Mossad

remuscări.

Când se întorcea acasă, petrecea ore în şir în faţa cuptorului din curte, înconjurat de scântei, absorbit totalmente de metalul pe care îl modela după plac.

Apoi pleca din nou, în călătorii în care trebuia să schimbe avionul de mai multe ori pentru a ajunge la destinaţie. Pentru fiecare călătorie îşi alegea o naţionalitate şi o identitate diferită, construită în jurul numeroaselor paşapoarte furate sau falsificate perfect pe care Mossad-ul le adunase cu răbdare.

Când nu omora, se ocupa cu recrutarea de sayanimi, alt lucru la care se pricepea. Avea o tactică pe care o aplica, făcând astfel apel la dragostea evreilor pentru ţara lor. „Le spuneam că timp de 2000 de ani poporul nostru a visat. Că timp de 2000 de ani noi, evreii, ne-am rugat pentru mântuire, în cântece, în proză, în inimi, cu toţii am păstrat viu visul - iar visul ne-a ţinut în viaţă pe noi. Acum s-a împlinit. Şi apoi adăugam: ca să fim siguri că visul continuă, avem nevoie de oameni ca tine." în cafenele, de-a lungul bulevardelor pariziene, în restaurante, pe malul Rinului, la Madrid, Bruxelles si Londra repeta cuvintele emoţionante. Foarte des, viziunea sa despre ce înseamnă să fii evreu în zilele noastre mai coopta câte un fân. Pentru cei care ezitau, îmbina cu pricepere motivele personale cu cele politice, repovestind întâmplări de când era în cadrul Haganah-ului şi despre Ben-Curion şi alţi lideri. Ultima urmă de împotrivire dispărea pe loc. în curând avea peste 100 de bărbaţi si femei în toată Europa care să-i îndeplinească ordinele: avocaţi, dentişti, profesori, doctori, croitori, comercianţi, femei casnice, secretare. Dintre toţi aceştia, îndrăgea un grup anume: evreii germani care se întorseseră în ţara holocaustului; Rafi Eitan îi numea „spionii supravieţuitori."

Trudind în subteranul activităţilor Mossad, Rafi Eitan a avut grijă să nu facă politică, îndepărtându-se astfel de ceea ce învrăjbea serviciul secret israelian. Ştia ce se întâmpla, şi anume manevrele celor de la Aman, serviciul secret militar, în frunte cu Shin Bet, care vroiau să reducă autoritatea supremă a Mossad-ului.

Auzise de intrigile politice care formau şi reformau, de rapoartele „numai ochi" pe care aceştia le trimiteau primului ministru, însă în timpul lui Meir Amit, Mossad-ul a rămas de neclintit, înlăturând orice încercări prin care se dorea să se revină asupra poziţiei iniţiale.

Apoi, într-o bună zi, Meir Amit n-a mai fost la conducere; n-a mai fost văzut mergând vioi pe coridoare si nici privind pătrunzător sau zâmbind cu acel zâmbet care părea că nu îi atingea niciodată buzele, în urma plecării lui, colegii l-au îndemnat pe Rafi Eitan să-i lase să-l voteze drept înlocuitorul lui Amit, subliniind că avea toate calităţile necesare şi că inspira loialitate si popularitate în Mossad. însă până să se decidă Rafi Eitan, postul a revenit unui desemnat al Partidului Muncii, palidul si pedantul Zvi Zamir. Rafi Eitan şi-a dat demisia. Nu s-a certat cu noul şef Mossad; pur şi simplu a simţit că Mossad-ul nu mai avea cum să fie un loc unde să se simtă „confortabil." în timpul lui Meir Amit, misiunile sale au fost efectiv libere; a simţit că Zamir avea să „nu se abată de la reguli. Asta nu era pentru mine."

Rafi Eitan s-a apucat să facă consultanţă, punându-se în slujba firmelor care vroiau să-şi îmbunătăţească securitatea sau a persoanelor fizice bogate care vroiau să-şi antreneze personalul pentru a-l putea apăra de un eventual atac terorist. Dar nu pentru mult timp. După un an, Rafi Eitan a lăsat să se afle că era gata să reintre în vâltoarea serviciului de spionaj.

Când Yitzhak Rabin a devenit prim ministru în 1974, acesta l-a desemnat pe agresivul si