Cronica de cotroceni

negativă, care submina orice construcţie bună pe termen lung. Spun „bună“ pentru că eram deja aşezaţi – prin discursuri, atitudine, generare de acţiuni – doar în conflict. Speram că, intrând în dialog, dincolo de cadrul oficial vom găsi mai lesne tonul public şi, mai mult, speram să găsesc aliaţi în temperarea pornirilor destul de personale.

Cred că Traian Băsescu i‑a simţit mult mai corect decât i‑am simţit eu şi i‑a folosit mult mai bine, ceea nu înseamnă obligatoriu mai onest. Pentru mine, lipsa tonului critic din partea grupului de intelectuali, odată împrieteniţi cu Preşedintele, consimţământul nenuanţat faţă de tot ce spunea sau făcea, admiraţia manifestată aprioric au fost marea dezamăgire. Aproape că intram eu în opoziţie cu ei. Începusem să am ezitări în a le cere să fie mai zgârciţi cu aplauzele. Îmi era teamă că mă vor „pârî“ Preşedintelui : „Adriana nu ne lasă să vă admi­răm“. Ceea ce speram eu – formarea de aliaţi în îmblânzirea Scorpionului – s‑a spulberat definitiv, după ce Traian Băsescu a citit în Parlament textul care a consacrat con­damnarea comunismului. Din acel moment, a fost impo­sibil să mai fac o remarcă critică la adresa lui Traian Băsescu cu intelectualitatea de faţă. Mă descurcam mult mai bine fără ei, când opiniile mele nu coincideau cu cele ale Preşedintelui. El recu­ noştea mult mai uşor când greşea decât intelectualii, care erau mereu dispuşi să nuanţeze, să îl justifice, să găsească elemente care să confirme validitatea acţiu­ nilor prezidenţiale.

137