Situri industriale in tonuri de gri

Page 1


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU” FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, BUCUREȘTI, 2014

SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Lucrare de disertație

Autor: Luciana Elena Bălana Îndrumător: Conf. Dr. Arh. Francoise Pamfil

1


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI

Clădirile industriale dezafectate, „ambalaje umplute cu amintirile unor generații întregi, ce și-au păstrat încă farmecul lor poetic.”1 (Andrei Lakatoș)

1

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 42

2


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI CUPRINS ARGUMENT ...................................................................................................................................... PLANUL LUCRĂRII ............................................................................................................................. PARTEA I: INTRODUCERE Metodologie ........................................................................................................................ Scopul lucrării ...................................................................................................................... Definirea ariei de studiu – terminologie ............................................................................

3 6 10 11 11

PARTEA II: STUDIU TEORETIC 1.

2.

3.

PATRIMONIUL INDUSTRIAL ȘI IMPACTUL INDUSTRIEI GRELE ........................................... 1.1. Industria grea și mutațiile la nivelul orașelor ........................................................ 1.2. Dezindustrializarea și orașul postindustrial .......................................................... 1.3. Tipologia siturilor industriale grele ....................................................................... TRANSFORMAREA PATRIMONIULUI ............................................................................... 2.1. După arhitectură. Transformare ............................................................................ 2.2. Post-industria. Dezafectare industrială ................................................................. 2.3. Memorie și nostalgie postindustrială .................................................................... DEZVOLTAREA ȘI TEORETIZAREA FENOMENULUI CONVERSIEI ARHITECTURALE ............. 3.1. Arheologie industrială și conversie ...................................................................... 3.2. Evoluția fenomenului de conversie în România .................................................... 3.3. Baze teoretice pentru fundamentarea conversiei arhitecturale .......................... 3.3.1. Legislație, recomandări și inițiative naționale și internaționale privind salvarea patrimoniului industrial ............................................................... 3.3.2. Tipuri de valori ale patrimoniului industrial................................................ 3.3.3. Potențialul pentru conversie al siturilor industriale ................................... 3.4. Echilibrul dintre prezervare, transformare și distrugere ...................................... 3.5. Conversia ca mecanism al regenerării urbane ......................................................

13 13 16 17 19 19 20 21 22 22 24 25 25 26 28 29 30

PARTEA III: STUDII DE CAZ 4.

RAPORTAREA CONVERSIEI LA CONTEXT ............................................................................ 4.1. Importanța orașului dezvoltat ............................................................................... 4.2. Semnificația istorică – sâmbure al conversiei ....................................................... 4.3. Abordare sustenabilă integrată ............................................................................. 4.4. Importanța investitorului ...................................................................................... 4.5. Potențialul ansamblurilor industriei grele ........................................................... CONCLUZII ........................................................................................................................... ANEXĂ: STUDIU DE CAZ: SITUAȚIA MINEI PETRILA ........................................................... 6.1. Oportunitatea intervenției .................................................................................... 6.2. Potențialul de utilizare .......................................................................................... 6.3. Viziune de intervenție ............................................................................................

32 32 35 37 40 41 42 44 44 45 46

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................................

48

5. 6.

3


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI ARGUMENT

Siturile industriale au reprezentat cândva centrele active în jurul cărora s-au dezvoltat comunități întregi. În prezent, construcțiile rămase din epoca industrială sunt de cele mai multe ori abandonate sau neutilizate. De îndată ce funcțiunea lor principală nu a mai existat, aceste coji purtătoare de semnificații ne provoacă. Ele pot fi considerate parte din patrimoniul construit, precum alte edificii. Multe dintre clădirile industriale au fost construite la standarde arhitecturale ridicate - la vremea edificării, și s-au păstrat, în ciuda dezafectării, într-o condiție foarte bună. Deși au fost efectuate numeroase cercetări în domeniul conversiei patrimoniului industrial, consider că edificiile rămase în urma industriei grele aparțin unei categorii aparte. Trăsăturile specifice de gabarit, conformare sau imagine, pot constitui provocări dificile în procesul de recuperare, dar totodată, acestea pot deveni calități distinctive. Apare astfel întrebarea - prin ce sunt acestea deosebite? Care sunt motivele pentru care ele necesită un studiu mai aprofundat? Venind în întâmpinarea acestor întrebări, titlul lucrării face apel la latura sensibilă, la nostalgie, el însuși fiind o reprezentare metaforică a ceea ce înseamnă industria grea. Fie că stimulează o asociere mentală cu nuanțele propriu-zise ale prafului de ciment, de cărbune, ale piliturii metalice, chiar ale betonului însuși, sau că ne duce cu gândul la o epocă în care mici fotografii alb-negru surpringeau gloria coloșilor industriali, a turnurilor de răcire aburide, sau a unei noi invenții automobilistice pe linia de asamblare, tonurile de gri sunt ilustrarea atitudinii oamenilor față de clădirile industriei grele – incertă. Nici albă, nici neagră. Pentru a dilua starea de reacție incertă, au fost studiate câteva exemple reprezentative din această categorie. Înțelegerea calităților acestor ansambluri, a slăbiciunilor lor și a tipurilor de intervenții pe care le pot accepta se montează pe întrebarea: care este gradul de valabilitate a situațiilor precedente? Este suficientă înțelegerea rațiunilor ce au constituit baza revitalizărilor, a operațiunilor desfășurate, a alegerilor făcute, pentru a formula o direcție generală de abordare arhitecturală? Astfel, lucrarea își propune să releve calitățile clădirilor sau ansamblurilor industriale provenite din industria grea. Aceste calități, fie ele arhitecturale, istorice, sociale și nu numai, vor instrumenta adaptabilitatea clădirilor analizate, capacitatea acestora de a fi convertite. Experiența trecutului recent, în speță în țara noastră, ne arată că de cele mai multe ori, siturile industriale sunt demolate sau lăsate să se autodistrugă, pentru a face loc unor investiții mult mai profitabile din punct de vedere economic. Situația în care se află ansambluri industriale reprezentative coroborează afirmațiile anterioare: ultimul

4


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI furnal al Combinatului Siderurgic de la Reșița este în pericol de demolare2, o parte din clădirile ansamblului Malaxa a fost vândută3, Fosta Hală a Uzinei Ford din București este demolată, Fabrica de pâine Spicul este demolată4, uzinele Wolff, ansamblul Vămii Antrepozite București sunt în așteptarea unor proiecte coerente, integrate. ”La adăpostul unor sintagme definite vag menite să liniștească conștiința administrațiilor indiferente și să amorțească vigilența (subiectivă) a publicului – ecologizare, decontaminare, dezvoltare urbană, retehnologizare, creșterea confortului termic, recalificarea siturilor industriale se iau decizii ireversibile (..) care mutilează coerența orașelor”5. Această indiferență față de patrimoniul industrial duce treptat la pierderea unor straturi importante ale culturii industriale, distrugând o componentă industrial-urbanistică ce a influențat decisiv evoluția orașelor. Totuși, în contextul schimbărilor economice actuale, societatea postindustrială devine conștientă de iminența dispariției unor mărturii valoroase ale unei epoci trecute, astfel că se naște interesul pentru istoria recentă, pentru recuperarea memoriei. Ideea reutilizării clădirilor existente prin intermediul conversiei este pusă în practică din ce în ce mai des, tinzând să devină un domeniu aparte în practica de arhitectură. Cât vor mai rezista însă marile ansambluri industriale, și care sunt riscurile la care sunt supuse în prezent? Cu intenția de a încheia acest argument într-o notă optimistă, lucrarea prezintă situația actuală a unui sit industrial minier, din orașul Petrila, pentru care în prezent sunt în derulare operațiuni de clasare a câtorva dintre clădirile cu valoare patrimonială. După cum este prezentat pe larg în cadrul lucrării, soluția de salvare a acestuia este rezultatul colaborării pluridisciplinare, în cadrul căreia locuitorii – persoanele cele mai afectate de închiderea minei, au avut inițiativă și își doresc salvarea orașului și a minei, ca parte indispensabilă a identității acestuia.

2

CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 90 3 Ibidem, p. 93 4 Proiect CNCSIS IDEI 354/2007-2010 Regenerarea urbană și impactul asupra mediului, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2010, p. 58 5 IAMANDESCU, Irina, Patrimoniul industrial ca resursă, proiect Asociația pentru Arheologie Industrială și Asociația Zeppelin, București, 2011, p. 8

5


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I: INTRODUCERE Metodologie Studiul conține atât o componentă teoretică, din care sunt extrase informațiile necesare în cadrul procesului de conversie, cât și una de studii de caz, care sunt analizate în scopul înțelegerii unor situații reale. Scopul lucrării Lucrarea are rolul de a argumenta valabilitatea unei intervenții de conversie într-un ansamblu al industriei grele, ca o categorie aparte a patrimoniului industrial. Totodată, acesta sprijină teoretic lucrarea de diplomă cu titlul „Conversie sit industrial minier - CENTRU DE FORMARE PROFESIONALĂ ȘI PRODUCȚIE MOBILIER”, amplasat în Petrila, Hunedoara. Definirea ariei de studiu – terminologie Sunt explicați termenii specifici din domeniul studiat, precum: industria grea, patrimoniu industrial, peisaj industrial, arheologie industrială, conversie, regenerare urbană.

PARTEA II: STUDIU TEORETIC 1.

PATRIMONIUL INDUSTRIAL ȘI IMPACTUL INDUSTRIEI GRELE 1.1.

Industria grea și mutațiile la nivelul orașelor

Industrializarea este văzută ca generator al fondului construit. Creșterea numărului de construcții industriale într-un timp relativ scurt (din sex. XIX) a marcat imaginea orașelor și a dat naștere unor zone greu de asimilat de către oraș. Accentul este pus pe exponentele industriei grele, este analizată relația lor cu orașul în funcție de poziție și dimensiune. 1.2.

Dezindustrializarea și orașul postindustrial

Orașul de află sub influența unor crize multiple ale lumii contemporane, precum cea economică, a densificării excesive, a spațiului public. Acestora li se adaugă si problema zonelor industriale cu grade de complexitate amplificate, apărute în urma dezindustrializării. 1.3.

Tipologia siturilor industriale grele

Arhitectura industrială e văzută ca ramură specifică a patrimoniului. Zonele construite ale industriei grele au caracteristici specifice care influențează în mod diferit orașele. Criterii: economia orașului, imagine, gabarit, modalitate de funcționare, efect asupra zonei, identitate.

6


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 2.

O CONDIȚIE METAFORICĂ A TRANSFORMĂRII PATRIMONIULUI 2.1.

După arhitectură. Transformare

Scurtă incursiune în semnificația degradarea arhitecturii în strânsă legătură cu ființa care a ”locuit-o”. Rațiunea și contradicția transformării. 2.2.

Post-industria. Dezafectare industrială

Identificarea momentului dezafectării industriale a unui sit cu acela al renașterii sitului. 2.3.

Memorie și nostalgie postindustrială

Discurs referitor la primul imbold în ceea ce privește conversia siturilor industriale, acela al nostalgiei. Este analizată importanța memoriei arhitecturii în procesul de conversie.

3.

DEZVOLTAREA ȘI TEORETIZAREA FENOMENULUI CONVERSIEI ARHITECTURALE 3.1.

Arheologie industrială și conversie

Date despre apariția fenomenului, scurtă evoluție în timp. Definirea conceptului de arheologie industrială, apariția acestuia la jumătatea secolului al XVIII-lea în Anglia și relevanța sa în România. 3.2.

Evoluția fenomenului de conversie în România

O privire de ansamblu asupra conversiilor din domeniul patrimoniului industrial greu, din România. Conștientizarea insuficienței inițiativelor și proiectelor. 3.3.

Baze teoretice pentru fundamentarea conversiei arhitecturale

3.3.1. Legislație, recomandări și inițiative naționale și internaționale privind salvarea patrimoniului industrial Preocupările internaționale pentru conservarea patrimoniului industrial, înființarea TICCIH6. Inițiative practice în domeniu: teoretizare, publicații on-line despre arheologia industrială, ateliere internaționale, conferințe, asociația penru arheologie industrială, proiectul de formare a profesionaliștilor în domeniu FORCOPAR, proiectul Memoria Patrimoniului Industrial (Admin. Fondului Național Cultural). 3.3.2. Tipuri de valori ale patrimoniului industrial Prezentarea valorilor ce determină dacă edificiul trebuie sau nu prezervat, prin diferite metode. Valorile de resursă culturală și de utilizare sunt studiate din perspectiva patrimoniului industrial. 3.3.3. Potențialul pentru conversie al siturilor industriale Acest subcapitol prezintă concluziile celui anterior și oferă un instrument de analiză pentru exemplele alese. 6

The International Committee For The Conservation Of The Industrial Heritage, fondat în Ironbridge, Anglia, 1973

7


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 3.4.

Echilibrul dintre prezervare, transformare și distrugere

O conversie reușită este aceea care nu neglijează importanța conceptului de autenticitate, nu se impune pe sine, și totodată, are o atitudine onestă față de situația prezentă. Aceasta dă naștere unui nou strat în istoria edificiului, și permite descifrarea celui anterior. (critica abordărilor posibile marcarea discretă a intervenției, marcarea fără un raport de subordonare, evidențierea intervenției, contrast violent; despre reversibilitate) 3.5.

Conversia ca mecanism al regenerării urbane

Dezindustrializarea a lăsat o mulțime de ”goluri pline” în țesutul orașelor, spații care trebuiesc însă reasimilate. Se pune întrebarea – cum se poate folosi clădirea după ce a fost abandonată? Necesitatea conversiei reiese din intenția de a rezolva un complex de probleme urbane – condițiile economice, fizice, sociale și de mediu.

PARTEA III: STUDII DE CAZ 4.

RAPORTAREA CONVERSIEI LA CONTEXT Lucrarea analizează critic o serie de exemple reprezentative pentru industria grea, pentru a

înțelege care au fost factorii care au determinat conversia, care au fost punctele tari ale ansamblurilor, în ce măsură acestea au fost dificil de abordat și care sunt programele pe care le-au putut acoperi. 4.1.

Importanța orașului dezvoltat

Susținut din punct de vedere economic de un oraș dezvoltat, situl industrial a putut fi convertit într-o manieră responsabilă, fără compromisuri. 4.2.

Semnificația istorică – sâmbure al conversiei

Un exemplu în care importanța arhitecturală și istorică a sitului minier a fost foarte de mare, oportunitatea intervenției a favorizînd dezvoltarea rapidă a întregului oraș. 4.3.

Abordare sustenabilă integrată

Ansamblul industrial conținea calități remarcabile atât la nivel arhitectural, urbanistic, cât și istoric, iar soluția adoptată este un model de regenerare urbană. 4.4.

