muzeele Louvre, British Museum, Berlin, Florenţa, Torino, Metropolitan, sau Ermitaje. Prin pasiunea lor ei au salvat însă numerose valori, care altfel ar fi fost iremediabil pierdute. O figură emblematică a acestei lumi pestriţe a fost italianul GiovanniBattista Belzoni, aflat în slujba consulului britanic şi protejat de Ali Paşa, viceregele (guvernatorul) Egiptului. Deşi metodele sale erau total neştiinţifice, Belzoni a avut meritul de a fi descoperit numeroase monumente sau de a fi reuşit să le transporte (majoritatea spre Anglia). Merită amintit printre altele obeliscul din insula Phile, care a jucat un rol decisiv în descifrarea hieroglifelor, sau mormântul lui Sethi I din necropola Thebei. Această descoperire a deschis calea marilor săpături în "valea regilor". În 1818 Belzoni în costumul tradiţional cu care a călătorit prin tot Belzoni a reuşit să pătrundă în piramida lui Kephren şi să descopere camera mortuară. Ca şi alţi vânători de antichităţi Belzoni a pus de fapt în circuitul ştiinţific o serie de piese care altfel ar fi fost iremediabil pierdute (În 1820 el publica la Londra "Narratives of the Operations and recent Researches in Egypt and Nubia"). Şi într-adevăr goana după antichităţile egiptene a dat până la urmă roade, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În 1822, la vârsta de 32 de ani, un profesor de la facultatea de litere din Grenoble, Jean-François Champollion, anunţa Academiei Franceze (prin celebra scrisoare adresată secretarului acesteia, domnul Dacier) că poate citi numele regale din inscripţiile hieroglifice. El a pornit de la inscripţia obeliscului din insula Philae, care conţinea o dedicaţie către Ptolemaios şi Kleopatra. Comparând cele două "cartuşe" cu numele suveranilor, Champollion a reuşit să identifice cele cinci semne corespunzătoare celor cinci litere comune ambelor nume (p, t, l, o, i) şi cele patru semne diferite (m, k, a, r). Pornind de aici el a putut apoi să citească toate cele 79 de nume de Ptolemei şi Cezari aflate în "Description de l'Égypte". Dar pasul decisiv l-a putut face abia în clipa în care a reuşit să citească numele unor faraoni propriu-zişi, de unde a putut deduce că doar unele semne aveau valoare de literă, altele aveau valori silabare şi simbolice. Primele cartuşe citite de Champollion au fost cele cu numele lui Ramses şi a lui Thutmosis, doi faraoni cunoscuţi din numeroase alte surse. Pentru primul el a pornit de la cercul cu punct în centru, care simboliza soarele şi pentru care textele greceşti şi copte dădeau lectura "Ra" (sau Re, de fapt semivocala de după R era similară lui ayin ebraic, care poate fi un "a" sau un "e" gutural). Semnul din mijloc, necunoscut, era urmat de un S, a cărui valoare fonetică fusese stabilită încă din numele lui Ptolemaios. Dar această combinaţie (semnul necunoscut + S) apărea pe piatra de la Rosette şi corespundea cu certitudine termenului γεvεθλ̀ια= "ziua de naştere" din textul grecesc. În limba coptă "zi de naştere" se spunea "ron-mise", unde gruparea de consoane "m-s" însemna a naşte, termen înrudit cu "mas", care însemna "copil". Cum vocalele sunt greu de stabilit pentru limbile orientale şi ele nici nu erau de obicei notate, pentru sunetul dintre "m " şi "s" Champollion a optat pentru "e" (care se aşează în mod convenţional şi astăzi în cadrul cuvintelor egiptene, atunci când vocala nu ne este cunoscută). Din această combinaţie a rezultat Ra -me-ses, adică numele ilustrului cuceritor. Nu numai că s-a putut descifra cartuşul, dar Champollion putea şi traduce numele marelui faraon prin "născut de către Ra".
189