dumnezeu știe! 04:00 Club 700 04:30

Muzică 05:00 Dumnezeu vorbește (r) 05:15

Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Mapamond Creștin (r) 08:00 Trezirea leoaicei (r) 08:30 Calea

Maestrului (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25

Devoțional pentru copii 09:30 Bazele științei

10:00 Să vorbim în engleză (r) 10:30 Biserica Ekklesia 11:30 Perspective eterne (r) 12:30 Mari

isprăvi (r) 13:00 Jerusalem Dateline (r) 13:25 AO News 13:30 Ospăț cu mană (r) 14:00 Un cântec nou 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30

Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Față în față

16:00 Știrile Alfa Omega (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Bazele științei (r) 17:30 Vieți în lumină

17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Ziua se apropie 18:30 Decupaj din realitate (r)

19:00 Trezirea leoaicei creștere spirituală

19:30 Alfa Omega în obiectiv (r) din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Trezirile din Țara Galilor documentar

21:30 Mărturii la o cafea mărturie

22:30 Muzică

23:00 Club 700 (r) magazin TV

23:30 Timpuri biblice: Isus și sărbătorile Israelului documentar

00:00 Club 700 00:30 Un dar pentru tine 00:45 Vieți în lumină 01:00 Învățăturile lui Iosif Țon 01:30 Decupaj din realitate 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 03:30 Cele 10 porunci 04:00 E supranatural! 04:30 Muzică 05:00 Un dar pentru tine (r) 05:15 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Club 700 (r) 08:00 Conferința "Credincioșie până la capăt" (r) 09:00 Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Povestea lui Robert Jerman Thomas 10:00 Billy Graham: mesaje biblice 10:30 Cele 10 porunci (r) 11:00 Apostolul Pavel și Biserica primară (r) 12:00 Jock Troup și trezirea spirituală a pescarilor (r) 12:30 Love Israel (r) 13:00 Mapamond Creștin (r) 13:25 AO News 13:30 Urmărind trezirile spirituale 14:00 Un dar pentru tine (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal 15:30 Impactul culturii 16:00 Știrile TV7 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Povestea lui Robert Jerman Thomas (r) 17:30 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Inestimabila valoare"

19:00 Club 700 magazin TV

19:30 Alfa Omega în obiectiv din culisele televiziunii

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

22:00 Hoinara film artistic

22:30 Muzică

23:00 Martori oculari ai Bibliei: Faptele Apostolilor documentar

23:30 Revelații (r) documentar

Pe întreg pământul program pentru copii

Duminică, ora 09:00

Marţi 25 iunie

00:00 Alfa Omega în obiectiv 00:30 Vieți în

lumină 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Față în față 04:00 InTouch (cu Charles Stanley) 04:30 Muzică 05:00 Vieți în

lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Pași în necunoscut

06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Ziua se apropie (r) 08:00 Cuvântul

vieții 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Jovis Bon Hovis și echipa

10:00 Latoya 10:30 Misiunea John Militaru (r)

11:00 Până la marginile pământului (r) 12:00

Experiențe cu Hristos (r) 12:30 E supranatural! (r)

13:00 Ziua se apropie (r) 13:25 AO News 13:30

Perspective: Israel și Orientul Mijlociu (r) 14:00

Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 Misiunea John Militaru 15:30 Joshua și Caleb raportează!

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Jovis Bon Hovis și echipa (r) 17:30 Între sacru și secular 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Cireșarii

19:00 Love Israelcreștere spirituală

19:30 Știrile RTN

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Trezirea de la Asbury: însetați după mai mult documentar

22:00 Depășirea barierelor: călătoriile apostolului

Pavel documentar

22:30 Muzică

23:00 Înflorește acum! creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Mapamond Creștin 00:30 Vieți în lumină

01:00 Conferința "Inestimabila valoare" 02:00

Calea, Adevărul și Viața 03:00 Cireșarii 04:00

Club 700 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Mapamnd Creștin (r) 08:00 Impactul culturii

08:30 Ospăț cu mană 09:00 Cartea Cărților

09:25 Devoțional pentru copii 09:30 La drum, Frills! 10:00 Învierea lui Isus prin ochii primilor

creștini (r) 10:30 Mulțumim lui Dumnezeu pentru fotbal (r) 11:00 Viitorul bisericii (r) 12:30