Importanța investitorului

Situație particulară în care situl industrial abandonat a beneficiat de pe urma unui investitor care a știut să îl pună în valoare și să ii descopere calitățile ascunse. 4.5.

Potențialul ansamblurilor industriei grele

Concluziile extrase din urma analizei exemplelor reprezentative care pun în evidență calitățile ansamblurilor industriale mari, și oferă direcții pentru abordarea acestora.

8


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI

5.

CONCLUZII Este pus accentul pe importanța conștientizării pericolului de a pierde mărturii ale trecutului, și

pe faptul că o apropiere sensibilă, dar și specializată, poate oferi soluții de dezvoltare și reconectare urbană, pentru siturile industriei grele.

6.

ANEXĂ: STUDIU DE CAZ: SITUAȚIA MINEI PETRILA 6.1.

Oportunitatea conversiei

Prezentarea situației orașului în contextul închiderii minei, a oportunităților și a problemelor. 6.2.

Potențialul de utilizare

Se studiază dacă „matricea” rezultată în urma cercetării poate fi aplicată și în cazul sitului minier din Petrila, cu evidențierea problemelor și valorilor existente. 6.3.

Viziune de intervenție

Este prezentată strategia de intervenție asupra sitului industrial.

BIBLIOGRAFIE

9


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI PARTEA I: INTRODUCERE METODOLOGIE Pornind de la ideea că abordarea viabilității conversiei patrimoniului industrial trebuie făcută în relație cu sistemul societății post-industriale, partea teoretică se ocupă cu extragerea informațiilor tangente temei, din sursele bibliografice, cuprinzând următoarele domenii: procesele care au precedat formarea patrimoniului industrial, perspectiva fenomenologică, dezvoltarea fenomenului conversiei la nivel european. Partea de analiză se ocupă de prezentarea unei serii de studii de caz relevante pentru tema propusă și de extragerea unor concluzii valabile și pentru alte situații similare. Studiul de față este structurat în cinci etape: a.

Prezentarea situației patrimoniului industrial, a surselor fondului construit în cadrul procesului

de dezindustrializare. Este analizat cazului particular al industriei grele în funcție de mai multe criterii: imagine, gabarit, modalitate de funcționare, efect asupra zonei, identitate. b.

Prezentarea fenomenului conversiei la nivelul semnificațiilor, explicarea rațiunii ce sprijină acest

tip de intervenție, și cum s-a reflectat acesta în domeniul construcțiilor industriale, ținând cont de faptul că patrimoniul industrial este o categorie care a fost acceptată ulterior în categoria „monumentului”. c.

Analiza și descrierea conversiei patrimoniului industrial la nivel legislativ european și național.

Conversia văzută ca factor important în regenerarea urbană, în contextul abordării siturilor industriale. Analiza sintetică a stadiului cunoașterii în domeniul conversiei patrimoniului industrial. Prezentarea unor baze teoretice ale procesului de conversie, din perspectiva arhitectului. d.

Investigarea unor situații reale, a unor exemple din industria grea și analiza relației dintre

potențialul de conversie și rezultatul final. Această etapă corelează caracteristici specifice ale ansamblurilor vizate cu recomandări generale în procesul de conversie. e.

Formularea unor concluzii aplicabile în situația clădirilor provenite din industria grea. Ilustrarea

acestora pe situl Minei Petrila. În concluzie, prin intermediul analizei câtorva situații precedente se pot formula ipoteze care să sprijine la rândul lor situații similare. Înțelegerea modului de abordare a siturilor industriale cu trăsături comune poate constitui un punct de pornire într-o acțiune de conversie. Desigur, această descifrare a studiilor de caz necesită cunoașterea prealabilă a fondului teoretic din domeniu. În baza acestora, se pot identifica punctele forte ale situației studiate și dezavantajele acesteia, în relație cu acțiunile întreprinse 10


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI în vederea conversiei. Deși se ocupă de ultima parte a lucrării, aplicarea matricei create pe o situație reală intenționează să accentueze importanța individualității siturilor industriale. Deși acestea pot avea caracteristici comune, abordarea conversiei poate fi similară doar la nivel de detaliu și metodă, nu de soluție. SCOPUL LUCRĂRII Demersul prezentat în aceasă lucrare încearcă să separe o nișă din cadrul operațiunilor de conversie a patrimoniului industrial, aceea a industriei grele. Clădirile industriale din acest domeniu prezintă atât trăsături specifice dificile care țin de urbanism, conformare volumetrică, gabarit, cât și calități distinctive, care vor fi dezvoltate în cele ce urmează. Lucrarea argumentează valabilitatea unei intervenții de conversie într-un ansamblu al industriei grele. Este ales acest segment tocmai datorită dificultății de abordare, pentru a facilita lectura situațiilor ulterioare similare. Totodată, acestă lucrare sprijină teoretic proiectul de diplomă. Prin plasarea în context a câtorva studii de caz, prin întelegerea a ceea ce a funcționat în situațiile respective, se poate alcătui o bază de fundamentare a conversiei în situația siturilor industriale „gri”. Astfel, tonul de gri e definit și observat. DEFINIREA ARIEI DE STUDIU – TERMINOLOGIE Pentru a clarifica exprimarea (prin îndepărtarea altor exprimări posibile) consider necesară definirea câtorva termeni. Aceasta se va face atât la nivelul interpretărilor contemporane, cât și în accepțiunea proprie textului lucrării. Intenția acestui subcapitol nu este de a defini exhaustiv termenii în complexitatea lor, ci de a extrage înțelesurile care sunt semnificative pentru conținutul lucrării. Gri. Nefiind necesară o definiție conform dicționarelor, se subînțelege astfel că adjectivul gri va fi utilizat în sens figurat. În expresiile în care acesta devine atribut, precum clădiri gri sau patrimoniu industrial gri , acesta va face trimitere la industria grea, referindu-se la patrimoniul industrial provenit din urma dezafectării industriei grele. Industria grea. Conform NODEX 2002, aceasta este acea ramură a industriei „care se ocupă cu producerea mijloacelor de producție”. O definiție mai extensivă a acesteia afirmă următoarele: „Industria grea include o serie de industrii care manipulează materii prime voluminoase, mare parte

11


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI dintre ele fiind subsolice: energetică, metalurgică, constructoare de maşini, chimică, exploatare şi prelucrare a lemnului, materialelor de construcţie”7. Patrimoniu industrial. Această noțiune a fost utilizată încă in anul 1970, de către specialiști din domeniul arhitecturii, istoriei, economiei, în urma depășirii „zidului industrializării”8 și încadrării acestei categorii în sfera mai largă a patrimoniului construit. Conform definiției din Carta Patimoniului Industrial, acesta „este constituit din mărturiile culturii industriale care au semnificație istorică, tehnologică, socială, arhitecturală si stiințifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, masini si instalații, laboratoare, mori si fabrici, mine si situri pentru procesare si rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă si folosită, structuri si infrastructuri de transport, precum si locuri folosite pentru activități sociale legate de industrie cum ar fi locuințe, lăcasuri de cult, clădiri pentru educație.”9 Bogăția în termeni a definiției este importantă, deoarece în cazul conversiilor siturilor industriale, de cele mai multe ori, elementele subordonate construcțiilor au un rol esențial. Arheologie industrială. Termenul începe să fie utilizat la jumătatea anilor ‘50 în Anglia, unde stratificările industriei, începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea, marchează aproape tot teritoriul naţional. Prima definiție a termenului îi aparține lui Michael Rix, care afirmă că „arheologia industrială se ocupă cu descoperirea vestigiilor timpurii produse de revoluţia Industrială”10. În proiectul pentru Legea Patrimoniului Industrial, sintagma se referă la „domeniul interdisciplinar al cărui obiect îl constituie studiul patrimoniului industrial precum şi al tuturor surselor materiale sau imateriale legate de societatea umană industrială în evoluţia sa istorică, de la primele manifestări preindustriale şi până în prezent”11. Fiind un domeniu în creștere, arheologia industrială este întâlnită sub mai multe definiții, care au în comun faptul că identifică disciplina ce studiază nu numai clădrile, dar și efectele generate de prezența sitului industrial. „Aria de cercetare se referă la mărturiile, materiale sau imateriale, ale modului de viaţă şi producţie industrială în evoluţia lor istorică. Coroborând interpretarea acestor mărturii din punct de vedere economic, tehnologic sau arhitectural etc., arheologia industrială face, în

7

Lucrare de cercetare asupra domeniului Industriei Grele, a cărui autor nu este precizat, disponibilă online: http://www.scribd.com/doc/57920841/INDUSTRIA-GREA 8 CHOAY, Francoise, trad. KOVACS, Kazmer, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998, p. 155 9 Carta Patimoniului Industrial de la Nizhny Tagil, 2003, elaborată de TICCIH 10 http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ProtectiaPIN/0%20arheologia%20industriala.htm 11 http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/

12


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI contemporan, un pas înainte luând în considerare puternica semnificaţie culturală a patrimoniului industrial ca element al evoluţiei societăţii umane”12. Peisaj industrial. Termenul este strâns legat de înțelegerea modului în care s-au desfășurat activitățile industriale, în contextul lor istoric13. Același proiect al Legii Patrimoniului Industrial definește un concept nou, „peisaje culturale industriale, respectiv acele teritorii naturale sau urbane cu valoare de peisaj cultural al căror caracter este rezultatul interacţiunii în timp a factorilor naturali cu cei determinaţi de activităţi umane industriale, precum şi proiecte, documentaţii tehnice, fotografii, înregistrări video şi audio, documente juridice, alte documente legate de industrie constituite în arhive de intreprindere şi fonduri documentare de Stat sau private”14. Conversie. În sensul afirmațiilor de la începutul acestui subcapitol, definirea termenului conversie va fi restrânsă la câteva afirmații. În mod pragmatic, conversia înseamnă schimbarea destinaţiei de folosinţă a unor construcţii care şi-au pierdut funcţiunea originară. Conform definiției formulate de Augustin Ioan, „conversia este în primul rând o schimbare de funcţiune, dar una în care există o tensiune, uneori chiar una acută, între funcţiunea-plecare şi funcţiunea-sosire. Această schimbare de funcţiune aduce cu sine modificări importante ale partiului, ale organizării spaţiului, uneori ale materialelor de finisaj sau a culorilor acestora. Ceea ce este insă esenţial este că, în final, cele minimum două straturi ale clădirii sunt recognoscibile ca atare, sunt, aşadar coprezente”. (..)conversia este de fapt un mod perpetuu de a fi al arhitecturii 15. Regenerare urbană. Conceptul de regenerare urbană își face apariția în orașele europene ale anilor ’70, în care baza economică (industria grea, mineritul) au decăzut sever.16 Acesta este definit prima dată în 1992 de către Dalia Lichfield ca fiind „o viziune și o acțiune comprehensivă și integrată, care, împreună, duc spre o rezolvare a problemelor urbane, urmărindu-se o îmbunătățire clară a condițiilor economice, fizice, sociale și de mediu, într-o zonă care constituie subiectul unei schimbări”17.

12

http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ProtectiaPIN/0%20arheologia%20industriala.htm CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 75 14 http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ 15 http://atelier.liternet.ro/articol/9361/Augustin-Ioan/Despre-conversii.html 16 Proiect CNCSIS IDEI 354/2007-2010 Regenerarea urbană și impactul asupra mediului, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2010, p. 6 17 Proiect CNCSIS IDEI 354/2007-2010 Regenerarea urbană și impactul asupra mediului, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2010, p. 9 13

13


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI PARTEA II: STUDIU TEORETIC 1.

PATRIMONIUL INDUSTRIAL ȘI IMPACTUL INDUSTRIEI GRELE

”arhitectura industrială a formulat, cu claritate, deziderate cheie ale modernismului: volume simple, singulare sau grupate, eliminarea coronamentului, planuri de fațade complet vitrate, sau, dimpotrivă, complet blindate, alternări de mari plinuri cu mari suprafețe vitrate, unitate de detaliu, evitarea ornamentrului, flexibilitatea funcțiunilor în plan”18

1.1.

Industria grea și mutațiile la nivelul orașelor

Procesul de industrializare este motorul care a generat un fond construit foarte bogat, pe care în prezent, orașele sunt nevoite să și-l asume ca temă de integrare și dezvoltare. Creșterea numărului de construcții industriale într-un timp relativ scurt a transformat structura și viața societății, imaginea orașelor și a dat naștere unor zone greu de asimilat. Industrializarea a fost un proces care a marcat evoluțiile în domeniul tehnicii, și care a avut efecte asupra tuturor aspectelor societății și orașelor. Începând din Marea Britanie, la jumătatea secolului al XVIII-lea, aceasta s-a extins ulterior la nivel global. În România, industrializarea a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea, și într-o primă etapă, aceasta s-a desfășurat lent.19 „Arhitectura industrială este o mărturie a dezvoltării tehnicii și tehnologiei, și a schimbărilor majore produse de era industrială în structurile sociale, economice și culturale ale civilizației occidentale.”20 Apariția noilor activități din domeniul transporturilor și industriei a impus trecerea la o configurație planimetrică flexibilă, pe plan liber, cu deschideri ample. Necesitatea utilizătii materialelor de construcție care să permită realizarea structurilor clădirilor industriale, a însemnat un salt considerabil către o estetică modernă a metalului, sticlei și betonului. După cum afirma Viollet-le-Duc,

18

ENESCU, Ion Mircea, Civili și industriali după al doilea război mondial în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 15 19 http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/p/despre-indro.html 20 LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 13

