139 AM AVUT AMÂNDOI UN MOMENT DE “WHOA”. AVEM NUMAI 23 DE ANI ȘI SUNTEM ÎNTR-UN AUTOBUZ SPRE LOCUL UNDE, PROBABIL, VOM SEMNA PRIMUL CONTRACT DE MUNCĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ. SUNTEM ÎN A DOUA LUNĂ DE MASTER ȘI ÎN APROAPE UN AN DE ZILE VOM FI PE PICIOARELE NOASTRE, CU CELE DOUĂ DIPLOME ÎN MÂINI, PREMIAȚI ȘI PLÂNȘI. NU E ĂSTA MOMENTUL LA CARE VISAM CÂND ERAM COPII? NU E ĂSTA RĂSPUNSUL LA „CÂND VOI FI MARE…?” civile) și a decis să îi plătească studiile de peste ocean, în interesul de a-l recruta după terminarea masterului. Ne-am întâlnit în stația de autobuz pentru prima oară: eu dormind cu o falcă în valiză, el fresh, pieptănat, aranjat. Am petrecut 8 ore învățând despre fiecare – șansele să ne mai întâlnim în lunile care urmează sunt destul de mari. Eu am glumit că sunt o tocilară, i-am povestit despre ultimul an de facultate și i-am arătat cu degetul de unde până unde mi-a lăsat disertația primul meu rid pe frunte. Despre cum am terminat facultatea cu First Class Distinction, despre ceremonia mea de absolvire, despre discurs. El mi-a spus despre experiența lui în Malawi, cum a petrecut ultimul său an de școală construind școli pentru copiii din Lilongwe. Mi-a spus despre prietena lui din Finlanda, despre faptul că o va cere de nevastă și că plănuiește momentul de ceva vreme cu familia ei.
Suntem tineri și lumea nu putea să se învârtă mai repede. Nu mai visăm, acum prioritizăm. Un stomac tonifiat sau conexiuni pe LinkedIn? Este momentul să port demachiantul în geantă, pentru orice eventualitate a unei nopți petrecute în bibliotecă? Sau mai bine, să nu mă machiez deloc! Viața socială? Nu credeam că voi spune vreodată asta, dar le scriu alor mei „din datorie”. Eu: Heiiii… ce mai faci? Cum merge? (insert here awkward emojis) Toată lumea: Bine, n-am auzit de tine de un car de ani! Pot să te sun? (insert here “Shame on you” emojis) Eu: Mda… nu, că sunt în bibliotecă, știi, și am proiectul ăsta de predat… (respond with shamelessly “seen” for the next 5 days of messages received)
foto: Corina Păcurar