a rămas să se manifeste ca şi mai înainte, numai în păturile neoficiale ale naţiunii. Şi aşa se explică cum cultura noastră se reduce numai la creaţiile străvechi ale geniului popular – ceramică, poezie, basm, cântece, ţesături –, la naivele cronici din vremea voivozilor, la tiparniţa mânăstirească, acolo unde s-au pus bazele acestei reduse culturi româneşti, de unde reese dreptatea afirmaţiei lui Spengler că «religiozitatea este de esenţa culturii, ireligiozitatea de esenţa civilizaţiei», iar mai târziu la câţiva cercetători mai de seamă ai istoriei naţionale şi la opera genială a literaturii lui Eminescu sau Creangă. Foarte lămurit: dacă pentru cultură, caracteristica esenţială a fiinţei sale este specificitatea geniului local care a zămislit-o, pentru civilizaţie elementul care-o identifică stă tocmai în internaţionalitatea modului de manifestare, întrucât presupune circulaţia de valori materiale fungibile, necesare şi utilizabile în orice timp, în orice loc şi de către oricine. Homer, Dante, Shakespeare sunt culmi de cultură universală în măsura în care rămân reprezentanţii cei mai autentici ai geniului grec, italian sau anglo-saxon. Elementele de confort ale civilizaţiei – materialistă în esenţa ei – nu pot fi determinate în spaţiu. Produsele ştiinţei aplicate, ziarul, cinematograful, trenul sau avionul sunt elemente de civilizaţie actuale şi nespecifice pe cari pot să şi le însuşească în mod egal popoare de înaltă cultură, ca Franţa, Italia etc., dar şi triburile abisiniene şi republicile negre ale Americii. Pe linia culturii, popoarele se diferenţiază într-o nobilă emulaţie şi armonia universală reese tocmai din acordul tonurilor diferite; pe linia civilizaţiei, statele şi naţiunile se confundă într-o masă cenuşie, uniformă, care seamănă foarte mult a moarte şi desfiinţare. Pentru aceasta nu va fi niciodată pace între naţionalismul propovăduitor de cultură şi socialismul predicator de civilizaţie. Regimul ideal al civilizaţiei este democraţia socializantă; regimul propriu culturii este statul naţional. Între concepţia: naţiune de sine stătătoare, creatoare de cultură, şi concepţia turmă universală condusă doar de apetituri ce se cer satisfăcute, va sta deschisă veşnic o prăpastie. Aşadar, naţiune-stat-cultură, iată fundamentele pe care trebuie să se întemeieze fenomenul românesc.
34