14


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI ahitecții vremii, a căror formare era orientată spre registul estetic, nu erau pregătiți pentru a întâmpina astfel de provocări, pe care le-au lăsat specialiștilor „dăruiți construcțiilor”, inginerii21. Perioada interbelică reprezintă momentul în care construcțiile industriale nu mai sunt doar apanajul inginerilor, ci este manifestat interes față de acest program și din partea arhitecților. ”Drumul spre arhitectură” al construcțiilor industriale a trecut printr-o primă etapă a eclectismului până în anii ‘20, urmând ca din anii `30 să se alinieze la arhitectura modernă.22 După acest an, odată cu depășirea crizei de supraproducție, s-a înregistrat o creștere industrială accentuată. Arhitectura industrială a devenit simbolul dezvoltării, al înnoirii. Este depășit conceptul strict funcțional care genera întregul ansamblu și se tinde către formule plastice subordonate ideii arhitecturale23. Din această perioadă provin exemple remarcabile ale patrimoniului industrial, precum uzinele Malaxa (1930-40, arh. Horia Creangă), uzinele Ford (1935-37, arh. P.E. Miclescu), abatorul de export din Constanța (1934-35, arh. Nicolae Nenciulescu) sau fabrica de avioane I.A.R. (1933, G.M. Cantacuzino). ”Era industrială a benzii rulante și-a creat propriul ei univers estetic la o scară supra-umană.”24 Sfera politică însă, a fost cel mai influent factor în evoluția construcțiilor industriale, aceasta reflectând statutul sau aspirațiile politico-economice al țării. Conform lui G.M. Cantacuzino25, viziunea de reconstrucție postbelică era echivalentă cu industrializarea țării. Regimul comunist urmărea, în speță, independența energetică a țării, astfel că industriile producătoare de energie au înregistrat creșteri uriașe, într-un timp foarte scurt. Alături de acestea, s-au dezvoltat în ritm alert și industriile producătoare de utilaje, mașini, materiale de construcție sau siderurgică.26 În mai puțin de două decenii, industria grea colora întreaga țară în tonuri de gri. Într-un interval de aproape jumătate de secol, arhitectura a trecut printr-un proces ireversibil de stagnare, izolare față de trecut și rupere față de tradițiile europene și focarele civilizației.27 În Europa, arhitectura industrială este acceptată ca expresie estetică și este considerată cel mai potrivit câmp de dezvoltare a dezideratelor modernismului. În timp ce marile civilizații înregistrau evoluții remarcabile în 21

VASILESCU, Sorin, Arhitectura „inginerilor” în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 7 LASCU, Nicolae, Arhitectura și construcțiile industriale din România între cele două războaie mondiale în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 11 23 Ibidem p. 12 24 CACIUC, Cosmin, Dezafectarea industrială încercare de autopsie fenomenologică în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 26 25 CELAC, Mariana, 1947 – Timpul fracturii în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 13 26 Lucrare de cercetare asupra domeniului Industriei Grele, a cărui autor nu este precizat, disponibilă online: http://www.scribd.com/doc/57920841/INDUSTRIA-GREA 27 CELAC, Mariana, 1947 – Timpul fracturii în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 14 22

15


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI domeniul arhitecturii industriale moderne, în România primilor ani ai comunismului, politica de dezvoltare extensivă a activităților industriale respinge estetica modernă. Se punea accentul pe cantitate, și nu pe calitate, iar statul „tinde să facă din arhitect un funcționar birocrat”28. Proiectarea se face în <<fabrici>> de arhitectură. După anul 1953 (d. Stalin), critica exceselor staliniste de către noul lider de la Kremlin a adus relative libertăți, precum și o relaxare a cenzurii. Acestea au permis arhitecturii să reia estetica întreruptă în anul 1947, odată cu instaurarea regimului totalitar, sub justificarea economiei și industrializării construcției. Pe de-o parte, domeniul industrial permitea o evitare mai ușoară a rigorilor, pe de altă parte, statul, principalul investitor în industrie, manifesta interesul pentru promovarea unor valori estetice.29 Procesul de industrializare a avut implicații profunde asupra modului de viață al orașelor. Pe lângă modificarea peisajului fizic urban, această perioadă a produs mutații în structura socială. Printr-o urbanizare forțată a micilor localități care dețineau resurse exploatabile, și prin migrația din mediul rural către mediul urban, în cazul industriilor așezate în orașe, s-au produs transformări. Implicit, a fost afectată densitatea orașelor și procesul a atras după sine o colonizare rapidă a zonelor industriale. Întrun timp foarte scurt, comunitățile bine închegate au fost puse în situația de a conviețui cu grupurile mari de populație venită din alte zone și cu noul ansamblu industrial care domina vecinătățile familiare ale orașelor. Industria a devenit astfel polul care coordona viața oamenilor, și își extindea puterea de decizie asupra comunității industriale prin diversificarea activităților (cluburi muncitorești, școală, cantină etc.) ocupând mai multe paliere din viața socială. Industria a fost creatorul coloniilor, intrând în mediul de viață al oamenilor și imprimându-le un „reflex identitar”30.

28

CELAC, Mariana, 1947 – Timpul fracturii în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 14 ENESCU, Ion Mircea, Civili și industriali după al doilea război mondial în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 16 30 BERESCU, Cătălin, Industrie/Post-industrie în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 42 29

16


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 1.2.

Dezindustrializarea și orașul postindustrial

”Dezindustrializarea este atât un fenomen economic, cât și unul cultural, cel puțin în măsura în care stimulează preocupări artistice, transformări ale spațiului urban și ale practicilor sociale.”31 Impactul binomului industrializare – dezindustrializare se reflectă în peisajul urban actual, expresie a transformării și contrastelor. Așa cum industrializarea a fost generatorul fondului construit, dezindustrializarea este motorul care a furnizat patrimoniul industrial. Fenomen caracteristic societăților cu economie avansată, dezindustrializarea reprezintă scăderea ponderii unei industrii, în favoarea dezvoltării sectorului de servicii. Expansiunea sectorului industrial a fost favorizată de inovațiile tehnologice, cu preponderență de cele din domeniul comunicațiilor și informațiilor din anii 1960.32 Efectul dezvoltării tehnologice a fost bilateral însă. Deși a constituit un progres, el a fost totodată principalul declanșator al dezindustrializării. Evoluția în acest domeniu a permis o coordonare mult mai ușoară a producției, la distanțe mari. În acest context se face referire la o compresie spațiu-timp33 ce favorizează practica delocalizării producției, către zone în care costurile pot fi reduse. Totodată, apariția noilor tehnologii a făcut ca forța de muncă să devină supranumerică cererii, conducând astfel către reduceri considerabile de personal. (De exemplu, acesta este și cazul oțelăriilor din Gary (Indiana, SUA, 1985), care în urma înlocuirii cuptoarelor ce utilizau cocs cu unele electrice, a redus forța de muncă la 37% din totalul de 20000 angajați.34) În Europa, schimbările din sfera tehnologică și economică din perioada au avut un impact considerabil asupra orașelor și societății, reflectându-se într-o mișcare centrifugă a industriilor: o migrare dinspre centrul orașelor către periferie și zone în care costurile de producție sunt mai mici. În foarte multe situații, activitățile industriale au încetat, iar orașele sunt nevoite acum să se confrunte cu zone greu de asimilat. Cum fondul construit industrial provenea în cele mai multe cazuri din urma industriei grele, orașele trebuie să se concilieze astfel cu situri cu trăsături specifice, prezentate anterior. Spațiul fizic. În România, peisajul urban al orașului postindustrial este unul al contrastelor, ”aflat între strălucirea arhitecturii contemporane, tristețea cartierelor din epoca comunistă și zonele marginale

31

CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 349 32 Ibidem, p. 15 33 Ibidem 34 Ibidem, p. 16

17


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI (sau marginalizate)”35. Acesta se confruntă cu dificultăți la nivelul fondului construit, generate de transformările radicale din perioada comunistă și noile intervenții urbane din domeniul imobiliar și al serviciilor, pe fondul unei tendințe accentuate de abandonare și distrugere a siturilor industriale. Sfera socială. Efectul transformărilor tehnologice asupra orașelor este invers proporțional cu intensitatea relației de dependență dintre economia unui oraș și industrie. Orașele cvasimonoindustriale sunt cele în care problematica socială este mult mai accentuată, surclasând problema peisajului urban. Efecte ale globalizării, mobilitatea sporită a populației, degradarea sentimentului de apartenență și uniformizarea valorilor angrenează orașele într-o competiție economică, la scări diferite. Arhitectura este capabilă să răspundă în multiple tonuri de gri. Societatea postindustrială este caracterizată de mobilitate, dinamică, flexibilitate, atribute care sunt produsul final al procesului de dezindustrializare. În contextul globalizării, orașele postindustriale europene se redefinesc și de adaptează cerințelor și modificărilor noi, în încercarea de a-și regăsi identitatea și redefini competențele specifice. 1.3.

Tipologia siturilor industriale grele

„Dimensiunea, dar și arhitectura de multe ori inedite ale clădirilor industriale par să stimuleze imaginația societăților postindustriale.”36 Punctul culminant al expansiunii industriei din România a fost perioada comunistă, în care s-a implementat o politică de dezvoltare intensivă a industriei, desfăşurată pe două planuri: intensificarea zonelor de exploatare minieră deja existente, precum şi construirea unor numeroase centre industriale de producţie mari (de tipul coloşilorindustriali).37 Această categorie a fondului construit industrial prezintă caracteristici aparte, care pot face abordarea lor mai dificilă, însă rezultatele sunt potențate de valorile acestora. Specificitatea siturilor industriale de acest tip se referă la criterii precum gabarit și imagine, care se reflectă asupra mai multor paliere ale orașului. Pe de-o parte, gabaritul poate fi de obiect sau de ansamblu; clădiri multietajate de dimensiuni foarte mari, hale industriale cu amprentă mare, ansambluri de clădiri și anexe ce ocupă teritorii extinse și crează dificultăți racordării cu orașul. Toate acestea presupun o abordare integrată în strategiile de reintegrare în oraș. Pe de altă parte,

35

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 10 36 CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 76 37 Patrimoniul arhitectural industrial românesc – Trecut şi prezent, în revista Urbanism. Arhitectură. Construcţii,Vol. 3, Nr. 3, 2012, disponibil online http://uac.incd.ro/Art/v3n3a03.pdf

18


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI imaginea acestei categorii a construcțiilor industriale este adesea descrisă de robustețe, închidere, masivitate, cărora li se adaugă efectul dinamic și misterios al instalațiilor necesare producției – de la puțurile de extracție minieră, cazane industriale, rezervoare de apă, coșuri de fum la macarale, benzi transportoare, conducte și cabluri. Prezența remarcabilă a acestor ansambluri construite la nivelul orașului și-a pus amprenta atât vizual, cât și mental, conferind identitate zonei din care fac parte. Generator al patrimoniului industrial, fenomenul dual industrializare/dezindustrializare pune orașul în situația în care acesta trebuie să redevină conștient de sine și să se regenereze, pentru a-și putea asigura continuitatea. Originea acestei dezvoltări a stat în înțelegerea rațiunilor de păstrare a patrimoniului industrial și în modalitățile de a-i oferi o nouă viață în prezent.

19


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 2.

TRANSFORMAREA PATRIMONIULUI Patrimoniul industrial reprezintă o mărturie a trecutului, care „transcede barierele timpului și ale

gustului”38. Acesta imprimă identitate și memorie locului pe care îl ocupă, iar perpetuarea sa asigură conturarea caracterului unei așezări. Pentru a înțelege rațiunile care fundamentează discursul conversiei, este relevantă întrebarea - ce se întâmplă cu adăpostul (în sensul de edificiu) atunci când ființa adăpostită „moare”?

2.1.

După arhitectură. Transformare

În fenomenologie, este definită o relație puternică de simbioză între arhitectură și ființa care o locuiește. Conform afirmației filosofului Gadamer, „scopul său (..) nu poate fi separat de sine fără a pierde ceva din realitatea sa”39. Momentul în care rațiunea de a fi a unei clădiri încetează să mai existe, clădirea se găstește într-un impas existențial. Suspendată într-o stare de ambiguitate, clădirea există fizic în realitatea prezentului, însă aparține timpului trecut, rămânând un „condensator al memoriei colective”40. Prezentul aduce însă inevitabila confruntare cu edificiile abandonate. După Revoluția Franceză, s-a manifestat accentuat tendința de prezervare și ulterior, reutilizare a construcțiilor scoase din uz. În fenomenologia post heideggeriană, conceptul de reutilizare se poate înțelege numai în relație cu teoria destinului arhitecturii. Referitor la acesta, filosoful pune în discuție două concepte opuse: zidirea ca edificator de construcții, ustensile zidite, și zidirea ca îngrijitor al creșterii.41 În acest context, produsul transformării depinde de originea edificiului: „Dacă o clădire îngrijește creșterea (..) atunci orice modificare a ei implică o alterare fără întoarcere”42. Astfel, dacă este vorba despre o construcție ustensil, modificarea acesteia nu poate fi negativă, ea aflându-se deja pe palier inferior. Însă, transformarea unei construcții care îngrijește creșterea, care servește și unui scop simbolic, aduce cu sine o degradare ireversibilă. Se poate deduce o regulă a conversiilor: „un adăpost convertit poate să producă tot un adăpost, dar și arhitectură, în vreme ce o convertire a arhitecturii se poate produce doar în descendent, către 38

CHOAY, Francoise, trad. KOVACS, Kazmer, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998, p. 75 39 IOAN, Augustin, Khora, Paideia, București, 1999, p. 50 40 Ibidem, p. 14 41 Ibidem, p. 49 42 Ibidem, p. 51

20


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI statutul de ustensil”43. Conceptele de mai sus conturează atât rațiunea, cât și contradicția transformării. Deși transformarea este necesară pentru menținerea în viață a unei clădiri,

din perspectivă

fenomenologică, aceasta poate însemna simultan o îmbunătățire, sau o distrugere irecuperabilă.

2.2.

Post-industria. Dezafectarea industrială

Focalizând asupra problemei clădirilor industriale, trebuie înțeleasă relația dintre viața anterioară și cea a unei posibile revitalizări. Pornind de la ideea conform căreia ”confirmarea morții clinice a unei platforme industriale descătușează amplasamentul ei din sclavia rolului de simplă resursă economică și atrage presentimentul unei posibile recuperări existențiale”44, se deduce faptul că de îndată ce un sit industrial a fost abandonat, acesta își relevă potențialul de a fi salvat. Diferența dintre termenii construcție și arhitectură rezidă în conflictul dintre artă, drept cunoaștere artistică, și construcție, ca știință aplicată sub forma tehnologiei. Acțiunea inițială de a construi pentru industrie, condus de regulile stricte ale utilitarului și fluxului tehnologic, dă naștere categoriei de ustensile, în accepțiunea heideggeriană. Dezafectarea infustrială, desprinderea funcțiunii de obiect, reclamă următoarea afirmație: „ruina fostei clădiri începe să iradieze un câmp de semnificații care s-au structurat în timp și s-au conservat în stare latentă”45. Odată ce interacțiunea cu obiectul a depășit sfera utilitarului, apare situația confruntării cu o entitate neancorată în prezent. Simultan, începe descifrarea prudentă a locului, prin „adulmecare” – proces denumit de Heidegger „gândire meditativă”. Amplasamentul își relevă potențialul vital, dorința de „a fi” într-un anumit fel, tradusă prin conceptul de latență tectonică.46 În viziunea unei posibile recuperări, toate elementele sitului industrial devin coji deținătoare de semnificații deja înglobate. Prin cunoaștere artistică, sunt învinse „ustensilele” conștiinței și ale realității industriale, situl relevâdu-și disponibilitatea pentru renașterea în domeniul artistic și cultural, cu precădere. Părăsirea zonei industriale, și astfel eliberarea clădirilor de sclavia utilitarului, este primul pas către recuperarea și renașterea locului industrial. Prin descoperirea latențelor proprii unui sit anume se poate configura caracterul unei posibile intervenții, situl fiind pregătit pentru o succesiune de lumi diferite, fiecare cu locul și semnificațiile ei. 43

IOAN, Augustin, Khora, Paideia, București, 1999, p. 53 CACIUC, Cosmin, Dezafectarea industrială încercare de autopsie fenomenologică în Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 25 45 Ibidem, p. 26 46 Ibidem 44

Revista Arhitectura,

21


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 2.3.

