şi reprezenta mai târziu tronul regal. Ea simboliza de asemenea oraşul Buto (în egipteană Pe), capitala Egiptului de Jos. Bufniţa, tufişul şi scarabeul sunt de asemenea asociate cu oraţul Buto, aşa încât s-ar putea să nu fie vorba despre şapte fortificaţii diferite, ci despre una şi aceiaşi aşezare, descrisă sub mai multe aspecte. Deasupra acestor simboluri apar animalele totem ale faraonului, şoimul în rândul de sus, doi şoimi, scorpionul şi leul în registrul de jos.
Asocierea faraonului cu unele animale este binecunoscută şi din epocile ulterioare, astfel el poate fi înlocuit printr-un taur, simbol al fertilităţii, sau un leu, simbol al forţei fizice, ori un şoim, simbolul zeului cerului, Horus. Toate acestea se referă la unul şi acelaşi monarh, a cărui putere îmbracă forme diferite. În schimb scorpionul, care apare în poziţie centrală în rândul de jos, deasupra numelui oraşului Buto, pare să reprezinte însăşi numele faraonului, ale cărui consoane corespundeau celor din termenul egiptean pentru scorpion. De aceea nu este exclus ca această plăcuţă să fi aparţinut "regelui scorpion", de la care provine şi sceptrul descoperit la Hierakonpolis (v. mai sus). Ca şi în cazul numelui de oraă, cele şapte semne se referă la unul şi acelaăi faraon. Animale simbolice de pe paleta noastră ţin câte o săpăligă de lemn, ceea ce după unii ar simboliza demolarea fortificaţiilor, dar după alţii ar fi vorba despre fondarea unor oraşe, căci faraonii sunt adesea reprezentaţi cu o săpăligă similară în scenele standardizate de întemeiere (cf. mai sus chiar sceptrul aceluiaşi "rege scorpion"). Cum însă este cert că acum se folosesc deja hieroglife, acest semn trebuie nu "privit", ci "citit", or în epoca istorică săpăliga reprezintă hieroglifa care înseamnă a demola, a distruge. Prin urmare sensul paletei este clar: "regele scorpion" din Egiptul de Sus a cucerit şi a distrus capitala Ţării de Jos, Buto şi i-a înfrânt pe libienii, care probabil invadaseră Delta, impunândule un tribut în vite şi măsline (sau ulei). Bibliografie: Vandier I 1952, p. 590-599; Müller-Karpe 1968, p. 328-329, Saleh-Sourouzian, 1986, nr. 7.