medaliaţi copios pe parcursul lungii cariere. Intriga zilei de 2 martie se rezuma în a vedea care dintre mărţişoarele primite în ajun învăţătoarea l-a păstrat în piept, unul, maxim două şi unul la palton. Dăruitorii mărţişoarelor „învingătoare” erau foarte mândri. Cei mari îşi dăruiau mărţişoare unul altuia cu interes, ca simbol al unei prietenii, afecţiuni sau sentiment de dragoste nevinovată adolescentină. Opinia publică urmărea cu atenţie cine de la cine a primit mărţişorul, pentru a actualiza ştirile vieţii sentimentale. Mărţişoarele, indiferent de vremea de afară, încălzeau sufletele copiilor şi profesorilor. Primele responsabile de mărţişoarele de la şcoală erau mamele. Am prins vremea când mărţişoarele se mai făceau acasă. De iscusinţa şi fantezia mamelor depindea frumuseţea micii podoabe. Unele mame le croşetau, altele înfăşurau aţa pe diverse suporturi improvizate (segmente de mină de scris, elemente din ceramică pentru protecţia spiralei la fierul de călcat etc.), unele combinau mărgeluşe de diverse materiale şi dimensiuni. Mama mea le făcea din panglici de atlas destrămate. Panglica, în condiţiile deficitului permanent de mărfuri în URSS, trebuia procurată cu vreo ocazie, cu mult timp înainte. Panglica se destrăma pe o porţiune de vreo 3-4 cm, aţele rămase erau tăiate şi mănunchiul legat la mijloc cu firul răsucit roşu-alb. După aceasta, mănunchiul se plia pe mijloc astfel încât să creeze un cerc, se călca cu fierul şi se punea între paginile unei cărţi, pe post de presă. Urma decuparea atentă a piesei obţinute, în cerculeţ sau inimioară. Dacă se găsea şi nişte panglică verde, se putea realiza, prin aceeaşi metodă, o frunzuliţă decorativă. Mărţişoarele din panglică ţineau 2-3 zile, după care se depliau şi se „împufoşau”. Cea de-a doua cale de aprovizionare cu mărţişoare o oferea comerţul de stat. Mărţişoarele din comerţ
Padantive pentru mărțișoare. Din colecția autorului
97