Memorie și nostalgie postindustrială

Având ca premisă enunțul anterior, se pune problema motivației convertirii clădirilor purtătoare de semnificații, aflate în așteptarea unei vieți noi. Depășind argumentele de natură strict financiară, de economie a resurselor și energiei sau de protejare a mediului natural, ajungem la palierul imaterialului, al nostalgiei postindustriale, ca reacție declanșată de distrugerea și abandonul siturilor industriale. „Clădirile industriale reprezintă o realitate a activității umane, un reper fizic și temporal ce ajută la conștientizarea trecutului unei comunități sau a unei societăți.”47 Ca mărturii ale unei civilizații, ele amintesc de perioada asociată industriei respective, cu implicațiile ei atât asupra locului de muncă, dar și asupra sferei sociale, fiind ”expresia unui mod de colonizare a mediului de viață”48. Deoarece clădirile ce privesc activitățile productive erau de cele mai multe ori lipsite de „atributele frumosului”, deși exista interes pentru relicvele trecutului, acestea au fost ocolite pentru mult timp. 49 Purtătoare de semnificații însă, aceste clădiri au antrenat energii care au dus către extinderea sferei de protecție a patrimoniului, înglobând astfel și categoria siturilor industriale. „Categoria relicvelor trecutului demne de a fi păstrate și popularizate s-a lărgit înspre activitățile productive prin slăbirea legăturii dintre valoare și calitățile estetice.”50 Această extindere a condus către descoperirea unui teren fertil în domeniul conversiilor, și a unei modalități de readucere la viață a siturilor industriale, prin oferirea posibilității de a-și pune la dispoziție calitățile latente. Printr-o cunoaștere sensibilă, nostalgică, urmată de o reinterpretare adecvată, clădirile industriale își asigură șansa unui nou început. „O primă formă de reagregare postmortem a industriei este folosirea ei metaforică.”51

47

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 9 48 Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 42 49 CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 62 50 Ibidem, p. 63 51 Ibidem, p. 364

22


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 3.

DEZVOLTAREA ȘI TEORETIZAREA FENOMENULUI CONVERSIEI ARHITECTURALE

Rezumând capitolul anterior, observăm cum conversia este pe deplin justificată, ca mecanism de recuperare a unei istorii pe cale de dispariție și de perpetuare a arhitecturii acelei perioade. Motivația unui astfel de fenomen este și mai puternică în cazul siturilor gri, ținând cont de capacitatea acestora de polarizare a vieții indivizilor. Deși există o puternică atracție față de siturile gri, istoria recentă ne arată că ele au intrat în sfera de interes a prezervării patrimoniului industrial.

3.1.

Arheologie industrială și conversie

Odată cu declanșarea industrializării se produce o ruptură între arhitectura pre-revoluționară, caracterizată de un stil al monumentelor, și arhitectura erei industriale. De exemplu, societatea franceză devine conștientă de acest fapt, întrucât promovează o concepție muzeologică de conservare a edificiilor condamnate la dispariție de mersul istoriei.52 În secolul XIX, consacrarea conceptului de monument istoric

îi conferă acestuia o poziție ambiguă, după cum afirmă Francoise Choay: el

„dobândește intensitatea unei prezențe concrete” și totodată „este instalat într-un trecut definitiv și irevocabil”.53 Astfel, patrimoniul construit era înghețat în timp, prin procesul de muzeificare ce îl rupea de originea sa și îi răpea identitatea, folosind clădirile drept spații pentru protejarea exponatelor. Însă, tratarea patrimoniului industrial într-o manieră similară nu este adecvată. În cazul clădirilor industriale, practica precedă teoria. Soluția la problematica siturilor industriale a fost inițiată ca un reflex involuntar într-o situație dicifilă din punct de vedere economic. Deși procesul de industrializare a pornit din Anglia, conversia arhitecturală a apărut în premieră în mari în SUA, anul 1950, când zonele portuare au intrat în declin. Evoluția tehnologiei transporturilor pe apă, containerizarea mărfurilor, construcția de noi facilități în zone cu ape adânci au determinat abandonarea unor mari zone construite maritime din New York, Boston sau Baltimore. Acestea au fost primele care au primit noi destinații recreative sau culturale, sub presiunea unei dezvoltări rapide și a necesităților economice.54 Conceptul de reutilizare a clădirilor se propagă și în Europa, și debutează prin transformarea morilor englezești, considerate fără

52

CHOAY, Francoise, trad. KOVACS, Kazmer, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998, p. 101 53 Ibidem, p. 153 54 CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 65

23


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI valoare, în centre de afaceri și turism profitabile. Se propagă ideea că aceste clădiri sunt „too good to waste” (prea bune pentru a fi irosite)55. În acest context, patrimoniul istoric se extinde ca încadrare, acceptând și categoria siturilor și clădirilor industriale. Sintagma „arheologie industrială”, introdusă anterior, este consacrată. După cum spunea Franco Borsi, această asociere de termeni produce o „rumoare semantică”56 și este necesară clarificarea acesteia. Există o aparentă contradicție între arheologie ca știință ce studiază trecutul istoric, asociată în general cu anticul, și industrial care face trimitere la inovație, tehnologie, trecutul recent. Trecând de această incompatibilitate temporală, arheologia industrială se referă la o arheologie modernă a istoriei tehnicii, care la rândul său nu mai desemnează doar utilaje și aparate, ci se referă la un context general, fabrici, locuințele oamenilor, modul de viață – se face în permanență referire la obiect în contextul său. Pentru a obține percepția globală asupra unei realități, arheologia industrială impune o abordare multidisciplinară. Asupra acestui domeniu se concentrează interese diverse, de la istoricul de artă, arhitect, urbanist, inginer, la sociolog „istoricul industriei, iar aria sa de cercetare se referă la mărturiile, materiale sau imateriale, ale modului de viaţă şi producţie industrială în evoluţia lor istorică”57. Specialiștii includ în studiu și latura socio-culturală a industriei, făcând referire la rolul inovațiilor tehnice asupra relațiilor interumane și la felul în care spațiile industriale se articulează cu orașul58. Care au fost oare edificiile ce au intrat în atenția istoricilor industriei? Începând cu zonele portuare, lista continuă cu fabrici și depozite multietajate – care datorită conformărilor structurale și de imagine sunt subiectul celor mai populare conversii, clădiri monumentale precum gări, termocentrale și hangare, clădiri industriale cu un singur nivel, clădiri auxiliare, instalații și infrastructură.59 Se constată că fenomenul ia amploare prin însăși mediatizarea sa. ”E suficient să răspândim conștiința faptului că ruinurile industriale au valoare artistică.”60 Odată cu sporirea interesului în domeniu, câmpul de analiză se extinde, înglobând chiar și siturile industriale cele mai dificile, ale industriei grele. Privite inițial ca reacții excentrice, aceste conversii capătă substanță prin însăși puterea transformării, prin contrastul dintre punctul de pornire și funcțiunea oferită în prezent. Mai mult, 55

POWELL, Kenneth, Architecture Reborn, Laurence King Publishing, London, 1999 p. 15 http://www.memopatind.ro/doc/arhInd.pdf p. 2 57 http://www.memopatind.ro/doc/arhInd.pdf p. 3 58 LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 39 59 CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, pp. 36-40 60 BERESCU, Cătălin, Industrie/Post-industrie în Revista Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p. 44 56

24


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI acompaniate de instalațiile specifice, acestea crează o atmosferă cu un impact puternic asupra individului. Există exemple remarcabile din acest domeniu, precum: conversia unei fabrici de ciment din Barcelona în locuințe – Ricardo Bofill sau conversia fostei centrale electrice din Londra în muzeu de artă modernă – Herzog & de Meuron. Totodată, la nivel european sporește importanța conversiei în spiritul arheologiei industriale, adică păstrarea și perpetuarea modului de viață al oamenilor care își desfășurau activitatea în clădirile respective, a istoriilor orale și a priceperilor. În acest sens, Ecomuseum Bergslagen este un bun exemplu de muzeu în aer liber care se întinde pe suprafața mai multor localități și este constituit din mai multe puncte de atracție (mine, locuințe ale muncitorilor, ateliere, etc.) care ajută la înțelegerea unui tip de viață specific.

3.2.

Evoluția fenomenului de conversie România

Teritoriul românesc este depozitarul unui patrimoniu industrial foarte variat, remarcabil la nivel european, datând din perioada secolului XVII. Are eșantioane coerente de dezvoltare din etapele cunoscute ale evoluției industriale (preindustrială, manufacturieră, industrială, fin-de-siecle și hiperindustrializată din epoca socialistă)61. Din păcate, preocupările pentru recuperarea acestui patrimoniu sunt reduse sau insuficiente. Situația economică a societăților care dețin astfel de clădiri le determină fie să le abandoneze, din cauza costurilor de întreținere prea mari, fie să le reabiliteze ieftin și rapid, fără vreo intenție arhitecturală, cu scopul de a le subcontracta pentru a obține venituri. O altă problemă de mare actualitate este lipsa unei strategii de inventariere specializată. Deși există obiecte de patrimoniu din secolul XIX care funcționează cu tehnologia originală62, nu se cunosc mai multe date despre acestea. În plus, implicarea publicului este scăzută. Pentru acesta este mai ușor să înțeleagă salvarea unei catedrale de lângă un imobil de birouri corporatist, decât a unei centrale electrice. Se remarcă încă o reticență a publicului față de patrimoniul industrial. Chiar și la nivel european, ponderea conversiilor în domeniul industriei grele este redusă, în comparație cu totalitatea conversiilor din domeniul industrial. În România însă, fenomenul conversiei patimoniului industrial gri este încă în perioada de tatonare. Pe de-o parte, partea financiară pune în cumpănă orice intenție de a aborda un astfel de sit. Există câteva exemple de conversii reușite din

61 62

http://www.memopatind.ro/doc/arhInd.pdf p. 3 Ibidem

25


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI domeniul industrial general, precum Cazanul social de la Toplița63, Uzina de Apă Suceava sau Liberty Technology Park Cluj64. Pe de altă parte, intervine problema siguranței publicului și a poluării. În foarte multe situații, în incinta unui sit industrial mai amplu există și structuri care pot pune în pericol siguranța oamenilor. De asemenea, ținând cont de faptul că industria grea a fost un poluant foarte puternic, de cele mai multe ori, în cazul închiderii unui astfel de ansamblu, se impune o decontaminare. Astfel, aceste situri nu pot rămâne foarte mult timp în așteptarea unei soluții, fără să le fie afectată integritatea. „Furnalul 6 va fi pus la pământ în câteva zile.”65. Așa este descrisă o imagine dintr-un cotidian, surprinsă la apus, din care se citește silueta combinatului siderurgic de la Galați. Clădirile gri rămân în continuare acoperite de norul de praf produs în urma demolărilor masive din acest domeniu.

3.3.

Baze teoretice pentru fundamentarea conversiei arhitecturale

În lipsa unui cadru legal solid, demolările și distrugerile patrimoniului industrial valoros vor continua să producă pierderi ireversibile. Deși au existat preocupări pentru teoretizarea acestui domeniu încă din anul 1959 – odată cu apariția noțiunii de arheologie industrială în cadrul „Council for British Archaeology”, acestea nu au reușit să creeze o strategie europeană capabilă să protejeze ansamblurile industriale valoroase.

3.3.1. Legislație, recomandări și inițiative naționale și internaționale privind salvarea patrimoniului industrial Odată cu creşterea constantă a interesului în domeniu, acesta s-a teoretizat și a generat fuziune, și astfel a luat fiinţă, în 1973, Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial – TICCIH, a cărui activitate continuă până în prezent. Începând cu recomandarea 872 /1979 a Consiliului Europei, prima recomandare în domeniu, continuând cu recomandarea R 20/1990 referitoare la “protejarea şi conservarea patrimoniului tehnic, industrial şi a lucrărilor de artă în Europa” şi cu Charta Patrimoniului Industrial (TICCIH Nijni Taghil 2003), politicile europene de protecție a patrimoniului e îndreaptă către cercetarea și conservarea integrată a patrimoniului, și devin mai eficiente.

63

Revista Zeppelin, Nr. 106/2012, p. 62 Revista Zeppelin, Nr. 121/2014, p. 85 65 http://adevarul.ro/locale/galati/astazi-inceput-demolarea-celui-mai-mare-furnal-sud-estul-europei1_5304ef3bc7b855ff567cd06f/index.html 64

26


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI În România, protejarea patrimoniului industrial se realizează prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil. Totuși, legistlația este departe de a fi eficientă. Lista monumentelor istorice este incompletă, iar în unele situații oferă date imprecise despre ansamblurile industriale mari, fără să conțină o ierarhizare valorică a clădirilor, sau un inventar al utilajelor existente. În acest cadru legal insuficient, se remarcă totuși inițiative ale arhitecților, urbaniștilor, sociologilor, și altor specialiști interesați de găsirea unei modalități de conservare a patrimoniului industrial. Printre realizările practice în domeniu se pot aminti: publicații on-line despre arheologia industrială, ateliere internaționale de arheologie industrială66, conferințe, întemeierea asociației penru arheologie industrială, proiectul de formare a profesionaliștilor în domeniu FORCOPAR67, proiectul Memoria Patrimoniului Industrial (Administrația Fondului Național Cultural)68. Ca exemplu de activitate în domeniul patrimoniului industrial greu, este de remarcat atelierul românofrancez Petrila – Regenerarea unui peisaj industrial, desfășurat în 2 etape, în octombrie 2012 și mai 201369. Aceste acţiuni reflectă o deschidere a României spre tendinţele manifestate la nivel european în procesul de conservare şi valorificare culturală a elementelor de patrimoniu industrial.

