Mossad

semnat un armistiţiu pe trei ani prin care, enigmă a istoriei, Saladin le restituia creştinilor coasta mediteraneană şi le dădea acces liber pentru pelerinaj la Sfântul Mormânt. Creştinii nu câştigaseră nici o luptă decisivă, dar nici islamicii. Se pare că termenii păcii au rezultat ca urmare a raporturilor de respect reciproc şi curtenie cavalerească dintre liderii celor două tabere. Acele relaţii interumane stabilite între doi duşmani de moarte şi într-una dintre cele mai crude perioade istorice au fost atât de izbitoare pentru contemporani şi urmaşi încât, şi de o parte şi de alta, cei doi eroi, Sultanul Saladin şi regele Richard au intrat nu doar în istorie ci şi în conştiinţa oamenilor medievali, trecând prin povestiri şi legende, direct în nemurire, o stare la care au ajuns în primul rând prin acte şi gesturi de curtenie cavalerească care au prevalat în faţa faptelor de arme.

CAPITOLUL 4. SPIONUL CU MASCA DE FIER 1.

La 5 septembrie 1972, ora 5 dimineaţa, aproape de data încheierii Jocurilor Olimpice de la Munchen, un comando palestinian a pătruns în satul olimpic şi, după ce a ucis cu focuri de automat un antrenor si un halterofil israelieni, a luat ostateci alţi 9 olimpici evrei. După spusele lor, teroriştii aparţineau grupării „Septembrie Negru", dar MOSSAD-ul a considerat că în spatele lor se afla organizaţia palestiniană Al Fatah a lui Abu Jihad şi că acesta din urmă ar fi fost creierul acţiunii.

Teroriştii s-au baricadat şi i-au închis pe ostatici într-o cameră. La ora 7 dimineaţa, 500 de poliţişti vest-germani au înconjurat clădirea. Teroriştii le-au spus condiţiile lor: eliberarea a 200 de deţinuţi din închisorile israeliene care să fie transferaţi într-un stat arab, şi trei avioane pentru comando şi ostatici pe care să le pună la dispoziţie guvernul de la Bonn. începând cu ora 7:45, întreaga afacere era condusă de cancelarul federal Willy Brandt. Ministrul de interne, Hans Dietrich-Censcher s-a deplasat la Munchen, luându-l cu el si pe ambasadorul israelian. Paralel, la Tel Aviv, convocat de urgenţă, guvernul Goldei Meir stabilea că afacerea trebuie lăsată pe seama Bonnului. De notat că ministrul apărării Moshe Dayan propusese la şedinţă ca un comando israelian să elibereze ostaticii, dar n-a fost susţinut de nici un alt ministru. Guvernul vest-german făcea între timp o contraofertă: o mare sumă de bani si garanţia că membrii comandoului pot pleca în siguranţă. La ora 16:50, în condiţiile lipsei unui răspuns clar, comandantul teroriştilor Mahomed Massalad a cerut autorităţilor germane să le dea un avion pentru ca atât teroriştii cât si ostaticii să plece la Cairo, negocierile urmând să continue. Egiptul a refuzat să preia mingea iar germanii au încercat să profite de oferta teroriştilor pentru a-i neutraliza. Ei au pregătit o ambuscadă la aeroport. Transferul a fost făcut cu elicoptere dar, pe aeroport, la ora 22:41, lunetistii germani au tras în şeful comandoului care mergea spre avion, fără să-l nimerească. Riposta teroriştilor a anihilat staţia radio a turnului de control şi sistemul de iluminare al aeroportului. Ostatecii au fost împuşcaţi iar teroriştii s-au apărat până spre zori, căzând cu armele în mâini.

A doua zi, 6 septembrie 1972, întreaga lume afla despre tragedia de la Munchen. Organizator pentru a doua oară a J.O. (prima în 1936 în prezenţa lui Hitler), oraşul bavarez se dovedea a fi cu ghinion, în ceea ce îi privea, palestinienii reuşiseră să reamintească întregii lumi, desigur într-o inacceptabilă manieră brutală, că „exista o problemă palestiniană". De atunci au trecut 30 de ani. Crimele de la Miinchen, oribile în ochii oamenilor de atunci, s-au însutit si înmiit. Violenţa a fost tot mai des folosită de ambele părţi, şi de evrei si de palestinieni.