Cronica de cotroceni

să fie erou, şi viaţa, clipa îl pun în situaţii eroice, împotriva voinţei lui. Devine erou pentru că are curajul acelui moment care cere actul de eroism, chiar până la sacrificiu. Dincolo de acest cadru, eroii provo­caţi, care îşi confecţionează pericole, zone de conflict care cer o intervenţie salutară, sunt doar caractere agitate căutând lumina reflectoarelor.

Impresia pe care mi‑a creat‑o după primăvara lui 2005 a fost că îşi propusese să fie erou. Primul cadru : ziariştii răpiţi în Irak. Apoi, un alt teren propice a fost lupta cu sistemul ticăloşit, o Hidră cu multe capete – moguli, oameni de afaceri, politicieni, jurnalişti –, iar el, Hercule. Pe plan extern, e evident că şi‑a dorit să fie eroul unificator : refacerea României Mari.

Din păcate, ultimul obiectiv l‑a ratat, pentru că şi‑a dorit să fie mai mult erou decât un preşedinte de stat modern, membru în Uniunea Europeană, cu o abor­ dare echilibrată, deloc invazivă. Însă are merite incon­ testabile în acest dosar de politică externă. În timpul vizitei în S.U.A. din martie 2005, Traian Băsescu a întins o hartă strategică în poalele celui mai puternic om din lume, George W. Bush, şi i‑a arătat cu degetul de ce pentru România e importantă Republica Moldova, atât de aproape de Transnistria şi de controlul rusesc. Despre Moldova nu cred că au vorbit mulţi preşedinţi de stat în Biroul Oval. Băsescu a făcut‑o, cu devotament pentru cauză. Doar că, pe parcurs, visul de a deveni eroul unificator a fost un fel de fata morgana, care l‑a îndepărtat de construcţia comună a celor două ţări, pentru găsirea unei formule eficiente, menite să facă 150