3.3.2. Tipuri de valori ale patrimoniului industrial Teoretizarea este o etapă importantă a procesului de recuperare a patrimoniului industrial cu valențe arhitecturale deosebite. În acest sens, studiul elaborat de dr.arh. Rodica Crișan intitulat Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, are rolul de a defini un set de criterii de evaluare a patrimoniului construit, necesare formulării unor decizii de intervenție fundamentate. Lucrarea propune o metodă completă de evaluare a clădirilor. Pentru a evita aici o listare exhaustivă a etapelor și criteriilor, sunt extrase câteva idei considerate operante pentru cazul siturilor industriale gri. În acțiunea de conversie a unei clădiri, trebuie să se țină cont de cele două categorii de valori, respectiv: culturale și de utilizare. Valoarea de utilizare „are în vedere stabilirea gradului de

66

Ateliere desfășurate la București 2001, Banatul Montan 2002, Cluj Napoca 2003, Baia Mare 2004, București 2007 http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/programe.htm 68 http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2006_02_02.pdf 69 În contextul închiderii iminente a exploatării miniere, scopul atelierului a fost radiografierea orașului Petrila, identificarea clădirilor cu valoare istorică, industrială și arhitecturală, propunerea unor scenarii de conversie și demararea procedurilor de clasare a câtorva clădiri relevate, pentru a preveni demolarea. În acest caz, interesul a fost manifestat nu doar de specialiștii în domeniul arhitecturii, cât și de comunitatea locală, care își dorea să salveze situl minier devenit emblema orașului. 67

27


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI corespondență dintre performanțele oferite de clădire și exigențele de utilizare contemporane”70. Fără intenția de a generaliza, se poate prezenta o ipoteză cumulativă, valabilă în majoritatea situațiilor. Cunoscând necesitățile structurale ale funcțiunilor de industrie grea, putem afirma că majoritatea clădirilor din astfel de ansambluri sunt robuste, solide, cu structuri de mare rezistență. În condiții normale de utilizare, (excepție făcând structurile afectate în urma unor accidente) din punctul de vedere al rezistenței, aceste clădiri pot continua să ofere o bună comportare în timp. Pe de altă parte, raportându-ne la posibilitățile de utilizare a spațiilor interioare, acestea pot fi catalogate drept flexibile – în cazul tipologiilor hală, sau cel puțin adaptabile, în cazul structurilor multietajate. Devin chiar o provocare construcțiile și structurile anexe, precum coșuri de fum, furnale sau rezervoare de apă. Valoarea de utilizare a acestora poate fi considerată scăzută, ele necesitând modificări majore în cazul păstrării, însă compensând prin valoarea culturală. Valoarea culturală este criteriul care face obiectul preocupării unor mase, din fericire, în creștere. „Estimarea valorii de resursă culturală presupune (..) o lectură globală a principalelor caracteristici relevante în ceea ce privește valoarea intrinsecă a obiectului de arhitectură, ca structură expresivă originală și/sau autentică, unitară, consistența sa fizică și relația cu contextul, precum și identificarea modului în care obiectul este receptat de către contemporaneitate.”71 Pornind de la afirmația prof. dr. arh. Hanna Derer, conform căreia „ceva ce nu este autentic nu poate fi o valoare și, în consecință, nu are cum să prezinte interes”72, înțelegem importanța acestui criteriu în procesul de evaluare. Autenticitatea se referă la tot ceea ce definește obiectul de arhitectură, incluzând concept, design, materiale și tehnici de construcție, amplasament. Ține de capacitatea edificiului de a se prezenta pe sine așa cum este, de a nu disimula. Cum edificiile industriale cărora ne adresăm au fost realizate la momentul edificării utilizând tehnici, materiale și priceperi ale timpului lor, fără intenția de a părea altceva decât ceea ce sunt, putem afirma că această cerință este îndeplinită. O altă cerință semnificativă este calitatea lor de a conține și etala o identitate culturală, referindu-se la „ansamblul valorilor determinate de percepția emoțională a resursei culturale de către societatea contemporană”73. Acesta e un punct forte al siturilor industriale gri. Potențialul se datorează pe de-o

70

CRIȘAN, Rodica, Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, Vol 1, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2004, p. 25 71 Ibidem, p. 21 72 http://www.observatorulurban.ro/hanna-derer-ceva-ce-nu-este-autentic-nu-poate-fi-o-valoare.html 20.03.2014 73 CRIȘAN, Rodica, Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, Vol 1, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2004, p. 24

28


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI parte respectului față de urmele industriei ce au contribuit la dezvoltarea țării, pe de altă parte impactului social puternic manifestat de zonele industriale față de orașe. Rezumând, se poate afirma că valoarea de utilizare a clădirilor ansamblurilor industriale provenite din industria grea este ridicată, cu anumite amendamente în subiectul sano-genetic și a confortului psihologic74 (în multe situații imaginea și împrejurimile acestor situri fiind dezolante). Ținând cont de destinația clădirilor studiate, valoarea culturală este dezavantajată în cazul criteriilor de valoare artistică și raritate, dar potențată de autenticitatea, individualitatea și impregnarea în memoria locului.

3.3.3. Potențialul pentru conversie al siturilor industriale Asistăm la numeroase cazuri de elemente de patrimoniu industrial cu valenţe deosebite, pe care abandonul şi starea de degradare le transformă treptat în ruine. Confirmarea ideii că aceste construcții au un potențial de conversie ridicat poate încuraja acțiunile orientate către salvarea lor. După cum am observat în subcapitolul anterior, siturile industriale constituie un teren fertil pentru conversiile arhitecturale. Considerentelor funcționale și culturale li se adaugă și aspecte la o scară mai mare, legate de identitatea orașelor care găzduiesc un număr redus de ansambluri industriale reprezentative. Ținând cont de faptul că siturile industriale se desfășoară, în general, pe suprafețe foarte mari, acestea ajung să concureze cu întregul oraș. În funcție de abordare, această situație poate avea efecte pozitive sau negative. În ipostaza realizării unui proiect integrat de reabilitare, situl industrial are potențialul de a recupera istoria orașului și de a recrea o identitate aparte. „Elementele de patrimoniu industrial sunt uşor recognoscibile la nivelul spaţiului urban sau rural sau a interfeţei urban-rural tocmai prin elementele de arhitectură care transmit nu numai tipologia monumentului/înscrierea într-o anumită categorie, ci atrag atenţia şi asupra esteticii sale.”75. Datorită capacității de a concentra un anumit caracter pe un spațiu amplu, acesta exercită o influență puternică asupra întregii zone. Puterea pe care o are situl industrial asupra orașului se poate întoarce împotriva sa. Odată înțeles potențialul unor astfel de situri, strategiile de conversie aduc în discuție problema „punerii în valoare”, așa cum menționează Francoise Choay. Conversia urmărește două obiective: pe de-o parte, deschiderea clădirii către public, spre a oferi cunoaștere și plăcere, iar pe de altă parte, găsirea unei formule de răspuns adecvat cerințelor contemporane de natură funcțională, economică, socială. 74

CRIȘAN, Rodica, Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, Vol 1, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2004, pp. 32-33 75 http://uac.incd.ro/Art/v3n3a03.pdf

29


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Locuțiunea punere în valoare face trimitere la potențarea valorilor patrimoniale, dar conține și noțiunea de plus-valoare (de interes, agrement, frumusețe sau atractivitate – situație în care conotațiile economice devin un factor de risc)76. În aceste situații, pentru a nu irosi potențialul cultural și social al unui sit industrial valoros, este esențială atingerea echilibrului între intervenție și un anumit tip de păstrare care promite evitarea capcanei consumerismului.

3.4.

Echilibrul dintre prezervare, transformare și distrugere

”Acolo unde intenția originară a devenit complet de nerecunoscut, sau unitatea acestei intenții a fost distrusă de prea multe alterări consecutive, clădirea însăși va deveni incomprehensibilă.”77 Interdependența valorilor de utilizare și culturale ale unui sit industrial crează dificultăți când vine vorba despre o conversie. În fapt, observăm un paradox: pe de-o parte, valoarea culturală pretinde o intervenție minimă asupra edificiului, pentru a nu-i afecta autenticitatea. Pe de altă parte, intenția de a adapta aceste clădiri la cerințele contemporane atrage după sine modificări substanțiale. Acestea se realizează în detrimentul valorii culturale asociate edificiului în cauză, astfel că nici această abordare nu răspunde problemei.Mai mult, în cazul siturilor industriei grele, instalațiile, infrastructura și structurile auxiliare au o importanță majoră pentru individualitatea și memoria acelui loc. Odată îndepărtate aceste elemente, siturile industriale își pierd din valoare. „Conversia spațiilor industriale nu înseamnă simpla <mobilare> cu noi funcțiuni a unor carcase industriale golite de vechile mașini și utilaje care le confereau caracter și autenticitate.”78 Totuși, o atitudine de înghețare a sitului într-o stare cât mai apropiată de cea prezentă nu oferă un răspuns viabil la problemele complexe ridicate de necesitatea salvării patrimoniului industrial. O conversie reușită este aceea care nu neglijează importanța conceptului de autenticitate, nu se impune pe sine, și totodată, are o atitudine onestă față de situația prezentă. Din punct de vedere istoric industrial și arhitectural, o intervenție echilibrată dă naștere unui nou strat în istoria edificiului, și permite descifrarea celui anterior. Este preferabilă și din punct de vedere economic, deoarece oferă rezultatul dorit cu un cost minim. Pentru a preveni distrugerea patrimoniului industrial valoros și a evita situația de uniformizare a conversiilor, o recompunere a istoriei industriei româneşti ar fi ideală. Ea 76

CHOAY, Francoise, trad. KOVACS, Kazmer, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998, p. 158 77 IOAN, Augustin, Khora, Paideia, București, 1999, p. 119 78 CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 89

30


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI poate apoi fi transpusă în diverse forme de reutilizare a siturilor ex industriale, permițând comunitatății locale să reamenajeze siturile cu putința de a transmite semnificaţiile istoriei şi culturii locale. Se poate astfel asigura promovarea nemijlocită a unei culturi proprii.

3.5.

Conversia ca mecanism al regenerării urbane

Transformările suferite de orașului post-industrial au dat naștere unor zone disfuncționale în cadrul orașelor. În România și nu numai, procesul de aliniere la standardele europene se răsfrânge asupra tuturor aspectelor societății, pornind de la problemele legate de mediu, dezvoltare economică, direcții de dezvoltare generală și evoluție a sferei sociale. În acest context, politicile de dezvoltare a orașelor trebuiesc adaptate principiilor dezvoltării durabile. Aceasta „susține ideea că asigurarea nevoilor generației prezente trebuie să se facă fără a compromite posibilitatea de dezvoltare a generațiilor viitoare”79. În esență, strategia presupune utilizarea rațională a resurselor naturale și reciclarea, atunci când este posibil, pentru a minimiza consumul. Conceptul de regenerare urbană este o componentă importantă a strategiei dezvoltării durabile, tocmai prin prisma metodelor de care dispune. După cum afirmă dr. arh. Andrei Lakatoș80, proiectele de regenerare urbană au ca scop rezolvarea problemelor sociale, economice, urbanistice și arhitecturale ale zonelor degradate. Ele urmăresc crearea de noi oportunități economice odată cu asigurarea unei omogenități spațiale, funcționale și sociale. Există mai multe modalități de intervenție asupra orașelor, proprii regenerării urbane, precum: reabilitare, conversie, restaurare, renovare, regenerare81. Dintre acestea însă, ne-am oprit asupra operațiunii de conversie, ca motor principal al politicilor de regenerare, datorită declinării specifice a caracterului integrator. Conversia este operațiunea prin care un edificiu, a cărui funcțiune a încetat să mai existe, trece printr-o schimbare a formei și a conținutului. Ea trebuie raportată la resursele de care dispune, la specificul formei urbane și la riscurile existente în contextul său, ca o „conjunctură ce (im)pune anumite condiții”82. Conversia devine astfel un demers interdisciplinar al cărui scop este valorificarea potențialului latent al clădirilor sau zonelor urbane degradate, care pot deveni astfel centre de interes la nivel local sau regional. 79

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 31 80 Ibidem, p. 30 81 Proiect CNCSIS IDEI 354/2007-2010 Regenerarea urbană și impactul asupra mediului, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2010, p. 4 82 LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013, p. 109

31


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Tocmai această promisiune a atragerii interesului asupra zonei în cauză este cea care determină declanșarea proceselor de regenerare urbană prin conversie, în orașele care au forța de a iniția o astfel de acțiune (cazul Pittsburg, fost oraș metalurgic). În contextul competiției interurbane, orașele trec de la modelul de administrare managerial la un model antreprenorial. Acestea devin o marfă pentru turiști, antreprenori și chiar posibili rezidenți. Fiecare oraș caută să se redescopere și să promoveze o imagine. Una dintre modalități este prezentarea peisajului urban, ale cărui zone destructurate sunt reparate. În general, patrimoniul industrial este o componentă esențială a peisajului urban și din acest motiv, o conversie integrată a patrimoniului industrial poate reprezenta soluția operativă de reabilitare a orașului. Importanța culturală a patrimoniului industrial, ca mărturie a trecutului dar și a modului de viață specific pe care l-a generat polul industrial în competiția orașelor devine din ce în ce mai atractivă. În domeniul economiei culturale, se naște conceptul de industrii creative, „acele industrii care își au originea în creativitatea individuală, în îndemânare și talent și care au potențialul de a crea bogăție și locuri de muncă, prin generarea și exploatarea proprietății individuale”83. Promovând această modalitate de a impulsiona dezvoltarea economică a orașelor, în foarte multe situații, conversiile spațiilor foste industriale se realizează prin adoptarea unor utilizări din sfera culturii. Sectorul cultural al orașelor ”a ajuns mai recent să fie un substitut magic pentru toate fabricile și spațiile industriale și un mecanism care va crea o nouă imagine urbană, făcând orașul mai atractiv pentru capitalul mobil și pentru angajații mobili din sectorul de servicii”84. Întrebarea este cine garantează numărul operatorilor culturali și activitatea lor? Însă transformarea în cultură nu funcționează întotdeauna. În cazul orașelor mari, aceasta este o soluție cu un grad mai scăzut de risc, existând deja un sector economic puternic care să susțină populația ce va gusta din „cultura” oferită de zona remodelată (ex: proiectul The Ark – Ansamblul Vămii Antrepozite București). În cazul orașelor mici, monoindustriale, regenerarea urbană trebuie să aibă în vedere și introducerea unei activități economice. Desigur, importanța culturală este incontestabilă, și în astfel de situații ea se reflectă prin acțiuni ce asigură păstrarea memoriei locului, a urmei lăsate în timp a tot ceea ce s-a întâmplat pe acel loc. Există și exemple remarcabile, precum transformarea sitului minier de la Genk, Belgia, într-un pol cultural, creativ și recreațional de succes, în care dozajul de programe și activități e bine făcut și atent menținut.

83

CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008, p. 41 84 Ibidem

32


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI PARTEA III: STUDII DE CAZ 4.

