poemul acelor clipe
ea
intersecţiile au fost mutate departe încât pentru a le vedea Dumnezeu folosea o lupă părul tău rezultatul unei sume plus umerii tăi ionici te făceau să ai misterul unei scufundări nocturne clădirile îşi picurau cărămizile vântul lătra şi mă speria de fiecare dată ştii ningea cu puf de gutui vapoare lăptose se pierdeau sub ape în zgomote de patefon ne priveam mereu în oglinzile uitate pe malurile oceanelor numai acolo păream două globuri ţuguiate în partea noastră de nord ne săreau pajuri din seringi de jur împrejur era sentimentul acela al unei căderi de lift pe care l-am mai simţit în altă viaţă când eram nişte frunze toate lucrurile apăreau