Martori oculari ai Bibliei: Faptele Apostolilor (r) 13:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 13:25 AO

News 13:30 Căutând extraordinarul cu Jeni

14:00 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00 Cele 10 porunci 15:30 Dumnezeu știe! (r) 16:00 Învierea lui Isus prin ochii primilor

creștini 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 La drum, Frills! (r) 17:30 Dumnezeu vorbește 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi

18:00 Billy Graham: mesaje biblice (r) 18:30 Perspective: Israel și Orientul Mijlociu

19:00 InTouch (cu Charles Stanley) creștere spirituală

19:30 Știrile Alfa Omega

19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Să răcnescă leul documentar

22:00 Viața apostolului Petru documentar

22:30 Gaither pentru România program muzical

23:00 Reconciliere documentar

23:30 Urmărind trezirile spirituale (r) documentar

Miercuri 26 iunie

00:00 Știrile RTN 00:30 Între sacru și secular 01:00 Cuvântul vieții 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Calea Maestrului 03:30 Mari isprăvi 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Între sacru și secular (r) 05:30 Muzică 06:00 Adevărul despre adevăr 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile RTN (r) 08:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 08:30 Puterea rugăciunii (r) 09:00 Casa zburătoare 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Lecții din Biblie cu pastorul Doug10:00 Rădăcini și reflecții (r) 10:30 Biserica Filadelfia Baia Mare (r) 11:00 Să răcnescă leul (r) 12:00 Depășirea barierelor: călătoriile apostolului Pavel (r) 12:30 Înflorește acum! (r) 13:00 Decupaj din realitate (r) 13:25 AO News 13:30 Revelații 14:00 Între sacru și secular (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi 15:00 O ușă deschisă pentru tine (r) 15:30 Martori oculari ai Bibliei: Faptele Apostolilor (r) 16:00 Ziua se apropie (r) 16:30 Casa zburătoare (r) 17:00 Lecții din Biblie cu pastorul Doug (r) 17:30 Un dar pentru tine 17:45 Vieți în lumină 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Învățăturile lui Iosif Țon 18:30 Decupaj din realitate

19:00 Ospăț cu mană creștere spirituală 19:30 Mapamond Creștin știri 19:55 AO News

20:00 Calea, Adevărul și Viața talk-show

21:00 Apostolul Pavel și Biserica primară documentar

21:45 Jock Troup și trezirea spirituală a pescarilor documentar

22:30 Muzică

23:00 Calea Maestrului creștere spirituală

23:30 Pasiune pură program despre problemele sexualității

00:00 Știrile Alfa Omega 00:30 Puterea rugăciunii 01:00 Rugul Aprins 02:00 Calea, Adevărul și Viața 03:00 Ekklesia Oradea 04:00 Trezirea leoaicei 04:30 Muzică 05:00 Vieți în lumină (r) 05:30 Muzică 06:00 Romani 9-11 06:15 Semnele vremurilor 06:25

Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Calea, Adevărul și Viața (r) 07:30 Știrile Alfa Omega (r) 08:00 Învingând spiritul sărăciei 09:00

Cartea Cărților 09:25 Devoțional pentru copii 09:30 Kidz România 10:00 Deditos 10:30 Știrile Alfa Omega (r) 11:00 Apostolul Pavel și primele biserici (r) 12:00 Viața apostolului

Petru (r) 12:30 Reconciliere (r) 13:00 Știrile TV7 (r) 13:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 14:00 Dumnezeu vorbește (r) 14:15 Vieți în lumină (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucură-te de fiecare zi (r) 15:00

Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală"

16:00 Alfa Omega în obiectiv (r) 16:30 Cartea

Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30

Puterea rugăciunii 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 Conferința "Provocări în educarea copiilor din era digitală"

19:00 Mari isprăvi din actualitate

19:30 Jerusalem Dateline știri

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Călătorie în timp film artistic

22:30 Bucuria de a cânta program muzical

23:00 E supranatural! talk-show

23:30 Cele 10 porunci (r) mărturie

Marți, 21:00

barierelor: călătoriile apostolului Pavel

Sunteți interesați de călătoriile misionare ale apostolului Pavel? Alăturați-vă gazdelor, Seth Conley și Yolo Lopez-Perez, care călătoresc în locurile actuale din Turcia, Grecia și Italia, unde Pavel a dat învățături. Veți descoperi felul în care a trăit Pavel și cum a influențat el viața spirituală, socială și politică oriunde s-a dus.