RAPORTAREA CONVERSIEI LA CONTEXT În contextul globalizării, care s-a răsfrânt asupra arhitecturii printr-un efect de uniformizare, este

nevoie de elemente distinctive specifice fiecărui loc, capabile sa-i adauge valoare și să păstreze caracterul. Arhitectura contemporană pare că este oarecum atemporală: din cauza materialelor artificiale pe care le utilizează, a căror comportare în timp demonstrează că acestea nu prea știu să îmbătrânească, ea e și desprinsă de loc prin <<franciza>> unor soluții și răspunsuri globale. Nu mai ia naștere ca o consecință firească a unui loc anume. Conservarea construcțiilor istorice înseamnă o păstrare a memoriei locului, a istoriei unei anumite perioade. Studierea gândirilor și legităților care au condus la apariția acestor construcții, cât și a felului în care se trăia în ele, este esențială. Deși factorii politico-economici ce au generat dezvoltarea industriilor grele pe toată suprafața țării au fost aceiași, deși arhitectura lor are aceleași trăsături – prin materialitate, tipologii, instalații specifice atmosfera creată a fost diferită de la caz la caz, în funcție de contextul în care s-a implantat acea industrie. Pentru a arăta cât de diferite pot fi abordările raportate la context, voi prezenta câteva studii de caz în care ansambluri ale industriei au reușit să își depășască sentința uitării prin scoatere din uz.

4.1.

Importanța orașului dezvoltat

Funcțiune inițială: Fabrica de tamburi de oțel Pompeia, São Paolo, Brazilia, 1920 Conversie: Centru de loisir, arh. Lina Do Bardi, 1982 Deși obiectul disertației sunt exponatele industriei grele, acest capitol debutează cu prezentarea unui exemplu remarcabil ce nu aparține acestei categorii. Ceea ce mi-a atras atenția asupra acestui exemplu este asemănarea morfologică dintre un ansamblu al industriei grele și cel de față, cât și importanța precedentului pe care îl stabilește. După cum spuneam mai sus, pentru a realiza o conversie sustenabilă este necesară înțelegerea contextului în care aceasta intervine. Situația este valabilă, toute proportion gardée, și atunci când este analizată o intervenție deja realizată. În cazul de față, conversia survine într-un oraș dezvoltat al Braziliei, însă la scurt timp după încheierea unui regim dictatorial ce durase două decenii, în timpul căruia arhitectura se cramponase într-o stare de mediocritate nespecifică realității și culturii acelei vremi. Privită din această perspectivă, transformarea inovativă a fabricii de tamburi atrăgea deopotrivă admirație cât și revoltă, ieșind din tiparele ușor de catalogat: „Strange? Ugly? Out of scale? Brutal, but 33


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI also delicate? It was certainly something that seemed beyond the possible universe, unattainable by the hands of contemporary architects. It was a bomb, a shock.”85 Reacțiile spontane nu țineau neapărat de noua funcțiune atribuită clădirii prin conversie, tipul de program de loisir nefiind o inovație. Încă din anii 1940, fusese înființat ONG-ul SESC (Serviço Social do Comércio – Centru de servicii sociale), care în colaborare cu o federație națională de afaceri, oferea angajaților servicii de sănătate și activități sportive și culturale, fiind considerat un minister suplimentar al culturii și sportului din Brazilia. În paralel, la nivel european se manifestau tendințe de evadare din tiparele moderniste al căror succes era deja în declin. Centrul Georges Pompidou din Paris a devenit un punct de reper la care, inevitabil, noua costrucție a fost raportată. Cele două clădiri aveau în comun un limbaj specific industrial, schimbări majore de scară, cromatică puternică și o atmosferă generală bizară din prisma raportării la împrejurimi printr-o vecinătate de alertă a inserției respectiv conversiei. Deși existau o serie de asemănări, rațiunea, originea și efectul proiectelor erau diferite. Ceea ce este de remarcat în acest caz de conversie, este schimbarea pe care o produce asupra unui modus operandi în practica generală de arhitectură. Proiectul este rezultatul a nouă ani de studii (1977-1986), încercări in situ, monitorizare a execuției, acompaniate de o puternică implicare din partea tehnicienilor, artiștilor și a muncitorilor. Pe durata execuției, Lina do Bardi și asociații și-au instalat un birou în cadrul complexului de care deveniseră inseparabili. Această abordare a depășit granița dintre virtual și real, dintre proiect și arhitectură, a devenit arhitectură „făcută în realitate”, experimentată în detaliu. În momentul instalării biroului, arhitecții au constatat că situl avea deja o viață a sa, locuitorii utilizându-l în scopuri recreaționale. Ei au găsit aici mici echipe de fotbal, un grup de teatru, un club de dans pentru vârsta a 3-a, petreceri cu grătare organizate duminica, și foarte mulți copii care se jucau printre clădiri. Toate aceste elemente au constituit punctul de pornire al determinării programului arhitectural. Do Bardi afirma „What we want is precisely to maintain and amplify what we’ve found here, nothing more.”86. În procesul de definire a programului, arhitecții au dorit să evite folosirea unor denumiri care reclamă un comportament anume, astfel că au eliminat termeni precum cultură sau sport, deoarece oamenii pot crede că vor fi obligați să participe la diverse activități de spectacol și competiții, conducând astfel la inhibarea comportamentelor naturale. Din aceste motive, termenul ales a fost loisir – în sprijinul ideii de a amplifica activitățile de recreere culturală (fără a o eticheta, însă) și a sporturilor ușoare.

85 86

http://linabobarditogether.com/2012/08/03/the-making-of-sesc-pompeia-by-marcelo-ferraz/ Ibidem

34


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI În esență, proiectul găzduiește zone pentru sport, ce includ terenuri, vestiare, piscină și spații deschise în interiorul depozitelor, cu bibliotecă, zone de expoziție, locuri de joacă, toate echipate cu instalații modulare. Partea sportivă a fost introdusă în două clădiri noi, de tip turn, construite în întregime din beton, conectate prin pasarele. Chiar și această

http://www.treehugger.com/green-

soluție a fost adaptată contextului, podurile dintre clădiri fiind architecture/recycled-factory-thrives-social-

center-supported-by-brazil-commerce-tax.html

răspunsul la nevoia de a crea o legătură între acestea, în dreptul unei zone non edificandi (a instalațiilor de canalizare). Celor două turnuri le-a fost adosat un al treilea turn circular de beton, similar unui coș de fum, despre care arhitecta Lina do Bardi spune că este un tribut adus arhitectului Luis Barragan. Limbajul arhitectural al noilor clădiri scoate în relief caracterul industrial al zonei, acestea putând fi asemănate cu silozuri uriașe; chiar și scara la care au fost proiectate face trimitere la același context industrial. Reabilitarea unei foste fabrici ca loc asociat muncii http://runamathiesen.files.wordpress.com/201

grele, suferinței și transformarea sa într-un loc de petrecere a 1/03/lina-bo-bardi.jpg timpului liber, fără a șterge istoria, face din SESC Pompeia un spațiu special. Grija pentru păstrarea intactă a cât mai multor detalii din vechea fabrică (pereti, podele, acoperișuri și alte structuri, sau integrarea lor în noile facilități) a permis începerea unei noi vieți a edificiului, în coabitare cu cel anterior. Cheia succesului proiectului a fost elaborarea unui program cuprinzător, care promova relațiile interumane în mod natural, fără a le restricționa, fără a introduce abuziv idei preconcepute, precum și soluțiile spațiale care au oferit accesibilitate (aducerea străzii și a vieții publice în acest centru). De asemenea, este important faptul că intervenția a

atras interesul tuturor grupelor de vârstă și claselor sociale, http://www.treehugger.com/greenarchitecture/recycled-factory-thrives-social-

fără discriminare. Strada deschisă și primitoare, spațiile center-supported-by-brazil-commerce-tax.html

35


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI expoziționale, restaurantele cu mese comunale, rectricționarea circulației auto, activitățile în aer liber, toate acestea au transformat SESC Pompeia intr-un vis al vieții civice devenit real. Importanța contextului este evidentă, dezvoltarea acestui centru fiind favorizată de amplasarea într-un oraș dezvoltat, ale cărui preocupări de regenerare sunt locale, și nu depind vital de factorul economic. Acest exemplu a fost preluat ulterior ca referință în alte proiecte, precum reabilitarea Fabricii Robinson din Portugalia de către arh. Souto de Moura87.

4.2.

Semnificația istorică – sâmbure al conversiei

Funcțiune inițială: Exploatare minieră, Essen, Germania, 1830 Conversie: pol cultural, artistic și educațional, OMA, 2003 Deși în momentul închiderii sale, mina Zollverein părea să aibă același destin tragic pe care il au multe dintre siturile industriei grele, landul Renania de Nord-Westfalia a cumpărat teritoriul de la Compania Huilei din Bazinul Ruhr, în anul 1986. Factorul decisiv care a influențat dezvoltarea ulterioară a sitului fost industrial a fost importanța sa istorică. Costruirea minei Zollverein a fost o inovație în sine, deoarece scopul acesteia era să concentreze mai multe unități mici, într-una singură, cu o capacitate de producție sporită. Proiectul a avut succes, astfel că mina a devenit cea mai mare din lume, iar după cel de-al 2-lea Război Mondial, a fost considerată inima industriei Europei88. Aceste realizări s-au imprimat în straturile istoriei. Mai mult, puțul de extracție 12 era un exponat arhitectural reprezentativ construit în stil Bauhaus, astfel că prin valoarea sa arhitecturală s-a ivit soluția pentru salvarea minei. După ce unitatea a fost achiziționată, aceasta a fost înscrisă în pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, fapt ce a atras după sine obligația de prezervare. În anul 1989 a fost întemeiată asociația Zollverein Schacht XII, care a fost ulterior înlocuită de Fundația Zollverein, în 1998. Dimensiunile sitului industrial Zollverein, comparabile cu cele ale orașului Essen însuși, consituiau un factor de risc. Totodată, exista o condiție care, în prezent, tinde să se dilueze – noutatea. La momentul respectiv, siturile industriale nu erau accesibile publicului larg, astfel că s-a născut ideea includerii acestora în sfera publică, prin utilizarea lor în scopuri recreative – expoziții, turism, călătorii în familie. Punerea în practică a planului lui Rem Koolhaas a fost dificilă totuși, deoarece operațiunile de decontaminare și de siguranță a sitului au durat câțiva ani. Principala țintă a proiectului era aceea de a 87

Zeppelin, Nr. 107/2012, pp. 32-39 http://www.culturefighter.eu/regeneration-of-cities/regeneration-as-a-result-of-creative-industries/zollvereinmine88

36


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI deveni un centru economic al cărui Motor industrial de secol XIX urma să fie înlocuit de unul al creației, al culturii, divertismentului și serviciilor – adică al industriilor viitorului. La momentul demarării proiectului, ca în cazul anterior, pe sit existau deja unele forme de manifestare artistică: mai mulți artiști își instalaseră atelierele de lucru în

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Essen_-

incinta uneia dintre clădiri. De asemenea, încă din anul 1994, _Zeche-Zollverein_-_Eingangstor_-_2013.jpg Workshopurile asociației culturale ARKA se desfășurau în interiorul altei hale. Inițiativa a fost perpetuată, iar fundația care administra situl a invitat mai mulți artiști să lucreze acolo. În anul 2003 existau deja multiple instalații permanente și temporare, care puneau într-o lumină nouă relația dintre artă și împrejurimi. În prezent, situl găzduiește activități culturale

http://www.zollverein.de/welterbe/kunst-und-

variate: concerte (de la clasice, la jazz sau pop), festivaluri de kultur dans, studiouri pentru sculptură, muzeul de design Red Dot, cât și activități educative. Câteva secții ale Universității de Arte Folkwang au fost găzduite de clădiri noi precum noul centru construit de SANAA. Beneficiind de interesul publicului larg, dispunând de resurse care puteau fi convertite, de protecția UNESCO și de finanțarea necesară, situl a devenit un reper esențial pe Ruta

http://www.zollverein.de/welterbe/architektur

Europeană a Patrimoniului Industrial. Amintind conceptul competiției orașelor, și a modului în care identitatea acestora poate fi determinată de o astfel de intervenție, remarcăm situația minei Zollverein. Datorită valorificării potențialului existent, orașul Essen s-a relansat la nivel european, fiind declarat în 2010 una dintre cele 3 capitale culturale ale Europei, alături de Istanbul și Pécs 89.

89

http://www.zollverein.de/welterbe/architektur

http://ro.wikipedia.org/wiki/Essen

37


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 4.3.

Abordare sustenabilă integrată

Funcțiune inițială: Fabrică de automobile Ford, Richmond, California, A. Kahn, 1931 Conversie: centru mixt public (divertisment, centru de vizitare, birouri, restaurant)/privat (spații comerciale, research, industrie ușoară), arh. Marcy Wong Donn Logan, 2009 Desfășurată pe o suprafață de 46ha, ansamblul a găzduit mai multe funcțiuni, printre care și o fabrică de tancuri în perioada celui de-al 2-lea Război Mondial. În anul 1989 cutremurul Loma Prieta a afectat puternic întreaga structură, lăsând-o inutilizabilă. Aceasta a întâmpinat o problemă specifică siturilor industriei grele provocată de dimensiunile colosale: deși au existat intenții de reabilitare partea financiară a constituit un obstacol de nedepășit. Până în anul 2004 nu a fost găsită o soluție viabilă. Odată cu schimbarea proprietarului, ansamblul a fost readus la viață, într-o manieră care asigura fiabilitate dar și integrare la nivel urban. Potențialul acestui ansamblu era deosebit: prezentele coduri de proiectare nu permit amplasarea unei clădiri atât de aproape de apă90. Viziunea arhitecților pentru renașterea acestui edificiu a presupus menținerea și îmbunătățirea aspectelor arhitecturale ale clădirii originale. Au fost recondiționate ferestrele în benzi continue păstrând spațiile inundate de lumină, și accentuând relația cu malul oceanului. Obiectivul de a reînnoi clădirea a derivat din dorința de a salva și a restabili caracteristicile proprii clădirii, și de a consolida, din punct de vedere vizual, vitrajul repetitiv al acesteia, ca element caracteristic. Astfel, prin intervenții minim invazive, spațiile au fost transformate și adaptate atât cerințelor investitorilor (dintre care Corporația Sun Power este principală), cât și ale publicului și orașului. Atitudinea față de clădiri a respectat în primul rând principii ale sustenabilității, scopul fiind de a reduce considerabil consumul de energie. Acesta a fost atins prin implementarea unor sisteme de panouri fotovoltaice pe acoperișuri, și prin utilizarea ventilației și iluminatului natural, profitând de elementele sustenabile deja integrate în concepția arhitecturală inițială a clădirii, de către Albert Kahn.

