Proprietăţile chimice, reacţia şi fertilitatea solului Proprietăţile chimice ale solului sunt determinate în primul rând de compoziţia chimică a acestuia. Compoziţia chimică depinde la rândul ei de forma şi cantitatea în care se găsesc substanţele minerale şi organice. Substanţele minerale şi organice se găsesc în sol sub formă insolubilă şi solubilă. Substanţele solubile se găsesc dizolvate în apa din sol formând soluţia solului sau mustul solului, de unde plantele îşi iau elementele minerale nutritive numai în formă lichidă. Principalele elemente nutritive pe care le iau plantele din sol sunt: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier, zinc, bor etc. Când aceste elemente se găsesc în sol în formă solubilă pot fi spălate cu uşurinţă de apa de infiltraţie până în adâncime. Procesele de transformare chimică a substanţelor insolubile, de mineralizare a humusului de către microorganisme şi încorporarea îngrăşămintelor în sol asigură aprovizionarea continuă a plantelor cu substanţe nutritive. Totuşi procesul de spălare prin apa de infiltraţie ar determina o scădere a substanţelor nutritive după fiecare ploaie, sau după apa de irigare. Acest fenomen însă nu se produce datorită proprietăţii pe care o are solul de a absorbi şi reţine în mod durabil elementele chimice care se găsesc în sol sub formă de săruri minerale (azotaţi, fosfaţi, cloruri, carbonaţi etc). 46 1-31 august 2022
Proprietatea solului de a fixa şi reţine diferite substanţe lichide, solide şi gazoase se numeşte capacitatea sau puterea de reţinere. Reţinerea substanţelor nutritive se face pe mai multe căi, şi anume: reţinere fizică, fizico-chimică, chimică şi biologică. Reţinerea mecanică se datorează însuşirii solului de corp poros în masa căruia se găsesc pe lângă spaţii mai mari şi spaţii fine capilare. În aceste spaţii sunt reţinute sărurile minerale sub formă de particule fine, mai mari decât capilarele. Solurile în care predomină materialul fin (solurile argiloase) între particulele cărora se găsesc mai multe spaţii fine, au cea mai mare putere de reţinere mecanică. În acest mod sunt reţinute mai ales particulele fine de humus. Reţinerea fizică constă în atragerea moleculară a substanţelor solide, lichide şi gazoase la suprafaţa particulelor de sol. Particulele fine de argilă şi humusul au cea mai mare capacitate de reţinere fizică. Reţinerea fizico-chimică sau de schimb se datorează însuşirii humusului şi argilei de a fixa pe suprafaţa lor, părţi din moleculele unor săruri minerale (ioni). Argila şi humusul (numit complex argilo-humic) reţin îndeosebi calciul, magneziul, potasiul, sodiul şi hidrogenul şi în mică măsură azotul din sărurile amoniacale. Aceste elemente pot trece din complexul argilo-humic în soluţia solului atunci când în soluţie creşte concentraţia în alte elemente chimice. Se produce fenomenul numit schimb de baze între soluţia solului şi complexul argilo-humic. În felul acesta
se asigură plantelor prin soluţia solului substanţe nutritive, iar pe de altă parte se împiedică levigarea sărurilor minerale (prin apa din precipitaţii sau de irigaţie). Solurile care au complexul argilo-humic bine reprezentat sunt fertile, deoarece au o capacitate mare de reţinere fizico-chimică. Reţinerea chimică constă în fixarea în sol a unor săruri insolubile, sau greu solubile, care rezultă din combinarea unor săruri uşor solubile. În felul acesta este reţinut fosforul sub formă de fosfat tricalcic, greu solubil, rezultat din combinarea sărurilor de fosfor şi de calciu uşor solubile. Reţinerea biologică a elementelor nutritive se face cu ajutorul microrganismelor şi a plantelor superioare. Acestea absorb din soluţia solului substanţele nutritive, pe care le transformă în materie organică. După moartea lor, resturile organice sunt transformate de către microorganisme prin procese de mineralizare în substanţe minerale, ce sunt folosite din nou de alte plante. În modul acesta vieţuitoarele împiedică levigarea elementelor nutritive. Dintre elementele nutritive, combinaţiile azotului (nitraţi şi nitriţi), care sunt solubile, sunt reţinute şi înmagazinate în partea superioară a solului, pe această cale. Puterea de reţinere este mai mare pe solurile bogate în humus şi argilă, în care se dezvoltă intens viaţa microorganismelor, în special a bacteriilor. Cunoaşterea acestei însuşiri a solului are ca urmare practică aplicarea diferenţiată a
www.agrimedia.ro
