Spre curte se află o structură rectangulară care a fost amenajată pentru templul funerar. S-a presupus că ansamblul de pe latura sudică a fost mormântul provizoriu al lui Djeser, până când marea piramidă în trepte a fost terminată. Ipoteza este plauzibilă, deşi de multe ori după moartea unui faraon nu se mai lucra la piramida acestuia, ci la cea a urmaşului, care ajuns să domnească. La vest de piramidă întreg spaţiul este ocupat de hambare, depozite şi ateliere. În mod evident celebra piramidă în trepte nu este decât un element al unui vast complex arhitectonic, cu o semnificaţie aparte. Judecând după zidul de incintă, ca şi după prezenţa unor sedii administrative şi a unor palate regale, Imhotep trebuie să fi conceput pentru faraonul său o adevărată capitală pentru vecie. Adeseori decoraţia arhitectonică aminteşte de modelele reale care erau de lemn şi lut: tavanul culoarului de intrare e alcătuit din lintouri semicirculare ca trunchiurile unor arbori, semicoloanele angajate au fusul decorat cu pseudocaneluri tubulare, sugerând mănunchiurile de tulpini de papirus, iar faţadele celor două sedii administrative ale Egiptului de Jos şi de Sus, cu acoperişul uşor curbat, au permis chiar reconstituirea aspectului iniţial al edificiilor de lemn şi lut. Deci, sufletul lui Djoser, Kaul său, nu numai că urma a se întrupa în statuie (v. mai jos), dar el trebuia să poată veghea în continuare şi chiar să poată domni perpetuu asupra regatului său. De altfel înalţii funcţionari, ca şi mai înainte, sunt înmormântaţi în jurul incintei funerare a faraonului. Acest complex, asemenea unui
templu, va fi fost dotat de către faraon încă din timpul vieţii cu terenuri şi cu robi sau sate, ce produceau tributul menit a fi găzduit de hambare şi care întreţineau pe preoţii însărcinaţi cu cultul monarhului defunct. Încă pe vremea dinastiei a XXVI-a sunt atestaţi aici asemenea preoţi, dar cultul funerar nu s-a desfăşurat în mod continuu, fiind întrerupt în periodele intermediare. Bibliografie: Müller-Karpe 1974, p. 805-806, nr. 32.I.; Curinschi-Vorona 1977, p. 150-157; Cenival, Stierlin f.a., p. 17-20; Jill Kamil, Sakkara and Memphis. The Necropolis and the Ancient Capital, Longman 1996