90

http://inhabitat.com/massive-ford-assembly-building-restoration-emulates-a-green-renaissance/

38


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Alegerea materialelor a fost raportată la context, existând situații în care porțiuni de parapet din clădirea afectată de cutremur au fost reutilizate sub forma unor obiecte de mobilier de-a lungul debarcaderului; un proiect de îndepărtare a copacilor a devenit o sursă de bușteni, care au fost transformați în mese lungi de tip familial, în cadrul restaurantului; podelele au fost realizate din bambus, un material regenerabil. În general, tendința a fost de a refolosi ceea ce se găsea la fața locului, iar intervențiile noi au fost realizate cu materiale sustenabile. Această latură a dezvoltării durabile, alături de dorința de a crea un spațiu care să fie primitor, a generat un set de principii care au coordonat întreaga operațiune de salvare a fostei fabrici: i. Proiectarea la scară umană a constituit o provocare, în cazul dimensiunilor impresionante pe care le avea fabrica. În timp ce spațiile publice au beneficiat de un grad mai mare de libertate și au păstrat caracterul impunător (The Craneway, BoilerHouse Restaurant), spațiile pentru birouri au fost organizate sub forma unor micro-orașe, în sensul în care în interiorul halei au fost introduse mici cutii independente, ce găzduiau diferite funcțiuni. În acest fel, atât componenta funcțională adăugată, cât și atmosfera arhitecturală inițială au fost respectate și conciliate. ii. Încurajarea utilizărilor mixte a favorizat revitalizarea ansamblului, acesta găzduind atât spații pentru birouri ale mai multor companii, cât și spații de interes public. Fosta unitate de producție Ford a fost convertită într-un campus în favoarea mișcării pietonale și oferă dotări ce stimulează interacțiunea http://wonglogan.com/projects/ford-assemblybuilding-and-craneway/

39


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI directă – restaurant, spații de expoziție, spații pentru evenimente – dansuri, muzică, spectacole, circ. Debarcaderul a devenit un spațiu public semnal, atât datorită relației privilegiate cu apa, cât și spectacolelor pirotehnice desfășurate în data de 4 iulie. iii. Păstrarea memoriei locului așa cum unii locuitori încă și-l amintesc a fost posibilă datorită intervențiilor ce nu au schimbat major aspectul clădirii, și mai mult decât atât, au reabilitat-o și deschis-o către public. iv. Oferirea unor facilități de transport de către investitor denotă simțul responsabilității unei astfel de intervenții. Profitând de faptul că în imediata apropiere a ansamblului, exista o pistă pentru bicicliști, proprietarul a asigurat un autobuz direct între malul apei și centrul orașului. v.

Crearea unei indentități a prezentului este considerată o provocare mai ales atunci când se pornește de la o istorie emoționantă. În timpul celui de-al 2-lea Război Mondial, peste 90.000 de vehicule militare au fost asamblate de către femeile care își doreau din răsputeri și patriotism autentic să ajute țara în acele momente dificile. În amintirea lor, ansamblul adăpostește și Centrul de vizitare „Rosie the Riveters91”. Inițiativa echipei de proiectare de a salva clădirea a fost motivată de dorința de a păstra cadrul

natural, istoria, și mărturia arhitecturală de neînlocuit a uzinei Ford, introducând elemente contemporane de program, care să fie viabile financiar, să răspundă necesităților funcționale și să aibă o arhitectură convingătoare. Grație alegerilor inteligente și responsabile, în prezent, clădirea este un model remarcabil de revitalizare urbană sustenabilă.

91

Conform Wikipedia, Rosie the Riveter este un prototip cultural american, reprezentând colectiv toate femeile din Statele Unite ale Americii care au lucrat în fabricile și uzinele din Uniune în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

40


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 4.4.

Importanța investitorului

Fabrică de ciment, Barcelona, Spania, sec. XVIII Conversie – atelier de arhitectură, Ricardo Bofill, 1975 Soarta fabricii de ciment abandonate s-a schimbat atunci când aceasta a fost descoperită de arhitectul Ricardo Bofill, care a decis să o transforme în sediul principal al biroului său de arhitectură. Programul era completat de funcțiuni precum arhive, laborator de machete, spațiu expozițional, locuință proprie, săli de oaspeți și grădină. La momentul respectiv, în anul 1973, complexul era alcătuit din peste 30 silozuri, galerii subterane și imense săli ale mașinilor. Abandonată și parțial în ruine, fabrica era un compendiu de elemente suprarealiste: scări care nu duceau nicăieri, structuri puternice de beton armat care nu susțineau nimic, bucăți de fier agățate în aer. Spații imense goale cu tensiuni și disproporții creau o atmosferă magică. Atras de caracterul ambiguu și contradictoriu al fabricii, Bofill decide să o revitalizeze. Optează pentru o manieră proprie sculptării unei opere de artă: tratează întregul ansamblu ca pe o materie primă, ajustată, decupată, finisată. În final, au fost păstrate doar 8 silozuri. Ele adăpostesc funcțiunile necesare, dintre care unul este cunoscut sub numele „The Cathedral” – un spațiu enorm utilizat pentru expoziții, concerte și alte activități culturale asociate profesiei de arhitect. Deși intervenția a fost brutală, scopul nu a fost mascarea funcțiunii inițiale, ci de a dezvălui un potențial latent al ansamblului. Materialele utilizate la interior sunt contrastante, însă se limitează la strictul necesar, lăsând impresia că în orice moment fabrica poate redeveni ceea ce a fost, prin simpla îndepărtare a inserțiilor contemporane. http://www.ricardobofill.com/

41


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Demolările masive au servit unui scop justificat, extrăgând structurile dintr-o stare de declin și aruncându-le într-o mare de spații verzi spre a fi contemplate. Acest exemplu se înscrie în categoria situațiilor fericite în care siturile industriei grele au avut privilegiul de a beneficia de un investitor capabil, atât la nivel cultural, cât și la nivel economic. În general, astfel de situații sunt rare, însă pot fi replicate, într-o oarecare măsură, prin relevarea adevăratului potențial al unui sit, în ideea de a informa specializat investitorul neavizat.

4.5.

Potențialul ansamblurilor industriei grele

Odată abandonate, siturile industriale încep să capete o nouă dimensiune: dacă în epoca funcționării lor, acestea erau o expresie a forței, polarizau activitățile pe suprafețe mari la nivelul orașelor, după încetarea activității acestea devin sensibile la context, vulnerabile. Tocmai conștientizarea pericolului de a le pierde sporește interesul față de ele. Potențialul există întotdeauna, fie că este vorba despre un sit industrial pe care orașul și l-a apropriat și îl folosește cum dorește, în loc să îl respingă, fie că este închis într-un element arhitectural de mare valoare patrimonială, o amplasare care în prezent este inaccesibilă unei construcții noi și o conformare rațională în sensul sustenabillității, sau chiar rezidă într-un sit complet abandonat, aflat în ruină, în așteptarea readucerii la viață. Potențialul se referă atât la posibilitățile fizice, practice, de a revalorifica situl, cât și la substratul simbolic. Gradul de valabilitate al exemplelor este redus, însă metoda de abordare poate fi repetată. De pe urma acestor experiențe se poate învăța, și se pot găsi noi soluții adaptate fiecărui sit în parte. Ceea ce trebuie atent studiat, întotdeauna, este contextul în care se află situl respectiv, deoarece el constituie suportul noii funcțiuni. Conversia presupune transformare, atât a conținutului, cât și a formei, dar totodată, ea înseamnă și continuitate. Prin intermediul ei, existența anterioară a edificiului este adusă în prezent. În fond, acesta este scopul ultim al unei conversii. Existența anterioară este chiar o parte din potențialul edificiului, fără de care, conversia înseamnă o clădire nouă autistă, fără vreo legătură cu trecutul.

42


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 5.

CONCLUZII

Praf de cărbune, scârțâitul benzii care se străduiește să transporte o greutate, noroi, se aude trenul, o lampă, fumul din furnal, soarele apune în dantela de conducte, multă rugină, un turn de răcire, este ora 3 – iese schimbul 1. Toate acestea reprezintă frânturi din viața unor oameni care au trăit într-o astfel de lume, mare parte din viață. Tot acestea sunt și o parte din motivele care ne determină să ne agățăm de ruinele marilor ansambluri industriale, înainte ca locului să îi fie răpită identitatea. În mod paradoxal, simboluri ale forței, ale rezistenței, devin acum fragile, neajutorate, rămase în așteptarea freamătului cu care au fost obișnuite decenii la rând. Produse nedorite ale fenomenului industrializaredezindustrializare, urme ale industriei grele, la propriu și la figurat, ansamblurile industriale reprezintă o problemă de actualitate în cadrul orașelor, la nivel mondial. De-a lungul timpului, orașele au învățat însă să le accepte ca zone lezate ce necesită intervenții salvatoare. Uneori chiar au reușit să reintegreze aceste fragmente în peisajul urban, prin ample operațiuni de regenerare urbană și reafirmare a identității. Primul pas către evoluție în abordarea siturilor industriale a fost conștientizarea importanței istoriei lor recente, marcată prin depășirea zidului industrializării. Odată făcut acest pas, pericolului iminent de pierdere a unor straturi ale culturii „laice” a societății începe să dispară. Tonul de gri face referire la tot ceea ce însemna prezența unei industrii grele în oraș – colonizare, uniformizare, controlarea vieții sociale prin instituții „muncitorești”, club, cantină, centre sociale diverse, imprimarea unui reflex identitar prin crearea sentimentului de apartenență92. O anumită nuanță contemporană a tonului de gri a dat naștere primelor intenții de prezervare a acestor situri industriale, în formula cunoscută – transformarea în muzeu. Aceasta nu constituie însă un răspuns viabil la problematica siturilor industriale mari. Soluția și-a găsit originea în teoriile ce dezbăteau rațiunea transformării unui edificiu, fie că acestea susțineau conceptul de alterare prin transformare, fie că o vedeau ca pe o modalitate de a readuce la viață un potențial latent al locului, inhibat de povara preexistentă a utilitarului. Ideea conversiei fusese deja răspândită, astfel că ea încolțește și se amplifică pe măsură ce se descoperă valorile ascunse ale siturilor industriale. Purtătoare de semnificații, ancore ale trecutului în 92

În sprijinul acestei afirmații vine și o scenă din filmul Full Monty realizat în 1997, a cărui acțiune este plasată în Anglia, în perioada dezindustrializării, în care câțiva foști muncitori ai unei mari uzine, discutând despre un altul care nu era prezent, nu reușesc să îl identifice decât după ce îl asociază cu locul său de muncă.

43


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI prezent, medii ale autocunoașterii, siturile industriale sunt smulse din destinul lor muzeal (după cum afirma Francoise Choay) și sunt oferite timpului și oamenilor spre a fi reutilizate. Practica reutilizărilor a început cu clădirile industriei ușoare, care puteau fi ușor adaptate, datorită tipologiei nespecifice – structuri de tip hală sau multietajate. De asemenea, primele funcțiuni pe care le-au adăpostit, au fost cele muzeale, exemplele fiind numeroase93. Situația industriei grele este încă incertă, dar dominată de contradicții ce devin de fapt originea inițiativelor de conversie. Societatea a constatat în urma experiențelor, că oamenii sunt atrași de aceste spații ruinate, ca surse inedite de inspirație artistică, fie că este vorba despre spații abandonate care devin atelierele artiștilor nonconformiști, fie că printr-o simplă întâmplare, se descoperă oportunitatea asocierii artei cu industria94. Există totuși si exemple reușite de readucere la viață a siturilor industriei grele, care îndepărtează treptat straturile de praf depuse peste ele, diluând tonurile de gri într-o imagine luminoasă și chiar colorată. Toate acestea demonstrează că există speranță și pentru aceste clădiri dificile, impunătoare, masive, dar încărcate de semnificații: prin operațiuni integrate de conversie, reabilitare, revigorare, rezultate în urma unor colaborări pluridisciplinare, zone pe care orașul le refuză în prezent, precum siturile industriale, pot deveni principali poli de atracție. Potențialul fiecărui sit rezidă în contextul său, și este de datoria civilizației prezentului să descopere modalitatea de valorificare și de transformare benefică, încetinind și stopând procesul de distrugere (ireversibilă) a straturilor unei realități, cea a industriei grele.

„We should not live in a bright, shining new future, any more than we should hide in a comfortable pastiche of the past. We must inhabit an ever-evolving present, motivated by the possibilities of change, restricted by the bangade of memory and experience.”95

93

POWELL, Kenneth, Architecture Reborn, Laurence King Publishing, London, 1999 p. 14 Cazul Centralei Montemartini, devenită noua secție a Musei Capitolini din Roma, după ce, pe perioada unei renovări a muzeului, exponatele au fost depozitate temporar în centrală, dar această asociere s-a bucurat de un succes neașteptat. 95 Citat de Kenneth Powell în Architecture Reborn, Laurence King Publishing, London, 1999 p. 19 94

44


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI 6.

ANEXĂ: STUDIU DE CAZ MINA PETRILA 6.1.