00:00 Jerusalem Dateline 00:30 Vieți în lumină 01:00 Conferința "Rugăciunea și lupta spirituală" 02:00 Realități și perspective 03:00 Biserica Punctul Zero 03:30 Cristale de har și adevăr 04:00 Ospăț cu mană 04:30 Muzică 05:00 Puterea rugăciunii (r) 05:30 Muzică 06:00 Cuvânt din Sion 06:15 Un dar pentru tine 06:25 Promisiuni pentru fiecare zi 06:30 Realități și perspective (r) 07:30 Jerusalem Dateline (r) 08:00 Cristale de har și adevăr 08:30 InTouch (cu Charles Stanley) (r) 09:00 Pe întreg pământul 10:00 Povestirile biblice prind viață 10:30 Lucruri noi (Betania Dublin 11:00 O ușă deschisă pentru tine 11:30 Conferința "Provocări în educarea copiilor din era digitală" (r) 12:30 Biserica Punctul Zero 13:00 Perspective eterne 14:00 Puterea rugăciunii (r) 14:25 Promisiuni pentru fiecare zi 14:30 Bucurăte de fiecare zi (r) 15:00 Rugul Aprins 16:00 Jerusalem Dateline (r) 16:30 Cartea Cărților (r) 17:00 Kidz România (r) 17:30 Gaither pentru România (r) 17:55 Promisiuni pentru fiecare zi 18:00 În prezența lui Isus (r)

19:00 Dumnezeu știe! creștere spirituală

19:30 Mapamond Creștin (r) știri

19:55 AO News

20:00 Realități și perspective talk-show

21:00 Experiențe cu Hristos documentar

22:30 Muzică

23:00 E supranatural! (r) talk-show

23:30 Latoya (r) documentar

Sâmbătă 29 iunie Duminică 30 iunie Vineri 28 iunie Joi 27 iunie
Depășirea
film artistic
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII MIERCURI 26 IUNIE 21:45 Jock Troup și trezirea spirituală a pescarilor documentar LUNI 24 IUNIE 21:00 Trezirile din Țara Galilor documentar JOI 27 IUNIE 22:00 Hoinara film artistic VINERI 28 IUNIE 19:30 Știrile Alfa Omega SÂMBĂTĂ 29 IUNIE 19:00 Mari ispravi din actualitate RECOMANDĂRI ZILNICE
ALFA OMEGA TV MAGAZIN 30
Luni 24 iunie
Contactaţi-ne pentru mai multe informaţii și resurse: alfaomega.tv/librarie | 0256 284 912 | comenzi@alfaomega.tv Cărți publicate în limba română de ALFA OMEGA PUBLISHING de autorul Jeremiah Johnson PREGĂTIREA MIRESEI

ÎN LISTA CNA

Principalul nostru proiect este canalul Alfa Omega TV, în emisie din iunie 2006, primul canal creștin din România. Fiind recepționat de milioane de oameni, canalul promovează valorile creștine în societatea contemporană și se adresează românilor de orice vârstă și apartenenţă religioasă.

Traducem, producem și difuzăm programe variate și de calitate: documentare, filme, desene animate, talk-show-uri, mărturii, ştiri, reportaje, muzică, emisiuni de ştiinţă și cultură, divertisment, programe pentru tineri, emisiuni în direct cu rugăciune.

Canalul prezintă Evanghelia și o sursă de hrană spirituală pentru cei ce vor să cunoască şi să împlinească Scriptura. Prin programele difuzate pe TV, numeroşi români au fost mântuiți, eliberați, transformați şi au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.

Vizionează: www.alfaomega.tv/canal

ALFAOMEGA.T V

*Harta de acoperire al satelitului EUTELSAT 16A

ALFA OMEGA TV CANAL DE TELEVIZIUNE CREȘTINĂ 24/7 DIN 2006
ÎN ROMÂNIA DIN 2010
„must carry”
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.