Oportunitatea intervenției

Exponent principal al exploatării miniere din Valea Jiului, orașul Petrila s-a dezvoltat din punct de vedere economic, social și cultural datorită industriei miniere. Începutul exploatării cărbunelui datează din 1859. Ne apropiem de o istorie de peste 150 de ani a mineritului. Treptat însă, localitățile miniere din întreaga vale au trecut printr-o perioadă de reformare ce a presupus închiderea unor mine (cazul exploatărilor miniere Dâlja, Aninoasa, Iscroni, Lonea Pilier) și declanșarea procedurii de închidere a altora (situația minelor Petrila, Uricani, Paroșeni). Acest lucru s-a reflectat în numărul de angajați în continuă scădere în industria minieră, activitatea reducându-se cu 80%. Persoanele disponibilizate din minerit nu au fost reîncadrate decât într-o foarte mică măsură, neexistând o strategie de redresare economică adaptată situației create. Proiectul actual de închidere și punere în siguranță a minei Petrila, demarat în 2008, se va desfășura până la data de 31 decembrie 2015 și are ca obiectiv îndepărtarea clădirilor și instalațiilor folosite în cadrul activității miniere, decaparea solului la o adâncime de 2 metri și plantarea acestuia cu un strat vegetal. Această investiție este demarată de Guvernul României, în colaborare cu instituțiile creditoare și cu acordul Comisiei Europene și a Fondului Monetar Internațional. În general, procesul de închidere a minelor nu obligă la demolarea clădirilor, ci la punerea în securitate a structurilor din punct de vedere fizic și chimic și la ecologizarea solului, în baza unui proiect tehnic. Orice modificare a proiectului tehnic se poate încadra în aceeași investiție, fără a atrage costuri suplimentare, însă trebuie să fie dorită de comunitatea locală. În situația în care proiectul actual s-ar finaliza, acesta nu ar respecta principiile sustenabilității, iar dispariția minei ar avea un impact negativ asupra comunității, conducând la incapacitatea de recuperare a orașului, atât din punct de vedere economic, cât și referitor la identitatea sa. Deși activitatea minieră s-a încheiat, există o memorie a locului, a mineritului și o identificare a locuitorilor orașului cu mina. Astfel, la nivel social, dispariția acestui reper poate accentua procesele de depopulare, îmbătrânire, dezrădăcinare și pierdere a identității locale. Pe plan economic, procesul are un efect pozitiv pe termen scurt, oferind un impuls economic pe durata lucrărilor de demolare, însă odată cu încheierea acestora, orașul ar reveni la starea de impas. Orașul Petrila prezintă însă o serie de calități care justifică ideea păstrării și reabilitării structurilor existente de pe sit. Necesitatea investiției pornește de la dorința comunității de a păstra și a converti situl industrial. Pe de-o parte, locuitorii orașului sunt dispuși să rămână aici, atâta timp cât orașul le oferă un loc de muncă, fiind dornici să se 45


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI recalifice. Pe de altă parte, voința locuitorilor este susținută și de persoanele sau asociațiile care au influență și putere de decizie în cadrul orașului. Societatea culturală ”Condiția Română”96, în parteneriat cu E.M. Petrila, Primăria, Consiliul Local Petrila și Universitatea din Petroșani au demarat o serie de acțiuni prin care să ”salveze” Mina Petrila. În acest sens, a fost organizat și atelierul franco-român cu titlul „Petrila – Regenerarea unui peisaj industrial”, desfășurat în două etape (14-20 octombrie 2012, 714 mai 2013). Scopul a fost de a realiza o radiografie a orașului Petrila, cu tot ceea ce înseamnă activitatea mineritului pentru locuitori și de a propune scenarii de regenerare urbană.

6.2.

Potențialul de utilizare

În cadrul atelierului multidisciplinar desfășurat la Petrila, studenții din domeniile arhitectură, urbanism, sociologie și geografie au fost organizați în 6 echipe. Au studiat mina în relație cu contextul, peisajul, oamenii, locuirea, spațiul public și cu ea însăși, în încercarea de a obține o viziune completă asupra orașului. Concluziile studiului au relevat potențialul pentru conversie datorat unui set de factori: apropierea față de un centru urban dezvoltat (Petroșani), existența unor structuri reutilizabile deja conectate la utilități, a resurselor umane disponibile să desfășoare activități economice, a cadrului natural valoros cu valențe de integrare într-un circuit turistic, a infrastructurii ce poate spori accesibilitatea, posibilitatea accesării unor fonduri europene pentru demararea unor proiecte. Toate acestea se referă însă la sfera funcționalului, a pragmaticului, a cărei pondere este determinantă în cadrul operațiunilor de conversie, dar nu exclusivă. Participarea mea la atelierele desfășurate la Petrila, mai ales în cadrul echipei care a fost responsabilă de analiza relației minei cu oamenii, a constituit un prilej de a afla în mod direct, fără intermediari, care este percepția locuitorilor asupra minei. În urma realizării câtorva interviuri, am concluzionat că locuitorii tind să asocieze în general exploatarea minieră cu accidentele nefericite care au provocat pierderi de vieți omenești, că mina înseamnă pentru ei un spațiu al muncii nerăsplătite, dificile și periculoase. Totuși, mentalul colectiv are imprimată identitatea de miner, care atrage o oarecare mândrie, un sentiment de apartenență la un fenomen major. Mina este privită și ca obiectul care le asigură condițiile de trai locuitorilor, asemănată de un localnic cu o „văcuță cu lapte”. De asemenea, ținând cont de faptul că mina este amplasată la intrarea în oraș, și că dimensiunea sa este relativ mare raportată la scara orașului, inevitabil a devenit un reper. Localnicii au propus conversia unor spații ale minei pe care ei le considerau simbolice, făcând apel la soluțiile cunoscute – muzeu șl turism. 96

Societate înființată de caricaturistul Ion Barbu în Petrila, Hunedoara.

46


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI În cadrul atelierelor, în perimetrul exploatării, au fost identificate clădiri cu valoare incontestabilă. O parte din ele sunt remarcabile pentru valoarea lor istorică și memorială, datând de la începuturile exploatării (deschiderea minei Deak): clădirile Atelierelor Mecanice, clădirea veche a Compresoarelor. O alta serie datează din anii '30, la rândul lor cu o valoare arhitecturală și patrimonială importantă, precum ar fi Puțul Centru, a cărui calitate de execuție, detalii și materiale sunt de necontestat. Lui i se atașează Hala de acces, impresionantă prin capacitatea sa portantă și suprafață, un excelent element de conversie și Preparația veche, împreună cu castelele de apă și clădirile Administrației. Cu valoare distinctă sunt clădirile mai recente, precum silozurile și sortarea, care au o capacitate portantă semnificativă și sunt eligibile transformărilor. Nu trebuie neglijată infrastructura: calea ferată ar putea fi folosită pentru a conecta Petrila de restul regiunii Văii Jiului și de restul țării, făcând-o mult mai atractivă. Podurile rulante sau Puțul cu skip pot deveni simboluri identitare, așa numitele „landmark-uri” ale Petrilei. 6.3.

Viziune de intervenție

Pornind de la aceste premise, se propune o strategie cu obiective pe termen mediu și lung. Considerând oportună menținerea, într-o anumită măsură, a structurilor de suprafață existente deja pe sit, o nouă direcție de dezvoltare nu elimină în întregime urmele perioadei trecute, ci o completează, ca un nou strat adăugat unei istorii și identități ale acestor orașe și ale locuitorilor. Menținerea și conversia acestor structuri industriale poate ușura acceptarea și aproprierea noilor spații de către locuitori. În acest sens, scenariul de conversie și reabilitare a sitului industrial vizează o dezvoltare etapizată ce presupune conversii ale clădirilor vechi dar și inserții de clădiri noi care să completeze ansamblul. Planul general al zonei va include următoarele funcțiuni: Producție. Un prim pas care trebuie făcut pentru revigorarea economică a orașului este atragerea unui prim investitor în industria prelucrării lemnului. Implcarea acestuia într-un parteneriat cu Ministerul Educației și a universităților de profil, va oferi posibilitatea învățământului în sistem dual, în care teoria se îmbină cu practica. Situl încurajează acest lucru datorită facilităților pe care le oferă, precum: terenul oferit fără costuri de către Primăria Orașului, existența rețelelor de tehnico-edilitare, apropierea față de calea ferată și existența din abundență a materiei prime sau resursele umane ieftine. Cultură. Concomitent cu dezvoltarea economică a orașului, se propune promovarea acestuia pe plan regional și național, prin organizarea unui muzeu ”difuz”. Viața culturală activă a orașului Petrila, menținută surprinzător de comunitate și organizații culturale și promovată de către caricaturistul Ion Barbu, își va putea găsi astfel un spațiu de manifestare în incinta minei. Vizitarea muzeului va însemna 47


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI mai mult decât contemplarea pasivă a unor exponate și va încerca să ofere o experiență interactivă, astfel încât vizitatorii să se apropie cât mai mult de experiența minerului. Mixte. Pe măsură ce orașul va fi cunoscut, se vor putea desfășura și alte etape ale strategiei: relocarea sediului primăriei în fosta clădire administrativă a E.M. Petrila, conectarea pe cale feroviară a orașului Petrila de restul Văii Jiului, facilitând astfel accesul în zonă și constituind totodată un mediu de transport al mărfurilor, dezvoltarea unui centru de cercetare cu facilități de producție în domeniul reciclării sterilului, extinderea zonei rezidențiale a orașului, dezvoltarea unor facilități turistice odată ce situația economică a orașului este în echilibru, iar zona este atractivă la nivel național. Într-o intervenție orchestrată și coordonată sunt vizate următoarele aspecte97: În plan economic:  Diversificarea acțiunilor generatoare de venit în orașul Petrila și stimularea investițiilor în activități de producție prin asigurarea unei energii ieftine;  Crearea de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor autorităților locale prin impozite;  Dezvoltarea zonei prin turism diversificat – al trecutului industrial sau cultural contemporan;  Accesarea fondurilor europene specifice restaurării clădirilor considerate monument istoric. În plan social:  Reîncadrarea foștilor lucrători în mină în locuri de muncă ce nu necesită recalificare;  Reducerea procesului de depopulare și îmbătrânire a populației prin migrație;  Includerea populației în decizia privind viitorul E.M. Petrila  Stimularea și susținerea inițiativelor locale, productive sau culturale, prin posibilitatea de a le pune la dispoziție spații pentru desfășurarea activităților;  Menținerea identității locale și a identității locuitorilor, dar și a sentimentului de solidaritate existent la un moment dat.

97

Extras din Studiul de Prefezabilitate ”PĂSTRAREA, PUNEREA IN SECURITATE ȘI CONVERSIA FUNCȚIONALĂ A STRUCTURILOR CU VALOARE PATRIMONIALĂ DIN CADRUL EXPLOATĂRII MINIERE PETRILA”, Asociația pentru Arheologie Industrială România, București 2013

48


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI BIBLIOGRAFIE

Cărți 1

***

Conferința

internațională

Regenerare

urbană

în

contextul

transformării orașelor din România: situația actuală și perspective de dezvoltare, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2009 2

***

Proiect CNCSIS IDEI 354/2007-2010 Regenerarea urbană și impactul asupra mediului, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2010

3

BERENS, Carol

Redeveloping Industrial Sites : A Guide for Architects, Planners, and Developers, Wiley, New Jersey, 2011

4

BROTO, Eduard

Contemporary Architecture, Links, 2009

5

CANTACUZINO, Sherban

Re/Architecture. Old buildings/New Uses, Thames and Hudson, London, 1989

6

CHELCEA, Liviu

Bucureștiul

postindustrial.

Memorie,

dezindustrializare

și

regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008 7

CHOAY, Francoise, trad.

Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul

KOVACS, Kazmer

de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998

8

CRIȘAN, Rodica

Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, Vol 1 și 2, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2004

9

CRIȘAN, Rodica,

Conservation/Regeneration:

FRANCO, Giovanna,

Bucharest 2013

The

modernist

neighbourhood,

KEALY, Loughlin, MUSSO, Stefano Francesco 10

11

ELEY, Peter,

Industrial Rehabilitation. The use of redundant buildings for small

WORTHINGTON, John

enterprises, The Architectural Press, London, 1984

IAMANDESCU, Irina

Patrimoniul industrial ca resursă, proiect Asociația pentru

49


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Arheologie Industrială și Asociația Zeppelin, București, 2011 12

IOAN, Augustin

Khora, Paideia, București, 1999

13

IOAN, Augustin

O (nouă) ”Estetică a reconstrucției”, Paideia, București, 2002

14

LAKATOȘ, Andrei Eugen

Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2013

15

O KELLY, Emma, DEAN,

Conversions, Laurence King Publishing, London, 2007

Corinna 16

OȚOIU, Anca

Arhitectura industrială urbană de la geometrie fizică la valoare arhitecturală, Ed. Universitară ”Ion Mincu”, București, 2002

17

PĂUN

Shrinking Cities in Romania: Former Mining Cities in Valea Jiului. În:

CONSTANTINESCU,

Built enviroment, VOL 38, Nr 2, iunie 2012

Ilinca 18

POWELL, Kenneth

Architecture Reborn, Laurence King Publishing, London, 1999

19

STRATTON, Michael

Industrial Buildings - Conservation and Regeneration, E&FN Spon, New York, 2000

Periodice 1

A+U

Nr. 488, 2011

2

A10

Nr. 38/2011

3

ARHITECTURA

Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000

4

ARHITECTURA

Trans-formări, Nr. 3/2012

5

ARHITECTURA

Nr. 2/2013

6

ARHITECTURA

Climate, Nr. 1/2013

7

ARHITECTURA

Nr. 78/2009

8

THE ARCHITECTURAL REVIEW

Nr. 1389/2012

9

ZEPPELIN

Nr. 101/2012

10

ZEPPELIN

Nr. 107/2012

50


SITURI INDUSTRIALE ÎN TONURI DE GRI Disertații 1

DUMITRU, AlinaAlexandra

Dezindustrializarea ca generator de noi valențe culturale asupra peisajului urban

2

MARIN, Adina Ioana

Regenerarea mecanismului industrial

3

PĂUNESCU, Anca

Reconversia spațiilor industriale

4

RADU, Andrei

Conversia ansamblurilor industriale

5

STĂNESCU, Oana

Patrimoniul industrial, între transformare și restaurare

Webografie 1

http://adevarul.ro/locale/galati/astazi-inceput-demolarea-celui-mai-mare-furnal-sud-estuleuropei-1_5304ef3bc7b855ff567cd06f/index.html, accesat la 20.03.2014

2

http://atelier.liternet.ro/articol/9361/Augustin-Ioan/Despre-conversii.html, 10.03.2014

3

http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/p/despre-indro.html, accesat la 09.03.2014

4

http://inhabitat.com/massive-ford-assembly-building-restoration-emulates-a-greenrenaissance/ accesat la 21.03.2014

5

http://linabobarditogether.com/2012/08/03/the-making-of-sesc-pompeia-by-marcelo-ferraz/ accesat la 21.03.2014

6

http://uac.incd.ro/Art/v3n3a03.pdf, accesat la 20.03.2014

7

http://www.archdaily.com/253647/genk-c-mine-hosper/, accesat la 20.03.2014

8

http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/, accesat la 20.03.2014

9

http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ProtectiaPIN/0%20arheologia%20industriala.htm, accesat la 20.03.2014

10

http://www.culturefighter.eu/regeneration-of-cities/regeneration-as-a-result-of-creativeindustries/zollverein-mine- accesat la 21.03.2014

11

http://www.homedsgn.com/2012/11/27/the-factory-by-ricardo-bofill-taller-de-arquitectura/, accesat la 20.03.2014

12

http://www.memopatind.ro/doc/arhInd.pdf, accesat la 10.03.2014

13

http://www.observatorulurban.ro/hanna-derer-ceva-ce-nu-este-autentic-nu-poate-fi-ovaloare.html, accesat la 15.03.2014

14

http://www10.aeccafe.com/blogs/arch-showcase/2011/03/20/restoration-of-the-fordassembly-building-in-richmond-california/?interstitial_displayed=Yes accesat la 21.03.2014

15

Lucrare de cercetare asupra domeniului Industriei Grele, a cărui autor nu este precizat, disponibilă online: http://www.scribd.com/doc/57920841/INDUSTRIA-GREA, accesat la 12.03.2014

accesat

la

51


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.